Epaminonda's Blog.....: CEGLED

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea maghiară CEGLED, județul PESTA,

din vremuri diferite, câteva trimiteri poștale ilustrate,

dar și o medalie și o insignă locale

Primăria

Biserica reformată

Gimnaziul Kossuth

Biserica evanghelică

Banca Industriilor

Muzeul Kossuth

Cazarma

Gara

Banca

Strada Gării

Biserica catolică

Monumentul eroilor locali

Piața Rakoczi

Piața Kossuth și Strada Arany

Piața Arpad și Monumentul Kossuth

Piața și Monumentul Kossuth

Muzeul Blaskovich

Piața Kossuth (Primăria)

Strada Morii de vânt

Statuia Lajos Kossuth

Sala sporturilor

Strada Jazberenyi

Monumentul și Grădina Gobody

Piața Arpad

Trimiteri poștale

Vedere generală

Insignă locală

Medalie locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE DIN

MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Siebenburghisch Deutscher Sangerbrund

(Federația corurilor germane din Transilvania)

În secolele 12-13 imigrează în Transilvania germanii din regiunea Mossel-Franconia. În mijlocul secolului XIX, un grup de Surori Cântăreţe şi învăţători, care făceau parte din Fraţii şcolilor creştine, se aşează în Bucureşti în anul 1852, venind din Nimfenburg Bavaria. În acelaşi an se infiinţează; BUKARESTER DEUTSCHE LIEDERTAFEL (Corul German din Bucureşti), care poate fi considerat prima asociaţie corală germană în acest spaţiu, argumentată şi de insigna corului care consfiinţeşte anul 1852 ca an de constituire, cum era obiceiul şi atunci. Dacă traducem ad literam cuvintele: „liedertafel” avem: masa de cântări; iar „liederkranz” avem panou de cântări, ceea ce se aplică actualmente ca şi cor musical. Corul German din Bucureşti a avut iniţial o activitate de socializare, concertele şi spectacolele se desfăşurau în săli mari unde lumea şedea la mese unde se mânca, bea, fuma şi se purtau discuţii, înainte de 1900 s-a renunţat la activitatea de socializare . Prezenţa la concerte şi spectacole a devenit mai sobră, tot acum apărând aşa zişii „spectatori elevaţi”. În 1900 Corul German din Bucureşti avea sediul în Str. Biserica Enei şi avea următoarea conducere: preşedinte - C.Weinlicht; Vicepreşedinte - Th.Binder; casier - J.A Reprencht; secretar - H.Zeuder; economist - G.Hoph si G.Waber; arhivist - E.O.Zeuner; Profesor de muzică - E.Jakosch; substituţi: A.Dimitriu, E.A.Lessel, C.Mueler şi Rab. Corul a avut o activitate continuă cu mici întreruperi până în 1943, fiind în acelaşi timp o pepinieră pentru muzicieni, cântăreţi, instrumentişti şi alţi artişti. Întrucât asociaţiile corale erau constituite din bărbaţi, totuşi în 1878 la Bucureşti se înfiinţează un cor de dame, mişcare care se desfiniţează prin 1919, când apar coruri mixte. În 1902 se serbează la Bucureşti 50 de ani de activitate a Corului German din Bucuresti. Istoric în 1867 se constituie Federaţia Corală Germană recomandând constituirea de Federaţii Corale Germane teritoriale. Astfel că în anul 1892 se constituie Federaţia Corală Germană în România, coordonând activitatea artistică a germanilor din Valahia şi Moldova. Tot în 1892, din iniţiativa formatiei corale „Hermania” din Sibiu se constituie: Siebenburghische Deutsche Sangherbund (Federaţia Corurilor Germane din Transilvania) în 14 august 1892, iar statutul cu 14 paragrafe a fost aprobat de ministerul de interne în 10 decembrie 1892. Kronstadter Deutsche Liederkranz (Corul German din Brasov) se constitue în I885. Este interesant că Muzeul Braşovului acum câtiva ani nu avea această insignă, ea apare în cinci variante de culoare şi formă în cele doua cataloage ale insignelor săseşti editate în 2018. Insigna prezentată aici a fost realizată în anul 1892 cu ocazia înființării Federației Corurilor Germane în Transilvania, în limba germană – SIEBEMBURGHISCH DEUTSCHER SANGERBUND. Este o insignă mare şi impresionantă, în formă de scut clasic având înălţimea de 53 milimetri, lăţimea maximă de 35 milimetri şi greutatea de 14,77 grame, forma puţin bombată. În cimierul exterior al insignei avem o harfă cu patru coarde aşezată pe mijlocul unui arabesc floral de culoarea metalului galben. Pe marginea scutului emailat este o bandă marginală albastră, cu lăţimea de 5 milimetri pe care sunt marcate inscripțiile: pe partea stângă: „SIEBENBURGISCH”; în banda superioară orizontală sub cimierul exterior: „DEUTSCHER” şi pe partea dreaptă „SANGERBUND”, toate din tombac galben lustruit. Câmpul insignei este vopsit cu email translucid de culoare roşie, având în centru stema stilizată a municipiului Sibiu. Insigna are un sistem de prindere cu arc clasic.

Insigna - B.N.R. (Banca Națională a României)

La data de 11 aprilie 2015 s-au împlinit 135 de ani de când Principele Carol I a promulgat legea prin care se înfiinţa Banca Naţională a României, prescurtat B.N.R. Aceste eveniment a fost realizat în urma demersurilor făcute de preşedintele Consiliului de Miniştri, I.C.Brătianu, care la data de 27 februarie 1880, a depus în Parlamentul României proiectul legii constitutive a Băncii Naţionale a României. Banca Naţională a României a emis de-a lungul anilor mai multe insigne, dar ţinând cont de faptul că nu are nicio evidenţă în acest sens, va prezint mai jos un singur model dintre acestea. În anul 2006, a fost emisă o insignă de formă rotundă, cu diametrul de 18 milimetri, având pe margine un cerc şi în interior în relief, sigla B.N.R. A fost emisă în patru variante: tombac, tombac vopsit în negru, argint şi aur. Reversul este anepigraf şi este prevăzut cu un ac închis.

Banca Națională a României are sediul central în centrul vechi al Capitalei, fiind compus din două construcţii unite, dar ridicate în perioade diferite având trăsături specifice. Eu prezint aici doar câteva informații despre Palatul vechi al BNR, cu intrarea principală din Strada Lipscani. În ciuda tentativei lui Alexandru Ioan Cuza de a crea o monedă naţională – romanatul – dezvoltarea economică a României s-a conturat după instaurarea monarhie şi mai ales după cucerirea independenţei (1877). În 1874 se construieşte pe Podul Mogoşoaiei (care va fi ulterior redenumită Calea Victoriei) Palatul CEC, o primă puternică instituţie bancară. În aprilie 1880, se hotărăşte înfiinţarea BNR, care va funcţiona pentru câţiva ani în nişte camere improprii. Aceste lucruri, precum şi apropierea de tot centrul economic bucureştean (reprezentat de hanuri, hoteluri, ziare şi tipografii) din zona Lipscanilor, determină statul român să cumpere hanul lui Şerban Vodă pentru a construi o clădire reprezentativă pentru Banca Naţională. La data de 26 februarie 1882, proiectul pentru construcţia acestei clădiri a fost încredinţat arhitecţilor francezi Cassien Bernard şi Albert Galleron, formaţii la Ecole de Beaux Arts din Paris. Decizia se poate explica prin faptul că stilul eclectic cu influenţe franceze reprezenta direcţia urbanistică a Bucureştiului de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Piatra de temelie a fost pusă la 12 iulie 1884, iar lucrările s-au desfăşurat sub atenta supraveghere a inginerului arhitect Nicolae Cerchez, asistat de arhitectul E. Băicoianu. În ziua de 1 iulie 1890, construcţia a fost, în linii mari, finalizată. Palatul a cunoscut o perioadă de activitate febrilă, polarizând în jurul său multe alte sedii de bănci şi societăţi de asigurări. În sală de marmură, actual Muzeu al BNR-ului, se găsea o masă mare, de lemn masiv, cu călimări, tocuri, sugative, pentru completat titluri, unde clienţii putea să completeze actele necesare şi să obţină banii depuşi. Clădirea adăposteşte şi lucrări de artă de o însemnată valoare, precum tablouri semnate de Nicolae Grigorescu şi Eugen Voinescu. Sala de Consiliu este una din cele mai luxoase încăperi, fiind decorată cu motive florale şi geometrice din stucaturi aurite, dotată cu mobilier în stil Ludovic al XIV-lea cu scaune în piele de Cordoba, candelabre masive din bronz şi draperii de brocart roşu-purpură cu broderii în fir de aur, adăpostind pe pereţi patru picturi monumentale, încastrate în rame masive de stucatură.

A IV-a Conferință Națională a Organizației de Pionieri - 1980

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.Mai jos e reprezentată o revistă Star spre viitor a pionierilor și șoimilor patriei, editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor. C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al (organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia."Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului."

Insigna - Membru al Organizației de Pionieri

Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul Naţional al Copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie. Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)

Jetonul - Bereria Caru cu bere - 10 bani

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Jetonul prezentat aici s-a folosit la Berăria “Carul cu bere” din incinta restaurantului cu același nume din municipiul București. El se folosea ca piesă-monedă de schimb-garanție de către consumatorii de bere. În momentul când comanda berea, pe lângă prețul propriu zis al berii, clientul mai dădea încă 10 bani primind la schimb acest jeton. În momentul returnării sticlei (halbei sau țapului) clientul preda și jetonul, reprimindu-și cei 10 bani. Astfel se manifesta o grijă mai mare față de sticle, halbe sau țapii de bere, ne mai fiind lăsate pe oriunde, sustrase sau sparte.

Restaurantul "Caru' cu bere", din strada Stavropoleos 5, este unul dintre reperele consacrate ale Bucureştiului. Loc cunoscut, frecventat și apreciat nu doar de bucureşteni, ci şi de oameni din ţara întreagă şi de străini, Caru’ cu bere funcţionează fără întrerupere de aproape 120 de ani. Această continuitate, benefică oraşului şi clădirii deopotrivă, se datorează în primul rând proprietarului care a construit și, ulterior, extins clădirea ce adăpostește restaurantul. Istoria Carului cu bere este deci legată organic de povestea impresionantă a familiei Mircea, care a asigurat, prin diferiţi membri ai ei, locuirea permanentă în imobilul din strada Stavropoleos. Aceeaşi familie administrează imobilul și astăzi. Frații Mircea (Ion, Gheorghe, Nicolae, Victor și Ignat) erau comercianți berari bine cunoscuți în Capitală la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, proprietari de localuri, inițial în Hanul Zlătari și Pasajul Macca-Villacrosse şi, mai târziu, pe strada Stavropoleos, Bulevardul Academiei, strada Carol, strada Constantin Mille și în Gara de Nord. Pentru Nicolae Mircea, cel care l-a construit și administrat începând din 1898-1899, restaurantul Caru’ cu bere a însemnat mai mult decât un simplu local. A fost pasiunea lui, afacerea și locuința familiei sale timp de mai bine de un secol. Nicolae Mircea cumpără în 1897 terenul din strada Stavropoleos nr. 5, obține autorizația de construcție în martie 1898 și inaugurează restaurantul în iunie 1899¹. Proiectul de arhitectură a fost realizat de arhitecții Ziegfried Kofszynski (1858-1932) şi Alois Pesch. Kofszynski concepe și o serie de elemente ale amenajării interioare – mobilier, lambriuri, picturi murale – executate de pictorii-zugravi Conrad Vollrath (Veleanu) și Wilhelm & Friederich Hugo. Imobilul se distinge în zona centrală comercială a orașului la începutul secolului trecut prin silueta fațadei de factură eclectică, de inspirație romantică germană, cu elemente neoclasice și neogotice. Restaurantul ocupa nivelul parterului, fiind compus dintr-o sală principală de dimensiuni mari, cu o organizare simetrică în raport cu axul intrării principale și o sală mică poziționată perpendicular, cu acces direct spre pivnițele destinate depozitării butoaielor de bere și vin. Ambele săli aveau acces spre curtea interioară, unde se aflau dependințele. Alături de restaurant, imobilul cuprindea locuințele și dependințele familiei și angajaților restaurantului, amenajate pe mai multe niveluri – entre-sol (mezanin, desfășurat doar pe suprafața ocupată la parter de sala mică a restaurantului), două etaje și o mansardă. Accesul la etajele 1 și 2 se făcea din strada Stavropoleos, printr-o scară elegantă, acoperită cu un luminator. O a doua scară, adiacentă celei principale, cu intrare și din holul acesteia și din curtea interioară, asigura accesul de serviciu către toate nivelurile (entre-sol, etajele 1 și 2 și mansardă) și era prevăzută pe cele două laturi ale clădirii către curte cu o cursivă care permitea accesul în toate spațiile anexe ale imobilului. Etajul 1 era ocupat de un singur apartament, cu birou, 2 saloane și dormitor către fațada principală, iar către curtea interioară erau orientate sufrageria, bucătăria și spațiile anexe. La etajul 2 erau amenajate două apartamente, ambele compuse din birou, salon, dormitor și sufragerie. La nivelul mansardei se aflau camere pentru angajații restaurantului și pentru servitori, precum şi spații anexe (spălătoria). Imobilul ocupă integral frontul spre strada Stavropoleos. Registrele verticale și orizontale ale fațadei reflectă fidel organizarea sa interioară. În plan vertical se distinge un amplu registru care corespunde la interior restaurantului și apartamentelor și un registru îngust reprezentând scara principală de acces la etaje. Ambele registre sunt ordonate simetric față de axul intrării și marcate prin accente verticale la nivelul acoperișului. În plan orizontal se conturează patru registre corespunzătoare fiecărui nivel al clădirii – parter, etaj 1 și 2 și mansardă, fiecare tratat diferit în ceea ce priveşte raportul plin-gol și tipul de elemente decorative.

Băneasa Forest Run - 2 martie 2020

(Alergare în Pădurea Băneasa)

Produsul de mai sus este o medalie specială emisă de firma privată orădeană Alex Sztankovits ce s-a conferit participanților și / sau câștigătorilor competiției de alergare Băneasa Forest Run (Alergare în Pădurea Băneasa).

Competitia este organizata de Running Media Consulting SRL si Asociatia Alergam de Placere, și are ca scop promovarea alergării în aer liber. La înscriere se plătește o taxă de participare (adult – 100 lei și copil - 50 lei). Baneasa Forest Run este un eveniment de alergare pentru amatori, cu doua editii anuale, de primavara si de toamna. Fiecare eveniment este precedat de mai multe antrenamente si urmat de un antrenament de revenire. Fiecare editie aduce in prim plan o organizatie si o cauza sociala pentru care alergatorii pot dona. Editia de primavara este despre bucuria de a alerga prin padure in natura care se trezeste la viata, printre peisaje incantatoare si verdele crud oferit de primavara, intr-o atmosfera prietenoasa. Ediția de toamnă are ceva special fiind o alergare pe un covor de frunze aurii. Dar nu e vorba doar despre alergare, ci si despre peisaje, fosnetul frunzelor uscate sub picioare, mirosul aerului proaspat si ciripitul pasarilor. Sa nu uitam de socializarea de la finish, intr-o atmosfera prietenoasa alaturi de prieteni alergatori. Competiția are trei probe: cros - 12 kilometri, semimaraton – 21 kilometri și proba Family Run – 3 kilometri. Varsta minima pentru inscrierea la cros este de 14 ani, iar la semimaraton este de 18 ani. Pentru proba Family Run nu exista limita de varsta. Proba Family run – 3 km este o tura populara, necompetitiva, perfecta pentru cei care vor sa faca miscare in natura pe o distanta accesibila. Este si o ocazie de a petrece timp impreuna cu familia.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură precum și alte locuri frumoase ale Bucureștiului de acum sau altădată.