În data de 23
noiembrie 2015 Banca Naţională a României a lansa în circuitul numismatic internațional un set de monetărie cu tema 375
de ani de la tipărirea Pravilei de la Govora.
Setul de monetărie conţine monedele româneşti
aflate în circulaţie de 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani şi comemorative de 50
bani (Aurel Vlaicu, Mircea cel Bătrân, Neagoe Basarab, Vladislav I Vlaicu şi 10
ani de la denominarea monedei naţionale), precum şi o medalie din argint.
Setul de monede 2015 - în circulație
Aurel Vlaicu
Mircea cel Bătrân
Neagoe Basarab
Vladislav I Vlaicu
10 ani de la denominarea monedei naționale 2005
Caracteristicile
tehnice ale medaliei sunt următoarele: metal – argint, puriotate – 80%, formă
- rotundă, diametru - 28 milimemtri, greutate
- 15,5 grame, calitate – proof, cant – neted, tiraj – 250 seturi și preț unitar
de vânzare fără TVA – 240 lei. Aversul medaliei
redă imaginea şi numele mănăstirii Govora, inscripţiile „PRAVILA DE LA GOVORA”
şi „1640” – anul tipăririi pravilei, iar reversul prezintă portretul, numele şi
anii de domnie ai voievodului Matei Basarab şi reprezentarea stemei Ţării
Româneşti din Pravila de la Govora.
Matei
Basarab, (născut în anul 1580 şi decedat la data de 9 aprilie 1654),
a fost Domn al Ţării Româneşti, între anii 1632 și 1654. Epoca lui Matei
Basarab a reprezentat o veritabilă efervescență culturală, când s-a cristalizat
Școala artistică românească, fără de care înflorirea culturală
Cantacuzino -Brâncovenească nu ar fi avut succesul scontat. Domnitorul Matei
Basarab s-a remarcat printr-o râvnă deosebită în activitatea de mecenat
cultural, fiind totodată un apărător al ortodoxiei și al tradiției acesteia în
spațiul românesc. Personalitatea culturală și morală a voievodului îl vor
consacra drept unul dintre cei mai mari ctitori de biserici din epoca
medievală. A fost un patron spiritual, construind, renovând și restaurând zeci
de lăcașe de cult, atât din Muntenia și Moldova, cât și din sudul Dunării sau
de la Muntele Athos. În acest context cultural se înscriu și lucrările de
reconsolidare, extindere și renovare ale complexului monahal de la Govora (jud.
Râmnicu Vâlcea). Aici, la mănăstirea Govora, se instalează din 1637, a doua
tipografie domnească atestată din Țara Românească. De asemenea, cuviosul
domnitor va înființa prima Școală de cultură din Voievodat, pe care o va
înzestra cu un venit anual de 1000 de galbeni. Activitatea administrativă,
tipografică și cărturărească este coordonată de egumenul Meletie Macedoneanul,
iscusit tahigraf și cărturar, format în tradiția greco-slavă de la Muntele
Athos (Zografu) și din Macedonia (Ohrida). Tipografia de la Govora va imprima
în condiții grafice remarcabile, între anii 1637-1644, cinci cărți (de redacție
slavonă sau în limba română, cu alfabet chirilic).
În anul 1640 este tipărită în limba română, cu alfabet
chirilic, Pravila Bisericească sau
Pravila Mică, denumită astfel după formatul ei. Lucrarea reprezintă prima
culegere de legi juridice, canonice și civile, în limba română. Traducerea s-a
făcut după o ediție slavonă care are la bază un nomocanon bizantin. De această
grea activitate s-a ocupat Mihail Moxa, călugărul erudit de la mănăstirea
Bistrița (jud. Râmnicu Vâlcea). Stihurile la stema Țării, parte din
predoslovie, precum și ultima însemnare (colofonul), dinaintea primului
capitol, au fost semnate în ordine, de Udriște Năsturel, Meletie Macedoneanul
și ieromonahul Ștefan de la Ohrida, fiind alcătuite în slavonă, printre
ultimele manifestări ale slavonei ca limbă de cult, înainte de dispariția sa
treptată. În schimb, predoslovia mitropolitului Teofil al Țării Românești a
fost redactată în limba română, cu alfabet chirilic. Înaltul arhiereu ne
lămurește cu privire la rostul tipăririi cărții în limba pământească.
