Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. Cu ocazia Jocurilor Olimpice de Iarnă din anul 2022 de la Beijing, Banca Naţională a Chinei a lansat la data de 21 decembrie 2021 o serie de bancnote comemorative de circulaţie dedicate acestui eveniment printre care și bancnota de 20 yuani. Bancnota are dimensiunea de 70 x 145 milimetri este tipărită pe polimer, într-un tiraj de 100 milioane de bucăți. Bancnota are orientare verticală, prezentând ca sport de iarnă - săritura cu schiuri.

Pe avers apare un schior în timpul unei săriturii, pe un fundal montan cu fulgi de zăpadă. Alte elemente grafice: stema naţională, emblema JO de Iarnă de la Beijing 2022, denominarea, un element de siguranţă. Pe revers, este prezentat Centrul Naţional de Sărituri cu Schiul „Xue Ruyi”, având cea mai lungă pistă de sărituri din lume, construit special pentru JO. Alte elemente grafice: un fulg de zăpadă (element de siguranţă), un fragment din Marele Zid Chinesc. În partea de sus apare denumire băncii naţionale, tradusă inclusiv în mongolă, tibetană, uigură și zhuang. Sub aceste traduceri se menţionează „Aniversarea celei de-a 24-a ediţii a JO de Iarnă”.

Centrul Național de Sărituri cu Schiurile „Xue Ruyi”, este situat în districtul Chongli din orașul Zhangjiakou, provincia Hebei din China de Nord, la 180 kilometri nord-vest de capitala Beijing. „Xue Ruyi” nu este doar un centru de sporturi de iarnă cu capacitatea de 6000 de spectatori, ci el prezintă un design arhitectural strălucit, care seamănă cu „Ruyi”, un ornament tradițional chinezesc de bun augur, care are semnificația „noroc”. Centru are o cădere de peste 130 de metri între secțiunea de sus și sol. Secțiunea superioară a Centrului național de sărituri cu schiurile, care este susținută de doi stâlpi uriași, este proiectată să arate ca un mâner de cap al unui „Ruyi”, iar pista în formă de S care se conectează la secțiunea de sus are un aspect similar cu ornamentul de bun augur. Până la realizarea centrului designerii au analizat peste 200 de propuneri, care au inclus diverse elemente culturale tradiționale chineze, cum ar fi felinare, Marele Zid și altele. Autorul proiectului câștigător este arhitectul chinez Zhiang Li. Pe lângă săriturile de vară cu schiurile pe plastic, zona de finisare plată a centrului poate fi folosită și ca teren de fotbal.
2. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează farurile spaniole.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 3 februarie 2007 prin care se popularizează Farul Luarca.

Farul Luarca este situat pe un pinten de țărm, în orașul Luarca, comunitatea autonomă Asturias, fiind gestionat de autoritatea portuară a orașul Aviles, pe coasta nordică a Peninsulei Spania, la Marea Cantabrică. Este un far foarte vechi, inaugurat în data de 15 noiembrie 1862, într-un turn de veghe situat în punctul Focicon. În vecinătatea farului sunt situate: capela Atalaya, un cimitir și rămășițele unui zid din secolul al XVI-lea. Farul este compus din casa farului și farul propriu-zis. Casa farului are o bază pătrată, cu un singur etaj și mansardă. Zidăria este tencuită și vopsită, având sculpturi de granit în soclu, margine de găuri, colțuri și cornișă. Farul propriu zis, în secțiune orizontală, este pătrat fiind așezat pe o bază prismatică, corpul propriu-zis, înalt de aproximativ 5 metri, articulat în trei fațade cu un vitraliu în fiecare dintre ele. În vârful farului este situat felinarul la care se ajunge printr-o scară în spirală din fontă. Cele mai importante caracteristici tehnice ale farului sunt:

înălțimea fizică a suportului – 9 metri
înălțimea focală – 65 metri
vizibilitatea semnalelor emise – 14 mile marine (26 kilometri)

3. În data de 26 aprilie 2022 Banca Centrală a statului EAU (Emiratele Arabe Unite) a fost pus în circulaţie două noi bancnote tipărite pe suport de polimer, dintre care eu prezint aici bancnota de 5 dirhami. Bancnota păstrează culorile bancnotelor din vechea generaţie (în general maro), dar are un design diferit.

Un element principal al bancnotei îl reprezintă fereastra transparentă cu portretul Şeicului Zayed bin Sultan Al Nahyan, artizanul unirii celor şapte emirate, respective logo-ul brand-ului naţional al EAU (7 linii verticale, simbolizând cele şapte emirate, în culorile steagului naţional; forma logo-ului reprezintă forma geografică a ţării). Aversul bancnotei de 5 dirhami prezintă în zona centrală imaginea Fortului Ajman. Informaţia de pe avers este prezentată în arabă. Pe revers, informaţia este prezentată în limba engleză şi putem vedea imaginea Fortului Dhayah din Emiratul Ras Al.

Fortul Ajman este situat în emiratul cu același nume din Emiratele Arabe Unite. În timp el a fost palat regal, sediu al poliției și muzeu. Fortul Ajman trebuia să fi fost construit la sfârșitul secolului al XVIII-lea dar a fost bombardat de navele de război britanice și distrus, el fiind reconstruit mai târziu de șeicul Humaid bin Rashid Al Nuaimi, care a fost conducător în perioada 1838-1841. În anii în care șeicul Humaid bin Abdul Aziz a condus, fortul a constat din două turnuri și patru camere în interiorul lor. După 1986, un al treilea turn a fost adăugat folosind pietriș și tencuială roșie, numindu-l Fortul Roșu. În mod interesant, lemnul de santal a fost folosit în grinzi pentru a susține acoperișul. Odată ce și poliția s-a mutat în noul sediu, acest fort a fost parțial dărâmat în jurul anului 1981. Fortul a aparținut poliției în perioada anilor 1967-1978. Muzeul actual găzduiește o gamă largă de obiecte tradiționale care înfățișează artefacte și detalii din Ajman. Muzeul Ajman este obiectivul central din districtul patrimonial Ajman, în valoare de 25 de milioane de dolari, o atracție turistică cu clădiri restaurate și alei cu aproximativ 37 de magazine, deschise în octombrie 2020.

Fortul Dhayah este o fortificație din secolul al XVIII-lea din emiratul Ras Al Khaimah din Emiratele Arabe Unite, cel mai înalt fort de deal ce a fost locul unei bătălii în timpul campaniei din Golful Persic din anul 1819, când britanicii au cucerit fortul. Căderea fortului a deschis calea pentru semnarea Tratatului Maritim General din 1820,ceea ce avea să devină cunoscut sub numele de Coasta Trucial, precursorul tratatului de fondare a viitorului stat – Emiratele Arabe Unite. Astăzi Fortul Dhayah are forma unui castel și se află pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Ele se află în mijlocul unor munți arizi și formează centrul unei oaze luxuriante ce se mândrește cu vederi spectaculoase de la munți, peste palmieri și terenuri înverzite, până la Omanul vecin și până la mare.i Merită să urcăm treptele în zig-zag pentru a da mărturie la priveliștile spectaculoase. Acest fort datează din epoca târzie a bronzului (1600 – 1300 î.Hr.), când localnicii l-au folosit pentru așezare și fortificare. Cetatea de cărămidă aurie cu două vârfuri a fost construită în secolul al XIX-lea și restaurată la sfârșitul anilor 1990. La baza fortului se află 12 morminte mari Wadi Suq, anii 2000 și 1300 î.Hr. Patru dintre morminte au fost deja excavate pentru a dezvălui structuri funerare impresionante ale Arabiei de Sud-Est. Departamentul de Antichități și Muzee Ras Al Khaimah intenționează să transforme întreaga zonă într-un parc arheologic. Urcarea spre fort este neuniformă și stâncoasă. Nu este accesibil pentru cărucioare, scaune cu rotile și alte mijloace de mobilitate. Nu există iluminat, așa că este recomandabil să vizitați fortul în timpul zilei.
4. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează avioanele lumii.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 29 iulie 1999 prin care se popularizează Avionul CASA-101 Aviojet / Minto.

Avionul CASA C-101 Aviojet este un avion de antrenament avansat și un avion ușor de atac cu un singur motor cu aripă joasă, proiectat și produs de compania spaniolă de avioane Construcciones Aeronauticas SA (CASA). Avionul a intrat în serviciu pe data de 17 martie 1980 în forțele aeriene ale statelor: Spania, Chile, Honduras și Iordania. Lucrările de proiectare ale noului avion au început în anul 1975 cu asistență tehnică oferită de compania germană - Messerschmitt – Bolhow Blohm și compania americană Northrop. Modelul inițial poseda doar o capacitate limitată de arme, această capacitate de atac a fost extinsă asupra aeronavelor construite mai târziu. În ceea ce privește configurația de bază, C-101 este un monoplan montat jos, având aripile nemăturate. Cabina de pilotaj era relativ spațioasă, găzduind un echipaj de două persoane. Fuzelajul a oferit un spațiu interior considerabil, permițând instalarea diferitelor sisteme suplimentare de aviație. O caracteristică surprinzătoare a aeronavei a fost prezența unui compartiment mare pentru arme, situat sub cabina din spate; acest lucru a permis transportarea unei varietăți mai mari de armament. Avionul era echipat cu motorul turboventilator Honeywell TFE 731-5-1J care de fapt era un motor comercial care fusese adaptat pentru uz militar. Prototipul a fost zburat în Farnborough Internațional Airschow la sfârșitul lunii iulie 1978. Se pare că performanța a fost mai bună decât au anticipat designerii. Principalele caracteristici tehnice ale acestui avion sunt:

Echipaj – 2 persoane
Lungime - 12,5 metri
Anvergura aripilor - 10,6 metri
Înălțime - 4,25 metri
Suprafata aripii - 20 metri pătrați
Viteza maximă: 769 kilometri / oră
Plafon de zbor - 12800 metri
Viteza de urcare - 24,9 metri / secundă
Cursa de decolare - 560 metri

5. În anul 2022 Banca centrală a statului sud american – Argentina, a pus în circulație o nouă bancnotă în culorile generale verde și albastru, având valoarea de 500 pesos.

S-a urmărit realizarea unor bancnote cu un design mai plăcut și având mai multe elemente de securitate împotriva contrafacerilor de orice fel. Dacă pe revers se prezintă un grup de militari depunând jurământul la drapel, aversul prezintă două personalități argentiniene distincte: Manuel Belgrano și Maria Remedios del Valle.

Manuel Belgrano, nume complet - Manuel José Joaquín del Corazón de Jesús Belgrano (1770-1820) a fost un economist, avocat, politician, și lider militar argentinian. A participat la războiul de independență națională, fiind creatorul drapelului national. Argentinienii îl privesc ca pe unul din principalii eliberatori ai țării.

Maria Remedios del Valle a fost o femeie de culoare, dominată de un sentiment de puternic patriotism. Ea, soțul și copii săi s-au în armata națională, iar în timpul bătăliei de la Tucumán, în războiul de independență al Argentinei, a fost numită căpitan. Ea a luptat în mai multe bătălii, a fost rănită și luată prizonieră. Pe câmpul de luptă ajuta și încuraja soldații, iar aceștia în semn de apreciere au numit-o “mama țării”. În prizonierat a ajutat mulți ofițeri să evadeze, fiind descoperită și biciuită public timp de nouă zile. Biciurile nu au speriat-o în niciun fel pe această femeie curajoasă, care a reușit într-un final să evadeze și ea pentru a continua lupta pentru patria sa. A sfârșit cerșind pe străzi, copiii ei și soțul pierzându-și viața în lupte. „Mama patriei” a murit în 1847, în sărăcie și uitare. Ea a îndurat multe și a dat totul, luptând pentru pământul ei, acea țară pe care a văzut-o constituită și care în semn de respect i-a întors spatele.

xxx

O CARICATURĂ

DE COSTEL PĂTRĂȘCAN

O EPIGRAMĂ PROPRIE

DIN INTELIGENȚA

ȘI SPIRITUALITATEA

POPOARELOR LUMII

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL TIMIȘ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Expoziția filatelică Timișoara

Senta - R.S.F. Iugoslavia

Szentes și Hodmezovasarhely - R.P. Ungară

Timișoara - R.S. România

19 - 29 iulie 1970 Timișoara

Produsul de mai sus este o medalie realizată de Asociația filateliștilor timișoreni cu ocazia Expoziției filatelice internaționale din perioada 19 - 29 iulie 1970 la care au participat și expozanti din orașele ungurești Hodmezovasarhely și Szentes și orașul sârbesc Senta.

Hódmezővásárhely este un oraș unguresc din districtul cu același nume, județul Csongrad, și are o populație de 45054 de locuitori. Deasupra am postat clădirea primăriei și stema orașului.

Szentes este un oraș unguresc din districtul cu același nume, județul Csongrad, și are o populație de 28444 de locuitori. Deasupra am postat clădirea primăriei și stema orașului.

Senta este un oraș și un oraș pe malul râului Tisa, Districtul Banatul de Nord, Voivodina, Serbia. Acest oraș are o populație de 20363 de locuitori. Deasupra am postat clădirea primăriei și stema orașului.

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Castelul Huniade este un monument istoric și cea mai veche clădire din municipiul Timișoara, construit între anii 1308 – 1305 de Carol Robert de Anjou și reconstruit după cutremurul din anul 1443 de către Ioan de Hunedoara. Castelul medieval a fost distrus în timpul asediului Timișoarei din anul 1849 și refăcut în forma actuală în anul 1856 Astăzi adăpostește Muzeul Banatului și are sediul în Piața Iancu Huniade, nr.1. În contextul frământărilor politice din Regatul Ungariei al secolului al XIV-lea, regele Carol Robert de Anjou a decis, în urma unei vizite în anul 1307, să-și stabilească provizoriu, reședința la Timișoara. S-a impus astfel necesitatea edificării unui castel care să facă față necesităților regelui. Construcția a fost realizată probabil de constructori italieni și terminată cel mai probabil în anul 1315, pentru că, în anul 1936, regele era deja stabilit în noul său castel. Acesta a locuit aici pentru aproape 8 ani. Edificiul s-a dezvoltat în jurul unei curți patrulatere cu turnuri cilindrice de colț. Așezat fiind pe o insulă era legat de orașul Timișoara, fortificat și el de către același rege, printr-o punte mobilă. Castelul a cunoscut refaceri importante în timpul comitelui Pippo Spano. Între anii 1441 – 1446, comite de Timișoara a fost Ioan de Hunedoara. Acesta și-a stabilit aici reședința și a dispus edificarea unui nou castel, pe ruinele vechiului palat-castel regal, grav avariat de un cutremur. O contribuție la edificarea lui a fost adusă de arhitectul italian Paolo Santini de Duccio, aflat în acea perioadă în serviciul lui Iancu de Hunedoara. Atât castelul cât și fortificațiile orașului au fost dotate cu turnuri în plan semicircular adaptate artileriei. Castelul a servit drept reședință nobiliară pentru toți regii care până în anul 1552 au poposit la Timișoara. În perioada ocupației otomane (1552 - 1716), a servit drept reședință a beglerbegilor Pașalâcului de Timișoara. Datorită asediului imperialilor, care a dus la recucerirea Banatului, castelul a fost deteriorat, astfel că după 1716 s-a impus renovarea lui. Însă funcția lui a fost schimbată, fiind transformat în cazarmă de artilerie și depozit militar. În anul 1849 revoluționarii maghiari, asediind Timișoara, au distrus castelul din temelii, până la punctul în care a fost nevoie de o reconstruire a edificiului. Lucrările de reconstrucție și renovare s-au terminat în 1856. Edificul a fost mult modificat, în special în ceea ce privește fațada. În ciuda numeroaselor modificări, castelul și-a păstrat organizarea în jurul unei curți patrulatere, poziția turnului-donjon și "Sala Cavalerilor", detalii care care se regăsesc și la Castelul de la Hunedoara. Fațada principală a fost refăcută într-un stil romantic. Ferestrele, terminate în arc în plin cintru dar cu decorație neogotică deasupra, au luat locul orificiilor pentru piesele de artilerie iar fațada a fost realizată în cărămidă aparentă. Primul etaj, construit pe înălțimea a două caturi normale conține două săli boltite în stil neogotic, una cu trei nave iar cealaltă cu două ce sunt construite din cărămidă și susținute de un șir de coloane masive. Clădirea se termină în plan vertical printr-un etaj mansardă iar din punct de vedere al plasticii exterioare, în partea superioară a fațadei se află un coronament crenelat. Turnul castelului este de formă rectangulară, de mică înălțime, cu ferestre mici și decorat cu creneluri la extremitatea superioară astfel încât acoperișul nu este vizibil. Intrarea principală a fost modificată și este flancată de doi pilaștrii masivi ce au în partea superioară câte o colecție de arme specifice Evului Mediu, care contribuie la aspectul gotic al castelului. Cele doua capete ale fațadei principale sunt prevăzute cu rezalituri, ale căror colțuri sunt accentuate printr-o imitație în tencuială a sistemului constructiv din piatră. În anul 1947, castelul a fost atribuit Muzeului Banatului și găzduiește secțiile de istorie și de științe ale naturii. De atunci castelul a fost de mai multe ori în renovare.

Casa pionierilor și șoimilor patriei Timișoara 1951 - 1981

Una din problemele nerezolvate ale Timişoarei este Casa Pionierilor și Șoimilor Patriei, azi Palatul Copiilor, instituţie cu tradiţie în Banat, care a format intelectual şi aptitudinal generaţii de copii şi tineri. Forţat să se mute din imobilul de pe bulevardul Revoluţiei într-unul din căminele Liceului “Azur”, Palatul Copiilor are nevoie de un sediu nou. Problemele Palatului Copiilor au început în urmă cu mai mulţi ani, când sediul cunoscut de pe bulevardul Revoluţiei a fost retrocedat, iar noii proprietari au perceput statului o chirie de aproape 6.000 de euro pe lună. Situaţia a ajuns la urechile guvernanţilor şi datorită intervenţiilor în plenul Senatului făcute de parlamentarul de Timiş, Gheorghe David. Ca o rezolvare temporară s-a găsit soluţia mutării acestei instituţii într-unul din căminele Liceului Industrial de Chimie “Azur”, însă problema e departe de a fi rezolvată.

Insigna - Membru al Organizației de pionieri

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.Mai jos e reprezentată o revistă Star spre viitor a pionierilor și șoimilor patriei, editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor.

C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie.

Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)

Împăratul Carol al VI-lea al Austro-Ungariei

Eliberarea cetății Timișoara - 1716

Piesa de mai sus este una dintre medaliile realizată în anul 1716 pentru a celebra victoria Austro-Ungariei, conduse de împăratul Carol al VI-lea, pentru eliberarea cetății Timișoara de sub ocupația otomană. Piesa este confecționată din argint, are forma rotundă și cântărește 29,5 grame. Pe avers, în interiorul unui cerc liniar continuu, este reprezentat bustul împăratului Carol al VI-lea al Austro-Ungariei, spre dreapta. Periferic circular, pe părțile stânga, superioară și dreapta este aplicată inscripția: “CAROL, VI. D.G.ROM.IMP. S.A.GERM.HISP. HUNG.ET BOH. REX” – în traduce aproximativă (Carol al VI-lea prin grija lui Dumnezeu împărat al Germaniei, Spaniei și rege al Ungariei și Boemiei). În câmpul central al reversului este reprezentat planul asediului cetății Timișoara. Periferic circular, pe o bandă mărginită de cercuri liniare continui, pe părțile stângă, superioară și dreapta, este aplicată inscripția: “ARMIS CONSTANTIA ET FORTITUDINE CAESARIS AB EUGENIO” – în traducere aproximativă (Prin forța armelor și voința cezaruli Eugen). La partea de jos, pe trei rânduri orizontale este aplicată inscripția: “TEMESWARIA TUR-/CIS EREPTA/12 OCT” – în traducere aproximată (Timișoara a fost eliberată de sub turci - 12 octombrie 1716).

Carol al VI-lea (nume real și complet Franz Joseph Wenzel Johann Balthasar Anton Ignaz, născut la data de 1 octombrie 1685 în Viena și decedat la data de 20 octombrie 1740 tot în Viena) a fost împăratul Sfântului Imperiu Roman din 12 octombrie 1711 și până la moarte, totodată rege al Ungariei sub numele Carol al III-lea, rege al Boemiei sub numele Carol al II-lea, principe al Transilvaniei etc. A făcut parte din Casa de Habsburg, fiind fiul împăratului Leopold I și tatăl împărătesei Maria Tereza. În amintirea fortificării cetății Alba Iulia, în timpul său, denumirea germană a orașului a devenit Karlsburg, alături de cea tradițională - Weissenburg.

Cetatea Timișoara, în limba latină Castrum Temesiensis sau
Castrum Temesvariensis este o cetate istorică storică pe locul și în jurul căreia a fost construit actualul oraș Timișoara. Se presupune că a existat o cetate de pământ avară, dar primele mențiuni datează din secolul al XIII-lea. Carol Robert de Anjou a construit la începului secolului al XIV-lea prima cetate de piatră (cetatea angevină). Ioan de Hundeoara a refăcut cetatea distrusă în urma unui cutremur din anul 1443. În anul 1552 cetatea a fost cucerită de turci, care au stăpânit-o până în anul 1716, când a fost cucerită de habsburgi. Cetatea habsburgică a fost așa de puternică încât a fost asediată o singură dată, în anul 1849, în timpul Revoluției Maghiare din anul 1848, asediu la care a rezistat. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea progresele în domeniul artilerie au făcut ca zidurile să nu mai poată asigura apărarea orașelor. Zidurile și spațiul liber din jurul lor împiedicau dezvoltarea orașului, astfel că Timișoara a fost defortificată, zidurile fiind demolate și șanțurile umplute. Actual, din fortificațiile cetății habsburgice mai există Castelul Huniade, bastionul Therezia - important punct turistic, o cazemată din ravelinul porții Vienei, un rest din bastionul Eugeniu și o mică bucată din curtina dintre bastioanele Eugeniu și Elisabetha.

Poli AEK - Politehnica AEK Timișoara

F.C. Politehnica Timișoara (cunoscut anterior și sub alte nume, printre care FC Politehnica AEK Timișoara, FCU Politehnica Timișoara, Poli Timisoara și FC Politehnica 1921 Știința Timișoara) este un club de fotbal din Romania, fondat în anul 1921, care evoluează în a doua divizie a fotbalului românesc, în urma deciziei Comisiei de Licențiere a Ligii Profesioniste de Fotbal din mai 2011. Sus am postat siglele clubului de fotbal Poli Timișoara, de-a lungul timpului.

Insigna de vânătoare - Timișoara

Produsul medalistic de mai sus este o insignă de vânătoare realizată la comanda Asociației de vânătoare și pescuit sportiv din județul Timiș.

Mistrețul (denumire științifică Sus scrofa) este un mamifer sălbatic
omnivor, în general nocturn, răspândit în toată Europa, nordul Africii și mare parte din Asia. Este colorat negru - cafeniu. Scoate sunete foarte asemănătoare celor ale porcilor domestici. Colindă în turmă pădurile și culturile agricole de la marginea acestora. Produce stricăciuni în special în lanurile de porumb și cartofi. Mistrețul poate atinge următoarele standarde; 1,5 metri- lungime, 1 metru - înălțime și 200 kilograme - greutate. În anul 2009, Europa se confrunta cu o creștere explozivă a numărului de mistreți, ca rezultat al încălzirii globale și al cultivării pe scară largă a porumbului și rapiței pentru biocombustibili.

Insigna sportivă - A.S. - E.M.T.

(Asociația sportivă Electromotor Timișoara)

Bega Electromotor este cel mai mare producator de motoare electrice de putere medie in Romania. In prezent, activitatea principala este reprezentata de productia si reparatia de motoare electrice de uz general in cea mai larga gama de puteri din Romania. S.C. Bega Electromotor S.A. infiintata in anul 1900, are o experienta indelungata in constructia motoarelor electrice, fiind la ora actuala cel mai mare producator de motoare electrice de medie putere in Romania. In anul 2000 firma a fost complet privatizata si a devenit parte din grupul de firme Bega. In prezent, activitatea principala este reprezentata de productia motoarelor trifazate si monofazate de uz general in cea mai larga gama de puteri din Romania. Sus am postat 2 logo-uri ale Întreprinderii Electromotor Timișoara.

Municipiul Timișoara (în graiul bănățean Cimișoara, în germană
Temeschwar, alternativ Temeschburg sau Temeswar, în maghiară
Temesvár, în sârbă Темишвар/Temišvar, în limba bulgarilor bănățeni Timišvár; în traducere (limba maghiară): „Cetatea de pe Timiș”) este reședința și cel mai mare oraș al județului Timiș din regiunea istorică Banat, vestul României. În anul 2010, având 303708 locuitori, era al treilea oraș, ca număr de locuitori, din România. Numele localității vine de la râul Timiș (trecând actualmente la sud de municipiu), numit de romani în antichitate Tibisis sau Tibiscus. Începând din anul 553 teritoriul actual al Timișoarei a fost timp de două secole sub dominație avara. Aceștia au construit pe ruinele fostei fortărețe romane Zambara o nouă așezare cu numele de Beguey, poziționată strategic intre râurile Timiș si Bega (Tisa). După avari teritoriul a fost invadat de pecenegi, cumani, bulgari, valahi și apoi maghiari. Fortăreața Timișoara a fost foarte probabil construita în secolul al X-lea, în stil avar, înconjurată de un canal cu apă, fiind situata pe locul actual al Operei. După invaziile tătare și distrugerea completă din 1241, regele maghiar Bèla al IV-lea a colonizat zona cu germani, care au reclădit cetatea. Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști în anii 1212 sau 1266. În anul 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. Deasupra am postat stemele veche, interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Timișoara, iar dedesubt pozele câtorva inconfundabile monumente de cultură și arhitectură din frumosul oraș de pe Bega, din vremuri diferite.

Banca de Economii

Banca austro-ungară

Palatul Episcopului sârbesc

Podul Ștefan cel Mare

Palatul Szecheny

Universitatea de medicină și farmacie

Abatorul

Podul Huniade

Palatul Apelor

Gara

Palatul Loffler

Opera

Județul Timiș este situat în vestul țării, în regiunea istorică Banat, România. Numele său provine de la râul Timiș care îl traversează. Județul se întinde pe o suprafață de 8697 kilometri pătrați, fiind cel mai mare din țară, numără aproximativ 660000 de locuitori și are reședința în municipiul Timișoara. Din punct de vedere administrativ județul se compune din 2 municipii - Timișoara și Lugoj, 8 orașe - Sânnicolaul Mare, Jimbolia, Buziaș, Făget, Deta, Gătaia, Recaș, Ceacova și 89 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Timiș, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale județului, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.