Epaminonda's Blog.....: RUANDA

10 FRANCI 1960

RUANDA-BURUNDI
(RUANDA-URUNDI)
Această uniune monetară de state
a existat în perioada anilor 1896 – 1962.
RUANDA
Astăzi este o republică situată în centrul estic al Africii,
în zona marilor lacuri.
Deviză: Unitate, muncă şi patriotism.
Independenţa declarată la: 1 iulie 1962 faţă de Belgia
Capitala: Kigali
Suprafaţa (km.p.): 26 798
Populaţia (mil.loc.): 10,2

Stema oficială actuală:

Steagul oficial actual:

BURUNDI
Este o republică situată în centrul Africii,
în zona marilor lacuri.
Deviză: Unitate, muncă, progres
Independenţa declarată la: 1 iulie 1962 faţă de Belgia
Capitala: Bujumbura
Suprafaţa (km.p.): 27 830
Populaţia (mil.loc.): 3,6
Stema oficială actuală:

Steagul oficial actual:

Steaguri oficiale ale uniunii de state Ruanda-Burundi (Ruanda-Urundi)

de-a lungul timpului :
1896 – 1916 (Germania)

1916 – 1962 (Belgia)

Pe aversul bancnotei postate aici este reprezentat un hipopotam.

Hipopotamul (Hippopotamus amphibius) este un mamifer african amfibiu, cel mai mare nerumegător care trăiește în fluviile și lacurile din Africa ecuatorială. Are corpul în forma de butoi, o gură enormă, picioare scurte și câte patru degete la fiecare picior. Poate atinge lungimea de 3,5 m, înălțimea la umeri de 1,5 m și greutatea de 3200 kg. Pielea este foarte groasă, aproape lipsită de păr, de o culoare brun-cenușie pe spate, dar mai deschisă, roz, pe partea ventrală. Urechile și nările rămân la suprafața apei când restul corpului este scufundat. Hipopotamii trăiesc în apropierea râurilor, lacurilor, mlaștinilor sau a altor ochiuri de apă, de obicei în grupuri de 7 până la 15 indivizi. Nu există un dimorfism sexual evident, astfel că femelele și tinerii masculi sunt adesea confundabili.În cursul zilei dorm și se odihnesc în apă sau în apropierea acesteia. Noaptea ies pe uscat pentru a se hrăni cu ierburi. În apă pot înota repede sau chiar merg pe fundul apei, deoarece pot rămâne scufundați (cu nările și urechile astupate) mai mult de 5 minute. Deși pot fi văzuți adesea tolăniți la soare, hipopotamii se deshidratează destul de rapid și au nevoie de apă pentru a-și rehidrata pielea. Apa le este necesară și pentru a-și răcori corpul, deoarece nu transpiră. Pielea lor este dotată cu numeroase glande care secretă o substanță de culoare roșiatică, ceea ce a condus la apariția unui vechi mit care afirmă că hipopotamii ar transpira sânge. Substanța secretată de aceste glande acționează ca un filtru împotriva razelor ultraviolete.Hipopotamilor le plac apele puțin adânci în care pot dormi scufundați doar pe jumătate. Numărul de exemplare este limitat de aceste spații propice lor, care pot deveni destul de aglomerate - până la 150 de hipopotami pot împărți același bazin în timpul sezonului secetos. Pe timp de secetă puternică sau de foamete pornesc în lungi migrații, care au adesea drept consecință moartea multor exemplare.Noaptea hipopotamii merg pe trasee cunoscute lor, până la 10 km în pășunile din jurul apei, pentru a se hrăni timp de 5-6 ore. Caninii lungi și incisivii sunt utilizați doar ca armă - păscutul este realizat apucând iarba cu buzele largi și dure și smucind capul cu putere.

Deasupra admiri trei importante monumente arhitectonice

din statul Burundi iar mai jos din statul Ruanda.

