Epaminonda's Blog.....: BELED

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură și

arhitectură din localitatea maghiară BELED, județul

GYOR - MOSON - SOPRON, din vremuri diferite,

dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Castelul

Gara

Moara de apă

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

xxx

"A VENIT TIMPUL SĂ SCOTOCIM"

O CARICATURĂ

DE MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Curtea de Conturi a României 1992 - 2022

30 de ani de la reînființare

Înalta Curte de Conturi 1864 - 1948

În anul 2022 Monetăria Națională a Statului a realizat o medalie cu tema 30 de ani de reînființarea Curții de Conturi a României. Medalia s-a realizat în două variante de metal compoziție: argint și aliaj de cupru aurit. Medaliile prezintă următoarele caracteristici tehnice:

Anul emiterii – 2022
Tema – 30 de ani de la reînființarea Curții de Conturi a României
Metal compoziție – argint cu puritatea de 92,5% și aliaj cupru
Forma – rotundă
Diametrul – 37 milimetri
Greutatea – 27 grame (cea de argint)
Calitatea – proof
Tiraje – 190 bucăți (cea de argint) și 270 bucăți (cea din aliaj)
Prețuri unitare de achiziție de la magazinele monetăriei, cu TVA inclus – 357 lei (cea de argint) și 226 lei (cea de aliaj cupru)

Istoria Curții de Conturi își are începuturile în zorii statului român modern, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. La cinci ani de la Unirea Principatelor Române, din anul 1859, voind a da o garanţie mai mult Țării despre dorinţa Noastră, ca întrebuinţarea banilor publici să fie supusă unui control, pe cât de serios pe atât de neatârnat de orice bănuieli de înrâurire din partea agenţilor însărcinaţi cu manipulația bugetului, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea pentru înființarea Curții de Compturi. Se întâmpla într-o zi simbolică pentru români - 24 ianuarie 1864. În contextul istoric din perioada 1938-1948 s-au produs schimbări majore care au afectat și activitatea Înaltei Curți de Conturi. Astfel, prin decretul Prezidiului Marii Adunări Națiunii a Republicii Populare Române, din data de 1 decembrie 1948, aceasta a fost desființată.

Curtea de Conturi a fost înfiinţată prin Legea din 24 ianuarie 1864, publicată în Monitorul Oficial nr.18 din 24 ianuarie 1864, sub denumirea de "Înalta Curte de Compturi", pentru toată România emisă de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, purtând si semnatura Ministrului Secretar de Stat / Presedinte al Consiliului de Ministri, Mihail Kogalnicenu. Curtea de Compturi se compunea dintr-un presedinte, opt judecatori, un procuror, un substitut, optu referendari, un grefier si personalul Cancelariei care trebuia să fie mai mari de 35 de ani. La înființarea sa, în anul 1864, Curtea de Conturi a României și-a început activitatea în clădirea fostului Minister de Control, la intersecția străzii Fântâna cu strada Manea Brutaru, vis-a-vis de Catedrala Sf. Iosif, proprietatea lui Tănase Bărbierul, și ulterior a lui Petre Millo; după care a trebuit să-și schimbe sediul, pe strada Colței, întruna din proprietățile lui Ritoridi. După 3 ani, Curtea de Conturi s-a mutat iarăși, instalându-se în strada Știrbei Vodă, proprietatea lui Teodor Asan, iar după alți 5 ani, în 1878, la 14 ani de la înființare, Curtea de Conturi, a fost mutată provizoriu în casele d-nei Caterina Golescu, devedite, după un timp, proprietatea generalului Candiano Popescu. În anul 1896, arhitectul Constantin A. Băicoianu, care studiase la Paris, a fost însărcinat cu realizarea planurilor și lucrărilor construcției. Clădirea a fost amplasată pe Calea Griviței, în apropierea Ministerului de Finanțe, cu arhitectură realizată în stil eclectic. Noul sediu a fost inaugurat în mai 1899, în prezența regelui Carol I și a Principelui Ferdinand, alături de ministrul de finanțe, George Manu și importanți demnitari ai statului. Ceremonia a debutat cu un te deum oficiat de către arhimandritul Nifon, vicar al Mitropoliei. Cu acestă ocazie festivă, președintele Curții de Conturi în exerciciu, George Lahovari, a fost decorat cu marea cruce a ordinului ,,Coroana României”. Așa se face că după 35 de ani de la înființare, din anul 1864 și până în anul 1899, pentru prima dată, instituția Curții de Conturi are un sediu propriu. Potrivit Legii din 1929 "Curtea de Conturi este o instituţie de sine stătătoare, are acelaşi rang cu Înalta Curte de Casaţie şi se bucură de aceleaşi drepturi". Prin această nouă reglementare, Curtea de Conturi îşi menţine atât atribuţiile de control cât şi cele judecătoreşti. În contextul istoric din perioada 1938-1948 - pierderile teritoriale, războiul, ocupația sovietică, precum și instaurarea regimului comunist - au produs schimbări majore care au afectat și activitatea Înaltei Curți de Conturi, ceea ce a condus, în definitiv, la desființarea acesteia, prin decretul Prezidiului Marii Adunări Națiunii a Republicii Populare Române, din data de 1 decembrie 1948. Astfel, funcția de control financiar, a fost preluată de Ministerul de Finanțe prin departamentele de control intern special înființate în cadrul ministerelor, întreprinderilor de stat, administrațiilor locale și instituțiilor publice, iar în clădirea Curții de Conturi a fost mutat Spitalul de Nefrologie ,,Carol Davila”. Prin Legea nr.2 din 28 martie 1973, publicată în Buletinul Oficial nr.44 din 30 martie 1973, a fost înfiinţată Curtea Superioară de Control Financiar care funcţiona pe lângă Consiliul de Stat. Legea a fost modificată prin Decretele nr.150 din 19 iunie 1974 şi nr. 36 din 21 februarie 1981. Curtea era abilitată să exercite atribuţii de control financiar şi jurisdicţionale. Legea includea o serie de prevederi specifice statului totalitar, ca de exemplu, "Curtea Superioară de Control Financiar urmăreşte respectarea hotărârilor de partid şi de stat în domeniul financiar şi apărarea proprietăţii socialiste". Prăbușirea regimului comunist din România, în urma Revoluției din Decembrie 1989, a condus la desființarea Curții Superioare de Control Financiar, prin Decretului nr. 94/ 07 februarie 1990, emis de Consiliul Frontului Salvării Naționale. Astfel, atribuțiile acesteia au fost preluate, conform art. 1 din prezentul decret, de Corpul de control economico-financiar al primului-ministru al Guvernului României, iar mai apoi de Direcția Generală de Control Financiar de Stat din Ministerul de Finanțe. În anul 1992, Direcția Generală de Control Financiar de Stat din Ministerul de Finanțe își încetează activitatea, pentru ca în locul ei Parlamentul României să adopte Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României. Astfel, Curtea de Conturi a României își reia activitatea la 1 martie 1993, care funcționează de această dată în clădirea Palatului Parlamentului până la data de 1 iulie același an. Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi (publicată în Monitorul Oficial nr.224 din 9 septembrie 1992) completată şi modificată prin Legea nr.99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice şi Legea nr.204/1999 pentru modificarea şi completarea Legii 94/1992 consfinţesc în deplin acord cu art. 139 din Constituţie: "Curtea de Conturi este instituţia supremă de control financiar asupra modului de formare, administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Astăzi instituția are sediul în sectorul I al capitalei, pe strada Lev Tolstoi, la numerele 22 – 24. Constituția României din 1991 a repus Curtea de Conturi în ansamblul instituțiilor esențiale ale statului democratic: Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În anul următor, prin voința Parlamentului, Legea privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a fost adoptată și promulgată apoi de Președintele României, în 8 septembrie 1992. Pe drumul către o instituție modernă care să influențeze prin activitatea ei calitatea vieții cetățeanului, cele trei decenii, parcurse de Curtea de Conturi a României, constituie experiența pe care se poate construi viitorul.

Insigna - A.S. (Asociația sportivă) Autobuzul

A.S. (Asociația sportivă) Autobuz, a fost un club (organizație sportivă) ce a funcționat pe lângă Uzina Autobuzul din municipiul București, ulterior denumită ROCAR. Disciplina sportivă cea mai practicată în cadrul asociației a fost fotbalul.

Uzina Autobuzul București, a fost o companie producătoare de autobuze deținută de Statul Român. Producția de la Întreprinderea Autobuzul a fost coloana vertebrală a transportului public din România. Regimul comunist a interzis autorităților locale să importe vehicule din alte țări. Au fost recondiționate doar 17 unități pentru armată și alte 7 pentru transportul angajaților Automobile Dacia, astfel că la finele lunii martie 2004 a intrat în lichidare voluntară. În martie 2008, platforma fostei uzine Rocar a intrat în portofoliul fondului austriac de investiții Immoeast, care urmează să construiască un proiect comercial.În anii 80 la Autobuzul lucrau 6000 de oameni și producția nu acoperea cerințele pieţei interne. Până la Revoluție, autobuzele românești au ajuns în Bulgaria, Ungaria, Ucraina, Madagascar, Benin, Burundi, Irak, Columbia, SUA sau RDG. În baza Legii nr. 15/1990, prin Hotărârea nr. 1254 din 1 decembrie 1990 privind înființarea de societăți comerciale în industrie, fosta întreprindere de stat denumită Întreprinderea Autobuzul București a fost transformată în societatea comercială pe acțiuni "Rocar" S.A ce deținea un teren de 17 hectare. În anul 2003, Rocar nu a vândut nici un autobuz.

Insigna - D (Dinamo) XX

Dinamo (la fel ca și Steaua) sunt un caz tipic de rescriere a istoriei si un exemplu ca spalarea creierelor a dat rezultate. Nu am nimic cu cei care sustin dezinteresat aceste echipe, chiar daca cei mai multi o fac din oportunismul si comoditatea de a tine cu cel mai tare la un moment dat. De altfel, sunt echipele cu cei mai multi suporteri de conjunctura. Vreau sa vorbesc despre ele nu din fanatism pentru alta echipa ci pentru ca mi se par exemple flagrante de falsificare a istoriei. Scopul infiintarii celor doua cluburi ale regimului comunist in Romania a fost acela de a arata ca intre tara noastra, proaspat anexata de blocul sovietic si “fratele mai mare”, U.R.S.S., exista legaturi “trainice”. “Masele” si-au insusit aceasta aluzie mai bine decat ar fi putut spera ocupantul sovietic si au inceput cu timpul chiar sa iubeasca sincer bocancul care le strivea. Ma rog, in cazul de fata, echipele purtatoare de bocanc. Minciuna cea mai draga a laudatorilor acestor corpuri straine din fotbalul romanesc e ca istoria sportiva incepe cu ei, respectiv ca aceste cluburi au adus glorie tarii. De doua ori fals. In primul rand, in Romania exista o miscare fotbalistica efervescenta inainte de al doilea razboi mondial. Cel putin la data infiintarii celor doua grupari exista nu numai un campionat cu traditie dar si ligi inferioare. Infiintarea Stelei si, anul viitor, a lui Dinamo direct in prima divizie constituie un pacat originar si o incalcare limpede a regulilor jocului. Imaginati-va ca ati infiinta acum un club de fotbal pe care ati cere sa il inscrieti direct in Liga Campionilor! Inca de la bun inceput se dadea semnalul ca nu avem de-a face cu simple echipe de fotbal ci cu echipele sistemului. Anul 1947, anul in care era infiintat Asociatia Sportiva a Armatei (viitoarea Steaua – nume pe care l-a primit abia in 1961) e unul dintre cei mai nefasti ani din istoria Romaniei. Cam care era atmosfera in tara? In februarie 1947, Consiliul de Ministri il proclama pe Stalin cetatean de onoare al Romaniei; Partidul National Taranist era desfiintat in urma unei inscenari comuniste, iar liderul sau Iuliu Maniu era condamnat la moarte si executat in acelasi an in care Regele Mihai era obligat sa abdice. Asocierea numelui Stelei cu cel al armatei e o manipulare grosolana, care dorea sa alipeasca aceasta echipa de un element propriu natiunii. De altfel, nicaieri in lumea libera nu exista echipe ale armatei sau ale politiei, aceasta fiind o absurditate cum ar fi existenta unei echipe a Guvernului sau a altor institutii ale statului. In anul 1947 trebuie retinut ca era vorba in fapt de o armata de ocupatie. Conducatorii militari care dusesera greul razboaielor fusesera asasinati sau marginalizati sub pretextul colaborarii cu aliatul german, locul lor la comnda fiind luat de membrii diviziei Tudor Vladimirescu. Acestia erau comunisti slab instruiti din punct de vedere militar dar indoctrinati prin stagii de pregatire la Moscova, multi alogeni, veniti literalmente pe tancurile sovietice in tara. Oricum, in acel an si aproape un deceniu dupa, in tara ultimul cuvant il avea o alta armata, armata rosie, care ocupase tara si isi impusese un guvern-marioneta. Ca si Dinamo, Steaua are si ea surate in tari din fosta Uniune Sovietica si imprejurimi, gen TSKA Sofia sau TSKA Moscova, de asemenea, club al armatei. Ca Steaua era de fapt un club care avea mai multe in comun cu armata rosie decat cu armata romana o dovedesc primele sale sigle, pe care sta la loc de cinste steaua rosie in cinci colturi de pe caschetele si tancurile sovietice. Abia in anii 60 aceasta stea va fi schimbata cu una de culoare galbena care sa induca ideea de patriotism, iar dupa Revolutie, steaua bolsevica avea sa fie denumita cu tupeu ca fiind „steaua crestina” de catre analfabetul care a devenit patronul clubului. Primele sigle ale clubului Steaua poarta nu doar steaua in cinci colturi ci si steagul rosu sau cununa cu spice din heraldica bolsevica. Tot rosul comunist e culoarea de baza si pentru Dinamo. Putini isi mai aduc aminte acum ca pana in 1989 si pe sigla clubului din Stefan cel Mare a figurat la loc de cinste o stea rosie in cinci colturi, ingalbenita mai apoi. Dupa Revolutie, conducatorii clubului Dinamo au mai renuntat la cateva simboluri definitorii, cum ar fi spicele de grau si litera D in grafia kirilica, aflat multi ani pe blazon. Anul in care Stalin dicta infiintarea unui club cu numele Dinamo si la Bucuresti (1948) e unul la fel de sumbru ca si precedentul, fiind anul deplinei comunizari a tarii. Parlamentul era inlocuit cu Marea Adunare Nationala, aleasa printr-un simulacru democratic, iar conducerea tarii era preluata in mod brutal si dictatorial de Gheorghe Gheorghiu-Dej. In cazul lui Dinamo, intentia lui Stalin de a arata ca exista legaturi multiple intre statele din imperiul comunist e mult mai vizibila. Echipe cu acelasi nume se vor regasi aproape in toate marile orase comuniste. De altfel, acestea se vor intalni periodic in competitii denumite dinamoviade si ramase in istorie prin aranjamentele proverbiale in urma carora castigatoarele erau stabilite in culise. Impunerea prin influenta politica in competitiile sportive va deveni marca acestor doua grupari asociate cu sistemul. Totul era permis. Jucatorii care nu puteau fi tentati de conditiile financiare excelente erau adusi prin cea mai sigura metoda de transfer imaginabila: recrutarea! Cum tot trebuiau sa-si satisfaca undeva stagiul militar obligatoriu nu avea decat de ales: la armata, la militie sau la puscarie. Diferenta nu era oricum prea mare. Steaua si Dinamo au inventat si sistemul cu false competitoare, umpland campionatul cu echipe satelit. Fata de Gloria Buzau de azi, inainte de 89, acele echipe purtau chiar in titulatura una din cele doua denumiri. Asa era cazul cu mai multe echipe gen ASA (Asociatia Sportiva a Armatei) Targu Mures, Steaua Mizil, Dinamo Pitesti, Dinamo Bacau, asta pentru a aminti exemple din „perioada romantica”. Spre sfarsitul anilor 80 in prima liga si-au facut intrarea triumfal FC Olt (echipa lui Piturca din satul natal al lui Ceausescu, Scornicesti) sau Victoria Bucuresti (echipa Securitatii, condusa de Mitica Dragomir). Prima a reusit promovarea in prima liga dupa un meci de pomina in care a reusit sa isi refaca golaverajul necesar. Scorul inregistrat, unul care nici nu batea la ochi in acele vremuri: 18-0 ! Cand toate aceste metode murdare nu erau suficiente se intervenea direct de catre „patronii” de facto ai cluburilor, respectiv Valentin Ceausescu pentru Steaua si Tudor Postelnicu (ministru de interne in 89) pentru Dinamo. De pomina a ramas episodul in care Steaua si-a trecut in palmares o Cupa a Romaniei pe care o pierduse pe teren cu un scandal monstru, printr-un decret semnat a doua zi de insusi Nicolae Ceausescu. De obicei, nici nu era nevoie sa se mai recurga la asemenea metode, dat fiind ca echipele reusisera sa devina adevarate representative nationale in conditiile in care isi alegeau practic orice jucator de pe piata interna. Sa te mandresti in asemnea conditii cu performante europene e o dovada de tupeu. Asemenea ispravi, gen castigarea Cupei Campionilor de catre Steaua in 1989 starneau doar ironii din partea presei straine care se amuza pe marginea hobby-ului beizadelei dictatorului de la Bucuresti. Sa fim seriosi, o echipa adunata cu forta de fiul unui Saddam sau Mobutu nu ar starni nimanui admiratia, ci ar intregi imaginea de tara subdezvoltata. Cum Steaua si Dinamo erau intr-o foame de trofee si medalii, trebuiau recuperate cam multe decenii in care alte cluburi adunasera performante si simpatizanti. Prin urmare, cele mai lovite au fost cluburile cu traditie. Unele, gen Ripensia Timisoara – primul club profesionist de fotbal din tara – au fost chiar desfiintate. Altele, ca Poli Timisoara, UTA Arad, Rapid Bucuresti, fortate sa retrogradeze. Gesturile de fronda costau si ele scump gruparile cu fani adevarati, pentru ca foarte multi ani cele doua cluburi au avut reale dificultati in a-si umple tribunele. Daca veti vedea imagini de la semifinala de Cupa Campionilor din 1986 veti vedea cadre bizare cu tribune intregi in verde. Asta pentru ca aducerea de autocare cu soldati chiar si la meciurile din cupele europene era o practica uzuala din lipsa de sustinatori. Sa nu uitam, privind acum numarul de fani oportunisti ai acestor doua echipe, si ca in anii 80 televiziunea de stat (singura existenta) nu mai transmitea meciuri din campionat decat daca una dintre competitoare era Steaua sau Dinamo. In 1990, ministrul sportului Angelo Niculescu a propus desfiintarea celor doua grupari care aduceau aminte de ocupatia comunista. Masura a fost luata in mai multe state care s-au rupt cu adevarat de acest sistem. Nume ca Dinamo Zagreb sau Varsovia au fost abandonate rapid pentru conotatia lor rusinoasa. La noi, insa, cum la putere ramasesera oameni din aceleasi structuri simpatizante ale echipelor cu epoleti, s-a optat, dupa cum se poate observa doar pentru unele cosmetizari ale unor sigle din care au fost sterse „discret” urmele trecutului. Sursa - NET - Blogul lui Schmoukiz

Liceul statizat Sfântu Gheorghe - București

Premiu - Silință și bună purtare

Produsul de mai sus este o medalie premiu pentru rezultate deosebite la învățământ și comportament elevilor Liceului statizat Sfântu Gheorghe din municipiul București. Medalia este rotundă și confecționată din bronz dar nu este datată. Ea este rotundă, are un diametru de 31 milimetri și este prevăzută cu o toartă și un inel de prindere. Pe avers, în mijloc, în interiorul unui cerc perlat, sub un semn grafic – linie, punct, linie – este aplicat înscrisul “PREMIU”. Periferic circular este aplicată inscripția “LICEUL STATIZAT SFT. GHEORGHE * BUCUREȘTI*”. Pe revers, în interiorul unui cerc perlat periferic, deasupra semnului grafic – linie, punct, linie – este aplicată inscripția orizontală pe rânduri – “SILINȚĂ / ȘI / BUNĂ PURTARE”. Nu am găsit niciun fel de informații sau poze despre acest liceu.

Al.G.Băicoianu - ștanță (matriță) pentru realizarea medaliei masonice

cu ocazia jubileului Societății Creditul Funciar și Urban - București

Piesa de mai sus este o ștanță (matriță) pentru realizarea aversului medaliei masonice dedicate lui George Băicoanu cu ocazia jubileului Societății Creditul Funciar și urban din București, din anul 1900, gravor fiind Menachem Carniol Fiul. Piesa este realizată din oțel, are dimensiunile 80 / 64 milimetri și poate fi admirată în colecțiile Muzeului Național de Istorie a Românie. Periferic circular, în negativ, între două cercuri liniare este aplicată inscripția: “MUNCEI ȘI ACTIVITĂȚEI LUI AL.G.BĂICOAIANU 1875 – 1900.” În centru este redat bustul personajului orientat puțin spre stânga, sub braț fiind gravat numele gravorului: “CARNIOL FIUL - RADIVON”.

Al.G.Băicoianu (1850- ?) a absolvit Facultatea de Drept din București, a profesat ca magistrat apoi s-a dedicat avocaturii. A fost de mai multe ori consilier comunal al orașului Severin și primar. În timpul mandatului său, târgul Cerneți a fost alipit orașulului Severin. A fost ales deputat prima oară în martie 1901. A susținut importanța construirii unui pod peste Dunăre astfel încât să se realizeze joncțiunea dintre căile ferate române și cele sârbe. A fost redactor al ziarelor liberale: Severinul, Ecoul severinului și Caroatul.

Există și alte simboluri masonice care apar frecvent pe bijuterii, medalii și decorații masonice ca de exemplu:

Compasul – dedicat tuturor masonilor, semnificând Spiritul
Echerul – dedicat doar Marelui Maestru, semnificând Materia, Spațiul, Echilibrul, fără el masonii nu pot șlefui “piatra brută”
Steaua în cinci colțuri (pentaclul) – semnifică Lumina, Inteligența. Știința
Ramurile de accacia – semnifică Reînnoirea, Metamorfoza, Inocența
Litera G – se referea inițial la Geometrie - știința sacră transmisă, azi cu ample și misterioase încărcături ezoterice.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului iar mai jos pozele câtorva monumente bucureștene de cultură și arhitectură din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.