Epaminonda's Blog.....: Ro - M

1. În data de 30 mai 2022 Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă comemorativă din argint cu tema 140 de ani de la nașterea lui Vasile Pârvan. Aversul monedei redă o imagine a ruinelor orașului antic Histria și inscripția „HISTRIA”, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2022”. Reversul monedei prezintă portretul, numele și semnătura lui Vasile Pârvan și anii între care acesta a trăit „1882” și „1927”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 10 lei,metal compoziție – argint, titlul – 99,9%,forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 31,103 grame, cantul – zimțat, calitatea – proof, tirajul – 5000 bucăți și prețul unitar de achiziție cu TVA inclus – 465 lei

Cetatea Histria a fost întemeiată de coloniștii greci din Milet în jurul anului 675 Î.Hr. (după istoricul Eusebiu din Cezareea) sau 630 Î.Hr. (după Skymnos), ca port la Marea Neagră și distrusă prin secolul al VII-lea D.Hr. de invaziile avaro-slave. Unul din motivele abandonării orașului a fost și colmatarea vechiului golf al Mării Negre, în care era amenajat portul, golful devenind în prezent complexul lagunar Razim-Sinoe. Cetatea este situată în satul Istria, comuna constănțeană cu același nume, la 65 de kilometri depărtare de Constanţa, pe malul lacului Sinoe. Oraşul a avut o dezvoltare continuă timp de 1300 de ani, începând din perioada greacă şi până în epoca romano-bizantină. Încercarea primului val de sciţi de a se stabili în sudul Dunării, precum şi răzvrătirile cetăţilor pontice împotriva lui Lysimach aduc cetăţii o mare distrugere, către sfârşitul secolului al IV-lea î.e.n. În secolele următoare oraşul se reface şi trăieşte o nouă înflorire, mai ales primele alianţe cu unele căpetenii ale geţilor (Zalmodegikos, Rhemaxos). Secolul I î.e.n. aduce noi frământări şi pericole externe: regele Pontului, Mithridates VI Eupator, trimite trupe la Histria, iar în anul 72 î.e.n. primele armate romane scot coloniile vest-pontice de sub influenţa lui Mithridate, iar câţiva ani mai tarziu, regele get-dac Burebista cuprinde cetatea sub stăpânirea sa. Odată cu moartea lui Burebista cetatea trece sub stăpânire romană, încheindu-se astfel perioada de autonomie. Sub stăpânirea romană cetatea cunoaşte o nouă înflorire. Săpăturile arheologice, începute încă din 1914, au scos la iveală, pe lângă zidurile incinta mai sus amintite, o serie de monumente remarcabile, datând din diferite perioade din existenţa cetăţii. De asemenea, săpăturile au oferit un bogat material arheologic, cea mai mare parte fiind expusă în muzeul cetăţii: sculpturi, reliefuri, materiale de construcţie, înscripţii, ceramică (grecească şi romană), sticlărie, obiecte din metal. Astfel, Histria, cea mai veche aşezare urbană din ţară, a fost descoperită începând din anul 1914, de săpăturile marelui istoric şi arheolog Vasile Pârvan. Muzeul cetăţii Histria a fost recent reabilitat şi modernizat în cadrul proiectului "Stimularea turismului cultural prin reabilitarea complexului arheologic Histria" implementat de către Consiliul Judeţean Constanţa şi finanţat prin programul Phare. Așezarea era înconjurată de un puternic zid de apărare (numai partea vestică a zidului cetății avea 10 turnuri și două porți), era alimentată cu apă prin conducte lungi de peste 20 de kilometri, care alimentau și termele construite în epoca romană, străzile erau pavate cu piatră, și poseda atât instituții de educație fizică (gymnasion) cât și cultural-artistice (museion). Necropola, situată în afara orașului antic, cuprinde numeroși tumuli funerari și un număr mic de morminte plane. Tumulii din necropola de la Histria au în infrastructura lor un șanț periferic, o platformă funerară și o centură din pietre de tipul șisturilor verzi aflorate la limita estică a cetății. Unii tumuli au patru-cinci metri înălțime, alții sunt mai mici. În centrul movilei sunt morminte unde, lângă mort, sunt depuse vase, în special amfore. Printre cele mai spectaculoase descoperiri se numără cele din tumulul XII, aparținând unui personaj local important, decedat la sfârșitul secolului al VI-lea î.e.n. și începutul secolului al V-lea î.e.n., care a beneficiat în cadrul ritualului funerar cu evidente influențe homerice de sacrificarea a 35 de indivizi umani și a mai multor cai și măgari, originari cel mai probabil, în lumina analizelor paleoantropologice și paleozoologice din Imperiul Persan. Bazilica episcopală de la Histria, un edificiu de peste 60 de metri lungime și 30 de metri lățime, care ocupă aproape 2% din suprafața cetății târzii, a fost scoasă la lumină în anul 1969, de către arheologul Alexandru Suceveanu. Bazilica episcopală construită în centrul orașului vechi reprezintă cea mai importantă descoperire de epocă romană de la Histria, întrucât acest lucru însemna faptul că, în secolele al V - VI D.Hr., Histria a ajuns la rangul de episcopie. În anul 1994, Mircea Angelescu a descoperit o friză cu opt divinități ale panteonului greco-roman și cu reprezentarea Zeului Soare pe margine. Din anul 1982 există Muzeul Arheologic Histria unde sunt expuse piese de arheologie greacă, romană și bizantină, provenind din cercetările de la Histria și din împrejurimi: amfore, inscripții, vase ceramice, sticlă, opaițe, podoabe, basoreliefuri elenistice și documente epigrafice. Situl arheologic "Cetatea Histria" este inclus pe Lista Monumentelor Istorice, sub trei coduri distincte: Cetatea Histria; Așezarea civilă și Necropolă tumulară și plană. În data de 13 februarie 2007 Cetatea Histria a fost înscrisă oficial pe Lista Patrimoniului European. Din anul 1994 zona Istria – Sinoe (deci și complexul arheologic) face parte din Biosfera “Delta Dunării”.

Vasile Pârvan (născut la data de 28 septembrie 1882 în localitatea Perchiu, judeţul Tecuci, astăzi judeţul Bacău - decedat la data de 26 iunie 1927 în Bucureşti) a fost un istoric, arheolog, epigrafist și eseist român. A studiat la Bucureşti și apoi în Germania, unde s-a specializat în istorie antică. A fost profesor la Universitatea din Bucureşti, membru al Academiei Române și al mai multor academii și societăți științifice din străinătate. S-a preocupat îndeosebi de arheologie, preistorie și istoria civilizației greco-romane. A organizat numeroase șantiere arheologice, dintre care cel mai important este cel de la Histria și a publicat numeroase studii, rapoarte arheologice și monografii, cuprinzând un material documentar vast, valoros și util. Și-a început activitatea de istoric cu lucrarea de doctorat Naționalitatea negustorilor din Imperiul roman, considerată de specialiști ca unul din cele mai bune studii despre dezvoltarea comerțului în antichitatea clasică. În scopul rezolvării problemelor legate de istoria Daciei, a organizat o serie de săpături sistematice, îndeosebi în stațiunile arheologice din a doua epocă a fierului. Pe baza rezultatelor parțiale ale săpăturilor a scris Getica, cea mai importantă lucrare a sa (datorită destinului său), o vastă sinteză istorico-arheologică, prin care a readus în prim planul cercetării istorice rolul politic și cultural al daco-geților; unele lipsuri și exagerări (printre care accentuarea rolului sciților și al celților în dezvoltarea culturii geto-dace) nu știrbesc valoarea acestei lucrări. Prin concepția sa istorică idealistă, expusă în studiul sociologic Ideile fundamentale ale culturii sociale contemporane și în eseuri (volumele Idei și forme istorice și Memoriale) a reușit să facă o sinteză a neohegelianismului şi neokantianismului și s-a declarat adversar al șovinismului și al cosmopolitismului. Vasile Pârvan a avut un rol deosebit în crearea noii școli românești de arheologie. El a organizat Şcola română din Roma, instituție pentru perfecționarea tinerilor arheologi și istorici, și a inițiat și condus apariția anuarelor acesteia „Ephemeris Dacoromana" și și „Diplomatarium Italicum”, precum și prima serie a revistei Dacia.

2. În data de 18 iulie anul curent Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 125 de ani de la nașterea lui Tudor Vianu. Aversul monedei prezintă clădirea Facultății de Litere a Universității București, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2022”. Reversul monedei redă portretul, suprapus parțial pe două cărți, semnătura și numele lui Tudor Vianu și inscripția „125 DE ANI DE LA NAȘTERE”.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: metal compoziție – argint; puritate – 99,9%; valoare nominală – 10 lei; formă – rotundă; diametru – 37 milimetri; greutate – 31,103 grame; cant – zimțat; calitate – proof; tiraj - 5000 exemplare și preț unitar de achiziție cu TVA inclus – 450 lei.