„Socotit-am că mai toate limbile au carte pre limba lor. Cu aceea cugetai și
eu, robul Domnului mieu Is. Hs., să scot această carte, anume Pravila, pre
limba rumânească“. Credincioșii ortodocși din Transilvania au beneficiat de o
ediție similară a Pravilei, cu o predoslovie semnată de mitropolitul Ghenadie
al II-lea. Din pagina de titlu putem rezuma alcătuirea Codexului, cel dintâi în
limba română, după legile sfinților apostoli, grupate și dezvoltate în plenul
celor șapte concilii ecumenice și după învățăturile sfinților părinți. Dincolo
de importanța acestei apariții juridice, preponderent bisericești, ediția
Pravilei de la Govora a fost o sinteză de drept bizantin aplicată spațiului
românesc tradițional.
Mănăstirea Govora este un vechi asezamant monahal,
amplasat la poalele dealului Cosul Mare, pe raza comunei Mihaesti, la 6
kilometri distanta de Baile Govora si la 18 kilometri distanță de municipiul
Ramnicu Valcea. Mănăstirea Govora este o manastire de maici cu hramul Adormirea
Maicii Domnului, una dintre cele mai vechi manastiri din Tara Romaneasca,
precum si un monument arhitectonic medieval de o rara frumusete. Numele acestei
manastiri - Govora - vine de la cuvantul slavon "gavariti", care se
traduce "a vorbi", "a spune", sau "izvor",
"murmur de izvor", ori din dialectul traco-dac, inseamnand
"adancitura", vale cu multe izvoare. Ridicata partial in secolul al
XIV-lea si al XV-lea, sub domnia lui Vlad Dracul, Manastirea Govora este una
dintre cele mai vechi manastiri din Tara Romaneasca. Fiind pustiita de boierul
Albu cel Mare, in vremea domniei lui Vlad Tepes (1448-1476), manastirea a fost
refacuta de Vlad Calugarul si Radu cel Mare, intre anii 1492-1496. Intre anii
1640-1645, domnitorul Matei Basarab repara in intregime manastirea, in vederea
instalarii tiparnitei pe care i-o daruise, la cererea sa, cu mesteri cu tot,
mitropolitul carturar, roman de origine, Sfantul Petru Movila de la Kiev. Sfantul
domnitor Constantin Brancoveanu, prin Ieromonahul Paisie, staretul manastirii
Govora, face renovarea si completarea ansamblului monahal cu clopotnita si
cladirile de pe latura stanga si de nord. Trapeza manastirii a fost adaugata
complexului in anul 1775. In data de 20 iulie 1959, regimul comunist, printr-un
act arbitrar, modifica statutul Manastirii Govora, transformand-o in manastire
de maici, prin aducerea aici a 21 de calugarite, de la Manastirea Bistrita de
Valcea, in frunte cu stareta acestora, Evghenia Racovita (1959-1964). Restaurat
integral intre anii 1958-1969, ansamblul Manastirii Govora a suferit
deteriorari in urma cutremurelor din anii 1977 si 1986, dupa care au inceput
alte lucrari de renovare. Intrarea in incinta manastirii se face pe sub turnul
clopotnita, etajat pe patru nivele, avand o inaltime de aproximativ 15 metri si
o grosime a zidurilor de circa doi metri. Incinta manastirii este de forma
poligonala, aproape trapezoidala, avand lungimea, pe axul est-vest de 60 de
metri, cu latura vestica masurand 67 de metri si cea estica 30 metri. Incinta
manastirii este incadrata de un puternic zid exterior, pe care sunt situate
incaperile folosite drept chilii, precum si beciurile de suprafata. Chiliile
sunt dispuse pe doua niveluri, un parter suprainaltat si un etaj, acesta din
urma fiind adaugat in secolul al XIX-lea. Sapaturile arheologice, efectuate in
manastire si in jurul acesteia, au aratat sase faze de extindere a incintei, in
cea de la mijlocul secolului al XVII-lea functionand si tipografia lui Meletie
Macedoneanul. Biserica centrala a manastirii, inchinata Maicii Domnului,
praznuind ca hram, "Adormirea Maicii Domnului", asa cum se prezinta
azi, dateaza din timpul Sfantului Constantin Brancoveanu. Ridicata in mijlocul
incintei, pe un plan treflat, avand o singura turla, asezata pe naos, biserica
are o cornisa de caramida in forma de dinti de fierastrau. Exteriorul bisericii
este simplu, zugravit in alb, decorat prin braul median, compus din trei muluri
la fel de groase, pictate. Naosul bisericii este despartit de pronaos printr-un
zid gros, care lasa o deschidere mare pe mijloc. Pridvorul este deschis,
sustinut de opt coloane din piatra sculptata. Catapeteasma bisericii este din
lemn de tei aurit, sculptata in stil brancovenesc. Pictura bisericii este
lucrata in fresca, in renumitul stil brancovenesc, fiind executata in anii
1711-1712, de zugravii apartinand Scolii de la Hurez, fapt atestat prin
inscriptiile murale pastrate pana astazi. Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de
la Manastirea Govora, dateaza din anul 1530. Aceasta icoana, zugravita dupa
modelul numit "Hodighitria", adica "Indrumatoarea", se
presupune a fi una dintre primele icoane zugravite intr-un atelier local.
Aceasta reprezentare a Maicii Domnului este cel mai frecvent tip iconografic
bizantin. Icoana de la Manastirea Govora reda cu mare acuratete un model
bizantin, fiind realizata in tonalitati calde, de brun, ocru, verde si rosu
inchis, pe un bogat fundal aurit. Luminile care modeleaza drapajul sunt in
tonuri deschise sau marcate fin cu aur. In colturile de sus apar busturile
Arhanghelilor Mihail si Gavriil. Pe rama masiva, in partea de jos, a existat o
inscriptie in slavona, care a ajutat la datarea icoanei: “Dorothei... Maicii
Domnului si pururea Fecioarei Maria", a fost insa indepartata cu prilejul
unei restaurari. Despre Dorotei se stie ca a fost egumen al Manastirii Govora,
in al treilea deceniu al secolului al XVI-lea, si astfel s-a convenit datarea
piesei in anul 1530. Conceptia si modul de tratare incadreaza stilul icoanei ca
apartinand unui atelier de scoala greceasca tarzie. Datorita instalarii aici a
tiparnitei daruita de Sfantul Petru Movila de la Kiev, Manastirea Govora a
contribuit efectiv la promovarea culturii neamului romanesc, fapt pentru care
avea sa se inscrie pentru totdeauna intre manastirile de cultura din tara. Intre
anii 1636-1642, in tiparnita de la Manastirea Govora s-au tiparit:
"Psaltirea" (in 1637), precum si alte carti de slujbe in slavona;
apoi "Pravila Mica" (in 1640) si "Pravila de la Govora",
prima carte de lege in limba romana, tradusa din slavona de calugarul Moxa.
Mester tipograf era cuviosul Ieromonah Meletie Machedoneanu, venit de la Kiev,
care a devenit ulterior egumenul Manastirii Govora. Dintre valorile de arta ale
Manastirii Govora amintim: un Epitrahil, daruit de Radu cel Mare, cu o broderie
lucrata in fir de aur-argint si matase (sunt brodati Iisus, Maica Domnului,
Sfantul Ioan si alti sfinti); icoana Maicii Domnului Hodrighita; icoana Maicii
Domnului Indurerata, etc.
***
__________xxx__________
O PLACHETĂ,
CĂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE
DIN JUDEȚUL SUCEAVA
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei
de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le
Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat
ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice,
purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative
sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club,
etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de
identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup,
organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel
de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice
şi de altă natură, etc.
Conform
DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române),
PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară,
care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii
şi se oferă ca recompensă la concursuri,
alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi.
Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are
originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din
metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din
latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni
(medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).
