Epaminonda's Blog.....: HAGA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din orașul olandez HAGA, provincia OLANDA DE

SUD și câteva trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite, dar și

o insignă, un jeton și o medalie locale.

Biserica Sfântu Iacob

Grand Hotel Restaurant Central

Ministerul Justiției

Hotel Pension

Hotel Indigo

Restaurant Saur

Poșta

Tribunalul penal intenational

Grand Hotel Amrath

Castelul Argeronne

Hotelul Indiilor

Muzeul Loeman

Palatul regal

Teatrul național

Hotel Paulez

Hotel cafe restaurant Central

Muzeul de artă maură

Mall

Monumentul întemeierii regatului

Palatul Păcii

Curtea penală internațională

Cazarma grenadierilor

Cazarma Orange

Școala Jeanne d'Arc

Gara

Strada Castelului

Hotel Hilton

Restaurantul regal

Strada Rembrandt

Europol - Poliția europeană

Primăria veche

Restaurantul Zuyl

Eurojust - Procuratura europeană

Trimiteri poștale

Insignă locală

Jeton local

Medalie locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

POTRIVITE ȘI ATRIBUITE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL DOLJ

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Parcul "Nicolae Romanescu" - Podul suspendat 1903 - 2003

Municipiul Craiova

Parcul “Nicolae Romanescu”, cunoscut de a lungul timpului şi sub numele de Parcul Bibescu, Parcul Independenţei sau Parcul Poporului, din municipiul Craiova, se află pe locul unde, la mijlocul secolului al XIX-lea, se afla moşia şi grădina familiei Bibescu. Grădina, amenajată de un grădinar neamţ, la iniţiativa marelui logofăt Ioan (Iancu) Bibescu, era amenajată cu pavilioane, bănci, sere. Dupa 1848, aflată în stare avansată de degradare, grădina a fost cumpărată de magistratul oraşului de la marele logofăt Ioan Bibescu, scopul cumpărării fiind acela de a o transforma într-o adevărată grădină publică pentru recreerea locuitorilor oraşului. Evenimentele desfăşurate pe plan intern care au dus la Unirea Principatelor au făcut ca aceasta dorinţă a domnitorului Barbu Ştirbei să nu mai poată fi realizată. La sfârşitul secolului, după mai puţin de 50 de ani de la cumpărarea de către oraş a grădinii de la logofătul Iancu Bibescu, fosta grădină devenise una din cele mai insalubre zone ale oraşului. Lacul era un focar de infecţie iar pe una dintre marginile sale s-au construit grajdurile Primăriei. Peste ani casa Bibescu a devenit pe rând depozit de tutun, spital în timpul războiului de independență, azil de bătrâni sau reședință episcopală. În 1898, după desemnarea lui Nicolae P. Romanescu ca primar, se votează un proiect de modernizare a oraşului, unul dintre obiectivele programului fiind acela de a se înfiinţa parcuri şi grădini. Pentru a-şi pune în practică ideea de înfrumuseţare a oraşului, Nicolae Romanescu avea nevoie şi de această zonă. Arhitectul desemnat pentru realizarea acestui proiect a fost Edouard Redont, cel care a proiectat si Expoziţia Naţională din Parcul “Carol I” din Bucureşti. Construcţia parcului a început în anul 1897 şi a fost inaugurată în 1903 în prezenţa Regelui Carol. Edouard Redont a dus proiectul viitorului Parc Romanescu la Expoziţia Internaţională de la Paris (1900), iar proiectul a fost premiat cu Medalia de Aur. Parcul a fost realizat în stil romantic, o sinteză a arhitecturii şi picturii peisagere. Se regăsesc fragmente din tablourile impresioniştilor francezi din secolele XVII-XIX, cât şi ale pictorilor olandezi. Redont a dat dovadă de geniu la momentul întocmirii proiectului, venind cu idei foarte îndrăzneţe: au fost aclimatizate sute de specii de arbori, arbori care în mod normal nu cresc în condiţiile climatice ale României, a redesenat lacul, a proiectat podul suspendat, a proiectat castelul, a improvizat dealuri şi văi, drumuri, alei şi poteci care însumează peste 35 kilometri lungime totul fiind lucrat în cel mai mic amănunt. Castelul Fermecat a fost imaginat de mintea ingeniousă a lui Redont ca o îmbrăcăminte pentru imensele bazine de apă ce serveau la irigarea parcului, în anii în care totul era proiectat pentru a arăta perfect peste 100 de ani. Grădina zoologică a fost construită tot la începutul secolului. Lângă ea - debarcaderul, iar în apropierea lor se găseşte chioşcul rotund al fanfarei, chioşc comandat la atelierele din Viena. Lângă acesta este teatrul de vară. La marginea de sud-est a parcului se găseşte hipodromul, întins pe o suprafaţă de 20 ha, cel mai mare din ţară la începutul secolului. Inaugurat în 1903, era folosit pentru curse de trap şi galop. După cel de-al doilea Război Mondial partea din faţa tribunei a fost transformată în teren pentru concursurile de sărituri peste obstacole. Din anul 2000 nu s-a mai desfăşurat nicio activitate în cadrul hipodromului. În 1943, ca un omagiu adus celui care s-a ocupat îndeaproape de realizarea parcului, la intrarea principală, a fost ridicat un bust al lui Nicolae Romanescu. De a lungul timpului au fost executate numeroase lucrări care au sporit frumuseţea parcului.

Între anii 1954 - 1956 s-a construit portalul existent azi la intrarea principală, s-a realizat împrejmuirea cu gard cu stâlpi şi soclu de beton şi plasă de sârmă, a fost reconstruit şi mărit debarcaderul. În anul 1964 a fost modernizat iluminatul public şi a fost construită o seră de 1050 metri pătrați, prestigioşi creatori români contribuind cu numeroase lucrări de artă plastică la frumuseţea acestui loc. Parcul "Nicolae Romanescu", cel mai mare parc natural din estul Europei, ca întindere se află pe locul doi în România, aproximativ 90 de hectare, după Herăstrău, zonele verzi, aleile şi zonele împădurite, conferindu-i statutul de cea mai mare zonă verde urbană din România. Suprafața totală a parcului este de 96 de hectare și cuprinde, pe lângă plantațiile ornamentale de arbori și arbusti, o întindere de apă de peste 4 hectare, un hipodrom de 20 hectare. drumuri, alei și poteci care însumează peste 35 kilometri lungime. Parcul este dotat cu un amfiteatru pentru spectacole, o mică gradină zoologică, una dintre cele mai vechi din țară, inaugurată în anul 1906 și câteva restaurante. Astăzi parcul este declarat monument istoric.

Podul Suspendat din Parcul Romanescu - Craiova are o lungime de 52 de metri, cu o lățime a pasarelei de 2 metri, iar greutatea de 11300 kg fiind o atracție turistică a orașului. Acest pod a fost construit în anul 1903 și are statut de monument istoric. Recent podul a fost suspus un serioase reparații capitale cu fonduri de la Uniunea Europeană. Parcul craiovean Romanescu este al treilea ca mărime din Europa și al doilea din țară, după Parcul Herăstrău a fost practic construit de la zero. Francezul Eduard Redond a redesenat lacul, a făcut proiectul podului care leagă două dealuri, a făcut proiectul castelului medieval situat în apropiere de pod, a compus absolut tot ce ține de relief, a improvizat alei, poteci și drumuri pentru mai mult de 35 kilometri.

Regele Carol I - 120 de ani de la războiul

pentru independență 1877 - 1977

Expoziția filatelică "Arc peste timp" Craiova 1977

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ: “Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României. Să ne amintim împreună câteva date din timpul domniei regelui Carol I:

A domnit 48 de ani (cea mai lungă domnie din istoria noastră).
Numai venirea pe tronul vacant a unui principe dintr-o prestigioasă dinastie europeană a salvat fragila construcţie instituţională începută la 1859 de oameni de stat patrioţi.
În timpul domniei lui, România obţine independenţa faţă de Imperiul Otoman, devenind astfel un stat suveran.
La data de 29 iunie / 11 iulie 1866: Adunarea Constituantă adoptă prima Constituţie a ţării, una dintre cele mai avansate ale timpului.
În anul 1867 se introduce sistemul monetar naţional, în anul 1870 fiind bătute în țară primele monede de aur, argint și aramă, odată cu înființarea Monetăriei Statului.
În anul 1867 Principatele Unite au pavilion separat la Expoziţia Universală de la Paris.
La data de 15 septembrie 1867, Carol I devine membru de onoare al Societății Academice Române, instituită prin Decret Domnesc în 1867, devenită Academia Română, la 30 martie/12 aprilie 1879. Protector şi preşedinte de onoare al Academiei Române între 1879 şi 1914, regele a lăsat acesteia, prin testament, suma de 600 000 de lei.
În anul 1867, ia fiinţă şcoala Normală „Carol I“, finanţată din caseta personală a Domnitorului.
La data de 11 mai 1868 este înfiinţată Societatea Filarmonică Română.
La data de 31 octombrie 1869 se inaugurează oficial linia de cale ferată Bucureşti-Giurgiu, respectiv prima gară a Bucureştilor, Gara Filaret. În 1906, reţeaua de căi ferate a României avea să ajungă la 3180 km.
În timpul domniei Regelui Carol I se inaugurează Palatul Universității din București (14 decembrie 1869), Palatul Universității din Iași (21 noiembrie 1897) și Teatrul Național din Iași (1 decembrie 1896).
La data de 25 septembrie 1872 se inaugurează Gara de Nord din Bucureşti (numită, până în anul 1888, „Gara Târgoviştii“).
Anul 1872 marchează începutul funcţionării Şcolii Militare de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti şi al Şcolii fiilor de militari din Iaşi.
La data de 26 decembrie 1872 este introdus în Bucureşti tramvaiul cu cai.
La data de 15 decembrie 1875 îşi începe activitatea Banca de Bucureşti (cu capital francez). La data de 4 iulie 1876 este fondată Societatea Naţională de Cruce Roşie a României.
În anul 1879 a fost dată în folosinţă prima linie de cale ferată care a legat Transilvania de Bucureşti, prin inaugurarea liniei Ploieşti – Predeal şi joncţiunea cu calea ferată Braşov – Predeal.
La data de 17/29 aprilie 1880 se înfiinţează Banca Naţională a României, a 16-a bancă centrală din lume.
Între anii 1880–1883 este amenajat cursul Dâmboviţei.
În anul 1882 este introdus iluminatul electric la București.
La data de 1 decembrie 1882 se deschide Bursa din București, în clădirea Camerei de Comerț din strada Doamnei. În Monitorul Oficial al României din luna decembrie a anului 1882 au fost publicate cotațiile bursiere ale primelor companii românesti tranzacționate.
La data de 25 septembrie 1883 are loc inaugurarea Castelului Peleş din Sinaia, leagănul Dinastiei române, ridicat de Regele Carol I cu bani provenind din caseta personală.
În anul 1884 este introdusă, în Bucureşti, prima linie telefonică.
La data de 1/13 mai 1885 este recunoscută autocefalia Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhatul Ecumenic de la Constantinopol.
În anul 1885 se deschide Grădina Botanică la Cotroceni.
La data de 23 aprilie 1887, Catedrala mitropolitană Iași este sfințită, în prezența Familiei Regale a României.
În anul 1888 este inaugurat Ateneul Român.
La data de 14 martie 1895 se inaugurează, în Bucureşti, Fundaţiunea Universitară „Regele Carol I“, actuala Bibliotecă Centrală Universitară „Regele Carol I“.
În septembrie 1895 a fost inaugurat Podul Carol I de la Cernavodă, construit la inițiativa regelui. La data aceea, podul peste Dunăre era cel mai lung pod din Europa continentală.
La data de 8 iunie 1897 se aşază piatra fundamentală a Palatului „Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie“, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Palatul este inaugurat în anul 1900, prima şedinţă a Consiliului de Administraţie în noul sediu având loc la 15 iunie.
În 1901 este inaugurat Palatul Poştelor din Bucureşti (actualul Muzeu Naţional de Istorie a României).
La data 27 ianuarie 1903 este fondată, la Bucureşti, „Confederaţia Patronală UGIR (Uniunea Generală a Industriaşilor din România)“, ce îşi propunea dezvoltarea economică şi modernizarea societăţii româneşti.
În anul 1904, România ocupă locul al patrulea în Europa, în raport cu numărul populaţiei (după Elveţia, Germania şi Suedia), la numărul de telegrame trimise (peste 2 milioane şi jumătate).
La data de 6 iunie 1906 are loc inaugurarea Expoziţiei Naţionale Române din Bucureşti.
În anul 1906, sub domnia lui Carol I se construiesc 40 de spitale rurale, dintre care unele sunt în funcţiune şi astăzi.
În 1908 se înfiinţează „Observatorul Astronomic“ cu planetariu („Observatorul Popular“).
La data de 1 decembrie 1912 a fost întemeiată ,,Federaţiunea Societăţilor Sportive din România” (F.S.S.R.), care cuprindea douăsprezece comisii (atletism, fotbal, rugby, scrimă, ciclism, tir, canotaj, tenis, natație, gimnastică, oină, sporturi de iarnă). Primul președinte al federațiunii a fost Principele moștenitor Ferdinand.

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Liceul Frații Buzești Craiova 100 ani / 1882 - 1982

Liceul “Frații Buzești” din municipiul Craiova, denumire veche - Școala medie “Frații Buzești”, denumirea actuală - Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” este o prestigioasă instituție de învățămâmt liceal a orașului, situată pe Bulevardul Știrbei Vodă, la nr.5. Instituția dispune de 5 clădiri: clădirea principală unde se desfăşoară cursurile claselor V-XII, două cladiri unde se desfăşoară cursurile ciclului primar, clădirea grădiniţei din str. Unirii şi cladirea unde se află cantina. Prin adresa nr. 14962 din 8 octombrie 1882 Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Diviziunea Şcolilor , anunţă înfiinţarea la Craiova, a Gimnaziului Real şi numirea ca director a profesorului Grigore Căzănescu. În anul 1901 începe să funcţioneze cursul inferior de liceu, potrivit “Legii Haret”. Prin adresa cu nr. 20228 din 9 ianuarie 1910, a Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice semnată de Spiru Haret, “ministerul aprobă ca acest gimnaziu să se numească “Fraţii Buzeşti”, iar ca dată de serbare să se ia ziua de 1 noiembrie”. În anul 1922 gimnaziul se transformă în liceu, prin înfiinţarea ciclului superior. În data de 16 noiembrie 1924, în prezenta unei asistenţe impresionante, ministru Dr. C. Angelescu, a semnat actul comemorativ şi a pus piatra de fundament a edificiului şcolii, pe fostul loc al familiei Haralambie la o sută de metri de Casa Băniei, reşedinţa Marilor Bani ai Olteniei. Actul de fundaţie specifica: “În al 1924-lea an al mântuirii şi al 11-lea an de domnie a gloriosului Rege Ferdinand I-ul şi al Reginei Maria, Augusta sa Soţie, Moştenitor al Tronului fiind Principele Carol cu Soţia sa Principesa Elena, Mitropolit primat al Ţării D.D.Dr. Miron Cristea, episcop al Eparhiei Râmnicului Noul Severin D.D.Dr. Vartolomeiu Stănescu şi preşedinte al Consiliului de Miniştri dl. I.I. C. Brătianu. Cu vrerea Atotputernicului Dumnezeu, întru realizarea ideii şi necesităţii dea avea un local propriu pentru şcoală, dupe stăruinţele profesorilor şi Comitetului şcolar, prin D-l I. Ionescu - Argetoaia, directorul liceului, D-l Dr. C. Angelescu, Ministru Instrucţiunii, dornic de luminarea românismului întregit, în urma marelui răsboi, grijind chemarei sale, pus-a piatră fundamentală, statornicind locaş de cultură şi educaţie naţională în oraşul Craiova, cu numele Liceul “Fraţii Buzeşti”, unde fiii României mari să capete învăţătura şi curăţenie sufletească, spre fericirea lor şi binele obstesc. Drept care, azi 16 Noembrie, ora 15, dupe săvârşirea sfintei slujbe religioase, s-a format acest act, care s-a semnat de către cei în drept, aflatori la această solemnitate.” În anul 1926 a absolvit prima promoţie a cursului superior. În timpul celui de-al doilea război mondial liceul este rechiziţionat şi devine spital militar german, până în 1944 și apoi sovietic. Din anul 1948 încep să funcționeze în acest liceul clase primare (I-VII) dar și de seral. În anul 1996 Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie , Ştiinţă şi Cultură eliberează certificatul semnat de Directorul General al acestui organism, Federico Mayor, prin care se confirmă că în Craiova, România, Liceul “Fraţii Buzeşti” este o instituţie “ participantă la sistemul şcolilor asociate la UNESCO, care aplică un program educaţional pentru cooperare şi pace internaţională”. Din 2 octombrie 1997 şcoala dobândeşte noua titulatură de Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”, ca recunoaştere firească a statutului de excepţie pe care îl deţine în cadrul sistemului educaţional naţional.

Clubul sportiv "Universitatea" Craiova - Suporter

Universitatea Craiova este unul dintre cele mai titrate cluburi de fotbal din România, fiind și prima echipă românească de fotbal ajunsă în semifinalele Cupei U.E.F.A.. Echipa s-a înscris după o perioadă de inactivitate în Liga a IV-a Dolj 2015 – 2016. Înființată în anul 1948, s-a numit inițial Clubul Sportiv Universitar Craiova și a aparținut Asociației Naționale a Studenților din România (A.N.S.R.). În anul 1950 a fost redenumită Știința Craiova, nume rămas și astăzi drag multora dintre suporterii Universității Craiova. Din anul 1966 până în prezent clubul se numește Universitatea Craiova. A fost prima echipă din România care s-a calificat într-o semifinală de Cupa Europeana la fotbal, în sezonul 1982 – 1983 și prima echipă din România calificată în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, în sezonul 1981 – 1982; de asemenea a fost prima echipă din România care a eliminat formații din Germania (Kaiserslautern) și Anglia (Leeds United). În sezonul 2004 – 2005 a retrogradat, după 41 de ani de prezență în prima divizie, dar a revenit numai după un an de exil în divizia secundă. Este supranumită "campioana unei mari iubiri", nume care reflectă popularitatea echipei. Această titulatură, devenită notorie, i-a fost dată de către Adrian Păunescu. Echipa joacă pe stadionul Ion Oblemenco din anul 1966, atunci fiind construit, inițial numindu-se stadionul Central. După moartea celui mai iubit dintre jucătorii echipei, Ion Oblemenco, s-a luat hotărârea ca stadionul să preia numele idolului din Bănie. Clubul a fost dezafiliat în 2011 de la FRF, astfel că în sezoanele 2011-2012 și 2012-2013 nu a participat în nicio competiție. Fondat în 1948, Clubul Sportiv Universitatea Craiova a fost un veritabil ambasador al României. Golurile lui Oblemenco, Balaci, Cârțu ori Cămătaru și marile meciuri europene au făcut să iasă în stradă sute de mii de români! Care s-au identificat și au iubit Știința! Au făcut din Craiova capitala fotbalului românesc ani la rând. Din 1948 până în 1992, cât timp clubul și implicit secția sa de fotbal s-au aflat sub tutela Ministerului Educației Naționale, CS Universitatea Craiova a realizat marile performanțe: patru titluri naționale și cinci cupe ale României, plus calificarea în premieră pentru o echipă românească în semifinalele unei cupe europene. În 1992, secția de fotbal a CS Universitatea Craiova s-a desprins de clubul-mamă. În 2013, după numeroase cereri depuse la Ministerul Educației, CS Universitatea Craiova a primit acceptul reînființării secției de fotbal, pasul esențial pentru demararea noului proiect. Renașterea echipei de suflet a Craiovei are la baza un contract de asociere încheiat între trei entități, conform legislației în vigoare, fără a se constitui într-o nouă societate cu personalitate juridică. Părțile, una de drept privat și două de drept public, sunt: Club Sportiv U Craiova S.A., C.S. Universitatea Craiova și Municipiul Craiova. Club Sportiv U Craiova S.A. va asigura, din surse proprii și surse atrase, tot suportul financiar necesar desfășurării activităților sportive, de administrare și organizare a obiectului central de activitate: fotbalul. Societatea comercială, deținătoare a Certificatului de Identitate Sportivă, va înscrie echipele de copii, juniori și seniori în campionatele și competițiile de fotbal, naționale și internaționale, demarând cu înscrierea echipei de seniori în Liga a II-a de fotbal profesionist, în sezonul 2013-2014. Clubul sportiv universitar, aflat sub tutela Ministerului Educației Naționale, își alătură girul, marca, titulatura, culorile, palmaresul și emblema sub care Universitatea a cunoscut marea performanță.

Primăria Municipiului Craiova pune la dispoziție baza sportivă "Ion Oblemenco". Comunitatea locală a fost reprezentată la luarea istoricei decizii prin consilierii municipali aleși care au votat pentru realizarea acestui proiect în unanimitate. Universitatea Craiova are drept principal obiectiv reînvierea spiritului alb-albastru, redarea demnității și mândriei suporterilor olteni! Sus am postat 2 logo-uri ale clubului de fotbal Universitatea din Craiova.

C.N.A.I.R. 1984 - Întreprinderea de avioane Craiova

Avioane Craiova este una dintre întreprinderile aeronautice din România fiind situată în localitatea Ghercești de lângă Craiova. Aici se produc avioanele militare IAR-93 și IAR-99. Importnat de precizat este faptul că aici s-au realizat componente pentru racheta Ariane 5, utilizată în cadrul programelor ESA (Agenția Spațială Europeană). Fabrica cu doar 300 de oameni (anul 2008) a realizat următoarele cifre de afaceri: 17,4 milioane lei – 2008 și 23,4 milioane lei – 2007. Avioane Craiova a fost fondata in 1972 in scopul producerii si furnizarii de avioane militare pentru Fortele Aeriene Romane. Compania si-a inceput activitatea ca producator de avioane prin cooperarea cu fosta Yugoslavie in dezvoltarea proiectului comun al avionului de bombardament si atac la sol IAR-93 (s-au livrat catre Fortele Aeriene peste 200 de astfel de aparate). In perioada anilor 1980, compania a proiectat impreuna cu Institutul National de Contructii Aerospatiale, produs in intregime si calificat impreuna cu Centrul de Cercetari si Incercari in Zbor avionul de antrenament IAR-99; avionul este si in prezent in fabricatie si in serviciul Fortelor Aeriene ale Romaniei in versiunea modernizata – IAR 99 SOIM. Avionul este dovada remarcabila a capabilitatilor companiei ca partener ideal in proiectarea si executia produselor de aviatie, cat si a celor industriale. Capabilitatile companiei acopera un domeniu larg de activitati de inginerie si proiectare, mentenanta produsului, testare, proiectare si executie de scule si verificatoare, fabricatie de aeronave si subansamble structurale si suport produs. Procesele si serviciile oferite de fabrică acopera aproape toate ariile de fabricatie:

prelucrarea pieselor din aliaje de aluminiu si otel;
procese speciale calificate pentru aviatie: tratamente termice si de protectie a suprafetei (cadmiere, anodizare, fosfatare, nitrurare ionica etc);
montaj general, asamblare finala, echipare si testare;
vopsire finala (inclusiv vopsiri avion) intr-o incinta de marime medie;
incercari defectoscopice nedistructive, lucrari de laborator pentru testarea materialelor si echipamentelor si masurare pe masini digitale pentru dimensiuni mici, medii si mari (C.M.M.)

Freaks Dance Company

Piesa de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită membrilor și participanților la cursurile școlii de dans Freaks Dance Company din municipiul Craiova.

Freaks Dance Company este singura companie de dans din Oltenia, coordonatoare a Cercului de Dans al Casei de Cultura a Studentilor Craiova si organizatorea competitiei Global Dance Supreme Romania, având în palmares peste 500 de premii naționale și internaționale și peste 2000 de spectacole în România și străinătate. Compania are 50 de dansatori. Sediul companiei este situat pe Strada Grigore Plesoianu, la nr. 11B, Craiova. Compania organizează cursuri de dans contracost pentru copii, tineri și adulți.

Craiova (în germană Krajowa) este reședința județului Dolj, denumită și „capitala Olteniei”. Conform ultimului recensământ din anul 2011 orașul avea o populație de 243765 de locuitori, fiind al șaselea oraș ca populație din România. Orașul Craiova este situat în sudul României, pe malul stâng al râului Jiu, la ieșirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 și 116 m. Craiova face parte din Câmpia Română, mai precis din Câmpia Olteniei care se întinde între Dunăre, Olt și podișul Getic, fiind străbătută prin mijloc râul Jiu. Orașul este așezat aproximativ în centrul Olteniei, la o distanță de 227 km de București și 68 km de Dunăre. În Craiova de azi se află ruinele străvechii reședințe a tribului geto-dac al Pelilor, Pelendava, încă din perioada 400 - 350 Î.E.N.. Aceasta a fost atestată documentar pentru prima oară pe Tabula Peutingeriană, o hartă probabil din anul 225 EN. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale Craiovei precum și două frumoase clădiri emblematice pentru arhitectura oltenească - Clădirile Primăriei și Muzeului de artă din Craiova.

Biserica Mântuleasa

Casa Vălimărescu

Casele N.P.Romanescu

Liceul Carol I

Școala israelită

Ștrandul Jiului

Teatrul național

Strada Buzești

Strada Lipscani

Strada Unirii

Dolj este un județ în provincia istorică Oltenia din partea sudică a României, aflat în regiunea cea mai mănoasă și roditoare a Câmpiei Dunării și a Olteniei, într-o zonă ce a oferit, de-a lungul timpului, condiții de climă și mai ales sol, dintre cele mai prielnice. Județul se întinde pe 7414 kilometri pătrați, numără aproximativ 734000 de locuitori având capitala în municipiul Craiova. Din punct de vedere administrativ județul se compune din; 3 municipii - Craiova, Băilești și Calafat, 4 orașe - Bechet, Dăbuleni, Filiași și Segarcea precum și 103 comune. Sus am postat harta, stemele comunistă și actuală ale județului Dolj precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județ, din vremuri diferite.