Epaminonda's Blog.....: MONEDE DOLARI CANADIENI DE COLECȚIE

Moneda dolar canadian de colecţie de mai sus celebrează centenarul provinciei canadiene Manitoba. Moneda prezintă pe avers chipul suveranei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iar pe revers o floare. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 1dolar canadian, anul emiterii – 1970, forma - rotundă, diametrul – 32,13 milimetri, greutatea – 15,62 grame, metalul – nichel, calitatea – necirculat, tiraj – 4,14 milioane de exemplare, designerii aversului – Arnold Machin și Walter Ott iar designerii reversului – Raymond Taylor și Walter Ott.

Manitoba este o provincie localizată în preeria din centrul statului Canada, la sud-vest de golful Hudson. Capitala provinciei și cel mai mare oraș este Winnipeg. Provincia se întinde pe o suprafață de 647797 kilometri pătrați și are o populație de 1178348 de locuitori. Circa 14,5% (sau 64241 kilometri pătrați) din suprafața provinciei este ocupată de lacuri.

Moneda dolar canadian de colecţie de mai sus celebrează centenarul provinciei canadiene Britisch Columbia. Moneda prezintă pe avers chipul suveranei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iar pe revers o floare și stema provinciei. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 1dolar canadian, anul emiterii – 1971, forma - rotundă, diametrul – 32,13 milimetri, greutatea – 15,62 grame, metalul – nichel, calitatea – necirculat, tiraj – 4,261 milioane de exemplare și designer – Patrick Brindley.

Columbia Britanică (British Columbia) este cea mai vestică provincie a Canadei, cunoscută pentru frumusețea naturii , care se reflectă în deviza sa Splendor sine occasu (Splendoare fară diminuare). Denumirea provinciei a fost aleasă de către Regina Victoria a Angliei. Provincia numără aproximativ 4,4 milioane de locuitori și se întinde pe o suprafață de 944735 kilometri pătrați. Capitala Columbiei Britanice este orașul Victoria dar cel mai mare oraș este Vancouver. În data de 2 august 1858 Departamentul colonial britanic a propus iar regina a decretat provincia colonie britanică, cu numele British Columbia.

Moneda dolar canadian de colecţie de mai sus celebrează centenarul provinciei canadiene Prince Edward. Moneda prezintă pe avers chipul suveranei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iar pe revers clădirea Parlamentului provincial. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 1dolar canadian, anul emiterii – 1973, forma - rotundă, diametrul – 32,13 milimetri, greutatea – 15,62 grame, metalul – nichel, calitatea – necirculat, tiraj – 3,196 milioane de exemplare și designer – Walter Ott.

Insula Prince Edward este o provincie canadiană constând dintr-o insula cu același nume, precum și alte insule. Acest teritoriu se constituie în cea mai mică provincie canadiană în suprafața de teren, cât și populație.

Provincia se întinde pe 5660 kilometri pătrați, numără aproximativ 140200 de locuitori și are capitala în orașul Charlottetown. Insula mai este denumită și "Grădina de Golf", cu referire la peisajul luxuriant pastoral existent aici. Deasupra am postat o poză cu clădirea legislativului provinciei.

Elisabeta a II-a, nume real și complet Elizabeth Alexandra Mary, este suverana Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și a încă 15 state, membre Commonwealth, născută în anul 1926, conduce din anul 1952. Cele 15 state, membre Commonwealth sunt Canada, Australia, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vincent și Grenadine, Antigua și Barbuda, Belize și Sfântul Kitts și Nevis.

***

EXERCIȚIU CU… VORBE

de Gheorghe Pârlea - Miroslăvești, Iași

Vorbele rostite în şoaptă sunt auzite şi de... surzi.
„A vorbi” nu e întotdeauna sinonim cu „a spune”.
Cuvintele scrise au ecou mai lung decât cele rostite.
Gânguritul pruncului preţuieşte mai mult decât retorica demagogului.
Vorbeşte în somn cel căruia i-au rămas vorbe nerostite în stare de veghe.

_________xxx_________

CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL SATU MARE

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

(Mihai Eminescu) - Ce-ți doresc eu ție dulce Românie

160 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu

1850 - 15 ianuarie - 2012 Satu Mare

Insignă realizată de numismatul Ștefan Brânzei - Botoșani

(Mihai Eminescu) - Ce-ți doresc eu ție dulce Românie

160 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu

1850 - 15 ianuarie - 2012 Satu Mare

Insignă realizată de numismatul Ștefan Brânzei - Botoșani

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române. Pentru a demonstra aprecierea de care se bucură poetul nostru național pe plan mondial, am postat mai jos câteva busturi ale poetului ridicate în diferite orașe ale lumii, câteva dintre timbrele mai cunoscute emise și câteva reprezentări grafice ale chipului poetului în viziunea unor graficieni ai lumii.

Bălți - Republica Moldova

Holboca - Ucraina

New York - S.U.A.

Cernăuți - Ucraina

Antonio Roberto Lambrecht - Brazilia

Chișinău - Republica Moldova

Ayten Kose - Turcia

Montreal - Canada

Diego Moscato Zapa - Argentina

Comrat - Republica Moldova

Djoko Susilo - Indonezia

Odesa - Ucraina

Grafician ghanez

Munchen - Germania

Ghobad Emamifard - Iran

Paris - Franța

Guaico - Columbia

Strășeni - Republica Moldova

Jiri Cermon - Cehia

Vevey - Elveția

Riber Hansson - Suedia

Insigna - Minerul Turț

Minerul Turț a fost o echipă de fotbal sătmăreană care a activat ani buni în eșalonul trei al fotbalului românesc și care era foarte greu de învins pe propriul teren. Din păcate în ultimii ani, după despărțirea de inimosul Nicu Ștef echipa a dispărut iar cele două arene din localitate zac în paragină.

Nicolae Ștef a început să joace fotbal în satul natal, Pomi. La 13 ani era deja titular la Recolta Pomi și era de ”meserie” atacant. Norocul lui a fost că s-a accidentat singurul portar din echipă și n-a ezitat să-și assume acest post. 12 ani mai târziu avea să trăiască una dintre cele mai frumoase experiențe, a întâlnit pe Sportul Studențesc în Cupa României. Din lotul de atunci al ”studenților” făceau parte Mircea Sandu, Chihaia, Rădulescu și nu în ultimul rând simpaticul Rică Răducanu. ”Noi tocmai am reușit să promovăm în Liga a III-a cu Minerul Turț și ne-am calificat până în 16-imile cupei. Nici nu mai contează rezultatul, cât ce a urmat după meci. Portari fiind, idolul meu era Rică Răducanu. Îmi amintesc că l-am convins să facem o poză și ca să fie cât mai autentic și să rămână și el cu o amintire i-am pus clopu de oșan în cap”, povestește Nea Nicu. În ciuda vârstei la care alți bunici își plimbă nepoții prin parcuri, Nea Nicu este hotărât să continue să apere poarta echipei din Dumbrava. De altfel viața cumpătată pe care o duce este în opinia sa secretul longevității în sport. “N-am fumat în viața mea iar de băut doar așa ocazional o fac. Însă cred că forța o primesc de la viața tihnită de familie. Am o nevastă iubitoare, doi copii deosebiți și recent un nepoțel adorabil, care-mi poartă numele și poate îmi va călca și pe urme. De altceva chiar nu am nevoie”, spune sătmăreanul. Glumește când vine vorba să lase locul altor jucători mai tineri și este convins că încă mai poate să ducă liniștit multe meciuri în picioare. ”Din câte știu limita de pensionare în România este de 65 de ani așa că sunt nevoit să mă supun legii”, se amuză goalkeeperul. Nicolae Ștef este titular meci de meci, iar robinsoniadele și reflexele lui spectaculoase sunt private cu admirație de spectatori și chiar de portarii mai tineri pe care îi întâlnește ca adversari în Liga a V-a. ”E o senzație deosebită atunci când după fiecare meci sunt aplaudat de către cei de pe margine indiferent dacă jucăm acasă sau în deplasare. Lucrul acesta îmi dă forță și năzuința de a continua, sper că sunt un bun exemplu pentru colegii mei mai tineri”, își încheie povestea Nicu Ștef. Nicolae Ștef se mândrește și cu faptul că într-un meci din Cupa României a reușit să apere nu mai puțin de șase lovituri de 11 metri. ”Primul penalty l-am apărat în timpul regulamentar de joc și cum meciul s-a terminat nedecis și după prelungiri s-a trecut la executarea loviturilor de departajare. Am simțit că sunt într-o zi fastă, dovadă că am reușit să apăr cinci din cele șase lovituri, lucru care cred că l-ar face invidios și pe marele Duckadam”, se fălește cel mai longeviv portar din România.

Turț este o comună de aproximativ 5500 locuitori, din județul Satu Mare, compusă din trei sate; Turț (reședința), Gherța Mare și Turț - Băi. Deasupra am postat noua biserică ortodoxă din localitate.

Insigna - Centrul militar județean Satu Mare

Dintre atribuţiile centrelor militare județene enumăr aici doar câteva: conducerea activităţilor de asigurare materială şi financiară, de menţinere a ordinii şi disciplinei militare şi a executării serviciului de garnizoană şi de gardă în unităţile dislocate în garnizoană; rezolvarea problemelor de cazare a trupelor dislocate în garnizoană, inclusiv a trupelor în trecere spre şi dinspre front; organizarea şi conducerea activităţilor privind apărarea locală antiaeriană; asigurarea efectivelor necesare pentru diferite activităţi destinate participării la înlăturarea efectelor loviturilor din aer ale inamicului asupra oraşului, repararea căilor de comunicaţii, înlăturarea efectelor unor calamităţi; achiziţionarea de resurse materiale (alimente, echipament, carburanţi) şi trimiterea acestora pe front. Trebuie precizat că unele dintre centrele militare județene (de sector) au statut de centre militare zonale, lor subordonându-li-se de fapt centrele militare județene din zona de responsabilitate. Înfiinţat la 17 februarie 1968, ca urmare a prevederilor Legii nr. 2 din acelaşi an, privind organizarea administrativă a teritoriului, Centrul Militar Judeţean Satu Mare s-a constituit din punct de vedere al zonei de responsabilitate cuprinzând localităţile aparţinând structurilor vechii organizări administrativ-teritoriale din comisariatele militare raionale situate în proximitatea municipiului Satu Mare. Încă de la înfiinţare, instituţia centrului militar a constituit în permanenţă interfaţa dintre societatea civilă şi Ministerul Apărării Naţionale, fiind punctul de confluenţă dintre mediul civil şi obligaţiile militare ce decurg din statutul de cetăţean român. Centrul Militar Judeţean Satu Mare organizează şi desfăşoară în principal, activităţi specifice pentru: promovarea profesiei militare şi recrutarea candidaţilor pentru cariera militară, evidenţa militară a cetăţenilor cu obligaţii militare, asigurarea resurselor umane şi materiale necesare marilor unităţi şi unităţilor aparţinând sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională de pe raza judeţului Satu Mare, asigurarea legăturii între armată şi societatea civilă, acordarea drepturilor legale pentru cadrele militare în rezervă din aria de responsabilitate.

Insigna -Festivalul folclorului codrenesc Șolduba

Satul Șolduba aparține de comuna Homoroade și este situat la 32 de kilometri de reședința județului – Satu Mare. Într-un décor feeric oferit de padurea cu acelasi nume și lacul artificial Oțeloaia, din zonă, anual începând cu anul 1956, aici, în luna august, are loc cel mai vechi festival din județ - Festivalul folclorului codrenesc – Șolduba. Lacul Oteloaia este un lac artificial şi este amplasat în pădurea care poartă acelaşi nume. În luna august a fiecărui an, lacul devine un obiectiv turistic foarte căutat, deoarece aici are loc Festivalul Folclorului Codrenesc. În anul 2012, a avut loc cea de-a 56-a ediţie, iar pădurea se umple de oameni în fiecare an.

Festivalul Portului, Cântecului şi Jocului Codrenesc (aşa cum mai este cunoscut), desfăşurat în jurul Lacului Oteloaia, este cel mai vechi eveniment folcloric din judeţul Satu Mare, reuşind să surpraviețuiască în timpul regimului comunist, regim care a pus capăt multor festivaluri. În ultimii ani, festivalul a putut fi organizat cu ajutorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale.

De obicei, Festivalul Folcloric Codrenesc începe la amiază, după ce pe Lacul Oteloaia este amplasată o scenă. Pe această scenă urcă, de-a lungul zilei, mai mulţi dansatori populari, organizați de obicei în grupuri, câteva ansambluri folclorice şi cântăreţi populari, toţi proveniţi din Maramureş şi din Satu Mare.

Astfel, Lacul Oteloaia este văzut ca unul dintre cele mai importante locuri, pentru că aici se întâlnesc cântecele şi dansurile populare, obiceiurile moştenite de la strămoşi şi îndeletnicirile oamenilor din zonă, concretizate în special în arta lemnului. Toate sunt considerate comori ale folclorului codrenesc, iar faptul că anual se adună mii de oameni să participe la festival înseamnă că folclorul şi datinile rămân în continuare importante, într-o lume atât de modernă.

Corul Cercului social Satu Mare - 1920

Nu am găsit niciun fel de informații dspre această formație corală sătmăreană. Atâta pot să spun că în perioada interbelică în orașele ardelene au existat multe formațiuni corale care au încântat publicul și multe dintre acestea au funcționat pe lângă bisericile localităților. Dacă cineva ar putea să mă ajute cu vreo informație despre această insignă sau această formațiune corală, i-aș fi sincer recunoscător.

Satu Mare (în maghiară: Szatmárnémeti, în germană; Sathmar, vechea denumire românească: Sătmar) este municipiu, cel mai mare oraș și reședința județului Satu Mare, România, având o populație de aproximativ 95000 de locuitori. Descoperirile arheologice din împrejurimile orașului se constituie ca dovezi privind așezările din epoca pietrei și a bronzului; există, de asemenea, dovezi privind continuitatea locuirii acestor ținuturi de către comunitățile geto-dacice după cucerirea romană. Mai târziu, aceste teritorii constituiau o parte a voievodatului condus de Menumorut, una dintre cetățile de apărare din secolul al X-lea fiind la Satu Mare (Castrum Zotmar), după cum menționează cronica lui Anonymus. În jurul vetrei orașului - Villa Zotmar - locuită de băștinași, s-au așezat coloniști teutoni aduși în anul 1006 de către regina Ghizela, iar mai apoi, coloniști germani stabiliți dincolo de Someș, în orașul Mintiu. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Satu Mare, iar dedesubt pozele câtorva monumente de arhitectură și cultură și trimiteri poștale sătmărene din diferite perioade de timp.

Palatul administrativ

Hotelul Dacia

Catedrala greco-catolică

Hotelul Astoria

Teatrul de Nord

Turnul pompierilor

Baia cu aburi

Banca Austro-Ungară

Internatul C.F.R.

Cartierul funcționarilor

Internatul Corpului didactic

Internatul episcopal

Liceul Mihai Eminescu

Palatul de Justiție

Palatul Poștei și Telegrafului

Parcul Carol II și Monumentul D.V.Lucaciu

Primăria veche

Școala de băieți

Școala publică

Casa albă

Banca Românească (Piața I.Brătianu)

Cazarma

Fabrica de vagoane "Unio"

Gara

Gimnaziul reformat

Hotelul Panonia și Banca

Hotelul Victoria

Trimiteri poștale

Satu Mare este un județ în nord-vestul României, care are reședința în orașul cu același nume. Județul Satu Mare, străbătut de râul Someș și locuit din timpuri imemorabile de geto-daci, este un leagăn al culturii și civilizației românești. Săpăturile arheologice din Țara Oașului, de la Ardud, Medieșu-Aurit, Homord sau Sanislău au scos la lumină relicve atestând viața umană în această regiune începând încă din Paleolitic. Un punct de reper al istoriei acestei regiuni este reprezentat de daci, care au trăit aici aproape 1000 ani creând o remarcabilă civilizație. Drept model se poate lua așezarea Medieșu-Aurit, unde se găsesc rămășițele a 13 cuptoare de olărit, reprezentând cel mai mare tezaur arheologic de acest fel din țară. Județul are suprfața de 4418 km.p. și numără aproximativ 330000 de locuitori. Ca subunități administrative județul se compune din 2 municipii; Satu Mare și Carei, 4 orașe; Tășnad, Negrești Oas, Livada și Ardud, precum și 56 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din județul Satu Mare, dar din perioade diferite de timp.