Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. Bancnota suvenir de 0 Euro, cu reprezentarea Parlamentului României, este realizată în una din imprimeriile acreditate de către Banca Centrală Europeană, având caracteristici de securitate similare bancnotelor reale și un design unic, atrăgător, asemănător, dar nu confundabil cu acestea.

Proiectul de promovarea a obiectivelor turistice renumite în întreaga lume este o inițiativă, marcă înregistrată apărută în Franța în anul 2015. De-a lungul timpului, pe aceste bancnote souvenir au apărut celebrele obiective precum: Sagrada Familia (Barcelona, Spania), Domul din Köln (Germania), Castelele de pe Valea Loarei, Poarta Brandenburg (Berlin, Germania), Arcul de Triumf (Paris, Franța). În România, mai sunt și alte obiective sau personalități care apar pe celebrele bancnote. Bancnota suvenir de 0 euro Parlamentul României a fost tipărită, cu aprobarea scrisă a Băncii Franței și securizată la standardele impuse de Banca Centrală Europeană, într-un tiraj de 10000 de exemplare. Dacă pe revers sunt prezentate importante monumente europene de cultură și arhitectură (Sagrada Familia – Spania, Colosseumul – Italia, Poarta Brandemburg – Germania și Turnul Eiffel - Paris) pe avers este prezentată o imagine reprezentativă a Parlamentului României.

Clădirea Parlamentului României din capitala Bucureşti, cunoscută şi sub numele de Casa Poporului sau Casa Republicii este un obiectiv de seamă al capitalei și probabil unul care va rămâne în memoria multor generații care vor veni din urma. Enumăr mai jos câteva date tehnice și alte informații ce prezintă interes mai mare, cu referire la această grandioasă clădire; lungime – 270 metri, lăţime – 240 metri, înalţime - 86 metri cu 12 nivele, adâncime la subsol - 92 metri cu 8 nivele, suprafaţă construită – 66000 metri pătrați, suprafaţă desfăşurată – 330000 metri pătrați, deţine 3 recorduri Guinness: pentru cea mai mare clădire pentru uz civil, cea mai scumpă clădire şi cea mai grea clădire din lume, pentru realizarea clădirii folosindu-se: 1000000 metri cubi de marmură 5500 de tone de ciment, 7000 de tone de oţel, 20000 de tone de nisip, 1000 de tone de bazalt, 900000 metri cubi lemn esenţe diferite, 3500 de tone de cristal, 200000 metri cubi de sticlă, 2800 de candelabre, 220000 metri pătrați de covoare şi 3500 metri pătrați de piele, la construcţie au participat 200 arhitecţi şi aproximativ 20000 muncitori care au lucrat în trei ture, 24 ore pe zi, arhitect şef fiind Anca Petrescu. Clădirea, neterminată încă, ocupă locul 2 în lume la capitolul clădiri administrative după Pentagon şi locul 3 în lume ca volum construit cu 2550000 metri cubi după Pavilionul de montaj al rachetelor cosmice de la Cape Canaveral - SUA şi piramida Quetzalcoatl din Mexic, costurile clädirii fiind estimate la 1,75 miliarde dolari SUA în anul 1989 şi 3 miliarde de euro în anul 2006, data începerii construcţiei fiind anul 1983. Este o clădire foarte costisitoare. Numai costul gigacaloriilor și al iluminatului electric depașește 6 milioane de dolari pe an, cât un oras. Sunt candelabre cu 700 de becuri. Instalația de aer conditionat, complet neeficientă, are nevoie de o jumatate de tonă de freon pe an, substanță interzisă pentru că e vinovată de distrugerea stratului de ozon. Cele 18 lifturi consumă 50 kWh fiecare, adică dublu decat ar fi normal. O puzderie de agregate și componente mărunte au fost produse de firme românești de stat care între timp s-au privatizat. Înlocuirea și întreținerea lor sunt extrem de scumpe. De exemplu, clanțele în stil baroc au fost produse de Urbis, care ulterior a fost cumparată de o firmă suedeză. Înlocuirea unei clanțe defecte a ajuns să coste 1000 de euro bucata. Pentru ca Palatul lui Ceaușescu să poată fi ridicat, o bună bucată din București, cu tot cu istoria și geografia lui, a trebuit ștearsă la propriu de pe fața pământului, așa cum ștergi cu radiera un desen în creion, care nu îți place. Demolările în zona Uranus au început în anul 1982 pentru a face loc constructiei Casei Poporului. Există o seamă de legende urbane despre Casa Poporului -printre ele, cică are 2 buncare antiatomice și 8 tuneluri de fuga, și cel puțin unul din ele este izolat cu plumb. Are o vastă rețea de tuneluri, parte din catacombele Bucureștiului, iar Ceaușescu ar fi vrut să facă linie de metrou între Casa Poporului și Băneasa. Nu e de neglijat și că la Casa Poporului puteți găsi cel mai ieftin și romantic restaurant din București, unde se poate mânca destul de bine.

2. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează farurile spaniole.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 17 martie 2007 prin care se popularizează Farul Torre del Mar.

Farul Torre del Mar este un far la Marea Mediterana ce vine în ajutorul traficului naval din zonă. El este situat în municipiul Velez-Malaga, localitatea Torre del Mar. Este un far automat, electric cu aprindere prin celulă fotoelectrică. Caracteristicile tehnice ale farului sunt:

coordonatele geografice:
latitudine nordică - 36 grade 44 minute 12 secunde
longitudine vestică – 4 grade 5 minute 39 secunde
semnal emis - 2 clipiri la fiecare 10 secunde
vizibilitatea semnalului – 24 kilometri (13 mile marine)
înălțimea focală – 30 metri
înălțimea suportului – 28 metri
inaugurat – anul 1864

3. La aproximativ o lună după lansarea noilor monede de circulație în Marea Britanie, Monetăria Regală a Canadei a anunțat la rândul ei punerea în circulație a unei noi generații de monede de circulație, având pe avers portretul Regelui Charles al III-lea. Anunțul a fost făcut în data de 14.11.2023, de atunci fiind deja bătute monedele de 50 cenți și de 1 Dolar canadian. Ultimele monede canadiene de circulație cu chipul Reginei Elizabeta a II-a au fost bătute în data de 20.09.2023. Spre deosebire de monedele din Marea Britanie, cele din Canada au primit doar un avers nou, reversul fiind cel bine-cunoscut. Astfel, pe avers este prezentat portretul lui Charles al III-lea, fără coroană, privind spre stânga. Textul care înconjoară portretul este Charles III D.G. REX – Charles al III-lea Rege prin Voința Domnului. Lipsesc inițialele Monetăriei, RCM. Designul este realizat de Steven Rosati, ale cărui inițiale apar pe reverul sacoului.

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, nume real complet – Charles Philip Arthur George, s-a născut la Palatul Buckingham din Londra, la 14 noiembrie 1948, fiind primul copil al reginei Elisabeta a II-a (1926-2022) şi al prinţului consort Philip, duce de Edinburgh (1921-2021), din cei patru ai cuplului regal. Charles are o soră, pe Anne, Prinţesă Regală (n. 15 august 1950) şi doi fraţi, Andrew, duce de York (n. 19 februarie 1960) şi Edward, în prezent, duce de Edinburgh (n. 10 martie 1964). Mama sa, prinţesa Elisabeta a fost proclamată regină, la 6 februarie 1952, la vârsta de 25 de ani, în urma morţii tatălui său, regele George al VI-lea. Prinţul Charles a devenit, astfel, moştenitor al tronului şi a preluat titlul de duce de Cornwall, fapt reglementat de un document al regelui Edward al III-lea din 1337, precum şi mai multe titluri nobiliare scoţiene: duce de Rothesay, conte de Carrick, baron de Renfrew, lord de Isles, prinţ şi Mare Steward al Scoţiei. Prinţul Charles avea patru ani atunci când a participat la ceremonia de încoronare a mamei sale, regina Elisabeta a II-a, care a avut loc la 2 iunie 1953. Părinții săi au exclus studiu cu profesori particulari astfel că el a studiat în școli alături de alții tineri de vârsta sa. În anul 1967 a început să studieze arheologia şi antropologia la Colegiul Trinity al Universităţii din Cambridge, dar și-a schimbat opţiunea în a doua jumătate a specializării, îndreptându-se spre istorie, luând licența n anul 1970. La 1 iulie 1969 Charles a fost învestit cu titlul de prinţ de Wales, de regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. În ziua de 11 februarie 1970, şi-a ocupat locul cuvenit în Camera Lorzilor. A început pregătirea militară la Colegiul Cranwell “Royal Air Force – RAF” din Lincolnshire (martie 1971), devenind pilot. Prinţul efectuase, la cererea sa, o serie de exerciţii de zbor, în timp ce se afla la studii la Cambridge. În septembrie 1971, s-a îndreptat spre o carieră în marina militară. După un curs de şase săptămâni la Colegiul Marinei Regale din Dartmouth, a efectuat stagiul la bordul distrugătorului HMS Norfolk şi a două fregate. S-a calificat ca pilot de elicopter în 1974, înainte de a se alătura echipei 845 Naval Air Squadron de pe portavionul HMS Hermes. La 9 februarie 1976, prinţul a preluat, pentru o perioadă de nouă luni, comanda căutătorului de mine HMS Bronington. Prinţul Charles s-a căsătorit cu Lady Diana Spencer (n. 1 iulie 1961 – m. 31 august 1997), la 29 iulie 1981, la Catedrala St. Paul, Diana devenind prinţesă de Wales. Cuplul princiar a avut doi fii: William Arthur Philip Louis (n. 21 iunie 1982) şi Henry Charles Albert David (n. 15 septembrie 1984). Prinţul şi prinţesa de Wales au efectuat turnee în străinătate şi au avut multe angajamente împreună în Marea Britanie. La 9 decembrie 1992, prim-ministrul, John Major, a anunţat Camera Comunelor că prinţul şi prinţesa de Wales au convenit să se separe. Divorţul s-a pronunţat la 28 august 1996. La 31 august 1997, Lady Diana şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină la Paris. În ziua înmormântării, prinţul de Wales şi-a însoţit fiii, prinţul William, în vârstă de 15 ani şi prinţul Harry, în vârstă de 12 ani, în drumul către Westminster Abbey, unde a fost depus trupul prinţesei de Wales. La 9 aprilie 2005, prinţul Charles s-a căsătorit, în cadrul unei ceremonii civile, cu Camilla Parker Bowles, care a primit titlul nobiliar de ducesă de Cornwall. În calitatea sa de prinţ de Wales, Charles a susţinut relaţia specială cu serviciile armate, abordând trei acţiuni principale: promovarea rolului serviciilor armate în viaţa naţională, prin vizite operaţionale, îndatoriri ceremoniale şi activităţi comemorative în Marea Britanie şi în întreaga lume; sprijinirea bunăstării şi intereselor personalului, veteranilor şi familiilor acestora; menţinerea istoriei şi moştenirii serviciilor armate prin legături cu regimente, unităţi şi formaţiuni, atât în Marea Britanie, cât şi în jurul Commonwealth-ului. În calitate de prinţ de Wales, Alteţa Sa Regală a călătorit în străinătate, în fiecare an, la cererea Biroului de Externe şi al Commonwealth-ului pentru a promova interesele diplomatice britanice, pentru a ridica statutul Regatului Unit în ţara vizitată şi pentru a promova excelenţa britanică. Pe lângă sprijinirea Reginei în îndeplinirea rolului ei de şef de stat şi în calitate de antreprenor caritabil, prinţul de Wales a căutat, de asemenea, să promoveze şi să protejeze tradiţiile şi valorile, precum şi meritele ţării sale. Timp de peste cincizeci de ani, prinţul de Wales, astăzi regele Charles al III-lea, şi-a folosit poziţia unică de a susţine acţiunea pentru un viitor durabil. Ca prinţ de Wales, Charles a manifestat un deosebit interes pentru România. A efectuat, începând cu anul 1998, o serie de vizite oficiale dar şi particulare în România, implicându-se în păstrarea patrimoniului cultural românesc, achiziţionând şi restaurând mai multe case vechi din mediul rural. La 2 iunie 2015, a fost lansată Fundaţia “Prinţul de Wales”, organizaţie caritabilă ce sprijină conservarea patrimoniului arhitectural, agricultura şi dezvoltarea durabilă în România. Principalul obiectiv al organizaţiei este dezvoltarea aptitudinilor profesionale în comunităţile rurale pentru a ajuta localnicii să îşi găsească mai uşor un loc de muncă. Preşedintele României, Klaus Johannis, i-a conferit prinţului de Wales, la 29 martie 2017, Ordinul Naţional “Steaua României” în Grad de Mare Cruce, în semn de “preţuire pentru activitatea în România şi pentru promovarea imaginii acesteia în lume”.

Pe revers, regăsim imaginile cunoscute: castorul pe moneda de 5 Cenți, nava Bluenose pe moneda de 10 Cenți, caribul pe moneda de 25 Cenți, stema națională a Canadei (cea veche, o nouă stemă fiind anunțată în luna mai a acestui an, cu frunze de arțar și un fulg de zăpadă) pe moneda de 50 Cenți, cufundarul mare pe moneda de 1 Dolar și ursul polar pe moneda de 2 Dolari.

4. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează avioanele lumii.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 23 septembrie 1999 care prezintă avionul De Havilland DH-4.

Avionul De Havilland DH. 4 este un bombardier de zi biplan britanic cu două din vremea primului război mondial. El a fost proiectat de Geoffrey de Havilland, de unde și-a luat numele – DH. Primul zbor al acestui tip de avion a avut loc în august 1916, iar în anul 1932 a fost retras din serviciul aerian al SUA. Din totalul de 6285 avioane construite 4846 au fost serviciul militar al SUA. După 1918 multe avioane de acest fel au fost vândute operatorilor civili, unde s-a dovedit a fi deosebit de util ca avion poștal dar și pentru transportul de pasageri (mai ales în Europa). Acest tip de avion a fost echipat cu diverse moatoare precum: Eagle, PHP, American Liberty, RAF3A, Sidelley Puma sau Fiat. Indiferent de motorul folosit, acesta antrena o elice cu patru pale montată în bot. De-a lungul vremii avionul a suferit multe îmbunătățiri fiind astfel cunoscute sub alte denumiri, însă apropiate: DH-4A, DH-4B, DH-4BD, DH-4BG, DH-4BK, DH-4BS, etc Dintre statele care au folosit avionul în scopuri militare amintesc: Marea Britanie, SUA, Argentina, Belgia și Australia.Varianta civilă a avionului a zburat în: SUA, Belgia, Canada, Chile, Cuba, Grecia, Iran, Mexic, Noua Zeelandă, Africa de Sud, URSS, Spania, etc. În multe muzee ale aviație din SUA, dar și Spania, Noua Zeelandă se pot admira și astăzi modele ale acestui tip de avion. Caracteristicile tehnice ale modelului DH-4 inițial (motor Eagle VIII) au fost:

echipaj – 2 persoane
lungime – 9,35 metri
anvergura aripilor – 13,21 metri
înălțime – 3,35 metri
suprafața aripii – 40,3 metri pătrați
greutate agol – 1083 kilograme
viteza maximă – 230 kilometri pe oră
armament - o mitralieră Vickers calibru 7,7 milimetri, 1 – 2 tunuri Lewis
muniție – 210 kilograme

5 Banca centrală a statului insular Tonga din Oceanul Pacific procedează la înlocuirea bancnotelor destinate circulației. Se încearcă realizarea unor bancnote cu un design mai atrăgător și cu mai multe elemente de siguranță împotriva contrafacerilor. Eu vă prezint aici bancnota veche de 100 paanga din anul 2015 și cea nouă din anul 2023.

Pe verso-ul ambelor bancnote este reprezentat chipul regelui Tupou al VI-lea pe când reversul diferă; pe cea veche este reprezentat portul Vava’u, iar pe cea nouă este reprezentat Palatul regal.

Tupou al VI-lea (ʻAhoʻeitu ʻUnuakiʻotonga Tukuʻaho Tupou VI; născut la data de 12 iulie 1959) este regele statului Tonga.. Este fratele mai mic al ultimului rege George Tupou al V-lea, fiind confirmat oficial de fratele său la 27 septembrie 2006 ca moștenitor prezumptiv al tronului deoarece regele nu avea copii legitimi. A fost educat la Cambridge în perioada 1973-1977. Și-a început cariera militară alăturându-se marinei în 1982; a devenit locotenent comandant în 1987. În 1998 și-a încheiat cariera militară pentru a face parte din guvern, inițial ca ministru al apărării și ca ministru de externe în același timp din octombrie 1998 până în august 2004. Curând, la 3 ianuarie 2000, a fost numit prim ministru, funcție pe care a deținut-o până la brusca sa demisie la 11 februarie 2006, pentru un motiv care nu a fost clar, dar probabil a fost din cauza tulburărilor din țară de la mijlocul anului 2005; o serie de proteste pro-democrație au cerut un rol mai mic al familiei regale în guvernare. În 2008 a fost numit primul Înalt Comisionar pentru Australia, post pe care l-a deținut până la ascensiunea sa pe tronul tongalez, în data de 12 martie 2012.

Vavaʻu este un grup de insule, format dintr-o insulă mare ( “Utu Vava’u) și 40 de insule mai mici, în Tonga, care face parte din districtul Vava’u. Grupul de insule are capitala la Neiafu (3731 locuitori) care este și cel mai mare port. Vavaʻu este un recif de corali cu stânci în nord care se ridică la 200 m (660 ft) deasupra nivelului mării. Pe partea de sud, grupul de insule este dispersat în multe insule și căi navigabile mici, împrăștiate. Cel mai mare dintre căi navigabile, canalul Ava Pulepulekai, asemănător unui fiord, se întinde pe o lungime de 11 km spre interior din portul Neiafu (capitala). Coasta de nord a insulei ’Utu Vava’u este o platformă ridicată de stânci de corali. Linia de coastă de sud este joasă și neregulată și se deschide într-o rețea de canale, golfuri și insulițe, formând unul dintre cele mai bine protejate porturi naturale din Pacific.

Palatul Regal al statului Tonga este situat în nord-vestul capitalei, Nuku’alofa , aproape de Oceanul Pacific. Palatul de lemn, care a fost construit în 1867, este reședința oficială a regelui nefiind deschis publicului. Palatul nu este deschis publicului și este ușor vizibil de pe malul oceanului.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA

INSIGNE ȘI MEDALII

DIN JUDEȚUL DOLJ

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Filarmonica Oltenia - Craiova 1904 - 1994

Instituţie de prestigiu în peisajul muzical românesc, Filarmonica “Oltenia” din Craiova a fost fondată în anul 1904 şi instituţionalizată prin Legea nr. 131, promulgată de Regele Mihai I, ca şef al Statului, în anul 1947. Filarmonica "Oltenia" Craiova este o instituţie publică de spectacole şi concerte, finanţată de Consiliul Local şi Primăria Municipiului Craiova și are sediul pa Calea Unirii la nr.16. În cadrul filarmonicii craiovene ființează două structuri aparte: Orchestra simfonică și Corala academică. Peste 80 de instrumentişti profesionişti formează Orchestra simfonică; repertoriul acestui reputat ansamblu cuprinde capodopere ale muzicii simfonice şi vocal-simfonice (misse, oratorii, cantate, requiemuri), bijuterii muzicale, jazz simfonic, rock simfonic, concerte în spaţii nonconvenţionale, acoperind o perioadă istorică amplă, din baroc până în zilele noastre. Permanent preocupată de acurateţea interpretărilor, constant apreciată de public şi critica muzicală, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” a fost invitată să susţină concerte pe cele mai importante scene din România şi a efectuat turnee de mare succes în Franţa, Italia, Germania, Olanda, Spania, Elveţia, Gibraltar, ex-Iugoslavia, spaţiul ex-sovietic, Bulgaria, Republica Islamică Iran, Grecia. De-a lungul timpului, Orchestra Simfonică a fost dirijată de prestigioşi maeştri ai baghetei, precum Alexandr Dmitriev (Rusia), Kurt Adler (S. U. A.), Wolfgang Gröhs (Austria), Carmen Moral (Peru), Ivan Marinov (Bulgaria), André Nève (Belgia), Stanislav Wislocki (Polonia), Constantin Silvestri, Mihai Brediceanu, Sergiu Comissiona, Iosif Conta, Erich Bergel, Emil Simon, Horia Andreescu, Camil Marinescu şi a colaborat cu renumiţi solişti: Pavel Kogan, Igor Oistrah, Mihail Homitzer, Vladimir Viardo, Boris Gudnikov, Vladimir Orlov, Alexander Slobodianik (Rusia), José Manuel Esteban (Spania), Thierry de Brunhoff (Franţa), Weimer Stanley (S. U. A.), Marcella Crudeli, Fausto Zadra (Italia), Ion Voicu, Ştefan Ruha, Lola Bobescu, Silvia Marcovici, Radu Aldulescu, Valentin Gheorghiu, Dan Grigore, Nicolae Herlea, Ileana Cotrubaş, Viorica Cortez, Mariana Nicolesco ş. a. Bogatul palmares discografic a fost realizat cu sprijinul caselor de discuri Electrecord - Bucureşti, V. D. Gallo - Lausanne, Doron (Elveţia), R. Z. - Berlin, Disk Makers, Pennsauken, New Jersey - S. U. A., Technical and Musical Company - Arad, România. În străinătate, Orchestra simfonică a susţinut concerte estivale în compania celebrei soprane Katia Ricciarelli, a participat la cursurile internaţionale pentru tinerii dirijori de la Manfredonia, Alessandria (Italia), Corsica (Franţa), la Concursurile Internaţionale (finale cu orchestră) „G. B. Viotti” - Varallo, „Rodolfo Lipizer” - Gorizia, „Cittá di Cantu” - Como, la Festivalul Internaţional „Les Nuits Pianistiques” - Aix-en-Provence şi la festivaluri de operă, în Germania şi Italia (Spoleto). Repertoriul orchestrei cuprinde, printre altele: Integralele Suitelor pentru orchestră şi Concertele brandenburgice de J. S. Bach, Integrala simfoniilor londoneze de J. Haydn, Integrala concertelor pentru vioară de W. A. Mozart, Integrala simfoniilor şi lucrărilor concertante de L. v. Beethoven, J. Brahms, P. I. Ceaikovski, Integrala concertelor pentru pian de S. Rahmaninov, Integralele simfoniilor de F. Schubert, R. Schumann, F. Mendelssohn-Bartholdy, A. Bruckner; G. Mahler - Simfoniile I, a II-a, a IV-a şi a VI-a; D. Şostakovici - Simfoniile I, a V-a, a VIII-a, a IX-a, Simfonia de cameră; Cl. Debussy - Marea, Preludiu la după-amiaza unui faun; M. Ravel - Bolero; F. Liszt - Poemele simfonice „Preludiile”, „Orpheus”, „Tasso”, Simfonia „Faust”; R. Strauss - Poemele simfonice „Don Juan”, „Aşa grăit-a Zarathustra”, „Don Quijote”, „Till Eulenspiegel”, „Moarte şi transfiguraţie”; I. Stravinski - „Pasărea de foc”, „Ritualul Primăverii”, „Petruşka”. Din muzica românească abordează frecvent lucrări de G. Enescu, P. Constantinescu, Th. Rogalski, C. Silvestri, D. Lipatti, P. Bentoiu, W. G. Berger, D. Capoianu, F. Lazăr, I. Dumitrescu ş. a.

Corala Academică a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, unul dintre cele mai valoroase colective artistice de acest gen din ţară, a fost creată în anul 1953. Repertoriul coralei cuprinde cele mai reprezentative compoziţii ale artei renascentiste, baroce, clasice, romantice şi contemporane. Se poate vorbi de un imens repertoriu - peste 1000 de lucrări. Activitatea coralei vizează două dimensiuni importante: concerte corale a cappella şi concerte vocal-simfonice. În concerte a cappella sunt prezentate lucrări din toate epocile şi stilurile de creaţie, într-o diversitate şi dificultate tehnică specifică ansamblurilor profesioniste de primă linie. În cadrul concertelor vocal-simfonice se regăsesc capodopere ale literaturii muzicale universale şi româneşti: pasiuni, misse, requiem-uri, oratorii, cantate etc. Din repertoriul vocal-simfonic al coralei amintim câteva titluri: J. S. Bach: Johannes-Passion, Matthäus-Passion, Marea Missă în Si minor, Magnificat, Oratoriul de Crăciun; J. Haydn: Anotimpurile, Creaţiunea; W. A. Mozart: Requiem, Missa Încoronării, Marea Missă în Do minor; L. van Beethoven: Simfonia a IX-a, Fantezia pentru pian, cor şi orchestră, Missa în Do major; G. Verdi: Requiem, Quatro pezzi sacri; G. F. Händel: Oratoriul „Messiah”; G. Rossini: Stabat Mater; G. Fauré: Requiem; J. Brahms: Requiem-ul german; A. Dvořák: Requiem şi Cantata “Stabat Mater”; F. Schubert: Missa în Mi bemol major; C. Orff: Cantata profană “Carmina Burana”; A. Honegger: Oratoriul “Ioana pe rug”; P. Constantinescu: Oratoriul bizantin de Crăciun şi Oratoriul bizantin de Paşti “Patimile şi Învierea Domnului”; F. Mendelssohn-Bartholdy: Oratoriile „Elias”, „Paulus” şi “Lauda Sion”, S. Rahmaninov: Simfonia-cantată “Clopotele”, Cantata „Primăvara”, “Vecerniile”.

Nicolae P. Romanescu 1855 - 1930

Primăria urbei Craiova 1898-1899, 1901, 1914-1916, 1929

Municipiul Craiova

Nicolae P. Romanescu a fost un politic român care s-a născut în localitatea Cloșani, Mehedinți în data de 18 februarie 1857 și a decedat la Craiova în data de 31 august 1931. A făcut clasele primare la Craiova, apoi Liceul Louis le Grand, continuat la Aix-en Provence; studii de sociologie, literatură şi drept la Paris şi Liège. În 1875 s-a întors în ţară. A fost consilier comunal al oraşului Craiova (1883), deputat al Colegiului III Dolj (1884-1921), senator. Din 1922 a devenit senator de drept şi vicepreşedinte al Senatului. A contribuit la adoptarea unui nou tarif vamal şi la reorganizarea şcolilor primare. Primar al Craiovei în 1898, 1901-1905, 1914-1916, 1929; a contribuit la modernizarea oraşului prin lucrări edilitar-gospodăreşti. În 1885 a întemeiat o Şcoală de menaj la Craiova, iar în 1901 a introdus cel dintâi atelier-şcoală din ţară. A ctitorit parcul din Craiova, proiectat de arhitectul peisagist francez E. Redont. Proiectul a primit Medalia de Aur la Expoziţia de la Paris din 1900. Parcul a fost inaugurat în 1903 în prezenţa Regelui României, Carol I, a principelui Ferdinand, a primului ministru Dimitrie Sturza, a prefectului de Dolj, Iulian C. Vrăbiescu şi a sa. Din lucrările edilitare făcute în vremea sa, ca primar, amintim: aducerea apei potabile, iluminatul public, pavarea străzilor, amenajarea pieţii centrale şi extinderea abatorului. A fost director politic şi proprietar al ziarelor Opiniunea şi Acţiunea liberală (1887-1893). A fost membru al Oficiului Internaţional pentru protecţia legală a muncitorilor din Basel. A donat Fundaţiei Alexandru şi Aristia Aman, cu un an înaintea morţii, impresionanta sa bibliotecă şi colecţia sa de artă. A donat cărţi şi Bibliotecii Baroului Dolj. Colecţia sa de artă a cuprins tablouri din şcoala italiană şi olandeză, secolele XVI-XVII; tablouri ale unor pictori români; piese de artă decorativă străină: mobilier, poţelanuri, tapiserii, panouri şi frescă de la biserica din Creţeşti-Dolj. A fost un adevărat bibliofil şi a colecţionat cărţi valoroase din secolele XVI-XVIII, de la editori vestiţi (Elzevir, Aldus Manutius, Estienne, Didot); cărţi româneşti vechi; 2 ediţii de lux, în tiraj limitat, bibliofile; cu însemnări; cu ex-librisurile româneşti şi străine. Din opera sa enumăr următoarele titluri de carte:

Asupra unui împrumut de 1.650.000 lei al oraşului Craiova (1910)
Către alegătorii Camerei de Comerciu şi Industrie din judeţul Dol-Jiu (1887);
Cestiuni de organisare privitoare la ţara noastră (1904);
Despre nevoia de a întocmi muzee comerciale, industriale, agricole şi contuare de eşantioane (1904);
Fost’a munca mea de folos pentru “artă și Craiova?

Forumul național al pionierilor - Craiova 1984 (IMMR - ??)

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist

Insigna - Membru al Organizației de Pionieri

C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia."Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului."

Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie. Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)

Set 2 insigne - Clubul sportiv Universitatea Craiova

Universitatea Craiova este unul dintre cele mai titrate cluburi de fotbal din România, fiind și prima echipă românească de fotbal ajunsă în semifinalele Cupei U.E.F.A.. Echipa s-a înscris după o perioadă de inactivitate în Liga a IV-a Dolj 2015 – 2016. Înființată în anul 1948, s-a numit inițial Clubul Sportiv Universitar Craiova și a aparținut Asociației Naționale a Studenților din România (A.N.S.R.). În anul 1950 a fost redenumită Știința Craiova, nume rămas și astăzi drag multora dintre suporterii Universității Craiova. Din anul 1966 până în prezent clubul se numește Universitatea Craiova. A fost prima echipă din România care s-a calificat într-o semifinală de Cupa Europeana la fotbal, în sezonul 1982 – 1983 și prima echipă din România calificată în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, în sezonul 1981 – 1982; de asemenea a fost prima echipă din România care a eliminat formații din Germania (Kaiserslautern) și Anglia (Leeds United). În sezonul 2004 – 2005 a retrogradat, după 41 de ani de prezență în prima divizie, dar a revenit numai după un an de exil în divizia secundă. Este supranumită "campioana unei mari iubiri", nume care reflectă popularitatea echipei. Această titulatură, devenită notorie, i-a fost dată de către Adrian Păunescu. Echipa joacă pe stadionul Ion Oblemenco din anul 1966, atunci fiind construit, inițial numindu-se stadionul Central. După moartea celui mai iubit dintre jucătorii echipei, Ion Oblemenco, s-a luat hotărârea ca stadionul să preia numele idolului din Bănie. Clubul a fost dezafiliat în 2011 de la FRF, astfel că în sezoanele 2011-2012 și 2012-2013 nu a participat în nicio competiție. Fondat în 1948, Clubul Sportiv Universitatea Craiova a fost un veritabil ambasador al României. Golurile lui Oblemenco, Balaci, Cârțu ori Cămătaru și marile meciuri europene au făcut să iasă în stradă sute de mii de români! Care s-au identificat și au iubit Știința! Au făcut din Craiova capitala fotbalului românesc ani la rând. Din 1948 până în 1992, cât timp clubul și implicit secția sa de fotbal s-au aflat sub tutela Ministerului Educației Naționale, CS Universitatea Craiova a realizat marile performanțe: patru titluri naționale și cinci cupe ale României, plus calificarea în premieră pentru o echipă românească în semifinalele unei cupe europene.

În 1992, secția de fotbal a CS Universitatea Craiova s-a desprins de clubul-mamă. În 2013, după numeroase cereri depuse la Ministerul Educației, CS Universitatea Craiova a primit acceptul reînființării secției de fotbal, pasul esențial pentru demararea noului proiect. Renașterea echipei de suflet a Craiovei are la baza un contract de asociere încheiat între trei entități, conform legislației în vigoare, fără a se constitui într-o nouă societate cu personalitate juridică. Părțile, una de drept privat și două de drept public, sunt: Club Sportiv U Craiova S.A., C.S. Universitatea Craiova și Municipiul Craiova. Club Sportiv U Craiova S.A. va asigura, din surse proprii și surse atrase, tot suportul financiar necesar desfășurării activităților sportive, de administrare și organizare a obiectului central de activitate: fotbalul. Societatea comercială, deținătoare a Certificatului de Identitate Sportivă, va înscrie echipele de copii, juniori și seniori în campionatele și competițiile de fotbal, naționale și internaționale, demarând cu înscrierea echipei de seniori în Liga a II-a de fotbal profesionist, în sezonul 2013-2014. Clubul sportiv universitar, aflat sub tutela Ministerului Educației Naționale, își alătură girul, marca, titulatura, culorile, palmaresul și emblema sub care Universitatea a cunoscut marea performanță. Primăria Municipiului Craiova pune la dispoziție baza sportivă "Ion Oblemenco" (poza de mai sus). Comunitatea locală a fost reprezentată la luarea istoricei decizii prin consilierii municipali aleși care au votat pentru realizarea acestui proiect în UNANIMITATE. CS Universitatea Craiova are drept principal obiectiv reînvierea spiritului alb-albastru și redarea demnității și mândriei suporterilor olteni! Sus am postat logo-ul clubului de fotbal Universitatea din Craiova.

Festivalul tineretului - Regiunea Craiova 1957

Produsul medalistic de mai sus este o insignă realizată în anul 1957 în amintirea Festivalului tineretului din Regiunea Craiova. În perioada anilor 1956 – 1959 în toate regiunile țării s-au organizat și desfășurat grandioase festivaluri ale tineretului, ocazii cu care s-au realizat diverse insigne robuste, din metal comun, strident colorate pe care se prezentau diverse simboluri comuniste. Simbolurile redate pe această insignă sunt: frumusețile patriei (pajiști, munți, brazi), o fabrică (simbolizând industrializarea țării), sonde petroliere (simbolizând bogățiile subsolului), porumbelul alb în zbor (simbolizând idealul păcii mondiale) și tinerii încrezători și plin de elan (viitorul de aur al poporului român). Probabil că aceste insigne se acordau tuturor participanților la festival, acțiunea fiind cea mai bună cale și metodă de propagandă comunistă în rândul tinerilor. Nu degeaba comuniștii declarau adesea că tineretul este viitorul de aur al poporului.

Jetonul - Petre Florescu - Craiova - 40

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Pe jetonul prezentat mai sus sunt marcate înscrisurile aproape invizibile: “PETRE FLORESCU - CRAIOVA” (pe o față) și “40” (o valoare – pe cealaltă față). Nu sunt informații despre cine ar fi putut să fie acest personaj sau despre modul de folosire a jetonului, deși se poate deduce că jetonul era un mijloc de garantie, pentru halbe, țapi sau veselă, în cazul în care cetățeanu Florescu ar fi putut fi un patron craiovean de restaurant, bodegă, berărie sau cantină. Atunci când un client comanda o bere sau un meniu el plătea suplimentar 40 (bani sau lei?) primind și un astfel de jeton. După consumație el preda halba, țapul sau toata vesela ospătarului, reprimindu-și bani dați suplimentar. Astfel se asigura o mai mare grijă față de vesela localului de alimentație publică.

Municipiul Craiova (în germană Krajowa 1718-1739) este reședința județului Dolj, denumită și „capitala Olteniei”. Conform ultimului comunicat al Institutului Național de Statistică, în anul 2009 orașul avea o populație de 298643 de locuitori. Municipiul Craiova este situat în sudul României, pe malul stâng al Jiului, la ieșirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 și 116 m. Craiova face parte din Câmpia Română, mai precis din Câmpia Olteniei care se întinde între Dunăre, Olt și podișul Getic, fiind străbătută prin mijloc de Valea Jiului. Prima atestare documentară a orașului provine din anul 225, pe documentul istoric Tabula Peutingeriană. Sus este reprezentată stema municipiului Craiova şi jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale orașului, din vremuri diferite, dar și unele vechi trimiteri vechi poștale ilustrate.

Biserica Sfânta Treime

Biserica Sfântu Ilie

Biserica Mântuleasa

Casa Demetriu

Administrația financiară

Biserica Sfântu Dumitru

Banca Olteniei

Banca Comerțului (Casa Albă)

Biserica Madona Dudu

Liceul militar D.A.Sturdza

Institutul Arnold

Dolj este un județ în provincia istorică Oltenia din partea sudică a României, aflat în regiunea cea mai mănoasă și roditoare a Câmpiei Dunării și a Olteniei, într-o zonă ce a oferit, de-a lungul timpului, condiții de climă și mai ales sol, dintre cele mai prielnice. Județul se întinde pe 7414 kilometri pătrați, numără aproximativ 734000 de locuitori având capitala în municipiul Craiova. Din punct de vedere administrativ județul se compune din; 3 municipii - Craiova, Băilești și Calafat, 4 orașe - Bechet, Dăbuleni, Filiași și Segarcea precum și 103 comune. Sus am postat harta, stemele comunistă și actuală ale județului Dolj precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județ, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.