(Mihai Eminescu)
Centrul cultural "Mihai Eminescu" Dumbrăveni
Omagiu lui Eminescu - 2010
Insignă realizată de numismatul și colecționarul Ștefan Brânzei - Botoșani
Mihai Eminescu)
Centrul cultural "Mihai Eminescu" Dumbrăveni
Omagiu lui Eminescu - 2011
Insignă realizată de numismatul și colecționarul Ștefan Brânzei - Botoșani
Mihai Eminescu)
Centrul cultural "Mihai Eminescu" Dumbrăveni
Omagiu lui Eminescu - 2012
Insignă realizată de numismatul și colecționarul Ștefan Brânzei - Botoșani
Mihai
Eminescu (nume real Mihail
Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi
decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist
român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai
importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în
societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul
oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16
ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai
Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei
Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost
internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi
a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul
orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a
fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales
post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
Dumbrăveni este cea mai mare
comună din județul Suceava, regiunea românească Moldova. Situată aproape de
râul Siret şi la 18 kilometri
spre vest (pe drumul spre Botoşani) de Cetatea municipiul Suceava, comuna este
alcătuită din două sate componente: Dumbrăveni şi Sălăgeni. Comuna numără aproximativ
7500 de locuitori și este atestată documentar pentru prima dată în anul 1430. Dumbrăveni este, la prima vedere, o localitate rurală ca
oricare alta din ţară. Ceea ce, însă, o deosebeşte de altele este
personalitatea sa aparte, dată de locuitorii dar, mai cu seamă, de diriguitorii
săi. Se spune, şi nu sunt vorbe deşarte, că o ţară, o comunitate are
conducătorii pe care i-au ales, pe care îi merită. În cazul de faţă, primarul
Ioan Pavăl şi secretarul Primăriei Dumbrăveni, Mihai Chiriac, doi oameni ai
locului, buni gospodari în treburi administrative-edilitare, ca mulţi alţii din
ţară. Dar, Ioan Pavăl şi Mihai Chiriac au dovedit, prin faptele lor, că se pot
impune pe plan naţional şi internaţional prin cultură. Au preluat o legendă
locală, cum că Eminescu s-ar fi născut la Dumbrăveni, au şi ceva dovezi în
acest sens; e greu să răstorni, azi, data şi locul naşterii Poetului naţional,
dar această legendă este lucrătoare. La Dumbrăveni a trăit multă vreme familia
Eminescului, autorul Luceafărului a scris despre curtea boierului Balş de la
Dumbrăveni. Dumbrăvenii fac parte din Ţara de Sus, din Bucovina istorică, ţinut
într-adevăr legendar, în care natura se completează şi se armonizează cu omul.
Bucovina este o grădină, parcă o altă ţară. L-aş completa pe Eminescu în a
spune că „Influenţa austriacă asupra românilor din Principate” a fost benefică
sub aspectul mentalităţii, al ordinii, gospodăririi proprii, a curăţeniei
interioare şi exterioare etc. La Dumbrăveni, în judeţul Suceava, ființează Centrul
Cultural „Mihai Eminescu”, sub egida căruia se organizează simpozioane cu
adevărat ştiinţifice, festivaluri culturale internaţionale bianuale și se editează
revista „Poeţi ai nemuririi noastre”, consacrată lui Eminescu, Nichita
Stănescu, Grigore Vieru şi Adrian Păunescu, în care semnează personalităţi
marcante ale vieţii literare contemporane. Deasupra am postat stema actuală și două fotografii reprezentând clădirea Primăriei și Conacul Balș din localitatea Dumbrăveni.
Insigna - Lyceum Ștefan cel Mare - 1860
La 4 septembrie 1860, ca urmare a
eforturilor şi solicitărilor românilor bucovineni de a avea şcoli în limba
română, s-a inaugurat la Suceava, prin Ordinul nr. 14805 al Ministerului
Învăţământului din Austria, "Gimnaziul superior
greco-oriental" care, la 2 ianuarie 1919, devine Liceul "Ştefan cel Mare".
Astfel, actul de naştere al colegiului de astăzi are data
4 septembrie 1860.
Insigna - Liceul "Ștefan cel Mare" - Suceava 1860 - 1985
Începând cu anul şcolar 1881-1882, ia fiinţă prima clasă
cu predare integrală în limba română. Avem convingerea că, de la
înfiinţare în anul 1860 şi până la 1918, şcoala noastră s-a impus prin rolul
deosebit pe care l-a jucat în menţinerea şi dezvoltarea în rândul elevilor şi
al populaţiei româneşti a cultului pentru limba şi istoria
naţională. Perioada dintre cele două războaie a fost una de glorie. Mulţi
dintre elevii Liceului "Ştefan cel Mare" au devenit profesori în
acest lăcaş de cultură şi vatră românească, au contribuit prin munca lor plină
de dăruire la pregătirea de noi şi noi generaţii, au continuat frumoasa
tradiţie a liceului, investind în elevi valorile culturale ale umanismului
mondial.
Placheta - Liceul "Ștefan cel Mare" Suceava
Promoția XXX 1957 - 1987
Ei s-au remarcat, totodată, ca animatori ai vieţii cultural-artistice
din comunitatea suceveană. După al doilea război mondial, liceul şi-a
continuat activitatea, în general, cu aceiaşi profesori din perioada
interbelică, oameni cu temeinică coloană vertebrală care, cu toate riscurile şi
datorită profilului profesional, au rezistat extraordinar şablonizării şi
ideologizării învăţământului. Mai jos admiri o veche trimitere poștală reprezentând Liceul Ștefan cel Mare din Suceava.
Liceul "Ştefan cel Mare" şi-a
păstrat caracteristicile învăţământului teoretic, iar valorile promovate în
această adevarată alma mater - competența, exigența și performanţa au
constituit şi forme de rezistenţă la ideologizarea comunistă. Dovezi ale
calităţii procesului de învăţământ sunt rezultatele examenului de bacalaureat
permanent foarte bune, ale admiterii în învăţământul superior cuprinse în
procente medii între 80-100% pentru fiecare promoţie şi la olimpiadele şcolare,
unde an de an elevii noştri se numără printre laureaţii acestora.
Ștefan cel Mare - Domnitorul Moldovei 1457 - 1504
Liceul "Ștefan cel Mare" Suceava 1860 - 1985 CXXV
Pentru a fi
concreţi, menţionăm faptul că elevii liceului au obţinut, în perioada 1972 –
2007, un număr de 20 medalii la olimpiadele internaţionale de fizică,
matematică, informatică, chimie şi biologie. De pe băncile acestui liceu,
de-a lungul timpului, s-au ridicat personalităţi de marcă ale culturii româneşti,
precum folcloristul Simion Florea Maerian, compozitorul Ciprian Porumbescu,
criticul literar Dimitrie Păcurariu, scriitorul Mircea Radu Iacoban,
academicianul Cristofor Simionescu, profesor doctor docent Nicanor Mânecan,
scriitorul şi profesorul Norman Manea.
Muncipiul Fălticeni - Atestare documentară 1490 - Fălticeni 1995
Fălticeni este un
municipiu din județul Suceava, situat în nord-estul României, provincia
istorică Moldova. La recensământul din anul 2011, localitatea avea o populație
de 24619 locuitori, fiind al doilea centru urban ca mărime al județului. A fost
declarat municipiu în anul 1995. Înainte de reforma administrativă din anul
1950 a fost reședința fostului județ Baia. Fălticeni se remarcă prin numărul
ridicat de oameni de cultură și oameni de știință români care s-au născut, au
locuit, au studiat ori au creat în acest oraș. Prima atestare scrisă este din
data de 15 martie 1490, când vistiernicul Isac a cumpărat satul Fulticenii de
pe Șomuz de la Neacșa, fiica lui Hanea, cu 200 de zloți țărănești. Sus am postat stema actuală și o poză a clădirii Primăriei localității.
Concursul republican de geografie - Suceava 1986
Geografia este știința care studiază relieful, terenurile, trăsăturile, locuitorii și fenomenele Pământului. O traducere literală ar fi „să
descrii sau să scrii despre Pământ”. Prima persoană care a folosit cuvântul
„geografie” a fost Eratostenes (276—194 î.Hr.). Patru direcții
tradiționale ale cercetării în domeniul geografiei sunt analiza apațială a
fenomenelor naturale și umane (geografia ca un studiu al distribuției), studiul
fizic (al locurilor și regiunilor), studiul relației dintre om și uscat și
cercetarea în domeniul științelor Pământului. Cu toate acestea, geografia
modernă este o disciplină cuprinzătoare care încearcă să înțeleagă Pământul cu
toate complexitățile sale naturale și artificiale — nu doar unde sunt
obiectele, dar și cum au fost create și cum vor fi. Ca „legătură dintre om și
științele fizice”, geografia este divizată în două mari ramuri, geografia umană
și geografia fizică. Anaximandru din Milet (cca. 610 î.Hr. – cca. 545 î.Hr.),
se pare că este menționat de către istoricii greci ca fiind adevăratul fondator
al geografiei. Se consideră că Anaximandru este inventatorul unui instrument,
cu care grecii puteau să măsoare latitudinea. De asemenea se crede că
Anaximandru este primul om care a prezis eclipsa de soare. Tot grecii au fost cei care pentru prima oară
au explorat geografia atât ca știință cât și ca artă, acest lucru realizându-se
prin intermediul cartografiei, filosofiei, literaturii sau chiar al
matematicii. În privința primei persoane care a afirmat că forma
Pământului este sferică există semne de întrebare, crezându-se că primul care
a făcut-o ar fi Parmenides sau Pitagora. Primul om care a demonstrat
într-adevăr că Pământul este sferic a fost Anaxagoras, demonstrând acest lucru
prin intermediul fenomenului de eclipsă. Totuși el încă a continuat să creadă
că Pământul este doar un disc plat, ca mulți dintre contemporanii săi. Prima
estimare a mărimii razei Pământului a fost făcută de către filozoful grec
Eratostene. Primul sistem riguros de linii latitudinale și longitudinale a fost
facută de catre Hipparchus. El a creat un sistem sexazecimal derivat din
matematica babiloniană. Paralelele și meridianele erau divizate în 360°,
fiecare grad având distanța de 60′ (minute). Din secolul al treilea, metodele
chinezești de studiere și scriere a geografiei literare au devenit mult mai
complexe decât cele europene mult mai târziu scrise (de prin secolul 13).
Geografii chinezi ca Liu An, Pei Xiu, Jia Dan, Shen Kuo, Fan Chengda și Xu
Xiake au scris pagini importante. Perioada evului mediu a fost de asemenea
importantă, cele mai însemnate dezvoltări și de mare impact făcându-se în
secolele 16 și 17, atunci când exploratori precum Cristofor Columb, Marco
Polo și James Cook au descoperit multe teritorii noi (Lumea Nouă). În
secolele 18 și 19 geografia a fost recunoscută ca disciplina academică și a devenit
una dintre disciplinele de bază ale curicumurilor universităților. De asemenea
în secolul 19 au apărut multe societăți geografice ca "Société de
Géographie" în 1821, "The Royal Geographical Society" în 1830,
"Russian Geographical Society" în 1845, "American Geographical
Society" în 1851 și "National Geographic Society" în 1888.
Influența lui Immanuel Kant, Alexander von Humboldt, Carl Ritter și Paul Vidal
de la Blache poate fi vüzută ca un punct plecare al geografiei de la filozofie
la un subiect academic. Odată cu modernizarea tehnologiilor, geografia s-a
dezvoltat, divizându-se în mai multe categorii, încercând să înțeleagă și să
cuprindă totalitatea fenomenelor întâlnite în natură sau produse de activitatea
omului.
Set 2 insigne - Zimbrul Suceava
Nu există informații precise despre insigna Zimbrul Suceava. După
forma insignei aș fi tentat să cred că este vorba despre un club sportiv
sucevean, dar am aflat că la Suceava există un complex commercial dar si o
fabrică de tricotaje care se numesc la fel – Zimbul Suceava. Dacă cineva ar
putea să mă lămurerască în acest sens i-aș fi sincer recunoscător.
Suceava este
un municipiu, reședința și totodată cel mai mare oraș al județului Suceava,
România. Municipiul
Suceava se numără printre cele mai vechi și mai importante așezări ale țării.
Timp de două veacuri a fost capitală a principatului Moldova, iar între
anii 1775 - 1918 a fost un oraș din Imperiul Austriac (pământurile
coroanei Regatul Galiției și Lodomeriei și Ducatul Bucovinei). Teritoriul
orașului Suceava și împrejurimile sale au fost locuite, așa cum atestă
cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din
paleolitic. În secolele II–III exista aici o așezare a dacilor liberi,
descoperirile arheologice relevând și puternice influențe romane. În epoca
migrației și în secolele următoare populația autohtonă a continuat să viețuiască
pe aceste meleaguri, iar în secolul al XIV-lea, în anul 1388 Suceava este
menționată drept capitală a Moldovei. În prezent orașul are o populație de
aproximativ 86000 de locuitori. Deasupra am postat stemele
interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Suceava, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Suceva din vremuri diferite.
Clădirea Prefecturii
Clădirea Primăriei
Muzeul satului bucovinean
Palatul de Justiție
Hanul domnesc
Biblioteca Bucovinei "I.G.Sbiera"
Casa Polonă
Muzeul de Științe ale Naturii
Cetatea de scaun
Muzeul Bucovinei - Suceava
Casa de Cultură
Zamca - vechea rezidență a episcopilor armeni
orientali din Moldova, biserică zidită în anul 1551
Casa apelor
Biserica Mirăuților - ctitoria lui Alexandru cel Bun
Pavilionul societății de dare la semn
Rezervorului apeductului în Zamca
Suceava este
un județ în nordul extrem al provinciei istorice Moldova, din România, la
frontiera cu Ucraina. Capitala județului este orașul cu același nume. Județul
se întinde pe o suprafață de 8553 kilometri pătrași și numără aproximativ
615000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 5
municipii - Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei,
11 orașe - Gura Humorului, Siret, Solca, Dolhasca, Frasin, Liteni, Milișăuți,
Salcea, Broșteni, Cajvana, Vicovu de Sus și 97 de comune. Deasupra am postat
harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Suceava, iar
dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și alte frumoase locuri de vizitat.
Mănăstirea Voroneț
Chilia lui Daniil Sihastru
Mănăstirea Sucevița
Salina Cacica
Mănăstirea Dragomirna
Cheile Moara Dracului
Mănăstirea Moldovița
Casa natală Nicolae Labiș - Mălini
Mănăstirea Humor
Stațiunea Vatra Dornei
Biserica Grădini - Fălticeni
Templul mare - Rădăuți
Gara Burdujeni
Mănăstirea Bogdana - Rădăuți
Muzeul de artă "Ion Irimescu" - Fălticeni
Mănăstirea Putna
Casa natală (azi Muzeul Ciprian Porimbescu ) - Stupca
Cabana Giumalău
Pietrele vulcanice 12 Apostoli
Mănăstirea Probota
Izvorul Sentinela - Vatra Dornei
Muzeul apelor "Mihai Băcescu" - Fălticeni
Gimnaziul Alecu Donici - Fălticeni
Hotelul Traian - Vatra Dornei
Templul - Vatra Dornei
Palatul Județean - Fălticeni
Școala normală de învățători - Fălticeni
Primăria Burdujeni
Strada Principală - Burdujeni
Biserica catolică - Câmpulung Moldovenesc
Cabana Daia - Câmpulung Moldovenesc
Gara - Fălticeni
Strada principală - Pojorâta
Cazarma Regimentului 114 Infanterie - Rădăuți
Fabrica de bere - Rădăuți
Oficiul poștal - Rădăuți
Casa Salubrității publice - Vatra Dornei
Cazinoul băilor - Vatra Dornei
____________ooOoo____________
O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ
ÎN LIMBILE ROMÂNĂ ȘI MAGHIARĂ
DIN INDUSTRIA BANCARĂ
Acțiune 100 coroane 1918
Societatea pe acțiuni CASA DE PĂSTRARE din Orăștie,
județul Hunedoara
Câteva vignete de pe acțiuni franțuzești
Detaliu vignetă de pe un bilet de loterie spaniol 1962
Muzeul Prado din Madrid
Muzeul Prado este un muzeu și galerie de artă situat în capitala spaniolă Madrid. Cuprinde una dintre cele mai interesante colecții de artă europeană, din secolul al XIV-lea și până la începutul secolului al XIX-lea. Cea mai cunoscută operă de artă expusă este Las Meninasa de Velázquez. Velázquez nu doar a oferit muzeului propriile sale tablouri superbe, ci chiar a atras prin sensibilitatea sa artistică mare parte din colecția de maeștrii italieni a muzeului. Fondat ca muzeu de pictură și sculptură, "el Prado" conține de asemenea o importantă colecție de peste 5000 de desene, 2000 de afișe, 1000 de monede și aproape 2000 de obiecte decorative și lucrări de artă. Sculptura este reprezentată prin peste 700 de lucrări și printr-un număr mai mic de fragmente sculpturale. Superba galerie de tablouri (8600 de picturi) este factorul care îi conferă muzeului renumele internațional. Indiscutabil, în Prado se află cele mai mari colecții de lucrări ale spaniolilor Diego Velasquez și Francisco Goya, precum și ale lui Hieronymus Bosch. Muzeul expune o serie de colecții excelente semnate el Greco, Peter Paul Rubens, Rafael, Tițian, Bartolome Esteban Murillor. Lucrări ale lui Melozo da Forli, Botticelli, Caravaggio, Albrecht Durer, Rembrandt, Veronese și mulți alții sunt de asemenea de văzut în Prado.
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 13.12.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu