Epaminonda's Blog.....: TABLETA CU ȘTIRI NECONVENȚIONALE

MIRCEA GEOANĂ – P.S.D:

“PSD e un partid atât de mare
încât au loc și ce care vor mici.“

MARIAN VANGHELIE – P.S.D.:

“Eu și când respir,
totul este electoral.“

CRIN ANTONESCU – P.N.L.:

“Nu vreau să fiu președintele
unui partid care, ca să zic așa,
are un sex incert pe scena politică.“

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM PROPRIU

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL GIURGIU

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Jeton - Danubiana 5 lei

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesa de mai sus a fost realizată la comanda Fabricii de zahăr Danubiana din municipiul Giurgiu. Se presupune că jetonul era un fel de mijloc de garantare pentru unele produse primite de orice muncitor la angajare. La angajare muncitorul primea pe bază de semnătură un astfel de jeton pe care îl prezenta la magazia fabricii de unde ridica echipamentul și sculele de lucru ce îi erau necesare în munca sa. La plecarea în concediu, sau la încetarea raportului de muncă cu fabrica, muncitorul își preda toate sculele și echipamentul individual de lucru la magazia fabricii reprimindu-și jetonul pe care ulterior îl preda la biroul personal al unității de unde primea “fișa de lichidare – încetare a raportului de muncă”. Astfel exista evidență clară și se manifesta grija sporită pentru sculele și echipamentele de lucru ale fabricii.

Deși se preconizase încă din anul 1841, abia în anul 1914 s-a construit la Giurgiu, Fabrica de zahăr Danubiana. Fabrica a intrat în producție imediat după terminarea primului război mondial. Fabrica a făcut parte dintr-un consorțiu cu capital majoritar belgian împreună cu alte fabrici din Roman și Sascut. Aici se producea nu numai zahăr dar și dulciuri derivate, cel mai apreciat fiind "candelul". Se știe că în noiembrie 1946 Emanoil Manicatide si Ignat Herbert au deschis un cinematograf în sala fabricii. După naționalizarea din anul 1948 (an în care proprietatea și conducerea efectivă aparțineau grupului italian Ilarie Maretsi), întreprinderea a fost extinsă, ajungând să aibă sute de angajați (în anul 1965 avea peste 850 de angajați pe când în anul 1942 doar 119 angajați) prelucrând sfecla de zahar din județul Giurgiu și nu numai. În anii '70, aici era singurul punct industrial în care se fabrica sarea de lămâie. După anul 1980, intră în colaps economic iar după anul 1990 are soarta multor altor "surate" fiind declarată în faliment. În prezent este în ruine.

Șantierul naval Giurgiu

Șantierul Naval Giurgiu a fost înființat în anul 1897 ca atelier naval. S-a dezvoltat în aval de port, într-un bazin săpat în cuprinsul insulei Cioroiu încă înainte de primul război mondial, precum și în bazinul Plantelor. Șantierul este specializat în construcția de nave de pasageri, remorchere, barje, diverse nave auxiliare fluviale și maritime, macarale plutitoare etc. În anul 2001 a fost preluat în de către societatea Shipyard AT (companie privată românească).Dupa preluarea fostelor facilitati ale Santierului Naval Giurgiu, cu perseverenta si eforturi financiare significante, managementul societatii reuseste sa gaseasca solutii pentru a reincepe productia de nave noi si reparatii treptat, deoarece fostele facilitati ale santierului erau complet distruse, deteriorate sau incomplete. Din anul 2002 pana in prezent, conducerea santierului a investit peste 7 (sapte) milioane de Euro in echipamente de ultima generatie si dezvoltare moderna. Șantierul Naval are o capacitate de prelucrare table și profile din oțel de pană la 600/700 tone pe lună, aproximativ 10.000 tone pe an și o capacitate de prelucrare table și profile de aluminiu de 1.500 de tone pe an. Una din cele mai importante facilități ale șantierului este instalația de transfer vertical, tip sincrolift, care asigură lansarea la apă sau andocarea navelor pentru reparații în condiții de siguranță. Instalația este dotată cu o platformă mobilă acționată de vinciuri ce lucrează sincronizat. Această instalație a fost proiectată și construită pentru lansarea sau andocarea de nave maritime și fluviale cu următoarele caracteristici maxime: lungime: 110 metri; lățime: 17,5 metri și tonaj: 3 000 tone; Transferul navelor de la hala de montaj la sincrolift, se face prin intermediul unui sistem de transfer pe bază de linii (șine) de cale ferată, platforme cu o suprafață totală de 115.000 mp. Numărul de angajați a scăzut de la 1400 (anul 1998) la 323 (anul 2017).

Set medalii - Campionatul național Ju Jitsu - Giurgiu 2023

Piesa de mai jos este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită câștigătorilor Campionatului Național de Ju Jitsu care a avut loc în anul 2023 în municipiul Giurgiu.

Jujutsu, de asemenea jujitsu, jiu-jitsu sau jiu jitsu este o artă marțială japoneză. Tehnicile utilizate in Jujutsu conțin în principal proiectări ale adversarului la podea, imobilizări, strangulări, și, un mare număr de tehnici articulare. Varietatea mare de tehnici și folosirea eficientă a biomecanicii corpului în acestea, fac din Jujutsu o metodă de autoapărare foarte eficientă. Creat în Japonia, jiu-jitsu este un sistem de luptă de apărare fără a folosi arme sau vreun alt obiect, ci numai mijloace corporale, care are ca scop trântirea adversarului la pământ și imobilizarea lui. Pentru aceasta unul din luptători folosește împotriva celuilalt apucări, lovituri, torsionări și întinderi ale ligamentelor, care îi provoacă dureri de o intensitate excesivă și insuportabilă. În traducere directă din limba japoneză, jiu-jitsu înseamnă „arta supleței”. Originea acestei „arte“ se pierde în negura vremurilor și este legată de o jegendă. Se spune că un medic a constatat că în timpul unei furtuni, crengile groase ale copacilor se rupeau din cauza forței vântului, pe când ramurile subțiri se îndoiau, cedau acestei forțe și datorită elasticității lor reveneau la forma inițială. De aici s-a cristalizat principiul unei lupte la baza căreia să nu stea forța brută ci elasticitatea.

Societatea numismatică română - 1903

Al XII-lea simpozion național de numismatică

Giurgiu 2 - 3 iunie 1995

Pe la începutul veacului al XX-lea cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, veau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Societatea Numismatică Română a fost înființată pe data de 28 decembrie 1903 la inițiativa unui grup de entuziaști și pasionați ai numismaticii. Spre a putea izbuti, inițiatorii au făcut apel mai întâi la cei trei învățați care se ocupau atunci în România de știința numismatică: D. A. Sturdza, supranumit „părintele numismaticei românești”; M. C. Sutzu, specialist în numismatica și metrologia antică și Gr. Tocilescu directorul Muzeului Național de Antichități. Obținând adeziunea acestora, inițiatorii s-au adresat apoi tuturor colecționarilor și amatorilor din țară, reușind să înscrie în total 17 de membri. În ședința inaugurală, Adunarea Generală a votat Statutele Societății și a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire:D.A.Strudza - președinte de onoare; M.C.Șutzu - președinte activ; Grigore Tocilescu -vicepreședinte; Alexandru Cantacuzino - secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. George Severeanu - subsecretar și Dimitrie Panku, C. Alessandrescu, Frederick Stork și E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor s-a fixat și țelul principal al Societății, care își propunea „să dezvolte știința și arta numismatică” în România." În anul 1904 Comitetul de conducere al Societății de numismatică a editat primul număr al revistei Buletinul Societății Numismatice Române. Pentru început, Buletinul Societății Numismatice Române apărea regulat, de două ori pe an. Pentru România, abonamentul costa 3 lei anual, pentru Austro-Ungaria 3 coroane. Membrii Societății Numismatice Române primeau Buletinul în mod gratuit. Cu apariții trimestriale până în 1947, revista a fost suspendată până în 1974, când a reapărut, sub formă de volum, la intervale neregulate. Din 1991, revista este patronată de Academia Română și, pe lângă numismatică, tratează și teme de metrologie, medalistică și sigilogrfie. Din anul 1920 și până în 1945 Societatea a publicat revista Cronica Numismatică și Arheologică.

Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva. Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris.

Set 2 insigne - Fotbal club Dunărea Giurgiu

Sport Club Municipal Dunărea Giurgiu, cunoscut ca Dunărea Giurgiu, este un club românesc de fotbal care evoluează în prezent în al treilea eșalon al fotbalului românesc. Echipa a fost înființată în 1948 și până în vara anului 2010 a fost cunoscută sub numele de Dunărea Giurgiu. Apoi a fost redenumită Astra Giurgiu II după ce a fost cumpărată de Ioan Niculae, proprietarul echipei de Liga I – Astra Giurgiu. Porecla echipei ara “Acvilele albastre”. În vara anului 2012, clubul a fost dizolvat după ce proprietarul său a decis să reducă cheltuielile. Apoi clubul a fost refondat în vara lui 2013 sub numele de CSM Dunărea Giurgiu. Azi echipa este finanțată de Consiliul Local Giurgiu și joacă pe stadionul central al orașului (8500 locuiri). Culorile tradiționale ale echipamentului de joc al echipei sunt:

acasă – tricou și jambiere albastre, șort alb
în deplasare – tricou roșu cu mâneci albastre, jambiere albastre, șort alb

Societatea corală "Lyra" Giurgiu

Hoinărind prin hățișurile internetului am descoperit frumoasa insignă de mai sus care amintește de bucuria locuitorilor orașului Giurgiu de a cânta și de a asculta muzică bună vocală dar și instrumentală. Deși am căutat insistent nu am aflat informații concrete despre Societatea corală Lyra din Giurgiu. Se știe că orașul a avut o formație corală dar și o orchestră, care purtau acest nume pe lângă altele, și că o societate corală giurgiuveană, cu numele Lyra, a dăinuit până în anul 1912.

Giurgiu (bulgară: Ghiurghevo (Гюргево), turcă: Yergöğü) este reședința și cel mai mare oraș al județului Giurgiu, provincia istorică Muntenia, România. Este un port fluvial important și un punct de frontieră cu Bulgaria. Orașul atestat documentar din anul 1394 are în prezent o populație de aproximativ 61000 de locuitori. Mai jos admiri câteva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Giurgiu, dar și o trimitere poștală.

Casa ofițerilor

Cazinoul

Tribunalul

Catedrala

Ateneul

Grădina Mareșal Foch

Turnul din centru

Vederi

Podul Prieteniei

Canalul Sfântu Gheorghe

Primăria

Giurgiu este un județ în regiunea istorică Muntenia, în sudul României, cu reședința în orașul cu același nume. Se spune că de mult, când încă turcii umblau pe meleagurile de pe malul stâng al Dunării și strângeau slugi pentru Imperiul Otoman, se afla aici un cioban, pe nume San Giorgio ce își adusese oile la păscut în lunca Dunării. Acesta a eliberat un mare grup de oameni ce trebuiau duși în Imperiul Otoman. Acești oameni au rămas aici după eliberare și au format dintr-un loc de trecere un târg. Acest târg a purtat numele celui care a fost eliberatorul lor, San Giorgio,și de aceea se numește Giurgiu. Județul este conectat la trei importante căi de legătură cu Europa; fluviul Dunărea, calea ferată Giurgiu – Ruse construită pe timpul lui Alexandru Ioan Cuza și șoseaua europeană care asigură legătura cu Peninsula Balcanică. Acest județ numără azi aproximativ 265000 de locuitori și se întinde pe suprafața de 3526 kilometri pătrați. Ca structură administrativă județul este format din: 3 orașe – Giurgiu, Mihăilești și Bolintin-Vale precum și 52 de comune. Mai jos am postat câteva fotografii cu monumente de cultură și arhitectură din județul Giurgiu, dar și alte frumoase locuri de vizitat de pe aceste meleaguri.