Mai jos admiri o monedă emisă de

Uniunea monetară - Ruanda-Burundi.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL MARAMUREȘ

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna sportivă - Minerul Cavnic 1934

AS Minerul Cavnic (Asociația sportivă) a fost un club de fotbal din localitatea Cavnic, care ultima dată a evoluat în Liga a IV-a Maramaureș. Minerul Cavnic a luat ființă în 1934, a jucat cu echipament în culorile roșu-albastru, iar în 1971 a promovat pentru prima dată în Divizia C. Peste 2 ani a ajuns și în eșalonul al doilea, cu antrenorul Ion Bartha la cârmă. Din lot au făcut parte, printre alții, Ficzay, Kiss, Szimai, Luncan, Timar, Ciutacu, Frăsineanu, Daubner, Varga, V. Pop, D. Pop, Csatlos. În vara anului 1974 a retrogradat în C, revenind în B în '76, dar numai pentru un singur sezon. Cele mai bune performanțe din istoria clubului au fost realizate în 1979-80 și 1982-83, când minerii s-au situat pe locul 6 în eșalonul secund. Până în 1993, Minerul a evoluat fie în B fie în C, după care a retrogradat în Divizia D. A mai avut o revenire, dar din 1996 se scaldă doar în eșalonul al patrulea al fotbalului românesc. AS Minerul Cavnic este una dintre echipele de tradiție ale județului Maramureș. După revoluție echipa care a evoluat ani buni în cea de-a doua divizie a țării, a intrat într-un con de umbră, la fel ca majoritatea echipelor din Maramureș. A fost retrasă din campionat în anul 2017.

Cavnic, numit local și Capnic, în limba maghiară - Kapnikbánya, în limba germană – Kapnik, este un oraș din județul Maramureș, fiind situat într-o zonă muntoasă, la poalele Munților Gutâi, pe cursul superior al râului Cavnic, la distanța de 32 km est de municipiul Baia Mare. Cavnicul a fost declarat oraș la data de 17 februarie 1968. În anii '70 s-a dezvoltat într-un ritm accelerat. În 2001 și 2003 s-au amenajat două pârtii de ski, la „Icoana” și "Roata", moteluri, case de oaspeți și un hotel, într-un demers de a dezvolta potențialul turistic al zonei. La recensământul din anul 2011 orașul număra 4976 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 5205 locuitori), dintre care: români – 81,67%, maghiari – 14,04% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului maramureșean Cavnic, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 74,65%, romano catolici – 14,93%, reformați – 1,885 și restul – nedeclarată sau altă religie. În perioada când mineritul era principalul sector de activitate, aici se exploatau și se prelucrau minereuri complexe cu conținut de aur, argint, plumb, zinc și cupru, mina fiind cea mai mare exploatare de minereuri complexe din Europa. Ca și atracții turistice ale orașului enumăr:

Biserica romano-catolică “Sfânta Barbara”, monument din anul 1812
Stâlpul tătarilor - pe care se află următoarea inscripție latină: Anno 1717 usque hic fuerunt tartaris (În anul 1717 până aici au ajuns tătarii).
Paltinul secular (Acer pseudoplatanus), înalt de 30 m, cu diametrul trunchiului de 1,32 m.
„Logolda” - ruinele unei topitorii de aur din secolul al XIX-lea
Pârtiile de ski „Icoana” și „Roata”.

Insigna sportivă - Cemin Baia Mare

Știința Cemin Baia Mare, denumiri alternative Cemin, Racemin, Universitatea Remin sau CSM Știința Baia Mare, denumire actuală Știința a fost un renumit clup sportiv de rugby, care a funcționat pe lângă Compania națională a metalelor prețioase și neferoase – Remin. Înainte de anul 1989 această companie avea peste 30000 de angajați și prelucra 85% din metalele neferoase ale țării și întreaga producție de aur. După anul 1989 de această companie s-a ales praful, la fel ca și de altele. În urmă cu 37 de ani, nişte oameni de suflet au avut iniţiativa înfiinţării în Baia Mare a primei echipe de rugby din judeţ, care a reuşit după un an de zile de divizie B să promoveze în prima ligă. În cele aproape patru decenii de activitate, băimărenii au obţinut multe rezultate excelente, totul culminând cu titlul de campioană naţională cucerit în anul 1990. Primul meci de rugby din Baia Mare s-a desfăşurat pe stadionul Dealul Florilor, în 18 septembrie 1977, Racemin Baia Mare – Constructorul Arad (scor 10 – 0) în Divizia B, iar în Divizia A primul meci a fost pe 27 august 1978, Racemin Baia Mare – Steaua (campioana ţării), scor 13 – 15. Palmaresul concentrat al acestui club de rugby se prezintă astfel:

2 ani în divizia B și 35 de ani în superligă
campioană a României în anii 1990, 2009, 2010 şi 2011
3 locuri II, 7 locuri III, 4 locuri IV, 6 locuri V și 2 locuri VI
câştigătoare de patru ori a Cupei României (1980, 1990, 1999, 2010)

La actualul club Știința, pe lângă rugby, se practică și alte sporturi: volei, orientare, atletism, handbal, box, natație și Taekwon-Ro ITF.

