Epaminonda's Blog.....: MONEDE COROANE CEHE DE COLECȚIE

1. Moneda de mai jos marchează trecerea a 100 de ani de la nașterea lui

Josef Hlávka. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc periferic continuu este prezentat chipul din față al personajului cu barba-i stufoasă și undeva în dreapta, jos, monograma gravorului. Pe părțile laterale, periferic, circular, urmând conturul monedei sunt aplicate inscripțiile: JOSEF HLAVKA – numele personajului, pe stânga, și 1908 * 2008 anii decesului personajului și al emiterii monedei, pe dreapta. Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu sunt redate: silueta Spitalului maternal regional din Praga, deasupra aripa protectoare a unei păsări și jos în stânga - monograma Monetăriei naționale cehe. Ca inscripții se deosebesc: 200 Kc – valoarea monedei, pe un rând, și CESKA REPUBLIKA – numele țării, periferic, circular, urmând conturul monedei pe partea superioară și dreapta.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 05 martie 2008, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (9600 buc) și proof (16000 buc) și designer – Vojtěch Dostál.

Josef Hlávka a fost un arhitect ceh, proiectant și constructor al unor edificii monumentale din Austro-Ungaria, care s-a născut la data de 15 februarie 1831 și a decedat la data de 11 martie 1908. El a studiat la Universitatea Tehnică din Praga și mai târziu arhitectură la Academia de Arte Plastice din Viena. Dintre edificile realizate de amintesc: Opera de Stat din Viena, Spitalul matern regional din Praga și Reședința mitropoliților bucovinini și dalmați din Cernăuți – Ucraina. S-a remarcat prin activitatea sa filantropică și de mecenat, fiind fondatorul și primul președinte al Academiei Cehe de Științe și Arte. Centenarul morții sale a făcut parte dintre aniversările culturale ale UNESCO din anul 2008.

2. Moneda de mai jos marchează trecerea a 150 de ani de la nașterea lui Viktor Ponrepo. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc periferic continuu sunt redate un aparat de proiecție și între picioarele trepiedului aparatului Monograma monetăriei cehe. În fasciculul aparatului de proiecție sunt aplicate inscripțiile: CESKA REPUBLIKA – numele țării, și 200 Kc – valoarea monedei. Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu sunt redate articole ale echipamentului de magician (un joben și o mustață detașabilă), trei floricele (la partea de jos) și monograma gravorului monedei (sus în stânga). Periferic, circular, urmând conturul monedei sunt aplicate inscripțiile: VIKTOR PONREPO – numele personajului, și 1850 * 2008 – anii nașterii personajului și al emiterii monedei.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 28 mai 2008, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (9600 buc) și proof (15000 buc) și designer – Jan Smrž.

Viktor Ponrepo, nume real Dismas Šlambor a fost un magician ceh și pionier al cinematografiei, proprietarul primului cinematograf permanent din Praga, care s-a născut la data de 16 iunie 1858 și a decedat la data de 4 decembrie 1926. De mic și-a descoperit talentul de a prezenta trucuri magice. El a obținut permisiunea autorităților austriece pentru a exersa arta magiei și a început să organizeze spectacole prin încânta publicul. A simțit că numele său nu are destulă rezonanță și a decis să și-l schimbe în Viktor Ponrepo. În anul 1903 a scris cartea Modern magic în care a prezentat diverse experimente în fizică, mecanică, aritmetică și jocuri de masă pentru artiști profesioniști și amatori. A fost vrăjit de fonograful lui Edison aflat în Expoziția Jubileului din 1891 de la Praga l-a încântat și o proiecție a primelor fotografii a fost expusă în coliba de lemn din Kříženecký. Patru ani mai târziu, a avut loc prima sa reprezentație de cinema. Ulterior și-a cumpărat un fonograf și apoi un proiector. În cele din urmă, în loc de trucuri de magie, a început să ruleze propriul său cinematograf de călătorie. Nu avea licență pentru a prezenta filme la Praga, dar a prezentat în toată țara. Începând cu anul 1907 a deschis un cinematograf permanent la Praga, care avea 56 de locuri și unde prezenta filme zilnic, mai puțin vinerea.

