Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI

Tisău este o comună din județul Buzău, compusă din satele: Bărbuncești, Grăjdana, Haleș, Izvoranu, Izvoru (reședința), Leiculești, Pădurenii, Salcia, Strezeni, Tisău, Valea Caprei și Valea Sălciilor, situată în vestul județului, în Subcarpații de Curbură. Principala cale de acces în comună este șoseaua județeană DJ100H, care o leagă spre est de Vernești (unde se termină în DN10 și spre sud-vest de Mizil, județul Prahova. La recensământul din anul 2021 comuna număra 4314 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 4704 locuitori) dintre care: români – 94,46% și restul – necunoscută sau alte etnii. Componența confesională a comunei buzoiene Tisău astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 94,11% și restul – nedeclarată sau alte religii. Deși reședința sa este satul Izvoru, comuna poartă numele satului Tisău din motive istorice, acesta fiind cel mai vechi sat al comunei și este în continuare de referință pentru întreaga zonă. La începutul secolului al XX-lea, comuna făcea parte din plasa Sărata a județului Buzău, avea altă componență și număra 3112 locuitori. În 1950, comuna a fost inclusă în raionul Buzău al regiunii Buzău și apoi (după 1952) al regiunii Ploiești. Comuna Tisău a schimbat mai multe denumiri, între care Valea Rea și (începând cu anul 1964) Pădurenii. Structura actuală a comunei este cea înregistrată la 1968, când s-a stabilit actuala organizare administrativă a României și s-a reînființat județul Buzău. Câteva dintre obiectivele de vizitat pe raza comunei sunt:

Mănăstirea Ciolanu cu Bisericile “Sf. Petru și Pavel” și “Biserica Sf. Gheorghe” – lângă Haleș.
Mănăstirea Bradu – lângă Haleș
Biserica “Schimbarea la Față” – lângă Haleș, pe Muchia Cetățuia
Biserica “Sf. Nicolae” – Izvoranu
Ruinele unei biserici, sec. 17, - Grăjdana, zona fostului sat Lunceni
Mănăstirea Barbu – Leiculești

Pe un soclu masiv din piatră de Albeşti-Câmpulung, situat în centrul localităţii Grăjdana, se înalţă statuia din bronz a unui soldat român, cu arma la piept, în poziţie de aşteptare. Costrucţia monumentului a început în anul 1934 cu sprijinul locuitorilor şi la iniţiativa unui comitet în frunte cu generalul Turbatu şi a fost dezvelit la 20 octombrie 1935. Statuia a fost realizată la turnătoria “Arta română” din Bucureşti de sculptorul I. Pantazi. Pe soclu, lateral stânga, găsim inscripţia: “Vouă, ostaşi români, fii ai satelor din comuna Grăjdana, morţi în războiul întregirii neamului, în semn de înaltă preţuire şi profundă cinstire şi pioasă aducere aminte a jertfei voastre de eroi”. Lateral dreapta, sunt înscrise numele eroilor şi al celor din comitetul de iniţiativă.

În cimitirul satului Tisăul de Jos, situat peste drum de biserica cetăţii Bradu, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, în partea din spate, se află un monument masiv, tip obelisc, din piatră, aşezat pe un soclu în trepte. Inscripţia ne spune că „Acest monument este ridicat de Zărnea N. Gheorghe în anul 2000 în memoria fraţilor mei morţi pe front Dumitru N. Zărnea, Ion N. Zărnea şi a tuturor eroilor care s-au jertfit pentru apărarea patriei”. Deasupra inscripţiei, în medalioane, se află portretele celor doi fraţi ai ctitorului. Sub inscripţie, pe plăci de marmură, sunt săpate numele eroilor căzuţi în Al Doilea Război Mondial.

In curtea bisericii cu hramul „Sfântul Gheorghe”, din localitatea Tisăul de Sus, în partea dreaptă de la intrare, se află două monumente: unul construit în 1926 şi sfinţit la 26 octombrie, un obelisc cu o cruce în vârf, aşezat pe un soclu în trepte, pe care se găseşte inscripţia „Recunoştinţă eroilor neamului 1916-1919”, urmată de numele eroilor localităţii; cel de-al doilea, tot un obelisc cu cruce în vârf, lucrat de Gheorghe T. Udroiu din comuna Pietroasele, având ca ornamente însemnele armatei, casca şi cununa de lauri, iar pe spate o margaretă, este ridicat pentru a cinsti pe „Eroii 1941- 1945”.

În curtea bisericii cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din satul Valea Caprei, se află un monument de tip obelisc cu cruce în vârf, aşezat pe un soclu în trepte. Pe faţadă, în partea superioară, într-un medalion, se află înscris cuvântul „Pace”, sub care sunt înscrise numele eroilor din Primul Război Mondial şi, pe toate laturile, numele vestitelor bătălii de la Dragoslavele, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, unde au căzut eroii satului. În spate sunt înscrişi membrii Comitetului de ridicare a monumentului, în număr de 34, în frunte cu preotul P. Eremia. Pe monument au fost înscrise şi numele eroilor care care au căzut în Al Doilea Război Mondial.

O troiţă din lemn, ridicată la şosea, în apropierea bisericii din satul Valea Sălciilor, glorifică pe eroii din Al Doilea Război Mondial. Inscripţia spune: “Această Sf. Troiţă s-a ridicat de Nicolae şi soţia sa Elena în onoarea ostaşilor căzuţi pe câmpul de luptă pe anul 1941-1945

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM PROPRIU

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx_______

O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Ștefan cel Mare - Voievod al Moldovei

Asediul cetății Chilia 1462 - 1465

Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iarŞtefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia - după cum am spus - fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş. (Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

In secolul XV, cetatea Chilia, un important centru economic și strategic al vremii, a fost obiect de dispută între puterile din regiune. Pe la mijlocul secolului XIV, la Chilia este atestată o intensă activitate comercială. De aici se exportau spre capitala Imperiului bizantin mari cantități de grâu, miere, ceară, vin, sare, pește și alte produse. In plus, cetatea Chilia juca si un mare rol strategico-militar la Dunărea de Jos. La sfârșitul secolului XIV, Mircea cel Bătrân extinde teritoriul Țării Românești, până la Marea Neagră, Chilia intrând, astfel, în componența statului muntean. La scurt timp, în 1426, domnul Moldovei – Alexandru cel Bun pune stăpânire pe cetate, profitând de situația grea în care se află domnul Țării Românești Dan al II-lea. Peste două decenii, în 1448, Petru al II-lea al Moldovei cedează cetatea Chilia lui Iancu de Hunedoara, guvernatorul Ungariei, care îl ajutase în lupta împotriva lui Roman al II-lea pentru recâștigarea domniei. De atunci până în 1465, cetatea a fost apărată de o garnizoană regală maghiară. Cetatea Chilia a fost mărul discordiei între Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș, vasal al Coroanei maghiare. Domnul Moldovei s-a străduit să redobândească Chilia. Cel puțin din toamna anului 1460 conflictul dintre Ștefan și Vlad era deschis: sașii brașoveni îi promiteau lui Vlad o oaste de 4.000 de soldați împotriva turcilor sau a Moldovei. În timp ce domnul Țării Românești s-a implicat total în cruciada antiotomană planificată de Congresul de la Mantova, Ștefan cel Mare a aderat la pacea dintre Polonia și Imperiul Otoman. Încă din ianuarie 1462 sunt menționate lupte la hotarele dintre cele două țări, ceea ce periclita comerțul în zonă. Conform cronicarului Laonic Chalcocondil, Ștefan cel Mare a colaborat cu flota otomană la asedierea Chiliei, în 22 iunie 1462. După eșecul asediului, în care chiar domnitorul Moldovei a căpătat o rană care-l va chinui până la sfârșitul vieții, oastea moldoveană a intrat să jefuiască în Țara Românească, dar a fost oprită de Vlad Țepeș. La doi ani și jumătate de la eșec, în ianuarie 1465, după un asediu de o zi (24 ianuarie), Ștefan cel Mare cucerește cetatea Chiliei. Domnitorul îl numește pe Isaia, cumnatul său, pârcălab al cetății. Pentru îmbunătățirea sistemului de apărare, în vara lui 1479, Ștefan cel Mare reconstruiește cetatea Chilia pe malul stâng al Dunării (cetatea Chilia Nouă). La lucrări participă 800 de zidari și 17.000 de ajutoare. În 1484 are loc campania sultanului Baiazid al II-lea în Moldova cu efective de peste 60.000 de soldati. Pe 6 iulie 1484 începe asediul cetății Chilia, apărată de 400 moldoveni conduși de pârcălabii Ivanco și Maxim. După opt zile cetatea este cucerită de invadatori (14 iulie).

România pitorească (revistă) - ediție nouă 2006

“România pitorească” nu este doar numele unui volum de proză publicat în anul 1901 de scriitorul român Alexandru Vlahuță și care constituie un veritabil atlas geografic comentat al României de la începutul secolului al XX-lea. ci și numele celei mai vechi reviste de turism din țara noastră. Primul număr al publicației de turism “România pitorească” a apărut în anul 1933 dintr-un mare elan patriotic. Sunt încă vii vorbele pline de mândrie și bucurie ale marelui pictor român Nicolae Grigorescu aflat la studii la Paris, adresate colegilor și prietenilor săi, pentru a vizita România “De-ați ști voi ce frumoasă este țara mea!” Apariția publicației a fost motiv de mare bucurie pentru împătimiții de natură, de turism. Deși la începuturi hârtia pe care se tipărea și ilustrația nu era de cea mai bună calitate, revista a captat atenția publicului larg prin: idei, abordare, semnături, redactori și colaboratori și nu ân ultimul rând prin pasiune. Trebuie menționat că după ultimul mare război “România pitorească” a fost o revistă de turism destinată propagandei turistice externe, “A travers de Roumanie”, transformată în “Vacances en Roumanie”, publicație lichidată, după cinci decenii de activitate neîntreruptă de distrugătoarea turismului românesc – Elene Udrea. Într-o vreme, în regimul comunist, pentru câțiva ani revista a apărut în format atipic - A3 – tabloid, cu un tipar neperformant. Mesajul revistei România pitorească este preluat și îmbogățit de publicarea Almanahurilor turistice anuale și a altor colecții de carte turistică precum: “Colecția verde”, “Munții noștri”, etc.

Medalia de mai sus s-a realizat în anul 2023 pentru a marca trecerea a 100 de ani de la efectuarea primului zbor internațional de noapte din lume cu orar regulat. Acest zbor s-a efectuat cu un avion Caudron C-61 al Companiei Franco-Române de Navigație Aeriană, în data de 10 septembrie 1923 pe traseul București – Belgrad.

S.C.Transporturile Aeriene Române S.A. (TAROM) este principala companie aeriană românească cu o îndelungată tradiție în domeniu. TAROM își are originile în anul 1920. Acela a fost anul în care s-a creat Compania Franco-Română Pentru Navigație Aeriană. În 1926 şi-a schimbat numele liniei în Compania Internațională De Navigație Aeriană, iar în 1930 Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat (LARES). La 8 august 1945 LARES se desființează, patrimoniul său fiind preluat de nou înființată societate TARS (Societatea de Transporturi Aeriene Româno-Sovietice). Compania era în subordinea atât a guvernului român, cât și a celui sovietic. Începând cu data de 1 februarie 1946 au fost înființate zboruri interne de la aeroportul Băneasa – București. În data de 18 septembrie 1954 compania a devenit TAROM (Transporturile Aeriene Române).

TAROM - 10 Septembrie 2023

Transporturile Aeriene Române

100 de ani de la primul zbor internațional de noapte din lume

cu orar regulat efectuat de Compania franco-română

de navigație aeriană Belgrad - București 10 septembrie 1923

cu avion Caudron C-61

În decurs de 6 ani compania a reușit să se conecteze la principalele capitale europene. Încă 6 ani au trebuit până la primul zbor transatlantic. După 1970, TAROM a achiziționat ți introdus în circulație avioane produse în SUA și Europa de Vest, printre care BAC 1-11 și Being 707. În anii 1980 a produs sub licență britanică cateva aeronave Rombac. Începând cu 1990 România a achiziționat aeronave Airbus A310, din care unul s-a prăbușit la Balotești.Încă înainte de aderarea României la UE, pentru TAROM s-a pus problema aderării la o alianță, pentru a-și putea minimiza costurile. Sus am postat logo-ul Companiei TAROM.

Insigna - Salvamar - RPR

Salvamar este numele unui serviciu maritim specializat în salvarea celor aflați în pericol de a se îneca. Persoana care face parte din acest serviciu se numește se numește tot salvamar, și uneori dar foarte rar salvamarist.

Salvamarul este persoana cu pregătire specializată, cu rolul de a salva persoanele aflate în pericol de înec. El acționează de obicei pe lacuri, pe întinderi mari de apă (ocean, mare) dar și în centre de agrement (spre exemplu: parcuri de distracție acvatice). În activitatea lor, salvamarii se folosesc de diferite dispozitive: binocluri, motociclete, plutitoare, șepci, fluiere, bărci, veste de salvare, atv-uri. Aceștia au de obicei un punct de observație din care supraveghează sectorul care îi este repartizat și sunt instruiți în acordare primului ajutor în caz de înec.

Show Dance Art by Alexandra Ungureanu

Piesa de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită membrilor Școlii de dans Show Dance Art by Alexandra Vasile din municipiul București, Bulevardul Iuliu Maniu, nr.171 a.

Școala pregătește copii și tineri, băieți și fete (3 – 16 ani) în disciplinele: balet, dans modern, gimnastică și street dance și dispune de cinci săli: Colentina, Eroii Revoluției, Pantelimon, Militari și Timpuri Noi. Fiecare participant achită o taxă / abonament de 130 lei pe lună.

Săptămâna universitară II

Piesa de mai sus este o insignă realizată în anul 1943 pentru a celebra “Săptămâna universitară” 23 – 29 iunie 1943, ediția a 2-a. Se pare că sub acest nume în România s-a desfășurat o amplă acțiune cultural sportivă. Concret această insignă s-a distribuit participanților și / sau câștigătorilor Campionatului Național Universitar din anul 1943. Se cunoaște sigur că în cadrul acestei acțiuni s-au desfășurat întreceri de rugby și fotbal sub egida O.S.R. (Organizația Sportului Românesc) și A.S.U.R (Asociația Studenților Uniți din România).

_________ooOoo________

ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

ÎN LIMBILE

MAGHIARĂ ȘI GERMANĂ