Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI

Pătârlagele (în trecut Pătârlagi) este un oraș din județul Buzău (anul 2004), care include și localitățile: Mușcel, Poienile, Sibiciu de Sus, Stroiești, Valea Lupului, Valea Sibiciului, Valea Viei, Calea Chiojdului, Crâng, Fundăturile, Gornet, Lunca, Mănăstirea și Mărunțișu, ce este situat în Depresiunea Pătârlagele, pe cursul superior al râului Buzău. Orașul este străbătut de șoseaua națională DN10 care leagă Buzăul de Brașov, precum și de calea ferată Buzău- Nehoiașu, deschisă în 1908, care leagă Pătârlagele de Buzău, cale ferată pe care diferitele localități componente ale orașului sunt deservite de stațiile Mărunțișu, Pătârlagele și Valea Sibiciului. La recensământul din anul 2011 orașul număra 7304 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 8290 locuitori) dintre care: români – 95,83% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului buzoian Pătârlagele astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 95,72% și restul – nedeclarată sau altă religie. Prima atestare documentară a localității Pătârlagele datează din anul 1573 dar se pare că localitatea există încă din secolul al XII-lea. Nouă obiective din orașul Pătârlagele sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Buzău, ca monumente de interes local:

Trei situri arheologice: Dealul Burdușoaia – Sibiciul de Sus, Platoul Podei și de pe culmea Chichilău de la Valea Lupului și Valea Viei
Cinci monumente de arhitectură:
Biserica de lemn „Sfântul Gheorghe” (secolul al XVIII-lea) din satul Gornet;
Biserica „Sfinții Voievozi” (secolul al XIX-lea) din satul Mărunțișu;
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” (1794) din satul Sibiciu de Sus;
Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” (1666) din Valea Muscelului;
Hanul vechi (1870–1875) din satul Poienile.
Un monument funerar - crucea de piatră din secolul al XIX-lea, aflată în grădina lui C. Ruptureanu din satul Lunca.

În curtea bisericii cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi” din localitatea Crâng a fost ridicată în anul 2001 o troiţă din lemn, susţinută de un soclu masiv circular, din piatră, dedicată eroilor satului. Nu sunt înscrise numele eroilor.

In centrul localităţii Pătârlagele, pe partea dreaptă a şoselei Buzău-Braşov, a fost ridicat un monument dedicat eroilor din Primul Război Mondial. Pe un soclu în plan pătrat, în trepte, surmontat de un piedestal în formă de trunchi de piramidă, se înalţă statuia de bronz, rond-bosse, a unui militar român cu pieptul plin de decoraţii, semn al vitejiei de care a dat dovadă în luptă. La baza piedestalului, în rame profilate, sunt montate sculpturi din bronz care redau scene specifice campaniilor militare. Soclul a fost realizat de arhitectul V. Paşcanu, iar sculpturile aparţin sculptorului Dimitrie Măţăoanu. Pe spatele soclului, o inscripţie precizează că “S-a înălţat acest monument în 1928, luna iunie. Banii s-au adunat prin subscripţie publică din iniţiativa şi străduinţa generalului de divizie Ioan Jitianu”. Pe faţadă, o altă inscripţie ne spune că a fost ridicat în memoria “Celor care s-au jertfit pentru patrie”. Iniţial, monumentul a avut fixată o placă pe care erau înscrise numele eroilor căzuţi în Războiul de Reîntregire, care, în 1947 a fost profanată, placa fiind spartă şi înlăturată. Printre eroi se numără şi Constantin Şt. Stătescu, născut la 10 februarie 1881 la Gornet, învăţător la Sibiciu, mort în 1916 la Valea Călugărească şi reînhumat după 7 ani la biserica din satul natal. În locul ei s-a montat o placă din marmură albă cu următoarea inscripţie: "Eroii din comuna Pătârlagele care şi-au jertfit viaţa în luptele contra fascismului german, 1944-1945” Au fost înscrise doar numele a trei eroi din satul Valea Viei, consăteni ai primarului de atunci. După 1989 s-a luat iniţiativa restaurării monumentului, din păcate nefinalizată încă.

În faţa şcolii din localitatea Mărunțișu se înalţă monumentul eroilor, un obelisc susţinut de un masiv soclu de formă pătrată, înconjurat de stâlpi legaţi între ei cu lanţuri de fier. Inscripţia ne spune că a fost ridicat „În amintirea eroilor din satul Mărunţişu-Buzău morţi pentru făurirea României Mari”. Numele unora dintre eroii satului sunt înscrise pe faţa monumentului.

În faţa bisericii cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din localitatea Sibiciul de Sus, a fost ridicată, după 1989, o troiţă de lemn, ce aminteşte de eroii satului, fără a fi consemnate numele acestora.

În curtea bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din localitatea Valea Muscelului, s-a ridicat un monument-cruce, cu o coroană ce-i uneşte braţele, din piatră, „În memoria eroilor căzuţi în războiul de întregire 1916-1918. Donată de Mitu Ciobanu cu soţia sa Paraschiva. 1936”. Lateral dreapta şi pe spatele crucii sunt înscrise numele eroilor satului, iar lateral stânga sunt înscrise numele eroilor din satul Fundătura.

În faţa bisericii cu hramul “Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” din satul Valea Sibiciului, se află un monument cruce, din marmură, cu un mic soclu, susţinut de un postament din ciment mozaicat, “Ridicat în memoria eroilor de Drugea Mihai”. Pe faţada monumentului sunt înscrişi “Eroii neamului căzuţi în luptele pentru apărarea patriei”, din Războiul de Neatârnare şi Războiul de Reîntregire, cum precizează inscripţia.

xxx

O CARICATURĂ

DE COSTEL PĂTRĂȘCAN

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA JETOANE

DIN JUDEȚUL BACĂU

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Jeton - Administrații fabricii "Schitu Frumoasa" - 5 bani 1903

Jetonul prezentat mai sus a fosT emis de Administrația fabricii de cherestea „Obștea Bradul” din localitatea Schitu Frumoasa, județul Bacău, în anul 1903, după cum scrie pe ele. Satul Schitu Frumoasa aparține comunei Balcani situate în nordul Depresiunii Tazlău, fiind străbătută de șoseaua DJ 156A, la 50 km de Bacău, 40 km de Piatra Neamț și 25 km de Moinești. Drumul comunal 186 Balcani-Schitu Frumoasa permite acesul într-o zonă montană de o rară frumusețe. Primele documente care se cunosc și care se referă la așezări din teritoriul actual al comunei Balcani aparțin secolului al XV-lea. La 15 octombrie 1491 Ștefan cel Mare, după ce a cumpărat mai multe sate și terenuri de pe valea râului Tazlăul Mare, le-a donat Mănăstirii Tazlău. Legenda spune că Ștefan cel Mare ar fi avut aici o iubită foarte frumoasă, pe care o vizita des și de aici numele satului Frumoasa. În Anuarul Socec din anul 1912 este consemnată ca funcțională la Schitu Frumoasa fabrica de cherestea a lui Theiler Lipa, care deținea și un depozit de lemne de construcții la Târgu Ocna. Într-o listă a societăților cooperative de exploatare păduri, publicată în anul 1935 în Anuarul cooperației române 1928 – 1933 este consemnată și societatea „Bradul” din Schitu Frumoasa, cu 114 membri și vânzări de peste două milioane lei , cu un profit de circa 198 mii lei. Se poate presupune că jetoanele de la Schitu Frumoasa au fost emise pentru a fi utilizate ca înlocuitor de monedă măruntă pentru plata alimentelor sau a altor produse necesare la o cantină a muncitorilor forestieri organizată de administrația fabricii de cherestea din zonă. În privința monogramei TH, care ar putea lămuri enigma emitentului acestor jetoane, se presupune că cele două inițiale ar veni de la numele industriașului Herman Theiler, mare exploatator de pădure, din Moinești, cu afaceri și în domeniul petrolier. Acesta deținea o fabrică de cherestea în orașul Moinești. În septembrie 1903 statul a scos la licitație pentru tăiere peste 4500 de hectare de pădure brad și molid, în zona localității Schitu Frumoasa, după modelul celei din Moinești.

În 1931 Herman Theiler împreună cu alți asociați a fondat Societatea anonimă română pentru comerțul de combustibil și cherestea “Herman Theiler” având drept scop:

Comerțul și exploatarea lemnului de foc, comerțul de cărbuni, cocs, țiței și orice alt combustibil
Comerțul de cherestea și orice alte materiale de construcții, industria și exploatarea de păduri
A crea industrii în legătură directă sau indirectă cu obiectul societății
Nu există o dovadă certă că Herman Theiler ar fi emitentul acestor jetoane.

Pe aversul acestui jeton, în interiorul unui cerc perlat la exterior sunt reprezentate monogramat literele „H și T” iar în jurul grupului monogramat de litere, periferic circular, este aplicată inscripția: “ADM. FABRICEI SCHITU FRUMOASA”. Pe reversul acestui jeton, în interiorul unui cerc perlat la exterior sunt aplicate pe trei rânduri orizontale inscripțiile: ”5 BANI 1903”. Acest jeton este confecționat din zinc, are forma rotundă cu diametrul de 18 milimetri și, ulterior emiterii sale, a fost perforat central. (Sursa: Lucrarea “Valea Trotușului - Jetoane”, autor-Dorel Bălăiță)

Jeton - Cantina Fabricii de cherestea Agăș - 1904

Gravor - M.Carniol Fiul

Jetonul prezentat mai sus a fos emise de Cantina Fabricii de cherestea Agăș, localitate din județul Bacău, și are formă rotundă. El are diametrul de 27 milimetri și este confecționat din alamă. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc perlat la exterior, sunt redate monogramat literele majuscule NS. Periferic circular sunt aplicate inscripțiile: CANTINA FABRICEI DE CHERESTEA AGĂȘ și 1904 iar deasupra anului este redată inscripția: GRAVOR, M. CARNIOL FIUL. În centrul câmpului reversului, în interiorul unui cerc perlat la exterior este inscripționată valoarea 200. Nu există indicii cam ce ar putea însemna acest 200.

Carniol fiul (1866-1945) a fost un foarte prolific gravor și medalist român, membru al Societății Numismatice Române. Fabrica de cherestea Agăș aparținea de Societatea Anonimă pentru exploatarea de păduri și fierăstraie cu vapori Goetz & Co, înfințată în anul 1883 cu sediul în Galați, Strada Colonel Boyle, nr.9, continuatoarea Societății pentru exploatarea de păduri cu fierăstraie cu vapori P.&C.Goetz et comp, fondată de Philip și Charles Goetz, în anul 1872 la Galați, etnici germani din Cernăuți. Goetz deținea numeroase fabrici de cherestea în România, de la Cernăuți până la Nehoiu (Buzău).

Concernul Goetz a ajuns cel mai mare exportator de cherestea din țară. Materialul lemnos românesc ajungea în: Turcia, Grecia, Egipt, Rusia, Spania, Italia, Franța, Algeria, India, porturile Mării Roșii și chiar în Panama. Se știe că Fabrica de cherestea Agăș a fost înființată în anul 1921 și 7500 de hectare din moșia Agăș, probabil păduri, erau date în arendă societății Goetz.

Există informații că literele majuscule monogramate NS ar putea însemna Nathan Segal, care a fost un fel de administrator (director, președinte, conducător) al fabricii. (Sursa: Lucrarea “Valea Trotușului - Jetoane”, autor-Dorel Bălăiță)

Jetonul - A.S. Casinoul Slănic Moldova - 5000

Una din clădirile emblematice ale stațiunii Slănic Moldova a fost și încã mai este Cazinoul. „Noul Casin, un adevãrat monument de artã,pentru prima oarã pus în exploatare în aceastã stagiune, poate rivaliza cu tot ce s-a fãcut mai de gust și mai luxos în acest gen; mobilat cu deosebit lux și îngrijire, în stejar masiv și pluș, cuprinde vaste sãli de mâncare, café, cofetãrie, salon de lecturã,conversație și corespondențã, piane, jocuri de distracție, precum și o salã cu douã biliarde aduse din renumita fabricã Iassinte din Lion. Pe lângã acestea mai este osplendidã salã de teatru, încãpãtoare de 500 persoane, care rivalizeazã cu sala Teatrului Național Iași și care e proiectatã a fi iluminatã electric ca întreaga clãdire”, scria ziarul Epoca în ediția din 26 iulie 1897 la puțin timp dupã inaugurarea cazinoului. Cazinoul, o clãdire în stil baroc cu elemente de stil vechi românesc, a fost construit începând cu anul 1894 și i-a avut ca arhitecți pe George P. Sterian și H. Rick din Iași. Clãdirea are douã niveluri și este prevãzutã în laterale cu douã turnuri zvelte și pavilioane terasã cu ornamente sculptate în lemn. Inițiativa ridicãrii cazinoului a avut-o N. Ghica-Budești, efor al Epitropiei Sf. Spiridon. Amplasat în centrul stațiunii, cazinoul a fost conceput „într-o arhitecturã desfãșuratã în lungul terasei de pe malul apei, ea pune în evidențã, în axa compoziției, sala mare polivalentã cu un spațiu pe douã niveluri: la primul nivel, intrãrile, iar la al doilea, arcadecorespunzãtoare balcoanelor. O scarã monumentalã în douã rampe leagã cele douã vestibuluri care preced intrarea în salã și, respectiv, la balcoane. De o parte și de alta a sãlii mari, separate prin douã spații interioare deschise, se detașeazã sãlile mici – pentru biliard, lectură și conversații – legate cu corpul principal al sãlii de spectacole prin portice larg dimensionate, cu stâlpi de lemn, terminate cu chioșcuri poligonale, deschise toate spre valea Slãnicului. Formele foarte variate ale elementelor arhitecturale imprimã ansamblului caracterul unei arhitecturi eclectice rigid compuse în jurul unor cãutate axe de simetrie. În peisajul Slãnicului Moldovei, G. Sterian nu uitã sã

introducã între aceste forme, turlele bulboane de la Secu și Dobrovãț, întâlnite și la alte biserici ale mânãstirilor moldovene. Lemnul porticelor, foișoarelor, streșinilor, turlelor, înlesnește alcãtuirea unui ansamblu integrat în natura înconjurãtoare, mai cu seamã azi, când o vegetație bogatã întrerupe și puncteazã fericit desfãșurarea frontului întregii construcții” – scria același ziar. În anul 1898, Cazinoul Regal din Slãnic Moldova era în administrarea unei societãți franceze, care pentru a atrage turiștii și în perioada de sfârșit de sezon oferea reduceri considerabile la mâncare, cazare și transport de la Tg. Ocna pânã stațiune. Mai jos admiri un anunț edificator în acest sens, apărut în ziarul vremii – Epoca.

Celebritatea stațiunii moldave și a cazinoului sãu le era cunoscutã și românilor de peste Carpați. Astfel, în ziarul „Tribuna” ce apãrea la Arad la începutul secolului al XX –lea, se preciza cã: Slãnicul este cunoscut ca stațiunea balnearã cea mai mondenã din țarã, este Aix-les-Bains al României; la Slãnic își dã întâlnire toatã lumea elegantã și aleasã, care dorește sã petreacã agreabil timpul de vacanțã. Între distracții putem cita CasinulRegal monumental, în care este cercul, sala de biliard, sala de conversație separate pentru doamne și domni, cãișori,cabinet de lecturã cu jurnale strãine și române; apoi magnifica salã de teatru, unde se dau reprezentații teatrale, concerte,baluri, conferințe, matinee literare și artistice etc. În data de 18 decembrie 1924 s-a înfințat “Societatea Anonimã pentru Exploatarea de Stațiuni Balneare și Climatice” cu sediul în București, ce includea și Cazinoul din Slănic Moldova. Într-o monografie a localitãții, apãrutã în anul 1934, cazinoul din Slãnic Moldova este prezentat ca principalul loc de distracție al stațiunii: „Cazinoul e clãdirea, în care pulseazã viața stațiunii de dimineața și pânã noaptea târziu, acesta fiind unul dintre locurile de distracție ale vizitatorilor”. În anul 1936 medicul balneolog oficial al sta’iunii Slãnic Moldova scria în presa vremii despre atmosfera de la cazinou: „Casinoul dispune de jazuri excelente, ale cãror tangouri languroase seara, le savureazã tineretul dansator, cu multã plãcere. Mai multe cofetãrii, cu înghețate proaspete, prãjituri delicioase și cu bãuturi rãcoritoare, adãpostesc vizitatorii în zilele calde de varã”.

Astãzi, de gloria de altãdatã a cazinoului amintesc și niște piese, unele aidoma unor monede, ținute în mâini și folosite de pãtimașii jocurilor de noroc veniți sã se relaxeze în acest „colț de rai”. Aceste jetoane de cazinou, devenite documente istorice, se mai gãsesc în colecțiile câtorva pasionați de numismaticã. Toate jetoanele care s-au utilizat în cadrul cazinoului din Slãnic Moldova, pãstrate prin diverse colecții particulare, sunt din material plastic de diverse culori. Toate jetoanele prezintã aceeași inscripție: pe avers într-un chenar lat: „CASINOUL SLANIC-MOLDOVA” iar în centru literele: „A.S.”. Pe cealaltã fațã în interiorul unui chenar lat într-un câmp cu striuri verticale, este inscripționatã valoarea nominalã. Pânã în prezent sunt cunoscute jetoane în diferite culori: de 20 (diametrul 33 mm), de 100 (diametrul 39 mm). Piesa de 500 are dimensiunile 40 x67 mm este confecționată din plastic roz, formă ovală, cea de 1000 – din plastic albastru, dimensiuni 66,4 x 39,7 milimetri, formă dreptunghiulară cu colțuri drepte și cea de 5000 cu dimesiunile de 77x52 mm– din plastic bej (formă dreptunghiulară cu trei colțuri drepte și unul rotunjit). În anii ’70 ai secolului al XX-lea , Complexul „Cazinou” adãpostea Casa de culturã și clubul, biblioteca orãșeneascã, cinematograful „9 Mai”, braseria „Casino” și pensiunea „Casino”. Între anii 1986-1989 cazinoul a fost restaurat, redându-i-se forma iniþialã și a fost amenajat ca edificiu cultural educativ. Cazinoul a fost inclus în patrimoniul cultural cu valoare naționalã și așteaptã o viitoare renovare. (Sursa: Lucrarea “Valea Trotușului - Jetoane”, autor-Dorel Bălăiță)

Jetonul - Iftimie Dulhac - Gara Asău - 200

Jetonul prezentat aici a fost emis de întreprinzătorul Iftimie Dulhac din Asău și este rotund cu diametrul de 24 milimetri, fiind confecționat din alamă. În centrul aversului, în interiorul unui cerc perlat la exterior este reprezentat un cerc de diametru mai mic. Între cele două cercuri este aplicată inscripția: IFTIMIE DULHAC*GARA ASĂU*. Pe revers în interiorul unui cerc perlat la exterior este inscripționată valoarea 200. Nu se știe ce reprezintă acest 200. În Monografia comunei Asău, scrisă de preotul Gheorghe Albu, se precizează că în anul 1897, pe timpul construcției căii ferate Comănești-Ghimeș, inginerul austriac Ioseph Rotter, a descoperit bucăți de cărbune în săpăturile ce se făceau în albia râului Lăloaia pentru a transporta pământ la terasamentul liniei ferate. Împreună cu cetățeanul Eftimie Dulhac, puțin mai sus pe râu au descoperit chiar un strat de cărbune. Dându-și seama de valoarea cărbunelui inginerul austriac a concesionat acest teren de la boierul Ghica și a deschis o exploatare de cărbune. La început cărbunele era depozitat în curtea boierului Ghica și mai târziu în depozitul gării Comănești, aflate în construcție. Tot în acea monografie se specifică existența unei familii Dulhac care în anii 1900-1912 ar fi deținut un fierăstrău pe pâraiele Socer și apoi Șanta. Se crede că Eftimie Dulhac e una și aceiași persoană cu cea înscrisă pe jetoane. Se bănuiește că aceste jetoane s-au emis după ce s-a construit calea ferată (1897). Este posibil ca acest jeton să aibă legătură cu exploatarea cărbunelui din Asău sau activitățile comerciale ale lui Dulhac. Aceste jetoane puteau face referire la cantitățile de cărbune predate în gara Asău, acestea devenind mijloace de contabilizare a cantităților de cărbune exploatate sau transportate cu căruțele până la gara Asău. Nu se poate exclude nici posibilitatea ca aceste jetoane să fi fost folosite în cadrul unei cantine-băcnii existente în zona gării Asău, patronată de Dulhac, de unde muncitorii puteau să-și procure cele necesare traiului și lucrului. (Sursa: Lucrarea “Valea Trotușului - Jetoane”, autor-Dorel Bălăiță)

Ion Ionescu de la Brad - 1818 - 1891 * 200 de ani de la naștere

Întâiul mare agronom, profesor, pașoptist, economist,

statistician, întemeietor de școli, administrator de moșii,

scriitor, gazetar, academician

Al XXVI-lea simpozion național de istorie și retrologie agrară

S.I.R.A.R. - Filiala Bacău - 22 - 24 iunie 2018

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în amintirea celui de-al XXVI-lea Simpozion Naţional SIRAR (Societatea de istorie și retrologie agrara româna), care a avut loc la Bacău în vara anului 2018. . Retrologia agrara este stiinta care se ocupa cu studiul experientei umane acumulate in legatura cu preocuparile de actualitate sau de viitor ale omenirii in domeniul agrar. Simpozionul a fost organizat de Filiala Bacău a SIRAR, în colaborare cu Consiliul Judeţean, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău şi Asociaţia Arhiviştilor Bacău, cu sprijinul mai multor societăţi agricole din judeţ şi din ţară, și a fost dedicat, în exclusivitate, marcării bicentenarului naşterii lui Ion Ionescu de la Brad. În cadrul manifestărilor au fost dezvelite două busturi ale omagiatului, o placă aniversară şi o efigie a acestuia pe monumentul funerar. De asemenea, participanţii la simpozion, oficialităţile şi sprijinitorii au primit câte o medalie şi insignă realizate cu acest prilej. Medalia, cu diametrul de 60 milimetri, a fost bătută la firma Tek Art Bucureşti, într-un tiraj de 100 de exemplare, fiecare exemplar din trei materiale (alamă patinată, alamă aurită și alamă argintată), autor medaliei fiind sculptorul Paul Deheleanu. Pe avers este imaginea lui Ion Ionescu de la Brad în semiprofil spre dreapta, de o parte şi cealaltă anii naşterii, 1818, şi decesului, 1891, în exterior, între două cercuri concentrice, semicircular sus este aplicată inscripția ION IONESCU DE LA BRAD, iar în partea inferioară 200 DE ANI DE LA NAŞTERE. Pe revers, în plan superior, simbolul SIRAR (chipul zeiței Ceres cu spice de grâu prinse în păr), sub care, pe şase rânduri este aplicată inscripția: ÎNTÂIUL MARE AGRONOM, / PROFESOR, PAŞOPTIST, / ECONOMIST, STATISTICIAN, / ÎNTEMEIETOR DE ŞCOLI, / ADMINISTRATOR DE MOŞII, / SCRIITOR, GAZETAR, / ACADEMICIAN. Sub text, o ramură de laur. În exterior, între două cercuri concetrice, este aplicată legenda: semicircular sus AL XXVI-LEA SIMPOZION NAŢIONAL DE ISTORIE ŞI RETROLOGIE AGRARĂ şi semicircular jos SIRAR – FILIALA BACĂU, 22 - 24 IUNIE 2028.

Ceres sau Demetra este zeița romană a recoltei și grâului. Ceres provine din sincretismul dintre o veche divinitate italică agrară și zeița greacă Demeter. În epoca imperială patronează simbolic pâinea albă. După izvoarele latine, sabinii numeau ceres pâinea și grânele. Romanii o serbau în festivalurile Ludi Cereris sau Cerealia, între 12-19 aprilie venerând-o drept creatoarea recoltelor; fiind cea care-i învață pe oameni detaliile tehnice ale agriculturii: semănatul, secerișul etc. Astfel devine zeița întregii lumi vegetale, dar și divinitatea htonică a morților. La ceremoniile consacrate zeiței, femeile nu puteau asista decât dacă erau curate. Mai târziu, Ceres face parte dintr-o triadă a plebei, împreună cu Liber Pater și Libera.

Ion Ionescu de la Brad a fost un revoluționar pașoptist român, membru de onoare al Academiei Române, care s-a născut la data de 24 iunie 1818 la Roman și a decedat la data de 17 / 31 decembrie 1891 la Brad (Filipeni). S-a născut cu numele de Ion Isăcescu, fiind fiu de preot. În cursul vieții a activat ca agronom, economist, savant și scriitor; printre personalitățile secolului al XIX-lea care au militat cu energie și devotament patriotic pentru propășirea poporului român. A studiat în țară la Academia Mihăileană din Iași, apoi a urmat în Franța agronomia, științele naturii și științele economice. La Paris, Ion Ionescu de la Brad a închegat o strânsă prietenie cu alți tineri români aflați la studii, animați toți de năzuința îmbunătățirii condițiilor materiale și spirituale ale poporului din România. El a stabilit, de asemenea, relații cu multe personalități progresiste ale societății franceze, trăind în mijlocul frământărilor care au premers și au pregătit revoluția de la 1848. Reîntors în patrie, el a fost primul profesor de științe agricole din țară la Academia Mihăileană din Iași (1842-1848). În mai 1845, luând contact la Mânjina cu N. Bălcescu, M. Kogălniceanu, C. Negri, V. Alecsandri și cu alți patrioți români, a aderat cu însuflețire la programul de eliberare națională și socială dezbătut cu acest prilej. În timpul revoluției de la 1848, din inițiativa lui Bălcescu, guvernul revoluționar l-a chemat pe Ion Ionescu de la Brad la București, unde, în calitate de vicepreședinte, a condus Comisia proprietății, alcătuită din deputați, țărani și boieri. Ion Ionescu de la Brad a desfășurat o neobosită activitate în tot timpul cât s-au desfășurat lucrările comisiei, combătând cu tărie atitudinea reacționară a proprietarilor și sprijinind, prin intervențiile sale, cererile îndreptățite pe care la formulau țăranii. Armata otomană, chemată de reacțiune spre a înăbuși revoluția, l-a arestat și pe Ion Ionescu de la Brad. După câteva săptămâni a reușit să evadeze împreună cu alți conducători ai revoluției, trecând apoi în Transilvania, unde a stat până la mijlocul lunii februarie 1849. Acolo a vizitat taberele revoluționarilor români și pe prefecții lor: „ Solomon, Dobra, Buteanu și pe vestitul Iancu”, cum însuși mărturisește cu admirație într-o scrisoare către Nicolae Bălcescu. Exilul în Turcia, impus de înăbușirea revoluției, s-a prelungit opt ani și patru luni, timp pe care Ion Ionescu de la Brad l-a consacrat preocupărilor științifice, îndeplinind și unele funcții ca: expert și consilier imperial, director al Școlii de agricultură de la San-Stefano, administrator al domeniilor din Tesalia ale marelui vizir, unde a înființat o școală profesională de agricultură și trei ferme model mici pentru țăranii greci etc. Întreprinzând călătorii de studiu prin ținuturile aflate sub stăpânirea Imperiului otoman, a cercetat și interpretat realitățile și fenomenele naturale și sociale, tipărind în limba franceză cinci monografii și un raport. Printre lucrările publicate se află și Excursie agricolă în Dobrogea, studiu de atentă analiză a condițiilor agricole și sociale, precum și de vibrantă atitudine românească. Din cele 12 scrisori trimise în acestă perioadă lui Ion Ghica se desprinde pasiunea lui față de adevărul științific și abordarea cu care milita pentru viitorul mai bun al poporului său. Ion Ionescu de la Brad a fost primul director al statisticii din Moldova, apoi profesor de contabilitate, economie politică și financiară la Iași. Pentru susținerea drepturilor țărănimii, el a înființat patru gazete, cea mai cunoscută fiind Țeranul român (1861- 1863). Bun cunoscător al problemelor rurale, Ion Ionescu de la Brad a fost consultat de Alexandru Ioan Cuza la alcătuirea legii pentru reforma agrară. El a fost numit inspector general al agriculturii pentru toată țara (1864-1869), funcție în care a îndrumat aplicarea reformei agrare. O bună parte a vieții sale, timp de 22 de ani, el a condus ferma-școală de la Brad, unde a practicat o agricultură model, aplicând metode dintre cele mai avansate pentru acele timpuri. Ca deputat al țăranilor, Ion Ionescu de la Brad a militat cu energie pentru cauza celor mulți și nevoiași. Cu competența și autoritatea sa recunoscută, el a reprezentat țara la congrese internaționale, expoziții în străinătate etc. „Ion Ionescu de la Brad a avut o activitate uimitoare și multilaterală, care a înaintat pe drumuri bine croite și s-a desfășurat limpede și statornic, potrivit ideilor călăuzitoare ce și le-a fixat încă din tinerețe. Bărbați ca Ion Ionescu de la Brad sunt expresiunea si exponenții epocii lor. Ei prind si amplifică forțele și năzuințele contemporanilor. Ei rânduiesc, clarifică și transformă în realizări ceea ce este la alții aspirația timidă si nedefinită. Ei duc faclele de lumină în întuneric și luminează drumurile viitorului. Precum pământul aspiră ploile și le redă în seva plantelor și în apa limpede a izvoarelor, tot așa a aspirat Ion Ionescu de la Brad tot ce era principiu fecund și generos în epoca sa, redând apoi contemporanilor seva faptelor și izvoarelor cristaline ale gândirii sale.” – Acad. Dr. Gheorghe Ionescu-Șișești. Promotor al agriculturii moderne, precursor al silviculturii românești, susținător al dreptului de împroprietărire a țăranilor, participant la Revoluția de la 1848 din Muntenia, Ion Ionescu de la Brad se află la loc de cinste în panteonul marilor personalități ale poporului român.

Municipiul Bacău, în limba latină – Bacovia, în limba maghiară – Bako, în limba germană - Barchau și în limba poloneză - Bakow, supranumit orașul lui Bacovia, este reședința și totodată cel mai mare oraş din judeţul Bacău, provincia Moldova, România, fiind situat pe râul Bistriţa. Suprafața municipiului este de 43 kilometri pătrați, iar populația este de aproximativ 177000 de locuitori. Bacăul își are stramoșii până în comuna primitivă, mai precis în paleoliticul superior cam 5000 de ani în urmă. În perimetrul Pieței Revoluției s-a descoperit un racloir de silex negru-vinețiu de formă trapezoidala, obiect folosit la vânătoare. Acest obiect de silex mărturisește primele exemple de comerț, deoarece acest material nu se gasea prin aceasta zona, deci era adus din depărtări. O altă prezență umană în vatra localității, s-a descoperit cu ocazia săpăturilor pentru Pasajul Mărgineni. La opt metri adâncime, muncitorii găsesc urmele unei așezări din epoca mijlocie a bronzului - Cultura Monteoru. Cu puțin timp în urmă se știa că prima atestare documentară a localității este de pe tipul lui Alexandru cel Bun, 6 octombrie 1408. Însă pe baza unei indelungate cercetări de arheologie, Bacăul a mai îmbătrânit. Cercetătorul Ștefan S. Gorovei demonstrează că Bacăul are actul de naștere între anii 1391 - 1432 pe timpul domniei lui Petru Mușat. În anul 1399, orașul este menționat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului. La 15 aprilie 1400 aflăm ca în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniți, numiți mai târziu Cavalerii de Malta. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale municipiului Bacău, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură băcăuane, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate .

Stadionul 23 August

Strada Mare

Școala normală de fete

Școala normală de băieți

Strada Ioniță Sturdza

Piața Cristoveanu

Hotelul și Restaurantul "Bistrița"

Internatul Liceului

Școala primară mixtă nr. 5

Institutul pedagogic

Bacăul este un judeţ în regiunea Moldova din România, care are suprafața de 6603 kilometri pătrați, numără aproximativ 700000 de locuitori, având reşedinţa în municipiul Bacău. Principalele cursuri de apă sunt: Siret, Bistrița, Trotuș, Tazlău, Berheci, Zeletin, iar principalele lacuri sunt: Bălătău (baraj natural), Belci, Poiana Uzului (alimentare cu apă), Racova, Gârleni, Șerbănești și Lilieci (hidroenergetice). Ca subunităţi administrative judeţul Bacău are 3 municipii - Bacău, Moinești, Onești, 5 oraşe - Buhuși, Comănești, Dărmănești, Slănic Moldova, Târgu Ocna şi 85 de comune. Sus am postat harta și stemele veche, interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Bacău, din vremuri diferite, dar și unele cărți poștale ilustrate.