Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. Mai jos prezint un Certificat "Donator de metale" emis de autoritățile Germaniei naziste.

Certificatul "Donator de metale" se conferea cetățenilor care făceau donații în diferite metale, foarte necesare industriei germane de război. În traducere aproximativă textul de pe aceste certificate ar însemna; "Donația de metale, a poporului german, cu ocazia zilei de naștere a führerului, pentru susținerea efortului militar din anul 1940 ". Aceste certificate au fost semnate de către feldmareșalul Hermann Göring.

Capturat după înfrângerea Germaniei naziste, Hermann Göring a fost judecat în cadrul Procesului de la Nürnberg și condamnat la moarte. Pe timpul cât se afla în detenție s-a spânzurat, în data de 15 octombrie 1946.

2. Mai jos continui să îți prezint alte monede euro probă, test sau de încercare emise de către autoritățile monetare europene. Acum și aici prezint moneda românească de 1 euro reprezentând Castelul huniazilor - Hunedoara.

Castelul Huniazilor (Corvinilor sau Corvineștilor) este o construcție impunătoare, prevăzută cu turnuri, bastioane (fortificații cilindrice sau poligonale, construite de obicei la colțurile unei fortărețe.) și un donjon (tmul principal și cel mai bine fortificat). Acoperișurile sunt înalte și acoperite cu țiglă policromă. Castelul a fost construit în secolul al XIV-lea pe locul unui vechi castru roman, pe malul râului Zlaști, fiind dăruit de către regele Sigismund I de Luxemburg cneazului Voicu, tatăl lui Iancu de Hunedoara. Intrând în posesia lui Iancu de Hunedoara, castelul suportă un amplu process de modernizare și amplificare a fortificațiilor în perioada anilor 1440 – 1453.

Castelul este lipsit de perimetre secundare de apărare, reieșind de aici concluzia că a fost folosit mai mult ca reședință nobiliară. În cadrul acestei modernizări se include construirea Sălilor Dietei și a Cavalerilor, a Turnurilor Capistrano (după numele unui vestit călugăr) și al Buzduganelor precum și a Bastionului alb. Ulterior castelul intră în posesia lui Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara, care construiește o nouă aripă în stil renascentist – loggia cu picturi ilustrând un aspect din viața nobiliară, respectiv legenda corbului.

Pe blazonul familiei Corvinilor este reprezentat un corb care ține în cioc un inel de aur. Legenda spune că Ioan de Hunedoara era fiul nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg (rege al Ungariei la vremea respectivă) care s-a îndrăgostit de o femeie pe nume Elisabeta din Țara Hațegului. Pentru a nu exista discuții pe marginea acestui fapt, regele ar fi aranjat o căsătorie între aceasta și Voicu (un viteaz din zonă). Pentru a fi recunoscut copilul când merge la curtea regală Sigismund de Luxemburg i-a dăruit și un inel de aur. Însă inelul de aur a fost într-o zi furat de un corb.

După multe peripeții Ioan de Hunedoara a recuperate inelul, însă povestea a fost aflată și de rege care a hotărât să facă don corbul cu inel în cioc un element al blazonului familiei Corvinilor.În curtea castelului, nu departe de capelă, se află o fântână adâncă de 30 de metri despre care se spune că ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, în schimbul promisiunii că vor fi eliberați dacă vor ajunge la startul de apă. După 15 ani, când s-a ajuns la apă, stăpânii castelului nu s-au ținut de promisiune. Legenda spune că inscripția de pe zidul fântânii înseamnă “Apă aveți, dar suflet, nu.”
În realitate inscripția se traduce astfel “Cel care a scris această inscripție este Hasan, care trăiește ca rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică”.Matei Corvin lasă castelul lui Ioan Corvin, după care urmează o perioadă în care se succed o serie de proprietary care dețin castelul pentru interval limitate de timp. Unul dintre proprietarii care a făcut transformări majore în aspectul castelului a fost principele transilvan Gabor Bethlen care a construit două etaje pe aripa sudică și unul pe aripa nordică. De-a lungul timpului castelul a fost devastate de mai multe incendii fiind restaurant de mai multe ori; 1870 - 1880 (cu sprijinul arhitecților Steindl Imre și Schulek Frigyes), 1965 – 1970 și 1993 – 1995.

Accesul în castel se face pe un pod de lemn, susținut de patru piloni masivi de piatră, plasați în albia râului Zlaști, lăsând în curtea husarilor și nișa care adăpostește statuia Sfântului Ioan de Nepomuk, protectorul podurileo și al trecerilor peste ape. Primul obiectiv major este Turnul nou de poartă, de formă rectangular, turn care impresioanează prin masivitate, în zona parterului având aspectul unui spațiu boltit, fiind remarcată prezența locului de gardă, unde este și o vatră de foc, aici aflîndu-se astăzi casa de bilete. De aici se ajunge ușor în închisoarea castelului, cu ușa sa masivă din lemn. Loggia Matia se află la ieșirea din Turnul nou de poartă, în partea stângă, fiind considerată cea mai nouă manifestare, în domeniul arhitecturii, a Renașterii. La etajul Loggieise păstrează unica pictură laică în frescă din Trasnilvania acelei perioade, precum și Camera de Aur, spațiu ce adăpostește expoziția “Obiecte din colecția Muzeului Castelului Corvinilor - Hunedoara”. Capela este plasată pe latura estică a castelului, accesul aici fiind posibil prin scara interioară a Loggiei Matia, ajungându-se în tribuna capele.
Monumentul are un farmec aparte datorat stilurilor diverse de construcție, a prezenței unor inovații în plan militar și civil, precum și vieții tumultoase de curte care l-a animat vreme de peste 400 de ani. Castelul impresionează prin prezența sa, ce domină municipiul Hunedoara, dar pentru cei atrași de Evul mediu, castelul reprezintă un monument singular în România și printre cele mai atractive din spațiul european. Camera domnițelor este plasată la etaj, deasupra turnului nou de poartă și coridorului de intrare în castel. Inițial turnul a avut doar un nivel de apărare și din secolul al XVII-lea s-a realizat camera doamnelor din castel. Aici se poate admira mobile din secolul al XIX-lea, în stil eclectic, compus din masă, servantă și dulap. De aici, traversând Scara Spirală, se intră în Sala Dietei, plasată la etajul Palatului Mare, construită în stil gotic, interiorul ei fiind modificat radical în secolul al XVII-lea de către Gabro Bethlen, prin demontarea întregii arhitecturi gotice de piatră și compartimentarea ei cu încăperi mai mici cu funcționalită ți diverse.

Revenind în curtea interioară, circuitul continuă cu vizitarea fântânii, care este însoțită de prezentarea unei inscripții, plasate pe unul dintre contraforții capelei. De aici se vizitează terasa de artilerie, ușor modificată în secolul al XIX-lea, de unde se deschide o frumoasă perspectivă spre gropa urșilor, Palatul Nordic, capela și curtea fântânii, dar și spre oraș. Ultimul obiectiv este Sala Cavalerilor, una dintre cele mai interesante spații laice din Transilvania secolului al XV-lea. Aici funcționează expoziția de tehnică militară, cu piese aparținând perioadei extinse (secolele XV - XIX). Aici se poate citi o inscripție cu referire la momentul construcției acestei săli.
Din expoziția de tehnică militară se iese prin expoziția de etnografie, se coboară scara d elemn spre primul nivel al Palatului Sudic, în atelierele meșteșugărești care deserveau administrația minieră. De aici se iese din nou în curtea interioară a castelului, iar în partea dreaptă se intră pe coridorul de la parterul Turnului vechi de poartă, turn de formă rectangular, prevăzut cu două niveluri de apărare. Acest turn a fost pictat în frescă pe vremea lui Matei Corvin, urme ale acestei picture putând fi admirate și azi pe latura nordică a turnului. Acest castel este unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România.

3. Autoritatea monetară a statului Thailanda procedează la înlocuirea bancnotelor destinate efectuării schimburilor comerciale. Aici prezint bancnota de 100 de bacht, mai jos fiind postată bancnota veche, aflată încă în circulație, pe aversul căreia este reprezentat Monumentul Independenței (Victoriei).

Mai jos se prezintă noua bancnotă de 100 bacht ce va intra curând în circulație.

Pe aversul acesteia este reprezentat chipul lui Norodom Shinaouk, ai pe revers Palatul regal tailandez.

Monumentul Independenței (Victoriei) comemorează obținerea independenței față de Franța. După haosul politic din anii khmerilor roșii monumentul a ajuns să simbolizeze și sacrificiul eroilor căzuți pentru o Cambodgie liberă și democrată. Monumentul Independenței comemorează sfârșitul dominației coloniale franceze în Cambodgia, după aproape un secol (1863 – 9 septembrie 1953). Monumentul a fost ridicat în anul 1958, la cinci ani după câștigarea independenței și este pe rondul unui sens giratoriu din capitala cambodgiană. Monumentul are înălțimea de 37 de metri, noaptea este feeric iluminat, are forma unei flori de lotus și este opera arhitectului franco-cambodgian Vann Molyvann.

Norodom Shinaouk, nume real și complet Preah Karuna Preah Bat Sâmdech Preah Norodom Sihanouk Preahmâhaviraksat, (1922 - 2012) a fost rege al Cambodgiei din 1941 până în 1955 și din nou din 1993 până în 2004. A fost conducător efectiv al Cambodgiei din 1953 până în 1970. După cea de-a doua abdicare în 2004, a fost cunoscut drept Regele-Tată al Cambodgiei, o poziție în care a păstrat multe dintre responsabilitățile sale anterioare, ca monarh constituțional. Sihanouk a deținut atât de multe poziții începând cu anul 1941 încât Guinnes Book of World Records l-a identificat ca politicianul care a deținut cele mai multe funcții politice din lume. Au fost incluse cele două mandate ca rege, două ca prinț suveran, una ca președinte, două ca prim-ministru, și nenumărate poziții ca lider al guvernelor în exil. A servit ca șef al statului marionetă pentru guvernul Khmerilor Roșii în perioada 1975-1976.Cele mai multe dintre aceste poziții au fost doar onorifice, inclusiv ultima poziție de rege constituțional al Cambodgiei. Perioada când Sihanouk a fost șef efectiv al statului a fost de la 9 noiembrie 1953, când Franța a acordat independență Cambodgiei, până la 18 martie 1970.

Palatul regal cambodgian este un complex de clădiri din capitala Phnom Penh, și este opera arhitectului Neak Okhna Tep Nimith Mak. Punerea pietrei de temelie a complexului palatului regal cambodgian s-a executat în anul 1866, iar lucrarea propriu-zisă a durat mai multe decenii.

***

DIN ÎNȚELEPCIUNEA

POPOARELOR LUMII

Oaspetele și ploaia de trei zile plictisesc. - FRANȚA

Cine vorbește seamănă, cine ascultă culege. - IRAN

Mulți sunt destul de vicleni ca să surâdă împăratului, dar puțini

sunt destul de înțelepți ca să surâdă cerșetorului. - ARMENIA

____________xxx___________

O PLACHETĂ, O MEDALIE,

O MĂRTURIE DE BOTEZ ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

(Ion Luca Caragiale)

Ion Luca Caragiale (născut la 1/13 februarie 1852 în localitatea Haimanale, azi Ion Luca Caragiale din judeţul Dâmboviţa şi decedat la 9 iunie 1912 la Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române. Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cântăreața Caloropulos, de care s-a despărțit, fără a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Caraboas. Primele studii le-a făcut între anii 1859 și 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiești, iar până în anul 1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la București, luîndu-și cu seriozitate în primire obligațiile unui bun șef de familie. L-a cunoscut pe Eminescu cînd tînărul poet, debutant la Familia, era sufleur și copist în trupa lui Iorgu. În 1871, Caragiale a fost numit sufleur și copist la Teatrul Național din București, după propunerea lui Mihail Pascaly. În august 1877, la izbucnirea Războiului de Independență, a fost conducător al ziarului Națiunea română. I.L. Caragiale a fost, printre altele, și director al Teatrului Național din București. De la debutul său în dramaturgie (1879) și pînă în 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Junimii, deși în întregul proces de afirmare a scriitorului, Junimea însăși a fost, până prin 1884 - 1885, ținta atacurilor concentrate ale adversarilor ei. Se poate afirma că destule dintre adversitățile îndreptate împotriva lui Caragiale se datorează și calității sale de junimist și de redactor la conservator-junimistul ziar Timpul (1878 - 1881). Prima piesă a dramaturgului, O noapte furtunoasă, bine primită de Junimea și publicată în Convorbiri literare (1879), unde vor apărea de altfel toate piesele sale, a beneficiat, la premieră, de atacuri deloc neglijabile. După trei ani de colaborare, Caragiale s-a retras în iulie 1881 de la Timpul, dar Comitetul Teatrului Național de la Iași, prezidat de Iacob Negruzzi, îl numește director de scenă, post pe care dramaturgul l-a refuzat. A participat frecvent la ședințele Junimii, iar la întîlnirea din martie 1884, în prezența lui Alecsandri, și-a mărturisit preferința pentru poeziile lui Eminescu. La 6 octombrie a citit la aniversarea Junimii, la Iași, O scrisoare pierdută, reprezentată la 13 noiembrie, în prezența reginei, cu un mare succes. În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârșitul anului 1889, Caragiale a înființat revista umoristică Moftul român, subintitulată polemic “Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană”. Începînd cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, publicînd caricaturi, iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schițe caragialiene, Moftul român s-a dovedit și un organ literar. Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe perioada vieții sale, însă a fost și criticat și desconsiderat. După moartea sa, a început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească. După moartea sa, piesele sale au fost jucate și au devenit relevante în perioada regimului communist. În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuința sa de la Berlin, din cartierul Schöneberg, bolnav fiind de arterioscleroză.

Placheta - Monetăria statului - locul III (șah)

Șahul (de la cuvântul persan shah = rege) este un joc de strategie între doi jucători. Forma curentă a jocului a apărut în sudul Europei, în a doua jumătate a secolului al 15-lea, după ce a evoluat de la un joc similar mult mai vechi din India. În ziua de azi șahul este cel mai popular joc ce se poate juca acasă, în cluburi, pe internet, prin corespondență sau în turnee. Regulile oficiale ale jocului sunt întreținute de Federația Internațională de Șah (F.I.D.E.). Jocul se desfășoară pe tabla de șah. Aceasta are o formă pătrată și este împărțită în 8 linii și 8 coloane ce formează 64 de pătrate cu suprafețe egale, numite câmpuri colorate alternativ în alb și negru. La început fiecare jucător are 16 piese: 8 pioni, 2 turnuri (ture), 2 cai,2 nebuni, un rege și o regină. Unul dintre jucători controlează piesele albe iar celălalt piesele negre. Jucătorii mută pe rând, respectând anumite reguli; prima mutare (începutul partidei) revine jucătorului cu piese albe. Scopul jocului este obținerea matului. Acesta survine atunci când un rege este atacat și nu poate evita capturarea. O victorie se consideră a fi un punct, existând și situația de pat, atunci când punctul se împarte la cei doi jucători, când partida se prelungește și nimeni nu poate bloca regele advers.

Prima monetărie a României moderne a fost înfiinţată în anul 1870, fiind inaugurată pe 24 martie. Palatul Monetăriei era numit în epocă Otelul de Monetă - denumire obţinută din traducerea termenului francez - Hôtel de la Monnaie. Acest sediu a fost demolat în anul 1912, pe locul rămas fiind construit actualul palat al Muzeului Ţăranului Român. Autorităţile române au înfiinţat monetăria pentru a putea emite monede cu chipul domnitorului Carol I. Astfel de piese, ce erau un semn al dorinţei românilor de independenţă, nu putea fi comandate în străinătate. Imperiul Otoman, care pe atunci era puterea suzerană a României, se opunea vehement apariţiei chipului domnitorului pe monede, şi cerea ca piesele româneşti să aibă şi o semilună, ca semn al vasalităţii. În anul 1870 Monetăria a funcţionat doar cîteva luni, bătând piese de aur de 20 de lei şi de argint de 1 leu, pe rondele importate din Franţa. La protestele turcilor producţia a fost oprită. În anul 1879, imediat după cîştigarea independenşei, producţia de monede a fost reluată, şi a continuat cu deosebită intensitate pînă în 1885. În 1890 aici s-au bătut din nou monede de aur de 20 de lei. După 1890 monedele româneşti au fost bătute în străinătate.

