Epaminonda's Blog.....: CARTOFILIE – JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD: BĂILE ANIEȘ, CETATEA CICEU, BISERICA EVANGHELICĂ DIN HERINA, LOCALITĂȚILE DUMITRA, ILVA MARE ȘI ILVA MICĂ

1. Stațiunea Băile Anieș, denumire în limba germană – Bad Domphat, din județul Bistrița Năsăud a fost cândva o stațiune balneoclimatrică aristocratică a Transilvaniei și chiar a Europei.

Astăzi Anieș este un sat al comunei Maieru, din județul Bistrița Năsăud, situat la 7 kilometri depărtare de Sângeorz-Băi și atestat documentar pentru prima dată în anul 1450.

Satul Anieș este situat într-o depresiune intramontană care îi poartă numele, unde masele de aer vestice au influență mai mare, ele înaintând pe culoarul de vale al Someșului Mare, influențând regiunea din punct de vedere climatic.

Încă din secolul al XVIII-lea, Anieșul este cunoscut ca o stațiune balneo-climaterică, datorită izvoarelor sale minerale.
***
Maieru este o comună a județului Bistrița Năsăsud care mai include doar satul Anieș. La recensământul din anul 2011 comuna număra 7089 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dinatre care: români – 97,65% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Maieru, astăzi, se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 76,65%, penticostali - 13,83%, greco catolici – 5,2% și restul – necunoscută sau altă religie. Atracțiile turistice ale comunei sunt: Statuia “Lupa capitolina” și Biserica “Sfânta Paraschiva”, ambele din localitatea Maieru. Prima mențiune scrisă existentă, cu privire la folosirea apelor minerale, ca tratament la Anieș, este din anul 1746. Contele Ladislau Teleki, care-si facea cura regulat la aceste bai, dispune (la 31 august 1761), sa se ridice o noua cladire, mai mare si mai spatioasa pentru a putea face fata numeroaselor cereri, dar dezvolatarea mai serioasă a băilor s-a facut in perioada Regimentului II de Granita cand, in anul 1770, se amenajeaza baile cu banii adunati de la graniceri. În anul 1798 baile au fost vizitate de 316 persoane care au venit cu 50 de trasuri si 248 de cai din care: 10 grofi si baroni impreuna cu tot personalul casei, comercianti si soldati, 4 preoti, 3 medici, 2 chirurgi. In anul 1799 baile au fost vizitate de 430 de persoane venite din toata Transilvania si, chiar din Polonia, Moldova, Ungaria sau chiar Galiția. La bai se urma un tratament complet in 4, 6 sau 8 saptamani, oaspetii venind la bai cu tot ce era necesar pentru asigurarea unui trai decent, respectiv cu servitori si mancare. In acea perioada responsabil cu organizarea bailor era Arva Bethlen Kata. Dupa anul 1800 contele Gyorgy Banffy ridica inca un stabiliment pentru bai si doua case de oaspeti. Dupa desfiintarea Regimentului Graniceresc, Bethlen Sandor construieste in jurul anului 1855 o baie cu doua bazine (bai reci) si camere de schimb. In acel timp baile aveau pe medicul Sigmund Bartok ca specialist ce asigura tratamentul oaspetilor. Acesta detinea baile Antonia (actualul izvor Hojda). In anul 1856 fantana a fost amenajata cu coloane de piatra, protejata de un acoperis elegant. Tot in acest an se amenajeaza o baie din lemn cu sase cabinete pentru bai calde, incalzite prin vapori de apa. Spre sfarsitul secolului XIX baile sunt date de proprietar in administrarea Asociatiei Carpatine Ardelene (Erdelyi Karpat - Egysulet) care investeste in imbutelierea apei minerale, aceasta fiind vanduta sub denumirea de “Izvorul Livia”. In anul 1906 un incendiu devasteaza cladirile, fiind salvat numai parterul cladirii principale, iar din aceasta cauza renumele Aniesului scade culminand cu abandonarea definitiva a bailor in detrimentul celor de la Sangeorz. Cladirile sunt transformate dupa acest incediu in sediul Ocolui Silvic Anies, iar dupa al doilea razboi mondial aici se instaleaza Sectorul de Exploatare a Padurilor Rodna. Din toate constructiile, astazi se mai pastreaza fantana acoperita si o parte din cladirea actualei scoli.

2. Cetatea Ciceului se numără printre cele mai încărcate de istorie ruine din Bistriţa-Năsăud. Din păcate, până la cetate se poate ajunge doar cu maşini de teren. Acest lucru se va schimba anul acesta, drumul urmând să fie reabilitat cu ajutorul fondurilor europene.

Cetatea Ciceului, situată în comuna Ciceu Mihăieşti, este atestată documentar pentru prima dată în anul 1304. Cetatea este donată în anul 1475 de către Regele Ungariei Matei Corvin domnitorului Moldovei, Ştefan cel Mare, în urma acordului de pace dintre cei doi. Acesta transformă cetatea într-una dintre cele mai puternice şi bine fortificate din Transilvania. În anul 1538, în Cetatea Ciceului se refugiază domnitorul Petru Rareş, după îndepărtarea sa de pe tronul Moldovei de către turci. Domnitorul Moldovei, Petru Rareş nu scapă nici în Bistriţa-Năsăud de duşmani, voievodul Ioan Zapolya cucerind cetatea în anul 1540. Revenind pe tronul Moldovei, Petru Rareş intenţionează să recupereze cetatea, însă, Dieta Transivană, preventiv, decide demolarea acesteia în anul 1544. Încărcătura istorică a cetăţii este completată cu succes de poveştile şi legendele ce circulă prin părţile locului. Una dintre ele spune că soţia domnitorului Petru Rareş a ajuns la cetate înaintea acestuia şi a ascuns comorile şi bogăţiile familiei într-una din peşterile din apropiere. Peştera în cauză permite accesul muritorilor doar în ziua de Sânziene sau de Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din 24 iunie. Nimeni însă nu a cutezat să pornească în căutarea comorilor domnitorului, umblând vorba că cel care intră în peşteră nu se mai întoarce. În zonă există 7 peşteri, însă nu se ştie exact în care dintre ele ar fi ascuns soţia lui Petru Rareş comorile. Ruinele, deși clasate ca monument istoric sunt astăzi în stare de distrugere avansată și elementele care se mai păstrează nu permit cronologizarea.Unul dintre turnurile care au rezistat până azi prezintă pe latura de nord o fereastră gotică. Totuși, ipoteza unei funcții de locuință este pusă sub semnul întrebării, turnul fiind umplut și neprezentând urme ale unei intervenții ulterioare anului 1866. Cel de-al doilea turn are în realitate o poziție diferită față de cea din gravură, el fiind suspendat deasupra prăpastiei, la 4 metri distanță de cel dintâi.

În partea de sud a cetății se mai păstrează două mostre de zid, iar la nord-est se disting urme ale șanțului de apărare, cu o deschidere de 3-5 metri, precum și a valului de pământ ridicat în fața acestuia. Un zid pornea probabil din partea de nord-est a cetății, până în partea de nord-vest, unde se înfigea în dealul Măgura. Acesta din urmă este legat de dealul cetății printr-o șa îngustă și contribuia la apărarea edificiului dinspre vest. Grosimea probabilă a curtinelor era între 1,3 - 4 metri. În ansamblu, construcția punea excelent în valoare un sistem de apărare natural, fiind foarte dificil de cucerit. Aşezată pe dealul Ciceul Spânzului de lângă Ciceu Mihăiesti, cetatea a fost construită cu ziduri masive din piatră vulcanică, având drept scop apărarea împotriva năvălirii tătarilor. Din falnica cetate de altădată au mai rămas doar dărâmături cenuşii, un zid de aproape 8 metri înălţime, fundaţiile a doi pereţi şi un obelisc pe care este gravat bourul de pe stema Moldovei. În prezent, pe o rază de mai bine de un kilometru de jur împrejurul cetăţii se văd împrăştiaţi şi acoperiţi cu muşchi bolovanii care au alcătuit odinioară zidurile de apărare.
3. Dumitra, mai demult Dumitrea mare, Dumitrea (în dialectul săsesc Mätteršdraf, Mättešdref, în germană Mettersdorf, Mettersdorf bei Bistritz, în maghiară Nagydemeter) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Bistrița Năsăud.

Localitatea este situată pe drumul 17C ce leagă orașul Bistrița de Năsăud, în depresiunea cu același nume, din nord-vestul Dealurilor Bistriței, cu aspect de bazinet, într-un relief de luncă și terase. Satul este documentar pentru prim dată în anul 1317 sub numele de Villa Demetri, după numele conducătorului coloniștilor germani, Metter Demeter. În 1941 satul Dumitra avea 1557 locuitori, dintre care 1227 germani (79%). Viața germană activă a durat până în 1944 când sașii au fost evacuați în Austria. În mijlocul satului se află biserica fostă evanghelică, în stil gotic, reconstruită în 1895-1899, vândută comunității ortodoxe, în prezent ortodoxă. Lângă biserică există un turn fortificat, construit în anul 1488, numit de localnici „Turnul Slăninilor”. Biserica și turnul au fost renovate în 1998-2000.

****

Comuna Dumitra mai include și satele: Cepari și Tărpiu. La recensămîntul din anul 2011 comuna număra 4282 locuitori, în scădere față de recensământul anterior, dintre care: români – 92,41%, romi – 2% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Dumitra astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 75,78%, penticostali – 17,14% și restul – nedeclarată sau altă religie. Alte obiective turistice ale comunei Dumitra sunt: Monumentul închinat eroilor căzuţi în primul război mondial, din satul Dumitra, Biserica din satul Tărpiu (în stil gotic târziu, anul 1504) și Biserica din satul Cepari, din secolul al XV-lea

4. Biserica evanghelică din Herina este monument de arhitectură romanică din secolul al XIII-lea, unul dintre cele mai reprezentative exemple de bazilică cu trei nave și două turnuri existente din Transilvania. Herina, mai demult Hirina, în limba maghiară - Harina, în dialectul săsesc – Minziref sau Minzdref, în limba germană –Mönchsdorf sau Münzdorf, este un sat situat într-o zonă de deal, la o depărtare de 16 kilometru de municipiul Bistrița. Prima sa mențiune documentară este din anul 1246.

Biserica din Herina a fost construită între anii 1250 - 1260 de către călugării benedicitini, fiind inițial un loc de cult monahal. Este amplasată pe versantul dealului aflat deasupra satului, putând fi observată de la mare distanță. Clădirea este o bazilică cu două turnuri vestice, cu trei nave și absidă principală semicirculară, absidele laterale pe exterior fiind încheiate drept. Este construită în întregime din cărămidă, excepție făcând câteva detalii cioplite în piatră ca ancadramentul portalului vestic și sudic, montantul central al ferestrelor îngemănate sub formă de coloane cu soclu și capitel. Biserica este pomenită oficial pentru prima oară în documente de către János Farkas în testamentul său din 1449, prin care face donații, pe lângă altor biserici, și bisericii Sfântul Petru din Herina. În decursul Evului Mediu nu se intervine la clădirea originală a bisericii, decât printr-o nișă de tabernacul gotic datată în cea de a doua jumătate a secolului al XV-lea, respectiv o intrare cu lintou pe console din interiorul portalului vestic. În urma reformei clădirea trece în proprietatea Bisericii Evanghelice Luterane ceea ce a atras după sine transformări interioare. Referitor la interiorul bisericii sunt disponibile date numai din secolul al XVII-lea, pe unele bănci păstrate până în secolul al XIX-lea erau trecute anii 1673 și 1692. Această din urmă dată apare și pe o inscripție din apropierea intrării sudice, amplasată în urma unei renovări. Tavanul casetat al bisericii provine din anul 1748. Biserica evanghelică din Herina are un rol deosebit în istoria arhitecturii din Transilvania, deoarece compoziția spațială originală s-a păstrat nealterată secole de-a rândul. Cu ocazia unui cutremur din 1834 biserica a fost grav avariată, au apărut distrugeri pe faţada vestică, turnul sudic şi bolta galeriei vestice. În toamna anului 1888 se demolează turnul sudic împreună cu portalul vestic, nava laterală sudică împreună cu portalul sudic şi jumătate din absida sudică. Reconstrucţia părţilor demolate a început în 1891 conform proiectului întocmit de inginerul regal Ignác Weisz din Bistriţa, fără avizul sau acordul organelor de resort. O vreme lucrările de refacere a bisericii au fost oprite dar în anul 1897 au fost reluate și în ziua de 11 septembrie 1898 biserica a fost resfințită. În perioada 1995 – 1999 biserica a suferit o nouă restaurare în baza proiectului arhitectului Hermann Fabini, lucrările fiind executate de către firma „Creative Group" din Bistriţa. Prezint mai jos câteva dintre detaliile arhitectonicii ale acestei biserici deosebite. Patru lesene puternice determină trei axe pe faţada vestică, acestea în cazul turnului nordic se opresc sub nivelul al treilea. Cele trei niveluri sunt articulate pe orizontală de şiruri formate din mici arcade oarbe. Parterul segmentului de faţadă dintre cele două turnuri este marcată de portalul vestic, contopit oarecum cu lesenele. Partea exterioară a portalului, ce se adânceşte în peretele gros printr-o ambrazură puternică, este încheiată în semicerc, iar partea interioară, cuprinzând intrarea propriu-zisă are lintou drept cu colţurile teşite. În ambrazură apar alternant pilaştrii adosaţi cu muchii profilate şi trei sferturi de coloane despărţite de nuturi cu secţiune circulară. Soclul elementelor verticale iese în decroş, deasupra capitelurilor cubice apare un lintou ornamentat cu motivul de împletitură de funie. Portalul flancat de două nişe înguste încheiate în semicerc este protejat de un mic acoperiş în pupitru învelit cu ţigle solzi. La primul etaj al turnurilor şi a segmentului central al faţadei vestice apar nişe încheiate semicircular, în care se găsesc ferestre bipartite divizate de câte o coloană decorată cu frunze de colţ, cu bază atică şi capitel cubic. Cel de al doilea etaj este compus în mod asemănător, doar că nişele sunt mai ample, şi încheiate în trei arce, şi cuprind ferestre tripartite divizate de coloane identice cu cele de la primul etaj, cu diferenţa că deasupra capitelurilor sunt intercalate impostele arcelor. În segmentul central, în loc de fereastra tripartită apare o fereastră circulară. În timp ce între etajul întâi şi cel de-al doilea se află un şir accentuat de arce mici, pornite de pe consolete, între al doilea şi al treilea etaj arcatura este una simplă şi plată. Etajul al doilea se încheie cu un brâu accentuat susţinut de denticuli. Aspectul asimetric al faţadei principale se datorează diferenţelor dintre ultimul nivel al turnurilor, respectiv de rezolvarea diferită a coifurilor. La acest nivel turnul nordic nu dispune de nici un gol, pe când cel sudic este penetrat de o fereastră tripartită încadrată de o nişă încheiată semicircular. Turnul sudic este acoperit simplu în patru ape, pe când cel nordic are un acoperiş complex cu porţiuni drepte şi curbe, susţinut de console din lemn. Segmentul central al faţadei se încheie într-un fronton triunghiular, decorat cu decroşuri în trepte pe cele două laturi oblice, frontonul fiind penetrat de fereastră bipartită.Peretele sudic al navei principale este penetrat de şase, iar peretele nordic de cinci ferestre încheiate semicircular şi cu ambrazură, cornişa este marcată cu un şir de denticuli. Iluminarea navelor secundare se face prin câte trei ferestre asemănătoare, amplasate echidistant. Proeminent faţadei sudice se înalţă portalul intrării secundare, rezolvarea acestuia în ambrazură încheiată semicircular se înrudeşte cu cea a portalului vestic, dar are dimensiuni mai modeste. Ambrazura este alcătuită din trei perechi de coloane adosate cuprinzând două colţuri de zidărie. În timp ce baza coloanelor este identică cu cele ale portalului vestic, capitelurile diferă, fiind asemănătoare cu o bază atică întoarsă. Portalul sudic este protejat de o copertină în pupitru, învelită cu ţigle solzi. Pe latura estică a bisericii se află absida principală semicirculară şi cele laterale drepte. Închiderea navelor secundare este realizată de câte o lesenă, iar pe orizontală sunt articulate de o cornişă cu arcatură ce se întinde sub streaşină, pereţii sunt penetraţi de ferestre înguste cu încheiere semicirculară la parter şi frântă la etaj. Suprafaţa exterioară a absidei centrale este articulată de opt lesene ce determină şapte axe, sub streaşina acoperişului semiconic ataşat navei centrale, fiecare axă este marcată de câte un brâu compus din trei arce. Absida este penetrată de trei ferestre înguste, încheiate în semicerc, orientate spre sud, est şi nord. Interiorul bisericii se caracterizează printr-o compoziţie spaţială plăcută şi proporţii armonice. Prin portalul vestic se intră sub galeria vestică susţinută de doi stâlpi puternici. Acest spaţiu se întinde pe toată lăţimea construcţiei, şi este acoperită de o boltă încrucişată cu muchii. La nivelul galeriei spre nava principală se deschide un arc amplu în semicerc, iar spre navele laterale câte un arc mai mic, tot în semicerc. Galeria vestică se accesează printr-o scară adosată peretelui nordic. Cinci arcade oarbe netencuite cu succesiune în trepte decorează peretele adiacent scării. Arcadele semicirculare dintre nava principală şi cele secundare sunt susţinute de variate structuri. Primul arc dinspre vest are naşterea în stâlpul puternic al galeriei, apoi urmează un stâlp de secţiune octogonală, o coloană şi un stâlp de plan pătrat.

Capătul estic este marcat de semicoloane în dreptul peretelui dintre absida principală şi cele laterale. Stâlpii dispun de socluri înalte, numai în cazul semicoloanelor soclul este decorat cu frunze de colţ. Deasupra arcadelor sunt pseudo-galerii, marcate de patru arce oarbe, deasupra cărora sunt amplasate ferestre înguste. Navele sunt acoperite de tavane casetate decorate cu motive de romb colorate galben şi maro. Între nava principală şi corul central cu nivelul de călcare înălţat faţă de cel din navă, se află un arc triumfal apropiat de forma arcului în mâner de coş. Peretele nordic al corului poartă tabernacolul gotic târziu anterior amintit. Nişa tabernacolului are formă dreptunghiulară alungită vertical, şi este încadrată pe cele două laturi şi pe partea superioară de baghete care se intersectează în colţuri. Tabernacolul este decorat cu fleşe masive ornate cu bulbi şi arce în acoladă susţinute de colonete firave cu capiteluri decorate cu frunze. Baghetele şi colonetele sunt susţinute de baze cu profilatură identică. Sub acestea se întinde un brâu decorat cu frunze. Lângă tabernacol, cu ocazia ultimei restaurări s-a identificat un fragment de pictură murală. Pictura dreptunghiulară, încadrată de un chenar roşu reprezintă figura ştearsă a unui sfânt îmbrăcat într-o mantie lungă. Pe peretele corului apare şi desenul pregătitor pentru o pictură mai mică reprezentându-l pe Hristos răstignit. Corul dispune de un altar simplu de lemn din secolul al XIX-lea, cu un crucifix de factură populară amplasată în poziţie centrală. Sub absida centrală cu nivelul de călcare înălţat, se află o criptă de dimensiuni reduse, acoperită cu boltă semicilindrică, cu intrarea prin pardoseala navei, amplasată lângă prima treaptă spre cor. Trecerea din navele laterale în absidiolele acoperite cu semicupole se face sub arce simple semicirculare.
5. Ilva Mare, în limba maghiară - Nagyilva, în limba germană –Grossilwa, este o comună din județul Bistrița-Năsăud care include și satul Ivăneasa.

Comuna se află în nord-estul județului, fiind situată pe cursul superior al râului Ilva, în partea centrală a Munților Bârgăului.Accesul se face pe drumul național DN17D, sau pe calea ferată Cluj Napoca – Iași. Lucrarea „Cronica Scurtă”, publicată de către preotul Grigore Gălan în anul 1840, afirmă că în anul 1710 a fost ridicată prima biserică din Ilva Mare, punct central al unei comunități care număra 60-70 de familii. În anul 1762 Ilva Mare a fost declarată unitate adminstrativ-teritorială de sine stătătoare, odată cu militarizarea zonei de graniță a monarhiei habsburgice, prin formarea Regimentului de Infanterie din Năsăud. Militarizarea a fost ușor acceptată de către populația locală, deoarece în acest mod se evita încercarea de preluare a pământurilor și iobagizarea de către conducerea orașului Bistrița. Regimentul de graniță năsăudean a funționat între anii 1762-1851, perioadă în care ilvenii au participat la numeroase bătălii ale Monarhiei Habsburgice.

La recensământul din anul 2011 comuna număra 2274 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 2569 locuitori), dintre care: români – 96,87%, romi – 1,01% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei bistrițene Ilva Mare, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 82,8%, penticostali – 3,95%, greco catolici – 1,31%, baptiști – 1,89%, martorii lui Iehova – 5,49% și restul – nedeclarată sau altă religie. Nominalizez atracțiile turistice ale comunei: Mănăstirea "Schimbarea la Față" din satul Ilva Mare și Izvoarele de apă minerală naturală
6. Ilva Mică, în limba maghiară - Kisilva, în limba germană – Kleinilwa, este o comună din județul Bistrița-Năsăud, formată numai din satul de reședință cu același nume.

Comuna Ilva-Mică este aşezată pe valea Someşului Mare, la confluenţa lui cu râul Ilva, într-o zonă aşezată pe linia dintre Carpaţii Orientali vulcanici si Piemonturile Transilvaniei şi anume în partea vestică a munţilor Bârgăului, în nord-estul județului la 20 kilometri depărtare de Năsăud și 45 kilometri de Bistrița.

În documentele vremii, localitatea este menţionată sub următoarele denumiri: Ilva (1576-1577), Ilova (1601-1686), Illva (1687-1764), Illua (1723), Illoa (1735), Illova Mikio (1771), Ilva-mika sau în ungureşte Kis-Ilova (1808), Ilva-Mică, în ungureşte Kis Ilva (1803). În prezent se folosesc doar formele Ilva şi Ilua. Locuitorii satului se numesc ilvani, iloani sau iluani.

La recensământul din anul 2011 comuna număra 3264 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 96,1% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Ilva Mică astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 85,32%, penticostali – 9,37% și restul – nedeclarată sau altă religie. Atracțiile turistice ale comunei sunt: Parcul Național "Munții Rodnei" și Munții Bârgăului.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA O PERSONALITATE

UN DUEL EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN REPUBLICA MOLDOVA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Chateau Vartely

Wine Culture and Leisure Resort

(Stațiune viticolă de cultură și agrement)

După standardele vinificatorilor din lumea veche și lumea nouă, Château Vartely este o companie care îmbină tehnologiile de ultimă generație în creșterea viței-de-vie și prelucrarea strugurilor cu pasiunea pentru producerea vinului de calitate. Compania Château Vartely a fost fondată în anul 2004, dar vinurile sub acest brand au apărut încă în anul 1996. Calitatea vinurilor Château Vartely este remarcată prin medalii și distincții, câștigate la cele mai renumite concursuri internaționale. Acest întreg spațiu se află în proximitatea orașului Orhei, la o distanță de doar 50 de kilometri de Chișinău. Adresa de corespondență a complexului este: Republica Moldova, orașul Orhei, Strada Eliberării, nr.170 B. Originea numelui Vartely se regăsește în numele Orhei, cuvânt care în maghiară înseamnă „loc al cetăţii”, (vár + hely sau cetate + loc). Brandul Château Vartely a fost elaborat și lansat în anul 2004. Sloganul acestui brand e ,,Vin cu dragoste pentru tine’’, pentru că fiecare licoare produsă la Château Vartely are o parte din sufletul și dăruirea celor care muncesc aici. Plantațiile proprii de viță-de-vie din regiunile Codru și Valul lui Traian asigură calitatea înaltă a vinurilor create. Microclima din aceste zone permite producerea unor vinuri unice. Vinuri produse din soiuri europene și autohtone au plasat compania Château Vartely în topul preferințelor consumatorilor. Din același respect pentru tradiții și autenticitate, Château Vartely a deschis în anul 2008 un complex, ce are are o arhitectură aparte fiind situat într-un peisaj deosebit. Château Vartely dispune de o suprafață totală de vii de 300 de hectare, situate în zona Codrului și cea a Bugeacului, iar roadele strugurilor crescuți în aceste spații sunt împărțite în peste 4,5 milioane de sticle anual. După 12 ani de activitate, complexul turistic și viticol Château Vartely se mândrește cu numeroase realizări:

Dispune de trei vile, cu o capacitate de cazare de 40 de persoane.
Vinăria are două săli de degustare.
Peste 15 mii de turiști din diverse colțuri ale lumii au vizitat Château Vartely în 2015, numărul acestora fiind într-o permanentă creștere.
Château Vartely este lider în popularizarea soiurilor autohtone, cum ar fi Fetească Regală, Fetească Neagră și Rară Neagră, atât pe plan național și internațional.

Având podgorii imense, vinăria cultivă diverse soiuri de viță-de-vie:

soiuri albe: Chardonnay, Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc, Traminer, Feteasca Regală.
soiuri roșii: Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot, Rară Neagră, Malbec, Feteasca Neagră, Syrah.

Aici, veți avea parte de excursii și degustări alături de ghizi profesioniști. În sălile de degustare Château Vartely, vizitatorii au condiţiile perfecte pentru o degustare de vin adevărată. În sala de degustare principală se regăsesc vinurile din colecţia proprie. În cea de a doua sală de degustare se regăseşte o colecţie ce cuprinde vinuri din importante regiuni viti-vinicole ale lumii. După o degustare profesionistă, oaspeții se pot delecta cu bucate alese pregătite la restaurant, iar la dorință, să-și continue șederea, optând pentru cazare în una din cele 3 vile turistice. Astfel, te poți caza în una din cele trei case de oaspeți, optând pentru variantele de camere de un loc, două locuri / pat dublu sau apartament VIP.

Jetonul - Seabeco Casino - Moldova 1992

One dollar gaming token for use by player only

(Jeton de joc de un dolar pentru utilizare numai de către jucător)

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Piesa metalică de mai sus este un jeton metalic de joc, ce a fost realizat în anul 1992, la comanda Seabeco Hotel & Casino, denumire actuală - Hotel Jolly Alon, din orașul Chișinău. Jetonul este confecționat din metal comun și are forma rotundă. Hotelul, de patru stele, și cazinoul este situat pe Strada Maria Cebotari, la nr.37, vis a vis de clădirea Parlamentului Republicii Moldova . Seabeco Hotel & Casino este unul dintre cele 1227 de cazinouri înregistrate în Europa și unul dintre cele 5 cazinouri situate în Republica Moldova. Se pare că în prezent acest cazinou este închis.

Medalia Meritul științific clasele I și II

Medalia „Meritul Ştiinţific” face parte din cele trei distincţii noi instituite prin Hotărârea Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM nr. 129 din 21 aprilie 2016. Avându-l ca autor şi pictor pe artistul plastic Vitaliu Pogolşa, a fost avizată de CNH la 12 aprilie 2016 (proces-verbal nr. 439-IV), urmând să fie înregistrată ulterior şi în Armorialul General al Republicii Moldova. Concepută în conformitate cu tradiţia AŞM, dar şi cu normele naţionale în domeniul faleristicii corporative, Medalia „Meritul Ştiinţific”, având două clase, reprezintă echivalentul distincţiei corporative supreme, standardizate la nivel naţional şi cunoscute de numeroase departamente cu denumirea „Crucea «Pentru Merit»”. Astfel, această medalie încununează sistemul distincţiilor academice în mod logic şi în context naţional. Un pas înainte îl constituie şi faptul în sine al introducerii primei distincţii academice cu două clase. Distincţia are următoarea descriere: „Însemnul Medaliei „Meritul Ştiinţific” clasa I şi clasa II a Academiei de Ştiinţe a Moldovei reprezintă un medalion rotund, cu diametrul de 30 mm, monocolor, de aur la clasa I şi de argint la clasa II, cu toartă de suspensie în partea superioară, prin care însemnul se prinde cu un inel de baretă. Pe avers, pe fundalul unui disc solar cu raze nenumărate și de diferite lungimi, este reprezentat simbolul heraldic al atomului deasupra unei cărţi deschise văzute dinspre tranşa inferioară. În exergă, pe segmentul de jos, de la ora 8 la ora 4, apare legenda semicirculară cu caractere capitale: „MERITUL ŞTIINŢIFIC”, totul în relief. Pe revers este reprezentată în relief imaginea zeiţei Atena, stând în picioare pe capitelul unei coloane de ordin ionic ce iese din marginea medalionului, privind spre dreapta, îmbrăcată în peplos şi purtând coif, sprijinind cu mâna dreaptă egida, iar cu cea stângă ţinând o suliţă pe care se încolăceşte un şarpe şi având la piciorul stâng o bufniţă privind în faţă, totul încadrat într-o cunună circulară deschisă formată din două ramuri de măslin, care ies din spatele capitelului. În exergă, pe segmentul de sus, de la ora 8 la ora 4, apare legenda semicirculară cu caractere capitale: „ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI”, de asemenea în relief. Bareta medaliei este din metal emailat, de formă dreptunghiulară, cu lungimea de 30 mm şi înălţimea de 10 mm, având în partea inferioară o toartă de care se suspendă însemnul medaliei, iar pe verso un sistem de prindere.

Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva. Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris.

Chișinău

Chișinău este capitala, cel mai mare oraș și centrul administrativ-teritorial, economic, științific și cultural al Republicii Moldova. Orașul este atestat documentar din anul 1436 iar astăzi numără aproximativ 678000 de locuitori. Prezint aici câteva repere calendaristice în devenirea istorică a acestui oraș și al Moldovei. Începând cu anul 1241 teritoriul este călcat sistematic de invaziile hoardelor tătare. Istorii consemnează că Principatul Moldovei, ca stat, s-a format în jumătatea a doua a secolului al XIV-lea, în teritoriul general cuprins între Munții Carpați, Dunăre, Marea Neagră și Nistru. În anul 1812 teritoriul dintre Prut și Nistru (Basarabia) este anexat de către imperiul țarist rus. Pentru a îndepărta Rusia de la gurile Dunării, marile puteri europene, prin Tratatul de la Paris din anul 1856, în urma războiului Crimeii, retrocedează Principatului Moldovei, județele Ismail, Cahul și Bolgrad din partea de sud.

Monumentul tinerilor eroi comsomoliști este situat pe Bulevardul Renașterii, denumire veche Prospectul Tineretului, din orașul Chișinău și a fost dezvelit în anul 1959. El este opera arhitectului F. Naumov și a sculptorului L. Dubinovschi. Pe o coloană patrulateră înaltă, din granit, este prezentată o tânără, ridicând cu mâna dreaptă o făclie aprinsă – simbolizând Victoria. Întregul monument are înălțimea de 14,5 metri, iar statuia tinerei este realizată din bronz. În partea de jos a monumentului este reprezentat un grup de cinci sculpturi, care simbolizează statornicia și curajul tineretului sovietic.

Bender

Tighina, oficial Bender, este un oraș cu statut de municipiu din
Republica Moldova, situat la 61 de kilometric depărtare sud-est de Capitala – Chișinău. Începând cu anul 1992, în urma conflictului din Transistria, orașul și localitățile înconjurătoare se află sub controlul autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene.

Inițial acest monument era situat în zona cetății din orașul Bender, vizavi de fostele porți Kaushan. Monumentul se prezenta sub forma unui obelisc piramidal din piatră, în vârful său fiind montat un vultur de bronz cu aripile desfăcute, gată să își ia zborul, ce simboliza vitejia, curajul și eroismul războinicilor ruși. Monumentul a fost realizat pe cheltuiala și cu munca soldaților și cadrelor militare din Regimentul 55 Infanterie Podolsk și a fost dezvelit în anul 1912 pentru a marca trecerea a 100 de ani de la victoria armatelor rusești în “Războiul Patriotic” din anul 1812. În anul 1967 monumentul a fost strămutat în alt loc și anume pe marginea autostrăzii Chișinău – Tiraspol.

Cea mai bună fiică

Produsul medalistic de mai sus a fost realizat de o companie privată din Republica Moldova și el se constituie ca un cadou surpriză, nu foarte scump, ce poate fi dăruit fiicei de către părinți. Asta este o metoda simplă, la îndemâna părinților, pentru a câștiga simpatia și încrederea fiicei.

____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII

pictor Maurice Quentin de la Tour 1704-1788