Epaminonda's Blog.....: KDINE

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea cehă KDINE, denumire germană

NEUGEDEN, regiunea PLZEN, și câteva trimiteri poștale ilustrate

din vremuri diferite, un jeton, o insignă și un bon local de donație

din aceiași localitate.

Primăria

Biserica Sfântu Nicolae

Piața centrală

Poșta

Școala

Sinagoga

Trimiteri poștale

Vedere generală

O insignă locală

Un jeton local

Bon local de 1 creițar

O cărămidă pentru ridicarea unui turn de observație

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Ordinul Patriarhiei Române - Sfântul Apostol Andrei

Piesa medalistică de mai sus este Ordinul Patriarhiei Române „Sfântul Apostol Andrei - Ocrotitorul României”, o înaltă distincție ce se conferă unor personalități civile și ecleziastice pentru merite deosebite în munca depusă în apărarea și promovarea valorilor creștine, în slujirea Bisericii lui Hristos și a comunității umane. Distincția este confecționată din tombac acoperit galvanic cu aur și argint și are dimensiunile de 87 x 130 milimetri. Pe ea este reprezentat chipul Sfântului Apostol Andrei.

Sfântul Andrei este apostolul care a creştinat primul meleagurile noastre, fiind considerat patronul spiritual al românilor. El a fost frate cu sfântul Petru, ambii originari din Betsaida, localitate situată pe malul lacului Genezaret din Israel şi amândoi pescari. Andrei a fost ucenicul lui Ioan Botezatorul. Auzindu-l pe acesta spunând despre Isus: „Iată mielul lui Dumnezeu!“, a devenit primul apostol al domnului Isus. După învierea lui Isus şi coborârea Duhului Sfânt, apostolii au mai rămas câţiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50, apostolii s-au întâlnit şi au tras la sorţi pentru a decide unde va merge fiecare. Legenda spune că apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai intâi, Andrei l-a însoţit pe fratele său Petru prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi ar fi continuat peregrinarea, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea, s-a întors in Grecia, consolidând comunităţile creştine existente acolo, ajungând, mai apoi, pâna în Peloponezul grecesc, în orasul Patras, unde a murit ca martir la 30 noiembrie anul 60, fiind rastignit pe o cruce în forma de X. Dupa moartea sa, relicvele s-au pastrat la mănăstirea Patas din Grecia. Este patronul Scoţiei (steagul scoţian reprezintă crucea sfântului Andrei), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei şi al Rusiei, precum si a mai multor oraşe: Napoli, Ravenna, Brescia, Bordeaux, Brugge, Patras şi altele.

Originea numelui Andrei vine de la cuvintele greceşti: andros - om, şi andieios - curajos, ceea ce, cumulat, înseamna bărbat vrednic, curajos şi energic. De aici s-au format şi nume feminine derivate precum: Andreea, Andruţa sau Andruca.

Insigna - România - O.N.T. - Croazieră Transivania

(Oficiul Național de Turism)

Motonava "Transilvania" a fost o navă de pasageri construită în anul 1938 la șantierul naval „Burneister & Wein” din Danemarca, ce a fost lansată la apă pe data de 11 februarie 1938, iar la 26 iunie în același an sosește în portul Constanța. Nava avea următoarele caracteristici tehnice; deplasament - 6672 tdw, capacitate - 412 locuri, lungime - 128,55 metri, lățime - 17,61 metri, pescaj (partea scufundată în apă) - 5,70 metri, înalțimea de construcție - 8,5 metri, viteza - 25 noduri și echipaj - 146 membri. Nava a fost folosită de Serviciul Maritim Român pentru croaziere în mările Neagră, Mediterană și Roșie, oferind pasagerilor condiții de călătorie la standardele internaționale ale vremii. La izbucnirea celui de-al doilea război mondial, a efectuat curse cu emigranți evrei către Haifa, pentru societatea „Aliyah” condusă, la București, de Eugen Meissner și Șamuel Leibovici. La sfârșitul anului 1941, când Anglo-Americanii au declarat război României, nava a fost blocată în Bosfor până în octombrie 1945, când și-a reluat cursele cu emigranți evrei către Haifa. Timp de peste 20 de ani a navigat în Marea Neagră, spre toate porturile acesteia,având la bord turiști români și străini dintre tovarășii de frunte, care i-au adus un loc de faimă în istoria marinei comerciale române. Uzura navei a condus-o apoi pe Dunăre, la Galați, inițial pentru reparații, dar costul acestora și lipsa de piese au transformat-o în navă școală pentru elevii academiei navale. Sus admiri o machetă a acestei mootonave. La data de 9 septembrie 1979, din lipsa de remorcher disponibil nu i-a fost schimbat ancorajul în ciuda scăderii nivelului apei fluviului, astfel că la ora 8 și 15 minute s-a răsturnat în dana de nisip nr. 18 (km 150) de la Galați; nefiind nimeni la bord, nu au fost înregistrate victime. În anul 1983 s-a inițiat tăierea părții scufundate, reprezentând aproximativ 40% din corpul navei, restul rămânând la locul accidentului. În anul 2009 s-a organizat o licitație de către ministerul transporturilor pentru scoaterea și îndepărtarea restului epavei.

Până la instaurarea comunismului, turismul românesc organizat se desfăşura prin intermediul asociaţiilor şi cluburile de turism existente. Primul Club Alpin a luat fiinţă în Braşov la 10 mai 1873. Cea mai veche asociaţie este S.K.V. – Siebenbürgischer Karpaten Verein, înfiinţată la Sibiu la 28 noiembrie 1880 şi dizolvată în 1944. Această asociaţie a avut cei mai mulţi membri (germani, români, maghiari şi alte naţionalităţi) şi cele mai multe secţii, a construit cele mai multe drumuri şi cabane (59), a editat 56 de Anuare, a înfiinţat un corp de călăuze brevetate şi primele echipe de salvare în munţi. La 2 aprilie 1926 a luat fiinţă Turing-Clubul României, având mai multe secţii în ţară. A construit cabane, a efectuat marcaje turistice şi a publicat Calendar săptămânal, transformat în Enciclopedia Turistică Românească. Sub egida T.C.R. au apărut şi alte publicaţii. Grupul Alpin Brav, transformat în 1937 în Clubul Carpatin Român, a fost înfiinţat de câţiva elevi de la liceul Mihail Viteazul, căpătând personalitate juridică la 18 martie 1936. Acesta a construit cabana Brav, devenită Caraiman. Asociaţia turistică România Pitorească a luat fiinţă în Bucureşti la 21 mai 1930. A construit cabana Ciucaş, a tipărit un an revista România Pitorească şi apoi Buletinul România Pitorească. Clubul Alpin Român s-a construit la 18 martie 1934. A construit Căminul Alpin – Buşteni, un refugiu la intrarea în Valea Coştilei şi şi-a cumpărat un sediu în Bucureşti. A tipărit Buletinul Alpin şi apoi Buletinul Clubului Alpin Român. A practicat alpinismul şi căţărarea, înfiinţând în 1938 prima şcoală de căţărare modernă în România, fiind organizat pe trei secţii. Asociaţia Piatra Craiului a fost creaţia unui pensionar militar. A închiriat de la călugări cabanele „Decebal” şi „Bucegi”, din apropierea peşterii Ialomiţei. Activitatea acestor asociaţii a fost în general alpinismul. Ele au fondat în 1934 Federaţia Societăţilor de Turism şi Alpinism, iar din februarie 1936, data înfiinţării O.N.T. (Oficiul Naţional de Turism), în parte au fost patronate şi de acesta. Toate aceste asociaţii au fost dizolvate prin hotărârea Consiliului de Miniştri din 11 iunie 1948, iar patrimoniul acestora a trecut la Oficiul Naţional de Turism, cu cele două structuri interne; ONT Carpaţi şi ONT Litoral.

Insigna - P.S.D. - Vasile Bleotu

(Partidul Social Democrat)

Partidul Social Democrat (P.S.D.) este un partid politic din românesc, reprezentând social democrația în Parlament. PSD este alături de Partidul Democrat formațiunea succesoare a FSN, care se consideră continuatoarea mișcării social democrate de dinaintea instaurării regimului comunist. El s-a înființat în anul 1992 prin transformarea și redenumirea FDSN. Partidul a fost reprezentat timp de trei mandate la conducerea României de fostul secretar județean al PCR – Ion Iliescu și a guvernat singur sau a susținut guvernarea din România în mai multe perioade: între 1990 și 1996, 2000 și 2004, din nou între 2007 și 2009, apoi între 2012 și 2015 și din 2017 până în 2019. Pe plan internațional PSD este afiliat Internaționalei Socialiste, iar pe plan european – Partidului socialiștilor europeni, făcând parte din grupul europarlamentar Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților.

Insigna - Poșta română

Primul document privind existenţa serviciilor poştale pe teritoriul ţării noastre este "Hrisovul" dat de domnitorul Mircea cel Batrân, în anul 1399, la Giurgiu. Prin acesta, localităţile erau obligate să pună la dispoziţia curierilor domneşti mijloace de transport, cai şi căruţe pe două roţi, numite olace. La începutul ei, poşta cuprindea mai ales serviciul de transport al călătorilor şi al corespondenţei oficiale a domnilor şi marilor dregători. În a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, domnitorul Constantin Mavrocordat stabileşte ca toţi curierii să treacă la stat, cu toate cheltuielile. Se construiesc localuri pentru călători şi funcţionari - aşa numitele hanuri de poştă, grajduri pentru cai şi se acceptă şi călătoria publicului cu poştalioanele, contra unei taxe. Până la Revoluţia din 1848, poştele au fost arendate unor particulari, de regulă pentru perioade de câte 3 ani. După 1850, în oraşele de reşedinţă administrativă, staţiile de poştă orăşeneşti au fost transformate în birouri poştale. În acea perioadă existau 30 de curse poştale, cu staţii de poştă, al căror punct nodal era Craiova. Din anul 1852 este organizat serviciul de corespondenţă pentru particulari, sub supravegherea Ministerului de Finanţe. La 12 noiembrie 1857, o comisie întrunită la Iaşi a hotărât introducerea timbrelor poştale pe teritoriul Moldovei. Au fost tipărite cu o presă manuală, bucată cu bucată, patru valori ale primei emisiuni "Cap de bour", pusă în vânzare pe data de 22 iulie 1858. La 23 iulie 1862, a fost emis Decretul 527 privind unificarea administraţiilor poştale din Moldova şi Muntenia, măsură realizată începând cu 1 august 1862. În urma unificării, conducerea direcţiei generale a fost încredinţată lui Panait Sevescu, care din decembrie 1860 ocupa aceeaşi funcţie şi în Muntenia. Perioada poştei moderne a început în 1864, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a unit serviciul poştal cu cel telegrafic, la care, în 1893 s-a adaugat şi serviciul telefonic, luând naştere simbolul PTT. Aceasta decizie a fost luată în şedinţa Consiliului de Miniştri, care a avut loc în ziua de 29 august 1864, şedinţa desfăşurată sub conducerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În calitate de director general al poştelor şi telegrafelor, a fost numit maiorul Cezar Librecht, care ocupă funcţia de inspector general al telegrafelor încă din luna mai 1859. Compania Naţională "Poşta Română", denumirea actuală a poștei române, s-a

înființat prin HG nr.371 din iulie 1998, prin transformarea fostei regii autonome Poșta Română.

Arma Transmisiuni - 50 ani

Istoria armei Transmisiuni a început în anul 1873, când, la 14 iulie, prin Înaltul Decret 1303, se înființa prima subunitate de telegrafie, în cadrul Companiei de minari din cadrul Batalionului 1 Geniu. Secţia de telegrafie era formată din: 1 şef de secţie, 15 manipulatori, şefi de ateliere şi 30 de lucrători telegrafişti. Încă din 1855, se înfiinţase o şcoală care a fost absolvită de primii şapte telegrafişti, iar în primăvara anului 1873 fuseseră trimişi pentru documentare în Franţa, Belgia şi Austria ofiţeri români, pe probleme referitoare la telegrafie. La 28 mai 1874, s-a hotărât, prin Înaltul Decret nr. 1132, creşterea numărului de secţii de telegrafie militară la patru. Acestea au participat la Războiul de Independenţă din 1877-1878, asigurând nevoile de conducere a trupelor. Primul ofiţer telegrafist din Armata Română a fost căpitanul Grigore Giosan, comandantul companiei de minari, întemeietorul primei şcoli de telegrafie militară. La 19 octombrie 1877, prin Decretul 1957, cele patru secţii de telegrafie au fost reorganizate în Compania 6 Telegrafie, care, la 5 decembrie 1877, a trecut în subordinea directă a Marelui Cartier General Român. În perioada februarie-martie 1878, compania s-a ocupat de strângerea liniilor telegrafice construite pe perioada războiului, care de acum nu mai erau necesare, iar în octombrie 1878, compania de telegrafie s-a desfiinţat, cele patru secţii de telegrafie fiind repartizate celor patru companii de săpători minari şi telegrafişti care aparţineau de batalionul de geniu. Imediat după încheierea Războiului de Independenţă (1877-1878), s-au conturat noi principii de organizare a transmisiunilor sub forma unei specialităţi militare distincte, având în componenţă telegrafişti, telefonişti, curieri etc. Tot în această perioadă, au apărut şi primele regulamente şi manuale în acest domeniu, specialităţile subunităţilor de transmisiuni diversificându-se în raport cu trupele pentru care asigurau legăturile (infanterie, artilerie, cavalerie). În perioada Primului Război Mondial, au apărut reguli specifice de organizare a transmisiunilor în vederea asigurării unor legături de comunicaţii stabile. În această perioadă, existau cinci companii de telegrafie şi un batalion de specialităţi, la dispoziţia Ministerului de Război. Mijlocul cel mai frecvent folosit a fost telefonul, Armata Română nedispunând de o dotare suficientă cu aparatură de telegrafie fără fir. La 30 octombrie 1919, Batalionul de Specialităţi a fost transformat în Regiment de Specialităţi, denumit ulterior Regimentul 1 Transmisiuni. În 1932, s-au înfiinţat încă două regimente de transmisiuni şi un batalion de transmisiuni de munte, iar la 1 aprilie 1932, în baza Înaltului Decret nr. 497, s-a înfiinţat Brigada de transmisiuni. Prin Decretul nr. 3818 de la 1 iulie 1942, transmisiunile au fost separate de arma geniului, prin înfiinţarea Comandamentului Transmisiunilor, a şcolilor de ofiţeri şi subofiţeri şi a Centrului de instrucţie al transmisiunilor. În perioada 1945-1989, au funcţionat Brigada de Transmisiuni, Comandamentul Transmisiunilor şi Comandamentul Trupelor de Transmisiuni. La data de 30 octombrie 1993, prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale, s-a constituit Comandamentul Transmisiunilor, Informaticii şi Electronicii, prin contopirea Inspectoratului General al Transmisiunilor cu Direcţia Informatică şi Automatizarea Conducerii Trupelor şi Secţia Luptă Radioelectronică, ambele din structura Marelui Stat Major, iar la 1 mai 1997, prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale, s-a constituit Comandamentul Transmisiunilor prin reorganizarea Comandamentului Transmisiunilor, Informaticii şi Electronicii şi înfiinţarea, la 30 aprilie 1997, a Direcţiei Comunicaţii şi Informatică din Statul Major General. La 1 mai 2006, tot prin Ordin al Ministrului Apărării Naţionale, denumirea s-a schimbat în Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii. Rolul transmisioniştilor militari este deosebit de important şi de apreciat pentru buna desfăşurare logistică şi pentru derularea cu succes a misiunii asumate de corpul de armată respectiv. După integrarea în Alianţa Nord-Atlantică a existat o permanentă necesitate de actualizare a echipamentelor specializate folosite de structurile de comunicaţii. Au avut loc achiziţionări de echipamente moderne de ultimă generaţie contribuind astfel la o mai bună cooperare cu statele membre NATO.

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII