1. În anii 1940 – 1941 s-au emis două tipuri de monezi cu mici
dar decisive diferențe, cu valoarea de 250 lei și chipul regelui Mihai I, al
României. Monedele din anul 1940 diferă de cele din anul 1941 prin includerea
semnului mișcării legionare pe monedele din anul 1940. Pe cantul monedelor era
aplicat de trei ori semnul legionar cât și pe avers, separând numere 19 și 40
ale anului emiterii monedelor. Cum mișcarea legionară a avut viață scurtă în
România, toate monedele cu acest semn au fost date la retopit și emise fără
semn în anul 1941.
În anul 1941 conform decretului regal
din 1 martie urmau a se emite aceste monede în tiraj de 14800000. Ele s-au pus
în circulație și s-au retras prin mai-iunie deoarece încă
aminteau de legionari prin sloganul TOTUL PENTRU ȚARĂ inscripționat pe cant.
S-au emis imediat alte monede într-un tiraj mai mic care au pe cant inscripția
NIHIL SINE DEO și care fac obiectul prezentării pe mai departe. Pe aversul acestui tip de monede,
central, în partea de sus este redată stema mijlocie a Regatului România, în
stânga și în dreapta stemei câte 3 spice de grâu iar la partea inferioară o
cunună cu struguri și frunze de viță de vie. În centrul monedei sub stemă e
aplicată inscripția 250 LEI – valoarea nominală a monedei și, mai jos, anul
emiterii monedei – 1941 – între două ornamente. Pe revers este redat chipul
regelui Mihai privind spre stânga iar ca inscripții se observă: MIHAI I REGELE
ROMÂNILOR – periferic, circular, urmând conturul monedei, și H.
IONESCU – numele gravorului, sub gâtul regelui.
Caracteristicile
tehnice ale monedei sunt următoarele: anul emiterii – 1941, valoarea – 250 lei,
metal compoziție – aliaj argint (argint 83,5% și 16,5% cupru), forma
– rotundă, greutatea – 12 grame, diametrul – 30 milimetri, cant – neted ,
inscripție pe cant – NIHIL
SINE DEO, gravor – Haralamb Ionescu și tiraj –
2.250.000 bucăți.
Regele Mihai I s-a nascut la 25 octombrie 1921, la
Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei-Mama Elena. A incetat
din viata, in ziua de 5 decembrie 2017, la resedinta privata din Elvetia. Din
iunie 1930, dupa plecarea Reginei-mama in exil, Regele Mihai a ramas in grija
tatalui Sau. A urmat cursurile unei scoli organizate de acesta la palat,
alaturi de copii reprezentand toate colturile tarii si toate categoriile
sociale. A devenit din ce in ce mai inchis in sine si mai ganditor. Singurele saptamani
fericite erau cele petrecute la Florenta, la mama sa. In adolescenta,
Principele Mostenitor a urmat cursuri de sport si a inceput pregatirea
militara. La varsta de saisprezece ani a devenit sublocotenent in armata
romana. Dupa decesul Regelui Ferdinand din 1927 si ca urmare a faptului ca
Principele Carol a renuntat la statutul de Principe Mostenitor, Principele
Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenta, compusa din
Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea si Presedintele Inaltei Curti de
Casatie, Gh. Buzdugan. La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit in tara si a
preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. In urma
abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I. In
timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat
pentru reintregirea tarii. Nu a fost insa de acord cu depasirea liniei
Nistrului. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a
hotarat trecerea Romaniei alaturi de aliatii sai traditionali. Acest act de
curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni.
Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii
autoritatii comuniste. In cele din urma, a fost obligat sa abdice la 30
decembrie 1947. Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu
revenirea de la nunta din Atena. Au locuit pana la sfarsitul anului 1948 la
vila Sparta, locuinta Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana
s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956. Pentru
a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic
atelier de tamplarie. Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele
Mihai a semnat un contract cu compania aeriana "Lear Jeats and Co",
la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman,
la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani si
tot aici se afla, pentru moment, casa familiei. In anul 1958, Regele a oprit
colaborarea cu "Lear", iar un an mai tarziu, a infiintat o companie
de electronica si de mecanisme automate denumita METRAVEL, pe care a vandut-o
cinci ani mai tarziu. Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din
cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei in NATO si
in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului,
dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea
adevarului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private, consolidarea
statului de drept si a democratiei in tara noastra. Regele Mihai si Regina Ana
au locuit din 2004 la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si, in
functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor au ales sa fie alaturi de
cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta.
2. În data de 5 august
2019 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o
monedă comemorativă cu tema 100
de ani de la nașterea lui Nicolae Cajal. Aversul monedei
prezintă clădirea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din
București, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea
nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2019”. Reversul monedei
prezintă portretul și numele profesorului Nicolae Cajal și anii între care
a trăit acesta „1919” și „2004”.
Caracteristicile tehnice
ale monedei sunt următoarele: valoare nominală - 10 lei; metal - argint; puritate – 99,9%; formă - rotundă; diametru – 37 milimetri; greutate - 31,103 grame;
calitate - proof; cant – zimțat, tiraj – 300 exemplare și prețul unitar de vânzare exclusiv
TVA – 365 lei.
Invatamantul superior medical si farmaceutic din Bucuresti
dateaza de mai bine de un secol. Carol Davila, medic roman de orgine franceza,
in colaborare cu Nicolae Kretzulescu a pus bazele invatamantului medical din
tara noastra, infiintand, in 1857 Scoala nationala de medicina si
farmacie. Datorita activitatii sale au luat fiinta in tara noastra o serie
de societati stiintifice: "Societatea medicala" (1857),
"Societatea de cruce rosie" (1876), "Societatea stiintelor
naturale" (1876), precum si doua reviste medicale: "Monitorul
medial" (1862) si "Gazeta medicala" (1865). In razboiul pentru
independenta (1877-1878) a condus serviciul militar al armatei. Constructia
Facultatii de medicina a fost complet terminata si inaugurata in ziua de 12
octombrie 1903 cand s-a facut si inaugurarea statuii lui Carol Davila, asezata
in fata facultatii. Initiativa ridicarii unui monument al lui Davila a
fost luata la primul congres medical national care a avut loc la Bucuresti in
octombrie 1884. Statuia, opera valoroasa a lui Carol Storck, a fost turnata in
bronz in atelierele Scolii de arte si meserii din Bucuresti. Inaugurarea
edificiului facultatii inseamna o data importanta in evolutia invatamantului
medical din Bucuresti. Noul local a adus mari imbunatatiri in functionarea
laboratoarelor si organizarea lucrarilor practice, precum si in intreaga
activitate didactica. El a adapostit pentru o vreme si o parte a sectiei de
farmacie. Cu toate greutatile intampinate, Scoala nationala de medicina si
farmacie s-a dezvoltat treptat, si la 12 noiembrie 1869, a devenit posibila
infiintarea Facultatii de medicina din Bucuresti, care si-a deschis cursurile
in ziua de 22 noiembrie 1869. A fost prima facultate de medicina in cadrul
Universitatii din Bucuresti, si, totodata, pe terotoriul tarii noastre; prin ea
stiinta medicala a reusit sa se impuna, atat in tara cat si peste granite. In
1898, Scoala de farmacie devine sectie a Facultatii de medicina, recunoscandu-i-se
caracterul de institutie de invatamant superior. Ea functioneaza in aceasta
situatie pe langa Facultatea de medicina pana in 1923, cand se infiinteaza
Facultatea de farmacie, ca institutie separata, in cadrul Universitatii din
Bucuresti. Un rol insemnat la crearea Facultatii de farmacie si la stimularea
cercetarii stiintifice farmaceutice l-a avut profesorul Stefan Minovici
(1867-1935). Sus am postat logo-ul si o fotografie cu sediul central al Universitatii de Medicina si Farmacie
"Carol Davila" din Bucuresti - fost I.M.F. (Institutul de Medicina si
Farmacie).
Nicolae
Cajal a
fost un medic microbiolog român de etnie evreiască, care s-a născut la
data de 1 octombrie 1919 în București, într-o familie de medici, și a decedat
în data de 7 martie 2004 tot în București. A fost membru al Academiei Române
(din anul 1963 – corespondent și din 1990 - titular) iar în perioada 1994 –
2004 a îndeplinit funcția de președinte al Federației Comunităților Evreiești
din România. Într-o perioadă după Revoluție (1990 - 1992) a fost și senator în
Parlamentul României. În anul 1946, Nicolae Cajal a devenit doctor în medicină
și chirurgie al Facultății de Medicină București iar în anul 1958 a devenit și
doctor în științe. Ca medic specializat în virusologie, Cajal a fost un
discipol al academicianului Ștefan s. Nicolau, întemeietorul școlii românești
de virusologie. Contribuțiile sale au fost publicate în peste 400 de lucrări
științifice. În 1966, Nicolae Cajal a devenit profesor și șef al catedrei de
virusologie de la Institutul de Medicină și Farmacie București, după ce trecuse
prin toate gradele didactice, fiind, pe rând, prin concurs, preparator,
asistent, șef de lucrări, conferențiar, iar în anul 1967 a fost numit director
al Institutului de Virusologie al Academiei Române. A fost vicepreședinte al
Academiei Române (1990-1994), președinte al Secției de Științe Medicale și
președinte al Fundației „M. H. Elias”. A fost membru al Academiei de Știinte
din New York; Doctor Honoris Causa al Universităților din Oradea (1994),
Timișoara (1995), Cluj (1995), Iași (1996).
3. În data de 18 septembrie 2019 Banca Naţională a României a lansat în circuitul
numismatic mondial o monedă din argint cu tema 140 de ani de la înființarea Societății de Cultură Macedo - Română. Aversul monedei
prezintă Statuia ,,Lupa Capitolina” (Lupoaica), simbol al
latinității, adoptat și de Societatea de Cultură Macedo – Română și un fragment
din statutul societății; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală
„10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2019”. Reversul monedei
prezintă portretul și numele lui Calinic Miclescu, Mitropolit Primat și
președinte onorific al Societății de Cultură Macedo – Română și portretul și
numele lui V.A. Urechia, secretar, membri fondatori ai acesteia; inscripția în
arc de cerc ,,SOCIETATEA DE CULTURA MACEDO-ROMANA” și anul înființării
societății ,,1879”.
Caracteristicile
monedei sunt următoarele: valoare nominală: 10 lei; metal: argint; puritatea: 99,9%; formă: rotundă; diametru: 37 milimetri;
greutate: 31,103 grame; calitate: proof; cant: zimțat, tiraj: 300 bucăți și preț unitar de achiziționare fără TVA: 350 lei.
Conform Statutului, Societatea
de Cultură Macedo-Română îşi propune să contribuie la conservarea şi
cultivarea dialectului aromân, a tradiţiilor specifice, a culturii aromânilor
şi la păstrarea unităţii lor spirituale. Societatea sprijină contactele şi
legăturile culturale cu aromânii de pretutindeni şi cu popoarele în mijlocul
cărora aceştia trăiesc. Sediul central al societății este situat în municipiul Bucuresti,
sector 2, str. Vasile Lascar nr. 199.
Lupa
Capitolina este
o statuie de bronz etruscă, turnată probabil în sec al V-lea Î. Hr., undeva pe
valea fluviului Tibru. Originalul este păstrat în „Museo Nuovo”
din Palazzo dei Conservatori din Roma. O copie este expusă în aer
liber în Piazza Del Campidoglio. Statuia a fost amplasată la Roma încă din
antichitate. Monumentul reprezintă o lupoaică de dimensiuni aproximativ reale
(75 cm înălțime și 114 cm lungime), la care sug cei doi copii, ce îi reprezintă
pe frații gemeni Romulus şi Remus, întemeietorii legendari ai Romei, concepuți,
conform tradiției, în urma unei legături dintre zeul Marte şi o vestală
virgină, Rhea Silvia. Intrată în colecțiile Vaticanului, statuia lupoaicei a
fost restituită orașului Roma în anul 1471 de Papa Sixtius al IV-lea. Datarea
turnării lupoaicei în anii 500-480 î.e.n. a fost apreciată după analize
chimice. S-a emis și ipoteza că turnarea s-a făcut în secolul al VI-lea e.n. de
sculptorul etrusc Vulca din Veii. Cei doi copii sugând sunt însă mult
mai recenți. Se presupune că cei doi prunci originali au dispărut, actualii
Romulus și Remus fiind probabil o operă a sculptorului Antonio del Pollaiuolo
(1429 - 1498). Procedeul de turnare a copiilor este similar cu cel de turnare a
armurilor, folosit într-un atelier din Ferrara. În anul 2006, istoricul de artă
italian Anna Maria Carruba și etruscologul Adriano La Regina au contestat
datarea tradițională a însăși Lupoaicei și, pe baza analizei tehnicii turnării,
au emis ipoteza că statuia a fost turnată, de fapt, în Evul mediu târziu. S-au
bazat pe faptul că în figurile antice (bazoreliefuri, mozaicuri, monede)
lupoaica apare totdeauna cu botul întors spre cei doi copii, și pe lucrările de
restaurare din 1997 executate de Anna Maria Carruba, când acesta a constatat că
pentru turnarea actualei statui s-a folosit procedeul în ceară pierdută,
aplicat în Evul Mediu pentru turnarea dintr-o singură bucată, în timp ce în
antichitate se folosea metoda turnării pe bucăți, urmată de asamblarea
acestora. Este așadar posibil ca statuia originală estruscă să fi fost în
totalitate pierdută, Lupoaica fiind refăcută în Evul Mediu iar Romulus și Remus
fiind adăugați în timpul Renaţterii, spre a ilustra legenda întemeierii Romei. Imaginea lupoaicei apare pe multe monede romane
antice. Statul italian a făcut cadou României cinci copii ale grupului
statuar, între 1906 şi 1926. Acestea au fost instalate la Bucureşti (1906),
Cluj (1921), Chişinău (1921), Târgu Mureş (1924) şi Timişoara (1926) ca
simboluri ale latinităţii şi unităţii românilor din toate provinciile
româneşti.
Calinic Miclescu a fost un cleric român, care a îndeplinit rangul de
Mitropolit al Moldovei (1865-1875) și apoi pe cel de Mitropoliti
primat al Ungro-Vlahiei (1875-1886),
care s-a născut la data de 16 aprilie 1822 la Suceava și a decedat la
data de 14 august 1886 la București. A fost călugărit la Huși la 18 iunie
1842, sub numele Calinic, hirotonit ierodiacon (23 aprilie 1843), ieromonah (31 noiembrie 1848) și apoi hirotesit protosinghel și arhimandrit. La
2 februarie 1855 a fost hirotonit arhiereu titular cu titlul
“Hariupoleos". Activează ca membru în Divanul Ad-hoc (1857). La data de 10
mai 1865 a fost numit mitropolit al Moldovei prin decret al
domnitorului Alexandru Ioan Cuza. După domnia lui Cuza, la Iași au avut
loc acțiuni secesioniste de separare a principatelor, la care a participat și
Mitropolitul Miclescu, fiind ușor rănit și scăpând cu greu de furia mulțimilor.
A fost pus chiar și sub acuzare dar grațiat printr-un decret dat de prințul
Carol la Golești prin care au fost iertați toți opozanții moldoveni, suspecți de
“crime și delicte politice”. Asemenea multor personalități ale vremii, Calinic
Miclescu se împacă până la urmă cu realitatea. În aprilie 1868, când prințul
Carol I călătorește în Moldova, acceptă să-l găzduiască la Palatul Mitropoliei.
La data de 31 mai 1875 IPS Calinic Miclescu este ales mitropolit primat al
României, deținând această demnitate până la moarte. La 11 aprilie 1876,
senator de drept fiind, e ales, la propunerea lui I C Brătianu președinte
al Senatului, cu 47 de voturi din 53 de votanți. La 14 martie 1881, Senatul,
urmând Camerei Deputaților, votează Legea prin care România devine Regat, Carol
I fiind proclamat Rege. În cuvântul rostit cu acest prilej, mitropolitul
Calinic a spus: (…)Clerul român se asociază din tot sufletul la acest mare
act național și, împărtășind simțămintele de bucurie ale întregii națiuni
române, roagă pe cel Atotputernic să binecuvânteze acest mare act și să facă ca
scumpa noastră Patrie să prospere înmiit sub scutul Regalității și sub
conducerea Augustului și prea iubitului nostru Suveran Carol I. Să trăiască Majestatea-Sa,
Carol I, Regele României! Să trăiască Majestatea-Sa Doamna, Regina României!Să
trăiască Națiunea română și guvernul care a condus până aci destinele ei!
Vasile
Alexandrescu-Urechia,
nume la naștere Vasile Popovici, a
fost un istoric, scriitor și om politic
român, membru fondator al Academiei Române, care s-a născut la data de 15
februarie 1834 la Piatra Neamț și a decedat la data de 21 noiembrie 1901 la
București. În viață a activat ca profesor la Universitățile din Iași și
București, devenind și membru corespondent al academiei spaniole. Studiind la
Paris a înființat ziarul unionist Opiniunea, organ al românilor
din străinătate. A editat numeroase culegeri de documente și hrisoave interne
și externe, a scris o Istorie a românilor în 14 volume, și
o Istorie a școalelor în 4 volume, a abordat majoritatea
genurilor și speciilor literare. În calitate de om politic, a fost deputat
și senator de Covurlui și Galați începând cu anul 1867. În anul 1857 s-a
căsătorit cu Francisca Dominica de Planohe, fiica doctorului personal al
Isabelei a II-a a Spaniei, iar ceremonia religioasă a căsătoriei a avut loc la
Biserica Ortodoxă Română din Paris. Călătorește
mult în Spania fiind introdus de către soția sa în înaltele sfere culturale
spaniole. Întreprinde multe călătorii și în alte state europene. Soția sa,
Francisca, moare tânără, înainte de anul 1860, iar Urechia se recăsătorește cu
o cântăreață amatoare de origine germană, Luiza „Zettina” Wirth. În iulie 1864 se
mută la București, unde devine director de departament în Ministerul Cultelor
și, din noiembrie, profesor al catedrei de istorie și literatură română la
Universitatea București, fiind o vreme și decan al Facultății de litere și
filosofie. Contribuie în anul 1866 la înființarea Societății Literare
Române (Academia
Română) devenind vicepreședintele și președintele secției istorice,
președinte al celei literare, iar mai târziu și vicepreședinte al instituției. După
încheierea războiului de independență, Urechia reprezintă țara la Congresului
Internațional de Științe Etnografice de la Paris și i s-a încredințat
conducerea lucrărilor din cea de-a doua zi a Congresului Internațional
de Științe Etnografice de la Paris. Comunicarea Despre etnografia română,
prezentată, atrage atenția asupra României, Urechia subliniind rolul ei
de „santinelă a lumii latine la poarta invaziilor barbare”. În anul
1879 a fost ales membru al Ligii Culturale a Aromânilor,
căreia îi devine președinte și ulterior a publicat Albumul macedo-român.
La cererea lui I.C.Brătianu, Urechia acceptă funcția de ministru al Cultelor și
Instruncțiunii Publice în perioada 9 iunie 1881 – 31 iulie 1882. La începutul
deceniului 1890 Urechia s-a implicat în cauza românilor din Transilvania și
Banat, aflați sub stăpânirea austro-ungară și a salutat formarea Partidului
Național Român și a sprijinit mișcarea Memorandul Transilvaniei din
1892, iar când inițiatorii acestuia au fost închiși de autoritățile maghiare,
Urechia, a făcut apel și a căutat suport în Europa pentru eliberarea acestora.
xxx
DE LUAT AMINTE
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC
_________xxx_________
O MEDALIE, O PLACHETĂ
ȘI CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI
Informaţii
generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic,
foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite,
preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care
indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei
persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani
și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare
societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică,
religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de
participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură,
etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii
române), PLACHETA este o medalie pătrată
sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene,
basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă
ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de
recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din
categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele
comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint,
bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind
preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi
(medaille) şi spanioli (edala).
Carol I Regele al României
Bărbăție și credință
La numai un sfert de veac de la definitivarea primului sistem
de decoraţii al României, în toamna anului 1878, a fost instituită Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” prin
Decretul Regal nr.2812 din 3 noiembrie 1903; această distincţie era menită a
răsplăti ofiţerii şi agenţii de poliţie, precum şi orice alte persoane care au
contribuit la restabilirea ordinii şi siguranţei publice. Deşi nu erau
menţionaţi expres în Regulamentul medaliei, jandarmii care asigurau, în mediul
rural, funcţiile poliţiei din localităţile urbane, vor beneficia şi ei de
această medalie. În timpul celui de-al doilea Război Balcanic, la care a
participat şi România, militarii trimişi în campania din Bulgaria (1913) vor
primi şi ei această medalie, cu o baretă specială. În 1916, prin Legea privind
instituirea Ordinului militar „Mihai Viteazul”, s-a prevăzut ca Medalia
„Bărbăţie şi Credinţă” să fie conferită cu spade, devenind cea mai uzitată
medalie care se acorda pentru răsplătirea faptelor de arme ale militarilor şi
subofiţerilor. Şi în al doilea Război Mondial, Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” a
fost acordată “cu spade” la zeci de mii de militari români şi aliaţi. Ea a
fost, ierarhic, cea mai mică decoraţie pentru trupă care s-a acordat în al
doilea Război Mondial şi, ca atare, şi cea mai acordată distincţie între anii
1941 şi 1945. Legea nr.29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al
României prevede, la art.8 şi art.9, literele B, (“Decoraţii militare de pace”
şi “Decoraţii militare de război”), existenţa Medaliei „Bărbăţie şi Credinţă”. Pe
timp de pace, medalia se poate conferi cadrelor care activează în diferitele
structuri ce asigură ordinea publică şi siguranţa naţională, iar medalia cu
însemne de război (cu spade), se conferă tuturor militarilor din cadrul
forţelor armate terestre."
Carol
I – domnitor și primul rege al României (20
aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este
omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara
independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege
european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După
refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al
Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe
străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl
anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor
Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20
aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar
împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a
Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în
ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile
Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866,
proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea
Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6
abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie
aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul
călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar
la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin.
Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile
oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării
Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita
politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe
Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi
Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile
domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere
prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de
necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I
rostea următorul legământ:“Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am
părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la
chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe
acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o
ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o
inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un
devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către
lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi
nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin
simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre
familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol
a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de
Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul
căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a
confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o
va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul
Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu
dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării
sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor
putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol
I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul
ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în
1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o
treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în
anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914,
România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele
mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după
Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor
Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866
şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care
o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei
din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică,
echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste
tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi
urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori
violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre
politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună
alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model
occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional
Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti,
Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion
Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A.
Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul
Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr
Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru
Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul
Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a
culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca
Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici,
Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc,
Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează
limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin
Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu,
Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu,
Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu
Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi
ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu,
pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu,
Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide
Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume
ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa.
Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează
„Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei,
care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea
să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului
românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog
sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de
resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru
balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic,
încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti,
prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal
atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei,
care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic,
împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în
literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare
demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din
micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever
şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider
şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a
traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în
ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea
şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost
înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale
a României.
Placheta - Brigada I-a mixtă munte
Concursurile regionale de schi patrule
Categoria II-a - Premiul I - 1939 (Vânători de munte)
Brigada 1 Mixtă Munte a fost o mare
unitate a armatei române care s-a umplut de glorie în cele două războaie mondiale.
Unul dintre cei mai străluciți comandanți ai acestei mari unități a fost
Leonard Mociulschi (1889 - 1979) ajuns până la gradul de general de divizie.
Viața acestui erou al armatei române este plină de neprevăzut. Regimul comunist
instaurat i-a intentat un proces, a fost judecat, a fost condamnat, a făcut
închisoare, a fost eliberat și a murit la vârsta de 90 de ani. În structura
acestei mari unități mixte erau trupe de infanterie, artilerie ușoară dar și
vânători de munte. Încă din 1939 se organizau concursuri aplicativ militare, în
special schi, la care participau vânătorii de munte, iubitorii muntelui și ai
schiului.
