Epaminonda's Blog.....: FILATELIE - FAUNĂ DIN DELTA MOLDOVEI

În data de 3 februarie 2022 s-a lansat în circulaţie emisiunea de mărci poştale uzuale cu tema Faună, subiectul fiind Delta Moldovei, compusă din 7 timbre cu valorile nominale diferite. Delta Moldovei este un loc ideal pentru păsările de apă și limicole, aici aflându-se și cea mai mare colonie de stârci, lopătari și egrete din Moldova. În plus, în zonă poți vedea aproape toate speciile de păsări existente și în Delta Dunării, dar într-un număr mai mic de exemplare. Odată cu desemnarea regiunii ca sit Ramsar, toate viețuitoarele de aici vor beneficia de o protecție crescută. Ce face ca acest loc să fie uimitor? Prezența a numeroase habitate precum râuri cu maluri nămoloase, pajiști și mlaștini, lacuri naturale, comunități de lizieră cu ierburi înalte, pajiști cu altitudine joasă și multe terenuri umede și nisipoase. Aici, de-a lungul a peste 40 de ani, atât în zona terestră, cât și în cea acvatică, și-au găsit adăpost peste 20000 de specii de animale, pești și păsări, zona fiind unul dintre cele mai importante teritorii de cuibărit din bazinul românesc al Prutului. Jijia, râu galben și molatic, străbate câmpia Moldovei alunecând nepăsător printre dunele de mâl amestecate cu nisip. Se oprește din când în când acolo unde albia se lărgește, se îngroapă în ghiolurile marginale, de unde renaște și pornește agale spre locul unde, de mii și mii de ani, se întâlnește cu râul Prut.
1. Bătăușul (Philomachus pugnax) este o pasăre migratoare, care face parte din familia „Scolopacidae” și apare frecvent în perioadele de pasaj vara în Delta Dunării și regiunea litoralului Marii Negre, dar și în Delta Moldovei, dar nu cuibărește în România.

Pe perioada iernii el se retrage în Africa de nord sau Asia de sud. În perioada împerecherii masculul are un guler mare din pene colorate, alb, portocaliu, roșu cu nuanțe de cafeniu cu pete mai închise. Un astfel de polimorfism fiind rar întâlnit la păsări. Este o pasăre ocrotită de lege, fiind pe cale de dispariție din cauza agriculturii extensivă care a determinat piederea biotopului necesar păsării. Pasărea mai este cunoscută si sub denumirile de Fluierar gulerat sau Prundaras de namol. Numele de "Bataus" l-a dobandit datorita caracterului sau irascibil; masculii se iau la harta din orice motiv: o rama, un petec de mal care pare mai bun sau pentru a intra in gratiile unei femele. Incaierarile sunt foarte frecvente primavara si reprezinta manifestari nuptiale premergatoare imperecherii. Luptele sunt mai mult de fatada doarece combatantii nu se ranesc niciodata. Batausul are o lungime de 20-30 cm, o deschidere a aripilor de 45-60 cm si o greutate de 70-230 g. Greutatea variaza foarte mult mai ales in perioada migratiei cand consumul energetic este foarte mare. Atunci cand stationeaza pe rutele de pasaj isi pot dubla greutatea in 10-14 zile. Batausul se hraneste cu viermi, insecte, larve si seminte pe care la cauta in mal cu ajutorul ciocului.Femela are un penaj brun deschis cu pete negricioase pe spate si pe aripi. Ciocul este negricios iar picioarele rozalii. Acelasi penaj il are si masculul in afara perioadei nuptiale iar picioarele sunt de o culoare galben-vanata.

Batausul cuibareste in zone mlastinoase, greu accesibile pentru eventualii pradatori iar cuiburile sunt facute pe pamant, captusite cu iarba, bine camuflate in vegetatie inalta. Masculii se imperecheaza de obicei cu o singura femela, insa nu participa la clocit si cresterea puilor. Dupa imperechere, masculii se aduna in stoluri mari. Femela depune 2-4 oua pe care le cloceste timp de 20-23 de zile intr-o singura serie pe an.
2. Chira de balta (Sterna hirundo) este o specie prezenta pe cea mai mare parte a continentului european.

Este o specie caracteristica zonelor umede costiere, precum si lacurilor interioare cu apa dulce. Pe teritoriul tarii noastre, cea mai mare populatie de chire se intalneste in zona Baraganului si Dobrogei, dar și în Delta Moldovei. Uneori, poate fi vazuta si pe tarmul marii, unde vaneaza in apele mici de langa mal. Redau în continuare câteva dintre cracateristicile acestei păsări: Lungime: 31-37 cm.- Greutate: 110-145 grame.- Anvergura aripilor: 75-80 cm.- Forma aerodinamica, cu aripi lungi, inguste si ascutite.- Penajul difera de la un sezon la altul si in functie de varsta pasarii. Adultii au infatisarea similara. Penajul este gri, iar ciocul rosu aprins, curat, cu varful negru. Partea superioara a capului este neagra.- Puii au ciocul negru si, in timpul procesului de transformare in juvenili, ciocul devine portocaliu. Juvenilii au fruntea alba.- Picioarele sunt rosii.- Specie monogama, teritoriala, ce ierneaza in Africa.- Masculul alege teritoriul pentru cuibarit dar, daca femela din anul precedent intarzie mai mult de 5 zile, incepe sa caute o alta femela.

Chira de balta cuibareste colonial, in colonii proprii sau mixte.- Strigatul este unul sonor, strident, dar extrem de placut.- Alimentatie: zoofaga/vietuitoare acvatice: pestisori (5-15 cm lungime), insecte, moluste, raci mici. Chira de baltă poate plonja de la 1- 6 metri, pana la o adancime de aproximativ 50 cm.
3. Egreta mică, denumire științifică - Egretta garzetta, cunoscută și ca bâtlanu mic, ceapurul alb mic sau stârcul alb mic, este o pasăre de baltă care face parte din genul Egretta, familia Ardeidae, ordinul Ciconiiformes.

Egreta mica prefera zonele mlastinoase, cu apa limpede si putin adanca unde poate pescui in voie. Poate fi regasita si pe malul raurilor, fluviilor, lacurilor sarate etc. Stilul de viata este strans legat de prezenta apei. Cand nu este la pescuit, egreta se odihneste pe grinduri, in zonele de stufaris sau in copacii pitici si desi de pe marginea apei (in special salcii). Dieta acesta păsări este reprezentata in principal de pesti mici, dar nu refuza nici amfibienii, reptilele mici, insectele sau crustaceele. Egreta mica are o lungime cuprinsa intre 55 si 60 de cm, cu o anvergura a aripilor de 88-100 de cm. Este o pasare usoara, nu cantareste mai mult de 600 de grame. Pasarea este recunoscuta dupa penajul alb imaculat si perechea de pene fine ce pleaca din zona cefei (numite egrete). Aceste pene, impreuna cu altele stravezii si pretioase, de pe piept si spate, apar doar in perioada de reproducere, fiind prezente la ambele sexe. Picioarele sunt lungi, de culoare neagra, laba piciorului fiind galbena. Ciocul este lung si subtire, ascutit, masurand aproximativ 80 de mm, de culoare neagra. In perioada de imperechere, pielea libera dintre cioc si ochi se coloreaza in rosu sau albastru. Gatul este lung, sinous si foarte elegant. Egreta mica se deosebeste de egreta mare (Ardea alba) prin talia mai mica si prin laba piciorului de culoare galbena. La prima vedere cele doua specii pot parea identice, insa prin aceste semne ele pot fi deosebite usor. Egreta traieste in colonii mixte, in imediata apropiere a apei. Este o pasare care se hraneste exclusiv cu prada acvativa. Vaneaza doar ziua, fiind dependenta de lumina.

Egreta se plimba prin apele putin adanci si limpezi, scrutand cu privirea agera fundul apei. Cu miscari rapide si extrem de precise, prada este strapunsa de cioc precum o sulita. Vazul este cel mai dezvoltat simt al acestei pasari. Apa limpede este o conditie primordiala pentru ca egreta sa poata pescui. Egreta mica este o pasare monogama. Cuibul este construit de femela cu materiale procurate de mascul. In general, isi construiesc cuibul in aceleasi areale (stufaris, copaci josi, arbusti) cu alte egrete sau cu alte pasari acvatice. In luna aprilie, femela depune 4-6 oua, de culoare albastruie, care vor fi clocite de ambii parteneri. Dupa 3 saptamani puii vor iesi din oua. Vor petrece urmatoarea luna doar in cuib, timp in care le va creste penele.

4. Eretele de stuf, denumire științifică - Circus aeruginosus, face parte din clasa Aves, ordinul Falconiformes si familia Accipitridae.

Mai poate fi intalnit sub urmatoarele denumiri: uliu de trestie, uliu de stuf, gaie de trestie, uliu de balta, sorecar de balta, herete de balta, corui, hultan, vierete sau sova. Este o specie diurna, carnivora, survoleaza intinsuri largi in cautare de hrana; terenurile explorate in acest sens sunt inmlastinirile, zonele umede in general, suprafetele de apa, terenurile agricole, luncile si pe cat posibil chiar pasunile. Poate fi văzut în orice zonă a țării noastre. Ca urmare a existentei dimorfismului sexual, masculul are penajul galben-ruginiu si brun, capul galben, pe aripa cu o zona cenusie, sub aripa si la baza remigele nuantate alb, aceleasi proximal deci cu varfurile, negre in timp ce femela este imbracata mai uniform brun, pe crestet, cerbice, piept si pe umeri nuantata galben-ruginiu. Ceara, colturile gurii si picioarele sunt la ambele sexe galbene. Obisnuit, cuibul este plasat pe sol avand ca suport stuful din imediata apropiere frant (indoit, culcat), centrul prezentand o scufundatura putin adanca (5-7 cm). Diametrul vetrei cubului ajunge in schimb la cca.1 m. Cuibul refolosit in anii urmatori sufera un adaos de material format din crengi, muschi, diferite ierburi, in asa mod ca marginea sa sa depaseasca oglinda apei cu aproximativ 40-80 cm. Ponta este formata din 4-6 oua ovale ori rotund-ovale, albe cu irizatii albastre sau verzi, fara luciu evident.

Intervalul perioadei de reproducere este cuprins intre ultima treime a lui Aprilie pana spre mijlocul lui Mai; intre primul ou si depunerea celui de al doilea sunt necesare 2-3 zile si iarasi atatea intervale pentru fiecare ou in parte. Incubatia dureaza 32 (36,38) de zile. Clocitul este aigurat doar de femela. Puii sunt stationari in cuib mai mult de o luna si devin zburatori dupa a 56-a zi.

xxx

O CARICATURĂ

DE COSTEL PĂTRĂȘCAN

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Ordinul național "Virtutea Aeronautică 1930 - 2000"

în grad de cavaler - la război

Ordinul „Virtutea Aeronautică” este destinat răsplătirii aviatorilor. A fost creat de regele Carol al II-lea, prin Decretul regal nr. 2895 din data de 31 iulie 1930, fiind primul ordin nu numai din România, ci și din lume creat special pentru aviatori. Evenimentul se înscria într-o logică „firească”, având în vedere faptul că acesta a putut să se întoarcă în ţară şi să câştige tronul datorită tocmai unor aviatori care l-au adus pe calea aerului, eludându-se, astfel, ordinele pe care le aveau organele grănicereşti de la frontiere de a împiedica accesul fostului principe moştenitor în România. Este de același rang cu Ordinul Virtutea Militară. Pe lângă ordin, a fost instituit prin Decretul Regal nr. 463 din 24 februarie 1931, Medalia Aeronautică, organizată pe trei clase, decoraţie menită a răsplăti personalul aeronautic de la sol. În 1938, prin regulamentul decoraţiilor de război, denumirea medaliei se modifică, devenind identică cu cea a ordinului, adică „Virtutea Aeronautică”. Datorită abrogării împreună cu celelalte decoraţii tradiţionale româneşti, problema reinstituirii acestor distincţii specifice se pune în cadrul lucrărilor Comisiei Speciale a Camerei Deputaţilor. S-a apreciat că, deşi pericolele legate de meseria de aviator nu mai sunt la fel de mari ca în trecut, cota de risc rămâne ridicată, ca şi profesionalismul deosebit de care trebuie să dea dovadă noile generaţii de zburători, aşa că o decoraţie specială se justifică; ceea ce a contat, însă, cel mai mult în hotărârea de a se reinstitui Ordinul „Virtutea Aeronautică” a reprezentat faptul că acesta a fost primul ordin pentru aviatori din lume, fiind vorba de o tradiţie care se cerea păstrată. Noile însemne ale ordinului şi medaliei vor păstra formele generale ale celor din 1930, 1931, tocmai pentru a se păstra tradiţia decoraţiei. Bineînţeles, se operează modificările impuse de noile reglementări ale sistemului: astfel, se renunţă la gradul „crucea de aur” şi se utilizează sistemul „clasic”: cavaler, ofiţer, comandor şi mare ofiţer iar cununa de laur, emailată în verde, ale celor două grade superioare, va fi utilizată, acum, pentru toate gradele decoraţiei acordată ofiţerilor, spre deosebire de însemnele pentru civili care nu au cununa respectivă. Culorile de bază ale panglicii, albastru deschis cu trei dungi argintii, sunt de asemenea menţinute. O deosebire esenţială faţă de reglementările decoraţiilor antebelice este acea că toate gradele ordinului precum şi prima clasă a medaliei au limită numerică şi se anulează posibilitatea acordării, la primele două grade, de trei ori a distincţiei. Aceste noi reglementări care, implicit, limitează numărul persoanelor care pot căpăta „Virtutea Aeronautică”, a fost considerată oportună deoarece, spre deosebire de perioada anilor ’30 când obţinerea de diferite recorduri aeriene era un fapt, relativ, curent, ceea ce ducea automat, conform regulamentului din 1930, la conferirea ordinului, în condiţiile actuale în care aceste performanţe nu mai există, aviatorii români pot fi decoraţi pentru meritele obişnuite, ca în toate activităţile. În ceea ce priveşte forma medaliei, ea se modifică uşor pe revers, înlocuindu-se cifra regală cu stema României precum şi textul inscripţiei care devine: „1930/VIRTUTEA AERONAUTICĂ/2000”. Ordinul are patru clase. În decursul timpului au existat două variante:

varianta din anul 1930, având clasele „Cruce de Aur”, „Cavaler”, „Ofițer” și „Comandor”; Pentru fiecare variantă s-au oferit două tipuri după caz: "de Pace" fără spade și "de Război" cu spade.
varianta din anul 2000, având clasele „Cavaler”, „Ofițer”, „Comandor” și „Mare Ofițer”.

Baza legală privind acordarea Ordinului și Medaliei Virtutea Aeronautică în zilele noastre o constituie legea nr.460 din iulie 2002. La articolul 6 această lege prevede: “Ordinul Virtutea Aeronautică cu însemne de pace şi de război se poate acorda:

ofiţerilor în activitate, în rezervă sau în retragere şi personalului civil cu pregătire superioară care lucrează în ministere cu responsabilităţi în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, aparţinând forţelor aeriene şi aviaţiei civile;
unităţilor militare ce aparţin forţelor aeriene;
unităţilor militare şi ofiţerilor sau personalului civil cu funcţii de răspundere, aparţinând forţelor aeriene ale statelor cu care România are relaţii de colaborare în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

Medalia Virtutea Aeronautică cu însemne de pace şi de război se poate acorda:

maiştrilor militari şi subofiţerilor în activitate, în rezervă sau în retragere, militarilor în termen, militarilor angajaţi şi personalului civil fără studii superioare care lucrează în ministere cu responsabilităţi în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, aparţinând forţelor aeriene şi aviaţiei civile;
maiştrilor militari, subofiţerilor, militarilor şi personalului civil aparţinând forţelor aeriene ale statelor cu care România are relaţii de colaborare în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.”

Cupa Crisius (alergare)

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948 debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Insigna - Cutezătorii - Minitehnicus 1972

Cutezătorii este denumirea unei publicații pentru copii, un nume ce spune o poveste pentru fiecare și mai ales un nume care se asociază imediat, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, cu vârsta copilăriei. S-ar zice că nimic nu-i nou sub soare. Cutezătorii a fost și pe vremea copiilor de ieri, astăzi părinți, și continuă „să copilărească” și pentru cei care azi își trăiesc copilăria. Multe lucruri s-au schimbat de atunci, de când actualii părinți, chiar și bunici au fost și ei copii, dar multe au rămas la fel: bucuria jocului, spontaneitatea, curiozitatea și dorința de explorare nu și-au epuizat resursele pentru copiii de acum. Încercând să se adapteze prezentului, dar neirosind nimic din nostalgia vremurilor în care jocul dicta regula, echipa redacțională îi introduce pe copii și tineri și pe toți cei care se simt bine într-o lume a informației, în lectura unor subiecte variate, pe teme de actualitate culturală sau valoroase oricând, pentru orice generație. Conceptul grafic este și el în acord cu cerințele unei formule cutezătoare și susține vizual conținutul. Revista Cutezătorii are ca parteneri în proiectele sale educaționale Ministerul Educației și Cercetării, firme de profil, asociații și organizații non-guvernamentale, parteneri media care, împreună, contribuie la crearea unui climat mai civilizat și mai sănătos pentru copiii de azi și de mâine. Publicația copilăriei este prezentă în rețeaua școlară, la nivel național. Lunar, cititorii revistei (8 - 15 ani și nu numai) își regăsesc subiectele preferate și le descoperă cu ajutorul îndrumătorilor. Revista "Cutezătorii" se produce de către Editura Explorator Ploiești și este marcă înregistrată la OSIM.

Minitehnicus a fost și este un concurs prin care se doreşte dezvoltarea deprinderilor practice, a îndemânării și a creativităţii elevilor. Pentru început el s-a organizat sub egida Revistei pionierești Cutezătorii. Concursul se adresează elevilor cu aptitudini si îndemânare pentru crearea/modernizarea de jucării şi realizarea acestora în timpul orelor desfăşurate în cadrul cercurilor din palate şi cluburi ale elevilor. Concursul pune accent tocmai pe acest obiectiv, propunându-şi să trezească interesul elevilor de a cunoaşte prin descoperire experimentală legile naturii. Experimentul este un mod de abordare a cunoaşterii ştiinţifice foarte atractiv pentru elevi, mai ales atunci când aceştia au posibilitatea de a fi implicaţi direct în efectuarea lui. Manifestarea are ca scop promovarea comunicării între elevii din şcoli, cluburi, din zone şi judeţe diferite; realizarea de experimente cu obiecte de uz curent, întâlnite de ei în viaţa cotidiană; dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii elevilor. Concursul are următoarele scopuri; descoperirea elevilor pasionaţi de tehnică, de electronică, dezvoltarea inventivităţii elevilor, realizarea unui schimb de experienţă între scolile generale şi cluburile elevilor precum și stimularea lucrului în echipă și formarea de deprinderi practice.

Victor Hugo 1805 - 1885

125 de ani de la moarte

Victor Hugo a fost un poet, dramaturg și romancier francez, care s-a născut la data de 26 februarie 1802 și a decedat la data de 22 mai 1885. Din anul 1845 a fost pair al Franței, apoi senator la Parisului și din 1841 – membru al Academiei Franței. Principalele sale romane sunt Notre Dame de Paris (1831) și Mizerabilii (1862), dar și volumele de versuri:Les Contemplations și La Legende des siecles. A fost un exponent al curentului literar romantic cu piesa sa Cromwlll și cu drama Hernani și un militant pentru cauze sociale printre care eliminarea pedepsei capitale. Deși era un regalist convins în tinerețea sa, opiniile sale politice s-au schimbat cu trecerea deceniilor devenind un susținător pasionat al republicanismului; lucrările sale ating majoritatea problemelor politice și sociale și tendințele artistice ale timpului său. Tânărul Victor s-a îndrăgostit și s-a logodit în secret cu prietena sa din copilărie Adele Fiucher(1803-1868), împotriva dorințelor mamei lui. Din cauza relației lui apropiate cu mama sa, Hugo a așteptat până după moartea ei (în 1821) ca să se căsătorească cu Adèle în 1822. Datorită schimbării viziunii politice Hugo a trăit mulți ani în exil. Acolo a publicat o parte din pamfletele sale cele mai cunoscute la adresa lui Napoleon al III-lea: „Napoleon cel mic” și „Istoria unei crime”. Deși au fost interzise în Franța, pamfletele sale au avut o puternică influență în țările învecinate.

Insigna - Ediție jubiliară 20 ani 1964 - 1983 (ciclism)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII