Epaminonda's Blog.....: Ro - M

În anii 1937 și 1938 Banca Națională a României a pus în circulație o monedă de 50 lei cu chipul Regelui Carol II. Moneda a fost retrasă la începerea războiului și înlocuită cu monezi de 2, 5, 10 sau 20 lei din zinc sau fier placat cu nichel, metale mai puțin folosite în industria militară de război. Aversul monedei prezintă spre exterior un cerc perlat și unul continuu în centrul cărora se află stema mică a Regatului România, înscrisurile 50 LEI (valoarea) și 1937 sau 1938 (anul emiterii). Stema este încadrată de o ramură de laur (pe partea stângă) și una de stejar (pe partea dreaptă). Reversul monedei prezintă spre exterior un cerc perlat și unul continuu în centrul cărora se află chipul regelui Carol II, cu coiful de paradă, privind spre stânga. La exterior circular este aplicată inscripția CAROL II REGELE ROMÂNILOR și sub gât numele gravorului I. Jalea.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 50 lei, anul emiterii – 1937 și 1938, forma – rotundă, diametrul – 24 milimetri, greutatea - 5,83 grame, materialul – nichel, puritatea – 97,5%, marginea – zimțată, și tirajul – 12 milioane bucăți (în 1937) și 8 milioane de bucăți (în 1938).

Carol al II-lea a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. El s-a născut la data de 15 octombrie 1893 și a decedat la data 4 aprilie 1953. A fost primul copil al viitorului rege român Ferdinand I și a soției sale Maria. După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României. În timpul primului război mondial s-a remarcat prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a avut drept urmare două renunțări la tron, neacceptate de tatăl său. După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai – viitor rege al Rmâniei. Carol și-a părăsit familia și a rămas în străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la tron și trăind în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit tronul la moartea regelui Ferdinand, în anul 1927. În contextul politic creat de moartea regelui Ferdinand și cea a lui Ionel Brătianu, cât și de lipsa de fermitate a regenței conduse de principele Nicolae, Carol s-a întors în 1930, în România, detronându-și propriul fiu. Domnia lui a fost marcată la început de efectele marii crize economice și financiare. Carol a fragilizat sistemul de partide, numind adesea la guvernare facțiuni minoritare ale partidelor istorice și cochetând cu idea unor guverne de concentrație națională. De asemenea, a permis formarea unei camarile corupte în jurul său, sub patronajul Elenei Lupescu. Către sfârșitul anilor '30, situația politică internă s-a deteriorat sub influența situației internaționale și a acțiunilor regelui, în 1938 fiind instaurată dictatura regală, prin suspendarea constituției, desființarea partidelor politice, înlocuite cu un partid unic, Frontul Renașterii Naționale, patronat de rege. Anul 1940 a consemnat fărâmițarea României Mari ca urmare a pactului dintre Germania și URSS, situație care a avut efecte dezastruoase asupra reputației monarhului român. Reorientarea politicii externe a României către Germania nazistă nu a putut salva regimul lui Carol, care a fost obligat să abdice de către generalul ion Antonescu, proaspăt numit de el prim-ministru. I-a fost permisă părăsirea țării cu un tren special încărcat cu averi, nelipsind mult să fie asasinat de către legionari, care au tras asupra trenului. După cel de-al Doilea Război Mondial, fostul rege a dorit să se întoarcă la cârma țării și să-și detroneze din nou fiul, însă a fost oprit de Aliații vestici. S-a căsătorit în cele din urmă cu Elena Lupescu, murind în exil. Dotat cu o inteligență extraordinară și pasionat de cultură, al cărei patronaj rămâne una din realizările sale majore, reputația lui Carol este pătată de viața sa privată, care a interferat cu administrarea treburilor de stat, și de măsurile brutale luate împotriva Gărzii de Fier. Carol rămâne o personalitate controversată. De altfel, nici Mihai nu a mai reluat vreodată legătura cu el, neluând parte nici la ceremonia de înhumare a rămășițelor lui Carol la mănăstirea Curtea de Argeș, în anul 2003.

În data de 26 aprilie 2017 Banca Națională a Românie a lansat în circuitul numismatic mondial un set de trei monede diferite și una destinată circulației financiare curente, cu tema 150 de ani de la adoptarea legii pentru înființarea unui nou sistem monetar și pentru fabricarea monedelor naționale. Aversul monedelor redau o compoziție care conține imaginile monedelor emise în anul 1867, inscripţiile în arc de cerc „ROMANIA” și „SISTEMUL MONETAR NATIONAL-150 ANI”, valoarea nominală „ ...LEI”, stema României și anul de emisiune „2017”, iar reversul, comun tuturor monedelor, prezintă portretul lui Carol I, inscripțiile în arc de cerc ,,CAROL I” și ,,1867” – anul adoptării legii de înființare a sistemului monetar național. Caracteristice tehnice ale monedelor sunt următoarele;

Moneda de 100 lei; material – aur, puritate – 90%, formă – rotundă, diametru – 21 milimetri, greutate - 6,452 grame, calitate – proof, cant – zimțat și tiraj – 150 exemplare.

Moneda de 10 lei; material – argint, puritate – 99,9%, formă – rotundă, diametru – 37 milimetri, greutate – 31,103 grame, calitate – proof, cant – zimțat și tiraj – 150 exemplare.

Moneda de 1 leu; material – tombac cuprat, formă – rotundă, diametru – 37 milimetri, greutate – 23,5 grame, calitate – proof, cant – zimțat și tiraj – 150 exemplare. Prețul de achiziționare, fără TVA, al un set compus din aceste trei monede este de 2015 lei.

Moneda de 50 bani; material – alamă Cu₈₀Zn₁₅Ni_5, formă – rotundă, diametru – 23,75 milimetri, greutate - 6,1 grame, grosime la chenar – 1,9 milimetri, calitate – proof, cant – inscripționat cu ,,ROMANIA” de două ori, cu steluță între cele două cuvinte, tiraj – 5000 de exemplare și prețul unitar de achiziționare fără TVA – 9,5 lei.

O scurtă prezentare a primului set de monede românești:
Moneda de 1 banu 1867; diametru – 15 milimetri, greutate – 1 gram, tiraj – câte 2,5 milioane exemplare la fiecare monetărie (Heaton și Watt & Co.
Moneda de 2 bani 1867; diametru – 20 milimetri, greutate – 2 grame, tiraj – câte 5 milioane exemplare la fiecare monetărie (Heaton și Watt & Co).
Moneda de 5 bani 1867; diametru – 25 milimetri, greutate – 5 grame, tiraj – câte 12,5 milioane exemplare la fiecare monetărie (Heaton și Watt & Co).
Moneda de 10 bani 1867; diametru – 30 milimetri, greutate – 10 grame, tiraj – câte 12,5 milioane exemplare la fiecare monetărie (Heaton și Watt & Co).

Pe aversul acestor monede apare înscrisă în centru valoarea nominală, dedesubt anul 1867, pe margine în partea stângă o ghirlandă de laur iar în partea dreaptă o ghirlandă de stejar; Jos apar însemnele monetariei. Pe revers este aplicată stema țării și înscrisul ROMÂNIA. Monedele au forma rotundă, margine netedă, cerc perlat la exterior și sunt confecționate dintr-un aliaj de: cupru – 95%, staniu – 4% și zinc – 1 %.

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ: “Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României. Să ne amintim împreună câteva date din timpul domniei regelui Carol I:

A domnit 48 de ani (cea mai lungă domnie din istoria noastră).
Numai venirea pe tronul vacant a unui principe dintr-o prestigioasă dinastie europeană a salvat fragila construcţie instituţională începută la 1859 de oameni de stat patrioţi.
În timpul domniei lui, România obţine independenţa faţă de Imperiul Otoman, devenind astfel un stat suveran.
La data de 29 iunie / 11 iulie 1866: Adunarea Constituantă adoptă prima Constituţie a ţării, una dintre cele mai avansate ale timpului.
În anul 1867 se introduce sistemul monetar naţional, în anul 1870 fiind bătute în țară primele monede de aur, argint și aramă, odată cu înființarea Monetăriei Statului.
În anul 1867 Principatele Unite au pavilion separat la Expoziţia Universală de la Paris.
La data de 15 septembrie 1867, Carol I devine membru de onoare al Societății Academice Române, instituită prin Decret Domnesc în 1867, devenită Academia Română, la 30 martie/12 aprilie 1879. Protector şi preşedinte de onoare al Academiei Române între 1879 şi 1914, regele a lăsat acesteia, prin testament, suma de 600 000 de lei.
În anul 1867, ia fiinţă şcoala Normală „Carol I“, finanţată din caseta personală a Domnitorului.
La data de 11 mai 1868 este înfiinţată Societatea Filarmonică Română.
La data de 31 octombrie 1869 se inaugurează oficial linia de cale ferată Bucureşti-Giurgiu, respectiv prima gară a Bucureştilor, Gara Filaret. În 1906, reţeaua de căi ferate a României avea să ajungă la 3180 km.
În timpul domniei Regelui Carol I se inaugurează Palatul Universității din București (14 decembrie 1869), Palatul Universității din Iași (21 noiembrie 1897) și Teatrul Național din Iași (1 decembrie 1896).
La data de 25 septembrie 1872 se inaugurează Gara de Nord din Bucureşti (numită, până în anul 1888, „Gara Târgoviştii“).
Anul 1872 marchează începutul funcţionării Şcolii Militare de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti şi al Şcolii fiilor de militari din Iaşi.
La data de 26 decembrie 1872 este introdus în Bucureşti tramvaiul cu cai.
La data de 15 decembrie 1875 îşi începe activitatea Banca de Bucureşti (cu capital francez). La data de 4 iulie 1876 este fondată Societatea Naţională de Cruce Roşie a României.
În anul 1879 a fost dată în folosinţă prima linie de cale ferată care a legat Transilvania de Bucureşti, prin inaugurarea liniei Ploieşti – Predeal şi joncţiunea cu calea ferată Braşov – Predeal.
La data de 17/29 aprilie 1880 se înfiinţează Banca Naţională a României, a 16-a bancă centrală din lume.
Între anii 1880–1883 este amenajat cursul Dâmboviţei.
În anul 1882 este introdus iluminatul electric la București.
La data de 1 decembrie 1882 se deschide Bursa din București, în clădirea Camerei de Comerț din strada Doamnei. În Monitorul Oficial al României din luna decembrie a anului 1882 au fost publicate cotațiile bursiere ale primelor companii românesti tranzacționate.
La data de 25 septembrie 1883 are loc inaugurarea Castelului Peleş din Sinaia, leagănul Dinastiei române, ridicat de Regele Carol I cu bani provenind din caseta personală.
În anul 1884 este introdusă, în Bucureşti, prima linie telefonică.
La data de 1/13 mai 1885 este recunoscută autocefalia Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhatul Ecumenic de la Constantinopol.
În anul 1885 se deschide Grădina Botanică la Cotroceni.
La data de 23 aprilie 1887, Catedrala mitropolitană Iași este sfințită, în prezența Familiei Regale a României.
În anul 1888 este inaugurat Ateneul Român.
La data de 14 martie 1895 se inaugurează, în Bucureşti, Fundaţiunea Universitară „Regele Carol I“, actuala Bibliotecă Centrală Universitară „Regele Carol I“.
În septembrie 1895 a fost inaugurat Podul Carol I de la Cernavodă, construit la inițiativa regelui. La data aceea, podul peste Dunăre era cel mai lung pod din Europa continentală.
La data de 8 iunie 1897 se aşază piatra fundamentală a Palatului „Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie“, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Palatul este inaugurat în anul 1900, prima şedinţă a Consiliului de Administraţie în noul sediu având loc la 15 iunie.
În 1901 este inaugurat Palatul Poştelor din Bucureşti (actualul Muzeu Naţional de Istorie a României).
La data 27 ianuarie 1903 este fondată, la Bucureşti, „Confederaţia Patronală UGIR (Uniunea Generală a Industriaşilor din România)“, ce îşi propunea dezvoltarea economică şi modernizarea societăţii româneşti.
În anul 1904, România ocupă locul al patrulea în Europa, în raport cu numărul populaţiei (după Elveţia, Germania şi Suedia), la numărul de telegrame trimise (peste 2 milioane şi jumătate).
La data de 6 iunie 1906 are loc inaugurarea Expoziţiei Naţionale Române din Bucureşti. În anul 1906, sub domnia lui Carol I se construiesc 40 de spitale rurale, dintre care unele sunt în funcţiune şi astăzi.
În 1908 se înfiinţează „Observatorul Astronomic“ cu planetariu („Observatorul Popular“).
La data de 1 decembrie 1912 a fost întemeiată ,,Federaţiunea Societăţilor Sportive din România” (F.S.S.R.), care cuprindea douăsprezece comisii (atletism, fotbal, rugby, scrimă, ciclism, tir, canotaj, tenis, natație, gimnastică, oină, sporturi de iarnă). Primul președinte al federațiunii a fost Principele moștenitor Ferdinand.

***

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

_________xxx_________

O PLACHETĂ,

CÂTEVA INSIGNE ȘI MEDALII

DIN JUDEȚUL BRAȘOV

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Festivalul internațional ''Cerbul de aur" - 40 - 1968 - 2008

Societate română de televiziune

TVR - (Televiziunea română)

Festivalul „Cerbul de Aur” este un eveniment muzical de tradiție care are loc la Braşov. Desfașurat pentru prima dată în 1968, festivalul a impus de-a lungul timpului vedete care s-au bucurat de mare succes în țară cât și în străinătate. „Cerbul de Aur” este un spectacol-concurs de interpretare ce urmareste promovarea talentelor din Romania și de peste hotare. Printre artiștii străini ce s-au aflat pe scena festivalului se numară mari vedete de atunci şi de mai târziu precum: Diana Ross, Sheryl Crow, Tom Jones, Vaya con Dios, Coolio, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Familly, Simple Minds, Amalia Rodrigues, Cliff Richard, Udo Jurgens, Gigliola Cinquetti, INXX, UB 40, Cyndi Lauper, Boyz II Men, Scorpions, Natalie Imbruglia, Joe Cocker, Pink, Nino D'Angelo, Alain Barriere, Dalida, Sergio Endrigo, Patricia Kaas, Simply Red, Johny Logan, Toto Cotugno, Kylie Minogue, Enrico Macias, Caterina Casseli, Edith Pieha, Rika Zarai, Rita Pavone, etc. Ultima ediţie a festivalului a avut loc în anul 2009.

Printre câştigătorii festivalului, de-a lungul vremii, sunt şi trei soliste din România (a se vedea poza de mai sus).

Deasupra am postat câteva dintre logo-uri, iar dedesubt trofeele vechi şi nou ale Festivalului internaţional de muzică uşoară "Cerbul de aur" Braşov - România.

Insigna - Academia forțelor aeriene "Henri Coandă"

10 ani 1995 - 2005

Academia Forțelor Aeriene “Henri Coandă” din Brașov este o instituție militară de învățământ superior acreditată, parte integrantă a sistemului național de învățământ. Instituția a luat ființă în anul 1995 prin Hotărârea de Guvern nr.616/11.08.1995. Academia este continuatoarea de drept a tradițiilor învățământului militar de formare a ofițerilor necesari Forțelor Aeriene, acumulând în acest domeniu o experiență de aproape un secol. Instituția este situată pe strada Mihai Viteazul, la nr.160 și are următoarea deviză; NOSTRUM NOMEN RERUM EST MENSURA NOSTRA.

Deasupra am postat fanionul și steagul de identificare al Academiei Forțelor Aeriene "Henri Coandă" - Brașov.

Insigna - S.R.Brașov (Steagul roșu)

Roman S.A., (denumirea veche - Steagul Roşu) cunoscută și sub numele de Autocamioane Brașov este o întreprindere braşoveană specializată în proiectarea și construcția de autocamioane, autobuze şi autoutilitare. În prezent firma este controlată de omul de afaceri Iona Neculaie, care deține 91,49 % din acțiunile Roman Brașov prin intermediul Pro Roman Brașov. Întreprinderea a fost înființată în anul 1921 sub numele de ROMLOC, producând pe atunci material rulant, mai târziu motoare şi automobile.

Întreprinderea de autocamioane Brașov - România

În anul 1948 firma ia denumirea de „Steagul Roșu”. Linia de producție a Steagului Roșu a fost pornită în anul 1971 cu un model motorizat Diesel sub licență MAN (achiziționată de statul român în anul 1969 din Germania). Cumpărarea acestei licențe a fost urmată de o amplă dezvoltare tehnologică și umană a Uzinei „Steagul Roșu”. În anul 1989 uzina avea 20000 de salariați și producea 12888 de camioane, din care multe la export. În noiembrie 2008 Roman S.A. Brașov a produs şi primul tractor.

Insigna - Festivalul coral Gh.Dima - Brașov 1970

În frumosul oraș de la poalele Tâmpei are loc anual Festivalul Coral Internaţional Gheorge Dima, de la Braşov. Prin inițiativa aceasta se dorește readucerea în circuitul internațional a competiției corale care a existat la Brașov în perioada 1974-1993 și al cărei nume este menționat în portofoliul de activitate al multor ansambluri corale de prestigiu. Competiția este deschisă tuturor formațiilor corale camerale (max. 36 membri) și grupurilor vocale, din țară și străinătate. Festivalul este organizat pe două categorii: muzică religoasă, piese obligatorii din creația compozitorului Gheorghe Dima, și muzică laică, piese obligatorii din creația compozitorului Gheorghe Dima. Pentru fiecare dintre cele două categorii, programul ce urmează a fi prezentat în concurs trebuie să se încadreze între cel puțin 14 minute și cel mult 17 minute de cântat efectiv. Este recomandat ca cel mult o piesă sa poată fi interpretată cu acompaniament minimal, de până la trei instrumente. Organizatorii pot pune la dispoziție un pian. Restul programului trebuie executat exclusiv a cappella. Cel puțin una dintre piesele prezentate trebuie să fie în limba nativă a ansamblului participant. Este recomandat ca piesele să fie variate din punct de vedere stilistic și caracterial. Jurizarea se va face de către un juriu format din 5 membri, recunoscuţi naţional şi internaţional.

Gheorghe Dima (cunoscut și ca George Dima) a fost un compozitor, dirijor şi pedagog român (născut la Braşov în anul 1847 și decedat la Cluj în anul 1925). Studiile muzicale şi le-a realizat în străinătate: la Baden, Viena, Graz și Leipzig. Iniţial a evoluat ca solist pe scenele operelor din Klagenfurt şi Zürich (1873-1874), ulterior devenind profesor de muzică la Braşov (1874-1878), dirijor al Reuniunii române de gimnastică şi cîntări din Braşov (1875-1879,1899-1914), dirijor şi director muzical al Reuniunii române de muzică din Sibiu (1880-1899), profesor de muzică la Seminarul Andreian din Sibiu (1883-1889). Tot la Sibiu a activat şi ca dirijor al Societăţii Hermannstädter Männergesang Verein (1885-1888) şi ca profesor de muzică la Şcoala civilă de fete „Astra” din Sibiu (1892-1899). Spre sfârşitul vieţii devine profesor de ansamblu coral şi primul director al Conservatorului din Cluj (1919-1925), care mai târziu avea să-i poarte numele. Gheorghe Dima a cules, a prelucrat şi a publicat folclor muzical şi a avut o activitate intensă ca dirijor, pianist acompaniator şi cântăreţ de lieduri. De mare importanţă este şi faptul că a tradus în limba română librete de operă, texte de cantate, oratorii, versuri de lieduri. Gheorghe Dima a fost unul dintre cei mai importanţi animatori ai vieţii muzicale din Transilvania de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Din punct de vedere componistic, el este cel care a conturat tipul baladei vocal-simfonice (balada pentru bas, mezzo-soprană, cor mixt şi orchestră Mama lui Ştefan cel Mare, pe versuri de Dimitrie Bolintineanu, 1884), dar a excelat în repertoriul coral şi vocal, fiind considerat unul dintre primii maeştri ai polifoniei corale româneşti. Gheorghe Dima a impus în creaţia corală naţională genul madrigalului, tratându-l liber, într-o manieră concertantă, scriitura sa contrapunctică distingându-se prin caracterul cantabil al vocilor. În multe cazuri, sursele sale de inspiraţie au fost folclorul orăşenesc şi melodiile vechi româneşti, orientare prezentă şi în lucrările pentru voce şi pian, autorul nefăcând apel la citatul melodico-ritmic, ci recreând folclorul într-o manieră personală. Corurile sale sunt caracterizate de o substanţă sonoră densă, de o armonie expresivă, cromatizată, legătura cu sursele tradiţionale de inspiraţie păstrându-se mai mult la nivel melodic şi ritmic. În privinţa muzicii corale, menţionăm cele zece caiete de Cântece populare şi melodii vechi româneşti, publicate la Bucureşti. În evoluţia muzicii vocale camerale româneşti, lucrările lui Gheorghe Dima se identifică momentului de apariţie a primelor capodopere. Valoarea liedurilor sale rezidă în mare parte în originalitatea armonizărilor şi în expresivitatea acompaniamentului pianistic, întotdeauna pus în acord cu semnificaţiile textului şi cu cele ale liniei melodice. Popularitatea acestora se datorează atât măiestriei compozitorului în stilizarea folclorului, cât şi faptului că partitura vocală nu este deosebit de pretenţioasă din punct de vedere tehnic, dar pune un mare accent pe expresie. Majoritatea cântecelor şi liedurilor sale sunt scrise pe versuri de Eminescu, autorul făcând dovada unui rafinat simţ al conţinutului poetic al textului.

Placheta - Centrul cultural Reduta

Consiliul județean Brașov

Simpozionul internațional de numismatică

23 - 25 septembrie 2011

Era la început de veac XX. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română (S.N.R.). Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." În prezent S.N.R. are filiale în aproape toate județele țării. Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române.

Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva.

Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris. Numismatica (gr. numisma și lat. nummus, - monedă, ban) este știința auxiliară a istoriei având drept obiect de cercetare tipurile de monede, descrierea lor, descifrarea legendelor, materialul din care sunt monedele confecționate și raporturile dintre diferitele categorii de monedă. O ramură a numismaticii, medalistica se ocupă cu studiul medaliilor. Monedele au apărut din timpuri străvechi, ca obiecte din materiale nemetalice folosite pe rol bani. Neștiutorii includ și studiul bancnotelor lumii în numismatică, ceea ce este greșit. Pentru lămuriri citește mai jos!

Notafilia este denumirea pasiunii de a colecționa, cerceta și studia bancnotele lumii. Moneda de hârtie a fost, fără îndoială, introdusă de negustorii de ceai chinezesc, la începutul secolului al X-lea, pentru încheierea marilor tranzacții folosind bilete la ordin. Administrația chineză adoptă, în mod oficial, bancnotele în anul 1024. Prima mențiune occidentală a unei forme de bancotă a fost făcută de către Marco Polo, la sfârșitul secolului al XIII-lea. Prima bancă din Europa care a emis bancnote a fost Riksbank din Stockholm, în anul 1658.

Samuel Abraham, construia prima sală de spectacole la Braşov, "Reduta", în 1794, destinată atât balurilor cât şi spectacolelor de teatru şi muzică. În primul său concert, Societatea Filarmonica braşoveană a prezentat, în data de 6 mai 1878, Uvertura la opera "Flautul fermecat" de Mozart şi Simfonia a VI-a de Beethoven, sub bagheta lui Anton Brandner, considerat fondatorul şi primul dirijor al acestei Societăţi. La Brasov a concertat în anul 1848 Johann Strauss, iar în septembrie 1879 violonistul Johann Joachim, acompaniat la pian de Johannes Brahms (în cadrul turneului lor transilvan). Vechea Reduta, a fost reconstruită în anul 1894 din fondurile Băncii "Kronstadter Allgemeine Sparkasse", cu destinaţia de sală de concerte (Konzerthaus). A purtat numele de “Reduta” după o vestită sală din Viena. Noua "Reduta”, sau Casa de Concerte, a fost construită după planurile inginerului oraşului Christian Kertsch, în stilul baroc cu elemente rococo. Pe faţadă, în stilul renaşterii italiene se află busturile lui Wagner, Schumann, Mozart şi Beethoven, alături de cele ale lui Goethe, Schiller, Shakespeare.Marele compozitor George Enescu afirma într-un interviu, acordat după concertul susţinut cu orchestra Societăţii Filarmonice din Braşov : "... la saşi am descoperit o cultură muzicală uimitoare, extraordinară. Aşa, la Braşov, ei au o merituoasă orchestră simfonică". Mihai Eminescu, poetul nostru national, ale cărui prime manifestări artistice a fost aceea de sufleor într-un teatru, a ajuns, în 1865, cu trupa Fanny Tardini şi la Braşov. Această deplasare nu este certă, dar cu siguranţă Eminescu a avut tangenţe cu acest teatru datorită afecţiunii pe care actorii i-au purtat-o lui Eminescu. Şi la 18 ani pleacă într-un turneu transilvan, ca sufleor, de data aceasta cu trupa lui Mihail Pascaly. Întâiul popas al turneului este Braşovul, la Reduta, consemnat pe 16 mai 1868. Gazeta Transilvaniei scria: trupa Pascaly „va înfăţoşa publicului dramaturgia după toate regulile artei şi mai mult din punctul de vedere al omenimei întregi, decât din altele particulari şi provinciali...”, deoarece atât „morala, virtutea, adevărata nobilitate”, cât şi „vitiul, crima şi toate neajunsurile omeneşti, pe care teatrul are chemarea de a le descoperi şi corege, vor fi şi vor rămânea tot acelea în toate timpurile şi la toate popoarele”. Cele mai multe piese jucate în decurs de o luna la Braşov sunt traduceri din repertoriul francez. În 1948, clădirea a fost dată în folosinţă Teatrului de Stat, până în martie 1959. Din acest an a fost transferată Palatului Culturii, care, în prezent, poartă numele de Centrul Cultural "Reduta”. Complet renovată şi modernizată între 1997-2004, clădirea Centrului Cultural "Reduta” este una dintre cele mai elegante şi atractive aşezăminte culturale din ţară. Centrul Cultural „Reduta” Braşov dispune de o sală de spectacole cu un număr de 370 de locuri, dotată cu sisteme de sonorizare şi iluminare moderne, destinată spectacolelor de teatru, muzică, dans, cât şi pentru conferinţe şi lansări de carte sau diverse activităţi educative. Centrul Cultural „Reduta” încearcă prin programele culturale propuse să răspundă cerinţelor publicului actual - unul avid de noutate, calitate, diversitate, originalitate. Astfel spectacolele teatrale, muzicale, coregrafice, seriile expoziţionale au primit o nouă destinaţie, orientată spre necesităţile şi ingerinţele culturii secolului XXI. Dezvoltarea relaţiilor culturale cu instituţii naţionale, europene şi internaţionale, promovarea diversităţii etnoculturale, sprijinirea mobilităţii artiştilor şi a produsului cultural, prezentarea producţiilor culturale locale în alte localităţi din ţară şi străinătate, încurajarea artiştilor braşoveni la festivaluri şi evenimente de anvergură la nivel internaţional, prezentarea în Braşov a unor producţii de calitate din afara Braşovului şi din alte ţări, corespund încercării de a dinamiza viaţa culturală a oraşului prin programele şi acţiunile întreprinse de Centrul Cultural „Reduta”. Centrul Cultural “Reduta” şi-a confirmat şi diversificat în prezent principalele strategii culturale, punând accent pe calitatea actului artistic. O serie de evenimente culturale de prestigiu – Festivalul “Liszt200”, “Marile Serate Muzicale”, “Saptamana Comediei”, Dracula Film Festival Horror & Fantasy, World Music Festival, Braşov International Film Festival (BIFF), One World Romania, Festivalul Internaţional de Folclor „Garofiţa Pietrei Craiului”, Congresul Internaţional de Numismatică „Împreună într-o Europă unită”, Festivalul de teatru amator A.M. Actor, Crăciunul Stelelor, etc., au întrunit nume celebre ale artei interpretative româneşti şi internaţionale în concerte camerale şi simfonice, spectacole de teatru, ale artiştilor plastici contemporani în expoziţii, dar şi ale personalităţilor culturale în simpozioane şi conferinţe. Toate aceste ’’întâlniri’’ în sfera artistică, conferă acestei noi şi vechi în acelaşi timp instituţii, un puls de modernitate şi un loc binemeritat in rândul centrelor culturale importante pe plan naţional si internaţional.

Brașov (în germană Kronstadt, în maghiară Brassó, în latină Corona; de asemenea pe hărțile vechi trecut Cronstadt sau Brassov, în dialectul săsesc Kruhnen, Krűnen, Krînen) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Braşov, România precum şi mare centru turistic, industrial, cultural. Potrivit recensământului din anul 2002, a avut o populație de 284596 locuitori, fiind unul dintre cele mai mari orașe din țară. Tradiția și cronicile calendarelor brașovene consideră anul 1203 ca an „în care s-a început zidirea Brașovului”, deși documente și izvoare sigure nu confirmă această dată. Primul act păstrat care a fost emis în Brașov, purtând mențiunea expresă: „Datum in Braso”, a fost emis de regele Ladislau al IV-lea în anul 1288. Deasupra am postat stemele vechi, interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, drapelele de la anul 1600 şi actual al oraşului precum şi pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură brașovene, din vremuri diferite.

Banca austro-ungară

Biserica săsească din deal

Bastionul țesătorilor

Lupa capitolina și Primăria

Poarta Ecaterina

Biblioteca județeană George Barițiu

Gara nouă

Gara veche

Universitatea Transilvania

Fabrica de bere Aurora

Biserica catolică Sf.Petru

Biserica neagră

Cercul militar

Hotelul Carpați

Hotelul Coroana

Hotelul vilă Kertsch

Gimnaziul român

Monumentul Arpad

Muzeul județean de istorie

Palatul de finanțe

Palatul Poștei

Poarta Șcheilor

Prefectura

Biserica Sf. Treime din cartierul Șchei

Sinagoga

Brașov este un judeţ din România aflat în sud-estul Transilvaniei, care include regiunile istorice Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului şi Altland-ul săsesc. Situat în partea centrală a țării, pe cursul mijlociu al râului Olt, în interiorul arcului Carpatic, judeţul Braşov deține 2,3% din suprafața țării, adică 5351 kilometri pătrați, numără aproximativ 630000 de locuitori şi are capitala în oraşul cu acelaşi nume - Braşov. Ca subunităţi administrative judeţul are în compunere 4 municipii - Brașov, Făgăraș, Săcele și Codlea, 6 oraşe - Predeal, Zărnești, Râșnov, Victoria, Rupea, Ghimbav şi 43 de comune. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă, actuală și harta judeţului Brașov, și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, din vremuri diferite, dar și alte locuri de vizitat și trimiteri poștale ilustrate din acest județ.