Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO DE COLECȚIE BELGIA 18

Moneda euro de colecţie de mai sus celebrează personalitatea lui Pierre de Coubertin. Aversul monedei prezintă chipul lui Pierre de Cobertin și o flacără olimpică arzând, pe când reversul prezintă o hartă a Europei. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 10 euro, anul emiterii – 2012, forma - rotundă, diametrul – 33 milimetri, greutatea – 18,75 grame, metalul – argint și calitatea – proof.

Pierre de Coubertin s-a născut la Paris la data de 1 ianuarie 1863, într-o familie aristocratică și a murit la Geneva în data de 2 septembrie 1937. El a fost un pedagog și istoric, fondatorul și cel de-al doilea președinte al Comitetului olimpic international între anii 1896 – 1916 și 1919 – 1925.

Moneda euro de colecţie de mai sus celebrează personalitatea lui Paul Delvaux. Aversul monedei prezintă chipul lui Paul Delvaux și un nud de femeie pe fundalul unei clădiri, pe când reversul prezintă o hartă a Europei. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 10 euro, data emiterii – 14 mai 2012, forma - rotundă, diametrul – 33 milimetri, greutatea – 18,75 grame, metalul – argint, tirajul – 15000 exemplare și calitatea – proof.

Paul Delvaux (1897 – 1994) a fost un pictor belgian, adept al suprarealismului, renumit pentru picturile sale de nuduri feminine.

Moneda euro de colecţie de mai sus celebrează personalitatea lui Hugo Claus. Aversul monedei prezintă chipul lui Hugo Claus, pe când reversul prezintă o hartă a Europei. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 10 euro, anul emiterii – 2013, forma - rotundă, diametrul – 33 milimetri, greutatea – 18,75 grame, metalul – argint și calitatea – proof.

Hugo Maurice Julien Claus (1929 – 2008) a fost un important romancier, poet, dramaturg și regizor de film flamand. Este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori contemporani de limbă olandeză. Sub pseudonimul Dorothea van Male, a publicat romanul Schola Nostra – în anul 1971. De asemenea a semnat și cu pseudonimele Jan Hyoens și Thea Streiner. În anul 1983 a publicat Het verdriet van België ("The Sorrow of Belgium"), probabil cea mai faimoasă carte a sa. Bolnav de Alzeihmer, a cerut sa fie eutanasiat.

***

DOUĂ FOTO - PASTILE

DE UMOR ROMÂNESC

__________xxx__________

O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL BACĂU

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - P.B. 100 * 1885 - 1985

Centenarul întreprinderii de postav - Buhuși

STOFE BUHUȘI S.A. este una dintre societățile românești renumite, cu experiență în producția țesăturilor de lână și tip lână, ce a încercat în permanență să țină pasul cu noul. Am învățat din trecut, exprimăm prezentul și privim spre viitor. Societatea oferă clienților săi o gamă bogată de produse: stofe pieptănate și cardate, fire, pături, toate reunite într-o structură verticală perfect integrată. La începutul secolului XX fabrica era principalul furnizor din țară de stofă, pături și căptușeală pentru armată. În 1948 fabrica a fost naționalizată, iar în 1991 a fost reorganizată ca societate comercială pe acțiuni sub numele de mai sus. După mai bine de un deceniu de activitate intensă, timp în care a fost coloana vertebrală a unui întreg oraș, Fabrica de Stofe Buhuși a intrat în agonie. Din cei peste 9000 de salariați care intrau pe poarta unității zi de zi, înainte de 1989, acum au mai rămas mai puțin de 100. Produsele marca "Buhuși" ajung atât pe piața internă, dar mai ales pe cele externe din Germania, Belgia, Italia, Anglia și Irlanda. Stofe "Buhuși" a avut export chiar în SUA, dar au venit puternic din spate chinezii care nu au lăsat loc pentru concurență.

P.B. 100 * 1885 - 1985

Centenarul întreprinderii de postav - Buhuși

Începutul Fabricii de Postav Buhuşi are strânsă legătură cu Mihail Kogălniceanu. În anul 1853, acesta înfiinţează la Târgu Neamţ o unitate de profil, cu utilaj adus din Germania, folosind iniţial forţa apei, iar ulterior o maşină cu vapori de 24 CP. A fost cea dintâi fabrică integrată de lână din Moldova, cu un proces tehnologic avansat, pentru toate etapele succesive ale procesului de producţie. Se obţineau postavuri, ciorapi tricotaţi, pături, covoare, pleduri, cergi şi altele. Fabrica prelucra anual între 50000 şi 60000 oca de lână, având peste 120 muncitori. Fabrica este vândută în anul 1879 colonelului Eugen Alcaz care, după 6 ani, a demontat-o şi a mutat-o la Buhuşi, unde funcţionează şi astăzi. (departe însă de gloria de altă dată). Alegerea localitatii Buhusi se datoreaza atât existentei caii ferate Bacau-Piatra Nemt, cât si sursei de apa din râul Bistrita. Condiţiile de muncă din fabrică nu erau uşoare; se muncea câte 11 - 12 ore pe zi, la nevoie chiar mai mult, nu se îndeplineau cele mai mici cerinţe privind securitatea în muncă, iar dreptul la odihnă şi la asistenţă medicală erau permanent încălcate. În anul 1891 fabrica este preluată de firma Wolff & Co, iar in anul 1895 se transforma in societate anonima pe actiuni.

Placheta - P.B. 100 * 1885 - 1985

Centenarul întreprinderii de postav - Buhuși

In perioada urmatoare, fabrica a cunoscut o continua dezvoltare, câstigând un meritat prestigiu atestat si de medalia de aur pentru cele mai bune postavuri prezentate in 1890 la expozitia de la Paris. Odată cu încurajarea industriei naționale (13 februarie 1912), fabrica din Buhuşi şi-a intensificat activitatea, devenind și mai rentabilă, și atrăgând atenţia unui investitor puternic, Banca Jeschek et Co din Austria, care a preluat majoritatea acţiunilor. Imediat după începerea primului război mondial, toată producţia fabricii a fost destinată Ministerului de Război, pentru echiparea soldaţilor. Cerinţele pentru postav erau multiple, iar unele veneau direct de la regimentele din ţară. Conducerea fabricii se asigura întotdeauna că ministrul de Război era de acord cu aceste solicitări, după care trecea la onorarea lor. În iulie 1916, cantităţi importante de postav au fost livrate către depozitele militare din Capitală, însă oficialii din Ministerul de Război erau avertizaţi că deja fabrica este în criză de materie primă, motiv pentru care nu se mai pot duce la bun sfârşit comenzile primite.

Mai sus am postat un pliant aniversar, altul publicitar, o trimitere poștală ilustrată cu Fabrica de postav Buhuși precum și o obligațiune ipotecară cu cupoane detașabaile, emisă de către această fabrică.

Set 2 jetoane (1 și 3 lei) - Cantina lucrătorilor

Fabrica de postav - Buhuși

JETOANELE sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Gruparea de jandarmi mobilă "Alexandru cel Bun" Bacău

Despre începuturile Jandarmeriei în Tarile Române exista putine izvoare documentare; termenul, ca atare, asa cum rezulta din documentele vremii, apare în a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, alaturi de cel de slujitor si straja pamânteana, fara a se face o delimitare precisaa între ele. Procesul istoric al formarii si dezvoltarii societatii românesti a impus existenta unor forte menite sa actioneze pentru mentinerea si restabilirea ordinii publice; aceasta a constituit o preocupare constanta a domnitorilor si paturilor conducatoare de-a lungul timpului. Primele documente oficiale în care apare denumirea de JANDARMERIE sunt REGULAMENTELE ORGANICE ALE TARII ROMÂNESTI si MOLDOVEI. În aceste regulamente se stipula obligatia ce revenea Obstestii Adunari de a crea un trup al Jandarmeriei Nationale. Anul 1850 se înscrie în evolutia societatii românesti ca un an în care se elaboreaza importante legi privind institutiile abilitate cu mentinerea ordinii publice a statului. Jandarmeria Româna apare pentru prima data în Moldova. Prin Ofisul numarul 13 din 17 februarie 1850, în baza Conventiei de la Balta-Liman, Grigore Alexandru Ghica deschidea prima adunare a Divanului Obstesc, iar la 25 februarie 1850, printr-un alt Ofis, solicita luarea în discutie a proiectului legii privind reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi. La 3 aprilie 1850, domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica semneaza LEGIUIREA PENTRU REFORMAREA CORPULUI SLUJITORILOR ÎN CORP DE JANDARMI. Aceasta zi marcheaza nasterea Jandarmeriei în spatiul românesc, si devine, prin Legea Organica a Jandarmeriei Române din 5 iunie 1998, ZIUA JANDARMERIEI ROMÂNE. Ca organism destinat apararii ordinii publice, înca de la înfiintarea sa, Jandarmeria este pusa în slujba mai multor ministere si institutii. De la aparitia ei, Jandarmeria a fost considerata o Arma de elita, fiindca Jandarmeria, în toate staturile, este privita ca un corp din cele mai alese.

Legea Jandarmeriei din 1850 a constituit o lege de referinta, punând bazele aparitiei unei noi arme în Armata Româna; toate celelalte legi are i-au urmat nu au facut altceva decât sa dezvolte, reformeze, redefineasca si sa îmbunătățească principiile sale, ramase valabile în întreaga istorie a Jandarmeriei Române. La 1 septembrie 1893 a fost promulgata Legea asupra Geandarmeriei Rurale, lege care da Armei noastre o personalitate distincta în stat si, dupa modelul francez al timpului, o structura moderna, în acord cu exigentele impuse de evolutia societatii românesti din acea vreme. Jandarmeria devine parte integranta din armata activa, jandarmul ajunge sef de garnizoana, are dreptul sa pronunte si sa încaseze amenzi în caz de contraventie la legea politiei rurale, la politia drumurilor si la regulamentele militare. Institutiei Jandarmeriei i se dt un pronuntat caracter militar, întrucât, prin noul sistem de recrutare, se înfiinteaza jandarmi „în termen”, pentru o treime din numarul total al jandarmilor. Dupa primul razboi mondial, în noiembrie 1918, se opereaza prima reorganizare a Jandarmeriei Române. Locul Inspectoratului General al Jandarmeriei îl ia Corpul de jandarmi, organizat pe brigazi, regimente, batalioane, sectii si posturi.

Desavârsirea statului national unitar român precum si amploarea miscarilor sociale au pus probleme noi si în fata Jandarmeriei, care trebuia extinsa si organizata uniform în toate provinciile tarii. Începând cu luna martie 1929 se face, de fapt, cea mai ampla organizare a Jandarmeriei. Corpul de jandarmi îsi schimba denumirea în Inspectoratul General al Jandarmeriei, iar din noiembrie 1929 s-au organizat inspectorate regionale, ca organe de executie fata de conducerea Inspectoratului General si organe de control pentru unitatile din subordine. Din primavara anului 1943 Jandarmeria a trecut în cadrul Ministerului de Razboi; luna decembrie 1989 gaseste arma noastra sub titulatura de TRUPE DE SECURITATE. Ca întotdeauna, de-a lungul întregii existente, Jandarmeria a dovedit cu jertfe ca este profund atasata poporului român, vointei sale de schimbare democratica. În iulie 1990, dupa ce o scurta perioada institutia a purtat titulatura de Comandamentul Trupelor de Paza si Ordine, prin Hotarâre de Guvern, revine partial la denumirea sa traditionala: COMANDAMENTUL TRUPELOR DE JANDARMI.

La data de 01.09.1990 a fost înfiintat la Bacau - Batalionul 40 Jandarmi Bacau, unitate subordonata Brigazii 16 Jandarmi Bacau, alaturi de Batalionul 37 Jandarmi Bacau, compania A.L.A.T. si 5 detasamente de jandarmi în tot atâtea judete din Moldova. De mentionat ca la data respectiva Brigada 16 Jandarmi avea ca zona de responsabilitate judetele Bacau, Botosani, Suceava, Neamt, Vrancea si Galati. Unitatea a functionat pâna la data de 25.09.1998, când a intrat în vigoare noua organizare a Comandamentului de Jandarmi Teritorial Bacau si a unitatilor din subordine. Ca urmare, Batalionul 40 Jandarmi Bacau s-a transformat în Comandamentul de Jandarmi Judetean Bacau, având acelasi indicativ, U.M. 0903 Bacau. Batalionul 37 Jandarmi a luat denumirea de Batalionul Jandarmi Mobil Bacau. Ulterior, la data de 08.04.2005, în conformitate cu prevederile Legii 550 din 2004 privind organizarea si functionarea Jandarmeriei Române a luat fiinta Gruparea de Jandarmi Mobila Bacau, unitate careia i-a fost atribuit indicativul U.M. 0903 Bacau. Alaturi de Inspectoratul de Jandarmi Judetean Bacau unitatea este subordonata Inspectoratului General al Jandarmeriei; zona de competenta a Gruparii de Jandarmi Mobila Bacau acopera teritoriul judetelor Botosani, Suceava, Iasi, Neamt, Bacau, Vaslui, Vrancea si Galati.

Asociația filateliștilor din R.S.România - Filiala Bacău

Expoziția filatelică "Participare, Dezvolatare, Pace" - Bacău 1985

Asociaţia Filateliştilor din România (denumire actuală Federația filatelică română) este forul românesc conducător al pasionaţilor de filatelie din întreaga ţară. Filatelia se ocupă cu studiul mărcilor poştale şi al timbrelor fiscale. Aceasta include modelul, producția și utilizarea timbrelor după ce le-a fost autorizată producerea de către autorități guvernamentale, cele mai comune fiind autoritățile poștale. Cu toate că mulți o confundă cu activitatea de a colecționa timbre, este o activitate distinctă. De exemplu, filateliștii vor studia mărci poștale extrem de rare nedeținându-le, ori din cauza costului, ori din cauza numărului foarte redus, pe când colecționarul poate alege să obțină și aranjeze timbrele fără a fi prea mult deranjat de origine sau uzură.

La 1/13 ianuarie 1881 apare prima revista de filatelie din Romania, "TIMBROPHILO". In aprilie 1891 s-a constituit la Bucuresti, cu titlu provizoriu, SOCIETATEA ROMANA DE TIMBROLOGIE, iar la 6 mai 1891 a fost organizată prima expozitie filatelica din Romania avand caracter privat, in casa presedintelui Dimitrie C. Butculescu din Bucuresti. In sedinta din 26 noiembrie / 10 decembrie 1891, societatea si-a schimbat denumirea in SOCIETATEA FILATELICA ROMANA, adoptandu-se si statutul de functionare. In 1932 la Bucuresti in Palatul Academiei Romane (sala Dalles) are loc intre 20-30 noiembrie cea mai mare expozitie filatelica, EFIRO-1932. Reiterata, expozitia EFIRO-1998 in salile Parlamentului Romaniei a readus privirilor publicului marile raritati filatelice romanesti. Urmeaza organizarea la Bucuresti a expozitiei filatelice mondiale din 2008 care va celebra implinirea a 150 de ani de la aparitia primelor marci postale romanesti. Toate aceste manifestari organizate de Federația Filatelică Română au menirea de a promova valorile istorice, culturale si morale ale poporului roman prin intermediul mărcilor postale.

Municipiul Bacău, în latină Bacovia, în maghiară Bako, în germană Barchau şi în poloneză Bakow, supranumit orașul lui Bacovia, este reședința și totodată cel mai mare oraş din judeţul Bacău, provincia Moldova, România, fiind situat pe râul Bistriţa. Suprafața municipiului este de 43 km², iar populația este de aproximativ 177000 de locuitori. Bacăul își are stramoșii până în comuna primitivă, mai precis în paleoliticul superior cam 5000 de ani în urmă. În perimetrul Pieței Revoluției s-a descoperit un racloir de silex negru-vinețiu de formă trapezoidala, obiect folosit la vânătoare. Acest obiect de silex mărturisește primele exemple de comerț, deoarece acest material nu se gasea prin aceasta zona, deci era adus din depărtări. O altă prezență umană în vatra localității, s-a descoperit cu ocazia săpăturilor pentru Pasajul Margineni. La opt metri adâncime, muncitorii găsesc urmele unei așezări din epoca mijlocie a bronzului - Cultura Monteoru. Cu puțin timp în urmă se știa că prima atestare documentară a localității este de pe tipul lui Alexandru cel Bun, 6 octombrie 1408. Însă pe baza unei indelungate cercetări de arheologie, Bacăul a mai îmbătrânit. Cercetătorul Ștefan S. Gorovei demonstrează că Bacăul are actul de naștere între anii 1391 - 1432 pe timpul domniei lui Petru Mușat. În anul 1399, orașul este menționat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului. La 15 aprilie 1400 aflăm ca în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniți, numiți mai târziu Cavalerii de Malta. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale municipiului Bacău, iar dedesubt pozele câtorva inconfundabile monumente ale arhitecturii și culturii băcăuane, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Clădirea Prefecturii

Palatul sporturilor

Biserica Sf.Dumitru

Biserica Precista

Biserica Sf.Ilie

Teatrul municipal George Bacovia

Palatul familiei Știrbei

Catedrala Sf.Petru și Pavel

Catedrala Sf.Nicolae

Observatorul astronomic Victor Anestin

Strada Centrală

Strada Ioniță Sturdza

Strada Mare

Cazarma Regimentului 12 Artilerie

Fabrica de bere cu aburi Grivei

Palatul Ateneul și Pompier

Vila Șutzu

Trimiteri poștale

Bacăul este un judeţ în regiunea Moldova din România, care are suprafața de 6603 kilometri pătrați, numără aproximativ 700000 de locuitori, având reşedinţa în municipiul Bacău. Principalele cursuri de apă sunt: Siret, Bistrița, Trotuș, Tazlău, Berheci, Zeletin, iar principalele lacuri sunt: Bălătău (baraj natural), Belci, Poiana Uzului (alimentare cu apă), Racova, Gârleni, Șerbănești și Lilieci (hidroenergetice). Ca subunităţi administrative judeţul Bacău are 3 municipii - Bacău, Moinești, Onești, 5 oraşe - Buhuși, Comănești, Dărmănești, Slănic Moldova, Târgu Ocna şi 85 de comune. Sus am postat harta și stemele veche, interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva clădiri reprezentative pentru județul Bacău, din vremuri diferite, alte frumoase locuri de vizitat în acest județ, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.