SICILIA

BOND – anul 1818
 
SICILIA

(un regat vechi – azi regiune a Italiei) 
Este cea mai insulă din Marea Mediterană, 
situată în sudul imediat al Peninsulei Italia, 
în vechime un regat de sine stătător.
Insula se întinde pe 25703 kilometri pătrați
și are capitala administrativă la Palermo.
În anul 2008 pe insulă locuiau 5,1 milioane locuitori. 
În acest regat a circulat lira siciliană 
Stema siciliană veche:

 Stema siciliană oficială actuală:

 Steagul sicilian oficial actual:
 
Alte steaguri oficiale siciliene de-a lungul timpului:
1738 – 1848 şi 1849 – 1860

1848 - 1849

 Steag sicilian neoficial:

Teatrul Politeama

Teatrul Massimo

Palatul Normanni

Deasupra am prezentat trei monumente reprezentative 

pentru cultura și arhitectura siciliană, 

iar mai jos am prezentat:

 o marcă poștală, o insignă, o medalie și un ecuson

realizate la comanda autorității administrative siciliene.

marcă poștală

insignă

medalie

ecuson

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.  

Regele Ferdinand al României și Regina Maria

1918 - Marea Unire - Istoria României

Ferdinand I este unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit următorul rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrnd armata bulgară, România a reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întoarcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit pănă atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927).

Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg și Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prinesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.Este mama regelui Carol al II-lea al României.  Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 - 1916).  Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă.  Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pământ şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”   

TESTAMENTUL REGINEI MARIA 

Ţării mele şi Poporului meu,

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, 

eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, 

care rămâne pentru noi o mare taină. 

Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, 

aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, 

chiar de dincolo de liniştea mormântului. 

Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată. Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit… Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez. Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva ( Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării. Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie. Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare. Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii. Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. ( … ) 

Acest testament a fost făcut, scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933.  - MARIA, REGINA ROMÂNIEI

INTERPOL 1923 - 1973 - 2023 

OIPC INTERPOL - 100 de ani

Biroul național Interpol București - 50 de ani 

Medalia de mai sus s-a realizat în anul 2023 la Monetăria Statului din București pentru a marca „50 de ani de la înființarea Biroului Național Interpol și 100 de ani de la înființarea Biroului Internațional Interpol”. Medalia s-a realizat în două variante de metal compoziție: argint și aliaj de cupru și are următoarele caracterisitici tehnice:

• anul emiterii – 2023
• emitent – Monetăria Statului
• tema – 50 de ani de la înființarea Biroului Național Interpol și 100 de ani de la înființarea Biroului Internațional Interpol.
• material compoziție – argint cu titlul de 99,9% și aliaj de cupru
• forma – rotundă
• diametrul – 50 milimetri
• greutatea – 47 grame (cea de argint) și necunoscută (cea din aliaj de cupru)
• calitatea - proof
• tiraje – 60 bucăți (cea de argint) și 40 bucăți (cea din aliaj de cupru)
• prețuri unitare de achiziție din magazinele bucureștene ale monetăriei, cu TVA inclus – 463 lei (cea de argint) și 206 lei (cea din aliaj de cupru)

Interpol (acronimul termenului din engleză - International Criminal Police Organization) este o organizație internațională de cooperare a forțelor de poliție. Creată în 1923, organizația numără 195 de state membre. Sediul organizației este în Lyon, Franța (poza de mai sus). Interpol-ul are un buget anual de aproximativ 113 milioane de euro, majoritatea fiind furnizate prin contribuții anuale ale membrilor săi în forțele de poliție din 181 de țări (începând din 2018). În 2013, Secretariatul General al Interpol-ului a angajat un personal de 756, reprezentând 100 de țări membre. Pentru a menține Interpol-ul cât mai neutru din punct de vedere politic, statutul său interzice acestuia să întreprindă intervenții sau activități de natură politică, militară, religioasă sau rasială sau să se implice în litigii asupra unor astfel de probleme. Activitatea sa se concentrează în principal pe siguranța publică și lupta împotriva crimelor transnaționale împotriva umanității, a pornografiei infantile, a criminalității informatice, a traficului de droguri, a criminalității ecologice, a genocidului, a traficului de ființe umane, a producției ilicite de droguri, a încălcării drepturilor de autor, a persoanelor dispărute, traficul ilicit în opere de artă, încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, spălarea banilor, crima organizată, corupția, terorismul, crimele de război, contrabanda cu arme și criminalitatea cu guler alb.

 

Biroul Național INTERPOL asigură structurilor operative ale Poliției Române, dar și altor structuri specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, comunicarea cu autorități polițienești și de aplicare a legii din cele 196 de state membre ale Organizației INTERPOL, prin rețeaua securizată mondială pusă la dispoziție de către aceasta, în scopul prevenirii și combaterii infracționalității transfrontaliere. Biroul Național INTERPOL este liantul între Secretariatul General al Organizației și autoritățile române, în desfășurarea unor proiecte și operațiuni comune, la nivel regional și global,  pentru dezmembrarea grupărilor infracționale organizate ce acționează la nivel internațional în sfera infracțiunilor cibernetice, traficului de droguri, infracțiunilor de mediu, traficului de persoane etc. Biroul Național INTERPOL are un rol important în identificarea și localizarea persoanelor căutate de autoritățile române, reușindu-se capturări de succes în orice colț al lumii. Biroul Național INTERPOL a luat ființă la 10 ianuarie 1973, în cadrul pregătirilor de revenire în organizaţie. De la 6 iunie 2005, Biroul Naţional Interpol funcţionează în cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională. În calitate de țară membră fondatoare a organizației, România a organizat de-a lungul timpului evenimente de amploare în context INTERPOL, respectiv cea de-a 16-a Adunare Generală din 1938 de la București, cea de-a 23-a Conferință Regională Europeană din 1994, la Sinaia și cea de-a 43-a Conferință Regională Europeană din 2015 de la București, ceea ce a evidențiat importanța Poliției Române ca partener responsabil al Secretariatului General al INTERPOL-ului. România, prin Poliția Română, participă constant la operațiunile INTERPOL și la implementarea tuturor programelor și instrumentelor puse la dispoziție, inclusiv prin alimentarea bazelor de date.

Insigna - F.S.L.C.P.

(Federația Sindicatelor Libere din Chimie și Petrochimie)

F.S.L.C.P este acronimul de la Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie, organizaţie sindicală înfiinţată în 1990 în Bucureşti. Scopul organizației este acela de a apăra interesele profesionale, economice, morale, sociale, culturale şi sportive ale membrilor săi. Prin decizia Consiliului Frontului Salvării Naţionale vechile structuri sindicale din România au fost dizolvate încă din decembrie 1989 (decret nr.8/31.12.19891 ). Acest decret a constituit momentul unui nou început pentru reconstrucţia unei noi mişcări sindicale democratice. În ianuarie 1990 apare primul sindicat cu adevărat liber- Sindicatul Şoferilor din România. În luna februarie apare prima confederaţie sindicală din România, Confederaţia Sindicală Independentă „Frăţia”. În primele luni ale anului 1990 sindicatele din întreprinderi reuşesc să se organizeze în federaţii sindicale profesionale. Pe data de 13 februarie 1990 s-a constituit primul comitet provizoriu pentru organizarea sindicatelor din chimie şi petrochimie, din care făceau parte câţiva tineri militanţi şi alţi câţiva membri din vechea gardă. Câteva zile mai târziu s-a constituit un comitet de lucru pentru pregătirea Conferinţei naţionale a Federaţiei Sindicatelor Libere a Lucrătorilor din Industria Chimică şi Petrochimică la care urmau să participe reprezentanţii ai 66 de sindicate. La 5 martie 1990 Judecătoria sectorului 1 Bucureşti aprobă prin sentinţa nr. 566 înregistrarea Federaţiei Sindicatelor Libere a Lucrătorilor din Industria Chimică şi Petrochimică. Pe 19 aprilie 1990 a avut loc Conferinţa reprezentanţilor sindicatelor libere din chimie şi petrochimie în care s-a hotărât constituirea FSLCP. Pe 7 iunie 1990 FSLCP, alături de alte şase federaţii sindicale din industrie, pun bazele uneia din marile confederaţii sindicale din România-Confederaţia Naţională a Sindicatelor „Cartel Alfa”. În această perioadă de început a mişcării sindicale naţionale bazate pe principii europene, democratice şi libere de orice constrângeri, FSLCP a sprijinit activ reorganizarea sindicatelor din combinatele chimice din ţară, a rezolvat multiple revendicări salariale, care au dus la înlăturarea unor inechităţi privind drepturile lucrătorilor. La sfârşitul lui 1993 federaţia avea în componenţă 74 de sindicate, cu un număr de 65000 de membri cotizanţi. În 1994, FSLCP s-a afiliat la Federaţia Mondială a Lucrătorilor din Industrie, (FMTI) iar în aprilie 1998 la FECHME Belgia (European Mine, Chemical and Energy Workers Federation-EMCEF). Anul 1997 a fost un an deosebit de greu pentru sindicatele din industria chimică şi petrochimică, deoarece au fost demarate procesele de restructurare prin lichidare a combinatelor chimice din ţară. FSLCP s-a implicat în rezolvarea a o serie de probleme şi aspecte sociale dificile din viaţa şi activitatea membrilor de sindicat, generate în special de politica de distrugere a industriei chimice naţionale cu orice preţ practicată de toate guvernele ce s-au perindat la putere şi care au dus la disponibilizări masive de personal. În 2015, la FSLCP erau afiliate 27 sindicate şi 8850 membri de sindicat din totalul de 92761 de angajaţi din sectorul de activitate chimie, petrochimie şi activităţi conexe. Închiderea combinatelor chimice aparţinând grupului Interagro a dus şi la dispariţia unor sindicate membre ale FSLCP, astfel că numărul de membri ai federaţiei este în continuă scădere.  mblema FSLCP este alcatuită dintr-un hexagon, simbolizând formula chimică a benzenului, având în interior fondul albastru şi câmpul populat de diverse utilaje şi echipamente din industria chimică. În centru este o coloană de distilare vopsită în orange/roşu, având în laterale două utilaje chimice stilizate colorate tot oranj/roşu, legate prin conducte albe de coloana de distilare. Deasupra acestui fragment de instalaţie tehnologică stilizată, central se află o retortă colorată în galben, peste un fragment de roată dinţată albă. Insignele FSLCP reproduc sigla organizaţiei sau doar elemente din aceasta cu mici variaţiuni privind forma utilajelor reprezentate şi modificări de culoare. SURSA – Jurnal insignografic nr.20/2020 ing. Dorel Bălăiţă

România - Jur credință patriei mele - România

România - Onoare - Forțele Navale - Patrie

 

Piesa de mai sus este o medalie de colecție care celebrează Forțele Militare Navale ale Statului Român. Ea a fost creată pentru toți cei care vor să aibă în colecția personală de articole specifice o medalie care are pe o față Stema României iar pe cealaltă Emblema Forțelor Militare Navale Române. Principalele caracteristici tehnice ale medaliei sunt:

• material – zinc
• forma – rotundă
• diametrul – 4,9 centimetri
• grosimea – 5 milimetri
• prețul unitar de achiziție la data emiterii – 59,99 lei

Forțele Navale Române reprezintă o categorie de arme ce face parte din Armata Română. Ele efectuează operațiuni îndeosebi în Marea Neagră și pe fluviul Dunărea. Forțele Navale Române cuprind:

• Flota militară maritimă, cu aproximativ 45 de unități (nu toate simultan în serviciu) care operează mai ales în Marea Neagră, dar și pe mările și oceanele lumii în cadrul operațiunilor NATO
• Flota militară fluvială, cu aproximativ 15 unități care operează pe Dunăre.
• La aceste 60 de unități trebuie adăugate vedetele și șalupele grănicerești (ale Poliției de Frontieră).

Cu o lungime de 245 km a coastei maritime, România ocupă un loc important în cadrul țărilor riverane Mării Negre prin amploarea spațiului terestru cu ieșire la mare. De asemenea, România deține 1.075 km de fluviu, reprezentând 38% din lungimea totală a Dunării, din care 236 km sunt ape interioare, ambele maluri ale acestuia fiind pe teritoriul român. Pornind de la cerințele actuale, specificul forței navale pe care o proiectăm trebuie să îndeplinească următoarele criterii: comandă și control eficiente, structură echilibrată de forțe, interoperabilite și infrastructură corespunzătoare, totul pentru a apropia forțele din subordinea Statului Major al Forțelor Navale de cerințele războiului modern pe mare, pe litoral și în adâncimea acestuia. Se recunoaște că, în calitate de stat riveran Mării Negre, situat în apropierea zonei de insecuritate din Balcani și la intrarea principalei axe de transport fluvial dintre Orientul Mijlociu și Europa Occidentală, România trebuie să dispună de o forță navală credibilă și bine structurată, cu o putere combativă pe măsura responsabilităților ce-i revin la mare și fluviu. În contextul evoluției contemporane a mediului de securitate, puterea maritimă a țării este un factor de importanță vitală, iar Forțele Navale Române sunt pilonul principal al acesteia. 

Stema României, adoptată de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în sesiunea din 10 septembrie 1992, constă într-un vultur sau o acvilă pe un scut, având aripile deschise; în cioc ține o cruce, pe cap coroana de oțel a României, iar în gheare o sabie și un sceptru. Între aripile protectoare se află un scut împărțit în cinci părți cuprinzând stemele celor 5 regiuni istorice:

• Stema Țării Românești, cu capul conturnat, având în cioc o cruce, la dreapta un soare, la stânga o lună crai nou. Prima versiune este atestată pe un document din 20 ianuarie 1368 emis de domnul Vladislav I. (1)
• Stema Olteniei. În 1872 pe emblema Principatelor Unite a fost introdus separat, în afara vulturul Munteniei și bourului moldovenesc și simbolul Olteniei, pe un fond roșu, un leu încoronat ieșea dintr-o coroana antică și o stea, totul din aur. Din 1921 ea a căpătat forma de azi, în cartierul al treilea, pe fond roșu, un leu ieșind dintr-un pod (podul de la Drobeta, ambele de aur). (5)
• Stema Moldovei în varianta de pe stema României, capului de bour îi este asociată, pe lângă luna crai-nou și roza, o stea în locul soarelui atestat pe hrisovul din 30 martie 1392, dat de domnul Roman I. (3)
• Stema Transilvaniei, scut împărțit în două câmpuri: în câmpul superior era o jumătate de acvilă, cu zborul desfăcut, ieșind din linia de demarcație, iar în câmpul inferior, turnuri de cetate, ultimele amintind de numele german al Transilvaniei, Siebenburger („Șapte cetăți”), nume atestat din anul 1296. Stema Transilvaniei este atestată din secolul al XVI-lea (4).
• Stema Dobrogei constă din doi delfini afrontați, pe fond de azur, dispuși cu capul în jos. Simbolul a fost introdus pe stemă în 1872, și reprezenta inițial „Ținuturile Mării”, întrucât la acea dată România nu deținea și nu revendica Dobrogea, având însă ieșire la Marea Neagră prin fâșia Cahul-Bolgrad-Ismail. După 1878, când România a schimbat acest teritoriu cu Dobrogea de Nord, însemnul heraldic se referă la aceasta din urmă.(6)
• Banatul, Crișana și Maramureșul nu au avut steme, dar pe data de 23 iunie 1921 s-a stabilit ca stema Olteniei să fie atribuită și Banatului, iar stema Transilvaniei să fie atribuită și Crișanei și Maramureșului.

La baza stemei actuale stă stema României interbelice, care a fost proiectată în anul 1921 de heraldistul clujean Jozsef Sebestyen, la cererea regelui Ferdinand al României. Stemei actuale îi lipsește, față de stema interbelică, scutul mic, argintiu-negru din interior (simbolul heraldic al Casei de Hohenzollern). Crucea de deasupra coroanei nu era o cruce simplă, ci era crucea decorației “Trecerea Dunării”. Un proiect de lege, care pune Coroana de Oțel, simbolul suveranității (independenței) României, pe capul acvilei din stemă (unde nu a fost niciodată), a fost adoptat de camerele Parlamentului în prima jumătate a lui 2016. Legea a fost promulgată la 11 iulie 2016 de către președintele Klaus Johannis. Deși proiectul a fost bine primit de public, ca un prim pas spre îndelung-așteptata recuperare a simbolurilor heraldice românești normale, care au semnificație istorică, el a primit și critici pentru că nu reașează Coroana de Oțel în locul ei firesc, deasupra scutului albastru: în Stema Regală, Coroana de Oțel timbra scutul mare, având o dimensiune generoasă, iar acvila romană purta pe cap o coroană de aur mică (numită „coroană regală de aur” în Legea din 1921), de forma celei din decorația “Trecerea Dunării”.

Set 3 insigne - Colecția Cornel Morariu

Colecţionarul este un om curios, dar mai ales un om sensibil. Îşi creează propriul univers material bazat pe lucruri atent selectate. Însă el nu poate crea acest edificiu fără o puternică legătură afectivă cu alţi colegi de pasiune. Deşi sunt mulţi cei veniţi în această breaslă, puţini sunt cei aleşi de colecţionar a-i fi prieteni. Aceştia îi asigură informaţiile necesare, protecţie dar şi afecţiune. Deşi relativ recentă, a devenit deja celebră istoria unui coleg care, pe patul de spital, după câteva zile de profundă suferinţă şi tăcere, a revenit brusc către familie, întrebând dacă a primit coletul de la un alt coleg, după care, la câteva momente, a căzut în tăcerea eternă. S-a ajuns la realizarea acestor insigne pornind de la pasiunea unor colecţionari care atinge paroxismul când este vorba de propria colecţie şi continuând cu cei care doresc să-şi exprime admiraţia faţă de alţii cu ocazia unor aniversări. Materialul nu se doreşte a fi exhaustiv, ci un exemplu de urmat în emiterea unor astfel de însemne, fie de către împătimiţi, fie de către prieteni sau chiar de către marea comunitate a colecţionarilor de insigne. Sunt prezentaţi pionierii acestui domeniu, care invariabil au emis insigne dedicate unor evenimente specifice perioadei. Aici ne referim la Dogaru Ioan, Dula Aurel, Morariu Cornel, Miron Rebedea, Francisc Appel, Hâtru Dumitru. Insignele Colecţia Cornel Morariu s-au realizat în memoria renumitului colecționar de insigne. Se cunosc insigne în trei variante de culoare, confecționate din tombac emailat la rece. cu sistem de prindere stil broșă. Insignele au forme de scuturi armonios colorate ce redau explicit domeniile de colecționare ale personajului: turismul, olimpiadele, aviația și mineritul, domenii despre care pot afirma în cunuoștință de cauză că sunt foarte generoase.

Intalnita in Romania pe stancile aproape inaccesibile omului din Muntii Vrancei, Muntii Bucegi, Muntii Fagarasului, Muntii Maramuresului, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlau, Retezat, Godeanu, Floarea de colt este o planta deosebit de rara. Din acest motiv ea a fost declarata monument al naturii si este ocrotita prin lege inca din 1931. Floarea de colt este protejata in rezervatii naturale cum ar fi cele din Piatra Craiului, Muntii Bucegi, Ciucas, judetul Alba etc. Leontopodium alpinum (dupa denumirea sa stiintifica), este o planta perena, de o frumusete aparte si totodata cea mai rara din intreaga flora montana. Tulpina este dreapta si poate ajunge pana la 20 - 30 cm inaltime. Aceasta este imbracata in partea de jos cu frunze catifelate, de dimensiuni diferite asezate de jur imprejurul tulpinei, in forma de cerc. Numeroasele si micutele flori, compuse din petale de un alb imaculat sunt dispuse in asa fel incat lasa impresia unei singure flori de forma unei stelute. Intalnita de cele mai multe ori pe culmile stancoase si tot mai rar pe platourile montane, floarea de colt are radacina fixata in putinul pamant ramas intre scobiturile sapate in stancile calcaroase. Intreaga planta este acoperita de peri catifelati de culoare argintie, ce protejeaza frunzele si florile de vant. La noi in tara, floarea de colt poate fi vazuta inflorita in lunile iulie si august. Se pare ca floarea de colt provine din tinuturile Asiei, acolo crescand la fel de deasa ca si iarba. In diferite locuri din lume unde mai poate fi intalnita, floarea de colt poate atinge inaltimea de pana la 80 cm. Numita in popor si floarea reginei, floarea doamnei, steluta sau albumita, floarea de colt are in traditia romaneasca o semnificatie aparte, ea fiind un simbol al dragostei. Se spune ca, pentru a-si dovedi dragostea si curajul, tinerii colindau zonele stancoase ale muntilor pentru a culege flori de colt si a le oferi iubitelor. In limbajul florilor ea inseamna puritate si curatenie.

__________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII

Geograf sârb Jovan Cvijic, 

a trăit între anii 1865 - 1927

Două vignete de pe felicitări franceze

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 19.03.2024