Insigna - Minerul Băița

Băița este o localitate de 1686 locuitori, componentă a orașului Tăuții-Măgheruș din județul Maramureș. Prima atestare documentară a localității parvine din anul 1334. Zona este bogată în zăcăminte auro-argintifere și minereuri complexe (polimetalice).

Tăuții-Măgheruș, în limba maghiară – Miszmogyorós, este un oraș din județul Maramureș, care include și satele: Băița, Bușag, Nistru, Bozânta Mare, Merișor și Ulmoasa. Este oraș din anul 2011 conform Legii nr. 83/2004. Prima atestare documentară a localității parvine din anul 1440. La recensământul din anul 2011 localitatea număra 7136 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 6713 locuitori), dintre care: români – 82,55%, maghiari – 11,86% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului maramureșean Tăuții-Măgheruș, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 75,09%, romano catolici – 10,15%, reformați – 3,51%, greco catolici – 3,78%, martorii lui Iehova – 1,07% și restul – nedeclarată sau altă religie. Câteva dintre atracțiile turistice ale orașului sunt:

Biserica romano-catolică „Sf. Lorinc” (1875);
Biserica reformată (sec. XIV-XV);
Casa Maniu (1920-1930);
Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” (1815);
Școala Românească (1885-1890);
Biserica ortodoxă „Sf. Apostoli Petru și Pavel” (1560-1830).

Pe teritoriul orașului Tăuții-Măgherăuș se află Aeroportul Interna’ional Baia Mare, înființat în anul 1964, extins în perioada 1977-1979 și declarat aeroport internațional la data de 21 aprilie 2008.

Insigna sportivă -Minerul Ilba Șeini

Minerul Ilba a fost un club de fotbal din localitatea Seini, județul Maramureș înființat în anul 1977. Cea mai mare performață a echipei a fost promovarea în Divizia B ce a avut loc în anul 1981, după numai 4 ani de evoluții apreciate de public (din păcate pentru un singur an). Minerul Ilba este una dintre cele opt echipe maramureșene care au evoluat cel puțin în liga secundă a fotbalului românesc.

Seini (în maghiară - Szinérváralja, în germană - Leuchtenburg) este un oraș din județul Maramureș (declarat în anul 1988) care mai includ eși satele: Săbișa și Viile Apei. Localitatea este situată la 26 km vest de Baia Mare și 42 km est de Satu Mare. La sud de oraș curge răul Someș. Cel mai înalt punct din zonă este dealul Comja (960 metri) aflat la nord de oraș. Principala ocupație este agricultura. Orașul este traversat de pârâul Seinel, ce curge pe direcția nord-sud, vărsându-se în râul Someș. Cetatea Seini este menționată documentar pentru prima dată în anul 1490 (După alte surse, prima atestare datează din 1334), iar în anul 1677 a fost distrusă de tătari, populația refugiindu-se în pădurile învecinate. În anul 1717 tătarii au măcelarit sau au luat ca robi cea mai mare parte a populației Seinului. Ruinele cetății se pot vedea și astăzi pe dealul de la Apa. De asemenea, Șeiniul este menționat printre cetățile existente în secolele X-XIII sub numele de Castrum Zynyr sau apare și sub alte denumiri ca Seinen sau Seini. Cetatea cuprinde Țara Oașului, Lunca Someșului până la Bușag și Lipău. Localitatea este atestată documentar, din nou, în secolul al XIV-lea în "Notațiile privind zecuiala papală din 1334". La 1344 Seiniul devine opidum (târg) care va supraviețui și după distrugerea cetății din anul 1563. La recensământul din anul 2011 orașul număra 8987 locuitori, în scădere față de recensământul anterior, (anul 2002) dintre care, români – 78,01%, maghiari 15,43%, romi – 2,13% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Seini astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 63,85%, reformați – 11,13%, greco catolici – 9,71%, romano catolici – 6,37%, baptiști – 1,51%, martorii lui Iehova – 1,19% și restul – nedeclarată sau altă religie. Deasupra am postat o poză cu Primăria și stema orașului Șeini.

Insigna - A.S.Borșa (Asociația sportivă)

Borșa, în limba maghiară - Borsa, în limba germană – Borscha, este un oraș din județul Maramureș, care include și localitatea Băile Borșa. Prima atestare documentară a localității datează din anul 1353 când se menționează că făcea parte din domeniul Cuhea ce aparținea Bogdăneștilor. În anii '40, la Borșa se făceau pregătiri pentru organizarea Olimpiadei de Iarnă din anul 1948. Mai exact s-au investit aproximativ echivalentul a 100 milioane euro de azi, pentru construirea de pârtii de schi, locuri de cazare, restaurante, instalații de transport pe cablu, patinoare, etc. S-a construit cea mai mare trambulină de sărituri cu schiurile numită Tighina, pârtia de schi Olimpia, centrală electrică, cabane de schi și Hotelul Sport Olimpia Stibina. S-au organizat în anii '40 mai multe concursuri de schi și sărituri cu schiurile la care au participat sportivi din Germania, Norvegia, Ungaria, România, etc. Datorită faptului că frontul de est din timpul celui de al doilea război mondial s-a mutat în Pasul Prislop, s-au întrerupt lucrările și organizarea de concursuri, iar acestea nu au mai fost reluate după 1945 iar astfel că organizarea Olimpiadei de Iarnă din 1948 a rămas doar un vis. La recensământul din anul 2011 orașul număra 27611 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 26984 locuitori), dintre care: români – 91,255, maghiari – 1,29% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului maramureșean Borșa, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 88,32%, romano catolici -3,24% și restul –nedeclarată sau altă religie. Fiind localitate monoindustrială (minieră) în perioada comunistă, Borșa a fost afectată de dispariția acestei activități începând cu anii 2000. Pe plan local astăzi, activitățile economice principale pe plan local sunt exploatarea lemnului, construcțiile și turismul. Odată cu exodul românilor în vestul Europei, peste 60% din populația orașului lucrează în străinătate în special Italia, dar și în alte țări precum Regatul Unit, Franța sau Spania. Turismul în zonă este dezvoltat, cu maxim hibernal al activității, datorită condițiilor existente pentru practicarea sporturilor de iarnă. Schul poate fi practicat pe două pârtii pentru avansați (Telescaun și teleschi în zona Stiol) și una în Băile Borșa, cu instalație nocturnă. În zona Pârtia Olimpică, Primăria Borșa construiește o nouă pârtie de schi (care se vrea a fi cea mai lungă din țară și printre cele mai moderne din estul Europei) cu instalație de transport pe cablu și o instalație de Telegondolă. Există încă din perioada interbelică o trambulină de sărituri cu schiurile, unde până în anul 2000 se organizau concursuri internaționale. Atracțiile turistice din orașul Borșa și împrejurimi sunt:

Lacul Iezer (lac glaciar având forma României)
Vârful Pietrosul Rodnei (cel mai înalt vârf din Carpații Orientali)
Lacurile Buhăiescu (o salbă de 3 lacuri glaciare, cel mai adânc având 8 metri)
Mănăstirea Pietroasa Gârle (este un ansamblu monahal construit în mare parte din lemn, păstrând specificul construcțiilor din Maramureș unde slujesc cele 13 măicuțe și preotul mănăstirii)
Monumentul Eroilor este un ansamblu de 3 obeliscuri amplasate lângă vechiul spital militar din zona gării din Borșa, Monument Eroilor este situat pe strada Eroilor, a fost construit la începutul anului 1918, În locul respectiv au fost înhumați 152 de eroi care au murit în luptele din Primul Război Mondial din operațiuni militare din Munții Rodnei și Munții Maramureșului.
Biserica de lemn Sfinții Apostoli Mihail și Gavril (este singura biserică de lemn din România care are pictura realizată direct pe pereții din lemn. Este monument istoric, făcând parte din Patrimoniul Național, fiind construită la mijlocul secolului XVIII)
Biserica de piatră Sfântul Ilie (este cea mai veche biserică din zidărie din Borșa, construită în secolul XIX, și face parte din anul 2012 din Patrimoniul Național)
Cascada Cailor (este cea mai mare cădere de apă din România, cu o înălțime de peste 90 m, situată în Parcul Național Munții Rodnei. Este cel mai vizitat obiectiv turistic din Maramureș, cu peste 70.000 de turiști anual)
Schitul Vinișorul (este un ansamblu bisericesc amplasat în sălbăticia pădurii de pe valea Cislei, construit de cel mai bogat borșean, Frank Timiș, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru viața pe care i-a dăruit-o)
Mănăstirea Sfântul Nicolae (este un ansamblu monahal construit de o familie înstărită din Australia, născuți în Borșa, drept mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru darul de a avea copii după o așteptare de peste 10 ani)
Mănăstirea Sfântul Gheorghe din cartierul Poposala (este construită de un borșean înstărit care a avut noroc în viață, muncind peste hotare și care a donat terenul și a plătit mai mult de 80% din lucrările de construire)
Mănăstirea Prislop (este un ansamblu monahal care cuprinde mai multe construcții, situată exact în Pasul Prislop. A fost construită de borșenii plecați peste hotare la muncă, dar cel mai mult a fost finanțată și construită chiar cu propriile mâini de către Timiș Dumitru zis Tuța, care și-a dedicat întreaga viață și toate economiile pentru realizarea acestui obiectiv)
Monumentul Tătarilor ( este un monument ridicat în cinstea borșenilor care au luptat cu vitejie împotriva hoardelor tătare în anul 1771, când câteva sute de borșeni, conduși de Popa Lupu Șandru, au învins o oaste de tătari de peste 10.000 de suflete. Este amplasat la urcarea spre Pasul Prislop în zona numită Preluca Tătarilor)
Telescaunul din Complex ( este cea mai veche instalație de transport pe cablu de tip telescaun de două locuri de fabricație românească, funcțională. A fost pusă în exploatare din anul 1986, și de atunci a funcționat neîntrerupt timp de 30 de ani. Ea face legătura între Complexul Turistic din Borșa și platoul Runc, în apropierea Cascadei Cailor)
Muzeul Rădăcinilor ( este un muzeu privat, situat la granița dintre Maramureș și Suceava. Adăpostește câteva zeci de sculpturi din rădăcini de lemn de brad realizate manual de unchiașul Stefan, proprietarul muzeului. Printr-un act semnat între Primăria din Borșa și unchiașul Ștefan, după moartea acestuia, exponatele vor trece în proprietatea primăriei și vor fi expuse la Muzeul de istorie al localității)
Poarta Imperiului (este vorba de vechea bornă care indica intrarea în Imperiul Habsburgic situată pe malul drept al râului Țibou. Aici era la începutul secolului XIX granița de est al marelui Imperiu Habsburgic)
Casa Muzeu (este o gospodărie țărănească tradițională in Borșa, veche de peste 100 de ani, care ne arată cum se trăia pe aceste meleaguri acum un secol. Adăpostește diverse obiecte casnice folosite în gospodăriile țărănești cum ar fi: îmbrăcăminte, unelte, oale, covoare, lenjerii, icoane, și fotografii vechi)
În Borșa sunt construite 29 de biserici din care 21 ortodoxe, 6 catolice, o biserică adventistă și o biserică adventistă de ziua a 7-a.

Baia Mare este un municipiu, cel mai mare oraș și reședința județului Maramureș. Orașul este un important centru urban și industrial din nord-vestul României, situat la poalele Carpaților Orientali, numărând aproximativ 120000 de locuitori. Orașul a fost atestat documentar în anul 1329 printr-un act al cancelariei regelui Carol Robert, dezvoltându-se ca centru aurifer în secolele 14 - 15. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectura băimăreană, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate, din perioade diferite, din acest oraș.

Turnul Sfântul Ștefan

Parcul municipal

Strada Pintea Viteazul

Gara veche

Palatul politico-administrativ

Direcțiunea minelor

Hotelul București

Gimnaziul

Biserica romano catolică

Biserica reformată

Școala de pictură

Sanatoriul Wagner

Piața Libertății

Hotelul Regele Ștefan

Mina de aur Valea Roșie

Lacul Parcului Regina Maria

Județul Maramureș este situat în regiunea istorică Transilvania, în nordul României. Din punct de vedere al culturii tradiționale, actualul județ este alcătuit din patru zone (etno - folclorice) distincte: Țara Chioariului, Țara Lăpușului, Țara Maramureșului și Țara Codrului. Județul se întinde pe o suprafață de 6304 kilometri pătrați, numără aproximativ 512000 de locuitori și are reședința în municipiul Baia Mare. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii - Baia Mare, Sighetul Marmației, 11 orașe - Baia Sprie, Borșa, Vișeul de Sus, Târgul Lăpuș, Șeini, Cavnic, Ulmeni, Săliștea de Sus, Dragomirești, Șomcuța Mare, Tăuții-Măgheruș și 63 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Maramureș, iar dedesubt pozele câtorva monumente de arhitectură și cultură și trimiteri poștale ilustrate din perioade diferite, din acest județ.