3. Moneda de mai jos marchează trecerea a 400 de ani de la moartea lui

nașterea lui Rabbi Jehuda Löw. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc periferic continuu sunt redate câteva stele ale lui David, de diverse dimensiuni, suprapuse, în interiorul lor putând fi sesizate inscripționările unor ani: 1827, 1849, 1941, dar și alte numere; 93, 95, 185 precum și monograma Monetărie statului ceh. Ca inscripții la obiect putem descifra: 200 Kc – valoarea monedei – undeva în dreapta, pe 2 rânduri și jos, periferic, circular, pe conturul monedei – CESKA REPUBLIKA – denumirea țării. Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentat un ornament decorativ și monograma gravorului, iar pe partea centrală, începând de sus și până jos, pe mai multe rânduri, sunt aplicate inscripțiile: “RABI JEHUDA LOW BEN BECALEJ” (numele personajului) și 1609 – 2009 (anii decesului personajului și al emiterii monedei).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 17 iunie 2009, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (11300 buc) și proof (18100 buc) și designer – Josef Šafařík.

Rabbi Jehuda Low, nume real Judah Loew ben Bezalel sau Rabin Loew (Löw, Loewe, Löwe, Levai) a fost un savant evreu, filozof mistic și rabin ale orașelor Mikulov (Moravia) și Praga (Boemia), care s-a născut în anul 1512 (1526?) și a decedat la data de 7 septembrie 1609. În rândul savanților iudaismului era cunoscut ca și Maharal de Praga sau pur și simplu Maharal, acronimul ebraic al „Moreinu Ha-Rav Loew "(" Învățătorul nostru, Rabin Loew "). Nu există dovezi documentate despre faptul că a primit educație religioasă organizată, conducându-i pe cercetători să concluzioneze că a fost un autodidact talentat. Este înmormântat la Cimitirul evreiesc vechi din Praga.

xxx

DE LUAT AMINTE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

__________xxx___________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Regina Elisabeta a României - Muza poeziei

Medalia de mai sus s-a bătut în anul 1913 la Berlin de către gravorul Johannes Boesse, este de alamă, are forma rotundă cu diametrul de 90 milimetri și este un omagiu adus reginei României - Elisabeta. Pe avers este reprezentat bustul laureat al reginei Elisabeta spre dreapta, având pe cap o eșarfă, înconjurat de legenda: “ELISABETH KONIGIN V. RUMANIEN 29 XII 1913”. Pe revers este reprezentată muza poeziei iradiind raze de lumină, cântând la liră, iar în exergă inscripția pe trei rânduri: “IN MEMORIAM / GLORIOSISSIMAN / 29.XII.1913”

Elisabeta a Romaniei, Principesă de Wied – pe numele său complet

Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied – (născută 29 decembrie 1843, Neuwied, Germania – decedată 18 februarie 1916, Curtea de Argeş) este numele sub care a mai fost cunoscută Regina Elisabeta a României, întâia regină a României, soţia lui Carol I Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege român al dinastiei Hohenzollern, a fost o patroană a artelor, fondatoare a unor instituţii caritabile, poet, eseist, scriitor. Este, de asemenea, cunoscută sub numele de Principesa Elisabeth von Wied, ca patroană a artelor purta pseudonimul Carmen Sylva, iar ca fondatoare de instituţii caritabile a fost supranumită de oamenii din popor Mama răniţilor. S-a născut pe 29 decembrie 1843 în castelul Monrepos din Neuwied (astăzi în unul din cele 16 state federale ale Germaniei, Rheinland-Pfalz) pe Rin şi a murit pe data de 2 martie 1916 în Bucureşti. Mormântul său se găseşte la Mănăstirea Curtea de Argeş, unde sunt îngropaţi toţi Regii României. Elisabeta era fiica lui Hermann, prinţ de Wied. În 1869 Principesa Elisabeta de Wied se căsătoreşte cu Domnitorul Carol I al României, devenind astfel prima regină a României. Prinţesa Elisabeta von Wied a venit în România în 1869, la vârsta de 26 de ani, pentru a se căsători cu Karl von Hohenzollern, care a guverant sub numele regal de Carol I de România. În acea vreme Principalitatea era sub tutela Imperiului Otoman. După Războiul de Independenţă din 1877 şi Tratatul de la Berlin (1878), România a fost recunoscută ca regat în 1881 şi Elisabeta a devenit prima Regină de România. În timpul războiului din 1877, Elisabeta a înfiinţat spitale, servicii de ambulanţă şi îngrijire şi a procurat medicamente pentru răniţi. Regina Elisabeta s-a implicat energic în sprijinirea artelor şi a societăţii filantropice, prin intermediul cărora a încurajat doamnele din înalta societate să aibă un rol activ în strângerea de fonduri şi în gestionarea actelor caritabile. În absenţa unui sistem de caritate, Societatea Regina Elisabeta a reginei, fondată în 1893, a tratat benevol circa 17.000 de pacienţi pe an, a distribuit medicamente gratuite şi a monitorizat starea familiilor nevoiaşe. Regina a avut şi iniţiativa de a identifica potenţialul meşteşugurilor româneşti. Ea însăşi se înveşmânta adesea în portul naţional românesc, socotit până atunci strai al ţăranilor, şi a încurajat doamnele din suita ei să facă la fel, dându-i astfel o valoare socială deosebită. Regina a organizat la castelul regal de la Sinaia un centru de meşteşuguri naţionale. A făcut o datorie din a încuraja tinerii talentaţi să studieze prin intermediul unui program de burse. Regina şi-a făcut un anturaj de artişti în devenire cum ar fi George Enescu sau Elena Văcărescu şi a sprijinit financiar pictorul Nicolae Grigorescu şi poetul Vasile Alecsandri.Elisabeta a ştiut şi beneficiul major al turismului într-o ţară care nu era încă în circuitul turistic internaţional. A iniţiat în acest domeniu o campanie vioaie de publicitate pentru a-şi face cunoscută în străinătate ţara sa adoptivă. Trenul Orient Express făcea o haltă la Sinaia şi călătorii erau găzduiţi la castelul regal. Ca parte a aceleaşi campanii, România a participat la Expoziţia Universală de la Paris în anii 1867, 1889 şi 1900 cu multe articole lucrate tradiţional de femei, cum ar fi broderii şi tapiţerii, iar în 1912, regina a organizat la Berlin expoziţia Die Frau im Kunst und Beruf (Femeia în artă şi meşteşuguri). Talentul său lingvistic desăvârşit, a ajutat-o să publice diverse opere în limbile franceză, germană şi engleză sub pseudonimul Carmen Sylva, prin lucrările sale făcând cunoscută în străinătate România; astfel a atras atenţia lui Pierre Loti şi Mark Twain, care evocând-o a spus despre ea: “Acea prinţesă şi poetă germană încântătoare, adorabilă, îşi aduce aminte că florile codrului şi câmpiile “i-au vorbit”". În ciuda romantismului său accentuat, se poate spune fără şovăială despre Carmen Sylva că a reuşit, într-o societate patriarhală atunci când sistemul de valori european era doar o faţadă, să iniţieze o mişcare de emancipare a femeilor din România: cel mai bun exemplu al acestei mişcări este protejata ei, Elena Văcărescu. Regina Elisabeta a murit cu puţin timp înainte ca România să declare război Germaniei şi a fost îngropată la mănăstirea de la Curtea de Argeş. A fost poetă şi prozatoare, o admiratoare sinceră a poetului român Mihai Eminescu, pe care l-a recompensat cu ordinul Bene Merenti, însoţit de o importantă sumă de bani dar cuprins de o furie anti dinastică poetul a refuzat să ridice premiul. Era o pasionată cititoare a poemelor sale, după cum rezultă dintr-o scrisoare trimisă de Titu Maiorescu lui Eminescu. Relaţiile dintre Mihai Eminescu şi regele Carol I, erau destul de tensionate după ce Mihai Eminescu a folosit, ca să-l caracterizeze pe rege formula cu valoare derogativă Carol îngăduitorul într-un editorial din gazeta conservatoare Timpul. Mihai Eminescu era adeptul unei monarhii autoritariste, dar Constituţia de la 1866 dădea regelui doar puterile unei monarhii constituţionale, măsură de precauţie care urma să împiedice orice nouă tentativă de dictatură regală după precedentul istoric al domniei prinţului pământean Alexandru Ioan Cuza. Pseudonimul său literar era Carmen Sylva, ceea ce se traduce din limba latină prin “Cântecul pădurii”. Se fotografia în faţa maşinii de scris şi este cunoscut faptul că în prima reclamă publicitară din lume de tip testimonial pentru o companie producătoare de maşini de scris apărea chiar regina României. Casa regală a României, nefiind prea bogată (a se vedea celebra poveste privind Coroana de oţel), îşi completa veniturile din publicitate! A fost supranumită regina scriitoare, a scris poeme, basme, povestiri, romane, lucrări cu caracter memorialistic. A tradus din opera lui Pierre Loti. Reşedinţa ei preferată era Castelul Peleş, unde îşi ţinea şi biblioteca. Regina Carmen Sylva şi-a devotat întreaga ei viaţă desăvîrşirii spirituale, şi carierei de scriitor. A scris în mai multe limbi, fiind fluentă şi perfect inteligibilă în germană, franceză, engleză şi română. Cunoştea la perfecţie limba latină şi limba greacă. A colaborat la scrierea mai multor cărţi cu doamna ei de curte, Mite Kremnitz, una dintre iubitele lui Mihai Eminescu. Mite era cumnata lui Titu Maiorescu, şi a devenit eroina principală a unui roman de dragoste scris de Eugen Lovinescu, Mite (1934), despre povestea de dragoste dintre cei doi, la fel de faimoasă ca relaţia cu Veronica Micle. Titu Maiorescu era căsătorit cu Klara Kremnitz, dar după moartea prematură a acesteia, în urma unui cancer la sân îşi notează în Jurnal interesul său pentru Mite. Prin intermediul lui Mite Kremnitz, Carmen Sylva l-a cunoscut pe Mihai Eminescu. Într-o scrisoare pe care Titu Maiorescu i-o trimite lui Mihai Eminescu şi care conţinea asigurări că volumul de Poesii îngrijit de Maiorescu şi publicat în 1883 la editura Socec, acesta îi transmite poetului că la curtea de la Castelul Peleş doamnele de curte şi regina însăşi au învăţat deja poeziile sale pe de rost! Iubitoare şi creatoare de artă şi literatură, era o bună cunoscătoare şi interpretă de muzică – canto, pian, orgă; avea în acelaşi timp şi calităţi de pictor. Excelentă amfitrioană, femeie rafinată şi cultă, Elisabeta creează un salon pentru oamenii de cultură în care se găsesc, printre alţii, Vasile Alecsandri, Elena Văcărescu, Mite Kremnitz, Titu Maiorescu. Îi admira atât pe Mihai Eminescu, considerându-l un mare poet romantic, cât şi pe George Enescu. Pe acesta l-a ajutat în drumul devenirii sale de mare compozitor, prin construirea lângă Castelul Peleş a unei săli de concerte special concepută pentru el şi prin dăruirea unei viori construită de celebrul lutier italian Amati. “Azilul orbilor Regina Elisabeta” În 1909, Regina Elisabeta a înfiinţat “Azilul orbilor Regina Elisabeta” pe strada Vatra Luminoasă din Bucureşti, care funcţionează şi în prezent, acest centru având un liceu pentru cei cu deficienţe vizuale, o postliceală sanitară etc. Regele Carol a sprijinit acţiunea umanitară a Reginei, adresându-i d-lui Ion I.C. Brătianu, Preşedinte al Consiliului de miniştri, pe 26 noiembrie 1909, o scrisoare prin care dorea ca statul să se implice în activităţile acestui aşezământ, regele “punând la dispoziţie suma de 500 000 lei pentru achitarea datoriilor în fiinţa şi terminarea clădirilor trebuincioase”. Şi Regina a adresat lui Ion I.C. Brătianu pe 25 noiembrie 1909 o scrisoare în care scria: “în via dorinţă de a veni în ajutorul orbilor, am luat acum câţiva ani iniţiativa de a înfiinţa un azil menit a le da adăpost statornic deprinndu-i în acelaşi timp la o muncă folositoare.(…) Sunt încredinţată că acest aşezământ va răspunde şi în viitor menirei sale umanitare şi că deapururea infirmii se vor bucura într-însul de o adevarată alinare”. (sursa:Arhivele Naţionale ale României). A scris enorm, peste o mie de poezii, nouzeci de nuvele strânse în patru volume antologice, treizeci de opere dramatice şi patru romane. A scris în limba germană, uneori chiar cu caractere gotice. Opera ei a fost transpusă în limba română de Mihai Eminescu, George Coşbuc, Mite Kremnitz sau Adrian Maniu. Se poate menţiona ca un fapt divers că s-a afirmat adesea că poemul Pestre vârfuri al lui Mihai Eminescu ar fi doar versiunea modificată în limba română a unui poem scris în limba germană de poeta Carmen Sylva.

(Femeia secolului XXI - net)

Insigna - Angela Furtună

Poet al Capitalei Istorice a României

Angela Furtună este o scriitoare română, eseistă, publicistă, critic literar, grafician și artist vizual care s-a născut la data de 19 iunie 1957 la Suceava. Din 2004 este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași. În an 2013 a fost decorată de NARPA (North American Romanian Press Association) cu titlul Journalist of The Year 2013 1st Place for Culture. În anul 2011 a primit Premiul de Excelență din partea "The World Organization of Bukovinian Jews" pentru creativitate, spirit etic, efortul de a promova dialogul intercultural și de a denunța antisemitismul, pe toată paleta sa semantică globală actuală (ce merge de la anti-iudaism, alte forme de xenofobie și până la anti-românism), dar și pentru înțelegerea iudaismului și adevăratului românism în universalitatea lor, pentru respectarea valorilor identitare în lume. Publică literatură, critică literară, eseu și cronici, interviuri cu personalități literare, sau recenzii și realizări multimedia de PR, comunicare și marketing cultural în revistele literare românești ca Acolada, Hyperion, Vatra, Convorbiri literare, Poezia, România literară, Steaua, Poesis, Feed-back, Oglinda literară, Ateneu, La Lettre R, Porto-Franco, Antiteze, Luceafărul, Galateea, Gracious Light ș.a dar și în multe publicații electronice. În intervalul 2009 - 2010, în cadrul Bibliotecii Bucovinei, a susținut campania România Vorbită Frumos. Alte programe susținute de Angela Furtună sunt:

Atelierele LifeStyle - Angela
Programul de comemorare a Zilei Internaționale a Victimelor Holocaustului
Programul Clubul Cititorilor Copii - Cenaclul pentru Copii al Uniunii Scriitorilor din România.
Programul Conferințele Bibliotecii
Programul Zilele Monica Lovinescu, desfășurat la Suceava și Fălticeni.
Programul Francofon Le Printemps des Poetes

Insigna - C.T.A. artilerie (Cercul tehnico aplicativ)

Cercurile tehnico aplicative (C.T.A.) erau forme de pregătire specială în cadrul formațiunilor de pregătire militară a tinertului pentru apărarea patriei (P.T.A.P.). Pentru a înțelege contextul apariției formațiunilor PTAP să nu uităm că, urmare a creării NATO (1949), la 14 mai 1955, din inițiativa Uniunii Sovietice, apare al doilea bloc militar (Pactul de la Varșovia, semnat de toate statele comuniste) în scopul apărării colective împotriva unei agresiuni externe. Cu toate acestea, la data de 20 august 1968 o forță militară a Pactului de la Varșovia (formată din 23 divizii sovietice și 6 din partea altor țări comuniste) invadează Cehoslovacia pentru a înăbuși mișcarea reformatoare de acolo, împotriva URSS. E de reținut că România nu a participat la această acțiune, supărând rău de tot “prietenul de la răsărit”. O invazie asemănătoare celei din Cehoslovacia era iminentă și în România. La data de 15 noiembrie 1968 în România sea doptî Legea nr. 33 care a instituit pregătirea tineretului pentru apărarea patriei. Conducerea acestei pregătiri a fost încredințată UTC-ului, sprijinit de mai multe structuri administrative, militare și civile. Toți băieții și fetele cu vârste incluse între 18 – 20 ani erau incluși în formațiunile de PTAP. Pregătirea consta în pregătire militară generală, cunoașterea armelor de nimicire în masă și a modului de protecție împotriva lor, apărare locală antiaeriană, pregătire sanitară și de prim ajutor precum și pregătire de specialitate, în cadrul cercurilor tehnico-aplicative de pe lângă unitățile militare. Tinerii purtau pe timpul pregătirii o uniformă albastră asemănătoare cu cea a gărzilor patriotice (dar care era kaki) iar manualele după care se pregăteau erau asigurate de către Ministerul Apărării Naționale. Adeseori se organizau tabere și concursuri pe tematici specifice. Pentru stimularea tinerilor participanți la pregătire se acordau diplome, medalii, insigne și alte stimulente.

Începuturile artileriei se pierd în negura vremurilor, desi notiunea de artilerie a apărut destul de recent la scara istoriei, pe la mijlocul veacului al XV-lea. Termenul "artilerie" derivă din verbul arhaic francez "artiller", care înseamnă arta de a construi si mânui, pe timpul luptelor, diferite masini de război. Dar această masină de război, cum este tunul, nu este o masină oarecare! "În această masină (tun) se razimă toată puterea pedestrimii, toată splendoarea călărimii, cu un cuvânt toată puterea războiului", observa cronicarul polonez L. Gorecki. De aceea, comandantii militari, din toate timpurile, au învătat că Stiinta folosirii acestei arme puternice este o datorie pentru ei. Napoleon o spune direct: "Un comandant care nu stie să folosească această puternică armă din subordine, care nu are consideratii pentru nevoile artileriei nu ar trebui să o comande niciodată". Primele piese de artilerie din dotarea armatei române au fost 4 tunuri cu țeavă de bronz (calibru 80 milimetri), dăruite domnitorului Țării Românești – Gheorghe Bibescu, de către Înalta Poartă, “să slujească întru paza bunei rânduieli şi liniştei obşteşti". La 1835 Moldova avea un singur tun și abia în 1949, domnitorul Grigore Al. Ghica este cadorisit cu 5 tunuri tot de Înalta Poartă. În anii 1853 – 1854 artileria celor două provincii românești a participat la războiul ruso-turc efectuînd trageri de precizie, dar după încheierea conflictului tot materialul de artilerie a fost confiscat de armata rusă. Pentru instruirea artileriștilor moldoveni, sunt aduse la Iași două tunuri scoase din Dunăre, la Galați, în urma războiului ruso-turc. În luna februarie 1857 au fost achiziţionate din Austria 6 tunuri, 2 obuziere, 8 chesoane, precum şi caii cu harnaşamentul necesar. Cu acest material a fost constituită o baterie de artilerie călăreaţă formată din 8 piese, aceasta fiind dealtfel singura baterie existentă în Principatele Române până în anii Unirii. După Unire, în anul 1859, ca urmare a faptului că Rusia a înapoiat principatelor tunurile luate în 1854, s-au constituit încă trei baterii de artilerie: una pedestră în Moldova, şi două în ţara Românească: una călăreaţă și una pedestră. Acesta este începutul artileriei călărețe în România. Artileria este arma destinată pentru sprijinul cu foc al operațiilor forțelor luptătoare, constituind mijlocul principal de lovire cu foc a obiectivelor terestre și de la suprafața apei. Legea nr.18 din 4 martie 1992 pentru ratificarea Tratatului cu privire la forţele armate convenţionale în Europa stipulează: termenul artilerie înseamnă sistemele de mare calibru capabile să lovească obiective terestre, în primul rând prin executarea de foc indirect.Asemenea sisteme de artilerie asigură sprijinul de bază cu foc indirect pentru formațiunile de arme întrunite. Sistemele de artilerie de mare calibru sunt tunurile, obuzierele, piesele de artilerie combinând caracteristici de tunuri și de obuziere, aruncătoarele și sistemele multiple de lansare proiectile reactive cu calibru de 100 mm și mai mare.

Comitetul pentru cultură fizică și sport

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Comitetul pentru Cultura Fizica si Sport (C.C.F.S.) a fost un organism național care a condus o perioadă de timp sportul românesc (9 august 1949 – 2 iulie 1957). Acest organism avea filiale teritoriale și locale care funcționau pe lângă primăriile regionale, raionale sau comunale. Pentru rezultate meritorii obținute în activitatea sportivă competitorii primeau insigne robuste strident colorate, încărcate cu simboluri comuniste, dar și diplome, care tot așa, erau divers colorate și cu multe simboluri comuniste pe ele.. Începuturile organizarii activitatii de educatie fizica si sport din țara noastra apartin celei de-a doua jumatati a secolului XIX-lea, cand s-au infiintat societati de vanatoare care au contribuit la dezvoltarea tirului si la formarea primelor societati de tir. Drept urmare, prima societate sportivă care s-a infiintat la Bucuresti, a fost Societatea de dare la semnu Bucuresc, in anul 1862. La initiativa lui Gheorghe Moceanu, primul profesor roman de gimnastica (termen prin care, la vremea respectiva, se intelegea educatie fizica) si a profesorului de scrima C. Constantiniu, a luat fiinta, la 8 iunie 1867 Societatea Centrala Romana de Arme, Gimnastica si Dare la Semn (mai tarziu, si Natatiune). Ca urmare a intensificarii activitatii societatilor de gimnastica existente, in anul 1906 ia fiinta primul for conducător din Romania: Federatiunea Societatilor de Gimnastica din Romania (F.S.G.R.). A doua organizatie centrală de conducere a activitatii de educatie fizica si sport din tara noastra a luat fiinta în decembrie 1912, sub denumirea de: Federatia Societatilor Sportive din Romania (F.S.S.R.). F.S.S.R. a fost prima organizatie care a cuprins aproape toate ramurile de sport practicate in tara. Ea a introdus afilierile si legitimarile sportive, organizand competitii, printre care și campionatele nationale (primele campionate fiind cele scolare). in acest sens s-au alcatuit primele calendare sportive, primele regulamente de competitii, s-au adaptat o serie de termeni tehnici, tactici si de regulament la specificul limbii romane, s-au introdus foile de arbitraj etc. In perioada 1920-1930, Romania a intrat in circuitul sportiv mondial, extinzandu-si relațiile sportive internationale. Sportul scolar, care pana in 1916 fusese baza activitatii sportive, a trecut pe locul doi, lasand intaietatea cluburilor sportive. Sistemul suedez de educatie fizica a inceput să capete amploare, culminand cu infiintarea Oficiului National de Educatie Fizica (O.N.E.F.) si, in cadrul acestuia, a Institutului National de Educatie Fizica (I.N.E.F.). F.S.S.R. și O.N.E.F. si-au dus fiecare activitatea separat si independent. F.S.S.R. exprima initiativa particulara si se ocupa cu activitatea sportiva, iar O.N.E.F. era institutie de stat care a pus accentul pe sistemul suedez de educatie fizica. Datorita centralizarii excesive, la un moment dat, F.S.S.R. nu a mai corespuns, din punct de vedere rganizatoric, necesitatilor dezvoltarii diferitelor ramuri de sport, care-si doreau acum autonomia. Drept urmare, prin noua lege din anul 1929, statul avea sa permita manifestarea initiativei private prin infiintarea de asociatii, care se vor grupa in federatii de specialitate. Astfel, in anul 1930, a avut loc infiintarea Uniunii Federatiilor Sportive din Romania (U.F.S.R.). În locul comisiilor pe ramuri de sport din F.S.S.R., au luat fiinta federatiile sportive. La data infiintarii sale, U.F.S.R. cuprindea numai trei federatii: box, tenis si fotbal. Ulterior au aparut federatii noi: baschet, volei, natatie. Criza economica din anii 1929-1933 a afectat si sportul romanesc, viata sportiva stagnand, in general. Dupa incetarea crizei economice, in anul 1934 s-a infiintat Oficiul pentru Educatia Tineretului Roman (O.E.T.R.). Subordonarea activitatii sportive O.E.T.R.-ului a contribuit la regresul sportului romanesc, situatie care se va accentua si in anii urmatori. La 1 decembrie 1936, O.N.E.F.-ul a fost desfiintat, atributiile sale fiind preluate de I.S.E.F. (Institutul Superior de Educatie Fizica, fost I.N.E.F.). In anul 1937, se desfiinteaza O.E.T.R., ramanand numai organizatia de tineret Straja Tarii sau Strajeria, ca institutie de stat autonoma. Strajeria avea sa exercite un control direct si asupra U.F.S.R.-ului. Evenimentele politice interne si internationale, concentrarile efectuate in anul 1939, au determinat o noua scadere a activitatii sportive. De asemenea, anul 1940 s-a caracterizat printr-un adevarat haos in activitatea sportiva, acest lucru fiind influentat si de instaurarea dictaturii militaro-fasciste. La 30 septembrie 1940 a luat fiinta Organizatia Sportului Romanesc (O.S.R.) - o noua organizatie sportiva care a condus activitatea sportiva din tara noastra pana in anul 1944. O.S.R. a desfiintat federatiile, creand in locul lor directorate, in care erau unite mai multe ramuri de sport si a proclamat ca sporturi de baza, atletismul si tirul, fara a se observa insa, o imbunatatire a lor. Pe timpul celui de-al doilea razboi mondial, activitatea sportiva a scazut din toate punctele de vedere. Sportul trebuia sa contribuie la pregatirea tineretului pentru lupta. In a doua jumatate a anului 1944, ca urmare a debutului transformarilor din viata politica, sociala si culturala a Romaniei, au avut loc schimbari importante in conducerea activitatii de educatie fizica si sport. La 15 septembrie 1944, a luat fiinta Organizatia Sportului Popular (O.S.P.). La 7 noiembrie 1944, vechea O.S.R. s-a desfiintat prin lege, reinfiintandu-se totodata Uniunea Federatiilor Sportive din Romania (U.F.S.R.), care functiona pe langa Ministerul Culturii. Din punct de vedere organizatoric, O.S.P. trece in subordinea Ministerului invatamantului Public. O noua schimbare a formei organizatorice a activitatii de educatie fizica si sport din tara noastra s-a facut la 9 august 1949 cand O.S.P. este înlocuita prin Comitetul pentru Cultura Fizica si Sport (C.C.F.S.) de pe langa Consiliul de Ministri. Sub conducerea C.C.F.S. isi mai desfasurau activitatea Institutul de Educatie Fizica si scolile medii tehnice de cultura fizica. La 2 iulie 1957 a avut loc o noua reorganizare a miscarii sportive din Romania si anume, infiintarea Uniunii pentru Cultura Fizica si Sport (U.C.F.S.). U.C.F.S.-ul se constituia intr-o organizatie obsteasca, de masa pentru conducerea, indrumarea si controlul educatiei fizice si sportului din Romania. Prin rezolutia adoptata la conferinta din 1967 in locul U.C.F.S. s-a infiintat Consiliul National de Educatie Fizica si Sport (CNEFS) organul central de specialitate, investit de stat cu atributii prevazute in Legea nr. 29 din 1967 cu privire la dezvoltarea activitatii de educatie fizica si sport. In cadrul C.N.E.F.S. isi desfasurau activitatea doua sectii: 1) Sectia sport de performanta si pregatire olimpica si 2) Sectia sport de masa si economica. În teritoriu, activitatea era condusa de Consiliile Judetene de Educatie Fizica si Sport (C.J.E.F.S.), subordonate C.N.E.F.S. In data de 30 decembrie 1989, la cateva zile dupa evenimentele ce au condus la schimbarea vechiul regim, s-a infiintat un nou for conducator: Ministerul Sporturilor. Acesta nu avea sa functioneze decat câteva luni. Conform HG 994, la data de 3 septembrie 1990 a luat fiinta Ministerul Tineretului si Sporturilor. Acest organ conducator central al domeniului își desfășoară activitatea si in prezent dupa ce, pe parcursul ultimilor ani, organizarea si functionarea sa au suferit modificari si completari inurma intrarii in vigoare a mai multor Hotarari de Guvern .

