Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE ARHITECTURII ITALIENE

1. Panteonul din Roma este o clădire încă folosită și după 2000 de ani, ce a fost construită în jurul anului 125 d.Hr. de către împăratul roman Publius Aelius Hadrianus și care este situată în Piazza della Rotonda.

Ceea ce vedem noi acum este a treia construcție ridicată pe același loc și cu aceiași destinație. Primul Panteon a luat foc în jurul anului 80 d.Hr. și a fost reconstruit la scurt timp după aceea, dar a fost lovit de fulger și a ars din nou în jurul anului 110 d.Hr. Soarta primelor două clădiri a dus la crearea zvonul că Panteonul a fost blestemat. Fațada structurii finalizate are motive grecești antice, cu o intrare în portic cu un fronton - un vârf triunghiular - și două rânduri de coloane corintice. Interiorul aerisit este acoperit de o cupolă, care este încă cea mai mare cupolă de beton fără susținere directă din lume. Deși identitatea arhitectului rămâne incertă, mulți o atribuie lui vestitului Apolodor din Damasc. Panteon înseamnă „toți zeii” și, deși se crede în mod obișnuit că a fost un loc de cult dedicat zeităților romane, scopul său inițial este de fapt necunoscut. Cu puține mențiuni despre aceasta în textele antice, istoricii au fost lăsați oarecum în întuneric. Deși ar putea fi un templu, clădirile romane erau de obicei structuri multifuncționale. Din secolul al VII-lea a fost transformat într-o biserică catolică. Panteonul este o minune arhitecturală a Imperiului Roman. Oculus (în latină înseamnă „ochi”) este o deschizătură din centru domului, care arată o măiestrie a geometriei și construcției – și azi este impresionant că puteau construi domuri la această scară și să lase o deschizătură ca un ochi în centru. Soarele strălucește prin Oculus și, atunci când este furtună, ploaia coboară ca o cascadă în interior. Deși marmura albă, galbenă, violetă și neagră a fost importată din jurul Mediteranei, betonul a fost o invenție romană care a permis arhitecților să elimine coloanele portante și să introducă aceste cupole spațioase. Un metodă ingenioasă a fost folosirea pietrei din ce în ce mai ușoară în amestecul de beton pe măsură ce ajungea în vârf. La bază a fost folosită cărămidă grea, iar în jurul lui Oculus nu s-a folosit pietriș, ci puzzolană – minerale ușoare formate prin sedimentarea cenușii vulcanice. Panteonul este loc de vesnica odihna pentru mai multi din marii oameni ai Italiei. Printre acestia se afla si renumitul artist Rafaelo. Cu toate ca indeplineste si calitatea de gropnita, Panteonul este folosit inca drept biserica activa, in acesta savarsindu-se slujbele necesare vieții religioase. Printre slujbele acestuia, cele mai populare sunt Cununiile. Datorita, in primul rand, Panteonului, "Centrul istoric al Romei" a fost inclus în anul 1980 în lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Panteonul este apreciat in primul rand pentru arhitectura foarte indrazneata in sfidarea spatiului pe care il cuprinde. Cu o inaltime de 43 de metri latime si 43 de metri inaltime, Panteonul poate fi vazut ca o sfera perfecta incadrata intr-un cilindru. Domul urias al acestuia, infatisand o perfecta semisfera din beton, se sprijina pe zidul circular de la baza acestuia. In exterior, domul este acoperit cu caramida. Cu un diametru de 43, metri, acesta a fost cel mai larg dom din lume, pana la ridicarea celui din Florenta. Fatada Panteonului este impodobita cu 16 coloane corintice. Inscriptia de pa capitelul misiv al acestora este "M.AGRIPPA.L.F.COS.TERTIUM.FECIT", care inseamna "Marcus Agrippa, fiul lui Lucius, in timpul celui de-al treilea sau consulat, a construit aceasta." Usile masive de bronz prin care se face accesul in interiorul cladirii (usi care sunt originale, la inceput fiind si placate cu aur) cantaresc in jur de 20 de tone fiecare. Peretii Panteonului au o grosime de 7.5 metri. Decoratii datand din secolul al II-lea pot fi vazute in dreapta absidei. Nisa din dreapta intrarii pastreaza o fresca infatisand Buna Vestire, autor fiind Melozzo da Forli (secolul al XV-lea).

Peretii Panteonului sunt plini de mormintele monumentale ale unora dintre persoanele de seama ale orasului. Printre acestea, cel al artistului Rafaelo se afla in partea stanga a usii de intrare. Vittorio Emanuele al II-lea, primul rege al Italiei unite, si succesorul acestuia, Umberto I, sunt si ei inmormantati aici. In piata de langa Panteon se afla o minunata fantana antica egipteana. Obeliscul acesteia si baza au fost ridicate de catre papa Clement al XI-lea.

2. Castel Nuovo (numit adesea Maschio Angiono) este un castel medieval, important reper arhitectonic, situat în Piața Primăriei din Napoli.

El a fost construit în anii 1279-1282 după planurile arhitectului francez Pierre de Chaule. Astăzi castelul este sediul Societății Napolitane de Istorie Națională și al comitetului din Napoli al Institutului pentru Istoria Risorgimenului Italain. Tot aici își are sediul Muzeul Civiv și fundația Valenzi. În timp Castel Nuovo a devenit nucleul centrului istoric al orașului și a fost de multe ori locul în care s-au desfășurat evenimente celebre. Castelul a fost asediat de mai multe ori dar de fiecare dată refăcut. Ultima restaurare din Castel Nuovo a avut loc în 1823. Impunătorul arc de triumf din marmură albă, construit în 1470, rememorează intrarea lui Alfonso de Aragon în Napoli în 1443. El se află între două turnuri vestice ale castelului angevin. Designul de ansamblu a fost atribuit lui Pietro di Martina, un arhitect milanez, sau, după Vasuri, lui Giuliano da Maiano. Autorii moderni atribuie designul lui Franceso Laurana. El are înălțimea de 35 de metri și a fost alungit în două arcade suprapuse. Trecând prin acest arc se intră în piață prin Porțile de Bronz, executate de călugărul Guglielmo din Napoli și reprezentând în diverse compartimente victoriile lui Ferdinand I asupra Ducelui de Anjou și a baronilor rebeli. Regele Alfonso de Aragon este cel care reconstruit complet castelul, lucrarea fiind încredințată arhitectului aragonez Guillem Sagrera care l-a conceput-o în termeni gotico-catalani. După cucerirea franceză din anul 1494 Castel Nuovo și-a pierdut funcția de reședință regală, devenind o simplă garnizoană militară datorită poziției sale importante din punct de vedere strategic; În această perioada castelul a suferit diverse avarii, pierzând o mare parte din ornamentele exterioare în stil flamboiant gotic și renascentist. Următoarea resaturare a fost în anul 1823 Deși au existat două intervenții de refacere a castelului în epoca Bourbon, trebuie adăugat că aceste intervenții și-au avut limitele (o teorie completă a restaurării încă nu exista) și că nu au reușit să salveze castelul de creșterea continuă a construcției ilegale care a implicat Napoli între perioada vice-rege și perioada postbelică. La începutul secolului al XX-lea s-a decis recuperarea castelului, eliberarea lui de construcții și depozite ilegale și readucerea lui, cel puțin în ceea ce privește fațadele exterioare, în secolul al XV-lea; Lucrările au început în 1923 ocazie cu care s-au amenajat grădinile de pe marginea actualei Via Vittorio Emanuelle III. Recent (anul 2023) s-au alocat 13 milioane euro pentru o restaurare profesionistă a castelului.

Ansamblul arhitectonic Castel Nuovo este structurat pe mai multe obiective distincte:

Arcul de triumf al castelului – ridicat în amintirea intrării în oraș a Regelui Alfonso
Capela palatină – avariată de cutremurul din 1456 dar refăcută. La capătul capelei se află o scară în spirală, accesibilă dintr-o ușă din stânga care permite accesul în „Sala Baronilor”.
Sala Baronilor (denumire inițială – Sala Tronului)comandată de Roberto D’Angio.
Capela Sufletelor din Purgatoriu - construită în a doua jumătate a secolului al XVI-lea la ordinul vice regilor spanioli
Temnițele - constau din două zone situate în spațiul de sub Capela
Muzeul civic (picturi și sculpturi)– inaugurat 1990
Biblioteca Societății Napolitane de Istorie Națională (etajele 2 -3) conține o colecții de carte, iconografice, documentare și pergament

3. Castelul Aragonez este o fortificație construită pe un loc stâncos , în anul 474 I.Hr. de Hiero I din Siracuza, pe o mică insulă în partea de est a insulei Ischia.

Această insulă s-a format de la o erupție care a avut loc cu peste 3000 de ani în urmă, altitudinea maximă a insulei este 113 metri, acoperind o suprafață de 56000 metri pătrați. În jurul anului 1700 pe această insulă locuiau aproximativ 2000 de familii, iar în anul 1912 aici existau 13 biserici. Astăzi castelul este proprietate privată și totodată cel mai vizitat monument al insulei. Castelul este accesat printr-un tunel lung de 400 de metri, săpat în stâncă pe la jumătatea secolului al XV-lea de către Alfonso de Aragon. Înainte de a se construi acest tunel castelul era accesibil d epe mare prin intermediul unei scări situate pe partea de nord a insulei. De-a lungul tunelului există o capelă mică consacrata Sfântului Giovan Giuseppe Della Croce, patronul insulei. Un acces mai confortabil în castel este posibil cu ajutorul liftului modern recent dat în folosință. După tunel se ajunge la ruinele Catedralei Adormirea Maicii Domnului, construite în anul 1301 de către locuitorii satului distrus de Gheronda. Catedrala este construită în stil roman, dar prezintă mai multe adăugiri baroce. Sub catedrală se află o criptă cu fresce originare din Școala lui Giotto, din secolul al XIV-lea. În partea stângă a Catedralei se află biserica în stil baroc a Neprihănitei Zămisliri. În spatele bisericii se ajunge la curtea Mănăstirii Clariselor, fondată în anul 1575. Din curte, pe scări, care duc în jos, se ajunge în Cimitirul Măicuțelor. În dreapta Catedralei este Casa Soarelui, în care artiștii locali își expun operele.

Turul castelului poate continua cu vizitarea închisorilor din anul 1823. Se poate ajunge apoi pe o terasă frumoasă, cu vedere unică asupra insulei vecine – Procida, și a golfului Napoli. Un snack-bar, cu o terasă frumoasă, invită la pauză.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM PROPRIU

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL HUNEDOARA

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Set 4 insigne- Drumeții veterani - Costești 1999

Turismul este o activitate relaxantă, mult apreciată de locuitorii Văii Jiului - mari amatori de drumeţii şi buni cunoscători ai frumuseţilor naturii. În anul 1986, la sfârşitul verii, un grup de pasionaţi şi împătimiţi ai drumeţiilor montane, în frunte cu Aurel Dula şi Vasile Pollak, propun organizarea unei întâlniri anuale a veteranilor în ale drumeţiilor montane. La prima întâlnire care a avut loc în 1986 s-a hotărât ca următoarele să aibă loc la o cabană din munţii care înconjoară cu dărnicie Valea Jiului; întâlnirile nu erau însoţite de competiţii sportive, iar spre amintire veteranii vor primi câte o insignă, al cărei desen să reproducă o floare din bogata floră a munţilor noştri. Cu excepţia unei singure variante, toate piesele au fost bătute la Monetăria Statului Bucureşti, sunt ovale şi au dimensiunile 36/26 mm şi, cum este normal, unele piese sunt mai reuşite, în schimb, altele lasă de dorit. Aceste piese insignografice au fost gndite și proiectate de către: Nicolae Lazăr, Ion Liciu, Viorel Stroie, Dumitru Antonoiu, Tiberiu Kelemen și Iuliu Hornak. Ediţia a XIV-a a avut loc la Costeşti, iar desenul insignei redă un peisaj montan, din care distinge planta Gențiana. peste care se suprapune un piolet şi colacul de coardă folosit de alpinişti. Insigna apare în cinci variante de culoare şi înscrisul de pe chenar este DRUMEŢII VETERANI - COSTEŞTI 1999

Gențiana este o planta declarata monument al naturi aflată pe cale dispariție. Ea creste spontan din zona de campie pana la cea subalpina, la marginea padurilor. Se adapteaza greu daca este scoasa din mediul sau. De aceea e de preferat daca va doriti o Gentiana sa cumparati plante produse in pepiniere. Gentiana infloreste frumos pe timpul verii daca are conditiile necesare. Are nevoie de multa apa pentru a creste bine. Asigurati-va ca nu lasati pamantul sa se usuce intre doua udari. In perioada de inflorire, trebuie fertilizata o data la doua saptamani. Se simte bine la soare, dar tolereaza si semiumbra. Are nevoie de soluri argiloase sau argilo-nisipoase, bogate in humus. Exista si specii cum e Gentiana angustifolia care prefera ternurile calcaroase. Majoritatea speciilor au o rezistenta buna la iernare. Se inmulteste prin semințe dar acestea germineaza greu. Au nevoie de o perioada de frig inainte de a fi semanate. De aceea este recomandabil sa fie puse in pamant toamna tarziu, afara, pentru ca frigul iernii sa le ajute sa rasara in primavara. Exista specii foarte mici, de doar 10 cm cum este Gentiana acaulis si Gentiana verna, dar si unele care ajung la o jumatate de metru cum e Gentiana asclepiadea.

Costești este un sat de 401 locuitori al comunei Orăștioara de Sus din județul Hunedoara, prima dată atestat documentar de la anul 18957. Pe teritoriul acestei localități se găsesc cetățile dacice Costești Blidaru și Costești – Cetățuie, incluse pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Deasupra am postat cabana Costești. Pe raza satului Costești și în împrejurimi pot fi vizitate următoarele monumente:

Castrul roman de la Bucium
Cetatea dacică " Costești-Blidaru"
Cetatea dacică "Costești-Cetățuie"
Castrul roman de la Grădiștea de Munte
Castrul roman de la Costești-Deal
Așezarea dacică de la Grădiștea de Munte
Fortificația dacică de la Ocolișu Mic
Siturile arheologice "Vârful lui Hulpe", "Sub Cununi" și "Masivul Fețele Albe" de la Grădiștea de Munte
Fortificația dacică de la Costești

Orăștioara de Sus (în limba maghiară - Felsővárosviz, în limba germană - Oberbroosenbach) este o comună din județul Hunedoara care include și satele: Bucium, Costești, Costești-Deal, Grădiștea de Munte, Ludeștii de Jos, Ludeștii de Sus și Ocolișul Mic. La recensământul din anul 2021 comuna număra 1910 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 2079 locuitori, dintre care: români – 91,05% și restul – necunoscută sau alte etnii. Componența confesională a comunei hunedorene Orăștioara de Sus astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 86,91%, penticostali – 2,36% și restul – nedeclarată sau alte religiii.

Stația centrală de salvare minieră Petroșani

20 de ani 1990 - 2010

Piesa de mai sus este o insignă realizată de compania orădeană Accesorii Prod pentru a marca existența de două decenii a Stației Centrale de Salvare Minieră din municipiul Petroșani, județul Hunedoara (Strada Lunca, nr.60). Insigna a fost pusă în circulație în data de 20 februarie 2010 într-un tiraj de 100 de exemplare. Piesa este realizată din material compozit turnat și aurit, are forma rotundă cu diametrul de 21 milimetri și este prevăzută cu sistemn de prindere tip pin. Staţia de salvare funcţionează cu personal specializat de intervenţie şi salvare în medii toxice/explozive/inflamabile de la diferite compartimente de cercetare, având la dispoziţie spaţiul, aparatura, echipamentele şi materialele specifice necesare pentru intervenţiile în medii toxice/explozive/inflamabile. Ea oferă următoarele servicii:

expertizare a zonelor avariate;
prestări servicii de salvare minieră
investigarea mediilor toxice/explozive/inflamabile;
intervenţii în medii toxice/explozive/inflamabile;
efectuează testări pe purtător a echipamentelor de protecţie a respiraţiei;
decontaminări recipiente toxice;
neutralizări de substanţe toxice.

Activitatea extractivă, atât de suprafaţă dar mai ales cea din subteran, este însoţită întotdeauna de diferite pericole. Schimbarea bruscă a condiţiilor de lucru şi apariţia unor factori de neprevăzut sunt doar câteva dintre elementele ce pot produce acci-dente de muncă cu urmări dintre cele mai grave. Cu toate că sunt luate tot mai multe măsuri de prevenire a acestor evenimente nedorite, totuşi, ele au loc uneori. În aceste situaţii trebuie să se intervină în timpul cel mai scurt pentru a limita pe cât este posibil urmările produse de avarie. Aici este vorba în primul rând de salvarea vieţilor omeneşti şi mai apoi de readucerea locului de muncă la starea de normalitate. Datorită condiţiilor speciale create la locul de muncă avariat, pentru remedierea situaţiei nu se poate interveni cu mineri obişnuiţi, pentru astfel de lucrări se intervine cu grupe speciale de muncitori. Aceşti muncitori specializaţi denumiţi generic „salvatori mineri”, sunt recrutaţi dintre cei mai buni profesionişti ce îşi desfăşoară activitatea în subteran. Paralel cu dezvoltarea mineritului a luat amploare şi activitatea de salvare minieră. La început pe lângă fiecare mină era un grup de salvatori ce aveau ca bază Staţia de salvare, unde erau păstrate, reparate şi verificate echipamentele şi unde se face instruirea periodică a personalului. Personalul ce face parte din echipele de salvare minieră este obligat, să participe la exerciţii şi antrenamente specifice. La Petroşani, în anul 1949 ia fiinţă Staţia de Cercetări pentru Securitate Minieră (SCSM); de acum, la această unitate, salvatorii minieri sunt testaţi periodic atât din punct de vedere al cunoştinţelor teoretice cât şi al condiţiei fizice. Tot la S.C.S.M. se efectua verificarea periodică a tuturor aparatelor de salvare din dotarea exploatărilor miniere. Din 1965 aceasta sectie devine institut departamental de cercetari, organizat pe sectii, laboratoare, sectoare, servicii functionale, corespunzatoare unui institut de cercetari independent. Prin HG nr. 1461/18.10.2006, denumirea institutului este schimbata în INCD INSEMEX (Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Miniera si Protectie Antiexploziva) Petrosani, denumire sub care functioneaza si azi.

Retezat - Cabana Gențiana

Asociaţia „Montan Club Floarea Reginei Valea Jiului”, înfiinţată acum 26 de ani prin asocierea cluburilor de turism din Valea Jiului, a achiziţionat prin licitaţie directă în anul 1998, Cabana Genţiana din Munţii Retezat (altitudine – 1672 metri), având-o în chirie de la Salmis S.A. încă din 1991. Ȋn toamna anului 1992 Dula Aurel preşedintele clubului, a comandat la Monetăria Statului un lot de insigne printre care şi prima insignă a Cabanei „Gențiana”. Această insignă este de formă ovală cu dimensiunile de 36/26 mm. Piesa are un contur alb cu lăţimea de 5 mm pe care este înscris în partea superioară Retezat, iar în partea inferioară Cabana Gențiana. Ȋn centrul insignei este redat un piolet înfăşurat cu o coardă de alpinist, alături de o căbănuţă stilizată înconjurată de verdele închis al pădurii. Ȋn fundal vedem o creastă înzăpezită contrastând cu un cer albastru. Ȋn partea de jos, încadrate stânga-dreapta de două frunze verzi, se află două flori, şi anume: o genţiană albastră şi o floare de colţ (de culoare galbenă!). Insigna bătută la Monetăria Statului Bucureşti, din tombac şi emailată la cald, are un tiraj redus de doar 50 bucăţi. Sistemul de prindere este cel clasic cu ac. Grafica piesei a fost realizată prin compilarea a trei insigne după o idee a regretatului Deak Loli.

In mijlocul Muntilor Retezat, pe Valea Pietrele, se afla o cabana fermecatoare, micuta, calduroasa si tare primitoare. Cabana Gentiana este cabana aflata la cea mai mare inaltime in acest masiv muntos. Ofera conditii de baza, insa daca nu esti pretentios, cu siguranta te vei simti minunat si vei pleca de acolo cu experiente placute, si cu un dor de a te reintoarce curand. Cabana se afla pe Valea Pietrele, pe partea de nord a masivului, la altitudinea de 1672 metri, imediat dupa iesirea din padure, la 2,5 - 3 ore de mers din Carnic, punct pana unde se poate ajunge cu masina. Traseul din Carnic spre cabana este marcat cu banda albastra, varianta care ocoleste pe la Complexul Pietrele, insa se poate ajunge direct, urmand marcajul triunghi albastru ce urca usor spre Gentiana si care porneste de la aproximativ 3,5 km mai sus de complexul Carnic, intr-o curba mare la dreapta a drumului spre Pietrele unde vei gasi si un indicator. Imediat dupa iesirea din padure, vei da de cabana si de o priveliste superba. Traseul marcat cu banda albastra continua spre creasta principala a masivului intersectand-o in Curmatura Bucurei (2206 m). Pe traseu vei trece pe langa lacul Pietrele, de unde privirea se va delecta cu Varful Peleaga (2509 m) in stanga, Varful Curmatura Bucurei in fata si Varful Bucura II in partea dreapta. Dincolo de creasta, spre sud, se afla Lacul Bucura, cel mai mare lac glaciar din tara.

In total, cabana ofera 42 de locuri de cazare, 24 la priciuri, in pod, si 18 in camera de jos, langa sala de mese. Cabana este deschisa tot timpul anului. Iarna, incalzirea se face la soba cu lemne. Apa se gaseste din belsug la izvor, iar curent electric exista de la panouri solare si generator. Dusul este in stil minimalist la rau sau la locul amenajat in apropierea cabanei in acest scop. La cabana se poate servi ceai, din plante culese din zona de catre cabanieri, eventual cafea si bauturi alcoolice, insa nu se serveste mancare. Mancarea trebuie carata de catre fiecare in rucsac. Sala de mese este incapatoare, iar daca vremea permite, se poate manca si afara, la masutele amenajate in acest scop. Fiind parc national, focul este interzis, insa se poate gati la primus. Iată un telefon de contact - 0733 963 292.

Intalnita in Romania pe stancile aproape inaccesibile omului din Muntii Vrancei, Muntii Bucegi, Muntii Fagarasului, Muntii Maramuresului, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlau, Retezat, Godeanu, Floarea de colt este o planta deosebit de rara. Din acest motiv ea a fost declarata monument al naturii si este ocrotita prin lege inca din 1931. Floarea de colt este protejata in rezervatii naturale cum ar fi cele din Piatra Craiului, Muntii Bucegi, Ciucas, judetul Alba etc. Leontopodium alpinum (dupa denumirea sa stiintifica), este o planta perena, de o frumusete aparte si totodata cea mai rara din intreaga flora montana. Tulpina este dreapta si poate ajunge pana la 20 - 30 cm inaltime. Aceasta este imbracata in partea de jos cu frunze catifelate, de dimensiuni diferite asezate de jur imprejurul tulpinei, in forma de cerc. Numeroasele si micutele flori, compuse din petale de un alb imaculat sunt dispuse in asa fel incat lasa impresia unei singure flori de forma unei stelute. Intalnita de cele mai multe ori pe culmile stancoase si tot mai rar pe platourile montane, floarea de colt are radacina fixata in putinul pamant ramas intre scobiturile sapate in stancile calcaroase. Intreaga planta este acoperita de peri catifelati de culoare argintie, ce protejeaza frunzele si florile de vant. La noi in tara, floarea de colt poate fi vazuta inflorita in lunile iulie si august. Se pare ca floarea de colt provine din tinuturile Asiei, acolo crescand la fel de deasa ca si iarba. In diferite locuri din lume unde mai poate fi intalnita, floarea de colt poate atinge inaltimea de pana la 80 cm. Numita in popor si floarea reginei, floarea doamnei, steluta sau albumita, floarea de colt are in traditia romaneasca o semnificatie aparte, ea fiind un simbol al dragostei. Se spune ca, pentru a-si dovedi dragostea si curajul, tinerii colindau zonele stâncoase ale munților pentru a culege flori de colt si a le oferi iubitelor. In limbajul florilor ea inseamnă puritate și curățenie.

Școala I.G.Duca - Petroșani

Piesa de mai sus este o insignă realizată la comanda Școlii ,,I.G.Duca” din municipiul Petroșani. Insigna s-a realizat în anul 2009 la Monetăria Statului, este confecționată din argint, are dimensiunile de 13 x 17 milimetri și are sistem de prindere tip matercă.

Scoala Generala "I.G.Duga" este situata in centrul municipiului Petrosani si isi desfasoara activitatea in doua sedii, amplasate la mica distanta unul fata de celalalt. Este una din cele mai mari scoli din judet, cuprinzand mai multe forme de invatamant: preșcolar, primar, gimnazial incluziv integrat in invatamantul de masa și suplimentar de muzica. Intrarea Văii Jiului în circuitul economic în a doua jumãtate a secolului al XIX-lea a adus în atentia generală si problema altor sectoare de activitate, dintre acestea învãtãmântul jucând cel mai important rol. În acest context s-a înscris inaugurarea în toamna anului 1872, la Petrosani, a primei scoli de stat, scoală care ulterior a devenit Scoala Generală Nr. 1. Sediul initial era o clădire amplasată pe locul unde astăzi se găseste Căminul Studentesc Nr. 2. Scoala a functionat decenii la rând în acest sediu. În anul 1935 autoritãtile locale au decis edificarea unui nou lãcas de învãtãmânt care sã corespundã noilor realitãti demografice. Situată pe actuala stradă 1 Decembrie 1918, nr. 98, scoala a avut data de 29 septembrie 1935 ca moment solemn al punerii pietrei de temelie. Inaugurarea oficialã desfasurata în prezenta autoritatilor locale si judetene a avut loc pe data de 9 noiembrie 1936. Cu această ocazie, scoala a primit numele cunoscutului om politic, I.G.Duca. În noul edificiu au început activitatea clasele ciclului primar, dispunând de 8 săli de clasă. Ciclul gimnazial (clasele V-VIII) a continuat să functioneze în vechiul local. Această functionare „în paralel” a durat până în anul 1948, dată după care au început pregătirile pentru construirea aripilor laterale ale clădirii. Cu toate problemele create de regimul politic comunist, colectivele didactice ale scolii, prin ambitie, dăruire, responsabilitate si dorinta de a desfăsura o muncă de calitate, au reusit să creeze un prestigiu si o valoare care i-au făcut scolii un renume binecunoscut si apreciat în Valea Jiului, în judet si în tară. Urmare a dezvoltării zonei centrale a orasului, populatia scolară a crescut continuu, ceea ce a determinat ridicarea unei noi clădiri, situată pe strada St.O. Iosif, nr. 4, inaugurată in anul scolar 1982-1983.

Asociația chinologică județeană Hunedoara - Deva

Chinologie (din greacă: kyn, -"câine"; și logos, -"știință") este știința care se ocupă cu studiul și creșterea câinilor. Arăt încontinuare câteva dintre momentele dezvoltării chinologiei românești prin activitatatea chinologilor arădeni. In anul 1921 au luat fiinta Clubul Foxterrieri din Arad si Clubul Amatorilor de Caini de Politie din Arad. Aceste doua cluburi au organizat activitatea chinologica din Arad si din judetele invecinate, stimuland dezvoltarea miscarii chinologice. Dintre manifestarile chinologice organizate in acea perioada de chinologii aradeni amintim expozitia clubului de Fox Terrier din anul 1929 la care au participat peste 200 de exemplare, aproximativ 100 fiind din Arad. Activitatea chinologica a fost intrerupta de cel de al doilea razboi mondial. Anul 1969 este un an important pentru chinologia romana, este anul infiintarii asociatiei chinologice. La data de 17 noiembrie 1969 s-a infiintat la Arad Asociatia de Crescut si Dresat Caini din Romania, prima asociatie chinologica din Romania si care a fost aprobata de Consiliul de Ministri din R.S.R. In anul 1972, cu ajutorul chinologilor maghiari Asociatia Chinologica Romana este admisa ca membra al Federatiei Chinologice Internationale. Chinologii aradeni au avut in acea perioada o intensa activitate pentru popularizarea cainilor de rasa in randul oamenilor. De asemenea sau tiparit mai multe publicatii de specialitate: revista „Ciinele”, colectia „Totul despre câini” care cuprinde patru carti: „Micul ghid canin”, Reproductia speciei canine”, „Eredopatologie canina” si „Zoopsihologie canina”. Din anul 1972 pana in anul 1976 Asociatia Chinologica Romana a functionat in cadrul AVIROM, care a avut sediul central la Arad, organism care includea alaturi de crescatorii de caini, crescatorii de pasari de curte si porumbei si era sub controlul direct al Ministerului Agriculturii. Prima expozitie s-a organizat in anul 1971 pe stadionul fabricii arădene de zahar. Expozitiile incepeau intotdeauna cu parada raselor, demonstratii de dresaj, curse de ogari. In anul 1976 s-a organizat, pe stadionul Gloria, una dintre cele mai mari expozitii chinologice din Romania, fiind prezenti peste 800 de caini. In anul 1978, la Arad, s-a infiintat prima scoala nationala de dresaj si s-a organizat prima tabara de dresaj. De la infiintare anual s-au organizat la Arad expozitii chinologice. Asociatia chinologica din Arad a organizat in anul 2002 si anul 2005 Campionatul Europei Centrale si de Est considerat cel mai important eveniment continental organizat sub egida F.C.I..

Castelul Hunizilor (Corvinilor sau Corvineștilor) este o construcție impunătoare, prevăzută cu turnuri, bastioane (fortificații cilindrice sau poligonale, construite de obicei la colțurile unei fortărețe.) și un donjon (turnul principal și cel mai bine fortificat). Acoperișurile sunt înalte și acoperite cu țiglă policromă. Castelul a fost construit în secolul al XIV-lea pe locul unui vechi castru roman, pe malul râului Zlaști, fiind dăruit de către regele Sigismund I de Luxemburg cneazului Voicu, tatăl lui Iancu de Hunedoara. Intrând în posesia lui Iancu de Hunedoara, castelul suportă un amplu process de modernizare și amplificare a fortificațiilor în perioada anilor 1440 – 1453. Castelul este lipsit de perimetre secundare de apărare, reieșind de aici concluzia că a fost folosit mai mult ca reședință nobiliară. În cadrul acestei modernizări se include construirea Sălilor Dietei și a Cavalerilor, a Turnurilor Capistrano (după numele unui vestit călugăr) și al Buzduganelor precum și a Bastionului alb. Ulterior castelul intră în posesia lui Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara, care construiește o nouă aripă în stil renascentist – loggia cu picturi ilustrând un aspect din viața nobiliară, respectiv legenda corbului. Pe blazonul familiei Corvinilor este reprezentat un corb care ține în cioc un inel de aur. Legenda spune că Ioan de Hunedoara era fiul nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg (rege al Ungariei la vremea respectivă) care s-a îndrăgostit de o femeie pe nume Elisabeta din Țara Hațegului. Pentru a nu exista discuții pe marginea acestui fapt, regele ar fi aranjat o căsătorie între aceasta și Voicu (un viteaz din zonă). Pentru a fi recunoscut copilul când merge la curtea regală Sigismund de Luxemburg i-a dăruit și un inel de aur. Însă inelul de aur a fost într-o zi furat de un corb. După multe peripeții Ioan de Hunedoara a recuperate inelul, însă povestea a fost aflată și de rege care a hotărât să facă don corbul cu inel în cioc un element al blazonului familiei Corvinilor. În curtea castelului, nu departe de capelă, se află o fântână adâncă de 30 de metri despre care se spune că ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, în schimbul promisiunii că vor fi eliberați dacă vor ajunge la startul de apă. După 15 ani, când s-a ajuns la apă, stăpânii castelului nu s-au ținut de promisiune. Legenda spune că inscripția de pe zidul fântânii înseamnă “Apă aveți, dar suflet, nu.” În realitate inscripția se traduce astfel “Cel care a scris această inscripție este Hasan, care trăiește ca rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică”. Matei Corvin lasă castelul lui Ioan Corvin, după care urmează o perioadă în care se succed o serie de proprietari care dețin castelul pentru interval limitate de timp. Unul dintre proprietarii care a făcut transformări majore în aspectul castelului a fost principele transilvan Gabor Bethlen care a construit două etaje pe aripa sudică și unul pe aripa nordică. De-a lungul timpului castelul a fost devastate de mai multe incendii fiind restaurant de mai multe ori; 1870 - 1880 (cu sprijinul arhitecților Steindl Imre și Schulek Frigyes), 1965 – 1970 și 1993 – 1995. Accesul în castel se face pe un pod de lemn, susținut de patru piloni masivi de piatră, plasați în albia râului Zlaști, lăsând în curtea husarilor și nișa care adăpostește statuia Sfântului Ioan de Nepomuk, protectorul podurileo și al trecerilor peste ape. Primul obiectiv major este Turnul nou de poartă, de formă rectangular, turn care impresioanează prin masivitate, în zona parterului având aspectul unui spațiu boltit, fiind remarcată prezența locului de gardă, unde este și o vatră de foc, aici aflându-se astăzi casa de bilete. De aici se ajunge ușor în închisoarea castelului, cu ușa sa masivă din lemn. Loggia Matia se află la ieșirea din Turnul nou de poartă, în partea stângă, fiind considerată cea mai nouă manifestare, în domeniul arhitecturii, a Renașterii. La etajul Loggiei se păstrează unica pictură laică în frescă din Transilvania acelei perioade, precum și Camera de Aur, spațiu ce adăpostește expoziția “Obiecte din colecția Muzeului Castelului Corvinilor - Hunedoara”. Capela este plasată pe latura estică a castelului, accesul aici fiind posibil prin scara interioară a Loggiei Matia, ajungându-se în tribuna capelei. Monumentul are un farmec aparte datorat stilurile diverse de construcție, a prezenței unor inovații în plan militar și civil, precum și vieții tumultoase de curte care l-a animat vreme de peste 400 de ani. Castelul impresionează prin prezența sa, ce domină municipiul Hunedoara, air pentru cei atrași de Evul mediu, castelul reprezintă un monument singular în România și printre cele mai atractive din spațiul european. Camera domnițelor este plasată la etaj, deasupra turnului nou de poartă și coridorului de intrare în castel. Inițial turnul a avut doar un nivel de apărare și din secolul al XVII-lea s-a realizat camera doamnelor din castel. Aici se poate admira mobile din secolul al XIX-lea, în stil eclectic, compus din masă, servantă și dulap. De aici, traversând Scara Spirală, se intră în Sala Dietei, plasată la etajul Palatului Mare, construită în stil gotic, interiorul ei fiind modificat radical în secolul al XVII-lea de către Gabriel Bethlen, prin demontarea întregii arhitecturi gotice de piatră și compartimentarea ei cu încăperi mai mici cu funcționalități diverse. Revenind în curtea interioară, circuitul continuă cu vizitarea fântânii, care este însoțită de prezentarea unei inscripții, plasate pe unul dintre contraforții capelei.

De aici se vizitează terasa de artilerie, ușor modificată în secolul al XIX-lea, de unde se deschide o frumoasă perspectivă spre groapa urșilor, Palatul Nordic, capela și curtea fântânii, dar și spre oraș. Ultimul obiectiv este Sala Cavalerilor, una dintre cele mai interesante spații laice din Transilvania secolului al XV-lea. Aici funcționează expoziția de tehnică militară, cu piese aparținând perioadei extinse (secolele XV - XIX). Aici se poate citi o inscripție cu referire la momentul construcției acestei săli. Din expoziția de tehnică militară se iese prin expoziția de etnografie, se coboară scara de lemn spre primul nivel al Palatului Sudic, în atelierele meșteșugărești care deserveau administrația minieră. De aici se iese din nou în curtea interioară a castelului, iar în partea dreaptă se intră pe coridorul de la parterul Turnului vechi de poartă, turn de formă rectangular, prevăzut cu două niveluri de apărare. Acest turn a fost pictat în frescă pe vremea lui Matei Corvin, urme ale acestei picture putând fi admirate și azi pe latura nordică a turnului. Acest castel este unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România. (Sursa NET – Ofical Media – Stejărel Ionescu)

Set 3 insigne - A.G.V.P.S. - Filiala Petroșani

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate. Sus am postat logo-ul Asociației generale a vânătorilor și pescarilor sportivi din România.

Cocoșul de munte (Tetrao urogallus) este o specie de păsări din familia fazanului (Phasianidae), ordinul Galliformes, foarte sperioasă, care se poate vedea rar în natură . Sprâncenele și o parte din coadă îi sunt roșii . Arealul lui de răspândire este frecvent în Europa Centrală, unde poate fi întâlnit numai în regiunile de munte împădurite puțin circulate. La cocoși există un dimorfism sexual accentuat: masculul este mai mare atingând o greutate de 4 –5 kg, deschiderea aripilor măsoară 90 de cm, iar înălțimea ajungând la 1 m . Penajul este pe spate, cap și aripi de un brun închis, iar pieptul are o culoare verde cu lucii metalice, femela este mult mai mică cântărind numai 2,5 kg, are o înălțime de 60 cm, deschiderea aripilor măsoară 70 cm. Culoarea penajului pe partea superioară a corpului pestriță brună cu dungi argintii, iar partea inferioară a corpului alb gălbui. La ambele sexe cresc iarna pene pe picioare, iar lateral picioarele sunt prevăzute cu pinteni cornoși. Sub ochi păsările au o parte a pielii neacoperită de pene de culoare roșie . Puii au deja timpuriu culoarea femelei adulte cu o pata neagră specifică pe cap. Mai târziu prin luna august în funcție de sex începe să schimbe culoarea penajului. Ouăle cocoșilor de munte au mărimea oului de găină domestică, însă culoarea lor este albă punctat cu brun. Hrana cocoșului de munte constă ca la galinacee în general din diferite părți vegetale, semințele fructelor, insecte și larvele lor, deoarece păsările sunt dependente de anumite specii de plante, acest fapt a cauzat reducerea efectivului lor. Perioada de împerechere la cocoșul de munte începe în martie și durează până la începutul lunii iunie. Masculul mai robust, după ce a alungat rivalul atrage atenția femelei prin dansul caracteristic împerecherii, emiterea unor sunete specifice, umflarea penajului cu deschiderea penelor cozii în formă de evantai. În perioada împerecherii masculii sunt agresivi putând ataca și omul. Femela depune în cuib timp de 10 zile 5 - 12 ouă; puii eclozează la 26 - 28 de zile. Timp de 14 zile puii sunt dependenți de femelă care îi hrănește și îi apără de frig.

Deva este un municipiu și reședință a județului Hunedoara, România. Are o populație de aproximativ 57000 de locuitori. S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”.Prima atestare documentară a existenței localității Deva datează din anul 1269, fiind menționată prin cuvintele latine castro Dewa. Pe hărțile medievale, ea apare fie sub numele de Deva sau Dewan. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Deva, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale orașului Deva.

Primăria

Prefectura

Noul palat administrativ

Hotel Crucea Albă

Hotel Orient

Gimnaziul industrial de băieți

Monumentul închinat lui David Ferenc - Cetatea Deva

Cazarma honvezilor

Cetatea Bethlen Gabor

Județul Hunedoara este situat în provincia istorică Transilvania, România, pe cursul mijlociu al râului Mureș, în vecinătatea Munților Apuseni. Specific acestui județ este faptul că își are reședința în municipiul Deva și nu în Hunedoara. Județul se întinde pe o suprafață de 7063 kilometri pătrați și numără aproximativ 486000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 7 municipii - Deva, Brad, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petroșani și Vulcan, 7 orașe - Aninoasa, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria, Uricani și 55 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Hunedoara, dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Hunedoara, din perioade diferite, alte locuri de vizitat și câteva trimiteri poștale ilustrate din acest județ.