Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de
cultură și arhitectură, câteva vederi generale, un ecuson și
o insignă locală din localitatea spaniolă ALCARRAS,
provincia LLEIDA, comunitatea autonomă CATALONIA
Institutul
Școala Baix
Biserica
Biblioteca
Circuitul de motociclism
Vedere din aer
Vedere generală
Ecuson - poliția locală
Insignă locală
***
O VORBĂ DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O PASTILĂ DE UMOR
________xxx________
UN JETON,
CÂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE
DIN JUDEȚUL ILFOV
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei
de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le
Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte
variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent
metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin
imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o
organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și
apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate
comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de
identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la
manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
JETOANELE sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice,
asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea
unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru
acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o
valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite
jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au
fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor
plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor
consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe,
şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.
Jeton - Fabrica de zahăr Chitila - 50 unități
Alaturi de fabrica de zahar de la Sascut, acesta
este primul obiectiv industrial din industria zaharului din Romania. Istoricul Fabricii
de zahăr Chitila este inclus în istoria bancii Marmorosch Blank publicat de
banca in octombrie 1923. De aici rezulta ca, alaturi de familia Bibescu, banca
a contribuit substantial la dezvoltarea fabricii in anul 1898 cand aceasta s-a
redeschis si recapitalizat dupa niste ani de inchidere. De redeschiderea
fabricii a profitat chiar si Tudor Arghezi care s-a angajat aici ca laborant in
acei ani. Aici a functionat inainte de 1990 Intreprinderea de utilaj si piese
de schimb – IUPS Chitila care apoi a devenit UTREC. Acum sunt diverse mici
firme in fostele cladiri.
In urma cu 15 ani se mai putea admira baza cosului de
fum ce apare in imaginile de epoca. La strada se mai pastreaza imprejmuirea,
pavilionul de poarta si inca un corp. Interesant este si partea din spate,
catre lacul artificial Chitila, unde se afla cateva locuinte muncitoresti
denumite „colonie”. Banca Marmorosch Blank a faurit industrii in Romania si
si-a bazat profitul si cresterea extraordinara pe investitii directe. Asadar
aceasta banca detinea o treime din capitalul social al fabricii de zahar din
Chitila in 1899 si adusese pe langa ea ca investitori diversi alti finantatori,
inclusiv din Belgia. Banca a facut sa mearga fabrica si nu s-o puna pe butuci
cand cei ce se imprumutasera initial – fam. Bibescu – erau in dificultati
manageriale.
Deasupra admiri o factură emisă de Fabrica și Rafineria de zahăr din Chitila.
Consiliul sindical județean Ilfov
C.G.M. - (Confederația generală a muncii)
Institul geologic al României
Observatorul geofizic Surlari - 50 ani 1943 - 1993
Institutul Geologic al României (I.G.R.)
a fost fondat în anul 1906 prin Decretul semnat la 19 iunie de către Regele
Carol I al României. De la înființare, din 1906, și până în 1928, directorul
institutului a fost Ludovic Mrazek (1867-1944), mineralog, și petrograf, primul
profesor de mineralogie și petrografie la Universitatea din București, membru
(din 1905) și președinte (1932-1935) al Academiei Române, autor al primului
curs de mineralogie și petrografie publicat în România. Reprezentând un domeniu
de importanță majoră, institutul s-a aflat pe rând în subordinea mai multor
ministere pentru ca în anul 1950 să fie desființat, iar clădirile,
laboratoarele, colecțiile și studiile sale fiind împărțite între Comitetul
Geologic Român și Întreprinderea de Prospecțiuni Geologice. George Macovei (1880-1968),
geolog, profesor la Institutul Politehnic București, membru al Academiei Române a
fost directorul Institutului Geologic din anul 1939 și
după 1950, președinte al Comitetului Geologic. În anul 1960 institutul s-a
reînființat ca unitate bugetară aparte în cadrul Comitetului Geologic de
Cercetare și Exploatare a Bogățiilor Subsolului și Solului, cu scopul
efectuării de cercetări științifice în domeniul geologiei și al editării hărților
geologice oficiale de toate categoriile, până în anul 1966, când a trecut în
subordinea Comitetului de Stat al Geologiei. În 1974, prin fuzionarea I.G.R. cu
Institutul de Geofizică Aplicata se înființează Institutul de Geologie și
Geofizică. Din trunchiul acestuia, prin reorganizarea cercetării din domeniu,
s-a desprins, în anul 1977, Departamentul de Seismologie, care va deveni în
1994 Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. În
anul 1994 s-a desprins Departamentul de Geologie Marină, care prin H.G.