Tudor Vianu a fost un estetician, critic și istoric literar, poet, eseist, filosof și traducător român, care s-a născut la data de 8 ianuarie 1898 la Giurgiu într-o familie de origine evreiască ce s-a convertit la creștinism și a decedat la data de 21 mai 1964 la București. În anul 1915 a devenit student la Facultatea de Filosofie și Drept din București. A obținut titlul de doctor în filosofie al Universității din Tubingen - Germania. În perioada de doctorat a purtat o corespondență susținută, punctată de întâlniri amicale, cu prietenul său din liceu, poetul Ion Barbu. care studia matematica la Göttingen. Creația lui a acoperit exact patru decenii: de la apariția în 1928, în limba germană, a volumului de debut, totodată și primul său studiu de estetică, valorificare a tezei sale de doctorat susținută sub îndrumarea lui Karl Groos la Facultatea de Filozofie a Universității Eberhard Karl din Tubingenși până la volumul apărut postum Arghezi, poet al omului, purtând subtitlul „Cântare Omului”. Teza de doctorat a fost lăudată de Lucian Blaga, cu care Vianu era coleg în paginile revistei Gândirea. În anul 1924 a revenit în țară devenind suplinitor la Universitatea din București. În anul 1927 a devenit docent în estetică și în anul 1930 -conferențiar definitiv la Facultatea de Litere a Universității bucureștene. În anul 1945 a deținut funcția de director al Teatrului Național din București. După reforma învățământului din 1947 este scos de la catedra sa de Estetică și preia cursul de istorie a literaturii universale, devenind un precursor al comparatismului literar de la Facultatea de Litere a Universității din București. Între 1946 și 1947 a fost ambasador al României la Belgrad și a fost criticat pentru unele concesii pe care le-ar fi făcut noului regim. Anul 1952 l-a surprins în afara Facultății, devenind simplu cercetător la Institutul de Lingvistică, lucrând la Dicționarul limbii române moderne și la Dicționarul limbii poetice a lui Mihai Eminescu. După 1955 este reintegrat în mediul academic universitar și se dedică redactării unor studii și micro-monografii. În anul 1964 a decedat din cauza unui infarct miocardic. Vianu a fost fondatorul școlii de stilistică a Facultății de Litere din București și inițiatorul catedrei de literatură universală, căreia i-a fost multă vreme șef.

Facultatea de Litere este o instituție de învățământ superior cu profil filologic care funcționează în cadrul Universității din București și este situată pe strada Edgar Quiner, numărul 5-7, în vechea aripă a Palatului Universității București. Ea a fost fondată pe data de 2 noiembrie 1863 purtând numele - Școala Superioară de Litere. Un an mai târziu, prin fondarea Universității din București în 1864, la inițiativa regelui Carol I, va deveni parte a noii structuri academice, sub titulatura Facultate de Litere și Filosofie, pe care a păstrat-o până la reforma din 1947. Facultatea de Litere din Universitatea din București a dispus în perioada interbelică de un corp profesoral de mare valoare, format în majoritatea sa la universități din Franța și Germania. Facultatea de Litere a fost ilustrată de un număr impresionant de creatori de școală în domeniul filologiei, care s-au distins și prin eforturile de a dezvolta cercetarea științifică. Putem enumera în acest context personalități precum: August Teboniu Laurian, Titu Maiorescu, Ovid Densușianu, Eugen Lovinescu, George Călinescu, Șerban Cioculescu, Tudor Vianu, Alexandru Piru, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Alexandru Graur, Ovid S. Crohmălniceanu dar și istoricii Nicolae Iorga, Emil Cioran, Dimitrie Onciul, Constantin Rădulescu-Motru, Dimitrie Gusti, Vasile Pârvan și încă mulți mulți alții. După reforma comunistă din 1947 corpul profesoral a suferit unele schimbări impuse de modificările ideologice, Facultatea de Litere și cea de Filosofie s-au despărțit iar o parte dintre profesori au fost obligați să se retragă de la catedre, din cauza unor divergențe de opinie cu noul regim. Până la începutul anilor ’90, schema de organizare a facultății a fluctuat, incluzând mai multe catedre (Istoria limbii române, Istoria literaturii române vechi și folclor, Istoria literaturii române moderne, Limba română contemporană, Lingvistică generală, Teoria literaturii, Literatură universal și comparată), care, în timp, s-au reconfigurat, s-au redus ca număr, prin comasare.

3. În data de 5 septembrie 2022 Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Gheorghe Petrașcu. Aversul monedei redă portretul pictorului Gheorghe Petrașcu și inscripția „150 DE ANI DE LA NASTERE” suprapuse pe o paletă de pictură, numele acestuia și anii între care a trăit „1872-1949”. Reversul monedei prezintă un fragment dintr-o pictură a lui Gheorghe Petrașcu, inscripția „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, anul de emisiune „2022” și stema României.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: metal-compoziție – argint, puritatea – 99,9%, valoarea – 10 lei, data emiterii – 5 septembrie 2022, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 31,103 grame, cantul - zimțat, calitatea – proof, tiraj – 5000 exemplare și prețul unitar de achiziție de la ghișeele BNR fără TVA – 450 lei.

Gheorghe Petrașcu, nume real - Gheorghe Petrovici, a fost un pictor și academician român, fondator al unui curent artistic, caracterizat printr-un colorit grav, concentrat și prin forța de evocare a obiectelor și priveliștilor, prinse în mediul lor imediat, ce s-a născut la data de 1 decembrie 1872 la Tecuci, județul Galați și a decedat la data de 1 mai 1949 la București. El arată de tânăr înclinații artistice, făcând primele studii la Universitatea Națională de Arte București. La recomandarea lui Nicolae Grigorescu primește o bursă pentru a se perfecționa în străinătate. După un scurt timp petrecut la Munchen, pleacă la Paris, unde se înscrie la Academia Julian și lucrează în atelierul lui Bouguereau. De la prima sa expoziție personală la Ateneul Român (1900), este remarcat de scriitorii Barbu Ștefănescu Delavrancea și Alexandru Vlahuță, care îi cumpără câte o lucrare. Cu o pasiune nestăvilită, pictează peisaje, atât în țară, cât și în străinătate. În peisajele sale, lumina nu șterge contururile ca la impresioniști, dimpotrivă, arhitecturile rectilinii se impun printr-o impresie de soliditate. Din acest punct de vedere, peisajele venețiene demonstrează cel mai bine anticonformismul lui Petrașcu. Artistul rezistă interpretărilor tradiționale, în care peisajul orașului pe lagună nu era decât un pretext pentru a analiza interferența vibrațiilor luminoase, în eternă schimbare pe apă, pe zidurile colorate și în aerul pur. O dată cu trecerea timpului, opera pe care Gheorghe Petrașcu a lăsat-o posterității, circa trei mii de tablouri și multe lucrări de grafică, s-a constituit într-o zestre de artă plastică asupra căreia s-au făcut fel și fel de observații care mai de care mai diferite. Gheorghe Petrașcu s-a căsătorit în anul 1913 cu Lucreția C. Marinescu. A avut doi copii, pe Mariana, viitoarea graficiană, și pe Gheorghe (Pichi) Petrașcu, cel care a devenit arhitect. După cum se știe, Gheorghe Petrașcu a avut de-a lungul întregii cariere artistice cincisprezece expoziții personale ce au fost programate cu o oarecare regularitate, fapt pentru care pictorul reprezintă pentru România un caz unic.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL DOLJ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Federația Română de Atletism

Campionatul republican cros seniori - Craiova 1988

Federatia Romana de Atletism (FRA) patroneaza toate sectiile de atletism ale cluburilor si asociatiilor sportive din Romania, desfasurandu-si activitatea in conformitate cu Statutul si Regulamentele proprii. FRA are la baza principiile fundamentale ale atletismului si ale sportului in general, considerand ca sunt esentiale fair-play-ul si respectarea regulilor competitionale de catre toti cei implicati in activitatile atletice. Printre valorile promovate de Federatia Romana de Atletism se numara respectul fata de ceilalti competitori, onestitatea, spiritul de echipa. Astfel, sunt incurajate: cooperarea, responsabilitatea, sportivitatea, increderea, implicarea etc. Mai mult, FRA considera ca atletii si antrenorii trebuie sa integreze valorile etice ale sportului atat in competii, cat si in antrenamentele zilnice. Sus am postat logo-ul FRA şi o aripă a clădirii FRA din Bucureşti.

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948 debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Insigna - Consiliul Județean Dolj al Organizației de Pionieri

Daciada - locul II - Citius Altius Fortius

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist.

Insigna de membru al Organizației de Pionieri

La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.Mai jos e reprezentată o revistă Star spre viitor a pionierilor și șoimilor patriei, editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor. C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. “Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie. Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)

