Epaminonda's Blog.....: CAMPI BISENZIO

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de cultură și

arhitectură din vremuri diferite, din localitatea italiană CAMPI

BISENZIO, din provincia FLORENȚA, regiunea TOSCANA,

o insignă dar și câteva trimiteri poștale ilustrate,

Biserica Sfântul Ștefan

Casa Bastone Prato

Castelul Prato

Mănăstirea Sfinții Salvatore și Lorenzo

Centrul de artă contemporană

Cetatea

Monumentul

Sala consilierilor Sandro Pertini

Școala

Piața Dante

Piața Dante și Strada Sfântul Ștefan

Piața Fra Ristoro

Piața Metteoti

Arhitectură locală

Vedere generală

Trimiteri poștale

Insignă locală

***

DOUĂ FOTO - PASTILE

DE UMOR ROMÂNESC

_____________xxx_____________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL ALBA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Unitatea politica ce se realizase, la 1 Decembrie 1918, deschidea drumul catre o unitate culturala, care incepea cu unitatea invatamantului. Din documentele care se pastreaza, rezulta ca generalul de corp de armata Arthur Vaitoianu, prin raportul sau din 17 august 1919, solicita infiintarea a trei licee militare in localitatile: Timisoara, Sibiu, Chisinau. Era o datorie de onoare pe care o avea tara pentru instruirea si educarea tineretului din Banat, Transilvania si Basarabia, la nivelul invatamantului din vechile provincii ale Romaniei. Prin Inaltul Decret Regal nr. 3613 din 23 septembrie 1919, dat la Castelul Peles de Regele Ferdinand I, se aproba infiintarea liceelor militare din Targu-Mures si Chisinau, incepand cu anul 1919. Propunerea mr. Nadejde a influentat schimbul intre Sibiu si Targu-Mures ca locatie pentru unul dintre cele trei licee propuse regelui spre aprobare. Ziua de 15 noiembrie 1919 a fost momentul de nastere a liceului militar, prin faptul ca la aceasta data a putut sa aiba loc mica solemnitate de incepere a cursurilor, zi memorata de zecile de promotii care vor urma şi care, sub deviza "Non scolae sed vitae discimus" (Nu învățăm de la școală, ci de la "școala vieții".) prin activitatea lor si prin rezultatele pe care le vor obtine vor contribui la formarea prestigiului si faimei „cuibului de soimi” de la Mures.

Incepand cu data de 30 martie 1920, prin Inaltul Decret nr. 880, Liceul Militar din Targu-Mures, poza de deasupra, s-a numit „Mihai Viteazul”, avand ca patron spiritual pe „Sfantul Nicolae”. Era un act de veneratie pentru acest domnitor, cu adevarat viteaz si vizionar, spirit luminat al epocii sale.

Liceul militar Mihai Viteazul - Alba Iulia

75 de ani de la înființare 1919 - 1994

Tg.Mureș 1919 - 1940; Timișoara 1940 - 1947

In plina perioada de afirmare, datorita situatiei politice interne in deteriorare si izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial, ca urmare a Dictatului de la Viena, in baza Ordinului nr. 12140 din 31 august 1940 al Marelui Stat Major, incepand cu 1 septembrie 1940, Liceul Militar „Mihai Viteazul” este stramutat la Timisoara, poza de deasupra, in tragice conditii sufletesti si materiale pentru cadre si elevi. La 1 iulie 1945, prin Decizia Ministeriala nr. 808, institutia este redenumita „Liceul Internat Civil al Armatei” pentru ca la scurt timp, prin Decizia Ministeriala nr. 2675 din 1946 sa primeasca denumirea de Liceul Armatei „Mihai Viteazul ”.Este meritul de onoare al veteranilor absolventi ai acestui liceu de a dezgropa o istorie bogata in realizari si traditii, dar si in evenimente dramatice si a o face cunoscuta generatiilor albaiuliene de elevi, ca o reconstituire cu valoare educativ-patriotica si ostaseasca. Prin Ordinul ministrului apararii nationale nr. M. 131/1999, cu prilejul aniversarii a 80 de ani de la infiintare si ca o recunoastere din partea Ministerului Educatiei Nationale a contributiei de marca adusa la formarea tinerei generatii, institutia a primit denumirea de Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazu”.

Insigna - Absolvent Colegiul național militar "Mihai Viteazul"

Insignă - Liceul militar Alba Iulia

Insignă - Asociația sportivă

Liceul militar Mihai Viteazul Alba-Iulia

Semn de armă - L.M. (liceul militar) Mihai Viteazul

De-a lungul existentei sale zbuciumate, solidara cu istoria neamului, prin munca si abnegatia cadrelor militare si dascalilor, in colegiu si-au desavarsit pregatirea 54 de promotii, insumand 5645 de tineri. Prin efortul tuturor, Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazu” a dobandit valoroase traditii si rezultate deosebite care l-au consacrat printre cele mai bune institutii de invatamant militar si civil din tara. În poza de mai sus este prezentat sediul liceului din Alab Iulia. Deasupra am postat două imagini din vremuri diferite, ale Liceului militar din Alba Iulia.

Regele Ferdinand I și regina Maria

75 ani de la încoronare - Alba Iulia

Fundația Prințul Paul pentru România

Catedrala încoronării și reîntregirii

Alba - Iulia * 15 octombrie 1997

Ferdinand I, Principe al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 24 august 1865 la Sigmaringen şi decedat 20 iulie 1927 la Sinaia) a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române , iar între 1914 şi 1927 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.

Majestatea Sa Maria, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg și Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prinesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.Este mama regelui Carol al II-lea al României. Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 - 1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă. Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pământ şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”

Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia este o unitate ecleziastică a Bisericii Ortodoxe Române, cu sediul în Alba Iulia şi cu jurisdicţie canonică în judeţele Alba şi Mureş. Arhiepiscopia de Alba Iulia este urmaşa primei Mitropolii Ortodoxe din Transilvania, înfiinţată de Mihai Viteazu în capitala în care a ales să domnească în calitate de Domn al Ţărilor Române Unite. A fost construită între anii 1921-1922 cu prilejul încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, eveniment care a avut loc la 15 octombrie 1922. Acest act a fost supranumit „Întabularea Transilvaniei pe România”, iar biserica „Catedrala Încoronării”. Se consfinţea astfel, actul istoric de la 1 Decembrie 1918 când aici, prin voinţa poporului român, s-a făurit România Mare. Întregul ansamblu, Catedrala şi clădirile aferente, s-a ridicat în partea de vest a Cetăţii Alba Iulia, străvechiul Apulum roman, sau Bălgradul evului mediu, pe locul vechiului corp de gardă şi în vecinătatea Platoului romanilor.

Construcţia a fost concepută ca şi o continuare a aşezământului mitropolitan bălgrădean, numit de către Nicolae Iorga „cel mai trainic şi mai de folos aşezământ al românilor de peste munţi”, aşezământ la care voievodul Mihai Viteazul a ridicat în anul 1597 o biserică din zid. Din nefericire aşezământul a fost demolat în anii 1713-1714 de către Habsburgi, cu prilejul refacerii cetăţii în forma actuală, iar cu materialele recuperate s-a construit biserica din cartierul Maieri, lângă gară. Pe locul vechii Mitropolii este ridicată acum în partea de sud-est a cetăţii o biserică memorială din lemn.Din punct de vedere arhitectonic, întreaga construcţie – Catedrala şi clădirile înconjurătoare – se integrează în mişcarea realistă iniţiată la sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul veacului XX de către un grup de arhitecţi români în frunte cu Ion Mincu şi Petre Antonescu. Ei stăruiau pentru reîntoarcerea la formele tradiţionale româneşti. Construcţia este o sinteză de elemente arhitectonice şi decorative din timpul domnitorilor munteni Matei Basarab şi Sfântul Constantin Brâncoveanu, simbolizând unitatea poporului român înfăptuită pentru prima dată de către Mihai Viteazul la anul 1600. Planul Catedralei este cel al Bisericii Domneşti din Târgovişte, cruce greacă înscrisă, şi aparţine arhitectului Victor Gh. Ştefănescu. Cu efectuarea lucrărilor a fost încredinţat inginerul Tiberiu Eremie. Ansamblul dreptunghiular ce înconjoară Catedrala este alcătuit din două pavilioane mari la est, unde se găsesc reşedinţa şi administraţia Arhiepiscopiei şi două pavilioane mici în partea de vest – încadrând clopotniţa înaltă de 58 m – în care se află administraţia şi personalul deservent al Catedralei. Pavilioanele sunt legate între ele prin galerii susţinute de coloane şi arcade duble, aducând cu cerdacurile aşezămintelor mănăstireşti. Intrarea în biserică se face printr-un pridvor deschis cu arcade mari sprijinite pe coloane cu capiteluri. Deasupra portalului, decorat cu motive tradiţionale, se află, lucrate în mozaic de către pictorul Ion Norocea, icoanele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, iar de o parte şi de alta a intrării, icoanele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi ale împăraţilor biblici David şi Solomon. În nişele pridvorului sunt fixate patru plăci din marmură cu inscripţii comemorative ce ne aduc aminte de patru evenimente importante: 1. Tipărirea pentru prima dată în limba română a Noului Testament de către Mitropolitul Simion Ştefan la 1648; 2. Unirea de la 1600 înfăptuită de către Mihai Viteazul; 3. Martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan, din anul 1785; 4. Refacerea unităţii spirituale şi bisericeşti a românilor în anul 1948. În pronaos sunt portretele voievodului Mihai Viteazul şi al Doamnei Stanca. Naosul, impunător prin înălţimea sa, este dominat de cupola susţinută de patru stâlpi octogonali îmbrăcaţi în plăci de marmură de Moneasa. Interiorul este împodobit cu pictură în frescă executată după vechea tradiţie iconografică de către pictorul Costin Petrescu şi ucenicii săi. La intrare sunt portretele votive ale regelui Ferdinand şi reginei Maria. Iconostasul din lemn de stejar a fost lucrat de maestrul C.M. Babic, iar icoanele de pe el pictate de către Ion Norocea. De o parte şi de alta a iconostasului sunt aşezate icoanele Sfinţilor Ierarhi transilvăneni Ilie Iorest (1640-1642) şi Sava Brancovici (1656-1683), precum şi ale Cuvioşilor Mărturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara şi Sfântul Mucenic Nicolae Oprea de la Sălişte. Hramul Catedralei este „Preasfânta Treime” şi „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Biserica este Catedrală episcopală din anul 1975, când s-a reînfiinţat Episcopia Ortodoxă Română de Alba Iulia, iar în anul 1998 a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie. Catedrala rămâne, în acelaşi timp, simbol şi monument al unităţii noastre naţionale, precum şi loc sfânt de pelerinaj. În pozele prezentate mai sus se prezintă Clopotniţa şi clădirea propriu-zisă a Catedralei Arhiepiscopale Alba Iulia.

Aiud - România - Căi ferate

A 50-a aniversare a B.C.F. * 1942 - 20 august - 1999

Aiud este un municipiu din județul Alba, provincia istorică Transilvania, România, care în anul 2011 avea 22876 de locuitori. Pe teritoriul orașului s-a aflat în antichitate așezarea romană Brucla. Prima menționare documentară a municipiului Aiud datează din anul 1293, când populația era alcătuită în majoritate de sași. Deasupra am postat stema actuală și o poză a Primăriei Aiud.

Căile Ferate Române (C.F.R.) este compania națională de transport feroviar a României. CFR administrează infrastructura, transportul de călători și marfă pe calea ferată din țară. Rețeaua este integrată semnificativ cu alte rețele feroviare europene, oferind servicii paneuropene de transport de pasageri și marfă. CFR, ca instituție, a fost fondată în anul 1880, după ce prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în anul 1854. Sus am postat logo-ul Companiei naţionale C.F.R.. Prima cale ferată din lume s-a inaugurat în data de 15 septembrie 1850 în Anglia, între oraşele Liverpoool şi Manchester. Pe actualul teritoriu românesc prima linie a fost deschisă pe data de 20 august 1854 și făcea legătura între Oraviţa şi Baziaş.Linia, având o lungime de 62,5 km, a fost folosită inițial doar pentru transportul cărbunelui. De la 12 ianuarie 1855 linia a fost administrată de Căile Ferate Austriece, Banatul fiind în acel timp parte a imperiului austriac. După diverse îmbunătățiri tehnice la linie în următoarele luni, relația Oravița - Baziaș a fost deschisă pentru traficul de pasageri la data de 1 noiembrie 1856. Pe data de 1 septembrie 1865, compania engleză John Trevor-Barkley a început construcția liniei ferate Bucureşti - Giurgiu, date în folosinţă în dat de 26 august 1869. În septembrie 1866 Parlamentul României a aprobat construcția unei linii ferate de 915 km, de la Vârciorova (malul Dunării - judeţul Mehedinţi de astăzi) până în oraşul moldovenesc Roman, trecând prin Piteşti, Bucureşti, Buzău, Brăila, Galaţi, şi Tecuci. Costul construcției era la acel timp de 270000 de franci de aur pe kilometru și construcția a fost încredințată consorțiului german Strousberg. Linia a fost deschisă în mai multe faze - prima parte, Piteşti - Roman a fost deschisă la 13 septembrie 1872, iar partea Varciorova - Pitești pe 9 mai 1878.

Insigna - Cugir 175 de ani 1799 - 1974

Întreprinderea mecanică Cugir - 175 ani

175 de ani de la înființarea

Uzinelor de fier din Cugir 1799 - 1974

Uzina Mecanică Cugir (U.M.Cugir) este o companie de stat din România, producătoare de armament. A fost înființată în anul 1799, în perioada Imperiului Habsburgic, fiind până în anul 1989 una dintre cele mai importante societăți comerciale din judeţul Alba. Uzina era împărțită în două secții: secția civilă, care producea electrocasnice și mașini unelte, și secția de produse speciale, care fabrica arme și muniție.

După Revoluție, societatea a trecut printr-o serie de probleme economice, fiind nevoită să-și reducă activitatea și personalul, astfel încât mai avea, în decembrie 2008, mai puțin de 1000 de angajați, din cei peste 18000, câți avea înainte de anul 1989. Sus am postat două logo-uri, două porți de acces și un panou publicitar al U.M.Cugir.

Întreprinderea metalurgică de metale neferoase (IMMN) Zlatna 1747

25 ani de activitate în IMMN Zlatna

Ampelum Zlatna a fost un combinat de prelucrare a cuprului din localitatea Zlatna, România, închis definitiv în anul 2003. În anul 1999, în combinat lucrau aproximativ 2500 de angajați. Combinatul producea cupru de convertizor, acid sulfuric, pulbere de aluminiu, sulfat de cupru, sulfat de fier și sulfat de magneziu. Prelucrarea cuprului la Zlatna se făcea încă din anul 1747, însă cuprul a fost extras din munții din jurul orașului încă de pe vremea romanilor. În centrul pirometalurgic principal, în topitoria de la Zlatna, dotată inițial cu 6 cuptoare pentru topirea minereurilor cuproase și plumboase bogate în aur și argint, au început ulterior să fie prelucrate și produsele intermediare - metale cupro-plumboase - care se obțineau în topitoriile construite ceva mai târziu la Certerju de Sus (1763) și Baia de Arieș. Aceste topitorii au fost închise ulterior, odată cu creșterea capacității topitoriei de la Zlatna. În timpul Revoluției de la 1848 topitoria a fost distrusă. După 1850, uzina este reconstruită iar procesul tehnologic este modificat prin aplicarea prăjirii clorurate la minereurile sulfuroase în scopul imbogățirii chimice mai avansate în metale prețioase pentru a fi extrase prin amalgamare, cu randamente mai mari. Mai târziu, în bazinul aurifer din Munții Apuseni, iau ființă primele instalații hidrometalurgice de extragere a aurului si argintului de la Gura-Barza - procedeul de amalgamare - și la Baia de Arieș - procedeul de cianurare. În anul 1875 la topitoria de la Zlatna sunt construite 7 cuptoare de prăjire oxidantă a minereurilor sulfuroase, cuptoare cu o singură vatră, cunoscute sub denumirea de Maletra-Bode. Gazele cu dioxid de sulf sunt valorificate în acid sulfuric în prima fabrică de acid sulfuric cu camere. Se construiesc primele cuptoare de topire cu cuvă verticală de secțiune dreptunghiulară, cu mantale laterale duble, răcite cu apă (Water-Jaket), destinate obținerii matelor cupro-plumboase. Se introduce procedeul de tratare a matelor bogate cu acid sulfuric, în scopul colectării metalelor prețioase în reziduul plumbos insolubil și prelucrării metalurgice până la plumb bogat. Soluțiile de sulfat de cupru sunt prelucrate pentru obținerea sulfatului de cupru cristalin, cu utilizare în viticultură. În anul 1886, cuptoarele Water-Jaket sunt înlocuite cu un furnal cu cuvă înaltă de secțiune circulară (tip Pilz). În următorii 5 ani sunt introduse rețelele interioare de circulație, tip cale ferată îngustă, și se construiește o centrală electrică proprie și laboratorul central. Între anii 1933 - 1935 sunt reconstruite cuptoarele de prăjire oxidantă, cărora li se adaugă altele, ajungându-se la 12 cuptoare; se construiește primul cuptor cu vatră, cu lopătare manuală, pentru aglomerare-topire, precum și primul convertizor rotativ. După 1950, respectiv după naționalizarea din 1948, vechile cuptoare de prăjire sunt înlocuite cu două cuptoare polietajate cu greblare metalică tip Lurgi și se trece la topirea amestecurilor de concentrate prăjite în amestec cu fondanți (calcar și cuarț aurifer) în două cuptoare cu vatră (cu flacără) cu lopătare manuala pentru obținerea matelor cuproase cu aur și argint. Se mai construiește un convertizor rotativ în scopul creșterii capacității de obținere a cuprului negru și a granulelor de cupru folosite la secția de sulfat de cupru. În 1960 are loc prima sistematizare a uzinei vechi, fiind construite: cuptorul cu flacăra, cu boltă suspendată, cu suprafața vetrei de 80 metri pătrați, pentru topirea concentratelor cuproase în amestec cu pirite bogate prăjite și 3 convertizoare rotative. În etapa a doua, în anul 1968, fluxul tehnologic este completat cu o noua fabrică de acid sulfuric, tehnologie de co ntact și un cuptor de prăjire în strat fluidizat pentru piritele bogate. Capacitatea de producție în 1980 era de circa 15000 tone cupru de convertizor pe an. El era trimis la Baia Mare pentru rafinare electrolitică. În 1985 a început construcția uzinei noi de cupru, cu următoarele unități principale: un cuptor de topire în suspensie, cu o capacitate de prelucrare de 26000 tone/an concentrate cuproase; două convertizoare rotative, fiecare cu capacitatea de 48 tone /ciclu; două cuptoare cu rafinare termică; o secție de electroliză cu o capacitate de 29900 tone / an cupru electrolitic; o fabrică de acid sulfuric, pentru valorificarea gazelor sulfuroase de la topire și convertizare, cu o capacitate de 100000 tone acid sulfuric / linie (fiind două lini); o secție de flotație a zgurilor cuproase cu o capacitate de prelucrare de 170000 tone/an; o fabrică de oxygen, un coș de dispersie de mare înălțime (220 m), amplasat pe Măgura Dudașului. Punerea în funcțiune a uzinei noi s-a făcut treptat, începând cu anul 1988, însă uzina nu a atins niciodată capacitățile proiectate, fiind închisă în 1996 iar uzina veche a mai funcționat încă 7 ani până la închiderea ei în 2003. Sus am postat două poze din vremuri diferite ale IMMN Zlatna

Alba Iulia, mai demult Bălgrad este un municipiu situat pe malul râului Mureş și reşedinţa judeţului Alba din România. Între anii 1541 şi 1711 oraşul a fost, cu unele întreruperi, reşedinţa şi astfel capitala politică a Transilvaniei. Pentru o scurtă perioadă de timp, începând cu recunoaşterea principelui Sigismund Bathory drept suveran al Moldovei şi al Ţării Romîneşti – 1595 - a fost şi capitală a acestor state, proiectul politic find continuat de Mihia Viteazu. La Alba Iulia a avut loc Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918, care a stat la baza înfăptuirii unirii Transilvaniei şi a Banatului cu Regatul României. În anul 1922 a avut loc la Alba Iulia ceremonia oficială de încoronare a regilor României Mari, Ferdinand I şi Maria, moment care a consfinţit importanţa istorică a oraşului şi rolul de capitală istorică. Numeroase izvoare atestă, înainte de a ne fi fost transmis numele sau prin documente istorice scrise, existența pe acest teritoriu și în împrejurimile lui imediate, a unor așezări preistorice datând din mileniul al V-lea ÎEN, în partea de nord a orașului s-a descoperit o importantă așezare neolitică (5000-1900 Î.E.N.), care a fost locuită de triburi de păstori și agricultori. Înainte de cucerireea romană în apropierea marelui oraș exista localitatea dacică Apulon, important centru fortificat menţionat pe hărţile vremii. După cucerirea Daciei de către Traian, oraşul s-a numit Apulum, iar fortificaţia dacică preexistentă a fost extinsă prin efortul soldaţilor Legiunii a XIII-a Gemina staţionate aici. Ruinele zidului roman şi ale porţii sunt foarte bine conservate şi pot fi vizitate în „Traseul celor trei fortificaţii” din cartierul Cetate. După retragerea administraţiei romane sub Aurelian, în anul 271 viaţa urbană s-a stins treptat. În evul mediu oraşul apare din nou atestat în anul 1199, de această dată sub numele de Alba Iulia (Cetatea Albă a lui Gyula), centru al administraţiei Regatului Ungariei din Transilvania, colonizat cu saşi şi devenit reşedinţă a Episcopiei Catolice a Transilvaniei, iar mai apoi drept capitală a Principatului Transilvaniei. Denumirea latină a oraşului a fost tradusă în documentele medievale redactate în limba slavonă drept Bălgrad (Cetatea Albă). Mihai Viteazu şi-a făcut intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599, primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy, stabilind aici prima capitală vremelnică a tuturor romanilor. Sus am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului Alba Iulia, pozele câtorva monumente de arhitectură și cultură, din vremuri diferite, ale orașului, precum și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Clădirea Prefecturii

Clădirea Primăriei

Muzeul Unirii

Sala Unirii

Catedrala romano catolică

Curtea interioară a Cetății

Poarta nr.1 a cetății

Poarta nr.2 a cetății

Poarta nr. 3 a cetății

Universitatea (Palatul Apor)

Gara

Statuia lupoaicei

Liceul romano catolic

Piața Hunyadi

Strada Regimentul 5 Vânători

Institutul de arte grafice

Palatul Iericho

Cazarma de artilerie

Moara Johana a lui Adolf Gluck

Monumentul și Pavilionul ofițeresc

Banca Națională și Poșta

Strada Europa

Trimiteri poștale

Alba este un județ al României situat în provincia Transilvania. Reședința acestui județ este municipiul Alba Iulia. Județul are o suprafață de 6242 kilometri pătrați și o populație de aproximativ 383000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul se compune din; 4 municipii - Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeș, 7 orașe - Abrud, Baia de Arieș, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș, Teiuș, Zlatna și 67 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, din vremuri diferite, din județul Alba, alte locuri de vizitat pe aceste meleaguri, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.