Epaminonda's Blog.....: septembrie 2024

luni, 30 septembrie 2024

MONUMENTE ALE ARHITECTURII ITALIENE - 2

Catedrala din Pisa (în italiană - Cattedrale Metropolitana Primaziale di Santa Maria Assunta; Duomo di Pisa ) este un lăcaș de cult catolic medoeval dedicat Adormii Maicii Domnului, fiind situat în Piazza dei Miracoli – Pisa.

Catedrala este un exemplu notabil de arhitectură romanică, în special stilul cunoscut sub numele de romanic pisam. Sfințit în 1118, este sediul Arhiepiscopului de Pisa. Construcția catedralei a început în 1063 de către arhitectul Buscheto, iar cheltuielile au fost plătite folosind prada primită în lupta împotriva musulmanilor din Sicilia în 1063, fiind finalizată în 1092. În 1092, catedrala a fost declarată biserică primațială, arhiepiscopul Dagobert primind titlul de Primat de către Papa Urban al II-lea și în 1118 de către Papa Gelasius al II-lea. La începutul secolului al XII-lea, catedrala a fost mărită sub conducerea arhitectului Rainaldo, care a mărit lungimea naosului prin adăugarea a trei travee în concordanță cu stilul original - Buscheto, a mărit transeptul și a planificat o nouă fațadă care a fost finalizată de muncitorii sub conducerea sculptorilor Guglielmo si Biduino. Aspectul actual al structurii este rezultatul a numeroase campanii de restaurare care au fost efectuate în diferite epoci. Primele intervenții radicale au avut loc după incendiul din 1595, în urma căruia acoperișul a fost înlocuit de sculptori din atelierul Gianbologna - Gasparo Mola și Pietro Tacca – creatorii celor trei uși masive de bronz ale fațadei. La începutul secolului al XVIII-lea a început redecorarea pereților interiori ai catedralei cu picturi mari, „quadroni”, înfățișând povești ale fericiților și sfinților din Pisa. Aceste lucrări au fost realizate de principalii artiști ai epocii, iar un grup de localnici au asigurat finanțarea specială a proiectului. Intervenții succesive au avut loc în secolul al XIX-lea și au inclus modificări atât interne, cât și externe; printre acestea din urmă a fost îndepărtarea statuilor originale de fațadă (în prezent în muzeul catedralei) și înlocuirea lor cu copii. Alte intervenții notabile includ: dezmembrarea amvonului lui Giovanni Pisano între 1599 și 1601 care abia în 1926 a fost reasamblat și returnat la catedrală (cu unele piese originale lipsă, inclusiv scara); și demontarea monumentului lui Henric al VII-lea realizat de Lupo di Francesco. înlocuit ulterior cu o versiune mai simplă, simbolică. Planul inițial al clădirii era o cruce greacă cu o cupolă mare la trecere, dar astăzi planul este o cruce latină cu o navă centrală flancată de două nave laterale pe fiecare parte, cu absida și transeptele având trei nave. Prezența a două matronee înălțate în naos, cu coloanele lor solide, monolitice de granit, este un semn clar al influenței bizantine. Decorul exterior bogat conține marmură multicoloră, mozaic și numeroase obiecte din bronz din prada de război, printre care se numără Grifonul din Pisa, acum o copie. Fațada din marmură gri și albă, decorată cu inserții de marmură colorată, a fost construită de maestrul Rainaldo. Deasupra celor trei uși sunt patru niveluri de loggie împărțite prin cornișe cu intarsie de marmură, în spatele cărora se deschid ferestre simple, duble și triple. În vârful cupolei centrale se află Madona cu Pruncul și, în unghiuri, cei patru evangheliști. În stânga ușii de nord a fațadei se află mormântul lui Buscheto. Interiorul are un tavan casetat din lemn din secolul al XVII- lea, pictat și decorat cu foiță de aur, realizat de Domenico și Bartolomeo Atticciati. Coloanele corintice de granit dintre naos și absidă provin de la moscheea din Palermo și sunt prada pisană reținută în 1063 după un atac comun de succes cu normanzii asupra musulmanilor din acel oraș.

Printre lucrările medievale care au evitat distrugerea în timpul incendiului din 1595 se numără:

fresca Madonei cu Pruncul - a artistului pisan Maestro di San Torpè
pavajul cosmati - lucrare rar întâlnită
fresca Sfântul Ieronim - pe unul dintre cei patru piloni centrali
fresca Sfântul Ioan Botezătorul
frescele Răstignire și Sfinții Cosma și Damian - pe unul dintre stâlpii de lângă intrare, parțial. ascuns de calea de intrare.

Biserica adăpostește, de asemenea, moaștele Sfântului Rainerius, patronul Pisei, și mormântul fragmentar al Sfântului Împărat Roman – Henric al VII-lea. Cele 27 de picturi care acoperă galeriile din spatele altarului principal, înfățișând Povestiri ale Vechiului Testament și Povești ale vieții lui Hristos , au fost realizate între secolele XVI și XVII în mare parte de artiști toscani. Numeroase și prestigioase sunt piesele mobilierului sacru al bisericii. Catedrala, ca și clopotnița înclinată (arhicunoscutul Turn din Pisa), se scufundă perceptibil în pământ și sunt vizibile câteva indicii ale acestei instabilitati.
Palazzo Grassi (Palatul Grasi - cunoscut și sub denumirea de Palazzo Grassi-Stucky ) este o clădire în stil clasic venețian situat pe Marele Canal al orașului italian – Veneția, fiind situat între Palazzo Moro Lin și campo San Samuele.

În secolul al XVI-lea, clădirea a fost deținută de familia Cini, pentru ca în februarie 1605 să fie achiziționat de Alamanno Aragon Hocheppan și apoi familia Grassi (1655). Palatul a fost proiectat și reconstruit între anii 1748 și 1772 de către Giorgio Massari. Palazzo Grassi are un stil academic clasic, fiind în contrast cu palatele venețiene bizantine romanice și baroc din jur . Are o fațadă formală a palatului, construită din marmură albă, dar nu are deschiderile comerciale inferioare tipice multor palate patriciene venețiene. Casa scării principală este pictată în frescă de Michelangelo Morlaiter și Francesco Zanchi, iar tavanele sunt decorate de artiștii Gianbattista Canal și Christian Griepenkert. În anul 1840 familia Grassi a vândut palatul, acesta urmând a aparține mai multor proprietari. În 1857, clădirea a fost cumpărată de baronul Simeone De Sina, acesta amenajând o grădină pitorească lângă clădire. În 1951, clădirea a devenit Centrul Internațional de Arte și Costum. Grădina adiacentă a fost transformată într-un teatru în aer liber (Teatrino), care a fost în cele din urmă acoperit în anii 1960.Centrul Internațional pentru Arte și Costum sa închis în 1983. Palazzo a fost achiziționat de Grupul Fiat în 1983, suportând o restaurare completă supravegheată de arhitectul Gae Aulenti. Scopul grupului a fost de a transforma Palazzo Grassi într-o sală de expoziții pentru arte vizuale. Continuă să fie folosită ca galerie de artă și astăzi. În mai 2005, antreprenorul francez Francois Pinault a cumpărat Palazzo Grassi cu 29 de milioane de euro. Remodelarea clădirii a fost încredințată arhitectului japonez Tadao Sndo.

Palatul s-a redeschis publicului în aprilie 2006 cu expoziţia Where Are We Going?. Palazzo este împărțit în 40 de camere, oferind 5.000 m ² de podea expozițională. Ocazional, palatul este gazda a diverse expoziţii tematice de artă, motiv pentru care poate fi considerat una dintre marile galerii de artă din Veneţia.
Certosa di Pavia este un complex mănăstiresc din regiunea italiană Lombardia situat la 8 km nord de localitatea Pavia.

A fost construit între anii 1396 și 1495, fiind situat pe vremuri la capătul parcului de vânătoare și agrement Visconti, fiind unul dintre cele mai mari astfel de edificii din Italia. Certosa este renumită pentru exuberanța arhitecturii sale, atât în stilul gotic, cât și în cel renascentist, și pentru colecția sa de opere de artă care sunt deosebit de reprezentative. a regiunii. Complexul mănăstiresc s-a construit la ordinul primul duce de Milano – Gian Galeazzo Visconti, după planurile arhitectului Marco Solari, piatra de temelie punându-se în data de 27 august 1396. Biserica, ultimul edificiu al complexului care urma să fie construit, urma să fie masoleul familiei Visconti. Ea a fost proiectată ca o structură grandioasă cu o navă și două coridoare, naosul în stil gotic fiind finalizat în 1465. În anul 1473 au început lucrările de acoperire și decorare a fațadei mănăstirii, pentru care s-a decis să se folosească, un caz unic în zona lombardă, marmura de Carrara, considerată atunci de o valoare mai mare decât marmura provenită din alte cariere. Biserica mănăstirii a fost sfințită la 3 mai 1497, partea inferioară a fațadei fiind finalizată până în 1507.Certosa a deținut inițial doar 12 călugări cartusieni, care trăiau în totală viață de claustrală, și legați printr-un contract care prevedea folosirea unei părți din veniturile lor (câmpuri, pământ, venituri etc.) pentru construcția mănăstirii în sine. În secolul al XVIII-lea mănăstirea era proprietara unor mari moșii împrăștiate în mediul rural fertil dintre Pavia și Milano. În 1796, ca răzbunare pentru răscoala de la Pavia, învelișul de plumb al acoperișului bisericii a fost îndepărtat de armata lui Napoleon, fiind sustrase și arginteria liturgică și baldachinul mare, acoperit cu fulgi de aur și pietre prețioase. În 1866 a fost declarată Monument Național și sechestrată de statul italian, deși unii benedictini au locuit acolo până în 1880. În august 1946 , în complex a fost descoperit cadavrul exhumat ilegal al Benito Mussolini. Accesul la complexul monahal se face printr-un vestibul de epoca renascentista, decorat cu fresce atat in interior cat si in exterior. În luneta decolorată de la intrare, doi îngeri țin stema ducelui Gian Galeazzo, cu șarpele Visconti și vulturul imperial. Întregul interior este acoperit cu motive renascentiste în culori vii și decorat cu monograma GRA-CAR ( Gratiarum Chartusia , Charterhouse of Grace). Biserica este construită pe plan în cruce latină, cu o navă, două coridoare și transept, tipic arhitecturii gotice. Corul se termină cu o absidă fiind acoperit de bolți în cruce pe arcade gotice. Bolțile sunt decorate alternativ cu forme geometrice și cer înstelat. Transeptul și capela principală se termină cu capele în plan pătrat cu abside mai mici, semicirculare, pe trei laturi. Fațada bisericii este renumită pentru decorațiunile sale exuberante, tipice arhitecturii lombarde, fiecare parte fiind decorată cu reliefuri, marmură încrustată și statui. Pe lângă sculptura aplicată, fațada în sine are o calitate sculpturală bogată datorită contrastului dintre suprafețele bogat texturate, contraforturile proeminente, cursurile orizontale și deschiderile arcuite, dintre care unele sunt umbrite, în timp ce cele din clopotnițele mici sunt deschise spre cer. În 1492, Gian Giacomo Dolcebuono, fiind asistat de colaboratorul său inseparabil - Giovanni Antonio Amadeo. În mâinile lor, proiectul a fost complet reproiectat. Pridvorul are o arcadă mare de formă clasicistă sprijinită pe coloane corintice pereche care fiecare sunt depășite de o cornișă foarte puternic modelată pe care se sprijină arcul. Deasupra arcului central se află un balcon superficial de trei arcade, deasupra căruia se ridică fereastra centrală. Această campanie a fost întreruptă în 1519 și reluată în 1554, când a fost aprobat un proiect revizuit sub conducerea lui Cristoforo Lombardo pentru finalizarea fațadei deasupra celei de-a doua arcade.

Certosa deține o colecție importantă de vitralii, executate după desene animate de maeștri activi în Lombardia în secolul al XV-lea. De la înființare, călugării au avut o bibliotecă, cuprinzând texte liturgice necesare serbărilor zilnice, și altele, de subiecte științifice și umaniste. Știm că o primă bibliotecă s-a înființat între 1426 și 1427, dar la sfârșitul secolului al XVI-lea sediul acesteia a fost folosit ca sacristie și a constituit noua sacristie a bisericii, iar biblioteca a fost mutată în locația actuală, situată pe latura mai scurtă a mănăstirii. mic, unde era infirmeria mănăstirii. Biblioteca a fost implementată de priorul Matteo Valerio în prima jumătate a secolului al XVII-lea, care a îmbogățit-o și cu texte seculare și manuscrise.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

UN DIALOG EPIGRAMATIC

UN CAREU

DEFINIȚII REZOLVAT

__________xxx__________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

(Mihai Eminescu)

"Asociația cultural-universală Mihai Eminescu"

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 oct.1948) membru al Academiei Române. Asociația cultural-universală Mihai Eminescu are sediul central în municipiul București, Strada Aviator Theodor Iliescu, nr.3-7, apartamentul 1. Scopul asociației este cunoasterea si aprofundarea operei eminesciene, precum si a universului cultural-spiritual romanesc, atat in tara, cat si pe alte meridiane. Asociația și-a propus ca misiuni:

Traducerea operei eminesciene in cat mai multe limbi.
Editarea partilor mai putin cunoscute din opera eminesciana.
Organizarea periodica de comunicari, conferinte, simpozioane etc.
Actiuni umanitar-filantropice.
Activitati de editare si tiparire.

Colanul de venerabil al Lojei masonice "Crucea Sfântului Ioan"

Produsul de mai sus este Colanul de venerabil al Lojei masonice Crucea Sfântului Ioan. Piesa este confecționată din alamă aurită și are dimensiunile de gabarit 56 x 76 milimetri. Ea are forma unui cruci și este însoțită de o panglică de culoare rozalie. Produsul poate poate fi admirat și astăzi în colecțiunile Muzeului Național Bruckenthal din municipiul Sibiu. Vorbind etimologic, Francmasoneria este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Jeton - Fabrica de motoare Diesel - 887

Set 3 medalii - Campionatul național Ju Jitsu

Produsul de mai sus este o insignă aparte realizată de către firma privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților și / sau câștigătorilor la Campionatul Național de Jiu Jitsu.

Jujutsu, de asemenea jujitsu, jiu-jitsu sau jiu jitsu este o artă marțială japoneză. Tehnicile utilizate in Jujutsu conțin în principal proiectări ale adversarului la podea, imobilizări, strangulări, și, un mare număr de tehnici articulare. Varietatea mare de tehnici și folosirea eficientă a biomecanicii corpului în acestea, fac din Jujutsu o metodă de autoapărare foarte eficientă. Creat în Japonia, jiu-jitsu este un sistem de luptă de apărare fără a folosi arme sau vreun alt obiect, ci numai mijloace corporale, care are ca scop trântirea adversarului la pământ și imobilizarea lui. Pentru aceasta unul din luptători folosește împotriva celuilalt apucări, lovituri, torsionări și întinderi ale ligamentelor, care îi provoacă dureri de o intensitate excesivă și insuportabilă. În traducere directă din limba japoneză, jiu-jitsu înseamnă „arta supleței”. Originea acestei „arte“ se pierde în negura vremurilor și este legată de o jegendă. Se spune că un medic a constatat că în timpul unei furtuni, crengile groase ale copacilor se rupeau din cauza forței vântului, pe când ramurile subțiri se îndoiau, cedau acestei forțe și datorită elasticității lor reveneau la forma inițială. De aici s-a cristalizat principiul unei lupte la baza căreia să nu stea forța brută ci elasticitatea.

Insigna - Campion al colectivului sportiv

Produsul de mai sus este o insignă metalică oferită anual în regimul comunist celui mai bun sportiv al clubului. Ea era confecționată din metal mort fiind strident colorată. Avea forma literei “C” mare de tipar, pe care era marcat înscrisul: “CAMPION AL COLECTIVULUI SPORTIV” și pe verso avea lipit un ac simplu de prindere la rever. În interiorul literei C era reprezentată o cupă și o ramură de laur - simbol al victoriei sportive.

____________ooOoo____________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

CU CUPOANE DETAȘABILE

Societate anonimă pentru exploatarea de cariere,

construirea de șosele și întreprinderi de pavaje - CALEA

Titlu definitiv la purtător

Detaliu vignetă de pe o felicitare franceză

Două detalii vignetă de pe o acțiune românească

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 30.09.2024

duminică, 29 septembrie 2024

CARTOFILIE – JUDEȚUL MUREȘ: ACĂȚARI, AGRIȘTEU – BISERICA ROMANO CATOLICĂ, ALBEȘTI – MUZEUL PETOFI ȘANDOR, BANCA ALBINA – TÂRGU MUREȘ, BOGATA ȘI CĂPUȘU DE CÂMPIE

Acățari (în maghiară Ákosfalva, în germană Absdorf, Aschdorf, Achsdorf sau Achatiusdorf) este o comună din județul Mureș.

Ea este situată pe râul Niraj și canalul Vețca, în zona de contact a dealurilor Nirajului cu Podișul Târnavelor și este formată din următoarele localități; Acățari (centrul administrativ la comunei), Corbești, Găiești, Gruișor, Murgești, Roteni, Stejeriș, Suveica și Vălenii. Conform recensământului efectuat în anul 2011, populația comunei Acățari se ridică la 4738 de locuitori, în scădere față de 2002, când se înregistraseră 4781 de locuitori. 85,83% dintre localnici sunt maghiari, 10,19% - romi, 1,92% - români și restul - etnie nedeclarată.

Din punct de vedere religios structura populației este următoarea; 79,33% - reformați, 8,37% - romano-catolici, adventiști de ziua a șaptea – 3,12%, ortodocși – 2,25% și restul – alte religii.

Mai jos admiri o veche carte poștală dar și o poză recentă reprezentând Biserica romano-catolică din satul Agrișteu, comuna Bălăușeri, județul Mureș. Dovezi ale unei congregații independente la Agrișteu apar încă din anul 1764. Biserica romano catolică din Agrișteu are hramul Sfânta Treime și aparține de Arhiepiscopia romano-catolica de Alba-Iulia. Lăcașul a fost construită în anul 1785, pentru ca în anul 1869 să se ridice biserica actuală.

Agrișteu, mai demult Agriștin, în limba maghiară - Egrestő, Kisegrestő, în limba germană - Erlenwald, Erlendorf, Ajreschteln, Agreschteln este un sat din comuna Bălăușeri, județul Mureș, atestat pentru prima dată în anul 1325.

Bălăușeri, în limba maghiară - Balavásár, în limba germană –Bladenmarkt este o comună din județul Mureș care mai include și satele: Agrișteu, Chendu, Dumitreni, Filitelnic și Senereuș. La recensământul din anul 2011 populația comunei era de 4889 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: maghiari – 64,92%, români – 17,07%, romi – 13,54% și restul – necunoscută sau altă etnie. Astăzi structura confesională a populației comunei se prezintă aproximativ astfel: reformați – 52,58%, ortodocși – 22,51%, romano catolici – 14,48%, greco catolici – 1,655, penticostali – 1,59% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Clădirea Muzeului Petofi Șandor din localitatea Albești, județul Mureș este construită în stil rustic între anii 1897 - 1898 de contesa Luise Haller.

Ea a donat din proprietatea sa terenul pe care se află cel mai mare cimitir comun rămas în urma bătăliei din 31 iulie 1849. Instituția de cultură cuprinde o expoziție în amintirea marelui poet Petöfi Sándor, este situată pe strada Muzeului, la nr. 97, fiind deschisă publicului zilnic între orele 09.00 – 15.30, cu excepția zilei de luni. Casa are trei camere: prima cameră expune documente care evocă epoca poetului, a doua cameră cuprinde documente despre viața poetului, iar în ultima cameră sunt expuse macheta bătăliei din Albești din 31 iulie 1849, documente, poze, manuscrise. În incintă se află un parc cu arbori de tuia, cu un monument-statuie ridicat de frații Bossini, renumiți arhitecți de origine italiană, plachete legate de poet și revoluția din 1848 - 1849. În vârful monumentului este așezat vulturul cu sabie executat de sculptorul Köllõ Miklós. Monumentul în ansamblu e simbol național maghiar și simbolizează lupta pentru libertate. Pe parcursul deceniilor trecute, casa memorială și parcul au fost întreținute de diferite familii, care au locuit în curtea parcului.

După anii 1950 ansamblul ajunge în subordinea Muzeului de Istorie Sighișoara, care detașează câte un angajat ca gestionar custode. În prezent complexul memorial aparține de Primăria Comunei Albești. Din anul 1990 se colaborează cu Asociația Culturală Petöfi Sándor Albești. În fiecare vară, în ultima duminică a lunii iulie se organizează Serbarea Petöfi, ce comemorează bătălia din anul 1849 și dispariția din viață a poetului Petöfi Sándor.

Petofi Sándor este poetul național al maghiarilor de pretutindeni și erou al Revoluției de la 1848 din Ungaria și Transilvania. El s-a născut la data de 1 ianuarie 1823 și a decedat probabil la 31 iulie 1848 la Albești, lângă Sighișoara. În poeziile lui folosește elemente populare, tradiționale, deseori cu rime folosite și în cântecele populare. Crezul său poetic și politic este destăinuit în anul 1847: „Dacă poporul va fi stăpân în poezie, nu va fi departe să stăpânească și în politică, iată ce ne învață acest secol, iată țelul pe care trebuie să-l urmărim… Sus poporul, în iad aristocrația!“.

Banca Albina, destinație ulterioară Federal Coop, destinație actuală Alfa Bank este o veche clădire somptuoasă, având statut de monument istoric din municipiul Târgu Mureș.

Deși clădirea a fost dată în folosință în anul 1910, ea se prezintă și astăzi relativ bine.

Edificiul este situat în Piața Victoriei, nr. 5.

Bogata (în trecut – Bogata de Mureș, în limba maghiară – Marosbogát, este o comună din județul Mureș, care include și satul Ranta, fiind situată pe râul Mureș și magistrala feroviară Târgu Mureș - Luduș - Războieni.

Prima atestare documentară a localității parvine din anul 1295. La recensământul din anul 2011 comuna număra 2018 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 1947 locuitori) dintre care: români – 57,68%, maghiari – 31,56%, romi – 9,56% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei mureșene Bogata astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 63,13%, romano catolici – 2,27%, reformați – 27,84%, penticostali – 1,63%, greco catolici – 1,28%, adventiști de ziua a șaptea – 1,28% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Atracțiile turistice ale comunei sunt:

Biserica reformată, reconstruită în anul 1859, când își capătă forma actuală. În zidurile bisericii se găsesc cărămizi ștampilate cu sigla Legiunii a V-a Macedonica.
Groapa comună a Eroilor Români din cel de-al doilea război mondial, amenajată în anul 1945 în curtea bisericii ortodoxe. În această groapă sunt înhumați 30 eroi cunoscuți și 14 eroi necunoscuți.

Evenimentul se derulează în Complexul Sportiv și de Agrement Moldova, dar și comunele învecinate. Concursul se desfășoară pe trasee de pădure, drumuri forestiere de acces, cățărări fără porțiuni de push-bike , coborâri ușoare. Traseul este accesibil și gândit cu spațiu suficient pentru depășiri.Concurenții sunt însoțiți pe traseu de cel puțin unul din membrii MTB Roman pentru a nu exista pericolul rătăcirii. Complexul Sportiv și de Agrement Moldova este prevăzut cu o suprafață de rulare special amenajată pentru bicicliști , cu obstacole, existând posibilitatea unei încălziri adecvate. Se asigură un spațiu suficient pentru partajarea concurenților de la locul de start, în funcție de gradul de pregătire al fiecărui concurent. La terminarea concursului, este prevăzut un loc special amenajat pentru spălatul bicicletei, dar și pentru servirea mesei, astfel încât să se evite așteptarea la coadă sau înghesuirea participanților. Înscrierea se face in baza platii unei taxe de 80 lei de persoană.

Căpușu de Câmpie (în limba maghiară - Mezőkapus, în limba germană - Feldtor, în traducere - Poarta Câmpiei) este un sat al comunei Iclănzel din județul Mureș.

În anul 1930 acest sat avea 1308 locuitori, dintre care 1030 români, 238 maghiari, 34 țigani, 6 evrei ș.a. Sub aspect confesional populația satului era alcătuită din 1046 greco-catolici, 152 reformați, 92 romano-catolici, 9 ortodocși, 6 mozaici ș.a. Astăzi localitatea mai numără doar 753 de locuitori, ea fiind atestată pentru prima dată în anul 1318.

Iclănzel (în limba maghiară – Kisikland) este o comună din județul Mureș care include și satele: Căpușu de Câmpie, Chisălița, După Deal, Fânațe, Fânațele Căpușului, Ghidașteu, Iclandu Mare, Mădărășeni, Tăblășeni și Valea Iclandului. La recensământul din anul 2011 comuna număra 2126 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 2292 locuitori), dintre care: români – 93,83%, maghiari – 2,35%, romi – 1,83% și restul – necunoscută sau altă etnie.Componența confesională a comunei mureșene Iclănzel astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 90,73%, reformați - 2,06%, adventiști de ziua a șaptea – 3,05% și restul – nedeclarată sau altă religie. Precizez atracțiile turistice ale comunei: Biserica de lemn din Iclandu Mare, Biserica de lemn din Mădărășeni, Biserica de lemn din Iclănzel, Conacul Șandor din Căpușu de Câmpie și Monumentul Petru Maior din Căpușu de Câmpie.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

UN CAREU

DEFINIȚII REZOLVAT

________________xxx________________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL NEAMȚ

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Întreprinderea mecanică Roman 1916 - 1976

I.M.Roman (UMARO) 60 ani 1916 - 1976

UMARO SA Roman, fosta Întreprindere mecanică Roman, este o companie lider pe piata constructorilor de strunguri carusel si masini unelte pentru prelucrarea lemnului. Are peste 90 de ani de experienta si traditie in constructia masinilor unelte, produce peste 50 tipuri de masini de prelucrare a lemnului, fiind cel mai mare producător de strunguri carusel. Societatea are sediul pe strada Mihai Viteazul, la nr.5. Compania, cu fabrica în Roman, a fost fondată în 1916. De atunci, an de an, și-a modernizat atât produsele, cât și experiența tehnică. În prezent, compania noastră execută produse de înaltă tehnicitate și complexitate, cu facilități moderne și productivitate deosebită.

Compania are peste un secol de bună tradiție și experiență profesională în furnizarea de soluții de calitate, înaltă tehnicitate și complexitate, cu facilități moderne de mare productivitate a mașinilor-unelte:

Strunguri verticale convenționale și controlate CNC (diametrul mesei între 320 – 6.000 mm)
Mese rotative mobile
Mese rotative
Strunguri CNC pentru profilare
Mașini pentru industria metalurgică
Utilaje și echipamente conform documentației
Service post-vânzare și piese de schimb
Reparații capitale și modernizări mașini-unelte

Clubul sportiv Ceahlăul - Piatra Neamț

Istoria fotbalului din Piatra Neamț începe în anul 1919, an în care un grup de profesori și elevi ai prestigiosului liceu Petru Rareș din oraș (activ și astăzi) fondează Ceahlăul Piatra Neamț, club care își ia numele din cel mai înalt munte al județului. De-a lungul timpului, datorită numeroaselor grupuri care se implică în dezvoltarea echipei, clubul își schimbă numele în ”Progresul”, ”Recolta”, ”Celuloza”, ”Relonul” sau chiar CS Piatra Neamț, revenind la titulatura Ceahlăul abia în 1961, la doar 2 ani după prima înregistrare a unei participări într-o competiție națională (Divizia C – 1958-1959). Promovarea în Divizia A apare în 1993, primul din cei 11 ani consecutivi în care echipa noastră nu mai părăsește prima scenă a fotbalului românesc. Fără doar și poate, vârful de performanță apare în anul 1999, sezon în care echipa termină pe locul 4 al primei divizii și aduce la Piatra Neamț faimoasa Juventus Torino, ieșind neînvinsă dintr-o dublă manșă (1-1 acasă / 0-0 în deplasare). După desființarea din 2015, echipa locală de fotbal pornește de la capăt, de data aceasta cu mai multă experiență, punându-și bazele în stadionul lăsat moștenire de generațiile trecute. Noua titulatură este Clubul Sportiv Municipal Ceahlăul Piatra Neamț (C.S.M. Ceahlăul Piatra Neamț), iar cu ajutorul autorităților (Primăria Piatra Neamț / Consiliul Județean Neamț) și a câtorva parteneri locali de tradiție (Moldocor / Rifil / Central Plaza Hotel), noul proiect își propune să readucă publicul petrean la stadion, reconstruind echipa în jurul propriei pepiniere de copii și juniori. Actualmente, Ceahlăul are 7 echipe dintre care 6 de juniori (A, B, C x 2, D și E) și o echipă de seniori (Liga a 4-a) a cărei medie de vârstă este sub 21 de ani. În timp, cu multă răbdare, muncă, susținere și atenție la detalii, echipa are toate premisele să reprezinte orașul la nivel național și internațional etalând jucători de calitate crescuți la poalele muntelui ce-i poartă numele. Echipe joacă acasă pe stadionul Ceahlăul de 18000 locuri, construit în anul 1935 și modernizat de mai multe ori astfel că azi e cotat de UEFA la 3 stele. Meciurile de acasă sunt disputate în următorul echipament de joc: tricouri portocalii, șort și jambiere negre iar cele din deplasare: tricouri cu dungi verticale negru cu galben, șort și jambiere negre.

Insigna turistică Piatra Neamț - restaurant terasă (Turnul lui Ștefan)

În centrul istoric al municipiului Piatra Neamț, alături de Biserica Domnească „Sfântul Ioan Domnesc” nume alternativ “Sfântul Ioan Botezătorul”, tronează un turn semeț, ridicat în anul 1499, la un an după biserică. I se spune Turnul lui Ștefan cel Mare (se presupune că a fost înalțat de marele domnitor), sau Turnul Sfântul Ion (că de fapt este turnul clopotniță al Bisercii Sfântul Ioan Botezătorul, ctitorită de același Ștefan cel Mare). Pe la jumătatea secolului al XIX-lea se face supra înălţarea turnului, peste ultimul nivel medieval creându-se o încăpere pentru "păzitorii de foc". Mecanismul primului ceas de mari dimensiuni, al Turnului Clopotniţă a fost adus de la Viena în anul 1861. De-a lungul timpului mecanismul ceasului a fost schimbat de mai multe ori, iar cel existent a fost montat în anul 1920, prin contribuţia unor negustori din zonă. La partea inferioară turnul se prezintă ca o prismă înaltă, cu latura de 5,80 m, de secţiune pătrată până la înălţimea de 7 m (deasupra catului al II-lea), şi care prin ieşirea muchiilor devine octogonală, cu laturile neegale, muchiile prismei pătrate prelungindu-se pe teşituri, pe o înălţime de câţiva metri, cu câte un contrafort, ca la toate turnurile de acest fel - care au servit şi ca loc de refugiu şi apărare împotriva atacurilor vrăjmaşilor. Încăperea de la nivelul solului, boltită cu un semicilindru, este izolată. Turnul lui Stefan cel Mare are o inaltime de 20 de metri. Initial, turnul avea inaltimea de 19 metri, insa in secolul al XIX-lea acestuia i s-a mai adaugat un etaj mic. Construcţia este executată din piatră brută străbătută cu câteva brâie de cărămidă. Muchiile prismei şi contraforţii sunt realizați din piatră făţuită. Pe feţele netede ale blocurilor de pe colţuri se mai păstrează pe alocuri discurile mici de teracotă smălţuită şi colorată care astupă găurile lăsate de cleştii cu care au fost ridicate pietrele pe schelă, îmbogăţind totodată decorul faţadei. Camera clopotelor reţine atenţia prin urmele arcelor de susţinere şi pandantivii de colţ, ceea ce ne duce cu gândul la o boltă semisferică. Astăzi în camera clopotelor se găsesc 4 clopote: cel mare, din secolul al XVII-lea, cu o sonoritate unică, altul din secolul al XIX-lea, iar celelalte două sunt turnate în anul 1979, la Târgu Neamţ, de către meşterul Damian. Decoraţiunile sunt realizate de firidele existente în partea superioară şi de brâurile de cărămidă aparentă care înconjoară turnul la limitele ferestrelor mari şi sub fereastra mică de la primul cat. Pe la jumătatea veacului al XIX-lea se face supraînălţarea turnului, peste ultimul nivel medieval creindu-se o încăpere pentru "păzitorii de foc". Primul ceas din turn se pare că a fost adus de la Viena şi montat în anul 1861. Pe de altă parte se spune că în ocniţa din peretele de est a turnului a existat o tăbliţă care cuprindea date despre construcţia foişorului şi aşezarea ceasului public. Pe tăbliţă apărea următoarea însemnare "Ceasul din acest turn a fost donat de Vasile Miteanu, în memoria moşului său Nicolae Gridov în anul 1890".

Unele surse indică faptul că orologiul din Turnul lui Ştefan cel Mare a fost fabricat într-un atelier din Viena, în anul 1888. Mecanismul ceasului a fost schimbat, se pare, de mai multe ori de-a lungul timpului. Cel existent în momentul de faţă în turn, şi care nu mai este cel original, a fost montat în anul 1920, prin contribuţia unor negustori din Neamţ, şi a fost o comandă specială pentru Piatra-Neamţ. Ceasul a funcţionat continuu până la al doilea război mondial. A fost reparat prin anii '60 şi a funcţionat până în anul 1975. Prin 1980 a fost din nou reparat şi a mai funcţionat până în 1989, după care acesta s-a oprit. A fost reparat şi repus în funcţiune în anul 2006. Accesul la primul cat al turnului se facea printr-o scara mobilă (azi, inlocuita cu una metalica), iar de aici, mai sus, pana la camera clopotelor, pe o scara interioara fixa. Turnul este administrat de Complexul Muzeal Judetean. Potrivit autoritatilor locale, turnul va intra in circuitul turistic al orasului, turistii interesati putand vizita interiorul clopotnitei si micul muzeu cu obiecte de arta medievala, organizat in camerele de la nivelele intermediare. Vizitatorii vor avea acces si in balconul din partea superioara a turnului, unde vor putea vedea mecanismul ceasului si al clopotelor.

Set medalii - MTB Roman

Produsul medalistic de mai sus este o piesă specială realizată de firma privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților și sau câștigătorilor competiție M.T.B. Roman (alergare pe bicicletă). Competiția este organizată de organizația A.C.S. MTB Roman în colaborare cu Primăria Municipiului Roman, fiind structurată pe categorii de vârstă și sex și având în componență următoarele probe sportive:

Traseul Lung – 80 km
Traseul Scurt – 36 km
Cursa Family + Cursa Populară ( 25 km)
Cursa pentru copii
Cursa Fotoliilor Rulante

Roman este un municipiul în județul Neamț, situat în partea centrală a Podișului Moldovei, la confluența râurilor Siret și Moldova.Orașul este străbătut de șoseaua națională DN2 (parte a drumului european E85 care îl leagă spre nord de Suceava și spre sud de Bacău, Buzău, București. La Roman, acest drum se intersectează cu șoseaua națională DN15D care îl leagă spre vest de Piatra Neamț și spre est de Vaslui. Gara Roman este stație a magistralei feroviare 500 care leagă Bucureștiul de frontiera cu Ucraina, gara Vicșani. Din magistrala 500, la Roman se ramifică magistrala secundară Roman – Buhăiești. La recensământul din anul 2011 municipiul număra 50713 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 69268 locuitori) dintre care: români – 88,32%, romi – 3,05% și restul necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului Roman astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 80,22%, romano catolici – 10,48% și restul – nedeclarată sau altă religie.Primele mențiuni despre această localitate găsim în Letopisețul Novgorodului, datat în jurul anului 1387 si in cronica lui Nestor. Primul document intern este un hrisov de danie din data de 30 martie 1392. Se apreciază că numele orașului a fost preluat de la Roman I Mușat, considerat întemeietorul orașului. Romanul a fost de-a lungul istoriei sale unul din cele mai importante centre urbane ale Moldovei, fiind un oraș cosmopolit datorită prezenței mai multor grupuri etnice, cuprinzând, pe lângă comunitatea româneasca, comunități importante de armeni, evrei și o importantă comunitate catolică. Importanța Romanului medieval este arătată de prezența în oraș a unei arhiepiscopii, care a avut și rol de mitropolie a Romanului și a Țării de Jos a Moldovei. Neavând documente certe care să ateste cu precizie data întemeierii arhiepiscopiei, istoricii consideră că aceasta a fost cel mai probabil înființată în perioada 1408 – 1413 în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. În anul 1950, Romanul a căpătat statut de oraș regional și a devenit reședință a raionului Roman din regiunea Bacău (între 1952-1956, din Regiunea Iași). Reforma administrativă din anul 1968 nu a reînființat județul Roman, orașul primind statut de municipiu și trecând la județul Neamț. Până în anul 1990 cele mai importante întreprinderi din Roman erau Întreprinderea de Țevi Roman (înființată în anul 1957), Întreprinderea Mecanică Roman (fostul arsenal al armatei) și Întreprinderea de Fire și Fibre Poliamidice Roman (înființată în anul 1979, construită pe locul fostului aerodrom Roman). După 1990, unele dintre ele s-au privatizat, altele sunt în lichidare. În anul 1858 s-a înființat Seminarul eparhial. În anul 1892 începe construcția unei clădiri proprii, finalizată în 1897. Își reîncepe activitatea ca seminar teologic din anul 1990. În anul 1872 s-a înființat Gimnaziul "Roman Vodă". Școala se mută în actuala clădire în care funționează abia în anul 1899. În anul 1880 a luat ființă Școala de meserii, una din cele mai vechi școli profesionale din Moldova. În perioada 1921 – 1923 s-a construit liceul de fete "Sturza Cantacuzino", printr-o donație făcută statului de către prințesa Maria Sturza, fiica prințului Ion Ghica, și de către fiica acesteia, prințesa Ecaterina Cantacuzino. În anu 1925 s-a inaugurat Gimnaziul comercial de băieți, devenit ulterior liceu, iar în anul 1929 - Școala profesională de ucenici de pe lângă Arsenalul Armatei. În anul 1884 s-a inaugurat spitalul Precista Mare, dotat cu inventar și mobilier nou; construcția a durat peste 12 ani. Câteva dintre monumentele istorice ale orașului sunt:

Catedrala arhiepiscopala a Romanului - construita de către domnitorul Petru Rareș pe locul vechii catedrale mitropolitane care data din secolul al XIV-lea. Lucrările la actuala catedrală arhiepiscopală au durat timp de 8 ani, încheindu-se în anul 1550 prin grija soției lui Petru Rareș - doamna Elena.
Biserica Precista Mare – ctitorită de doamna Ruxandra - văduva lui Alexandru Lăpușneanu
Biserica Albă – atestată documentar – 2 mai 1753
Biserica Sfântul Nicolae - ridicată probabil pe la 1600 și atestată documentar în "mărturisirea hotarnică" din 3 septembrie 1752.
Biserica Armenească – realizată în anul 1609
Biserica romano catolică

Multe personalități ale evului mediu românesc sau ale epocii moderne s-au născut, au trăit sau doar au poposit pentru o vreme la Roman. Printre acestea enumăr pe:

Episcopul Macarie, care a trăit la Roman între anii 1531 și 1558.
Episcopul Dosftei - a tradus și versificat la Roman „Psaltirea în versuri”, tipărită apoi la Kiev în 1673.
Marele cronicar Miron Costin - care avea o moșie în apropierea orașului, a trăit și a sfârșit tragic în Roman.
Veniamin Costachi - cunoscut ierarh cărturar, a fost episcop de Roman între anii 1796 și 1803.
Melchisedec Ștefănescu - episcop al Romanului și Hușilor între anii 1879 și 1892 și membru al Academiei Române

Alte personalități române care s-au născut sau au locuit vremelnic în acest oraș sunt:

Otilia Cazimir – poetă (1894 - 1967)
Calistrat Hogaș - scriitor (1847 - 1917)
George Topârceanu – poet (1886 - 1937)
Cezar Petrescu – scriitor (1892 - 1961)
Nicolae Iorga – istoric, om politic, membru al Academiei Române (1871 - 1940)
Mihail Jora – compozitor (1901 - 1971)
Sergiu Celibidache – dirijor, compozitor, membru al Academiei Române (1912 - 1996)
Haralamb Zincă – scriitor (1923 - 2008)
Sandu Sticlaru – actor (1923 - 2006)
Ion Ionescu de la Brad – profesor (1818 – 1891)
Constantin I. Istrate – chimist și medic, membru al Academiei Române (1850 - 1910)
Mihai Lucan - profesor universitar doctor (n.1948)
Andreea Marin – jurnalistă (n.1974)

Jeton - Epitropia comunității izraelite Piatra Neamț

Gabela - 12 lei

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Produsul de mai sus este un jeton emis de Epitropia comunității izraelite din municipiul Piatra Neamț, fiind inscripționat cu valoarea 12 lei. Se crede că această valoare ar reprezenta o taxă (cabelă) achitată periodic de către această comunitate pentru rezolvarea unor probleme generale stringente. În urma cercetărilor, vechimea prezenței evreilor în Piatra Neamț este atestată de existenţa primei tombole funerare din oraș, (anii 1676-1677). Comunitatea evreiască era organizată într-o breaslă condusă de un staroste. Acesta se afla la rândul lui sub autoritatea marelui staroste şi marelui rabin de la Iaşi. Comunitatea era administrată de un comitet: Epitropia Comunităţii Istraelite din Piatra-Neamţ. O creștere importantă a numărului de locuitori evrei din Piatra Neamț, ca de altfel din întreaga Moldovă a avut loc în timpl epocii fanariote datorită migrației evreilor polonezi. Însă această perioadă de prosperitate şi de evoluţie a comunității evreieşti din oraș a fost întreruptă de o serie de evenimente cu caracter social, dar și natural. Spre exemplu, în 1847 a avut loc în centrul oraşului, acolo unde erau construite dughenile evreilor un incendiu ce a avut urmări devastatoare. După 1860 o a doua creștere numerică evreilor din Piatra Neamț va fi determinată de migrația masivă a acestora din Rusia și Autro-Ungaria. Cei mai importanţi comercianţi locali din a doua jumătate a secolul XIX erau evreii ce se ocupau cu moşii în arendă, păduri şi fabrici de spirt. O altă ocupaţie de-a evreilor era cea de a comercializa băuturi, meserie extrem de profitabilă. O statistică din 1899 arăta că 82% din firmele comerciale din Piatra Neamț aparţineau proprietarilor evrei. Cei mai importanţi comercianţi locali din a doua jumătate a secolul XIX erau evreii ce se ocupau cu moşii în arendă, păduri şi fabrici de spirt. Evreii se ocupau cu aproape toate meşteşugurile şi comerţul existent la acea vreme, deţinând cele mai ridicate ponderi ale populaţiei ocupate. Numărul foarte mare şi puterea economică a evreilor nemţeni este relevată şi prin prezenţa în 1909 a 23 de sinagogi şi 18 case de rugăciune în judeţ. În Piatra Neamț și în prezent păstrându-se una dintre cele mai mari sinagogi din Moldova. Comunitatea de evei era atât de bine organizată în Piatra Neamţ, încât organizaseră numeroase societăţi cu caracter economic, social sau cultural. Începând din anii ’40, evreii au fost supuşi fenomenului de segregare de iure, ca urmare a unor legi emise de stat în contextul politicii naţionale. În 1938 au fost luat o serie de măsuri antisemite: izgonirea unor evrei din ţară. Regresul numeric pe care l-a înregistrat această populație după 1990, odată cu dezvoltarea liberii circulații, se datorează și migrației intense în exteriorul țării, în special spre noul stat Palestina. Tot ce a mai rămas în prezent din vasta comunitate evreiască este un grup de nici 100 de locuitori şi câteva monumente specifice religiei şi culturii evreieşti.

F.D.C. 2023 - Târgu Neamț - Ediția I

Produsul medalistic de mai sus este o piesă specială realizată de firma privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților la acțiunea cultural sportivă F.D.C. (?) Târgu Neamț - ediția I din anul 2023. Târgu Neamț, în limba maghiară - Németvásár, în limba latină -Ante Castrum Nempch, este un oraș din județul Neamț, care include și satele: Blebea, Humulești și Humuleștii Noi. Localitatea este renumită pentru Cetatea Neamțului, pentru casa unde a crescut poeta Veronica Micle și – de asemenea – prin satul (astăzi cartierul) Humulești, leagănul copilăriei povestitorului Ion Creangă. În plus, orașul este centrul unui areal din nordul județului Neamț în care se găsesc aproximativ 20 de mănăstiri ortodoxe, unele de o importantă valoare artistică și culturală, precum Văratec, Agapia sau Secu. Orașul este situat în nordul județului Neamț, în vestul regiunii istorice Moldova și în nord-estul României. Zona orașului Târgu Neamț este bogată în ape subterane de stratificație și în straturi acvifere freatice. În zona Băilor Oglinzi, stațiune situată în vecinatatea orașului Târgu Neamț, apele de stratificație apar la suprafață sub forma izvoarelor minerale. Calitatea acestor izvoare minerale a făcut ca aceste izvoare să fie folosite din cele mai vechi timpuri până în prezent. În perioada interbelică aici funcționa una din cele mai apreciate stațiuni balneare, fiind frecventată de familia regală și de către turiștii străini. Cel de-al Doilea Război Mondial a adus distrugerea acestei stațiuni în proporție de 90%, și chiar dacă între timp stațiunea a mai fost refăcută, ea nu a mai beneficiat de dotările din perioada interbelică, devenind o stațiune de interes local. Orașul Târgu Neamț beneficiază de o pânză freatică bogată, cu debite cuprinse între 13,60 l/s și 21,00 l/s, având astfel o cantitate semnificativă de apă potabilă de foarte bună calitate, cu gust plăcut și nepoluată. La recensământul din anul 2011 orașul număra 18695 locuitori, în scădere față de recensământul anterior( anul 2002 – 20496 locuitori), dintre care: români - 93,29%, romi – 1,76% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului nemțean Târgu Neamț astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 93,32% și restul – nedeclarată sau altă religie. Din punct de vedere al vestigiilor arheologice, în arealul orașului Târgu Neamț a existat una din cele mai vechi așezări locuite din zona Moldovei, ele datând din neolitic și epoca bronzului. Cele mai vechi dovezi de locuire s-au găsit în zona Băilor Oglinzi (zona izvoarelor sărate), Pometea, Lunca și Târpești. În anul 1847, atunci când s-au început săpăturile pentru Spitalul Orășenesc, s-au descoperit, de asemenea, urmele unei posibile cetăți dacice. În epoca feudală exista în această zonă o așezare stabilă și evoluată, care, datorită situării sale la intersecție de drumuri comerciale de mare importanță, și-a câștigat repede statutul de târg. Acest statut a fost câștigat mai ales după secolul al XII-lea, după venirea și stabilirea aici a mai multor sași din zona Flandrei, atunci când s-a adoptat pentru așezarea deja existentă odelul de organizare a orașelor transilvănene, iar ocupațiile locuitorilor s-au extins și la meșteșugurile practicate de sași. Din punct de vedere al dovezilor scrise, Târgu Neamț este unul din cele mai vechi orașe din Moldova, fiind atestat documentar la sfârșitul anilor 1300 (Letopisețul Novgorodului - cunoscut și ca „Lista rusă de orașe”, datat între 1387-1392), din timpul domniei lui Petru Vodă, când s-a construit Cetatea Neamțului. Datorită dezvoltării economice, Târgu Neamț a devenit și capitală de ținut, având în perioada secolelor al XV-lea – al XVI-lea o situație foarte bună, mai ales ca ținutul arondat aparținea domnitorilor, iar Cetatea Neamțului era loc de adăpost pentru familiile domnești, atunci când era nevoie. În secolul al XVII-lea a urmat o perioadă de decădere a orașului, datorată îndeosebi războaielor dese și drept urmare a atacării la fel de dese a cetății, respectiv orașului. O revenire a orașului se va observa odată cu venirea evreilor și îndeosebi a transilvănenilor în secolul al XIX-lea. Transilvăneni au venit mai ales din zona Sibiului și mai apoi a Făgărașului, iar principala lor ocupație era oieritul. Primii dintre ei s-au așezat sub cetate, formând mahalaua Țuțuieni (adică a oierilor), iar cei veniți mai târziu s-au stabilit în Blebea sau Humulești. Aceștia au adus odată cu ei și meșteșugurile aferente creșterii oilor și ovinelor, cum ar fi producția de produse lactate, producția de țesături de lână, de in, ș.a.. O dovadă a noii dezvoltări a orașului este că la mijlocul sec. al XIX-lea, Mihail Kogălniceanu fonda în Târgu Neamț prima fabrică integrată de lână din Moldova, cu un proces tehnologic avansat, cu utilaje aduse din Germania. O altă dovadă a dezvoltării, îndeosebi a celei sociale, o reprezintă faptul că la 16 octombrie 1852 domnitorul Grigore Ghica, mitropolitul Moldovei și starețul Mânăstirii Neamț, în prezența unei mulțimi apreciabile de oameni ai locului, inaugurau spitalul (care există și astăzi), spițeria și școala domnească (unde a învățat și Ion Creangă - actualul Muzeu de Istorie). După cel de-al Doilea Război Mondial, în perioada comunistă, Târgu Neamț a fost un oraș care nu a prezentat un interes deosebit pentru autoritățile comuniste, în ceea ce privește dezvoltarea economică, ceea ce a făcut ca orașul să nu mai ajungă la situația înfloritoare din perioada interbelică și antebelică. Totuși, între 1950 și 1968, Târgu Neamț a fost reședința raionului cu același nume din cadrul regiunii Bacău. În anul 1968, el a revenit la județul Neamț, reînființat. Mai jos prezint principalele atracții turistice ale orașului:

Cetatea Neamț (secolele al XIV-lea–al XVII-lea), monument de arhitectură;
Muzeul – casă memorială “Ion Creangă” din localitatea Humulești, clasificat ca monument memorial sau funerar.

În rest, alte paisprezece obiective din oraș sunt incluse în lista monumentelor istorice de interes local.

Centrul istoric (mijlocul secolului al XIX-lea–începutul secolului al XX-lea);
Casa din Strada Mărășești, nr.103 (secolul al XIX-lea);
Clubul Elevilor (secolul al XIX-lea);
Biserica Sfântui Gheorghe (1808);
Spitalul (1852);
Școala domnească (1852), astăzi muzeu de istorie și etnografie;
Poșta veche (secolul al XIX-lea);
Pretura (sfârșitul secolului al XIX-lea), astăzi bibliotecă orășenească;
actualul sediu al fundației Omenia (circa 1900);
Casa Cristescu (circa 1900);
Casa din Strada Ștefan cel Mare, nr. 88 (sfârșitul secolului al XIX-lea);
Gimnaziul Regina Maria (1918), astăzi club sportiv – toate de mai sus sunt monumente de arhitectură.
Monumentul eroilor vânători de munte din primul război mondial (ridicat în 1939) este clasificat ca monument de for public,
Muzeul –casa memorială Veronica Micle, este clasificat ca monument memorial sau funerar.

Orașul este traversat de șoseaua națională DN15C, care leagă Piatra Neamț de Fălticeni. Gara Târgu Neamț este capăt de linie pentru o cale ferată secundară, simplă și electrificată, care o leagă de orașul Pașcani și de acolo este legătură spre București sau Suceava.Orașul, aflat în apropierea mai multor mânăstiri, are o viață spirituală bogată. În Târgu Neamț își are sediul o protoierie ortodoxă aparținând de Arhiepiscopia Iașilor. În oraș există 13 biserici ortodoxe, din care una pe stil vechi.

Piatra Neamț (în germană Kreuzburg an der Bistritz, în trecut, Piatra) este municipiul de reședință a județului Neamț, Moldova, România. Situat pe valea Bistriței, în nord-estul României, orașul avea la nivelul anului 2011 o populație de 85055 de locuitori. Primele mențiuni scrise despre Piatra Neamț se întâlnesc în Cronica rusească (cca.1387-1392) sub numele de Kamena (Piatra) - în Lista orașelor valahe de la Dunare. Orașul primește statutul de târg domnesc doar în anul 1453. Cu timpul, târgul Piatra capătă o mai mare importanță, aceasta și datorită constituirii aici (estimată a fi între 1468 - 1475) a unei Curți Domnești. Sus am postat stema actuală a municipiului Piatra Neamț și mai jos câteva frumoase monumente de cultură și arhitectură ale orașului, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Spitalul județean

Vedere generală

Liceul Petru Rareș

Cetatea Petrodava

Muzeul de istorie

Muzeul de arheologie Cucuteni

Muzeul de artă

Curtea domnească

Județul Neamț este situat în provincia istorică românească Moldova, România, la limita dintre Carpații Orientali și Podișul Moldovei. Este cunoscut mai ales pentru frumusețea Masivului Ceahlău și a peisajului în general. Suprafața județului este de 5890 kilometri pătrați iar populația sa numără aproximativ 453000 de locuitori. Principalele cursuri de apă sunt: Siret, Bistrița, Bistricioara, Bicaz, Cracău și Tarcău, iar principalele lacuri sunt: Izvoru Muntelui, Pângărați, Vaduri și Bâtca Doamnei (lacuri de interes hidroenergetic). Ca unități administrative județul Neamț este compus din 2 municipii – Piatra Neamț și Roman, 3 orașe – Târgu Neamț, Bicaz și Roznov precum și 78 de comune. Sus am postat stema actuală și harta județului Neamț iar mai jos câteva frumoase locuri de vizitat în acest județ.