Vânătorii de munte reprezintă o specialitate militară a Forţelor Terestre Române, componentă a infanteriei. Unitățile de vânători de munte au rolul de a desfășura operații independent și în cooperare cu celelalte forțe, în teren muntos-împădurit, pe direcții și în raioane greu accesibile, în orice condiții de timp și anotimp. Arma a fost înființată la 3 noiembrie 1916, când Marele Cartier General, prin Ordinul nr. 234, a decis transformarea Școlii Militare de Schiori din Bucureşti în "Corpul Vânătorilor de Munte". Organizarea inițială era pe 3 batalioane a câte 3 companii fiecare, cu un efectiv de 2000 de soldați. Trupele de vânători de munte au participat activ la luptele din cele două războaie mondiale și la misiuni internaționale în Kosovo, Irak şi Afganistan. În prezent, Armata Română are două brigăzi operaționale; Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmisegetusa" la Brasov, subordonată Diviziei 1 Infanterie şi Brigada 61 Vânători de Munte "Virgil Bădulescu" - Miercurea Ciuc, subordonată Diviziei 4 Infanterie.
Vânătorii de munte reprezintă o specialitate militară a Forţelor Terestre Române, componentă a infanteriei. Unitățile de vânători de munte au rolul de a desfășura operații independent și în cooperare cu celelalte forțe, în teren muntos-împădurit, pe direcții și în raioane greu accesibile, în orice condiții de timp și anotimp. Arma a fost înființată la 3 noiembrie 1916, când Marele Cartier General, prin Ordinul nr. 234, a decis transformarea Școlii Militare de Schiori din Bucureşti în "Corpul Vânătorilor de Munte". Organizarea inițială era pe 3 batalioane a câte 3 companii fiecare, cu un efectiv de 2000 de soldați. Trupele de vânători de munte au participat activ la luptele din cele două războaie mondiale și la misiuni internaționale în Kosovo, Irak şi Afganistan. În prezent, Armata Română are două brigăzi operaționale; Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmisegetusa" la Brasov, subordonată Diviziei 1 Infanterie şi Brigada 61 Vânători de Munte "Virgil Bădulescu" - Miercurea Ciuc, subordonată Diviziei 4 Infanterie.
Schiul este
un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe
schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe
discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri
cu schiurile etc.
Insigna - Al IV-lea congres al cooperației meșteșugărești
din R.S.R. - 1968 (Republica Socialistă România)
Cooperaţia meşteşugărească reprezintă astăzi o alternativă
socio-economică, realizată prin intermediul şi în folosul oamenilor, având ca
scop amplificarea solidarităţii sociale şi întrajutorarea membrilor
cooperatori, participând în acelaş timp activ la dezvoltarea comunităţilor
locale din care aceştia fac parte. Sunt astfel integrate principalele trăsături
specifice ale sectorului: libertatea de acţiune economică, responsabilitatea
individuală şi securitatea socială. Sectorul cooperatist meşteşugăresc,
bazat pe proprietatea privată a meşteşugarilor asociaţi, şi-a demonstrat de
peste 130 de ani viabilitatea şi implicarea în dezvoltarea economiei şi
societăţii româneşti. Începuturile cooperaţiei meşteşugăreşti din România
datează din anul 1879 când a fost înfiinţată prima organizaţie de acest fel –
„Societatea meseriaşilor de încălţăminte” (Bucureşti).
Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti – UCECOM a
luat fiinţă în anul 1951, fiind reorganizată în anul 2006 (în baza Legii nr.
1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei), având permanent, de la
înfiinţare până în prezent, rolul de organizaţie de reprezentare a cooperaţiei
meşteşugăreşti, la nivel naţional şi internaţional. Potrivit actualului său
statut, UCECOM este constituită ”cu scopul de a asigura reprezentarea şi
promovarea intereselor economice, sociale şi culturale ale cooperatorilor şi
ale membrilor asociaţi în relaţiile cu administraţia publică, cu autoritatea de
stat, cu alte persoane fizice şi/sau juridice, publice sau private,cu
organismele internaţionale similare, precum şi pentru susţinerea şi promovarea
principiilor cooperatiste”. Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul central
al UCECOM din București.
Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută
și prin acronim U.T.C.) a
fost organizația de tineret și rezerva de militanți a Partidului Comunist
Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România. În
timpul Republicii Populare Române, organizația s-a numit Uniunea
Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul
1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din
populația României.
Mai sus admiri steagul şi carnetul
de membru UTC.
Insigna - Cupa '78 U.T.C. (Uniunea Tineretului Comunist)
Tenisul de câmp modern a apărut inițial în Anglia, la sfârșitul secolului al XIX-lea ca si “tenis de camp”. Dupa crearea sa, tenisul s-a raspandit mai intai in clasa superioara a lumii engleze, apoi, incet-incet, in intreaga lume. Tenisul este acum un sport olimpic si este practicat de toate clasele sociale, indiferent de bani si de varsta, inclusiv de persoanele aflate in scaun cu rotile. In mod remarcabil regulile sale de bază au ramas neschimbate din anul 1890. In 1874, maiorul Walter Wingfield a achizitionat drepturile de brevet pentru echipamente si reguli de joc. In acelasi an, primele instante judecatoresti de tenis au aparut in Statele Unite. Jocul s-a raspandit curand in diferite parti ale lumii cum ar fi Rusia, Canada, China si India. Terenurile de crochet au servit ca terenuri de tenis in acea perioada. Primul teren de tenis a fost conceput de Wingfield si a fost in forma de clepsidra. Acest a fost mai scurt decat terenul modern pe care il avem astazi. Cel mai vechi turneu de tenis a a vut loc în anul 1877 la Wimbledon-Anglia, câștigat de Spencer Gore.
Set 2 insigne - pilot civil
perioada 1931 - septembrie 1940
domnia regelui Carol al II - lea
Produsele
medalistice de mai sus sunt insigne
pilot civil în regatul România, perioada 1931
– septembrie 1940, în domnia regelui Carol al II-lea. Aceste insigne
erau distincții ale piloților civili de pe primele companii românești de
aviație înființate la începutul anilor ‘30. Modelul acestor insigne este
realizat după modelul insignei de pilot militar din domnia lui Carol al II-lea.
Insigna are forma unei perechi de aripi desfășurate
orizontal, având în mijloc monograma regelui Carol al II-lea (două litere
legate „C”). Primele insigne ale piloților civili păstrau încă protecția
mâinilor sabiei chiar în spatele coroanei. Insigna având dimensiunile 66 x 36
milimetri este confecționată din bronz argintat și are un știft orizontal de prindere
pe revers. Coroana și marginea exterioară a monogramei regale nu au fost
argintate și au rămas din bronz. Unele dintre insigne aveau cele două litere C
legate, acoperite cu smalț albastru.
__________ooOoo_________
O OBLIGAȚIUNE ROMÂNEASCĂ
Titlu de lei 5000 - 4,5% din 1934
reprezentând cinci obligațiuni de lei 1000
ÎMPRUMUTUL DE ÎNZESTRARE A ȚĂRII
Datoria publică a României
Detaliu vignetă de pe o bancnotă locală austriacă
Două detalii vignetă de pe bilete spaniole de loterie
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 18.07.2020
Un comentariu:
Am o mulțime de bucurie și entuziasm în mine, sunt torpey clare, am fost fericit cu căsătoria mea, până când soțul meu nu a început să asculte bârfele despre faptul că nu sunt fidelă jurămintelor noastre conjugale, am încercat să-l fac să înțeleagă că sunt minte, dar a pierdut dragostea, încrederea și încrederea în noi. Așa că am devenit cupluri copleșitoare și apoi am cerut divorțul, mai târziu, ne-am separat. la ani de la divorț, am încercat să duc o viață normală fără el, dar nu am putut, așa că am început o căutare despre cum să-l recuperez pe fostul meu soț, apoi am fost menționat, BaBa ogbogo un om mare și extrem de spiritual care a aruncat un iubirea vrajă asupra mea și a făcut ca EX-ul meu să revină la mine. Sunt copleșit, așa că renunț la contactul său aici pentru cei care au probleme de relație și căsătorie, astfel încât să poată ajuta cu lucrări extraordinare. E-mail: greatbabaogbogotemple@gmail.com. Sau numărul său de whatsapp ... + 234902018697 Luați legătura cu el, vedeți cât de mare și puternic este. De asemenea, ajută în aceste chestiuni ...
(1) Opriți divorțul.
(2) Încetează sterilitatea.
(3) Mult succes noroc.
(4) Vrajă de căsătorie.
(5) Scăpați de problemele spirituale.
Trimiteți un comentariu