Epaminonda's Blog.....: CARTOFILIE: ORAȘUL BALȘ, GARA, MONUMENTUL EROILOR, HOTELUL “CENTRAL”, MAGAZINUL DE COLONIALE “NIȚĂ ȘTEFĂNESCU” ȘI BANCA COMERȚULUI DIN ORAȘUL BALȘ, JUDEȚUL OLT

1. Balș este un oraș din județul Olt care include și satele: Corbeni, Româna și Teiș.

Orașul este situat în regiunea Oltenia Sudică, unde au existat din timpuri foarte vechi așezări umane, care au folosit condițiile favorabile oferite de lunca râului Olteț. Este cunoscut faptul că pe actualul teritoriu al Balșului a existat o așezare umană datată încă din primul secol al erei noastre. În ceea ce privește atestarea localității Balș au existat mai multe variante, unele hrisoave găsite, atestă faptul că localitatea a fost așezată pe lunca Oltețului înainte de anul 1450. Mai exact un hrisov din anul 1564 menționează existența Balșului ca așezare omenească întărind afirmațiile că pături de populație bogată de origine sârbă au pătruns în zona Balșului după căderea Smederevei, oraș cetate din apropiere de Belgrad. Odată cu începutul secolului al XIX-lea se remarcă o dezvoltare a Balșului, care până la acea dată era al doilea cel mai mare sat din județul Romanați.

Localitatea așezată în apropierea celor două mari târguri, Craiova și Slatina devine un loc de popas, de schimburi de produse, în cele din urmă polarizând în jurul său toate așezările rurale situate pe valea Oltețului. Astfel se explică de ce într-o perioadă relativ scurtă de timp apar în localitate edificii economice, comerciale, bancare și ateliere meșteșugărești. Pe parcurs, Balșul se transformă într-un centru adminstrativ cu instituții administrativ-legislative în concordanță cu epoca respectivă, devenind plasă cu o judecătorie, o tipografie, mori, prese de ulei, fabrică de spirt, trei bănci și un atelier mecanizat ce a stat la baza înființării primei fabrici, ce va influență în mod substanțial mentalul colectiv și modul de viață al locuitorilor.

La data de 22 octombrie 1921 Balșul a fost declarat oraș reședință de plasă. Începe modernizarea orașului, se refac și se pavează străzi, este construită o uzină electrică și de asemenea sunt construite în aceeași perioadă casa de cultură, cinematograful și dispensarul veterinar, ceea ce indică un nivel de trai mai ridicat pentru populație. În perioada comunistă, se dezvoltă activitățile industrial preexistente, apar întreprinderi de o mare valoare economică, ca I.O.B. Balș, apoi IMAIA Balș și JIUL Balș, precum și mai multe instituții cooperatiste.

La recensământul din anul 2011 orașul număra 18164 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 21271 locuitori), dintre care: români – 88,12%, romi – 3,35% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Balș astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 90,64% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Ca obiective turistice în proxima vecinătate nominalizez Mănăstirea Măinești și Baza de agrement Saru. Viața culturală a orașului este sprijinită de două case de cultură, de un cinematograf, care momentan este în renovare, de o bibliotecă orășenească, de un muzeu etnografic și de asemenea de o Casă a Tineretului. Anual, în luna iunie are loc festivalul etnofolcloric Pomul Vieții, iar toamna, este organizat Festivalul Toamnei.

2. Gara din Balş a fost una dintre primele construcţii extrem de importante pentru oraș, care a avut o contribuţie foarte mare la ascensiunea localităţii. Ea a fost construită în anul 1875, cu 22 de ani înaintea podului vechi de peste Olteţ.

Această gară a facilitat atât transportul locuitorilor din jurul Balşului, cât şi transportul de mărfuri al societăţilor care s-au înfiinţat, ulterior, şi datorită acestui serviciu. La 9 mai 1878 prin această gară a trecut primul tren internațional pe relația București – Viena. Un moment istoric pentru oraș, legat de gară, a fost în anul 1883, când în noaptea de 7 spre 8 iunie oraşul de pe Olteţ a fost străbătut de celebrul tren Orient Express, care transporta călători pe distanța Paris – Constantinopol, cu transbordări la Giurgiu – Varna. Gara s-a construit într-o zonă limitată ca suprafaţă, cu magazii și depozite de aprovizionare cu diferite materiale și rampe de încărcare. Nu degeaba în prima jumătate a secolului era frecvent întâlnită zicala „Frunză verde de năgară, Balşul e un pod şi-o gară”. În prezent, gara din Balş este străbătută de 12 trenuri Inter Regio şi Regio, dintre care cinci merg spre Bucureşti. Numărul celor care apelează la serviciul de transport feroviar a scăzut în ultimii ani. Toate cele trei mari fabrici din Balş au fost construite pe partea cu calea ferată a oraşului pentru a uşura transportul mărfii spre şine, marfă care de aici pleca spre oraşele din ţară sau spre export. În ceea ce priveşte transportul de mărfuri, acesta oscilează de la o zi la alta, în funcţie de perioada anului sau de comenzile primite de CFR.

3. Din dorinţa de a cinsti faptele de glorie şi memoria eroilor din Balş care şi-au dat viaţa pentru România Mare, în iunie 1928 s-a constituit un comitet de iniţiativă pentru realizarea unui monument al eroilor în oraşul de pe Olteţ.

Din comitet făceau parte intelectuali din localitate precum I. Marineanu, avocat şi fost primar, Al. Crivăţ, directorul Băncii Comerţului, M. Dumitrescu, P.Corcoveanu, B. Căpitănescu, Fl. Ionescu, casier, etc. Cea mai parte a sumei necesare realizării lucrării s-a strâns din donaţii şi baluri. Astfel, într-o primă etapă s-a colectat suma de 180000 lei care au fost daţi ca acont sculptorului Al. Severin din Bucureşti. Acesta s-a obligat prin contract ca până la data de 15 iunie să ridice în Balş în intersecţia şoselei naţionale Slatina-Balş cu str. Gării de lângă spital un monument care să reprezinte ,,România în avânt”. Monumentul urma să aibă forma unei femei ce îndeamnă un soldat român la luptă şi care prin aspectul său general amintea ziua sunării mobilizării. Sculptorul Al. Severin a realizat mai întâi o machetă a acestui monument despre care, cei ce au văzut-o spuneau că este o adevărată capodoperă. Originar din Turnu-Severin,oraş de la care şi-a împrumutat pseudonimul, numele său real fiind Al. Tălpăşin, Al. Severn studiase sculptura la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti (1900-1903), la Academia Julian (1904-1905), din Paris şi în atelierul sculptorului italian Rafaello Romanelli, din Florenţa, unde este primit graţie unei scrisori de recomandare din partea lui Macedonski. Pentru completarea sumei de 310000 lei, cât costa această lucrare, comitetul a organizat în seara zilei de 3 iunie 1928, un mare bal, iar a doua zi, pe 4 iunie, o frumoasă serbare câmpenească la zăvoiul de lângă gară. Rezultatul moral cât şi material, atât al balului cât şi al serbării, a întrecut aşteptările, mai ales că acest comitet de iniţiativă a făcut sacrificii considerabile pentru realizarea acestui proiect. Nu numai bălşenii, dar şi persoanele de prin comunele învecinate care au luat parte, că nu vor uita amintirea acestor serbări. Muzica Regimentului 3 Infanterie a cântat continuu de duminică seara până marţi dimineaţa la ora 4, când a luat sfârşit serbarea câmpenească. Atât la bal, cât şi la serbare, un restaurant bufet cu fel de fel de bunătăţi a potolit foamea şi setea dansatorilor şi a celor prezenţi, contribuind astfel la veselia şi buna dispoziţie care au pus stăpânire peste întreaga adunare. Doamnele cu dare de mână din Balş au contribuit considerabil la mărirea fondului,prin donaţii de obiecte de valoare, între 200 şi 3000 lei, precum şi un frumos costum popular autentic. S-au admirat atunci, pentru prima dată în oraş ,sute de focuri bengale şi jocuri de artificii, timp de 4 ore fără întrerupere, de la ora 8 până în noapte, la ora 12. Prin acestea a fost încununat succesul acestui comitet de iniţiativă, care prin strădaniile depuse reuşeşte să ridice un impunător monument pentru slăvirea eroilor din oraşul Balş. Ştim cu exactitate că monumentul a fost dezvelit la 12 septembrie 1930, cu această ocazie în revista locală ,,Ţărăncuţa culturală şi artistică” apărând pe lângă acest anunţ şi poezia intitulată ,,Eroilor din Balş”. Monumentul în forma originară, era aşezat pe un soclu de piatră dreptunghiular, alcătuit din trei trepte. Pe faţada principală, sub basorelief, era o inscripţie care amintea de data intrării României în război, la 15 august 1916. Dedesubt se găsea o placă din marmură, de formă dreptunghiulară, care menţiona că monumentul este închinat eroilor căzuţi în războiul din 1916-1918, din Balş. În spatele monumentului era reprezentat un soldat rănit, alături de care se putea citi inscripţia ,,Pentru Ţară, Neam şi Dinastie” iar în partea superioară o cască militară aşezată pe o cruce. În spaţiul liber dintre cruce şi soldatul rănit erau inscripţionate numele eroilor pe cinci coloane. Ulterior monumentul a suferit modificări. Plăcile iniţiale au fost înlocuite cu altele având alte inscripţii. Deasupra monumentului a fost aşezat un vultur de bronz, iar de o parte şi de alta au fost fixate două tunuri, toate încadrate într-un colorat aranjament floral.

4. Orașul Balș, din județul Olt, numără aproximativ 18000 de locuitori, fiind situat într-o regiunea care ce facilitează turismul. Nu departe, spre sud-vest, la poalele colinei Măinești, se găsește o mănăstire care poartă același nume - Mănăstirea Măinești. Anual, în luna iunie, la Balș are loc festivalul etnofolcloric “Pomul Vietii”.

În vremea comunistă orașul a fost “cadorisit” cu Hotelul „Central”, singura unitate turistică a târgului pe atunci, plantat direcT în buricul urbei, pe strada Nicolae Bălcescu, nr.22. Astăzi unitatea turistică este într-o jalnică stare dar totuși își menține destinația pentru care a fost construită. Unitatea este cotată la o stea și dispune de un număr de 24 de camere a două paturi.

5. La sfârșitul secollui al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, în orașul Balș existau foarte multe magazine, unul dintre cele mai importante fiind cel aparținând lui Niță Ștefănescu, situat pe fosta stradă Regele Mihai, la nr.1, în prezent strada Nicolae Titulescu – magazin de coloniale, manufactură și cereale.

Același Niță Ștefănescu, comerciant local, a fondat în anul 1885, Societatea de asigurări “Urania”. În data de 16 martie 1902 el, împreună cu învățătorul Filip Radulian au înființat Banca Populară “Asigurarea Viitorului”, condusă de un consiliu de administrație din care făceau parte: el - ca președinte și membrii: Filip Radulian, preotul Ștefan Bazilescu, Nae Petrescu, Dumitru N. Florea, Mihalache Cordescu și C. Stănescu. Pentru merite deosebite în conducea acestei bănci, Niță Ștefănescu a fost decorat cu o medalie de către forurile bancare superioare, iar un portret cu tabloul său a fost expus în holul Băncii Naționale din Balș, până după cel de-al doilea război mondial. Dacă la început această bancă dispunea doar de 268 de lei, în anul 1927 avea un capital de 2902939 leie, depuneri de 4741000 lei și rezerve de 1745806 lei, fiind deci o bancă puternică și stabilă. Niță Ștefănescu a deținut pentru o vreme și Hotelul Regal din Câmpulung Muscel. În timpul vizitelor sale prin oraş, Regele Carol I obişnuia să îi salute pe câmpulungeni, mai ales de la balconul apartamentului regal oferit de hotelul lui Niță Ștefănescu. Hotelul avea o arhitectură aparte, fiind în forma literei U, adaptat străzilor perimetrale. La etajul clădirii, punând în valoare priveliştea şi însorirea optimă, se afla apartamentul regal, cu un salon rotund, înconjurat de un balcon. Regele privea furnicarul: târgoveţi care îşi prezentau mărfurile, bunătăţile şi frumuseţile, precum şi mulţimea de cumpărători sau gură-cască, ce treceau prin zona târgului, pentru a simţi atmosfera ca de sărbătoare, sau birjele oraşului ce transportau turiştii. Acesta a fost întreprinzătorul oltean Niță Ștefănescu care și-a investit banul în turism, comerț de orice fel și asigurări.

6. Din studiul netului, desigur singura sursă la îndemână, nu am reușit să aflu alte informații despre instituția sau clădirea Băncii Comerțului din orașul oltean Balș.

Sediul central al acestei bănci era la Craiova, rezultă că la Balș funcționa doar o sucursală a acestei bănci. Nu avem informații că acest edificiu a fost special construit ca sediu de bancă sau închiriat, cum se procedează astăzi, nici măcar garanția că această clădire mai este în picioare. Cert este că acest sediu local al băncii a fost inaugurat la data de 1 mai 1912, deci cu mai bine de un veac în urmă. Proprietarul acestui spațiu și primul director al acestei instituții bancare să fie fericiți că ne-am amintit de domniile lor astăzi – 1 septembrie 2016.

xxx

DE LUAT AMINTE

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Mihai Viteazu - Unirea țărilor române 1600

Unirea neamului românesc

Mihai Viteazul, primul domnitor care a reuşit să unească cele trei provincii româneşti, a trăit între 1558 şi 1601. Domnitorul a avut un caracter dârz şi şi-a folosit de toate mijloacele, inclusiv de cuceririle amoroase, pentru a-şi duce la îndeplinire năzuinţele. Mihai Viteazul a rămas în istorie ca primul domnitor care a reuşit să unească cele trei provincii româneşti: Moldova, Ardealul şi Ţara Românescă. Pentru a-şi realiza scopurile, Mihai Viteazul s-a folosit de oricine, chiar şi de ibovnicele sale. Istoricii sunt de părere că s-a căsătorit cu Doamna Stanca pentru a reuşi să acceadă la putere. Mihai Viteazul s-a născut, după unele surse, în Oraşul de Floci sau Târgul de Floci (n.r. - denumire care vine de la târgul de lână care funcţiona aici) situat la vărsarea Ialomiţei în Dunăre, localitate azi dispărută. Alte documente, aflate în custodia Academiei Române, precum şi specificaţiile din Condica episcopiei Rîmnicului, atestă că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoeşti, localitate aflată pe partea stîngă a Oltului, judeţul Vâlcea. Mihai Viteazul a crescut fără tată. Potrivit unor istorici, Mihai Viteazu este fiul nelegitim al lui Pătraşcu cel Bun, domnitor al Ţării Româneşti. Argumentul principal împotriva acestei variante este acela că Mihai Viteazu s-a născut în anul 1558, la un an după moartea lui Pătraşcu cel Bun. Astfel, este greu de crezut că acesta a avut relaţii extraconjugale în anul morţii sale, având în vedere faptul că a murit în urma unei lungi boli. Mama lui Mihai Viteazul, de viţă nobilă sau comerciantă de rachiu. Există două versiuni care circulă cu privire la mama lui Mihai Viteazul, Teodora Cantacuzino. Potrivit celor mai mulţi istorici, ea este de neam grecesc şi se trage din vechea familie bizantină a Cantacuzinilor, fiind soră cu Iane Epirotul, care a ajuns ban al Olteniei şi reprezentantul domnului Munteniei la Constantinopol, o persoană foarte influentă. „Un personaj extraordinar, Mihail Cantacuzino, poreclit Şaitanoglu sau Şeitanoglu, adică, în turceşte, „fiul Satanei”. Se zice că mama lui Mihai Viteazul ar fi fost sora lui Şeitanoglu. În orice caz, e aproape sigur acum, după documente recent descoperite, că a fost o Cantacuzină venită să facă mare negoţ în Ţara Românească, iar cu banii şi insistenţele rudelor ei pe lângă marele vizir a fost ales Mihai Viteazul domnitor“, notează istoricul Neagu Djuvara în lucrarea „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri“. Conform altor surse, Teodora era vânzătoare de rachiu, originară din Târgul de Floci, iar tatăl lui Mihai era grec. Cert este că s-a călugărit spre sfârşitul domniei fiului ei, luând numele monahal de Teofana, şi a murit în anul 1605 sau 1606, fiind înmormântată în biserica mănăstirii Cozia. Domnitorul era un om dintr-o bucată şi foarte hotărât în toate deciziile pe care le lua. De asemenea, se folosea de toate mijloacele pentru a-şi duce la îndeplinire scopurile, de multe ori parafând alianţe cu parteneri pe care nu-i agrea. La început, domnitorul a făcut comerţ cu vite şi, apoi, cu giuvaieruri. A cunoscut, astfel, lumea comerţului şi a avut multe de învăţat. A deprins limbile greacă şi turcă, dar a intrat în contact cu marea boierime munteană. Ajunsese să deţină o avere imensă. Cumpărase din 44 de sate, în timp ce un boier obişnuit avea 8-9 sate. Mihai Viteazu s-a căsătorit la vârsta de 27 de ani cu doamna Stanca, descendenta unei mari familii de boieri. Ea era nepoata banului Dobromir al Craiovei şi a logofătului Gheorghe din Corbi. Provenea din puternicul neam al boierilor din Izvorani, zona Muscelului sau, conform altor surse, dintr-o familie înruditã cu fraţii Buzeşti. Căsătoria cu Doamna Stanca i-a deschis tânărului Mihai drumul spre putere. Astfel, unii istorici contemporani au suspectat o căsătorie din interes. Domnitorul şi Doamna Stanca au avut doi copii, Florica şi Nicolae, cel care avea să ocupe, o perioadă, cât marele voievod era în Ardeal, tronul Ţării Româneşti. Florica avea un farmec special, care a ajuns să-l copleşească chiar şi pe împăratul Rudolf al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană. Cei doi ajunseseră chiar în pragul căsătoriei. Numai intervenţia energică a mamei acestuia, Maria de Spania, a oprit căsătoria dintre cei doi. Marula, fiica nelegitimă. Mihai Viteazul a mai avut o fiica, Marula, care s-a născut în anul 1599, dintr-o relaţie a domnitorului cu o ţiitoare cunoscută drept „Tudora din Târgşor“. Mihai nu îşi ascundea relaţiile extraconjugale şi chiar se afişa cu amantele. Astfel, nu a făcut nici un secret din naşterea fiicei sale nelegitime. Domnitorul şi-a vizitat iubita şi fiica în vârstă de doar un an şi i-a oferit un hrisov prin care-i lăsa moştenire, după moartea mamei sale mai multe sate. Relaţia dintre Mihai Viteazul şi soţia, Doamna Stanca, se degradează, astfel că domnitorul îşi îndreaptă afecţiunea în altă direcţie. Surorile Zamfira şi Velica, fiicele lui Ivan Norocea, i-au atras atenţai lui Mihai Viteazul atunci când a ajuns la Alba Iulia. Acestea deveniseră sfătuitoarele apropiate ale domnitorului şi apăreau mereu în preajma lor. Dacă despre, Zamfira istoricii susţin că nu există informaţii certe cu privire la o legătură amoroasă cu Mihai Viteazul, în privinţa Valicăi lucrurile sunt certe. Domnitorul se afişa cu aceasta, iar femeia nutrea speranţa că va deveni Doamnă. Mihai Viteazul apare într-o pictură realizată la Praga de Frans Franken alături de Maria Christierna, Sigismund Bathory, principele Transilvaniei. Unii istorici sugerează că între cei doi a avut loc o poveste amoroasă. A divorţat de acesta, iar succesorul la tronul Transilvaniei, Andrei Báthory, vărul lui Sigismund, îi face avansuri din ce în ce mai agresive. Astfel, Maria Christierna se refugiază la curtea regală de la Pragă. Aceasta i-ar fi pus o vorbă bună lui Mihahai la regele Rudolf, pentru a-l sprijini să lupte împotriva lui Andrei Báthory. SURSA – NET Adevărul.ro Târgu Jiu

Insigna - Festivalul pionieresc "LITORAL"

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.Mai jos e reprezentată o revistă Star spre viitor a pionierilor și șoimilor patriei, editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor. C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astăzi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie.

Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)

Insigna - Eminem - Star Foods

Muzică pe gustul tău

Eminem, nume real Marshall Bruce Mathers III este un rapper american, compozitor, producător de înregistrări, executiv de înregistrări și actor, care s-a născut la data de 17 octombrie 1972. Este unul dintre cei mai de succes artiști ai secolului al XXI-lea. După albumul său de debut Infinite (21) și piesa extinsă Slim Shady EP (1996), Eminem a semnat cu Aftermath Entertainment al Dr. Dre și a obținut ulterior popularitatea mainstream în 1997 cu The Slim Shady LP. A lansat Relapse în 1999 și Recovery anul următor, care au câștigat ambele premii Grammy pentru cel mai bun album de rap. În următorii ani, a lansat albumele americane numărul unu The Marshall Mathers LP 2009, Revival, Kamikaze și Music to Be Murdered By. Eminem a jucat în filmul de teatru 2 Mile (8), interpretând o versiune ficționalizată a lui, care a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună melodie originală pentru „Lose Yourself”, făcându-l să fie primul artist hip hop care a câștigat vreodată premiul. Cu peste 150 de milioane de înregistrări certificate vândute în SUA, Eminem se numără printre cei mai vânduti artiști de muzică din toate timpurile. A fost cel mai bine vândut artist muzical din Statele Unite ale Americii anilor 2000. În 2009, Billboard l-a numit „Artistul deceniului”. The Marshall Mathers LP, The Eminem Show, „Lose Yourself”, „Love the Way You Lie” și „Not Frraid” au fost toate certificate Diamond de către Recording Industry Association of America (RIAA). Eminem a câștigat numeroase premii, inclusiv 15 premii Grammy, opt American Music Awards, 17 Billboard Music Awards, un premiu Oscar și un MTV Europe Music Global Award Award. El a avut zece albume numărul unu pe Billboard 200, care toate au debutat consecutiv la numărul unu pe grafic, făcându-l singurul artist care a reușit acest lucru și cinci single-uri numărul unu pe Billboard Hot 100.

Star Foods este o companie românească din industria alimentară care produce chipsuri și alte snacksuri sărate, cu sediul în orașul Popești-Leordeni, județul Ilfov, începând cu anul 1993. Star Foods Romania a fost achiziționată în anul 2004 de firma PepsiCo și este cel mai mare producător de chipsuri din România.

Premiul al II-lea (sărituri în apă)

Săriturile în apă sunt un sport nautic care implică sărituri în apă de la o trambulină sau o platformă plasată la o anumită înălțime deasupra unui bazin și de a efectua o serie de exerciții înainte de a ajunge în apă. Apariția și organizarea primelor concursuri de sărituri în apă în România sunt legate de evoluția înotului sportiv și de construirea de bazine de înot, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Săriturile de pe maluri și poduri au constituit o tentație, o placere, dar și un act de curaj. În București în anul 1916 au avut loc antrenamente ale săritorilor în apă, iar în 1922 a apărut primul cod de punctaj al săriturilor în apă și clasificarea pe categorii a săritorilor. În 1923, săriturile în apă sunt prezente într-un concurs național de înot organizat la Băile Felix. În anul 1928 are loc primul campionat național numai la masculin, iar în anul 1937 și la feminin. România a fost reprezentată la întrecerile olimpice de sărituri în apă la Jocurile Olimpice din 1972, 1980, 1992, 1996, 2000, 2004 și 2008. Competiția de sărituri sincron implică 2 sportivi care sar în mod simultan de la trambulină sau platformă. Competiția are ca scop să aprecieze cât de bine este sincronizată perechea de săritori și cât de bine execută fiecare săritura respectivă. Probele de concurs pentru sărituri în apă sunt aceleași la masculin și feminin: trambulină 1 și 3 metri, platformă 10 metri, sincron trambulină 3 și 10 metri. Acest sport se practică pe categorii de vârstă: juniori D (10-11ani), juniori C (12-13 ani), juniori B(14-15 ani), juniri A (16-18ani) și seniori (19 ani +).

Set 2 embleme coifură

Emblemele coifură sunt un fel de insigne purtate de către personalul militarizat din sistemul apărării, ordinii publice, siguranței naționale, autorității judecătorești, pădurari, ceferisti, etc la caschetă, bonetă, bască, căciulă sau pălărie.

__________ooOoo__________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