Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FINLANDEZE DE COLECȚIE

1. Moneda euro finlandeză de colecție de mai jos marchează trecerea a 125 de ani de la nașterea lui Arvo Henrik Ylppö. Pe aversul monedei, în centrul câmpului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este reprezentat un stetoscop medical, un făt și monograma gravorului. Sub stetoscop e inscripționat numele personajului – ARVO YLPPO, iar la partea superioară, între brațele stetoscopului, sunt inscripționați anii nașterii și decesului personajului – 1887 și 1992. Pe revers, în interiorul unui cerc continuu periferic este redat un ornament decorativ de forma unui zid ce are la partea superioară creneluri și peste care sunt postate diferite litere, se pare că sunt numele unor copii, și undeva în drepta sus – monograma Monetărie naționale finlandeze. Ca inscripții vizibile sunt: 10 E (orizontal – valoarea monedei), FINLAND, SUOMI și 2012 (pe două rânduri, pe verticală - numele țării în limbile engleză și finlandeză și anul emiterii).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 12 noiembrie 2012, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea 25,5 grame, material compoziție – aliaj argint, tiraje – 20000 buc BU și 20000 buc proof. și gravor - Reijo Paavilainen.

Arvo Henrik Ylppö a fost un medic pediatru finlandez care s-a născut la data de 27 octombrie 1887 și a decedat la data de 28 ianuarie 1992. El este creditat ca tată al sistemului de clinici publice de asistență pentru copii din Finlanda reușind să scadă semnificativ mortalitatea infantilă finlandeză în timpul secolului al XX-lea. A studiat la Universitatea din Helsinki și în anul 1906 a decis să se specializeze în medicină pediatrică. În anul 1912 s-a mutat la Spitalul de copii Imperial din Berlin, unde și-a prezentat și teza de doctorat. În timp ce se afla în Germania, Ylppö s-a concentrat pe cercetări despre anatomia patologică a copiilor obținând astfel recunoașterea internațională. În cercetările sale, el a observat că decesele copiilor născuți prematur se datorează de obicei unor condiții tratabile, mai degrabă decât unei simple dezvoltări, ceea ce a motivat avansarea tratamentului și științei legate de sugarii născuți prematur. Când s-a întors în Finlanda, în 1920, a devenit profesor la Spitalul Universitar din Helsinki. În 1925 postul său a devenit postul de profesor de pediatrie.Ylppö și-a continuat cercetările și a scris pe larg reviste medicale despre îngrijirea copilului. El a sprijinit eforturile de extindere a pregătirii asistenților finlandezi, a industriei farmaceutice finlandeze și a conștientizării publicului despre probleme medicale. Din 1920 până în 1963 a fost medicul șef al spitalului pentru copii din Helsinki (Lastenlinna). De asemenea, a avut și practică privată la Helsinki.

2. Moneda euro finlandeză de colecție de mai jos marchează trecerea a 125 de ani de la nașterea lui Frans Eemil Sillanpää. Pe aversul monedei, în centrul câmpului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este reprezentat chipul din față al personajului, având barbă și bască. Deasupra circular urmând conturul monedei e inscripționat numele personajului – F.E.SILLANPAA, în dreptul gurii, în stânga, este inscripționat anul nașterii – 1888, iar în dreapta anul decesului – 1967 și lângă urechea stângă, pe verticală, e inscripționat anul emiteri monedei – 2013. Pe revers, în interiorul unui cerc continuu periferic este redat un ornament decorativ constând într-un sătuc, din coșurile caselor lui ieșind coloane de fum ce iau pe cer forma unor personaje mitice (aici un cal înaripat) și lateral stânga, dreapta monogramele gravorului și Monetăriei naționale finlandeze. Ca inscripții aparte vizibile sunt: 10E – orizontal - valoarea monedei și FINLAND și SUOMI – vertical pe 2 rânduri – numele țării în limbile engleză și finlandeză.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 01 februarie 2013, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 33 milimetri, greutatea 17 grame, material compoziție – aliaj argint, tiraj – 20000 proof și designeri - Reijo Paavilainen și Pekka Rytkönen.

Frans Eemil Sillanpää a fost cel mai mare scriitor finlandez al secolului al XX-lea, care s-a născut la data de 16 septembrie 1888 și a decedat la data de 3 iunie 1964. Și-a început studiile în științe naturale la Universitatea din Helsinki, dar în paralel s-a dedicat pe de-a întregul literaturii. A obținut recunoașterea internațională cu romanul Nuorena nukkunut, în anul 1931. În 1936 Frans Eemil Sillanpää devine Doctor Honoris Causa al Universității din Helsinki, iar în anul 1939 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură "pentru înțelegerea profundă a țărănimii din patria sa și pentru arta desăvârșită cu care i-a descris modul de viață și relația cu Natura." Multe din scrierile sale au devenit subiecte de film. În semn de apreciere a operei sale, Asteroidul 1446 descoperit de faimosul astronom și fizician Yrjö Väisälä, poartă numele “Sillanpaa”.

3. Moneda euro finlandeză de colecție de mai jos marchează trecerea a 150 de ani de la nașterea lui Sophie Mannerheim. Pe aversul monedei, în centrul câmpului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este reprezentat chipul în profil, spre dreapta, al personajului și sub bărbie monograma Monetăriei naționale finlandeze. Lateral, circular, urmând conturul monedei sunt aplicate inscripțiile – SOPHIE MANNERHEIM (în dreapta – numele personajului) și – 1863 * 1938 (în stânga - anii nașterii și decesului personajului). Pe revers, în interiorul unui cerc continuu periferic este redat stilizat interiorul unui cabinet medical, două femei, probabil asistente medicale, doi copii și monograma gravorului. Ca inscripții aparte și vizibile sunt: 10 E – orizonta – valoarea monedei și SUOMI, FINLAND, 2013 – pe partea stângă și superioară, circular, urmând conturul monedei - numele țării în limbile finlandeză și engleză dar și anul emiterii monedei.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 02 aprilie 2013, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 38,6 milimetri, greutatea 25,5 grame, material compoziție – aliaj argint, tiraj – 17000 proof și designer – Tero Lounas.

Baroneasa Eva Charlotta Lovisa Sofia (Sophie) Mannerheim a fost o renumită asistentă cunoscută drept pionierul asistenței medicale moderne din Finlanda, care s-a născut la data de 21 decembrie 1863 și a decedat la data de 9 ianuarie 1928. A fost fiica unui conte și sora unui fost președinte finlandez, mareșalul Carl Gustaf Emil Mannerheim. Cariera ei a început ca angajată a unei băncii timp de 6 ani, până când s-a căsătorit în 1896. După divorțul din 1902 s-a instruită ca asistentă medicală la Școala Nightingale de la Spitalul St Thomas 'din Londra. Întorcându-se acasă, a fost numită asistentă șefă a Spitalului chirurgical din Helsinki și ulterior aleasă președinte a Asociației Asistenților Finlandezi, funcție pe care a deținut-o timp de 24 de ani. Ca urmare a implicării sale internaționale, a fost aleasă și președinte al Consiliului internațional al asistenților medicali. Sophie Mannerheim împreună cu Dr. Arvo Ylppö au fost fondatorii spitalului pentru copii Lastenlinna din Helsinki, iar ea în plus și președinta Ligii Mannerheim pentru bunăstarea copilului.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

DE LUAT AMINTE

_________xxx_________

CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - 150 de ani de la sfințirea

Bisericii romano-catolice din Văliug 9.10.2011

În anul 1718, Banatul, respectiv zona Reşita-Văliug, intra sub stăpânirea Imperiului Austriac, Reşiţa devenind în scurt timp un important centru metalurgic, mare consumator de minereu şi energie. În vara anului 1793, se obţinea aprobare de la Viena, pentru colonizarea a 300 de familii din zona Salzkommercut (Austria) şi stabilirea lor la Reşita, din care 71 familii pentru zona Valiug (denumire germană Franzdorf). Aici, coloniştii, au găsit păduri seculare, însă au fost atraşi de un spaţiu mai mare, străbătut de Bârzava, cuprins între dealurile din spatele actualei Primării, drumul de la Crăinicel şi respective drumul care vine de la Reşiţa, loc unde şi-au instalat corturile. Începând cu 30 iunie 1793, organele administraţiei austriece au început împărţirea locurilor de casă. În primele săptămâni ale lui octombrie 1793, a început oficierea slujbelor într-o capelă din lemn, primul preot fiind Pater Benedict Braun, care a slujit până în anul 1818. Între anii 1858 şi 1859, numărul coloniştilor a crescut cu încă 40 de familii, ceea ce reprezintă 237 suflete. Trebuie menţionat faptul că această creştere a populaţiei nu s-a realizat numai cu colonişti, ci şi cu cărbunari din zona Olteniei, precum şi cu populaţie din zonele limitrofe.

În anul 1861, se finalizează clădirea noi biserici catolice, construită din beton, piatră şi cărămidă nearsă, acoperită cu tablă, având şarpantă, patron fiind până astăzi Sfântul Francisc din Asissi. Biserica a fost înzestrată, de Kaiser, cu două clopote, altar, cruce şi o orgă cu şase registre, lucruri ce se găsesc şi astăzi în acest lăcaş. În anul 1862, patronatul Uzinelor Reşita donează bisericii un baldachin, două steaguri, o carte bisericească şi o cruce, iar prin contribuţia credincioşilor s-a mai cumpărat un steag cu chipurile Sf. Hubertus şi Sf. Iosef. Sfinţirea acestora s-a săvârşit la 23 mai 1869 de către preotul Anton Bartl. Toate icoanele şi statuile din interiorul bisericii au fost aduse pe Dunăre, din Austria. Biserica ridicată în stil neo-gotic adună, an de an, în ultima duminică a lunii septembrie creştini, indiferent de confesiune, într-o sărbătoare a spiritualității, a toleranței, a bunei convieţuiri şi a înţelegerii, repere în fapt definitorii pentru comunitatea bănățeană, în general şi pentru cea a Banatului de Munte, în special.

Insigna - 20 de ani Asociația Germană

de Cultură și Educație a Adulților Reșița

19.11.987 - 19.11.2007

Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița este o veche instituție de cultură a etnicilor germani din municipiul Reșița și împrejurimi. Ea a fost fondată în data de 19 noiembrie 1987, are sediul pe Strada Oituz, la nr.6. Majoritatea manifestărilor social-culturale organizate de această asociație au loc la Centrul german „Alexander Tietz” din Reşiţa sau în clădirea Teatrului reșițean. De la înființare și până în prezent asociația a organizat sau co-organizat aproape 5000 de acțiuni și manifestări culturale. Ca să ne dăm seama de diversitatea acțiunilor organizate de asociație enumăr doar câteva:

Decada Culturii Germane în Banatul Montan
Zilele Literaturii Germane la Reșița
Paradei Portului Popular German la Reșița
Concursul internațional „Copiii desenează ținutul natal”
Revista „Echo der Vortragsreihe“ („Ecoul Asociației“)
Revista “Info”
Formația de dansuri populare germane „Enzian” pentru copii, tineri și adulți
Formația muzicală „Banater Bergland”
Grupul „Intermezzo”
Corul „Franz Stürmer”
Corul “Menestrelul”
Cercurile de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”
Cercul de sculptură “Jakob Neubauer”
Expoziții diverse (pictură, fotografie, etc)
Restaurarea şi păstrarea unor monumente ale etniei germane din Reşiţa și împrejurimi
Întreţinerea mormintelor eroilor germani căzuţi în cele două războaie mondiale din Reșița și împrejurimi

Insigna - Cupa veteranilor - Semenic 1979

Schiul este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc.

Statiunea turistica Semenic este situata in judetul Caras-Severin, in Muntii Semenic. Muntii Semenic reprezinta cea mai importanta subunitate a Muntilor Banatului, nu degeaba intreaga zona poarta numele de Banatul Montan. Muntii Semenic fac parte din grupa sudica a Carpatilor Occidentali, culminand cu Varful Piatra Goznei (1447 metri) si Varful Semenic (1445 metri). Partiile de schi din Muntii Semenic se gasesc la 40 km de Resita, la o altitudine de 1400 de metri, si ofera servicii turistice precum centre de închiriat echipament sportiv, cursuri de initiere la schi, snowmobile, nordic walking, cicloturism, enduroturism, drumetiile. Complexul turistic cu spatii de cazare, restaurante si baruri se gaseste la peste 1400 m altitudine, intre virfurile Piatra Goznei si Semenic.Clima este blanda si usor suportabila, chiar si pentru copii. In timpul iernii temperaturile se situeaza intre -25 grade Celsius pana la +6 grade Celsius, vara intre +10 grade Celsius si +25 grade Celsius. Semenicul este unul dintre putinele locuri din tara unde zapada persista chiar si sase luni pe an, timp in care turistii pot schia in voie, la preturi acceptabile. Tot în zonă, însă în Văliug, a fost amenajată cea mai lungă pârtie de schi din ţară, de 5,8 kilometri şi o alta, de 800 de metri, dotată cu nocturnă şi tunuri de zăpadă artificială. Dintre pârtiile mai vechi, chiar din staţiune, cea mai lungă pârtie de pe Semenic este Uriaşul cu o lungime de 1200 de metri. Diferenţa de nivel este de 220 de metri, iar traseul este considerat de un nivel mediu. Teleschiul poate transporta până la 800 de persoane pe oră. Ajungând pe aici se poate vizita; colectia trofeelor de vanatoare si biserica din secolul al XIX-lea, ce fac parte din ansamblul complexului turistic din Semenic, parcul national Semenic, lacul Cozna de la Crivaia, rezervatia naturala Izvoarele Nerei, rezervatia paleontologica de la Soceni, Lacul Valiug, Punctul fosilifer de la Apadia, Delinesti, Petrosnita, Târnova, Garâna, statiunea balneoclimaterica și lacul Trei Ape.

Insigna - 15 ani TMK - 245 Reșița

T.M.K. Reșița, este numele vechiului Combinat Siderurgic din municipiul Reșița, companie metalurgică puternică și de mare tradiție din România. În anul 2000 s-a încercat privatizarea combinatului, cu americanii de la Noble Ventures, privatizare care s-a încheiat cu un proces câștigat de statul român (la Curtea de arbitraj din Washington), după ce s-a dovedit că americanii nu aveau nici un ban de investit în combinat și nu au îndeplinit nici o obligație dintre cele preluate prin contract. În februarie 2001, statul român a vândut pachetul majoritar de acțiuni ale combinatului pe un euro către compania rusă TMK. Alături de prețul de vânzare au fost incluse o serie de alte obligații, cum ar fi plata datoriilor care, la acea dată, depășeau valoarea activelor. În același timp toate datoriile bugetare acumulate de Combinatul Siderurgic Reșita au fost șterse, iar pentru stingerea datoriilor neachitate către bugetele locale combinatul a vândut Consiliului Local Reșita terenurile fostei uzine cocso-chimice, la un preț egal cu valoarea datoriilor. Pe data de 17 aprilie 2016, Grupul TMK a sărbătorit cea de-a 15 aniversare de la înființare. Producția modernă, calitatea înaltă și tehnologiile de ultimă generație reprezintă principalele componente ale activității TMK. Fiind o companie globală, a reușit să devină unul dintre cei trei lideri de pe piața mondială de țevi. Încă de la înființare, obiectivul a fost acela ca TMK să devină un puternic holding în industria de țevi, care să ocupe o poziție puternică pe piața mondială. Astăzi, TMK reunește 30 de întreprinderi situate în Rusia, SUA, Canada, România, Oman, Kazahstan,și are cele mai mari capacități de producție din lume pentru întreaga gamă de țevi din oțel. Peste 2000 de oameni sunt angajați în cadrul companiilor TMK din România. Sute de companii din Europa și America de Nord sunt astăzi clienți fideli ai țevilor industriale produse de TMK în România.

Insigna - C.S.M. Reșița (clubul sportiv muncitoresc)

C.S.M. Reșița (Clubul Sportiv Muncitoresc) este un club de fotbal

din Reșița care evoluează în Liga a II-a. Fondat în anul 1926 clubul are în palmares un Campionat național și o Cupă a României. Echipa a luat ființă prin fuziunea a două societăți sportive: Clubul sportiv al muncitorilor și Societatea angajaților uzinelor din Reșița. Nou înființata echipă a primit denumirea Uzinele și Domeniile Reșița, sau mai bine cunoscută ca U.D. Reșița. A participat la campionatul districtual Timișoara începând cu 1927, iar în sezonul 1930 – 1931a câștigat campionatul Ligii de Vest, calificându-se în finala națională. Aici a trecut de Prahova Ploiești și S.G.Sibiu și a câștigat titlul de campioană. În anul următor, echipa reșițeană s-a calificat din nou în finala națională, dar avea să cedeze trofeul în fața formației Venus București. Odată cu înființarea campionatului divizionar, U.D. Reșița evoluează în primele sezoane în Divizia B, obținând promovarea în primul eșalon la finalul sezonului 1937-38. Formația reșițeană se menține în Divizia A și după cel de-al doilea război mondial, când evoluează sub numele, Oțelul Reșița. În anul 1948, echipa retrogradează în Divizia B, unde în urma unei fuziuni cu Locomotiva Reșița ajunge la denumirea Metalochimic Reșița, iar în anul 1949 revine în prima divizie. În anul 1950, devenită Metalul formația reșițeană coboară din nou în Divizia B, pentru ca în următorul sezon să retrogradeze și din acest eșalon în campionatul regional. Reîncepe ascensiunea și în anul 1952 revine în Divizia B, pentru ca în anul 1954 să înregistreze a doua mare performanță a clubului, câștigarea Cupei României. După ce a trecut printre altele de Știința Timișoara și CCA București, Metalul a învins în finală pe Dinamo București cu 2-0. Abia în anul 1972, CSM Reșița (nume preluat în 1958) revine în eșalonul de elită unde se menține timp de șase sezoane consecutive, cea mai bună performanță fiind locul șase în 1975. A mai revenit în prima divizie în 1992, când a rezistat un singur sezon, și în 1997 când s-a menținut timp de trei sezoane, cel mai bun rezultat fiind locul șapte, ocupat în prima stagiune.

Insigna - Cel mai bun metalurgist - Reșița 1976

După instaurarea comunismului în România, regimul a instituit un amplu ansamblu de măsuri de convingere-impunere-schimbare a conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului.”Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”. În acest scop s-a instituit un sistem stufos de insigne și decorații pentru distingerea oamenilor cu merite în aceste domenii. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate de metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. Și insigna Cel mai bun metalurgist face parte din acest ansamblu de distincții. De pe insignă nu lipsesc simbolurile comuniste; laurii de pe margine simbolizând “victoria finală în efortul de creare a societății socialiste multilateral dezvoltate și a omului nou” și profilul unui furnal – simbolul industrializării accentuate a României.

Reșița (în maghiară Resicabánya, în germană Reschitz, în cehă Rešice, in croată Ričica), este capitala județului Caraș Severin din România, provincia Banat, care numără aproximativ 84000 de locuitori. Istoric, localitatea este atestată din secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka și Rechycha. Cercetările arheologice au descoperit în acest spațiu urme de locuire din perioada neolitică, dacică și romană. Este menționată în 1673 cu numele Reszinitza, ai cărei locuitori plăteau impozite către pașalâcul Timișoarei, iar în anii 1690 - 1700 izvoarele o amintesc ca depinzând de Districtul Bocșei împreună cu alte localități din Valea Bârzavei. Conscripția din anul 1717 o menționează cu numele Retziza, având 62 gospodării impuse de către stăpânirea austriacă nou instaurată aici. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de întemeiere a celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european. Odată cu nașterea uzinelor, se pun bazele Reșiței industriale. Sus am postat stemele comunistă și actuală ale orașului Reșița, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură reșițene din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.

Catedrala ortodoxă română

Primăria

Universitatea "Eftimie Murgu"

Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Biserica romano-catolică

Stăvilarul de la Văliug

Poșta

Vila direcțională

Sinagoga

Prefectura

Centrala electrică

Trimiteri poștale

Caraș-Severin este un județ situat la limita provinciilor Banat și Transilvania din România, care are ca reședință orașul industrial Reșița. Situat în partea de sud-vest a României, județul Caraș-Severin are o suprafață de 8514 kilometri pătrați, 3,6% din suprafața țării, ocupă locul al treilea, ca mărime între județele țării, numără aproximativ 333000 de locuitori și cuprinde 2 municipii - Reșița și Caransebeș, 6 orașe - Bocșa, Oravița, Moldova Nouă, Oțelu Roșu, Anina, Băile Herculane și 69 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică Caraș și Severin, comunistă și actuală ale județului Caraș - Severin, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Caraș-Severin, din vremuri diferite, precum și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.