Monetăria naţională este reînfiinţată în data de 20 decembrie 1935, pe strada Fabrica de Chibrituri nr. 30, unde funcţioneză şi astăzi. Monetăria Statului produce în principal moneda de circulație din România - Leu, dar și monede comemorative, medalii, decorații, obiecte din aur şi argint, precum și alte numeroase obiecte realizabile cu tehnologia specifică: jetoane, insigne, brelocuri, medalii sportive, sigilii, obiecte gravate, presate, acoperite galvanic sau emailate. Capacitatea de producție este de un miliard de monede pe an. În ultimii ani, o parte semnificativă a producției a fost destinată unor clienți străini. S-au exportat în special monede de circulație, comemorative, dar și medalii, jetoane sau brelocuri în Marea Britanie, Germania, Olanda, Israel, Suedia, Moldova și Hong Kong.

Marea lojă feminină a României 5922 - 6007

I.G.M.A.A.U. - M.L.F.R. - 85 ani

Marea Lojă Feminină a României (M.L.F.R.) a fost fondată în artie 1922, marcând 9 decenii de existenţă în mai 2012 şi menţine relaţii cu mai bine de 100 de Mari Jurisdicţii Masonice în toată lumea. Marea noastră Lojă a semnat un Tratat cu Marele Orient al Franţei şi întreţine relaţii apropiate cu Marile Loji Oriente din Franţa, San Marino, Italia, Spania, Argentina, Peru, Brazilia etc. Cunoscută şi sub acronimul de MLFR, Marea Lojă feminină a României este singura Mare Lojă Feminină din ţară care încă lucrează conform liniilor Masoneriei (masculine) Regulare. Am organizat în România mai multe conferinţe naţionale şi internaţionale şi reuniuni masonice cu scopul de a oferi Masoneriei rolul meritat în societate. Marea Lojă Feminină are 1559 de membre grupate în Loji pe întreg cuprinsul ţării. Prezint mai jos câteva repere calendaristice ale istoriei Marii Loji Feminine din România.

1883 – Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România, Constantin Moroiu 33˚, şi-a iniţiat cele două fete în Loja Steaua Orientului din Orientul Mangalia, unde era Venerabil Maestru. Acesta este începutul Masoneriei Feminine în România şi trebuie să menţionăm faptul că acestea au lucrat în strictă conformitate cu regulamentele şi ritualul Ritului Scoţian Antic şi Acceptat ca şi Fraţii lor.
1888 – În Loja Concordia din Orientul Arad, aflată în obedienţa Marii Loji Simbolice a Ungariei, au fost iniţiate femei.
1897 – Instalarea Lojii Feminine cu numele de Fundaţia Feminină de Caritate, în Orientul Lipova.
1907-1922 – Din ce în ce mai multe femei sunt iniţiate în RSAA, ajungând până la nivelul Capitolului de Roza Cruce Steaua Dunării.
1922 – Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România, PR col. Ioan T. Ulic 33˚, a acordat autonomie totală Lojilor Feminine de Adopţie şi a consacrat Marea Lojă Feminină de Adopție Independentă, pe 1 martie 1922; astfel, Marea Lojă Feminină a devenit o organizaţie destinată exclusiv femeilor.
1922 – Marea Lojă Feminină a României a devenit prima Mare Lojă Feminină autonomă din lume, lucrând în RSAA şi având primul Capitol Feminin de Roza Cruce (Gradul 18˚ RSAA), respectând liniile Marii Loji Unite a Angliei.
1923 – Revista Paza, din 9 octombrie 1923, menţionează Marea Lojă Feminină a României.
1925 – Existenţa Marii Loji Feminine a României este menţionată în raportul prezentat în Adunarea Extraordinară a Asociaţiei Masonice Internaţionale (Elveţia).
1927 – Femeile române câştigă dreptul de a vota.
1949 – Marea Lojă feminină trece oficial în adormire fără a fi interzisă sau dizolvată în momentul instalării regimului comunist în România. Printre cele mai importante femei române din Marea Lojă menţionăm: Agepsina Macri Eftimiu, Bucura Dumbravă, Zoe Pallade, Smaranda Colonel Maltopol prima Preşedinte al Capitolului Steaua Dunării în 1923, Elena Roza Prager ca Mare Maestră, Georgeta Davidescu Ca Venerabilă Maestră a Lojii Steaua Orientului şi Preşedintele Capitolului Steaua Dunarii şi Mariana Huch.
1950-1990 – În timpul comunismului membrele Marii Loji Feminine au rămas în ţară şi s-au reunit periodic în casa PRMM Elena Roza Prager şi, după moartea acesteia, în casele Georgetei Davidescu şi Marianei Huch.
1990-2000 – Masoneria Feminină în România a supravieţuit sub ciocanul PR Mari Maestre Mariana Huch şi Georgetei Davidescu ca Venerabilă Maestră a Lojii Steaua Orientului.
2000 – În timpul Conventului din 2000 a fost decisă oficial schimbarea numelui de “Marea Lojă Feminină Independentă din România” cu cel al “Marii Loji Feminine a României”.
2012 – În decembrie, după un deceniu, Marea Lojă Feminină a României a sărbătorit consacrarea şi instalarea Supremului Consiliu Feminin al RSAA pentru România, având ca Suveran Mare Comandor pe Ilustra Soră Anca NICOLESCU 33°, Mare Maestră din Trecut şi Mare Maestră de Onoare ad vitam. Acest Suprem Consiliu al RSAA este primul şi unicul de acest gen din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est.
2012 - Pe 15 decembrie, ulterior Instalării SCFR, are loc Ceremonia de semnare a Concordatului dintre SCFR și Marea Lojă Feminină a României, condusă de Prea Respectabila Mare Maestră Anda HUCH.
2013 – Pe 1 decembrie, în cadrul Conventului Anual, Marea Lojă Feminină a României a premiat o serie de personalităţi pentru aportul lor la dezvoltarea societăţii: Maya Simionescu (Academician), Ion Spânulescu (Preşedintele Fundaţiei Universitare Hyperion), Mihaela Gorodcov (Director General pentru România al IDG şi una din primele femei membre în Rotary District 2241) etc.

Insigna - Federația română de hochei

Federaţia română de hochei s-a înfiinţat în anul 1924. Pe parcursul timpului s-a despărţit în Federaţia română de hochei pe gheaţă şi Federaţia română de hochei pe iarbă, două foruri sportive naţionale tutelare distincte care se ocupă de organizarea şi dezvoltarea competiţiilor sportive specifice fiecărei federaţii.

Hocheiul pe gheață este un sport de iarnă olimpic, de echipă, care se joacă cu crose și cu un puc. Termenul de hochei, cu origini medievale, este disputat de către francezi și englezi. O rudimentară formă de hochei a fost atestată în secolul al XVII-lea în Olanda,unde un grup de oameni, pe patine, se jucau cu un mic disc pe canalele înghețate.

O altă teorie sugerează faptul că hocheiul își are originea pe continentul american, derivând din jocul similar al americanilor lacrosse. În sfârșit, cea mai acceptată teorie este aceea care arată dezvoltarea hocheiului pe gheață ca o variație a hocheiului pe iarbă. Primele reguli cu privire la pucul de joc și la numărul de jucători au fost introduse de un grup de studenți ai unei universități din Montreal – Canada în anul 1870. Prima ligă profesionistă de hochei s-a înființat în anul 1903 în SUA, iar liga internatională s-a înființat cinci ani mai târziu la Paris. Primul meci public de hochei a avut loc la Montreal în anul 1875, iar primele campionate organizate se cunosc din Europa anului 1910. Hocheiul masculin a devenit sport olimpic încă din anul 1920, de la Olimpiada de vară de la Anvers. Peste 4 ani, la Chamonix, a fost introdus în programul Jocurilor de iarnă.

Mărturie de botez - Ileana Chrysostoma

născută 23 decembrie 1908 botezată în Isus Hristos

Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se confer copilului și nașilor săi de botez, însemn de respect și amintire.Adesori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul.

_____________ooOoo____________

O OBLIGAȚIUNE

ROMÂNEASCĂ DE STAT,

ÎN LIMBILE ROMÂNĂ ȘI FRANCEZĂ

CU TALOANE DETAȘABILE