Epaminonda's Blog.....: DEN BURG

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de cultură

și arhitectură din localitatea olandeză DEN BURG, comuna

TEXEL, provincia OLANDA DE NORD, câteva trimiteri

poștale ilustrate din vremuri diferite dar și două insigne locale.

Deasupra am postat o acțiune din satul DEN BURG.

Farul Eirland

Biserica Hervormde

Hotelul Kogerstaete

Arhitectură locală

Vedere aeriană

Trimiteri poștale

Set 2 medalii locale

***

DIN ÎNȚELEPCIUNEA

POPOARELOR LUMII

Cine cade pentru dreptate se scoală redepe. - Turcia

Drumul spre casa unui prieten
nu e niciodată prea lung. - Danemarca

Dacă destinul ne face să râdem,

înseamnă ca nu am înțeles poanta. - India

___________xxx__________

O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Centenarul Parcului Carol I * 1906 - 2006

Oficiul național pentru cultul eroilor

România - Parcul Carol I - Castelul lui Țepeș

Parcul Carol, numit Parcul Libertății în anii 1948-1991, este un parc amplasat în sectorul 4, municipiul București, pe Dealul Filaretului. Inițiativa de amenajare a «Parcului Carol I» i se datorează exclusiv luivIon N.Lahovary, ministrul domeniilor în guvernul condus de George Gr.Cantacauzino, pentru a sluji ca loc principal de organizare a „Expoziției Generale Române, cu prilejul celor 40 de ani de domnie glorioasă a M.S.R Carol I. Parcul a fost amenajat între anii 1900 – 1906 după planurile arhitectului peisagist elvețian francez Eduard Redont și a fost inaugurat în 1906 pentru a sărbători 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Prima săpătură la terasamente a fost făcută la data de 15 iunie 1905. Lucrările de amenajare au impus mutarea din loc a circa 575000 metri cubi de pământ, pentru săparea lacului, pentru arene, pentru modelarea terenului după plan^.Suprafața inițială a parcului a fost de 36 hectare, suprafața totală atingând în final 41 hectare din care pe 2 hectare s-a amenajat un lac de agrement. Parcul este amenajat în stil mixt, cu o latură peisagistică dominantă, vegetația fiind amplasată în jurul Aleii Centrale - construită într-un stil geometric. Sub grija grădinarilor horticultori Samuel și Louis Leyvraz au fost plantați 4206 arbori mari, 5983 arbori coniferi, 48215 arbuști precum și numeroase plante și flori. Parcul conținea și o mică grădină zoologică, ale cărei elemente au fost ulterior transferate la grădina zoologică Băneasa, precum și câteva pavilioane expoziționale și clădiri anexate acestora. Conform planurilor întocmite de Ștefan Burcuș, Victor G. Ștefănescu și Ion D. Berindey a fost construit un castel de apă, denumit Cetatea lui Vlad Țepeș. În fața Palatului Artelor, devenit ulterior Muzeul Militar până în 1938, an în care palatul a luat foc și a fost demolat după cutremurul din 1940, a fost construită o cascadă mare după planurile arhitecților Petculescu și Schindl. Cascada era străjuită de 3 sculpturi realizate de Filip Marin, Dimitrie Paciurea și Karl Storck.Cele 3 sculpturi sunt Frumoasa adormită și 2 sculpturi care reprezintă 2 tineri nud, cunoscute sub denumirea de Giganții.

După construirea Mausoleului, giganții au fost mutați pe marginea aleii Centrale a parcului, aproape de intrarea dinspre Piața 11 iunie, iar Frumoasa adormită a fost mutată în Parcul Herăstrău.

În interiorul parcului au fost construite Arenele Române, un complex destinat spectacolelor în aer liber, și o moscheie,în apropierea lacului de agrement. În perioada așa-zisei „puteri populare” condusă de nomenclatura regimului comunist, între anii 1960-1963, Parcul Carol, care imediat după 1947 fusese redenumit «Parcul Libertății», a suferit schimbări importante. Majoritatea monumentelor au fost demolate iar unele au fost mutate cum a fost cazul moscheii «Hunchiar-Regele Carol I», aflată astăzi în Piața Pieptănari. Esplanada a fost lărgită, devenind monumentală. La capătul ei, pe locul Muzeului Militar (fostul Palat al Artelor), a fost construit sub coordonarea arhitectului Ovidiu Maitek (n.1925) Mausoleul, care s-a numit pe vremea aceea „Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism”. În anul 2004, guvernul Adrian Năstase a decis „transmiterea terenului în suprafață de 52700 de metri pătrați, situat în Parcul Carol, în administrarea Patriarhiei Române (...)” pentru a se construi acolo Catedrala Mântuirii Neamului Românesc, pe locul ocupat de Mausoleu, care urma să fie demolat și mutat în Parcul Tineretului. Traian Băsescu, în calitate de primar al Capitalei, s-a opus, s-a judecat și a câștigat procesele cu autoritățile (Primăria sectorului 4 și Consiliul general) care au emis autorizații pentru construirea Catedralei, astfel că ideea a fost abandonată și s-a ales alt amplasament pentru catedrală. Fostul castel de apă, denumit Castelul lui Țepeș Vodă, deoarece se intenționa să fie o reconstituire a Cetății Poenari, a devenit sediul Oficiului Național pentru Cultul Erolilor.

Castelul Vlad Țepeș a fost construit în anul 1906, cu ocazia organizării, pe Câmpia Libertății, a Expoziției Generale Române, prilejuită de jubileul a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I. Prin amintita expoziție, autoritățile de la București au vrut să arate vizitatorilor, printre care mulți străini, modul în care a progresat România în perioada 1866-1906. Destinația inițială a construcției a fost crearea unui turn de apă care să alimenteze această expoziție. Totuși, arhitectura inițială a lucrării nu corespundea cerințelor estetice ale Regelui Carol și nici nu era la înălțimea evenimentului pentru care urma să fie ridicată. Drept urmare, construită după planurile arhitecților Ștefan Burcuș și V. Ștephănescu, clădirea a reprodus, la scară mică, Cetatea Poenari, ridicată în secolul al XIV-lea de Vlad Țepeș, domnitorul Țării Românești, în locul numit Cheia Argeșului, de pe Plaiul Loviștei, județul Argeș. De aici și denumirea sub care este cunoscută clădirea în prezent.Turnul castelului, înalt de aproximativ 20 de metri și cu un diametru de 9 metri, adăpostea un bazin cilindric de fontă, cu o capacitate de 200 de metri cubi și un diametru de 6 metri. Acesta umplea aproape întreg interiorul turnului, nelăsând loc decât unei scări înguste, în spirală, care urcă până aproape de acoperiș. Bazinul a fost turnat în atelierele lui Oscar Maller. Din turnul castelului, de pe o platformă special amenajată, se putea admira Parcul Carol I și panorama Bucureștilor. Un contrafort puternic, terminat cu un pridvor de lemn, susține turnul ca să nu se prăbușească, iar în dreapta se află un zid crenelat de piatră, terminat în colț cu un alt turn de dimensiuni mai mici. Bazinul de apă nu a funcționat însă niciodată. La vremea respectivă, castelul a fost destinat expunerii de obiecte de artă. Familia regală a revenit la castel în nenumărate rânduri pentru a admira tablourile cu motive religioase. Începând cu anul 1914, din turnul fortăreței, fizicianul Emil Giurgea realiza transmisiuni radiotelegrafice. În anii de după Primul Război Mondial, castelul a fost transformat într-o cazarmă destinată corpului de gardă de la Mormântul Ostașului Necunoscut, aflat în apropiere, în fața Muzeului Militar Național. După strămutarea Eroului Necunoscut la Mărășești și inaugurarea, la 30 decembrie 1963, a mausoleului din apropiere, clădirea din Parcul Carol I a continuat să fie folosită de militarii destinați pazei acestuia. După 1990, clădirea a fost utilizată drept Corp de gardă pentru o subunitate de jandarmi, care îndeplinea misiuni de pază la câteva instituții bancare din Capitală. Din 30 septembrie 2004, prin Hotărârea de Guvern nr. 1585, Castelul Vlad Țepeș a devenit sediul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor. Ulterior, prin H.G. 198 din anul 2011, imobilul a trecut din administrarea O.N.C.E în administrarea M.Ap.N.. Prin Ordinul Ministrului Culturii și Patrimoniului Național nr. 2653/2010, castelul a fost clasat în Lista monumentelor istorice. În 2007, Castelul Țepeș a fost expertizat în clasa I de risc seismic. Pentru eliminarea eventualelor riscuri, s-au început lucrări de consolidare specifice clădirii.

Prima institutie care si-a asumat nobila misiune de cinstire a memoriei si faptelor eroilor a fost Societatea Mormintelor Eroilor Cazuti in Razboi. Infintata la 12 septembrie 1919, prin Inaltul Decret Lege nr. 4106, semnat de Regele Ferdinand, acest organism era chemat “sa vorbeasca viitorimii despre jertfele si izbanzile noastre, despre frumusetea virtutilor ostasesti si despre nezdruncinata tarie a sufletului romanesc”. Societatea a functionat sub inaltul patronaj al Reginei Maria, ca presedinte de onoare, si al IPS. Mitropolitul Primat Miron Cristea, ca presedinte executiv, devenit ulterior Patriah al Romaniei. Din anul 1927, acesta si-a scimbat denumirea in Societatea “Cultul Eroilor”, iar in 1940 s-a numit Asezamantul National <> pentru Cultul Eroilor. Dupa abdicarea Regelui Mihai I si proclamarea Republicii, prin Decretul nr. 48 din 29 mai 1948. Asezamantul National “Regina Maria” pentru Cultul Eroilor a fost desfintat, atributiunile si patrimoniul acestuia fiind transferate Ministerului Apararii Nationale. Hegemonia U.R.S.S. adusa de cel de-al Doilea Razboi Mondial a condus la impanzirea teritoriului tarii cu monumente dedicate “Ostasului Sovietic Eliberator”, in detrimentul eroilor romani. Abia din 1975, in conditiile emaniciparii de sub tutela Uniunii Sovietice, cand s-a elaborat Decretul Lege al Consiliului de Stat nr. 117/1975 avand ca obiect reglementarea operelor comemorative de razboi, incepe sa se manifeste, destul de modest, cultul fata de eroii neamului. Dupa evenimentele din decembrie 1989, la initiativa unui grup de ofiteri, a fost infintat Comitetul National pentru Restaurarea si Ingrijirea Monumentelor si Cimitirelor Eroilor -C.N.R.I.M.C.E.. Prin Sentinta Civila nr. 664, din 19 noiembrie 1991, data de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, asociatia a dobandit personalitate juridica, iar in baza ordinului ministrului apararii nationale, general locotenent Niculae Spiroiu, a primit acordul de a functiona sub patronajul Ministerului Apararii Nationale, avand sediul Conducerii Comitetului in cladirea Palatului Cercului Militar National din strada str. Constantin Mille, nr. 1, etaj 4. La scurt timp, prin Hotararea Sfantului Sinod Nr. 3036 din 19-20 iunie 1992, Comitetul a primit aprobarea de a functiona sub Obladuirea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Romane, avand ca parinte spiritual pe Parintele Patriarh Teoctist. La conferinta nationala din 28 august 1997, C.N.R.I.M.C.E. a revenit la denumirea Asociatia Nationala “Cultul Eroilor”, asumandu-si misiunea de a prelua obiectivele “Asezamantului National << Regina Maria>> pentru Cultul Eroilor”. Infiintat din necesitatea de a pune capat degradarii si profanarii operelor comemorative de razboi si a cimitirelor de onoare ale eroilor, C.N.R.I.M.C.E. a trecut la reorganizarea filialelor in teritoriu, reusind, in mai putin de un an, sa infinteze 32 de filiale judetene si numeroase subfiliale orasenesti si comunale, in conducerea carora au fost cooptate persoane cu responsabilitati si putere de decizie din cadrul administratilor locale, fosti comandanti de garnizoane si regimente, slujitori ai bisericii, cadre didactice, oameni de cultura, veterani de razboi si cadre militare in rezerva si in retragere.

XV - 1963 - București - R.P.R.

(Republica Populară Română - atletism}

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (F.R.A.), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la I.A.A.F.(Federația international de atletism amator).

De-a lungul secolelor, marii artiști ai lumii au lăsat omenirii moșteniri culturale neprețuite. Arta sculpturii a dat naștere unor capodopere care, prin măreția, valoarea și spectaculozitatea lor, au devenit faimoase. Discobolul lui Miron este o capodoperă a Antichității grecești, ce datează din perioada 460 - 450 Î.Hr. Din păcate, originalul grecesc din bronz nu mai există, însă a devenit celebru prin numeroasele copii realizate în marmură de către artiști din Imperiului roman, atât la scară reală, cât și redimensionate. Celebra sculptură exprimă forța și energia atletică în cel mai armonios și echilibrat mod. Deși, în prezent, se consideră că poziția aruncătorului este nefirească și reprezintă o manieră ineficientă de a arunca discul, sculptura constituie un model de rigurozitate în redarea fiecărui mușchi încordat de pe corpul atletului.

Plachetă - Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare

Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare (C.C.S.M.M.), (UM 02433 București) structură subordonată Direcţiei Medicale, este specializat în cercetarea ştiinţifică şi are ca misiune de bază protecţia medicală împotriva efectelor agenţilor chimici, biologici, radiologici şi nucleari (CBRN), prin elaborarea de metode şi metodologii pentru optimizarea contramăsurilor medicale şi a capabilităţilor necesare apărării CBRN. Infiinţarea CCSMM a devenit necesară în contextul tensiunilor apărute în Blocul militar al Tratatului de Varşovia în anul 1968, tensiuni declanşate de intervenţia în forţă a armatelor statelor semnatare, pe teritorul unui stat membru, acţiune la care România a refuzat să participe; pe acest fond, a apărut riscul unei intervenţii similare pe teritoriul ţării noastre.

Insignă - (Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare)

Astfel, prin HCM nr. 2423/31.10.1968, Centrul de Radiobiologie şi Biologie Moleculară a fost preluat de la Ministerul Sănătăţii şi trecut în subordinea Ministerului Forţelor Armate al R.S.R începând cu 1 Decembrie 1968, sub denumirea de Centrul de Radiobiologie, ce avea ca obiectiv cercetarea ştiinţifică în domeniul protecţiei medicale împotriva efectelor armei nucleare; prin ordin al Marelui Stat Major, în anul 1969 au fost extinse atribuţiile şi la celelalte componente ale armelor de distrugere în masă, iar titulatura a devenit Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, neschimbată până în prezent. Unitatea a fost atestată ca instituţie de cercetare ştiinţifică conform HG.551/2007 prin Decizia A.N.C.S. nr. 9806/2008.

Insignă - (Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare)

C.C.S.M.M. a contribuit semnificativ la dezvoltarea unor specialități medicale în domeniul radiobiologiei, toxicologiei, neuropsihofarmacologiei, dar şi la fondarea Catedrei de farmacologie, toxicologie și psihofarmacologie sub coordonarea Acad. Victor Voicu şi a Prof. univ. dr. Radu Macovei, prin parteneriat cu U.M.F „Carol Davila” şi Spitalul de Urgență Floreasca. Activitatea ştiinţifică a instituţiei se desfăşoară în cadrul Planului Sectorial de Cercetare Dezvoltare al M.Ap.N, coordonat de Departamentul pentru Armamente prin Direcţia Tehnică şi Programe de Înzestrare, în cadrul Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare-Inovare prin proiecte finanţate de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi prin Planul Intern, aprobat de şeful Direcţiei Medicale, dar şi prin contracte cu agenţi economici. De-a lungul timpului, specialiştii CCSMM au participat la misiuni naţionale şi internaţionale, fiind prezenţi în teren/teatre de operaţii din Irak, Somalia şi Angola, sau furnizând produse inovative de protecţie împotriva efectelor S.T.L..

Insignă - (Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare)

C.C.S.M.M. a participat cu specialişti la constituirea Spitalului Militar din Golf, prima misiune medico-militară românească în afara țării. Pe plan naţional, personalul a participat la acţiuni privind: diminuarea efectelor unor accidente (Fabrica de apă grea Halânga); expertize epidemiologice în arboviroze (pentru precizarea cauzei epidemiei de meningo-encefalită cu virus West Nile), în epidemiile de antrax, pentru identificarea unor potenţiali agenţi CBRN prin verificarea corespondenţei şi a unor colete suspecte după atacurile teroriste cu antrax; exerciţii comune cu structuri din Sistemul Naţional de Apărare Ordine Publică şi Siguranţă Naţională (Braşov şi Câmpulung Muscel – 2008, BIOEX – Tulcea 2009 şi TTX Chişinău, R. Moldova 2010).

Subliniez participarea specialiştilor la manifestări ştiinţifice internaţionale şi naţionale precum: Conferinţele Militare Medicale de Protecţie Antichimică şi Radionucleară din Germania, Congresele Internaţionale de Farmacologie, Toxicologie Clinică şi Terapeutică şi Congresele Cercetătorilor şi Inventatorilor din România, Târgul Internaţional de Invenţii şi Idei Practice „Invest-Invent” (activitate apreciată cu o medalie de aur, o diplomă de excelenţă şi o diplomă de onoare), EXPOMIL 2011 şi 2013, Congresele Anuale de Medicină Militară Balcanică, Simpozionul internaţional NATO-STO pe tema efectelor biologice ale expunerii la radiaţii ionizante şi contramăsuri şi Congresul de medicină veterinară, etc. Sus am postat logo-ul și fanionul de identificare al acestei structuri militare.

Metroul București

Magistrala 1 Metrou - Realizarea tronsonului I - București M

Metroul bucureştean este un sistem de metrou care deserveşte capitala României - Bucureşti. Reţeaua este administrată de compania Metrorex şi este printre cele mai folosite sisteme de transport în comun din România. În iulie 2011, reţeaua de transport a metroului bucureştean se întindea pe 68,2 km de cale dublă, existând patru magistrale cu 49 de staţii, iar distanţa medie între două staţii este de 1,5 kilometri.

În 2010, metroul din Bucureşti a transportat 177,23 milioane de pasageri, media pe zilele lucrătoare depăşeşte în mod frecvent numărul de 600000 de călători transportaţi. Reţeaua de metrou din Bucureşti este mai mare decât reţelele similare din Praga, Amsterdam sau Budapesta.

Primele tentative de a construi un metrou în Bucureşti datează din anii 1909 – 1910, când se negocia cu firma Siemens & Halske din Belgia concesionarea construirii liniilor de tramvai. Propunerea a fost reluată în anii 1929 – 1930, când se discuta Planul de sistematizare a Capitalei, în cadrul comisiei conduse de arhitectul Duiliu Marcu, dar a rămas fără efecte concrete. Între anii 1936 – 1940, când în Bucureşti au fost întreprinse ample lucrări de modernizare, s-a pus din nou problema construirii metroului, ca singura soluţie de preluare a fluxurilor de călători într-un oraş cu aproape 1 milion de locuitori. Izbucnirea celui de-al doilea război mondial a blocat şi această iniţiativă. Lucrările efective de construcţie a metroului din Bucureşti au început abia în anul 1975. Prima linie s-a inaugurat în anul 1979 între staţiile Timpuri noi şi Semănătoarea.

Insignă - A.S. Mecanică Fină - București

Intreprinderea Mecanică Fină București este o companie românească specializată în producția aparatelor de măsură și control. Societatea activează în domeniul producției de aparatură și instrumente de măsură, verificare și control, producând diferite tipuri de manometre, presostate, termostate, conectori, cronotahografe. Mecanica Fina a fost infiintata în anul 1923 sub numele de "Societatea de Exploatari Tehnice (S.E.T.) avand ca scop organizarea productiei de avioane. In acesta perioada se executa mai multe prototipuri de avioane, dintre care, in anul 1930, al patrulea prototip al avionului "SET 4" de conceptie proprie, inregistreza un mare success. După război trece la fabricatia masiva de piese de schimb pentru material rulant contribuind la repunerea in functiune a parcului de vagoane C.F.R., distruse de razboi.

M.F. - 50 de ani 1925 - 1975

Semicentenarul Întreprinderii Mecanică Fină

În preioada 1947-1948 - Mecanica Fina produce instrumente medicale, material pentru linii telefonice, reductoare pentru tuburile de oxigen si altele. Din anul 1953 compania a fost complet restructurata tehnologic si organizatoric pentru productia de aparate de masura si de control, devenind prima in topul intreprinderilor din tara. În anul 1991 întreprinderea s-a divizat in patru societati comerciale independente: Diasfin, Sigmafina, Carmesin si Mecanica Fina care preia o suprafata construita de 55.000 m.p. si continua productia industriala de aparate de masura si control. În anul 2000 compania se privatizează iar în anul 2009, avand in vedere locatia centrala a imobilelor, oprește complet producția industrială, devinind Property Company. Actualmente vechile clădirile sunt in curs de demolare-transformare, aici deschizându-se spatii comerciale noi.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva locuri frumoase ale Bucureștiului de acum sau altădată și chiar unele trimiteri poștale ilustrate.