Insigna - A.N.I.T.P.

Agenția națională împotriva traficului de persoane

Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) a fost înființată și funcționează în baza Hotărârii de Guvern nr.460 din 11 mai 2011. ANITP este o direcție cu personalitate juridică din subordinea Ministerului Administrației și Internelor. Agenţia evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane de către instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale, îndeplinind rolul de raportor naţional.

Agenția are următoarele atribuțiuni principale:

elaborează, pe baza propunerilor instituţiilor cu atribuţii în domeniu, proiectul Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane, denumită în continuare Strategie naţională, care se supune spre aprobare Guvernului;
monitorizează şi evaluează activităţile desfăşurate de instituţiile publice cu atribuţii în domeniul traficului de persoane şi de organizaţiile neguvernamentale, în raport cu obiectivele prevăzute în planurile de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale;
elaborează proiectele standardelor naţionale în domeniu, împreună cu instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale implicate, pe care le supune aprobării Guvernului, în condiţiile legii;
stabileşte şi transmite instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu indicatorii şi criteriile de apreciere a fenomenului traficului de persoane, pe baza evoluţiilor în dinamica fenomenului la nivel naţional şi internaţional;
colectează, stochează, procesează şi analizează date şi informaţii cu caracter personal şi statistic în domeniul său de competenţă;
efectuează studii şi cercetări privind diagnoza şi evoluţia fenomenului traficului de persoane;
facilitează şi contribuie la schimbul de date şi informaţii cu caracter statistic între instituţiile cu competenţe în domeniu, din ţară şi din străinătate;
formulează propuneri pentru modificarea şi completarea legislaţiei în domeniul său de activitate;
elaborează, pe baza analizei proprii şi a contribuţiei instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu, răspunsurile la chestionare, precum şi rapoartele de ţară în domeniul traficului de persoane;
dezvoltă campanii de prevenire a traficului de persoane şi programe de facilitare a asistenţei victimelor traficului de persoane şi colaborează cu instituţiile publice, private şi organizaţiile neguvernamentale pentru implementarea unor campanii şi programe comune;
întocmeşte, cu participarea celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne şi pe baza datelor furnizate de instituţiile publice cu atribuţii în domeniu şi organizaţiile neguvernamentale, Raportul anual privind evoluţia traficului de persoane şi formulează recomandări instituţiilor cu atribuţii în domeniu cu privire la îmbunătăţirea activităţilor antitrafic;
elaborează şi fundamentează programe de interes naţional privind prevenirea traficului de persoane şi asistenţa acordată victimelor acestuia în vederea reintegrării sociale;
realizează evaluarea iniţială a situaţiei victimelor traficului de persoane, pentru identificarea nevoilor de asistenţă specializată;
facilitează participarea victimelor traficului de persoane la activitatea de urmărire penală şi judecată în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în domeniu;
gestionează sau, după caz, monitorizează gestionarea fondurilor alocate pentru finanţarea programelor din domeniul său de activitate;
sprijină activitatea de informare privind traficul de persoane, atât în ţară, cât şi în străinătate, elaborând şi realizând diferite materiale cu caracter informativ-preventiv;
desfăşoară activităţi de cooperare internaţională în domeniul său de competenţă;
asigură reprezentarea în grupuri specializate sau structuri ale Uniunii Europene, precum şi în organizaţii internaţionale în domeniul de competenţă.