1316/1994 a devenit Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie
și Geoecologie Marină-GEOECOMAR-București. Prin H.G. nr. 1302 din 1996,
institutul își va recapătă numele inițial, devenind Institutul Național de
Cercetare-Dezvoltare în domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei și Teledetecției
- I.G.R., în subordinea Ministerului Educației și Cercetării și în coordonarea
Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică. În structura organizatorică
a institutului se află și Muzeul Național de Geologie, amenajat în clădirea
istorică a Institutului Geologic al României, de pe Șoseaua Kiseleff, nr.2, construită
după planurile renumitului arhitect Victor Ștefănescu în stil neobrâncovenesc.
Întregul
fond - colecțiile reprezentative litologice, mineralogice și paleontologice,
prin estetica lor, dar mai ales prin valoarea lor științifică - este rodul
activității de cercetare a mai multor generații de geologi ai Institutului
Geologic al României sau al colaboratorilor din universități și alte instituții
cu profil geologic. Primul custode al colecțiilor, Iuliu Moisil, care era în
același timp și bibliotecar al institutului, a fost urmat apoi de tineri
geologi la acea vreme, cum au fost St. Cantuniari, V. Papiu, Al. Codarcea, Gh.
Murgeanu, Gr. Raileanu. Schimbările suferite de institut au afectat și muzeul,
astfel că în 1964, Al. Semaka, numit custode, devine un susținător activ al
valorificării colecțiilor într-un muzeu național. Muzeul este inaugurat și deschis oficial pe 10 aprilie 1990,
Bucureștiul având de atunci, în clădirea construită la început de secol, un
muzeu geologic aparte care, prin strădaniile multor cercetători oferă
publicului, într-o sistematizare logică și extrem de atractivă, cele mai
moderne idei care stau la baza științelor despre Terra. Institutul
Geologic al României asigură organizarea, gestionarea și valorificarea
publică a fondului național de date geologice, conservarea si valorificarea
carotelor de foraje, a colecțiilor de minerale, roci și flori de mină, precum și
monitorizarea mediului din zonele miniere. Are ca principal obiect de
activitate efectuarea de cercetări fundamentale și aplicative, dezvoltare
tehnologică, elaborarea de studii și prognoze de interes public și național,
referitoare la descifrarea alcătuirii și evoluției geologice a teritoriului țării,
la evidențierea și delimitarea zonelor cu substanțe minerale utile; elaborarea
de metode, procedee și tehnologii geologice și geofizice, inclusiv teledetecția
și cartarea geochimica, pentru identificarea zonelor cu substanțe minerale
utile, ape geotermale, precum și zonelor poluate datorită activităților
industriale, în special miniere; întocmirea și editarea de hărți geologice,
hidrogeologice, geofizice și geochimce pentru întreg teritoriul țării;
cercetări fundamentale și de bază în domeniile mineralogiei, paleontologiei,
stratigrafiei, geochimiei, geologiei regionale, hidrogeologiei, geotehnicii,
magnetometriei, gravimetriei, geoelectricității, seismicii; studii privind
impactul activităților antropice asupra poluării apelor subterane; elaborarea
de studii privind tendințele de dezvoltare a științelor pământului în funcție
de conjunctură economică internaționala; expertize în domeniul florilor de mină
și al pietrelor prețioase (în special prin colectivul de la Muzeul Geologic Național);
editarea și tipărirea publicațiilor și a studiilor de specialitate; cercetarea și
analiza distribuției câmpurilor geomagnetice, gravific, geotermic și
electromagnetic pe teritoriul României; dezvoltarea cercetărilor geonomice
integrate, incluzând sistemul geoinformațional (GIS), geoidul și analiza
imaginilor din satelit etc. De asemenea, urmărește menținerea și extinderea
acordurilor de cooperare cu instituțiile similare din străinătate, pe baza
bilaterală și multilaterală, în cadrul C.E.I. (Inițiativa Central-Europeană),
I.G.C.P. (Programe internaționale de corelare geologică sub egida UNESCO),
FOREGS (Forumul serviciilor geologice naționale din Europa), I.U.G.S. (Uniunea
Internațională a Științelor Geologice), I.U.G.G. (Uniunea Internațională de
Geodezie și Geofizică) și altele, cercetările fiind canalizate atât pe tematici
de corelare geologică (de interes regional maxim pentru aprofundarea unor
probleme a căror rezolvare nu este posibilă numai pe baza datelor referitoare
la România, având în vedere că structura geologică nu ține seama de granițe
politice), cât și pe tematici legate de perfecționarea metodelor analitice și
de accesul cercetătorilor români la aparatura performanța din străinătate. În
prezent, el funcționează ca Institut Național de Cercetare-Dezvoltare
în domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei și Teledetecției, în
coordonarea Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică și are sediul central în sectorul 1 al capitalei, pe strada Caransebeș, la nr.1.
Observatorul Geomagnetic Național Surlari „Liviu Constantinescu”, cunoscut
mai adesea sub numele scurt de Observatorul Geomagnetic Surlari, a
fost fondat în anul 1943 ca unitate de cercetare a Institutului Geologic al
Românie. Acesta este situat în pădurea Surlari, la circa 35 km NE de București,
într-o zonă ferită de perturbații magnetice situată între văile Cociovaliștei
și Vlăsiei.Liviu Constantinescu a fost primul conducător științific și organizatoric
al laboratorului, care a fost alături de Sabba S. Ștefănescu fondator al școlii
române de geofizică.
Observatorul este un centru de cercetare fundamentală
în geo magnetism cu aplicații la prospecțiunea geomagnetică; funcționează
totodată ca stație de referință pentru alcătuirea hărților geomagnetice naționale. Aparatura de măsurare existentă furnizează
valori definite ca standarde magnetice naționale și este utilizabilă și la
etalonarea altor instrumente pentru determinări magnetice în scopuri științifice,
prospective sau alte aplicații. Pe plan internațional, observatorul face parte
din rețeaua globală de observatoare geomagnetice Intermagnet, care
studiază structura și fenomenologia câmpului magnetic planetar. Baza de date a Observatorului acoperă șase
ciciuri solare, începând din anul 1943. În decursul timpului în cadrul
Observatorului, au fost instalate, respectiv scoase din funcțiune, succesiv,
câteva sisteme înregistratoare, ținând seama de progresul tehnic și de
necesitatea asigurării continuității datelor. Infrastructura (clădirile pentru
laboratoare și locuințe) a fost realizată de Institutul Geologic, cu contribuția
materială a Administrației Comerciale pentru Prospecțiuni și Exploatări Miniere
(ACEX). Sistemul înregistrator
magnetic și aparatura pentru măsurători absolute au fost donate de Observatorul
Geomagnetic din Potsdam. Mircea Socolescu a avut o contribuție importantă la
găsirea amplasamentului noului observator, într-o zonă ferită de perturbații
magnetice artificiale, și la proiectarea laboratoarelor amagnetice. Tot el a
supravegheat executarea construcțiilor și a adus în țară aparatura, după un
stagiu de specializare la Potsdam. Pentru punerea în funcțiune a
ansamblului complex de aparate a venit din Germania profesorul Richard Bock și un
asistent. Din 1950 tematica cercetărilor a fost extinsă. A fost abordat studiul
unor fenomene specifice, ca furtunile magnetice și perturbațiile în formă
de golf, cu raportare la morfologia lor.
În zona Observatorului a fost
instalată prima stație de înregistrare a curenților telurici, ceea ce a permis
un prim paralelism între perturbațiile înregistrate magnetic și electric. A
fost inițiată măsurarea periodică a distribuției normale și variației seculare
a câmpului geomagnetic pe teritoriul României, observatorul servind drept stație
de bază. Participarea lui Liviu Constantinescu la congresul Asociației
Internaționale de Geomagnetism și Aeronomie (IAGA) din 1957, cu ocazia
primului An Geofizic Internațional, a făcut cunoscut Observatorul
pe plan internațional și a marcat
începutul unei colaborări oficiale în cadrul rețelei mondiale de monitorizare a
câmpului magnetic planetar. Observatorul
Geomagnetic Surlari a început transmiterea periodică a datelor, prelucrate
conform protocoalelor IAGA, la centrele mondiale de colectare acreditate.
Începând din 1959 conducerea Observatorului a revenit lui Andrei Soare, care a
asigurat continuitatea funcționării într-o perioadă de dificultăți materiale și
blocaje de comunicare internațională. Au fost diversificate obiectivele de stație
fundamentală și cele aplicative, au fost dezvoltate relațiile cu unități de
cercetare din alte țări și au fost modernizate echipamentele de monitorizare și
control. Începând din anul 1961 Observatorul a publicat un Buletin
sintetic, devenit în 1962 Anuarul
observatorului.
În 1996 odată cu trecerea la înregistrarea automată și
prelucrarea digitală a datelor, editarea anuarelor a încetat; Observatorul a
început trimiterea datelor, în mai puțin de 48 de ore, la nodurile de informație
geomagnetică ale rețelei Intermagnet, iar în anul 1998 a primit oficial
statutul de observator magnetic planetar. Observatorul Geomagnetic
Surlari (44 grade, 40 minute și 40 secunde NORD - 26 grade 15 minute și 12 secunde EST) în zona
pilonului geodezic central, altitudine 84 metri) este situat pe un teren de 3,6
hectare, între cursuri de apă care elimină perturbațiile magnetice datorate
curenților vagabonzi. În componența laboratorului se regăsesc următoarele
clădiri:
- Clădirea principală (1943) găzduiește laboratoare și birouri; tot aici se află camere pentru personalul științific vizitator. În primii ani ai Observatorului, în clădirea principală locuia și personalul permanent.
- Laboratorul subteran al înregistratoarelor (1943), construit din materiale amagnetice și termostatat, găzduiește sistemele înregistratoare.
- Laboratorul pentru măsurători de control (1943), construit din materiale amagnetice, a servit inițial ca laborator de măsurători absolute.
- Pilonul geodezic central (1943) reprezintă stația de referință pentru măsurătorile din rețeaua geomagnetică națională.
- Locuința pentru personalul permanent (1945) a eliberat spațiul locuit permanent din clădirea principală, oricum insuficient.
- Laboratorul de măsurători absolute (1964), construit din materiale amagnetice, a preluat această funcție de la vechea clădire din 1943, mai expusă perturbațiilor magnetice exterioare.
- Clădirea nouă (1968) oferă spațiu unor activități pentru care clădirea principală devenise insuficientă: auditoriu, bibliotecă, ateliere.
S.C.Bere - Băuturi Chitila S.A. - București
1 martie 1990 - 1995
S.C. Bere – Băuturi Chitila S.A este o
societate comercială pe acțiuni care produce și ambalează diferite sortimente
de bere și băuturi alccolice. Societatea este situată în zona metropolitană a
municipiului București, Șoseaua Chitilei, nr. 238, sectorul 1.
Insigna - Școala profesională de construcții
Popești Leordeni - M.C.Ind.
(Ministerul construcțiilor industriale)
Prefectura județului Ilfov
Aerodromul - Chitila
Fabrica de conserve - Buftea
Aeroportul internațional Henri Coandă - Otopeni
Castelul lui Vlad Țepeș - Snagov
Lacul și Parcul - Snagov
Mănăstirea - Cernica
Mănăstirea - Snagov
Mănăstirea - Căldărușani
Mănăstirea Samurcășești - Ciorogârla
Fabrica de bere - Bragadiru
Palatul - Mogoșoaia
Primăria - Bragadiru
Mănăstirea Pasărea - Brănești
Mănăstirea - Chiajna
Cârciumă - Pantelimon
Capela prințului Știrbey - Buftea
Pădurea - Pustniciu
Palatul Barbu Știrbey - Buftea
Primăria - Pantelimon
Primăria - Clinceni
Primăria - Chitila
Trimitere poștală
__________ooOoo__________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Seyyed Hassan Modarres a
fost un cleric iranian, susținător important al revoluției constituționale
iraniene, care a trăit între anii 1870 – 1937. El
a fost printre membrii fondatori ai partidului reformist Hezb-e
Eslaah-talab.
DIN INTELIGENȚA
ȘI SPIRITUALITATEA
POPOARELOR LUMII
PROVERBE LATINE
- Barba non facit philosophum. - Barba nu te face filosof.
- Aquila non captat muscam. - Vulturul nu prinde muște.
- Absentem lædit, qui cum ebrio litigat. - Cel care se ceartă cu un bețiv rănește un absent.
Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni olandeze
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 03.08.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu