Epaminonda's Blog.....: CLERMONT SUR BERWINNE

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea belgiană CLERMONT SUR

BERWINNE, municipalitatea THIMISTER-CLERMONT, provincia

LIEGE, regiune VALONIA, din vremuri diferite, dar și două

vechi trimiteri poștale ilustrate

Primăria

Fântâna și Primăria

Piața

Biserica

Vechiul castel

Castelul Crawhez

O intrare în localitate

Trimiteri poștale

xxx

O CARICATURĂ

DE COSTEL PĂTRĂȘCAN

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL SIBIU

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Teatrul de păpuși Sibiu

Teatrul de păpuși din municipiul Sibiu, denumire actuală Teatrul Gong, este principala instituție de cultură sibiană dedicată copiilor și tineretului, fiind situată pe Strada Alexandru Odobescu, la nr.4. Clădirea s-a construit în anul 1937 după planurile arhitectului Ernst Sontag, ca sală de sport pentru Gimnaziul Evanghelic. Din 1946 aici a funcționat cinematograful Victoria, redenumit ulterior Tineretului. În data de 21 decembrie 1949 la etaj s-a instalat Teatrul de Păpuşi "Licurici" care un an mai târziu a devenit proprietarul sediului. Din anul 1997 instituția a primit numele Teatrul GONG. Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG, din Sibiu,este o instituție publică de spectacole cu un repertoriu bogat, printre care se numără spectacole de animație, cu păpuși şi cu actori la vedere. Fiind una dintre primele instituţii profesioniste de gen din ţară, Teatrul Gong se ocupă de educaţia şi formarea artistică a copiilor şi tinerilor folosind cele mai noi şi diverse forme de exprimare ale artei teatrale şi ale animaţiei, printr-o gamă de spectacole de diferite complexități şi cu multiple problematici, pornind de la educaţie până la divertisment. Creându-şi propria individualitate şi recunoaştere pe plan naţional, prin parteneriatele şi proiectele sale internaţionale, Teatrul Gong își susține atât caracterul unic, cât și popularitatea, ajungând să reprezinte România la cele mai importante evenimente culturale din Europa, America, Africa şi Asia. Importanţa acestei instituţii o constituie şi faptul că este singurul teatru din România ce deține o secţie germană de teatru de animaţie pentru copii, care funcţionează încă din anul 1950.

Insigna turistică și sportivă - Hai la drum - Mediaș (orientare turistică)

Istoria orientării turistice isi are originile la sfarsitul secolului al XIX-lea in Suedia. Termenul original de orienteering, corespondentul englezesc al orientarii turistice, a fost folosit pentru prima oara in 1886 si inseamna traversarea unui teren necunoscut cu ajutorul unei harti si a unui compas. In Suedia, orientarea s-a dezvoltat din antrenamentele militare ale navigarii pe teren intr-un sport de competitie adresat intai ofiterilor militari, apoi civililor. Prima competitie de orientare sportiva destinata ofiterilor a vaut loc pe 28 mai 1893 in Stockholm. Prima competitie deschisa publicului s-a tinut in Norvegia pe 31 octombrie 1897, langa Oslo. Primul concurs international s-a tinut in anul 1932, intre Suedia si Norvegia, tot langa Oslo. Inca de la inceput, locatiile pentru orientare turistica au fost alese in principal pentru frumusetea naturala sau creata de oameni. Sportul si-a castigat popularitatea in timpul anilor ’30. Pana in 1934, peste un sfert de milion de suedezi erau practicanti iar orientarea turistica s-a extins si in Finlanda, Elvetia, Ungaria si Uniunea Sovietica. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, sportul s-a extins in intreaga Europa dar si in Asia, America de Nord si Oceania. In 1959, in Suedia a avut loc o conferinta internationala la care au participat reprezentanti din 12 tari ale lumii. Ca urmare a acestei conferinte, in anul 1961, 10 organizatii naționale europene de orientare fondeaza IOF (International Orienteering Federation). Pana in 2006, 67 de organizatii nationale de orientare sportiva erau membre ale IOF. In 1962, are loc primul Campionat European de Orientare, organizat in Norvegia, la care participa 9 tari, iar in 1966, se desfasoara primul Campionat Mondial de Orientare eveniment la care au participat 12 tari.

In Romania, orientarea s-a desfasurat si inainte de 1989, in mod organizat si fara ca cineva sa fie fortat sa o practice. Nu exista o federație națională de orientare turistică dar exista FRTA (Federatia Romana de Alpinism si Turism) in cadrul careia erau mai multe comisii printre care si Comisia Centrala de Orientare. Aceasta comisie se ocupa cu organizarea Campionatelor de Orientare din Romania si urmarea desfasurarea Cupelor organizate la nivel national de catre cluburile din tara. Data de 26 Octombrie 1947, este considerată ziua de naştere a orientării turistice din România. La această dată, după ce luase la cunoştinţă de orientarea turistică din Ungaria, Davidhazy Coloman Arad, organizează sub egida Organizaţiei Sportului Popular (OSP) şi a Societăţii de Gimnastică din Arad, primul concurs de orientare turistică din România, organizat pe dealurile din împrejurimile Lipovei. La prima ediţie a Cupei Zarandului din 1947, au luat parte 15 echipe mixte compuse din câte 3 turişti, din sindicatele şi şcolile din Arad, pe parcursul unei singure etape de zi. Acest eveniment a reprezentat de fapt nasterea acestei discipline sportive in tara noastra. Disciplina sportivă Orientare turistică înseamnă deplasare (mers vioi și alergare, câțiva kilometri buni) prin păduri, prin trasee necunoscute dar marcate, folosind doar busola și o harta sumară a locului.

Mediaș, în limba latină - Media, în limba germană – Mediasch, în limba maghiară – Medgyes, în dialectul săsesc - Medwesch sau Medveš, este un municipiu și al doilea oraș ca mărime din județul Sibiu, care includ eși satul Ighișul Nou. Este situat în bazinul mijlociu al râului Târnava Mare la distanța de 55 km de Sibiu, 39 km de Sighișoara și 41 km de Blaj. În perioada romană pe teritoriul localității a existat castrul roman Media. Prima mențiune documentară, apare în anul 1267, sub numele Mediesy. Acest nume poate fi legat de numele unui trib secuiesc din secolul al IX-lea. În secolele al XII-lea – al XIII-lea, regii Ungariei au așezat în zona Mediașului coloniști germani, cunoscuți sub numele de sași. În anul 1318 sașii din Mediaș și cei din Șeica Mare au fost scutiți de obligația de a participa la oastea regală, obținând totodată și unele privilegii fiscale. În anul 1402 regele Sigismund de Luxemburg a eliberat scaunele Mediaș și Șeica de sub jurisdicția comitetului secuilor. Redau mai jos câteva repere calendaristice din istoria municipiului Mediaș:

1359 - Mediașul este numit pentru prima dată oraș (civitas).
1457 - Prima mențiune a breslei croitorilor și a celei vânzătorilor de postav din Mediaș.
1487 - Prima mențiune a breslei croitorilor și a celei vânzătorilor de postav din Mediaș.
1501 – În Mediaș existau deja 6 bresle
1552 – Orașul devine sediul judelui regal al scaunelor Mediaș și Șeica.
1586 – Este amintită “Schola civitatis” (Școala orașului).
1599 - Dieta întrunită la Mediaș l-a ales ca principe al Transilvaniei pe cardinalul Andrei Bathory.
1816 – 1824 – S-a construit Școala de fete
1826 – S-au construit Biserica Înălțarea Domnului și Școala greco catolică de către episcopul Ioan Bob
1863 – S-a introdus iluminatul electric
1872 – Inaugurarea gării Mediaș
1893 - Înființarea Cooperativei de economii și credit. Primele legături telefonice la Mediaș. Începe să apară “Mediascher Wochenblatt” (Foaie săptămânală medieșană).
1902 - Se construiește un spital orășenesc cu 32 de paturi.
1908 - Transformarea spitalului și mărirea capacității la 160 de paturi. Construirea unei școli catolice elementare și a unei școli românești unite.
1910-1912 - Construirea liceului Stephan Ludwig Roth.
1911 - Construirea Școlii ortodoxe românești. Începutul exploatării gazului metan la Mediaș.
1935 - 28 Iulie - Sfințirea Catedralei ortodoxe cu hramul “Sf. Mihail și Gavril”.
1963-1965 - Se construiește noua gară.
1970 și 1975 – Mari inundații lovesc orașul Mediaș

Pe teritoriul orașului au fost identificate, prin descoperiri fortuite, cercetări de suprafață și săpături sistematice, mai multe așezări rurale. La recensământul din anul 2011 municipiul număra 47204 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 55153 locuitori), dintre care: români – 76,73%, maghiari – 9,63%, romi – 4,04%, germani – 1,48% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului sibian Mediaș se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 71,55%, romano catolici – 3,42%, reformați -5%, penticostali – 1,59%, greco catolici – 3,68%, unitarieni – 1% și restul – nedeclarată sau altă religie. Încă din vechime orașul Mediaș un centru important de exploatare a gazului metan. În secolul al XIX-lea, vechile centre meșteșugărești de aici s-au transformat în fabrici și s-au produs aici primul cristal și primul email românesc. Fabricile cele mai cunoscute sunt: Emailul, Vitrometan, Relee, Alex Rom, Medimpact, Salconserv, Felam, Armax-Gaz, Magnet, Romgaz, Romanelec, Transgaz, Dafora etc. Sistemul de transport public din Mediaș este compus din autobuze și troleibuze. Prin Mediaș trec drumurile naționale DN14 și DN14A. Orașul este racordat la rețeaua feroviară din anul 1872, cu stație pe magistrala Teiuș-Brașov. Mediașul este un oraș pitoresc în care se simte îmbinarea dintre vechi și nou, cu o alternanță de stiluri arhitectonice, de la gotic la cel renascentist și neoclasic, la baroc și secession (Jugendstil). „Civitas Mediensis” și-a conservat trecutul istoric în 17 turnuri și bastioane, ziduri multiseculare înalte de peste 7 metri, 3 porți principale și 4 secundare de acces în vechea cetate. Biserica fortificată Sfânta Margareta deține un ansamblu valoros de picturi murale gotice, iar turnul are un ceas care indică fazele lunii. Această biserică este importantă și pentru că aici a fost închis domnitorul Țării Românești, Vlad Țepeș, în anul 1476, în urma unui conflict cu regele Ungariei, Matei Corvin. Tot aici principele transilvănean Ștefan Bathory a fost ales în funcția de rege al Poloniei.Centrul istoric al orașului apare ca un muzeu în aer liber. Monumentele medievale din piața castelului sunt unice în Transilvania. Orașul are o vechime de peste 7 secole, fiind menționat pentru prima dată, într-un document istoric în anul 1267, astfel fiind unul din cele mai vechi orașe ale României. Printre obiectivele turistice, putem menționa Turnul Croitorilor, Turnul Trompeților, Turnul Clopotelor, Casa Schuller (1588) Turnul Forkesch, Turnul Pietrarilor, Turnul Fierarilor. Complexul Arhitectural Franciscan din Mediaș include biserica și mănăstirea franciscană, care, în jurul anului 1444, au fost construite de ordinul franciscan. Complexul adăpostește exponate de mare valoare: tezaurul de la Șeica Mică, tezaurul de la Panade, diverse piese de ceramică populară. În anul 2010 existau în oraș 10 școli generale și 5 instituții de învățământ liceal.

Expoziția națională de maximafilie

cu participare internațională - Sibiu - MMXV (2015)

SIBIUMAX 3 - 5 septembrie 2015

Dicționarul explicativ al limbii române (DEX) oferă trei explicații noțiunii de maximafilie.

Colecționare de cărți poștale cu o temă care se regăsește în marcaj și în obliterare
Colecționare de cărți poștale ilustrate pe care se găsesc aplicate mărci și ștampile în strânsă concordanță de subiect, loc și timp cu ilustrația
Ramură a filateliei care se ocupă cu colecționarea de ilustrate maxime

Concluzionând, reiese că maximafilia este una dintre ramurile filateliei, care insumeaza preocuparile unui filatelist, cartofil si marcofil (colectionar de stampile). Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca ilustrata maxima sunt stricte: marca postala sa fie fara defecte, sa aiba putere de francare prin corespondenta; cartea postala sa prezinte cea mai buna concordanta posibila cu subiectul timbrului; stampila sa fie in dubla concordanta cu marca aplicata pe cartea postala: de loc (numele localitatii unde ea este aplicata, trebuie sa aiba o legatura directa cu subiectul marcii) si de timp (data de pe stampila sa fie cat mai apropiata de data emiterii timbrului).

Turnul Sfatului din Sibiu (în limba germană Hermannstädter Ratsturm) este un turn pe sub care este un gang de trecere între Piața Mare și Piața Mică. El a fost construit în secolul al XIII-lea, la parterul său aflându-se poarta de intrare în cea de-a doua centură de fortificații a orașului. În decursul timpului, a suferit mai multe refaceri, care i-au alterat forma inițială. Turnul actual nu mai păstrează din construcția inițială decât doar nucleul ridicat până la înălțimea întâiului etaj. El a fost refăcut de mai multe ori în decursul timpului, fiind supraînălțat și înglobat unui grup de construcții. Etajele superioare ale turnului s-au prăbușit la 17 februarie 1585 și l-au îngropat sub ziduri pe pictorul Johann David ce lucra la zugrăvirea bolții. Ca urmare, în perioada 1586-1588 s-au efectuat o serie de lucrări ample de reconstrucție. Acoperișul turnului, în formă piramidală ascuțită cu patru turnulețe la colțuri a fost reparat de mai multe ori în secolul al XVIII-lea, prima dată în anul 1719 de către Magistratul orașului apoi in anul 1750, când s-a luat decizia înlocuirii acoperișului în formă piramidală ascuțită cu unul mai ieftin, scund. După cum reiese din acuarela Târgul anual de la Sibiu în 1789 a pictorului Franz Neuhauser, acoperișul turnului era construit în formă piramidală scundă, cu ruptură de pantă, cu patru turnulețe la colțuri. Și acesta a fost înlocuit între anii 1824-1826 când s-a adăugat ultimul etaj și s-a refăcut acoperișul care a căpătat forma actuală, de bulb. Turnul Sfatului a fost restaurat complet în perioada 1961-1962, în interiorul său organizându-se expoziția "Aspecte din istoria Sibiului". În decursul timpului, turnului i s-au dat diferite utilizări. Astfel a fost utilizat ca turn de poartă, depozit de grâne, ca foișor de foc (punct de observație a incendiilor), ca închisoare și chiar, pentru o vreme, ca muzeu de științe naturale (pe la mijlocul secolului al XIX-lea). În acest moment, turnul este folosit pentru diferite expoziții și ca punct de belvedere, de la nivelul superior al turnului vizitatorii putând să vadă întregul oraș Sibiu și culmile munților Făgăraș. Turnul Sfatului este o clădire cu șapte etaje retrase succesiv, având fațadele marcate prin deschideri înguste de forma unor metereze. Edificiul este susținut de contraforturi înalte, care se retrag în trepte, pe laturile dinspre Piața Mare și Piața Mică. În contraforturile de pe latura sudică a turnului sunt încastrați doi lei reprezentați în relief, despre care se presupunea că făceau parte din structura originală a turnului, dar care par a fi sculptați în perioada Renașterii (ultima treime a secolului al XVI-lea). La parter se află o amplă trecere boltită care face legătura între Piața Mică și Piața Mare. De asemenea, în 1930 a fost deschisă o nouă trecere boltită pe sub turn, în partea dreaptă, prin demolarea unei părți din clădirea învecinată aflată în Piața Mare nr. 2. Accesul în interiorul turnului se face pe o ușă de mici dimensiuni, amplasată în Piața Mică. De aici se urcă pe o scară îngustă, în spirală, care duce la etajele superioare. La etajul VI se află mecanismul orologiului, având cadrane pe toate cele patru laturi ale turnului, în timp ce la ultimul etaj a fost organizat un punct de belvedere asupra orașului vechi.

Podul Minciunilor din Sibiu, un adevărat simbol al orașului, a fost construit în anul 1859, fiind cel de-al doilea pod din Europa realizat din fontă turnată și primul din spațiul românesc. Aflat încă în serviciu, acesta leagă cele două sectoare ale Pieței Mici sibiene, permițând legătura dintre Orașul de Jos și Orașul de Sus. Deoarece podul nu a fost construit pe piloni de sprijin, el a fost denumit în germană Liegenbrücke, în traducere, podul culcat. Localnicii au început să-l numească podul minciunilor deoarece în dialectul săsesc cuvântul culcat (lugenmarchen) este omonimul cuvântului minciună. Podul are două balustrade metalice formate din 8 panouri cu cercuri cu decor radial, goticizant. Podul prezintă o singură deschidere de 10,40 m, formată din patru traverse metalice arcuite, asamblate la cheie prin bulonare și decorate cu rozete și cu câte un brâu de elemente înscrise în cercuri.Arcele au secțiune constantă (circa 50 x 10 cm) cu ornamente vegetale sau geometrice de factură neogotică. Traversele metalice arcuite din partea de sud au cercurile cu diametru maxim decorate cu stema orașului iar cele din partea de nord poartă inscripțiile “1859”, respectiv “FRIEDRICHS HÜTTE”.De o parte și de alta a podului, înspre sud și nord, pe marginile de piatră ale pasajului pietonal de sub pasarelă se află patru corpuri de iluminat din fontă turnată.Podul din fontă este turnat in anul 1859, la turnătoria din Filia, Covasna. Acesta a fost montat la Sibiu în anul următor, fiind deschis în mod oficial la 17 decembrie 1860. Din punct de vedere cronologic, acest pod (de fapt o pasarelă pietonală) este al treilea pod din fontă construit pe teritoriul de azi al României, primul fiind construit în 1833 peste râul Timiș, la intrarea în Caransebeș, în timp ce al doilea pod a fost construit în 1841 la Lugoj și s-a prăbușit doi ani mai târziu sub greutatea unei cirezi de bivoli. Acest pod a servit inițial, după spusele localnicilor, pentru circulația căruțelor. Autoritățile orașului au amenajat o promenadă superioară pe pod și una pe sub pod, ambele fiind luminate de felinare. Felinarele de pe promenada superioară și-au schimbat forma în decursul timpului. La început, pe suporții de la marginile balustradelor era câte un singur felinar, pe care autoritățile maghiare le-au schimbat cu felinare fără pereți de sticlă și cu însemnul regalității (o coroană aflată deasupra acoperișului). După Marea Unire s-au menținut felinarele existente anterior, tăindu-se doar coroana de deasupra. Ulterior, s-a modificat suporții de fontă pe care s-au amplasat câte două felinare. În octombrie 2006, firma germană Alfred Kärcher Gmbh & co. KG, specialistă în proiectele de restaurare, a curățat și restaurat Podul Minciunilor. Specialiștii restauratori au acordat o atenție deosebită păstrării patinei fontei, aceasta fiind curățată cu gheață uscată și protejată cu un strat de zăpadă carbonică întărită. Lucrarea a fost executată gratuit, fiind considerată o "sponsorizare culturală" pentru Sibiu, oraș declarat Capitală Culturală Europeană a anului 2007. Podul Minciunilor din Sibiu ascunde patru dintre cele mai frumoase legende care circulă de peste 140 de ani pe aceste meleaguri. Se spune de exemplu că acest pod era traversat în special de tinerii îndrăgostiți care își jurau iubire pe veci. Fetele jurau de asemenea că sunt fecioare, dar după noaptea nunții bărbații aveau să constate că acestea de fapt au mințit. Drept pedeapsă, fetele erau aruncate de pe pod. O altă legendă spune că dacă cineva spune o minciună în timp ce traversează, podul se cutremură până când îl aduce pe mincinos cu picioarele pe pământ.Tot despre Podul Minciunilor din Sibiu se spune că era un loc obișnuit de întâlnire pentru tinerii care studiau la Academia Militară. Aceștia își dădeau întâlnire cu fetele aici, dar apoi nu mai apăreau, lăsându-le pe tinere să aștepte degeaba. O altă legendă spune că podul era străbătut adesea de negustori care obișnuiau să îi mai înșele pe localnici. Atunci când un astfel de negustor era prins, localnicii îl aruncau pe comerciantul mincinos de pe pod.

Insigna turistică - Sibiu (Pasajul scărilor)

Pasajul Scărilor din Sibiu este un pasaj de piatră și cărămidă, ce a fost construit în secolul al XIV-lea și făcea partea din cea de-a treia centură de fortificații a orașului. Incinta a III-a a ansamblului fortificațiilor orașului medieval Sibiu, din care fac parte Turnuri de apărare, Turnul Dulgherilor, Turnul Olarilor, Turnul Archebuzierilor, Turn de Poartă și curtine edificate în perioada 1357-1366, a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Sibiu din anul 2004. Printre elementele componente ale acestei incinte se află și Pasajul Scărilor, lângă incinta bisericii evanghelice. Orașul Sibiu a început să se dezvolte după întemeierea Prepoziturii Sibiului, în anul 1191 și mai ales în urma diplomei lui Andrei al II-lea din 1224, prin care Sibiului i-au fost conferite o serie de drepturi și privilegii de natură economică și social-politică. Ca urmare a dezvoltării urbane, au fost amplificate fortificațiile care s-au extins înspre nord-est, înglobând și actuala Piață Mică Invazia tătară din 1241-1242 a demonstrat că sistemele de fortificații existente în Transilvania se aflau într-un stadiu incipient și nu puteau face față asediilor. Pentru a crește capacitatea de apărare a orașului s-au construit noi centuri de apărare, fiind extinse zidurile Orașului de Sus. Unii istorici presupun că Pasajul Scărilor ar fi fost construit prin secolul al XIII-lea, dar majoritatea specialiștilor cred că, abia la începutul veacului al XIV-lea, primarul Marcus Pemfflinger a dispus construirea pasajului. Pasajul Scărilor, cunoscut și sub numele de “Zidul cu ace”, a fost construit din piatră și cărămidă și făcea legătura între Orașul de Sus și Orașul de Jos, prin două ramificații de scări și arcade ce înconjurau zidurile cetății din jurul Bisericii Evanghelice. Orașul de Sus era protejat printr-un zid de apărare, în două terase, înalt de circa 10 m, susținut prin contraforturi masive ce se sprijină în arcuri butante pe clădirile Orașului de Jos, multe dintre ele cu o vechime de șase secole. Cele două ziduri se întâlnesc în partea superioară a pasajului. Pasajul se termină în partea de sus, la întretăierea cu strada Odobescu, cu Turnul de Poartă și cu Primăria Veche, astăzi Muzeul de Istorie din cadrul Muzeului Național Brukenthal. Pasajul a fost restaurat în anul 1860 și apoi în 2006, când Primăria municipiului Sibiu a investit 3000000 de lei pentru consolidarea solului, refacerea zidăriei, respectiv așternerea pavajului pe scări, în locul pietrelor cubice. Pasajul este mărginit de patru case, nr.1-4, ce au fost construite în secolele al al XV-lea – al XVI-lea, modificate în secolul al XVIII-lea și restaurate în anul 1860, și ele declarate monumente istorice.

Jeton pentru accesul în Ștrandul din Ocna Sibiului

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesa de mai sus este un jeton metalic dodecagonal, cu diametrul exterior de 24 milimetri, care are atât pe avers cât și pe revers lipite câte o bulină de hârtie albastră. Acest se jeton s-a distribuit în anul 2018, copiilor care intrau la Ștrandul Băile Ocna din orașul Ocna Sibiului, județul Sibiu. Cu acest jeton ei făceau dovada că au plătit biletul de acces atunci când mai ieșeau afară din incinta ștrandului și reveneau ulterior.

Ocna Sibiului, denumiri vechi Vizocna, Ocna-Sibiului și Ocna, în dialectul săsesc Salzbrich, Zâltsbriχ, în germană Salzburg și în maghiară Vízakna este un oraș-stațiune din județul Sibiu care mai include și satul Topârcea. Orașul este situat la 15 km nord de Sibiu, pe valea pârâului Vișa, într-o regiune înconjurată de păduri de stejari seculari și cu un subsol bogat în sare. Prima atestare documentară a localității parvine din anul 1263. Prima stațiune balneară a fost înființată aici în anul 1845, și, de atunci, Ocna Sibiului și-a atras renumele datorită lacurilor heliotermice formate pe locul unor vechi mine de sare surpate. Pe masivul de sare se află vreo 14 lacuri sărate, foste ocne prăbușite, (Horea, Cloșca, Crișan, Pânzelor, Lacul fără fund, Avram Iancu, Brâncoveanu, Ocnița, Rândunica, Mâțelor, Lacul Verde, Lacul Auster, Lacul Negru și Lacul Gura Minei). O trăsătură specifică lacurilor sărate este stratificația apei, salinității și temperaturii. La suprafața lacului se găsește o pânză de apă dulce permanentă, iar la adâncime stratul de apă sărată care acumulează permanent căldură. Multe dintre ele au o concentrație de sare de 260 grame/litru. Climatul temperat, aerul bogat in aerosoli, temperatura anuală mult peste media din această parte a țării și recentele renovări ale ștrandului, au adus din nou stațiunea la faima din trecut. Ocna Sibiului prezintă și interes arheologic, aici fiind descoperite unelte din epoca bronzului (1900-800 î.C.), care sunt expuse la Muzeul Bruckenthal din Sibiu. În Ocna Sibiului funcționează ca structură turistică permanentă Complexul Balnear Ocna Sibiului, alcătuit din două hoteluri, un restaurant, o bază de tratament și o bază de agrement. Pavilionul băilor din Ocna Sibiului este o clădire monument istoric. Alte atracții turistice din acest oraș sunt: biserica reformată
calvină (anul 1204), biserica “Brâncoveanu de Sus” (anul 1701) și biserica romano catolică Sf. Ioan Nepomuk (prima jumătate a secolului al XVIII-lea). La recensământul din anul 2011 orașul număra 3562 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 84,25%, maghiari – 9,12% și restul - necunoscută sau altă etnie. Structura confesională actuală a localității se prezintă aproximativ astfel: ortodocși - 82,08%, reformați – 8,14%, romano catolici – 1,4% și restul – nedeclarată sau altă religie. Sus am postat stema orașului și o poză cu Primăria orașului.

Sibiu, arhaic Sibiiu, popular Sâghii, (în germană Hermannstadt, în maghiară Szeben, Nagyszeben, în latină Cibinium) este reședința de județ și cel mai mare municipiu al județului Sibiu, România. Sibiu este un important centru cultural și economic din sudul Transilvaniei, cu o populație de aproximativ 155000 de locuitori. În vremea romană, zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis sau Cibinium, de aici derivând numele râului ce trece prin oraș (Cibin) și denumirea românească a orașului. În zona actualului cartier Gușterița a existat o așezare romană numită Cedonia. Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi așezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea de către coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune a cetății este făcută în anul 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1223. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Sibiu, iar jos câteva dintre cele mai frumoase și mai reprezentative monumente de cultură și arhitectură sibiană, din vremuri diferite.

Primăria

Cercul militar

Aeroportul

Prefectura

Banca Albina

Biserica romano catolică

Muzeul Brukhenthal

Hotelul Bulevard

Biserica evanghelică

Catedrala mitropolitană

Județul Sibiu este situat în sudul provinciei istorice Transilvania, în podișul cu același nume, la nord de Carpații Meridionali, în România. Reședința de județ este municipiul Sibiu. Județul se întinde pe suprafața de 5432 kilometri pătrați și numără aproximativ 425000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 2 municipii - Sibiu și Mediaș, 9 orașe - Avrig, Agnita, Cisnădie, Dumbrăveni, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Săliște, Tălmaciu, Copșa Mică și 53 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Sibiu, iar jos câteva dintre monumentele istorice și arhitectonice inconfundabile ale județului, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.