Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FRANCEZE DE COLECȚIE

1. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează personalitatea lui Henri al IV-lea cel Mare. În centrul aversului monedei se prezintă portretul stilizat, privind spre dreapta al lui Henri al IV-lea. În jurul portretului, pe părțile laterale și superioară, este aplicată inscripția: “HENRI IV” și sub gâtul personajului este gravat anul emiterii monedei: ”2013”. În centrul reversului este reprezentat faimosul coif a lui Henric al IV-lea împodobit cu un mănunchi de pene albe. În stânga coifului sunt inscripționați anii de domnie ai personajului: “1589 - 1610”, deasupra acestor ani sunt inscripționate literele mari de tipar: “R și F” - (inițialele numelui statului francez – Republica Franceză). Sub coif este inscripționată valoarea monedei: “10 EURO”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 10 iunie 2013, valoarea – 10 euro, forma – aproximativ rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,2 grame, material compoziție – argint, puritatea – 90% și tiraj – 10000 exemplare, calitatea – proof , gravor – Christian Lacroix și preț unitar de achiziție de la Monetăria națională franceză – 50 euro.

Henric IV, cunoscut ca și Hernic de Bourbon, sau Henric cel Mare, a fost rege al Navarei (1572 - 1610) și rege al Franței (1589 – 1610). El s-a născut la data de 13 decembrie 1553 și a decedat la data de 14 mai 1610. Unul dintre meritele lui este dezvoltarea economică a Franței, după un război religios ce a dezbinat țara. Prin Edictul de la Nantes el a asigurat libertatea religiei protestante hughenote în Franța. Acest edict a asigurat, în Franța, o pace de 96 de ani între cele două religii, până la „Edictul de la Fontainebleau”. Prin numirea ducelui de Sully (1597) în fruntea administrației financiare, Franța a cunoscut o deosebită dezvoltare. Infrastructura statului, agricultura au fost modernizate, starea financiară a statului s-a îmbunătățit prin reducerea deficitelor. S-au construit canale, porturi cu vamă pe cereale, s-a dezvoltat creșterea animalelor. După datele istoricilor din acea perioadă, 80% din populația de la țară a avut o viață mai ușoară și, în general, nivelul de trai a crescut.

2. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează personalitatea lui Napoleon al III-lea. În centrul aversului monedei se prezintă portretul stilizat, privind spre dreapta al lui Napoleon al III-lea. În jurul portretului, pe părțile laterale și superioară, este aplicată inscripția: “NAPOLEON III” și sub gâtul personajului este gravat anul emiterii monedei: ”2014”, încadrat de două ornamente decorative abia vizibile, care reprezintă nomograma monetăriei statului francez și nomograma gravorului. În centrul reversului este reprezentată emblema primului și celui de-al doilea imperiu, pasărea lui Jupiter a fost asociată cu victoriile militare încă din cele mai vechi timpuri. În dreapta emblemei este inscripționată valoarea monedei: “10 EURO” – pe două rânduri orizontale și mai jos sunt inscripționate literele mari de tipar: “R și F” - (inițialele numelui statului francez – Republica Franceză). Sub emblemă sunt inscripționați anii de domnie ai lui Napoleon al III-lea: “1848 - 1871”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 7 februarie 2014, valoarea – 10 euro, forma – aproximativ rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,2 grame, material compoziție – argint, puritatea – 90% și tiraj – 10000 exemplare, calitatea – proof , gravor – Christian Lacroix și preț unitar de achiziție de la Monetăria națională franceză – 50 euro.

Napoleo al III-lea, nume real și complet - Charles-Louis-Napoléon Bonaparte, cunoscut ca și Louis-Napoleon, a fost primul președinte al celei de-a 2-a Republici Franceze în anul 1948 și a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al francezilor. El s-a născut la data de 20 aprilie 1808 și a decedat la data de 9 ianuarie 1873. În urma unor încercări nereușite de reinstaturare a imperiului a fost nevoit să trăiască o perioadă în interiorul granițelor Regatului Unit până la revoluția din februarie 1848 din Franța. După detronarea lui Ludovic-Filip în Franța s-a proclamat republică. Acum se putea întoarce în Franța, ceea ce a și făcut imediat. Totuși, guvernul provizoriu, l-a considerat că distrage inutil atenția și a cerut plecarea lui. În aprilie a câștigat un loc în Adunarea Constituantă franceză pentru o nouă constituție. Nu a avut mari contribuții și ca orator public mediocru nu a reușit să impresioneze membrii săi. Unii chiar au crezut că, după ce a trăit în afara Franței aproape toată viața, vorbea franceza cu un ușor accent german. Exilul său temporar din 1848 s-a dovedit a fi de bun augur pentru alegerile prezidențiale din decembrie când a fost capabil să-și îmbunătățească imaginea și l-a învins pe principalul său adversar, Louis-Eugène Cavaignac. În data 20 decembrie 1848 a fost ales președinte al Republicii Franceze, iar prin lovitura de stat din 2 decembrie 1851 el a primit titlul de "principe-președinte" și puteri dictatoriale. În data de 2 decembrie 1852 a fost numit Napoleon al III-lea ca împărat al francezilor, investirea fiind validată printr-un plebiscit. Epoca celui de-al doilea Imperiu Francez este caracterizată de o industrializare rapidă și de modernizarea instituțiilor economice și administrative ale statului. După războiul din Crimeea (1854 - 1856) și implicarea în unificarea Italiei, Franța a redevenit o mare putere europeană. În urma înfrângerii de la Sedan împăratul a căzut, pe data de 1 septembrie 1870, în captivitate germană. După eliberarea din detenție la data de 19 martie 1871 s-a stabilit la Chislehurst, unde a și decedat.

3. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează personalitatea

lui Napoleon I. În centrul aversului monedei se prezintă portretul stilizat, privind spre dreapta al lui Napoleon I. În jurul portretului, pe părțile laterale și superioară, este aplicată inscripția: “NAPOLEON I” și sub gâtul personajului este gravat anul emiterii monedei: ”2014”, încadrat de două ornamente decorative abia vizibile, care reprezintă nomograma monetăriei statului francez și nomograma gravorului. În centrul reversului sunt reprezentate trei albine, iar deasupra sunt inscripționați curbat anii în care a condus Napoleon I: “1800 – 1815”, aici se combină Consulatul și Primul Imperiu. La partea inferioară sunt inscripționate literele mari de tipar: “R și F” - (inițialele numelui statului francez – Republica Franceză). Albina superioară este încadrată de inscripțiile: “10” și ”EURO” reprezentând valoarea monedei.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 7 martie e 2014, valoarea – 10 euro, forma – aproximativ rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,2 grame, material compoziție – argint, puritatea – 90% și tiraj – 10000 exemplare, calitatea – proof , gravor – Christian Lacroix și preț unitar de achiziție de la Monetăria națională franceză – 50 euro.

Napoleon I, nume oficial Napoleon Bonaparte, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea. El s-a născut la data de 15 august 1769 într-o familie de șapte copii și a decedat la data de 5 mai 1821. A fost specializat pe profilul de ofițer de artilerie în Franța continentală. Bonaparte a devenit cunoscut în timpul Primei Republici Franceze, când a condus campanii reușite împotriva Primei și celei de-a Doua Coaliții, care luptau împotriva Franței. În anul 1799 a organizat o lovitură de stat și s-a proclamat Prim Consul; cinci ani mai târziu s-a încoronat ca Împărat al francezilor. În prima decadă a secolului al XIX-lea a opus armatele Imperiului Francez împotriva fiecărei puteri majore europene și a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare. A menținut sfera de influență a Franței prin constituirea unor alianțe extensive și prin numirea prietenilor și membrilor familiei în calitate de conducători ai altor țări europene sub forma unor state clientelare franceze. Invazia franceză a Rusiei (1812) a marcat un punct de cotitură în destinul lui Napoleon. Marea sa armată a suferit pierderi covârșitoare în timpul campaniei și nu s-a recuperat niciodată pe deplin. În anul 1813 a Șasea Coaliție l-a înfrânt la Leipzig, în anul următor Coaliția a invadat Franța, l-a forțat pe Napoleon să abdice și l-a exilat pe insula Elba. În mai puțin de un an, a scăpat de pe Elba și s-a întors la putere, însă a fost învins în bătălia de la Waterloo (iunie 1815). Napoleon și-a petrecut ultimii șase ani ai vieții sub supraveghere britanică pe insula Sfânta Elena. O autopsie a concluzionat că a murit de cancer la stomac, unii oameni de știință au susținut și susțin că a fost otrăvit cu arsenic. Energia sa clocotitoare, activitatea neobosită, vastele sale cunoștințe, acumulate în lecturile nesfârșite, l-au impus tuturor, începând cu comisarii politici atașați armatei. Zi și noapte în mijlocul soldaților, era iubit și apreciat de aceștia. El nu a fost deloc îmbătat de glorie și pare chiar perfect conștient de lipsa sa de competență în ce privește sarcinile de comandant al armatei. Se spune despre că "nu se jena de fel să arate față de subordonații săi cât de multe lucruri în materie nu știa, lucruri pe care era de presupus că și ultimul dintre ei le știa la perfecție".

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Anul 1906 - Întâiul Congres al asociațiilor superioare de comerț

din România sub președinția lui J. St. Rasidescu

27 - 28 mai 1923 - Al doilea Congres în România Mare

sub președinția d-lui N. Butculescu.

Primul congres în România Mare al Corpului contabililor autorizați

și experților contabili compus din 60 secțiuni cu 6000 de membri

înființat prin Legea din 13 iulie 1921

Ținut la București la 27-28 mai 1923

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în anul 1923, în amintirea celui de-al doilea Congres al Corpului Contabililor Autorizați și Experților Contabili, primul după realizarea României Mari, ce a avut loc la București. Pe avers, la partea superioară, este prezentată efigia zeului Mercur deasupra unei ramuri de stejar. Restul câmpului este acoperit de o inscripție pe zece rânduri orizontale: “ANUL 1906 / ÎNTÂIUL CONGRES AL ABSOLVENȚILOR / ȘCOALELOR SUPER. DE COMERȚ DIN / ROMÂNIA / SUB PREȘEDINȚIA LUI J. ST.RASIDESCU / 27 – 28 MAI 1923 / AL DOILEA CONGRES ÎN / ROMÂNIA MARE / SUB PREȘEDINȚIA D-LUI / N.BUTCULESCU. Pe revers este reprezenată o flacără ieșind dintr-o cupă în prelungirea unui trepied, ce desparte câmpul în două pe verticală, cu următoarele înscrisuri: în stânga pe opt rânduri orizontale: “PRIMUL CONGRES / ÎN / ROMÂNIA MARE / AL CORPULUI / CONTABILILOR / AUTORIZAȚI ȘI / EXPERȚILOR / CONTABILI”, iar în dreapta pe alte opt rânduri și tot orizontale: “COMPUS DIN / 60 SECȚIUNI / 6000 MEMBRI / ÎNFIINȚAT / PRIN LEGEA / DIN / 13 JULIE 1921”. În exergă, pe două rânduri orizontale, la partea cea mai de jos, este aplicată inscripția: “ȚINUT ÎN BUCUREȘTI LA / 27 * 28 MAI 1923”.

C.E.C.C.A.R. - Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România a luat fiinţă în anul 1992 şi a fost recunoscută ca asociaţie profesională autonomă de utilitate publică prin Ordonanţă de Guvern în anul 1994. CECCAR este singura organizaţie îndrituită să gestioneze profesia contabilă din Romînia. Dar, CECCAR nu este o asociaţie nouă, înfiinţată după revoluţie. Această instituție are în urmă o istorie îndelungată, înfiinţarea propriu-zisă datând din anul 1921. În anul 1916 capătă personalitate juridical „Corpul Absolventilor Şcolilor Superioare de Comert” din România. La 18 iunie 1921, Camera Deputaţilor a adoptat „Legea pentru organizarea Corpului de Contabili Autorizaţi și Experţi Contabili din România”, iar la 1 iulie 1921, legea a fost votatã şi de Senatul României. La 13 iulie 1921, regele Ferdinand a aprobat legea, prin Decretul-regal nr. 3036, iar textul - contrasemnat de Grigore Trancu-Iaşi, în calitate de ministru al Muncii şi Ocrotirii Sociale, precum şi de Mihai Antonescu, în calitate de ministru al Justitiei - a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 80 din 15 iulie 1921. Dupã promulgarea legii, a fost elaborat „Regulamentul pentru aplicarea legii de organizare a Corpului”, publicat în Monitorul Oficial nr. 613 din 22 octombrie 1921. În ziua de 6 noiembrie 1921 a avut loc solemnitatea constituirii primului Consiliu Superior al Corpului, al cărui președinte de onoare era Grigore Trancu-Iași, iar președinte Niculae Butculescu. În anul 1924 începe constructia sediului Corpului, iar pe 6 decembrie 1925 are loc inaugurarea casei Corpului, în strada Teilor nr. 12, lângã spitalul Colţea. În 1926, Corpul Contabililor participã pentru prima datã la „Congresul Internaţional de Contabilitate” de la Bruxelles, precum si la „Congresul International al Experţilor Contabili” ţinut la Amsterdam. Tot în 1926, Corpului Contabililor din România s-a afiliat la „Asociaţia internaţionalã de contabilitate”, cu sediul la Bruxelles, în al cãrui comitet provizoriu de conducere a fost ales decanul Corpului - Nicolae Butculescu. În urma Hotãrârii Consiliului de Miniştri (condus de dr. Petru Groza) nr. 201 din 8 martie 1951, Marea Adunare Naţionalã (sub presedintia lui C.I. Parhon) emite Decretul nr. 40 din 10 martie 1951 prin care se desfiinţeazã Corpul Contabililor Autorizaţi şi Experţilor Contabili. În ianuarie 1990, ia fiinţã „Asociaţia Generalã a Experţilor Tehnici şi Contabili din România”. În perioada urmãtoare s-a constituit un comitet de initiativã care a început demersurile pentru reînfiinţarea Corpului profesioniştilor contabili din România. La 10 iulie 1992 s-a acordat personalitate juridică Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.

Insigna - (Dinamo) 30 ani 1948 - 1978

Dinamo (la fel ca și Steaua) sunt un caz tipic de rescriere a istoriei si un exemplu ca spalarea creierelor a dat rezultate. Nu am nimic cu cei care sustin dezinteresat aceste echipe, chiar daca cei mai multi o fac din oportunismul si comoditatea de a tine cu cel mai tare la un moment dat. De altfel, sunt echipele cu cei mai multi suporteri de conjunctura. Vreau sa vorbesc despre ele nu din fanatism pentru alta echipa ci pentru ca mi se par exemple flagrante de falsificare a istoriei. Scopul infiintarii celor doua cluburi ale regimului comunist in Romania a fost acela de a arata ca intre tara noastra, proaspat anexata de blocul sovietic si “fratele mai mare”, U.R.S.S., exista legaturi “trainice”. “Masele” si-au insusit aceasta aluzie mai bine decat ar fi putut spera ocupantul sovietic si au inceput cu timpul chiar sa iubeasca sincer bocancul care le strivea. Ma rog, in cazul de fata, echipele purtatoare de bocanc. Minciuna cea mai draga a laudatorilor acestor corpuri straine din fotbalul romanesc e ca istoria sportiva incepe cu ei, respectiv ca aceste cluburi au adus glorie tarii. De doua ori fals. In primul rand, in Romania exista o miscare fotbalistica efervescenta inainte de al doilea razboi mondial. Cel putin la data infiintarii celor doua grupari exista nu numai un campionat cu traditie dar si ligi inferioare. Infiintarea Stelei si, anul viitor, a lui Dinamo direct in prima divizie constituie un pacat originar si o incalcare limpede a regulilor jocului. Imaginati-va ca ati infiinta acum un club de fotbal pe care ati cere sa il inscrieti direct in Liga Campionilor! Inca de la bun inceput se dadea semnalul ca nu avem de-a face cu simple echipe de fotbal ci cu echipele sistemului. Anul 1947, anul in care era infiintat Asociatia Sportiva a Armatei (viitoarea Steaua – nume pe care l-a primit abia in 1961) e unul dintre cei mai nefasti ani din istoria Romaniei. Cam care era atmosfera in tara? In februarie 1947, Consiliul de Ministri il proclama pe Stalin cetatean de onoare al Romaniei; Partidul National Taranist era desfiintat in urma unei inscenari comuniste, iar liderul sau Iuliu Maniu era condamnat la moarte si executat in acelasi an in care Regele Mihai era obligat sa abdice. Asocierea numelui Stelei cu cel al armatei e o manipulare grosolana, care dorea sa alipeasca aceasta echipa de un element propriu natiunii. De altfel, nicaieri in lumea libera nu exista echipe ale armatei sau ale politiei, aceasta fiind o absurditate cum ar fi existenta unei echipe a Guvernului sau a altor institutii ale statului. In anul 1947 trebuie retinut ca era vorba in fapt de o armata de ocupatie. Conducatorii militari care dusesera greul razboaielor fusesera asasinati sau marginalizati sub pretextul colaborarii cu aliatul german, locul lor la comnda fiind luat de membrii diviziei Tudor Vladimirescu. Acestia erau comunisti slab instruiti din punct de vedere militar dar indoctrinati prin stagii de pregatire la Moscova, multi alogeni, veniti literalmente pe tancurile sovietice in tara. Oricum, in acel an si aproape un deceniu dupa, in tara ultimul cuvant il avea o alta armata, armata rosie, care ocupase tara si isi impusese un guvern-marioneta. Ca si Dinamo, Steaua are si ea surate in tari din fosta Uniune Sovietica si imprejurimi, gen TSKA Sofia sau TSKA Moscova, de asemenea, club al armatei. Ca Steaua era de fapt un club care avea mai multe in comun cu armata rosie decat cu armata romana o dovedesc primele sale sigle, pe care sta la loc de cinste steaua rosie in cinci colturi de pe caschetele si tancurile sovietice. Abia in anii 60 aceasta stea va fi schimbata cu una de culoare galbena care sa induca ideea de patriotism, iar dupa Revolutie, steaua bolsevica avea sa fie denumita cu tupeu ca fiind „steaua crestina” de catre analfabetul care a devenit patronul clubului. Primele sigle ale clubului Steaua poarta nu doar steaua in cinci colturi ci si steagul rosu sau cununa cu spice din heraldica bolsevica. Tot rosul comunist e culoarea de baza si pentru Dinamo. Putini isi mai aduc aminte acum ca pana in 1989 si pe sigla clubului din Stefan cel Mare a figurat la loc de cinste o stea rosie in cinci colturi, ingalbenita mai apoi. Dupa Revolutie, conducatorii clubului Dinamo au mai renuntat la cateva simboluri definitorii, cum ar fi spicele de grau si litera D in grafia kirilica, aflat multi ani pe blazon. Anul in care Stalin dicta infiintarea unui club cu numele Dinamo si la Bucuresti (1948) e unul la fel de sumbru ca si precedentul, fiind anul deplinei comunizari a tarii. Parlamentul era inlocuit cu Marea Adunare Nationala, aleasa printr-un simulacru democratic, iar conducerea tarii era preluata in mod brutal si dictatorial de Gheorghe Gheorghiu-Dej. In cazul lui Dinamo, intentia lui Stalin de a arata ca exista legaturi multiple intre statele din imperiul comunist e mult mai vizibila. Echipe cu acelasi nume se vor regasi aproape in toate marile orase comuniste. De altfel, acestea se vor intalni periodic in competitii denumite dinamoviade si ramase in istorie prin aranjamentele proverbiale in urma carora castigatoarele erau stabilite in culise. Impunerea prin influenta politica in competitiile sportive va deveni marca acestor doua grupari asociate cu sistemul. Totul era permis. Jucatorii care nu puteau fi tentati de conditiile financiare excelente erau adusi prin cea mai sigura metoda de transfer imaginabila: recrutarea! Cum tot trebuiau sa-si satisfaca undeva stagiul militar obligatoriu nu avea decat de ales: la armata, la militie sau la puscarie. Diferenta nu era oricum prea mare. Steaua si Dinamo au inventat si sistemul cu false competitoare, umpland campionatul cu echipe satelit. Fata de Gloria Buzau de azi, inainte de 89, acele echipe purtau chiar in titulatura una din cele doua denumiri. Asa era cazul cu mai multe echipe gen ASA (Asociatia Sportiva a Armatei) Targu Mures, Steaua Mizil, Dinamo Pitesti, Dinamo Bacau, asta pentru a aminti exemple din „perioada romantica”. Spre sfarsitul anilor 80 in prima liga si-au facut intrarea triumfal FC Olt (echipa lui Piturca din satul natal al lui Ceausescu, Scornicesti) sau Victoria Bucuresti (echipa Securitatii, condusa de Mitica Dragomir). Prima a reusit promovarea in prima liga dupa un meci de pomina in care a reusit sa isi refaca golaverajul necesar. Scorul inregistrat, unul care nici nu batea la ochi in acele vremuri: 18-0 ! Cand toate aceste metode murdare nu erau suficiente se intervenea direct de catre „patronii” de facto ai cluburilor, respectiv Valentin Ceausescu pentru Steaua si Tudor Postelnicu (ministru de interne in 89) pentru Dinamo. De pomina a ramas episodul in care Steaua si-a trecut in palmares o Cupa a Romaniei pe care o pierduse pe teren cu un scandal monstru, printr-un decret semnat a doua zi de insusi Nicolae Ceausescu. De obicei, nici nu era nevoie sa se mai recurga la asemenea metode, dat fiind ca echipele reusisera sa devina adevarate representative nationale in conditiile in care isi alegeau practic orice jucator de pe piata interna. Sa te mandresti in asemnea conditii cu performante europene e o dovada de tupeu. Asemenea ispravi, gen castigarea Cupei Campionilor de catre Steaua in 1989 starneau doar ironii din partea presei straine care se amuza pe marginea hobby-ului beizadelei dictatorului de la Bucuresti. Sa fim seriosi, o echipa adunata cu forta de fiul unui Saddam sau Mobutu nu ar starni nimanui admiratia, ci ar intregi imaginea de tara subdezvoltata. Cum Steaua si Dinamo erau intr-o foame de trofee si medalii, trebuiau recuperate cam multe decenii in care alte cluburi adunasera performante si simpatizanti. Prin urmare, cele mai lovite au fost cluburile cu traditie. Unele, gen Ripensia Timisoara – primul club profesionist de fotbal din tara – au fost chiar desfiintate. Altele, ca Poli Timisoara, UTA Arad, Rapid Bucuresti, fortate sa retrogradeze. Gesturile de fronda costau si ele scump gruparile cu fani adevarati, pentru ca foarte multi ani cele doua cluburi au avut reale dificultati in a-si umple tribunele. Daca veti vedea imagini de la semifinala de Cupa Campionilor din 1986 veti vedea cadre bizare cu tribune intregi in verde. Asta pentru ca aducerea de autocare cu soldati chiar si la meciurile din cupele europene era o practica uzuala din lipsa de sustinatori. Sa nu uitam, privind acum numarul de fani oportunisti ai acestor doua echipe, si ca in anii 80 televiziunea de stat (singura existenta) nu mai transmitea meciuri din campionat decat daca una dintre competitoare era Steaua sau Dinamo. In 1990, ministrul sportului Angelo Niculescu a propus desfiintarea celor doua grupari care aduceau aminte de ocupatia comunista. Masura a fost luata in mai multe state care s-au rupt cu adevarat de acest sistem. Nume ca Dinamo Zagreb sau Varsovia au fost abandonate rapid pentru conotatia lor rusinoasa. La noi, insa, cum la putere ramasesera oameni din aceleasi structuri simpatizante ale echipelor cu epoleti, s-a optat, dupa cum se poate observa doar pentru unele cosmetizari ale unor sigle din care au fost sterse „discret” urmele trecutului. Sursa - NET - Blogul lui Schmoukiz

Dinamo Bucureşti este unul dintre cele mai vechi cluburi sportive din capitală, fondat 1948, şi este împărţit în mai multe departamente sau discipline sportive. Palmaresul general al clubului se prezintă astfel:
JOCURILE OLIMPICE (1956 - 2008)
- 122 medalii (35 aur, 38 argint, 49 bronz)
CAMPIONATE MONDIALE
- 797 medalii ( 243 aur, 260 argint, 294 bronz )
CAMPIONATE EUROPENE
- 880 medalii ( 248 aur, 301 argint, 331 bronz )
CAMPIONATE BALCANICE
- 3675 medalii ( 1254 aur, 1567 argint, 854 bronz )
JOCURI MONDIALE UNIVERSITARE
- 179 medalii (70 aur)
CUPA CAMPIONILOR EUROPENI
- 9 locuri I ( 3 volei masculin, 1 handbal, 1 rugby, 3 scrimă , 1 tenis )
- 5 locuri II (scrimă)
- 1 loc III (scrima)
CUPA CUPELOR
- 1 loc I (volei masculin)
RECORDURI OLIMPICE : 5
RECORDURI MONDIALE : 4
RECORDURI NAŢIONALE : 2632
TITLURI DE CAMPIONI NAŢIONALI : 10751
Sus am postat emblemele clubului Dinamo de-a lungul timpului.

Insigna -IMAGREX - București - România

Produsul medalistic de mai sus este o insignă realizată la comanda IMAGREX București. Se pare că IMAGREX a fost o întreprindere de export a mașinilor agricole, de unde și-a luat și numele (prescurtarea de la Întreprinderea de mașini agricole - export).

Insigna - Institutul medico-militar - România

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea Gen. Prof. Dr. Carol Davila pune bazele serviciului medical al armatei, din dorinta de a participa la limitarea efectelor epidemiilor de tuberculoza, holera, dizenterie, tuberculoza sau febra tifoida in contextul conflictelor armate ale vremii. Ulterior, se infiinteaza Societatea Stiintifica a Corpului Sanitar Militar Roman (infiintata la 21 august 1862, prin Inaltul Decret Romanesc nr. 4629, atestandu-se astfel, medicina militara ca element specializat pentru asigurarea sanatatii efectivelor militare, de altfel pe 21 august se sarbatoreste ziua Medicinei Militare). Astfel Romania intra in randul select al unor tari ca Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Germania, Franta, Italia, Turcia, state cu traditie in medicina militara. Dupa 1989 Medicina Militara romaneasca se remarca prin participarea cu spitale militare de campanile in cadrul fortelor de mentinere a pacii din diferite teatre de operatiuni din lume. In prezent institutia care guverneaza organizarea medico-militara este reprezentată de Directia Medicala din cadrul Ministerului Aparararii Nationale. Medicii militari sunt ofiteri ai Armatei Romane avand responsabilitati si beneficii caracteristice statutului militar desfasurandu-si activitatea medico-militara in unitati si spitale ale Ministerului Apărării. Institutul Medico-Militar este institutia militara de invatamant superior subordonata Ministerului Apararii Nationale, care potrivit Hotararii de Guvern Nr. 585 din 21/05/1990 se ocupa impreuna cu Universitatile de Medicina si Farmacie din Bucuresti si Targu-Mures de pregatirea viitorilor medici militari. Sus am postat logo-ul și sediul Institului Medico-Militar din București.

Mașinexport - Bucharest - România

Mașinexport este o companie românească de export exterior cu sediul central în București, pe Strada Labirint, nr.205. Compania operează în sfera comercianților cu ridicata a utilajelor, echipamentelor și consumabilelor. Masinexport a fost constituită în data de 28 decembrie 1994. În anul 2019 compania a raportat o creștere a veniturilor nete din vânzări de 10,29% în 2019 deși activele sale totale au scăzut cu 26,55%.

Insigna - Internațional fair - Bucharest - România

(Târgul internațional)

ROMEXPO S.A. este liderul industriei romanesti de targuri si expozitii. În 1959 autoritatea administrativa a Capitalei decide construirea unui spatiu expozitional, ca efect al cresterii economice accelerate si al extinderii relatiilor comerciale internationale. Centrul expozitional urma sa fie construit folosind solutii arhitecturale de avangarda. Drept urmare, in 1960 se realizeaza planurile pavilionului 1 - Cupola centrala. In aprilie 1962 acesta este inaugurat printr-un congres cu participarea a 11000 de persoane.

Arhitectura pavilionului este una din cele mai moderne din Europa, devenind emblematica pentru Bucurestiul modern. In 1963 se infiinteaza Oficiul de Expozitii din cadrul Camerei de Comert a Romaniei, care, in 1968, va deveni Intreprinderea de Targuri si Expozitii, specializata in organizarea de expozitii in tara si a participarilor oficiale romanesti la targuri straine.In octombrie 1970 se organizeaza prima editie a TIB Desfasurat pe osuprafata totala de 70.000 mp la TIB 1970 au participat peste 1.000 de expozanti din 30 tari din care 18 participari oficiale. Pana in 1981, TIB va fi organizat bienal. In mai 1974 este inaugurat TIBCO - Targul International de Bunuri de Consum Bucuresti, desfasurat pe 16.500 mp, avand expozanti din 11 tari. Din octombrie 1981 TIB si TIBCO fuzioneaza, devenind expozitie anuala. În decembrie 1991 Intreprinderea de Targuri si Expozitii devine ROMEXPO S.A., societate pe actiuni cu capital privat, avand ca actionar majoritar Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului București. Incepand din 1990 se implementeaza programul strategic de diversificare a structurii evenimentelor expozitionale, astfel incat de la o manifestare anuala se ajunge la peste 40 de targuri, expozitii si saloane comerciale in 2003. Cine trece pragul Complexului Expozitional Romexpo – București este de fiecare data impresionat de monumentalitatea cladirilor componente, cu deosebire cea a Pavilionului Central (unicat in Romania). Complexul, acest colos desfasurat pe zeci de hectare, reprezinta un reper semnificativ pentru potentialul economiei romanesti din trecut, dar mai ales pentru cel actual in plina expansiune pe o piata concurențială acerbă. Realizat in anul 1962 de un colectiv condus de arhitectul Ascanio Damian, Pavilionul Central este legat de piata din capatul Soselei Kiseleff printr-o esplanada larga, marginita de spatii verzi. Edificiul se compune din doua parti importante, constructia perimetrala si cupola. Prin cele trei galerii situate la cote diferite, legate intre ele prin scari libere, dispuse ritmic si radial, se realizeaza un interesant echilibru arhitectural interior. Aria construita este de aproximativ 10.000 mp, pavilionul inscriindu-se intr-un diametru de aproape 180 de metri. Inaltimea totala este de 42 de metri, iar diametrul cupolei este de 93 de metri. La incheierea constructiei, receptionata in ianuarie 1962, executantul lucrarii preda Camerei de Comert, in calitate de beneficiar, obiectivul de investitii, acesta fiind inclus de la bun inceput in patrimoniul Camerei. Inca de la inceput a existat o fireasca preocupare pentru folosirea in cea mai mare masura a constructiei. In principal, au fost avute in vedere trei directii: organizarea de expozitii romanesti, de expozitii straine si de manifestari culturale. In ceea ce priveste expozitiile romanesti, s-a optat pentru organizarea targului anual numit „Pavilionul de mostre”, manifestare expozitionala care insotea contractarea centralizata a „fondului pietei“ pentru marfuri metalochimice, textile-confectii- incaltaminte si agroalimentare. Referitor la expozitiile straine, au fost propuse pentru primul an sapte manifestari de acest gen, dintre care nu s-au materializat decat trei. Prima expozitie straina organizata in Pavilionul Central a fost Expozitia industriala franceza, care s-a desfasurat in iunie 1962, urmata de manifestari similare din Germania Federala si Austria. Cea de-a treia directie de actiune n-a avut succes, spatiul oferit de Pavilionul Central fiind nefunctional pentru o buna parte dintre tipurile de spectacole caracteristice epocii. Expozitia Realizarilor Economiei Nationale (EREN ‘64) a fost organizata pe un teren de peste 100 de hectare, intins de la malul Lacului Herastrau pana dincolo de Pavilionul Central si de la Casa Scanteii pana catre Strandul Herastrau (numit in epoca Strandul Tineretului). Inaugurarea oficiala a EREN a avut loc vineri, 21 august 1964. Fata de interesul de care s-a bucurat EREN ‘64, s-a luat hotararea ca o noua editie sa aiba loc in 1969. Manifestarea a continuat si dupa aceea, in ritm de una la cinci ani, dar sub numele adaptat de EDES, adica Expozitia Dezvoltarii Economico-Sociale. Ideea organizarii unui targ comercial international cu caracter industrial la Bucuresti precede, fireste, organizarea primei editii a TIB. Ideea organizarii unui targ industrial a venit firesc, cu atat mai mult cu cat practica desfasurarii targurilor in strainatate era cunoscuta in Romania. Si de la idee la materializare n-a mai fost decat un pas. În ziua de 31 mai 1968, in presa a aparut informatia avand urmatorul cuprins: „Potrivit unei hotarari a Consiliului de Ministri, cu incepere din anul 1970, in Capitala se va organiza, la fiecare doi ani, in luna octombrie, Targul International – Bucuresti. Complexul expozițional Romexpo este cel mai mare complex expozițional din România, situat în Piața Presei Libere din București. Suprafața totală a complexului este de 421700 metri pătrați din care 203021 metri pătrați suprafața totală a pentru expuneri, împărțită în 42 de pavilioane, 35000 metri pătrați, parcarea de 2200 locuri. Pavilionul central al complexului, numit în timpul regimului comunist Pavilionul Expoziției Economiei Naționale, a fost construit între anii 1960 - 1963, pe fostul spațiu al tribunelor hipodromului București, după planurile arhitecților Ascanio Damian, Mircea Enescu, Vera Hariton și inginer Dan Mateescu. Pavilionul, înalt de 42 de metri, cu o suprafață construită de 10000 metri pătrați este edificat pe un plan circular cu diametru de 180 de metri și are o cupolă cu un diametru de 93 metri. Pavilionul este racordat la rețeau feroviară a României, în acest sens în spatele construcție, în partea opusă intrării fiind construită o cale ferată.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură bucureștene de acum sau altădată și chiar unele vechi trimiteri poștale ilustrate.