Daciada a fost o mare competiție națională creată de Nicolae Ceaușescu în 1977. Îmbinând o varietate de sporturi și reușind să acapareze aproape întreaga „suflare muncitorească”, mult mediatizata competiție avea să aibă două ediții:una de vară și una de iarnă. Câștigătorii fazelor locale trebuiau să parcurgă mai multe etape până la faza finală, pe țară, moment ce reprezenta un eveniment de amploare. Asemănătoare din multe puncte de vedere cu „Cîntarea României”, Daciada devenea un fenomen cultural de masă. Creată de Nicolae Ceaușescu în anul 1977 din dorința de a mări prestigiul R.S.R. în lume, competiția spotivă „Daciada” a ajuns să fie o adevărată „industrie producătoare de medalii”. Intitulată, sugestiv, în acest fel, competiția a adunat la prima ediție 6.000.000 de participanți. Cu o bază de selecție atât de mare, rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Cu toate că avea o populație mult mai mică în raport cu state precum S.U.A. sau U.R.S.S, România concura la Olimpiade de la egal la egal cu acestea. Astfel, în perioada anilor 1977-1989, dar și o perioadă după Revoluție, sportul românesc a cunoscut cele mai mari performanțe din istoria sa. Acest proiect a pus laolaltă o mulțime de sporturi, iar cele care aveau prioritate erau practicate și la Jocurile Olimpice. Printre acestea enumerăm:atletism, baschet, box, kaiac canoe, gimnastică, ciclism, călărie, fotbal, handbal, înot, judo, lupte, rugby, scrimă, tir, tenis, volei (la ediția de vară);bob, biatlon, hochei, patinaj artistic, patinaj viteză, sanie, schi, șah, tenis de masă, popice (la ediția de iarnă). Daciada a luat sfârșit odată cu căderea regimului, iar baza de selecție s-a diminuat drastic. Din cauza acestui fapt, performanțele au intrat pe o pantă descendentă, iar dispariția acelei „munci patriotice” a dus la prăbușirea infrastructurii sportive. Drept urmare, se poate spune că, ce a realizat N. Ceaușescu, a avut un efect de boomerang, ce a lovit nu în creator, ci în fenomenul sportiv de după 1989, care cu greu își revine. Cu toate acestea, există voci care spun că acel tip de sistem ar trebui readus în prim plan. Dacă la Jocurile Olimpice de la Roma din 1960, România a reușit să strângă doar 10 medalii (3 de bronz, una de argint și 6 de aur), la Olimpiada de la Los Angeles din 1984 au fost câștigate nu mai puțin de 53 de medalii (20 de bronz, 16 de argint și 17 de aur). După prăbușirea sistemului și diminuarea bazei de selecție, performanțele au scăzut, ajungându-se ca în 2008, la J.O. de la Beijing, România să vină acasă cu doar 8 medalii (4 de bronz, una de argint și 3 de aur).

De-a lungul secolelor, marii artisti ai lumii au lasat omenirii mosteniri culturale nepretuite. Arta sculpturii a dat nastere unor capodopere care, prin maretia, valoarea si spectaculozitatea lor, au devenit faimoase. Discobolul lui Miron este o capodopera a Antichitatii grecesti, ce dateaza din perioada 460-450 I.Hr. Din pacate, originalul grecesc din bronz nu mai exista, insa a devenit celebru prin numeroasele copii realizate in marmura de artistii Imperiului Roman, atat la scara reala, cat si redimensionate. Celebra sculptura exprima forta si energia atletica in cel mai armonios si echilibrat mod. Desi, in prezent, se considera ca pozitia aruncatorului este nefireasca si reprezinta o maniera ineficienta de a arunca discul, sculptura constituie un model de rigurozitate in redarea fiecarui muschi incordat de pe corpul atletului.

Electroputere - EP 1949 - 1999

Transformatoare, locomotive, motoare, aparataj

Electroputere Craiova este o companie românească cu sediul la Craiova, care se ocupă cu fabricarea de aparataj electric de înaltă tensiune (întrerupătoare, separatoare, contactoare, siguranțe fuzibile, reostate, transformatoare de măsură), celule electrice prefabricate de medie tensiune și bare capsulate, mașini electrice rotative rotative (motoare, generatoare), transformatoare electrice de putere și autotransformatoare, vehicule feroviare (locomotive electrice, locomotive Diesel electrice, rame electrice), vehicule urbane, echipamente complexe pentru instalații de foraj. Fondată în anul 1949, este una dintre cele mai mari companii industriale din România. Compania a fost privatizată în luna noiembrie 2007, când 62,8% din capitalul social a fost preluat de la A.V.A.S. de firma saudită Al-Arrab Contracting Limited, condusă de controversatul om de afaceri Fathi Taher, pentru suma de 2,3 milioane euro. În urma unei majorării de capital, firma saudită a ajuns să dețină 86,28% din capitalul Electroputere. În anul 2009 compania avea 2540 de angajați. Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul central al societății comerciale Electroputere din Craiova.

Expoziția națională de maximafilie - Craiova 1987

A 40-a aniversare a proclamării Republicii 1947 - 1987

Republica Populară Română este numele vechiului Regat al României. Schimbarea numelui statului român, deci Proclamarea Republicii, a avut loc în data de 30 decembrie 1947. La această dată Regele Mihai I al României a fost obligat să abdice și ulterior să plece din țară. După abdicarea regelui în Republica Populară Română s-a instalat un regim nou – cel comunist, care îmi place să cred că a fost definitiv abandonat în decembrie 1989.

Maximafilia este una dintre ramurile filateliei, care insumeaza preocuparile unui filatelist, cartofil si marcofil (colectionar de stampile). Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca ilustrata maxima sunt stricte: marca postala sa fie fara defecte, sa aiba putere de francare prin corespondenta; cartea postala sa prezinte cea mai buna concordanta posibila cu subiectul timbrului; stampila sa fie in dubla concordanta cu marca aplicata pe cartea postala: de loc (numele localitatii unde ea este aplicata, trebuie sa aiba o legatura directa cu subiectul marcii) si de timp (data de pe stampila sa fie cat mai apropiata de data emiterii timbrului). DEX oferă trei definiții ale maximafiliei:

Colecționare de cărți poștale cu o temă care se regăsește în marcaj și în obliterare.
Colecționare de cărți poștale ilustrate pe care se găsesc aplicate mărci și ștampile în strânsă concordanță de subiect, loc și timp cu ilustrația.
Ramură a filateliei care se ocupă cu colecționarea de ilustrate maxime.

In 1969 a început ridicarea unui local propriu a Teatrului Naţional din Craiova, lucrare cuprinsă în planul socialist de dezvoltare urbanistică şi culturală. Noul teatru s-a ridicat la apus de Universitate (Palatul de Justiție), în imediata apropiere, pe locul fostei „pieţe noi”, sau ”Marşeu”, pe Strada Alexandru Ioan Cuza, la nr. 11, denumit după Revoluția din 1989 – Teatrul național Marin Sorescu din Craiova, instituție culturală ce a obținut o mare reputație. La 21 aprilie 1973 s-a inaugurat noul Teatru Naţional, proiectat de arhitectul Alexandru Iotzu. In construcţia noului teatru a fost încorporată marmură albă de Ruşchiţa şi cafenie de Gura Văii. Membru al Convenției Teatrale Europene (CTE) din anul 1995, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova este primul teatru dintr-o țară din Europa Centrală și de Răsărit care intră în componența acestei asociații internaționale de breaslă, impunându-se prin spectacolele sale în elita mișcării teatrale românești și europene. Este demn de menționat că la Bruxelles, teatrul craiovean era invitat, în 1996, să-și prezinte spectacolele în ciclul „Mari Teatre ale Europei”. În mai 1997, faimoasa revistă britanică „The Stage” scria despre Teatrul Național din Craiova: „Te întrebi uneori dacă această companie nu este cea mai bine alcătuită, de la Berliner Ensemble al lui Brecht, sau poate de la Royal Shakespeare Company a lui Peter Brook”. Un important moment al istoriei acelei perioade a teatrului îl reprezintă fondarea Festivalului Internațional Shakespeare, în anul 1994. Primele cinci ediții s-au desfășurat o dată la trei ani, iar din 2006, manifestarea are loc o dată la doi ani. Cea mai recentă ediție, a XI-a, a avut loc în anul 2018, sub genericul Planeta Shakespeare.Complexă manifestare culturală, Festivalul Internațional Shakespeare este privit acum drept unul dintre marile festivaluri Shakespeare ale lumii, în cadrul căruia s-au jucat excepționale spectacole regizate de Declan Donellan, Eimuntas Nekrosius, Peter Brook, Robert Wilson, Lev Dodin, Eugenio Barba, Pipo Delbono, Yoshihiro Kurita, Oskaras Khorsunovas, Thomas Ostermeier, Silviu Purcărete, Yuri Butusov, Max Webster, Yukio Ninagawa, Robert Lepage. Dimensiunea științifică deosebit de importantă a Festivalului Internațional Shakespeare s-a manifestat prin intermediul sesiunilor de shakespearologie, seminariilor științifice și atelierelor de teatrologie, realizate în colaborare cu Asociația Internațională a Criticilor de Teatru. Prilejuită de aceste manifestări, este notabilă prezența la Craiova a unora dintre cei mai importanți shakespearologi ai lumii: Stanley Wells, Paul Edmonson, Michael Dobson, Andrej Zurowski etc. Odată cu anul 2000, sub directoratul lui Mircea Cornișteanu s-au lansat noi proiecte importante la nivel național și internațional: „Valori ale teatrului românesc, valori ale teatrului european”, manifestare culturală la care au participat invitați din peste 30 de țări ale Europei; proiectul „Tineri regizori, tineri scenografi”, ajuns la cea de-a IX-a ediție; „Întâlnirile SpectActor”, „Colocviile Ion D. Sîrbu”, proiectul de spectacole-lectură „Autorii sunt în sală”, „Duminici de poezie în teatru”, „Clubul Dramaturgilor Craioveni”, „Adunarea Poeților și a SpectActorilor Craioveni”, editarea revistei teatrului – „SpectActor”, una dintre puținele reviste de specialitate din țară (editor-fondator, Nicolae Coande). Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova este singurul teatru din România care a fost decorat în anul 2004 cu Ordinul „Meritul Cultural” în rang de Comandor, „în semn de apreciere deosebită pentru realizările de excepție ale colectivului TNC, care au făcut din această instituție culturală una dintre cele mai renumite scene ale României”.Ca o încununare a activității ultimilor ani, ca o recunoaștere a valorii echipei artistice și tehnice, în anul 2014, regizorul Robert Wilson a acceptat să colaboreze cu Teatrul Național „Marin Sorescu”, punând în scenă spectacolul „Rinocerii”, de Eugène Ionesco. Venirea sa la Craiova a reprezentat cel mai important proiect teatral derulat în ultimii ani în România. Prima ediție a a Festivalului Internațional al Tinerilor Regizori, inițiată în 2017, sub directoratul lui Alexandru Boureanu, a reunit facultățile de teatru din România, Bulgaria, Serbia, în dorința de a sublinia potențialul artistic de viitor al școlilor de teatru din România și Europa Centrală și de Est. Alături de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și Universitatea din Craiova, organizatori ai acestui festival au fost Uniunea Teatrală din România, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” (U.N.A.T.C.) și Casa Studenților Craiova.

Maria Tănase

Festivalul concurs al cântecului popular românesc

Craiova - 1997 - Ediția a XIV-a

Festivalul - Concurs al Interpreților Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase” este un spectacol-concurs, amplă manifestare de cultură populară, care are loc odată la doi ani, la Craiova, unde participă interpreti ai cântecului popular românesc din țară și din diaspora. Prima ediție a acestul festival – concurs a avut loc în anul 1969.

Maria Tănase (născută la data de 25 septembrie 1913 la București și decedată la data de 22 iunie 1963 tot la București) a fost o interpretă de muzică populară românească. S-a născut în mahalaua Cărămidarilor din București, fiind al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârța, județul Sibiu și a florarului Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei. Apare pe scenă, pentru prima dată, în anul 1921 pe scena Căminului Cultural „Cărămidarii de Jos” din Calea Piscului, la serbarea de sfârșit de an a Școlii primare nr. 11, Tăbăcari, apoi pe scena Liceului „Ion Heliade Rădulescu”, unde a urmat doar 3 clase, fiind nevoită să se retragă pentru a lucra, alături de părinții săi, la grădină. În mai 1934 se angajează la Teatrul „Cărăbuș”. Pe 2 iunie debutează în revista Cărăbuș-Express (a lui N. Kirițescu) cu pseudonimul Mary Atanasiu, ales de Constantin Tănase. În vara anului 1936 imprimă cântece populare la casa de discuri „Columbia”, sub supravegherea etno-muzicologilor Constantin Brăiloiu și Harry Brauner, primele două fiind Cine iubește și lasă și M-am jurat de mii de ori, pe care le-a imprimat cu acompaniamentul tarafului Costică Vraciu din Gorj. În 1938 Maria Tănase începe să colaboreze cu renumitul restaurant „Luxandra”, unde cânta acompaniată de orchestra violonistului Petrică Moțoi. Data de 20 februarie 1938 reprezintă debutul radiofonic al artistei. Acompaniată de taraful Ion Matache din Argeș, a prezentat „pe viu” un program de cântece românești la emisiunea „Ora satului. După comentariile cronicarilor muzicali, prilejuite de debutul la radio și ecoul puternic în rândurile auditorilor emisiunilor radiofonice, Maria Tănase continuă să fie programată aproape săptămânal de Radio România. Pe 17 august 1938 cântă la încheierea cursurilor de vară ale Universității populare de la Vălenii de Munte, unde istoricul Nicolae Iorga o supranumește Pasărea măiastră. În septembrie lansează cu mare succes cântecele Mi-am pus busuioc în păr (cântec în stil popular) și Habar n-ai tu (ambele având muzica compusă de Ion Vasilescu) în revista Constelația Alhambrei, pe care le imprimă apoi la „Columbia”. Pe 16 aprilie 1939 pleacă la Expoziția Universală de la New York, unde cântă împreună cu orchestra lui Grigoraș Dinicu și cu naistul Fănică Luca la Casa românească (unul din pavilioanele României). La această Expoziție au mai fost prezenți George Enescu, Constantin Brâncuși și Dimitrie Gusti. În anul 1940 Garda de Fier distruge toate discurile existente cu Maria Tănase în discoteca Radioului, sub pretextul că distorsionau folcorul românesc autentic. Adevăratul motiv al acestei mișcări antisemite a fost faptul că în cercul de prieteni ai Mariei Tănase se găseau și o serie de intelectuali evrei sau democrați, ca folcloristul Harry Brauner (cel care a cules în anul 1929 cântecul prototip pentru Cine iubește și lasă)și jurnalistul Stephan Roll. A avut o relație cu premierul Armand Călinescu, ucis de un comando legionar. În martie 1941 întreprinde un turneu artistic în Turcia. Cântă în revista Melody Revue de la Istanbul cu prilejul inaugurării Teatrului de vară „Taxîm”. Aici este desemnată cetățean de onoare de președintele Turciei. La finalul acestui turneu se reîntoarce în țară. Alături de echipele formate din cele mai selecte elemente ale teatrului și muzicii românești cântă răniților din război. Interpretează câteva cântece românești de mare popularitate la inaugurarea noii fundații a Societății Române de Radiodifuziune din data de 28 octombrie 1946. În 1952 este solicitată să profeseze la Școala medie de muzică nr. 1 din București, în cadrul unei catedre de cânt popular nou creată. Lansează cu mare succes cântecele Dragi mi-s cântecele mele și Aseară vântul bătea(cântec popular din Ardeal) la Concertul popoarelor organizat cu prilejul celui de-al IV-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților pentru Pace și Prietenie din vara anului 1953 de la București. Din 1954 imprimă la Radio și la casa de discuri Electrecord. A jucat pe scena Teatrului Municipal în Cadavrul viu de Lev Nikolaevici Tolstoi – 1945 și în Horia de Mihai Davidoglu – 1956. A cântat în opereta Mascota de Edmond Audran – 1944 și rolul principal din comedia muzicală Sfinxul de la Hollywood de Ralph Benatzsky – 1946. A cântat în filmele Se aprind făcliile – 1939 – film pierdut, România – 1947,Ciulinii Bărăganului – 1958 și în scurt metrajul Amintiri din București - 1958. Maria Tănase a avut un repertoriu alcătuit din aproape 400 de cântece din toate regiunile României. În luna aprilie a anului 1954, Departamentul Artelor din Ministerul Culturii a propus decorarea sa cu Ordinul Muncii cls. a III-a. În anul 1955 a fost distinsă cu Premiul de stat, iar în anul 1957 a primit titlul suprem de Artist Emerit.Maria Tănase a fost și agentă a Serviciului Special de Informații – SSI - condus de Eugen Cristescu. În primăvara anului 1963, fiind într-un turneu la Hunedoara, cu Taraful Gorjului, află că este bolnavă de cancer la plămâni. Întrerupe turneul, rugând-o pe Mia Bria să o înlocuiască. Pe 2 mai ajunge acasă, în București. Se stinge din viață la Spitalul Fundeni, pe 22 iunie 1963, la ora 14:10

Municipiul Craiova (în germană Krajowa 1718-1739) este reședința județului Dolj, denumită și „capitala Olteniei”. Conform ultimului comunicat al Institutului Național de Statistică, în anul 2009 orașul avea o populație de 298643 de locuitori. Municipiul Craiova este situat în sudul României, pe malul stâng al Jiului, la ieșirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 și 116 m. Craiova face parte din Câmpia Română, mai precis din Câmpia Olteniei care se întinde între Dunăre, Olt și podișul Getic, fiind străbătută prin mijloc de Valea Jiului. Prima atestare documentară a orașului provine din anul 225, pe documentul istoric Tabula Peutingeriană. Sus este reprezentată stema municipiului Craiova şi jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale orașului din vremuri diferite.

Banca Națională

Institutul Arnold

Casa Băniei

Banca Olteniei

Biserica Sfântu Ilie

Casa Iancu Pleșia

Biserica Mântuleasa

Biserica Madona Dudu

Banca Comerțului

Biserica Sfânta Treime

Insigna - Județul Dolj

Dolj este un județ în provincia istorică Oltenia din partea sudică a României, aflat în regiunea cea mai mănoasă și roditoare a Câmpiei Dunării și a Olteniei, într-o zonă ce a oferit, de-a lungul timpului, condiții de climă și mai ales sol, dintre cele mai prielnice. Județul se întinde pe 7414 kilometri pătrați, numără aproximativ 734000 de locuitori având capitala în municipiul Craiova. Din punct de vedere administrativ județul se compune din; 3 municipii - Craiova, Băilești și Calafat, 4 orașe - Bechet, Dăbuleni, Filiași și Segarcea precum și 103 comune. Sus am postat harta, stemele comunistă și actuală ale județului Dolj precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județ, din vremuri diferite.