Epaminonda's Blog.....: LOULE

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de cultură

și arhitectură din localitatea portugheză LOULE, districul

ALGARVE, câteva trimiteri poștale și vederi generale

din diferite perioade de timp dar și o marcă poștală locală.

Castelul

Biserica Matriz

Biserica Nossa Senhora da Piedade

Fântâna

Monumentul Duarte Pacheco

Arhitectură locală

Grădina și piața

Piața Libertății

Strada Mareșal Pacheco

Strada Costa Mealha

Strada J.C.Mealha

Piața Dr.Oliveira Salazar

Podul Cavallos

Piața publică

Vederi generale

Vedere parțială

Trimiteri poștale

Marcă poștală locală

***

EXERCIȚIU CU… VORBE

de Gheorghe Pârlea - Miroslăvești, Iași

Dacă s-ar cerne, vorbele ar da multă tărâţă.
Nu-i musai să deschizi gura, ca să-ţi...”iasă vorbe”.
Tăcutul are vorbele în stoc, iar limbutul – pe tarabă...
Îşi iau zborul doar vorbele uşoare; vorbele cu greutate rămân la sol.
Pe fluxul vorbei, banul e...comutatorul: fie „dezleagă limba’’, fie „astupă gura”.

____________xxx____________

O PLACHETĂ ȘI

CÂTEVA MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Gheorghe Asachi - Mare cărturar român

200 de ani de la naștere 1789 - 1989

Gheorghe Asachi (născut la data de 1 martie 1788 şi decedat la data de 12 noiembrie 1869) a fost un poet, prozator și dramaturg român care s-a născut la Herţa, în nordul Moldovei, azi în Ucraina. Precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinerețe, manuscrisul Ţiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai Deleanu. A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost și unul din întemeietorii Academiei Mihăilene.

Centenar Biblioteca pentru toți - 1895 - 1995

bpt - serie nouă - fondată în 1895

Vivat, cresceat, floreat! Vivat, cresceat, floreat!

(Să trăiască, să crească, să înflorească!)

Biblioteca pentru toți este o colecție care a fost inițiată de scriitorul și folcloristul Dumitru Stăncescu și publicată din data 1 martie 1895 de către editorul Carol Müller, care s-a inspirat de colecția germană de buzunar Universal Reklam Bibliotheck din Leipzig. Primul număr cuprindea "Povești alese" de Hans Christian Andersen, traducere de Dumitru Stăncescu din care s-au publicat 178 de numere. După 1899, colecția a fost vândută Casei de Editură a Librăriei Alcalay, care a continuat numerotarea de la numărul 179. Leon Alcalay a continuat seria lucrărilor de tematică variată, ajungând în 1920, anul morții sale și al trecerii colecției „Biblioteca pentru toți” sub egida editurii Șaraga, la 1104 titluri, câteva reeditate de mai multe ori.

În intervalul 1943 – 1949, Biblioteca pentru toți a fost editată de Editura Socec. Din 1950 până în 1959, Biblioteca pentru toți a fost publicată de Editura "Cartea Rusă" și "Editura pentru Literatură și Artă" a Uniunii Scriitorilor, Editura ARLUS, Editura Tineretului a CC al UTC, fără numere de colecție. Începând de la 1 aprilie 1959, Biblioteca pentru Toți, apare în cadrul Editurii de Stat pentru Literatură și Artă (ESPLA), devenită din ianuarie 1961 Editura pentru Literatură și, din 1970, de Editura Minerva, ca serie nouă, numerotată din nou de la 1. În anul 2001, colecția "Biblioteca pentru toți" a ieșit de sub egida Ministerului Culturii. Statul a înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) doar formula B.P.T., inițialele colecției, formula extinsă, adică "Biblioteca pentru toți" rămânând astfel neînregistrată.

Marius Tucă, redactor șef la Jurnalul Național, a folosit sigla BPT după ce a solicitat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci să-i atribuie personal marca "Biblioteca pentru toți", dar înainte ca instituția să-i dea un răspuns. În luna martie a anului 2009, ziarul Jurnalul Național a lansat sub marca "Biblioteca pentru toți" o colecție de cărți, cuprinzând 100 de titluri, majoritatea acestora având autori români. Fiecare volum este editat în format 12 x 20 cm, iar pe coperte sunt reproduse creații ale unor pictori români. Numerotarea seriei publicate de Intact Media Group, proprietarul ,,Jurnalului Național“, începe cu volumul 1, deși în varianta Editurii Minerva, colecția a depășit numărul 1700. Pentru a evita conflictul cu colecția originală, emblema BPT de pe cărțile publicate de Jurnalul Național a fost modificată, astfel încât s-a păstrat doar sintagma BPT, iar ovalul cu fond negru, în interiorul căruia scria „fondată în 1895” și „serie nouă”, a fost înlocuit cu imaginea unei cărți deschise la 360 de grade.

Cupa tineretului de la sate - 1973 (oină)

U.T.C. - (Uniunea Tineretului Comunist)

Comitetul județean - Locul III

Oina (sau hoina) este un joc sportiv tradițional românesc practicat continuu cel puțin din secolul al XIV-lea conform cronicilor și hrisoavelor timpului, fiind menționat prima dată documentar la anul 1364, în timpul domniei lui Vlaicu Vodă. Oina este un joc sportiv practicat în aer liber, pe un teren dreptunghiular, preferabil acoperit cu iarbă, între două echipe de câte 11 jucători. Jocul solicită calități sportive complexe (viteză bună de alergare, reflexe rapide în mișcările de autoapărare față de loviturile mingii, precizie în aruncarea și lovirea mingii cu un baston sau bâtă). Sus am postat logo-ul Federaţiei Române de Oină şi o carte poştală cu jocul de oină, din perioada comunistă a României.

Asociația ardelenească "Poarta secuiască" 1941

Poarta secuiască tradițională este considerată actul fundamental de identitate al secuilor, sculptat în lemn. Poarta secuiască sculptată este întruparea materială a unei anumite mentalități populare, reprezentând convingerea că comunitatea secuilor, în existența sa continuă, este dedicată păstrării acestor multe secole vechi de tradiții valoroase. Poarta secuiască se deosebește de poarta maramureșeană prin faptul că are un stil diferit. Simbolul principal sculptat pe poarta secuiască este laleaua, căreia i se adaugă alte motive florale sau geometrice. La înfrumusețarea porților secuiești contribuie și coloristica, deoarece unele dintre ele sunt pictate în culori vii.Structura de susținere este construită din lemn de stejar. Părțile componente sunt fixate prin îmbinarea în coadă de rândunică. Cei trei stâlpi de susținere principali cuprind între ei poarta mică și poarta mare, deasupra au o grindă frontală care le leagă și care este fixată de contrafișe. Poarta are un acoperiș de șindrilă, sub care se pune câteodată porumbar pentru a mări efectul estetic. Înălțimea porții mari este de cel puțin patru metri, pentru ca și căruța încărcată cu fân să poată trece sub ea. Înălțimea porții mici este de aproximativ doi metri și are o structură separată: grindă frontală, contrafișe, portiță în poartă. Porțile mai vechi au fost ornamentate cu motive geometrice, stilizate, mai târziu cu motive vegetale, mai ales cu motive florale. Motive des întâlnite sunt luna și soarele. Grinda frontală este de obicei decorată cu inscripții, de regulă anul construirii, numele gazdei și al soției lui. Uneori sunt încrustat și versuri sau mesaje.

Modelele secuiești străvechi precum spiralele, motive vegetale etc. care ornează o poartă secuiască sunt desenate pe lemn cu mâna. După desenare, motivele sunt cioplite. Confecționarea unei porți secuiești de dimensiuni mari durează în jur de 1,5 - 2 luni, dacă lucrează la ea 5 - 7 oameni. Ornamentele specifice sunt aplicate manual, respectând atât tradiția, cât și preferințele viitorului proprietar. Sculptura în relief poate să aibă adâncimea între 5–10 mm. După finisare, poarta este impregnată cu ulei de in. În afară de porțile ornamentate cu sculpturi există și modelul simplu, denumit „poartă legată”. Ca structură este identică cu poarta secuiască sculptată, doar că suprafața porții nu este acoperită cu sculpturi și îi lipsește adăpostul pentru porumbei. Pe poartă se trece doar numele meșterului și data ridicării porții. Pe legături se regăsește doar motivul de soare.

Azi în Timișoara, mâine-n toată țara - Armata e cu noi

Timișoara, București, Arad, Sibiu, Brașov, Cluj, Târgu Mureș

Odioasa dictatură a căzut - Glorie patriei libere

Slavă poporului erou - 22 decembrie 1989

România - Libertate - Timișoara - București

(Opera națională - Timișoara; Prefectura - Brașov)

În ziua de 11 decembrie 1989, la emisiunea politică „Panorama” de la postul TV Budapesta-1 s-au difuzat imagini video din Timișoara, avându-l în prim plan pe pastoral reformat Laszlo Tokes, care cerea sprijin pentru a nu fi mutat din comunitatea religioasă pe care o conducea. Până în ziua de 15 decembrie 1989, enoriașii și un număr mic de cetățeni ai orașului au vegheat în fața bisericii din Piața Maria. În acea seară, lucrători ai Securității, în civil, au încercat arestarea participanților, izbucnind încăierări, care însă nu s-au generalizat sau extins. La 16 decembrie a izbucnit un protest în Timișoara, ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat Laszlo Tokes. Pastorul făcuse recent comentarii critice la adresa regimului în mass media internațională, iar guvernul a considerat că incita la vrajbă etnică. La cererea guvernului, episcopul său l-a revocat din post, privându-l astfel de dreptul de a locui în apartamentul la care era îndreptățit ca pastor. Enoriașii s-au adunat în jurul casei sale, pentru a-l proteja de hărțuire și evacuare. Mulți trecători, printre care și enoriași ai unei biserci baptiste din apropiere, s-au alăturat protestului, necunoscând detaliile și aflând de la susținătorii pastorului că aceasta era o nouă încercare a regimului comunist de a restricționa libertatea religioasă. Când a devenit evident că mulțimea nu va dispărea, primarul orașului, Petre Moț a făcut câteva declarații, sugerând că s-ar fi răzgândit în privința evacuării lui Tőkés. În același timp, mulțimea crescuse amenințător - și de vreme ce Petre Moț a refuzat să-și confirme în scris declarația împotriva evacuării pastorului, mulțimea a început să cânte sloganuri anticomuniste. În consecință, forțele de miliție și ale securității au intrat în scenă. La orele 7 și 30 minute protestul s-a extins, cauza inițială trecând în planul secund. Unii protestatari au încercat să incendieze clădirea care găzduia comitetul județean al P.C.R.: Securitatea a răspuns cu gaze lacrimogene și jeturi de apă, în timp ce miliția a recurs la forță și la arestarea multora. Manifestanții s-au mutat în jurul Catedralei Mitropolitane și au plecat în marș de protest prin oraș, fiind din nou confruntați de forțele de securitate. Protestele au continuat în ziua următoare, 17 decembrie.

Protestatarii au intrat în Comitetul Județean și au aruncat pe fereastră documentele partidului, broșurile de propagandă, scrierile lui Ceaușescu și alte simboluri ale puterii comuniste. Au încercat din nou să incendieze clădirea, dar de această dată au fost opriți de unități militare. Semnificația prezenței armatei pe străzi poate fi una singură: ordinele au venit de la cel mai înalt nivel, probabil chiar de la Ceaușescu. Armata a eșuat în încercarea sa de a restabili ordinea, reușind să transforme Timișoara într-un infern: focuri de armă, victime, lupte de stradă, mașini în flăcări. După ora 20 se trăgeau focuri de armă din Piața Libertății până la Operă, inclusiv în zona podului Decebal, Calea Lipovei și Calea Girocului. Tancuri, camioane și TAB-uri blocau accesul în oraș, în timp ce elicoptere patrulau zona. După miezul nopții protestele s-au domolit. Ion Coman, Ilie Matei și Ștefan Gușă au inspectat orașul. În dimineața zilei de 18 decembrie centrul Timișoarei era păzit de soldați și agenți de Securitate în haine civile. Primarul Moț a cerut o adunare a partidului la Universitate, cu scopul de a condamna „vandalismul” zilelor precedente. De asemenea a decretat legea marțială, interzicând populației să circule în grupuri mai mari de două persoane. Sfidând interdicțiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxă, unde au fluturat drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă. Așteptându-se să se tragă în ei, au început să cânte marșul patriotic „Deșteaptă-te române!". Asupra acestora s-a deschis foc, unii dintre ei au murit, alții au fost răniți grav, în timp ce unii au avut norocul să scape. În aceeași seară, 43 de cadavre ale celor împușcați mortal la demonstrație, dar și ale unor răniți executați în Spitalul Județean, au fost sustrase de la morga spitalului și duse la București pentru ca urmele represiunii să fie șterse. Cadavrele au fost incinerate la crematoriul „Cenușa” din București, cenușa a fost colectată în patru pubele de gunoi și ulterior deversată într-o gură de canal. La 19 decembrie Radu Bălan și Ștefan Gușă au vizitat muncitorii din fabricile timișorene, dar au eșuat în a-i determina să-și continue munca. Pe 20 decembrie coloane masive de muncitori au intrat în oraș. 100000 de protestatari au ocupat Piața Operei (astăzi „Piața Victoriei”) și au început să strige sloganuri antiguvernamentale: "Noi suntem poporul!", „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceaușescu pică!”. În foaierul Teatrului Național din Timișoara o serie de cetățeni curajoși vor crea Frontul Democratic Român, cu un Program politic în care se regăseau cererile celor aflați în Piață. În data de 20 decembrie, trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit la Timișoara. Regimul a încercat să-i folosească la înăbușirea protestului, dar până la urmă aceștia s-au alăturat timișorenilor.Treptat situația iese de sub controlul autorităților. Mai mulți militari încep să fraternizeze cu demonstranții. La sfârșitul zilei, Timișoara este declarată oraș liber de către demonstranți.

Opera Națională Română Timișoara este o companie națională de operă, operetă și balet, instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor din România. Această instituție de cultură a fost înființată prin Decretul regal nr.254, din 30 martie 1946. Clădirea a fost începută în 1871, după planurile arhitecților vienezi Helmer și Fellner, și a fost terminată în 1875. Reprezentațiile inaugurale au avut loc la 22 septembrie 1875 (în limba maghiară) și la 25 septembrie 1875 (în limba germană). Două incendii au devastat de-a lungul timpului clădirea. Primul incendiu s-a produs în 1880, iar clădirea a fost restaurată până în 1882 în stilul original, „Renaissance”. Al doilea incendiu a avut loc în 1920 și în urma sa au rămas intacte doar aripile laterale, fațada trebuind să fie refăcută. Arhitectul Duiliu Marcu, care avea să construiască Palatul Victoria din București, a refăcut fațada și sala de spectacole în stilul neobizantin caracteristic acelui timp. În această clădire își desfășoară activitatea patru instituții de artă: Opera Română, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar.

Clădirea Prefecturii județului Brasov este una dintre clădirile cele mai reprezentative ale orașului de sub Tâmpa. Ea a fost a fost construită în anul 1900 la solicitarile lui Georg von Weer, președintele Tribunalului Regal, ca sediul al Palatului de Justiție. Palatul de Justitie din Brasov a intrat astfel în administrarea locuitorilor orașului, devenind în prezent una dintre cele mai impozante clădiri. De-a lungul timpului, clădirea Palatului de Justitie a devenit sediul unor importante instituții ale orasului, precum; Sfatul popular al Regiunii Brașov, Sfatul popular al Regiunii Stalin (nume alternative al Brașovului) sau Consiliul popular județean Brașov. Arhitectura Palatului de Justiție din Brasov este foarte bine structurată, arhitecții transformând clădirea într-una dintre cele mai frumoase construcții, în stil neoclasic, cu statut de monument istoric de primă mână. Prefectura Brașov este situată pe Bulevardul Eroilor, la nr.5. Această clădire a fost martorul manifestărilor muncitorești antiregim din anii 1977 și 1989.

________________ooOoo________________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

ÎN LIMBA MAGHIARĂ