Epaminonda's Blog.....: OPOCNO

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea cehă OPOCNO, districtul RYCHNOV

NAD KNEZNOU, regiunea HRADEC KRALOVE, din vremuri

diferite, câteva trimiteri poștale ilustrate dar și o insignă locală.

Muzeul

Monumentul M.J.Husa

Piața Trckovo

Piața Kurkovo

Castelul

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Vedere aeriană

Insignă locală

xxx

O CARICATURĂ

DE COSTEL PĂTRĂȘCAN

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx________

O PLACHETĂ, O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Cursa Scânteii - București - Brașov - București

15 - 16 aprilie 1950 (ciclism)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Scînteia a fost organul de presă al Partidului Comunist Român, până la căderea lui Ceaușescu în decembrie 1989. Urmașul ziarului Scînteia este ziarul Adevărul. Ziarul Scânteia (după ortografia vremii, devenit Scînteia în urma reformei ortografice din 1953) a apărut ilegal între 15 august 1931 și octombrie 1940 în condițiile regimurilor politice din perioada interbelică, pe modelul ziarului bolșevic Iskra, redactor-șef fiind Gheorghi Crosnev, de etnie bulgară. Apariția ziarului era considerată esențială pentru evoluția partidului, reprezentanții muncitorimii (cu precădere) fiind îndemnați să susțină material ființarea publicației. Începând din 21 septembrie 1944 activitatea acestui tip de presă a fost acceptată, prin „Scînteia” înțelegându-se acel „factor mobilizator în lupta oamenilor muncii pentru înfăptuirea hotărîrilor guvernului, pentru victoria socialismului în patria noastră”. Prima echipă a Scînteii a fost, din declarațiile făcute de Silviu Brucan o adunătură de analfabeți și oameni ai muncii, însă numai gazetari nu. Redactorul șef de atunci, Miron Constantineascu, după caracterizarea succintă făcută de Brucan, era „un filozof tobă de carte care avea nevoie de un căligraf și de un grămătic să-i facă articolele inteligibile”. Îndeobște, întreaga echipă era atipică, deoarece, din descrierile lui Silviu Brucan, fiecare avea un cusur. Așadar, era vorba despre Pavel Chirtoacă, specialistul în agricultură, ce avea „o figură scheletică măcinată de boli după anii de pușcărie, Demenyi Iosif Ardeleanu, care știa mai bine ungurește decât românește, Stela Moghioroș, care știa mai bine rusește decât românește și Matei Socor, care știa mai bine muzică decât gazetărie”. Singurul care mai avusese experiență gazetărească, după cum se autodefinea, era Silviu Brucan, aflat pe postul de secretar general de redacție. Așadar, după spusele acestuia, majoritatea membrilor ce întregeau prima echipă a ziarului Scînteia din 21 septembrie 1944, erau amatori, neprofesioniști, în ceea ce privește gazetăria. Brucan a ocupat postul de redactor-șef adjunct al ziarului partidului până în 1956, el fiind un „ideolog neînduplecat”. Legat de numele ziarului rămâne și Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii”, unde acesta a fost tipărit până în 1989. În anul 1965, ziarul avea un tiraj de 299548052, cu o medie de 820679 de exemplare tipărite zilnic. La izbucnirea Revoluției române din 1989, la ziar lucrau peste 300 de jurnaliști și „Scânteia” avea un tiraj de peste un milion și jumătate de exemplare în fiecare zi. În 22 și 23 decembrie 1989 a apărut un număr special, cu titlul Scînteia poporului, tipărit pe o singură față a paginii. Au apărut două numere și după aceea s-a trecut la titlul Adevărul, comitetul redacțional rămânând inițial același.

Ordinul național - Meritul Agricol 1932 - 2000

În ţara noastră, tradiţia unei distincţii dedicate agriculturii începe in urmă cu un secol şi jumătate. Astfel, în primele luni ale anului 1859, imediat după alegerea sa ca domn al Principatelor Unite, Alexandru I. Cuza a avut iniţiativa înfiinţării unui Ordin al „Spicului de Aur”, inspirat în privinţa insemnului după „Legiunea de Onoare” franceză. Gândit a sublinia bogăţia cerealieră a Moldovei (iniţiativa pornea de la Guvernul acestui Principat), ordinul urma să fie acordat îndeosebi cetăţenilor francezi, ca semn de gratitudine pentru susţinerea pe care cel de-al Doilea Imperiu a acordat-o propăşirii cauzei româneşti. Proiectul va fi repede abandonat (aşa cum va fi, cinci ani mai târziu, şi proiectul „Ordinului Unirii”), din raţiuni care ţineau de statutul internaţional al Principatelor Unite, în acel moment. Încă înainte de obţinerea Independenţei, tânărul stat român a obţinut totuşi de la puterea suzerană – Înalta Poartă – dreptul de a bate câteva medalii de mai mică importanţă. Dintre acestea, Medalia „Bene Merenti”, instituită în 1876, era menită să răsplătească meritele acelor persoane care activau în diferite domenii ale vieţii civile, între care şi agricultura. O distincţie special dedicată agriculturii nu va apărea decât după aproape jumătate de veac, în cadrul reformei întreprinse de către regele Carol al II-lea în privinţa sistemului naţional de decoraţii, la începutul deceniului al patrulea al secolului trecut. Înfiinţate prin D.R. nr.1538/1932, Ordinul şi Medalia „Meritul Agricol” urmau, potrivit decretului de instituire, a fi reglementate printr-un act separat, care însă nu a mai apărut. Înfiinţarea acestor distincţii era firească, în condiţiile în care România Mare avea o economie bazată în principal pe cultura solului. Ordinul era organizat pe patru grade, de la Mare Ofiţer la Cavaler. Însemnul Ordinului se prezenta sub forma unei cruci „de Malta” emailată verde, având în centru monograma încoronată a regelui, înscrisă într-o cunună formată din spice de grâu, respectiv dintr-o ramură de stejar. Ataşată la însemn printr-un inel decorat cu frunze de laur, panglica era din rips verde, încărcat cu şapte dungi galben-aurii (modelul panglicii era comun atât pentru Ordin, cât şi pentru Medalie). Este de amintit faptul că placa gradului de Mare Ofiţer (având forma însemnului decoraţiei, cu raze aurii între braţe), se purta pe partea dreaptă a pieptului, prin excepţie de la modalitatea tradiţională de purtare a plăcilor de Mari Cruci şi Mari Ofiţeri. Medalia era încărcată, pe avers, cu însemnul Ordinului cu acelaşi nume, iar pe revers cu monograma regală însoţită de o frunză de trifoi, respectiv de două spice de grâu. Ordinul şi Medalia „Meritul Agricol” vor dispărea după 30 decembrie 1947. În deceniile următoare, sistemul de decoraţii al R.P.R./R.S.R. nu va mai cuprinde nicio distincţie destinată exclusiv răsplătirii meritelor din domeniile agriculturii, viticulturii, pomiculturii etc. (cu excepţia unor decoraţii ocazionale, precum medalia „În cinstea încheierii colectivizării agriculturii” din 1962). Abia în 1974, prin Decretele Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 5 şi 6, vor fi înfiinţate Ordinul şi Medalia „Meritul Agricol” (alături de alte distincţii pe domenii de activitate). Noul ordin va avea cinci clase, desenul însemnului – lucru valabil atât pentru Ordin, cât şi pentru Medalie – subliniind dezideratul mecanizării agriculturii. În fine, acelaşi domeniu va fi ilustrat printr-un ultim ordin, având o singură clasă: „Erou al Noii Revoluţii Agrare” (Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 326/1986). După instaurarea, la sfârşitul anului 1989, a regimului democratic, Ordinul şi Medalia „Meritul Agricol” au fost abrogate, împreună cu celelalte distincţii ale R.S.R. (o dată cu adoptarea Legii nr. 29/2000). În aceeaşi lege vor fi însă prevăzute noile distincţii destinate răsplătirii meritelor din domeniul agriculturii. Reglementate prin Legea nr.267/2004, Ordinul şi Medalia „Meritul Agricol” preiau tradiţia distincţiilor cu acelaşi nume dinainte de 1948. Însemnele s-au păstrat, în linii mari, neschimbate, cu înlocuirea însemnelor regale prin stema României (model 1992); împărţită pe trei clase, Medalia „Meritul Agricol” va avea însă panglica diferită de a Ordinului (cu cinci dungi galbene, în loc de şapte). Potrivit legii de instituire, cele două distincţii răsplătesc meritele din domeniile: agricultură, industrie alimentară, silvicultură, ape şi protecţia mediului, respectiv activitatea didactică şi de cercetare din domeniile amintite.

Insigna - Cutezătorii

Cu rucsacul în spate pe cărări de munte. La cort sau în cabană, în caz de vreme nefavorabilă. Trezirea la 7:00 dimineaţa şi culcarea la 22:30. Aşa se desfăşurau în urmă cu mulţi ani Expediţiile Cutezătorii, similare cu taberele la munte din zilele noastre. Diferenţa constă în faptul că Expediţiile Cutezătorii se desfăşurau sub girul Organizaţiei Naţionale a Pionierilor, iar pe lângă drumeţiile pe munte, în căutare de comori etnografice sau de altă natură, pe lângă tehnicile de campare şi de supravieţuire care se învăţau, în regulamentul expediţiilor erau stipulate şi adunările pioniereşti, unde se recitau şi se cântau diverse versuri despre tovarăşul Nicolae Ceauşescu, despre patrie şi partid. În afară de experienţă, pionierii aveau un Jurnal de bord, care cuprindea poveşti şi imagini din expediţie şi cu care participau la competiţia "Expediţiile Cutezătorii". Ei puteau câştiga Marele trofeu "Busola de Aur", dar şi trofee mai mici, precum "Chemarea Munţilor", "Cutezătorii", "Mioriţa", "Sfinxul Carpaţilor", "Genţianele", "Egreta de fildeş" ş.a, în urma unei competiţii organizate la nivel naţional. Dacă vremea nu era favorabilă, atunci cei care participau la expediţie dormeau în cabane sau în refugii. Fiecare echipaj avea un profesor comandant, dar şi un căpitan, respectiv un secund din rândul pionierilor. Toţi copiii aveau funcţii bine definite încă de la plecare, fotocineast, fotoreporter, bucătar, geograf, ecolog, botanist etc. Expediţiile aveau câte un scop foarte clar definit dar şi un regulament. Iată câteva extrase din regulament;. "Toţi membrii echipajului trebuie să obţină confirmarea perfectei lor stări de sănătate prin aviz medical scris. Fiecare echipaj va fi dotat cu truse medicale şi va fi temeinic instruit de un medic în ceea ce priveşte: alimentaţia, dozarea efortului fizic, evitarea accidentelor, prevenirea şi tratarea muşcăturilor de viperă". "Dovedindu-se grijă deosebită pentru marile valori ale tezaurului nostru artistic, istoric şi documentar, eventualele descoperiri arheologice sau obiecte etnografice de valoare deosebită vor fi numai fotografiate, descrise pe fişe speciale şi semnalate organelor de specialitate ale Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste". (sursa - Jurnalul.ro)

Cutezătorii mai era și denumirea unei publicații pentru copii, un nume ce spune o poveste pentru fiecare și mai ales un nume care se asociază imediat, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, cu vârsta copilăriei. S-ar zice că nimic nu-i nou sub soare. Cutezătorii a fost și pe vremea copiilor de ieri, astăzi părinți, și continuă „să copilărească” și pentru cei care azi își trăiesc copilăria. Multe lucruri s-au schimbat de atunci, de când actualii părinți, chair și bunici au fost și ei copii, dar multe au rămas la fel: bucuria jocului, spontaneitatea, curiozitatea și dorința de explorare nu și-au epuizat resursele pentru copiii de acum. Încercând să se adapteze prezentului, dar neirosind nimic din nostalgia vremurilor în care jocul dicta regula, echipa redacțională îi introduce pe copii și tineri și pe toți cei care se simt bine într-o lume a informației, în lectura unor subiecte variate, pe teme de actualitate culturală sau valoroase oricând, pentru orice generație. Conceptul grafic este și el în acord cu cerințele unei formule cutezătoare și susține vizual conținutul. Revista Cutezătorii are ca parteneri în proiectele sale educaționale Ministerul Educației și Cercetării, firme de profil, asociații și organizații non-guvernamentale, parteneri media care, împreună, contribuie la crearea unui climat mai civilizat și mai sănătos pentru copiii de azi și de mâine. Publicația copilăriei este prezentă în rețeaua școlară, la nivel național. Lunar, cititorii revistei (8 - 15 ani și nu numai) își regăsesc subiectele preferate și le descoperă cu ajutorul îndrumătorilor. Revista "Cutezătorii" se produce de căre Editura Explorator Ploiești și este marcă înregistrată la OSIM.

Insigna - Campion județean (rugby)

Rugby, scris și rugbi este un sport cu minge ovală, originar din Anglia. Numele jocului provine de la orașul englez omonim, locul unde s-au formalizat prima dată regulile acestui sport. Mingea cu care se joacă rugby-ul este de formă ovală, motiv pentru care sportul mai este uneori numit „sportul cu balonul oval”. Cele două variante principale sunt rugby în 15 sau rugby în 8 jucători. Rugby se joacă pe un teren dreptunghiular având dimensiunile de 144 × 70 metri maximum, de cele mai multe ori acoperit cu gazon. „Butul” (poarta), sub formă de H, este constituit din doi stâlpi paraleli de 3,4 m în înălțime, la o distanță de 5,6 m, cu o bară transversală aflată la 3 m de sol. Un meci durează 80 de minute, în două reprize de 40 de minute și o pauză de 15 minute. Obiectivul jocului este de a câștiga puncte prin: purtarea și culcarea mingii în terenul de țintă advers (eseu); trimiterea mingii cu piciorul printre buturile adverse; eseu: 5 puncte; transformarea eseului: 2 puncte drop-gol (lovitură de picior căzută): 3 puncte; lovitura de pedeapsă: 3 puncte. Mingea se poate pasa numai înapoi cu mâna, sau și înainte, dacă este lovită cu piciorul. Echipa adversă poate să recupereze mingea printr-un placaj. De obicei asta înseamnă că unul sau mai mulți jucători din echipa opusă prind pe jucătorul aflat în posesia mingii și îl blochează la pământ.

Jeton masonic - Speranța "Comitet"

Produsul medalistic de mai sus este un jeton masonic unifață – Speranța-comitet. Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. În câmpul jetonului de mai este reprezentată o carte deschisă (biblia) și periferic circular este aplicată inscripția: “SPERANȚA - COMITET”. Piesa este confecționată din metal comun argintat, are forma rotundă diametrul de 23 milimetri și poate fi admirată în colecția Muzeului de Istorie Națională a României. Nu există informații cu privire semnificația și modul de folosire a acestui jeton.

Există și alte simboluri masonice care apar frecvent pe bijuterii, medalii și decorații masonice ca de exemplu:

Compasul – dedicat tuturor masonilor, semnificând Spiritul
Echerul – dedicat doar Marelui Maestru, semnificând Materia, Spațiul, Echilibrul, fără el masonii nu pot șlefui “piatra brută”
Steaua în cinci colțuri (pentaclul) – semnifică Lumina, Inteligența. Știința
Ramurile de accacia – semnifică Reînnoirea, Metamorfoza, Inocența
Litera G – se referea inițial la Geometrie - știința sacră transmisă, azi cu ample și misterioase încărcături ezoterice.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

_____________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII