Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO GERMANE DE COLECȚIE

1. Moneda de mai jos celebrează orașul vechi Regensburg și ostrovul (districtul) Stadtmahof. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este reprezentat de sus în jos cursul râului Dunărea, pe de o parte a cursului de apă sunt reprezentate diverse clădiri inconfundabile din acest oraș, iar pe cealaltă parte alte asemenea clădiri de pe ostrovul Stadtamhof. Periferic circular, pe partea superioară, este aplicată inscripția: “UNESCO WELTERBE” (Patrimoniul mondial UNESCO), iar pe partea inferioară este aplicată inscripția: ”ALSTADT REGENSBURG MIT STADTAMHOF” (Orașul vechi Regensburg cu Stadtamhof). În fața cuvântului UNESCO este marcat simbolul grafic XY – probabil monograma gravorului monedei. În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentată o pajură stilizată, cu aripile deschise, după modelul pajurii de pe stema națională germană. Periferic circular, pe partea superioară, dreaptă și inferioară a monedei este marcată inscripția: “BUNDESREPUBLIK DEUTSCHLAND – 2016 - 100 EURO - D”, ceea ce reprezintă: numele țării, anul emiterii monedei, valoarea sa și monograma monetăriei statului german care a realizat moneda. Pe partea stângă, periferic circular sunt reprezentate 12 stele, fiecare având câte cinci colțuri.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2016, valoarea – 100 euro, forma – rotundă, diametrul – 28 milimetri, greutatea – 15,55 grame, metal compoziție – aur, puritate – 99,9 %, calitate proof și monetăria – A,D,F,G,J.

Regensburg este un oraș german din regiunea administrativă Palatinatul Superior, landul Bavaria, situat pe râul Dunărea. În epoca romană orașul s-a numit Castrum Regina (castrul de pe râul Regen - de unde și numele orașului). Dunărea era în acel timp granița de nord a Imperiul Roman, fapt pentru care partea de pe malul nordic al Dunării nu a făcut parte din imperiu. Domul din Regensburg este un monument reprezentativ al arhitecturii gotice bavareze. Primăria veche a orașului a găzduit, pe timpul Sfântului Imperiu Roman ședințele Dietei Imperiale. Stadtamhof este districtul 02 al orașului Regensburg, de fapt un ostrov al Dunării. Fostul oraș bavarez independent, ducal sau electoral de pe malul nordic al Dunării a fost fondat la data de 1 aprilie 1924 și ulterior încorporat în Regensburg. Începând cu 13 iulie 2006, ostrovul Stadtamhof și centrul istoric al orașului Regensburg au fost incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.
2. Moneda de mai jos celebrează obiectivele memoriale Luther din orașul Eisleben și memorialul Melanchthon din orașul Wittenberg, amble situate în statul Saxonia-Anhalt, centrul Germaniei. În centrul câmpului aversului, sunt redate cele șase obiective memoriale și niște oameni mergând pe o alee, probabil vizitatori ale acestora. Periferic circular sunt aplicate inscripțiile: “UNESCO WELTERBE” (Patrimoniul mondial UNESCO), LUTHERGEDENKSTATTEN EISLEBEN UND WITTENBERG” (obiectivele memoriale Luther din Eisleben și Wittenberg). În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentată o pajură stilizată, cu aripile deschise, după modelul pajurii de pe stema națională germană. Periferic circular, pe partea superioară a monedei este marcată inscripția: “BUNDESREPUBLIK DEUTSCHLAND – 2016 ”, ceea ce reprezintă numele țării și anul emiterii monedei. Deasupra pajurei este marcată litera F (monograma monetăriei statului german care a realizat moneda) iar dedesubt pe două rânduri este marcată valoarea monei – 100 EURO. Valoarea monedei este încadrată de câte șase stele cu câte cinci colțuri dispuse periferic pe conturul monedei.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 2 octombrie 2017, valoarea – 100 euro, forma – rotundă, diametrul – 28 milimetri, greutatea – 15,55 grame, metal compoziție – aur, puritate – 99,9 %, calitate proof, tiraj – 200000 bucăți și monetăria – A,D,F,G,J.

Memorialele Luther din Eisleben și memorialul Melanchthon din Wittenberg, situate în statul Saxonia-Anhalt, în centrul Germaniei, sunt asociate cu viața lui Martin Luther și a colegului său reformator Philipp Melanchthon. Aceste memoriale sunt în număr de șase:

casa lui Melanchthon din Wittenberg
casele din Eisleben unde s-a născut și a murit Luther (1483 și 1546),
camera lui din Wittenberg
biserica locală
biserica castelului unde, Luther și-a redactat faimoasa lucrare „95 de teze” la 31 octombrie 1517, lansarea Reformei și o nouă eră în istoria religioasă și politică a lumii occidentale.

Ca decor autentic al evenimentelor decisive din Reforma și din viața lui Martin Luther, memorialele din Eisleben și Wittenberg au o semnificație remarcabilă pentru viața politică, culturală și spirituală a lumii occidentale, care se extinde cu mult dincolo de granițele germane. Aceste memoriale sunt monumente artistice de o valoare inestimabilă care prin mobilierul lor transmit o imagine vie a unei epoci istorice de importanță mondială și ecleziastică. Ele sunt mărturie unică a Reformei protestante, unul dintre cele mai semnificative evenimente din istoria religioasă și politică a lumii și constituie exemple excepționale de istoricism din secolul al XIX-lea. Asocierea acestor clădiri sub egida Biserica Luterană și rolul lor ca memoriale ale Reformei a făcut ca ele să fi fost obiectul unei varietăți de proiecte de restaurare și reconstrucție de-a lungul a mai mult de patru secole. Unele dintre acestea au dus la împodobirea clădirilor pentru gloria mai mare a Reformei și a figurilor sale, în timp ce alte proiecte au căutat în mod conștient să readucă clădirile la starea în care se aflau atunci când marii reformatori erau în viață. În ceea ce privește practicile moderne stricte de conservare, unele dintre intervențiile anterioare pot fi considerate că au avut un efect negativ asupra autenticității istorice a clădirilor.

Cu toate acestea, s-ar putea argumenta, de asemenea, că acele activități desfășurate în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au o valoare istorică proprie, iar sensul spiritual al acestui grup de clădiri trebuie să fie luat în considerare. Deși majoritatea intervențiilor din trecut nu s-au practicat astăzi, aceste acțiuni au fost efectuate mai degrabă din motive religioase decât pentru conservarea istorică a clădirilor. Cu toate acestea, acum este sigur că intervențiile recente au fost – și cele din viitor vor fi – realizate în întregime în conformitate cu principiile și metodele acceptate de conservare modernă. Toate clădirile incluse în această proprietate în serie sunt protejate ca monumente unice în conformitate cu legislația statului Saxonia-Anhalt, care impune ca orice lucrare care le poate afecta statutul sau starea să fie autorizată de către autoritatea provincială competentă. Atât Eisleben, cât și Wittenberg au sisteme de management și planuri ale centrului orașului care prevăd prevederi speciale pentru protecția Memorialelor Luther și a zonelor lor tampon. Cele două case din Eisleben sunt deținute de municipalitate și sunt folosite ca muzee. Sala Luther și Casa lui Melanchthon din Wittenberg sunt deținute de statul Saxonia-Anhalt și gestionate de municipalitatea din Wittenberg ca muzee. Biserica Orășenească din Wittenberg este deținută și administrată de parohia evanghelică a orașului, care o folosește pentru slujbele religioase. Biserica Castelului este deținută de biserica evanghelică a uniunii din Berlin și folosită de seminarul evanghelic din Wittenberg și parohia bisericii evanghelice de castel.
3. Moneda de mai jos celebrează Castelele Augustus și Falkenlust din orașul german Bruhl. În centrul câmpului aversului, sunt redate cele două castele, unul sub altul, înconjurate de frumoase ornamente decorative. Periferic circular sunt aplicate inscripțiile: “UNESCO WELTERBE” (Patrimoniul mondial UNESCO), SCHLOSSER AUGUSTUSBURG UND FALKENLUST (castelele Augustus și Falkenlust). În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentată o pajură stilizată, cu aripile deschise, după modelul pajurii de pe stema națională germană. Periferic circular, pe partea superioară a monedei este marcată inscripția: “BUNDESREPUBLIK DEUTSCHLAND”, ceea ce reprezintă numele țării și dedesubt inscripția: ”2018 – 100 EURO” (anul emiterii monedei și valoarea sa).În jurul pajurii sunt reprezentate 12 stele cu câte cinci colțuri fiecare.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 1 octombrie 2018, valoarea – 100 euro, forma – rotundă, diametrul – 28 milimetri, greutatea – 15,55 grame, metal compoziție – aur, puritate – 99,9 %, calitate proof, tiraj – 200000 bucăți și monetăria – A,D,F,G,J. Castelul Augustus și Falkenlust sunt situate în orașul german Bruhl, landul Renania, ele fiind construite în stilul baroc și rococo și ambele sunt incluse, din anul 1984, în Patrimniul mondial UNESCO. In prezent, ambele castele sunt deschise vizitatorilor ele fiind proprietatea landului. Ele sunt situate într-un parc din estul orașului și sunt unite printr-o alee. Încă din secolul al XII-lea terenul a aparținut arhiepiscopatului de Koln. In anul 1284, în timpul arhiepiscopului Siegfried, s-a demarat construirea unei cetăți, care va fi terminată în zece ani. Sucesorul lui Siegfried, arhiepiscopul Walram va întări fortificația cetății, care în anul 1689 va fi aruncată în aer de francezi.

Construirea Castelului Augustus, pe ruinele cetății, a demarat în anul 1725 în timpul arhiepiscopului Clemens August de Bavaria (1700–1761), de unde provine și numele castelului. Lucrările de construcție s-au făcut sub conducerea arhitectului Johann Conrad Schlaun, care a integrat în construcție fundațiile vechi existente. Acest fapt explică lipsa simetriei perfecte a clădirii. Castelul Augustus este constituit dintr-o clădire cu trei aripi, cu acoperiș cu terasă și o curte interioară (Curtea de Onoare). Arhitectura clădirii este în stil baroc. Detalii suplimentare de împodobire a castelului au fost făcute de arhitecții Francois de Cuvillies și Johann Balthasar Neumann. Frescele de pe pereți au fost realizate de Carlo Carlone. Alte decorări ale castelului au fost realizate meșteri și pictori renumiți precum: Giuseppe Artario, Carlo Pietro Morsegno și Josep Anton Brillie, aduși de Clemens August.

Castelul de vânătoare Falkenhust a fost construit între anii 1729 - 1740 după modelul castelului Nymphennburg, pentru a servi la vânătoarea cu șoimi, sport foarte apreciat în acel timp. Castelul este flancat de două clădiri joase anexe, de la care pornește o îngrăditură arcuită din fier forjat. Castelul are, la fel ca și Augustusburg, o terasă pe acoperiș pentru a se putea urmări scenele de vânătoare. In interior se află mai multe încăperi: un antreu care duce spre salonul de primire, garderoba, cabinet de lucru, dormitor pentru gazdă și oaspeți. In partea de sud se află casa scărilor cu o sobă de teracotă olandeză. Picturile cu scene de vânătoare sunt realizate de Laurenz de la Roque. In contrast cu Augustusburg, castelul de vânătoare nu are un caracter reprezentativ pregnant.

xxx

O CARICATURĂ

DE COSTEL PĂTRĂȘCAN

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

O PLACHETĂ,

O MEDALIE ȘI CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Cursa Scânteii - București - Predeal - București

15 - 17 aprilie 1949 (ciclism)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Scînteia a fost organul de presă al Partidului Comunist Român, până la căderea lui Ceaușescu în decembrie 1989. Urmașul ziarului Scînteia este ziarul Adevărul. Ziarul Scânteia (după ortografia vremii, devenit Scînteia în urma reformei ortografice din 1953) a apărut ilegal între 15 august 1931 și octombrie 1940 în condițiile regimurilor politice din perioada interbelică, pe modelul ziarului bolșevic Iskra, redactor-șef fiind Gheorghi Crosnev, de etnie bulgară. Apariția ziarului era considerată esențială pentru evoluția partidului, reprezentanții muncitorimii (cu precădere) fiind îndemnați să susțină material ființarea publicației. Începând din 21 septembrie 1944 activitatea acestui tip de presă a fost acceptată, prin „Scînteia” înțelegându-se acel „factor mobilizator în lupta oamenilor muncii pentru înfăptuirea hotărîrilor guvernului, pentru victoria socialismului în patria noastră”. Prima echipă a Scînteii a fost, din declarațiile făcute de Silviu Brucan o adunătură de analfabeți și oameni ai muncii, însă numai gazetari nu. Redactorul șef de atunci, Miron Constantineascu, după caracterizarea succintă făcută de Brucan, era „un filozof tobă de carte care avea nevoie de un căligraf și de un grămătic să-i facă articolele inteligibile”. Îndeobște, întreaga echipă era atipică, deoarece, din descrierile lui Silviu Brucan, fiecare avea un cusur. Așadar, era vorba despre Pavel Chirtoacă, specialistul în agricultură, ce avea „o figură scheletică măcinată de boli după anii de pușcărie, Demenyi Iosif Ardeleanu, care știa mai bine ungurește decât românește, Stela Moghioroș, care știa mai bine rusește decât românește și Matei Socor, care știa mai bine muzică decât gazetărie”. Singurul care mai avusese experiență gazetărească, după cum se autodefinea, era Silviu Brucan, aflat pe postul de secretar general de redacție. Așadar, după spusele acestuia, majoritatea membrilor ce întregeau prima echipă a ziarului Scînteia din 21 septembrie 1944, erau amatori, neprofesioniști, în ceea ce privește gazetăria. Brucan a ocupat postul de redactor-șef adjunct al ziarului partidului până în 1956, el fiind un „ideolog neînduplecat”. Legat de numele ziarului rămâne și Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii”, unde acesta a fost tipărit până în 1989. În anul 1965, ziarul avea un tiraj de 299548052, cu o medie de 820679 de exemplare tipărite zilnic. La izbucnirea Revoluției române din 1989, la ziar lucrau peste 300 de jurnaliști și „Scânteia” avea un tiraj de peste un milion și jumătate de exemplare în fiecare zi. În 22 și 23 decembrie 1989 a apărut un număr special, cu titlul Scînteia poporului, tipărit pe o singură față a paginii. Au apărut două numere și după aceea s-a trecut la titlul Adevărul, comitetul redacțional rămânând inițial același.

Medalia - Meritul pentru învățământ 1898 - 2000

Conform Legii 29/2000, Ordinul Meritul pentru Învățământ (în grad de Mare Ofițer, Comandor, Ofițer și Cavaler) este o decorație care se poate acorda cetățenilor români sau străini, personal didactic, de cercetare științifică și alte categorii de personal, care au merite deosebite în dezvoltarea învățământului de diferite tipuri, niveluri și forme de organizare și în cercetarea științifică sau au contribuit la strângerea legăturilor dintre instituțiile de învățământ din străinătate și cele din România. Instituțiile și unitățile de învățământ de prestigiu din țară sau din străinătate, care au o vechime de cel puțin 50 de ani, pot fi decorate, în mod excepțional, cu Ordinul Meritul pentru Învățământ. Medalia Meritul pentru Învățământ este o decorație ce se acordă cetățenilor români sau străini, personal didactic și alte categorii de personal, pentru rezultate meritorii în promovarea învățământului de diferite tipuri, niveluri și forme de organizare și în asigurarea condițiilor optime pentru buna desfășurare a procesului de învățământ. Antecedentele distincţiilor acordate pentru merite în educaţie merg până în 1876 – dată la care s-a înfiinţat Medalia „Bene Merenti” (care răsplătea meritele persoanelor ce activau în domeniile artelor, ştiinţelor, industriei şi agriculturii etc.). Lui Spiru Haret, ministru al instrucţiunii publice şi al cultelor, îi revine meritul de a iniţia, în 1898, Medalia „Răsplata Muncii pentru Învăţământul Primar”, precum şi, în 1900, Medaliile „Răsplata Muncii pentru Învăţământul Secundar”, respectiv Medalia „Răsplata Muncii pentru Învăţământul Profesional”. Aceste trei medalii se vor unifica, rezultând Medalia „Răsplata Muncii pentru Învăţământ”. Decoraţia se prezenta sub forma unei medalii circulare, cu efigia regală înconjurată de inscripţia „CAROL I REGE AL ROMÂNIEI”. Pe revers era redată inscripţia „CA / RĂSPLATĂ / MUNCII / PENTRU / ÎNVĂŢĂMÂNT”, în interiorul unei cununi din frunze de stejar. Surmontată de o cunună formată din frunze de laur, medalia se ataşa de o panglică de culoare roşie, având în centru o dungă albă, având o treime din lăţimea panglicii. Această medalie îşi va înceta existenţa în 1931 (o dată cu medaliile „Bene Merenti” şi „Răsplata muncii pentru biserică”), în momentul instituirii Ordinului şi Medaliei „Meritul Cultural”. Împărţit pe categorii, „Meritul Cultural” va răsplăti şi meritele pentru „Şcoală” – este vorba de Categoria „F”, având panglica albă, cu trei benzi roşii, panglică care era comună atât pentru Ordin, cât şi pentru Medalie. Odată cu anul 1948 şi instituirea sistemului de decoraţii republican, meritele din domeniul educaţiei vor fi răsplătite – la fel ca şi celelalte categorii de merite – prin Ordinul şi Medalia Muncii (instituite în 1948, respectiv 1949). În 1950, se vor înfiinţa titlurile de „Profesor Emerit”, respectiv „Învăţător Emerit”. Spre deosebire de alte domenii care, în anii ’60-’70 ai secolului trecut, au fost evidenţiate prin instituirea unor distincţii specifice (precum „Meritul Cultural” şi „Meritul Sportiv”), educaţia nu va avea o distincţie specifică. Meritele din acest domeniu puteau fi recompensate, de la caz la caz, prin acordarea Ordinului (cu trei clase) şi Medaliei „Meritul Ştiinţific” (cu o clasă), distincţii înfiinţate prin Decretul Consiliului de Stat nr. 737/1966. De altfel, atât Ordinul, cât şi Medalia „Meritul Ştiinţific” aveau în însemnele lor, ca element central, simbolul cărţii – ceea ce accentua ideea de răsplătire a meritelor din domeniul educaţiei. După instaurarea, la sfârşitul anului 1989, a regimului democratic, distincţiile mai sus amintite au fost abrogate, o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii. În această lege cadru sunt amintite, în categoria decoraţiilor civile pe domenii de activitate, Ordinul şi Medalia „Meritul pentru Învăţământ”. Nou creat, însemnul Ordinului se prezintă sub forma unei cruci cu braţe egale, emailată alb, având capetele crucii lăţite la margini şi braţele arcuite. Pe avers este redată o cunună ovală din frunze de laur, emailată verde şi cu fructe roşii, care suprapune capetele braţului orizontal într-un basorelief accentuat şi pare a se plasa sub capetele bratului vertical; pe braţul vertical apare o torţă arzând. Pe reversul însemnului, emailat în întregime în alb, se află inscripţia, cu litere aurite, „MERITUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT 1898 – 2000” (datele sunt separate de text prin câte o steluţă). Însemnul Medaliei are o formă circulară, având redată, pe avers, o cunună deschisă din frunze de laur, în centrul căreia este redată o torţă aprinsă. Pe revers apare inscripţia: „MERITUL / PENTRU / ÎNVĂŢĂMÂNT / 1898 – 2000”. Ordinul şi Medalia „Meritul pentru Învăţământ” au fost acordate în primă promoţie în 2004, la propunerea Ministrului Educaţiei şi Cercetării.

Insigna - Cutezătorii

Cu rucsacul în spate pe cărări de munte. La cort sau în cabană, în caz de vreme nefavorabilă. Trezirea la 7:00 dimineaţa şi culcarea la 22:30. Aşa se desfăşurau în urmă cu mulţi ani Expediţiile Cutezătorii, similare cu taberele la munte din zilele noastre. Diferenţa constă în faptul că Expediţiile Cutezătorii se desfăşurau sub girul Organizaţiei Naţionale a Pionierilor, iar pe lângă drumeţiile pe munte, în căutare de comori etnografice sau de altă natură, pe lângă tehnicile de campare şi de supravieţuire care se învăţau, în regulamentul expediţiilor erau stipulate şi adunările pioniereşti, unde se recitau şi se cântau diverse versuri despre tovarăşul Nicolae Ceauşescu, despre patrie şi partid. În afară de experienţă, pionierii aveau un Jurnal de bord, care cuprindea poveşti şi imagini din expediţie şi cu care participau la competiţia "Expediţiile Cutezătorii". Ei puteau câştiga Marele trofeu "Busola de Aur", dar şi trofee mai mici, precum "Chemarea Munţilor", "Cutezătorii", "Mioriţa", "Sfinxul Carpaţilor", "Genţianele", "Egreta de fildeş" ş.a, în urma unei competiţii organizate la nivel naţional. Dacă vremea nu era favorabilă, atunci cei care participau la expediţie dormeau în cabane sau în refugii. Fiecare echipaj avea un profesor comandant, dar şi un căpitan, respectiv un secund din rândul pionierilor. Toţi copiii aveau funcţii bine definite încă de la plecare, fotocineast, fotoreporter, bucătar, geograf, ecolog, botanist etc. Expediţiile aveau câte un scop foarte clar definit dar şi un regulament. Iată câteva extrase din regulament;. "Toţi membrii echipajului trebuie să obţină confirmarea perfectei lor stări de sănătate prin aviz medical scris. Fiecare echipaj va fi dotat cu truse medicale şi va fi temeinic instruit de un medic în ceea ce priveşte: alimentaţia, dozarea efortului fizic, evitarea accidentelor, prevenirea şi tratarea muşcăturilor de viperă". "Dovedindu-se grijă deosebită pentru marile valori ale tezaurului nostru artistic, istoric şi documentar, eventualele descoperiri arheologice sau obiecte etnografice de valoare deosebită vor fi numai fotografiate, descrise pe fişe speciale şi semnalate organelor de specialitate ale Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste". (sursa - Jurnalul.ro)

Cutezătorii mai era și este denumirea unei publicații pentru copii, un nume ce spune o poveste pentru fiecare și mai ales un nume care se asociază imediat, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, cu vârsta copilăriei. S-ar zice că nimic nu-i nou sub soare. Cutezătorii a fost și pe vremea copiilor de ieri, astăzi părinți, și continuă „să copilărească” și pentru cei care azi își trăiesc copilăria. Multe lucruri s-au schimbat de atunci, de când actualii părinți, chair și bunici au fost și ei copii, dar multe au rămas la fel: bucuria jocului, spontaneitatea, curiozitatea și dorința de explorare nu și-au epuizat resursele pentru copiii de acum. Încercând să se adapteze prezentului, dar neirosind nimic din nostalgia vremurilor în care jocul dicta regula, echipa redacțională îi introduce pe copii și tineri și pe toți cei care se simt bine într-o lume a informației, în lectura unor subiecte variate, pe teme de actualitate culturală sau valoroase oricând, pentru orice generație. Conceptul grafic este și el în acord cu cerințele unei formule cutezătoare și susține vizual conținutul. Revista Cutezătorii are ca parteneri în proiectele sale educaționale Ministerul Educației și Cercetării, firme de profil, asociații și organizații non-guvernamentale, parteneri media care, împreună, contribuie la crearea unui climat mai civilizat și mai sănătos pentru copiii de azi și de mâine. Publicația copilăriei este prezentă în rețeaua școlară, la nivel național. Lunar, cititorii revistei (8 - 15 ani și nu numai) își regăsesc subiectele preferate și le descoperă cu ajutorul îndrumătorilor. Revista "Cutezătorii" se produce de către Editura Explorator Ploiești și este marcă înregistrată la OSIM.

Insigna - Campion județean (rugby)

Rugby, scris și rugbi este un sport cu minge ovală, originar din Anglia. Numele jocului provine de la orașul englez omonim, locul unde s-au formalizat prima dată regulile acestui sport. Mingea cu care se joacă rugby-ul este de formă ovală, motiv pentru care sportul mai este uneori numit „sportul cu balonul oval”. Cele două variante principale sunt rugby în 15 sau rugby în 8 jucători. Rugby se joacă pe un teren dreptunghiular având dimensiunile de 144 × 70 metri maximum, de cele mai multe ori acoperit cu gazon. „Butul” (poarta), sub formă de H, este constituit din doi stâlpi paraleli de 3,4 m în înălțime, la o distanță de 5,6 m, cu o bară transversală aflată la 3 m de sol. Un meci durează 80 de minute, în două reprize de 40 de minute și o pauză de 15 minute. Obiectivul jocului este de a câștiga puncte prin: purtarea și culcarea mingii în terenul de țintă advers (eseu); trimiterea mingii cu piciorul printre buturile adverse; eseu: 5 puncte; transformarea eseului: 2 puncte drop-gol (lovitură de picior căzută): 3 puncte; lovitura de pedeapsă: 3 puncte. Mingea se poate pasa numai înapoi cu mâna, sau și înainte, dacă este lovită cu piciorul. Echipa adversă poate să recupereze mingea printr-un placaj. De obicei asta înseamnă că unul sau mai mulți jucători din echipa opusă prind pe jucătorul aflat în posesia mingii și îl blochează la pământ.

Jeton masonic

Produsul medalistic de mai sus este un jeton masonic universal cu o singură față. Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. În câmpul central al piesei de mai sus, în interiorul unui cerc liniar continuu este reprezentat simbolul general al masoneriei – un echer și un compas întrepătrunse încadrând litera G mare de tipar. Piesa este confecționată din bronz, are forma rotundă cu diametrul de 20 milimetri și poate fi admirată în colecțiile Muzeului Naținal de Istorie a României.

Există și alte simboluri masonice care apar frecvent pe bijuterii, medalii și decorații masonice ca de exemplu:

Compasul – dedicat tuturor masonilor, semnificând Spiritul
Echerul – dedicat doar Marelui Maestru, semnificând Materia, Spațiul, Echilibrul, fără el masonii nu pot șlefui “piatra brută”
Steaua în cinci colțuri (pentaclul) – semnifică Lumina, Inteligența, Știința
Ramurile de accacia – semnifică Reînnoirea, Metamorfoza, Inocența
Litera G – se referea inițial la Geometrie - știința sacră transmisă, azi cu ample și misterioase încărcături ezoterice.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

______________ooOoo______________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII