Epaminonda's Blog.....: PINON

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea franceză PINON, districtul

AISNE, regiunea RON-ALPI din vremuri diferite și o vedere generală.

Cafe - hotel- restaurant

Primăria

Gara

Intrarea în curtea de jos a castelului

Intrarea principală la castel

Intrarea în localitate

Canalul Păsărilor

Biserica

Castelul

Castelul - latura de nord

Monumentul eroilor locali

Monumentul eroilor Regimentului 130 Infanterie

căzuți la datorie pe data de 7 iunie 1940

Parcul

Piața Bisericii

Școala

Strada Gării

Turnul

Uzina

Vedere generală

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O PASTILĂ DE UMOR

_________xxx_________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Mihai Eminescu 1850 - 1889 * 15 ianuarie 2009

S.N.R. - G.C.M.I.- M.E.

(Societatea numismatică română)

(Grupul colecționarilor de medalii și insigne - Mihai Eminescu)

120 de ani de moartea poetului M.Eminescu - Nr.01

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Insigna A.V.P.S. "Sitarul" - București

(Asociația vânătorilor și pescarilor sportivi)

Asociatia Vanatorilor si Pescarilor Sportivi ,,SITARUL Bucuresti‘’ este o persoana juridica neguvernamentala, de drept privat, apolitica, fara scop lucrativ, cu patrimoniu propriu, distinct si indivizibil cu sediul cenrtral Calea Moșilor, nr. 128, sectorul 2. A.V.P.S. SITARUL este constituita pe principiul liberei asocieri din totalitatea vanatorilor si pescarilor sportivi inscrisi in evidentele sale, care adera la prezentul statut si se obliga sa il respecte. Asociația este afiliata la A.G.V.P.S. , potrivit legii si statutului acesteia, pe care se obliga sa il respecte. Scopul A.V.P.S. SITARUL il constituie conservarea biodiversitatii si protectia faunei de interes cinegetic si piscicol, precum si a mediilor naturale de dezvoltare a acesteia, prin vanatoare si/sau pescuit recreativ sportiv, practicate in mod durabil, ca forme de odihna activa si de petrecere a timpului liber de catre membrii sai. Obiectivele și atribuțiile A.V.P.S. SITARUL sunt următoarele:

desfasoara activitati de conservare a biodiversitatii si de protectie a faunei de interes cinegetic si piscicol, precum si de protejare a mediilor naturale de dezvoltare a acesteia;
reprezinta si apara drepturile si interesele membrilor asociatiei
incheie, cu autoritatile administrative competente, contracte de atribuire in gestionare a fondurilor cinegetice si/sau de exploatare durabila, prin pescuit recreativ sportiv a resursei acvatice vii din apele domeniului public;
dezvolta si exploateaza eficient baza materiala proprie, destinata practicarii vanatorii, pescuitului recreativ sportiv, tirului vanatoresc, chinologiei de vanatoare si a altor activitati specifice
pregateste candidatii pentru dobandirea calitatii de membru si instruieste membrii si personalul angajat in domeniile cinegetic si, respectiv, halieutic de activitate
gestioneaza si elibereaza , in conditiile legii si ale statutului, permisele de vanatoare, permisele de pescuit recreativ sportiv, carnetele de membru si autorizatiile de vanatoare
organizează activitatea de instruire a persoanelor care doresc să devină deţinători de arme de foc
stimuleaza cresterea, dresarea si folosirea cainilor de vanatoare
organizeaza activitati de vanatoare si de pescuit recreativ sportiv cu membrii altor organizatii vanatoresti, precum si cu vanatorii straini, pe baza de reciprocitate sau in scopul realizarii de mijloace financiare necesare gestionarii durabile a vanatului si a pestelui din fondurile preluate in gestionare
infiinteaza in conditiile legii unitati economice in vederea realizarii scopului
organizeaza, desfasoara si stimuleaza activitati de prevenire si combatere a braconajului si a exportului ilegal de trofee de vanatoare
organizeaza conferinte, simpozioane, expozitii si alte manifestari cinegetice si de pescuit recreativ sportiv la nivel local si participa la asemenea evenimente in tara si in strainatate ;

Centenarul Academiei Militare 1889 - 1989 România

Universitatea Națională de Apărare „Carol I” este continuatoarea școlii de stat major fondate în anul 1889, de către generalul Ștefan Fălcoianu cu denumirea inițială Școala Superioară de Resbel. În anii 1889-1897, Școala Superioară de Război a funcționat în clădirea din strada Știrbei Vodă, unde își are acum sediul Direcția națională anticorupție. În toamna anului 1897, Școala Superioară de Război s-a mutat în clădirea din actualul bulevard Nicolae Bălcescu (vis-a-vis de Sala Dalles), unde a funcționat împreună cu Marele Stat Major, până în anul 1914, și de sine stătătoare până în decembrie 1939, când s-a mutat în actuala clădire, ale cărei lucrări de construcție au început în data de 16 august 1937, după planurile arhitectului Duiliu Marcu, constructor fiind antrepriza "Inginer Emil Prager". În 29 august 1948, prin Decretul nr. 1803 al Prezidiului M.A.N., Școala Superioară de Război a fost desființată, cu motivarea lui Emil Bodnăraș, ministrul Apărării Naționale, că este o "instituție învechită și depășită de mersul evenimentelor", iar în locul ei, pentru pregătirea superioară și politică a cadrelor armatei s-a înființat Academia Militară. În 14 septembrie 1949, prin Decretul nr. 371 al Prezidiului M.A.N., după modelul Academiilor militare sovietice, s-au înființat patru academii militare distincte:

Academia Militară (de comandă și stat major),
Academia Militară Politică,
Academia Tehnică Militară și Academia Spatelui Armatei, ca instituții de învățământ superior distincte, cu structuri organizatorice separate.

Această situație nu a durat mult. În 12 septembrie 1953, în baza Decretului nr. 368 al Prezidiului M.A.N. s-a desființat Academia Spatelui Armatei, care s-a contopit cu Academia Militară. În 19 august 1957, prin Decretul nr. 400 al Prezidiului M.A.N., a fost desființată și Academia Militară Politică, care s-a contopit cu Academia Militară sub noua titulatură de Academia Militară Generală (A.M.G.). În 13 iunie 1959, prin Decretul nr. 214 al Prezidiului M.A.N., Academia Militară Tehnică s-a contopit cu Academia Militară Generală, care astfel a devenit o instituție complexă, subordonata nemijlocit ministrului Forțelor Armate, cu cinci facultăți: Facultatea de arme întrunite și tancuri; Facultatea de arme (artilerie terestră, artilerie a.a., chimie, geniu, transmisiuni, aviație); Facultatea militară politică; Facultatea tehnică militară și Facultatea de servicii. În anul 1976, prin Hotărâre a Consiliului Apărării, s-a reînființat Facultatea Politică Militară, ce avea ca obiectiv pregătirea specialiștilor-ofițeri cu studii militare superioare în domeniul activității educative din unități, mari unități și comandamente. În data de 17 mai 1990, pin Hotărârea Guvernului României nr. 550 activitatea de învățământ din Academia Militară a fost reorganizată, precizându-se că aceasta "este o instituție de învățământ superior subordonată ministrului Apărării Naționale și pregătește ofițerii-studenți pentru a deveni comandanți și ofițeri în statele-majore (...)". Prin aceeași hotărâre, s-a reînființat Academia Tehnică Militară, ca instituție separată de Academia Militară. În 23 aprilie 1991, prin Hotărârea Guvernului României nr. 305, Academia Militară a primit o nouă denumire: Academia de Înalte Studii Militare. În data de 28 august 2003, prin Hotărârea Guvernului României nr. 1027, denumirea Academiei de Înalte Studii Militare a fost schimbată în Universitatea Națională de Apărare, pentru ca în data de 25 august 2005, prin Hotărârea de Guvern nr. 969 Universitatea Națională de Apărare să primească denumirea de Universitatea Națională de Apărare „Carol I". Sus am postat logo-ul și o fotografie cu sediul central al Universității naționale de apărare "Carol I".

Insigna - Asociația Societatea cultural patriotică

"Avram Iancu" din România - Filiala București

Avram Iancu s-a nascut în anul 1824, în localitatea Vidra de Sus, azi comuna Avram Iancu, judetul Alba. Din pacate, ziua si luna nu se cunosc, pentru ca în matricola - actul de nastere nr. 40/1824 al comunei Vidra de Sus - se afla doar mentiunea ca “S-a nascut pe vremea cireselor”. Se poate deduce ca nasterea a avut loc în luna iulie 1824. Tatal lui Avram Iancu s-a numit Alexandru Iancu, iar mama – Maria. Erau oameni harnici si gospodari, cu o stare materiala buna. Avramut, precum îl dezmierdau parintii, era un copil plin de virtuti, gânditor si scurt la vorba, cu o inima sincera si buna. Buchiile le-a învatat la Vidra si Câmpeni, clasele elementare le-a urmat la Abrud, judetul Alba, gimnaziul inferior la Zlatna, cel superior si Facultatea de Drept la Cluj. Peste tot s-a bucurat de simpatia colegilor, profesorilor si a locuitorilor. A fost un student eminent, iar matematica si istoria i-au fost materiile preferate. Dupa terminarea cursurilor juridice la Cluj, în anul 1845, cu cele mai alese aprecieri de atestare si cu calificativul “eminent”, s-a prezentat în fata Guvernului din Cluj, pentru a fi primit ca practicant fara salariu. A fost însa respins de comisie, pentru ca era plebeu, adica nu avea originea de nobil maghiar. În urma acestei nedreptati, Avram Iancu s-a dus la Târgu Mures, unde s-a înscris la “Tabla Regeasca” în calitate de cancelist, cu scopul de-a se pregati în meseria de avocat, pe care a si obtinut-o în anul 1848, cu mult succes. Avram Iancu, om al pacii, dreptatii sociale si al bunei convietuiri între popoare a deplâns hotarârea motiunii nedrepte votata la 15 martie 1848, la Budapesta, potrivnica poporului român majoritar in Transilvania, de unire fortata a acestei provincii românesti cu Ungaria. La adunarea cancelistilor mureseni de la “Tabla Regeasca”, tinuta în ziua de 25 martie 1848, data la care cancelistii unguri solicitau celor români semnaturile si acordul unirii Transilvaniei cu Ungaria, Avram Iancu, în prezenta celor 300 de cancelisti prezenti la adunare, a pronuntat plin de indignare: “În numele neamului românesc resping marinimozitatea voastra. Dreptul istoric are sa se spulbere înaintea drepturilor omului. Spre rusinea veacului al XIX-lea, am suferit robia îndelungata. Pretindem stergerea sclaviei si egalitate perfecta sau moarte!”. În testamentul sau, Avram Iancu si-a precizat idealul sau în viata: “Unicul dor al vietii mele este sa-mi vad natiunea fericita, pentru care dupa puteri am lucrat pâna acum!”. A fost unul dintre initiatorii si organizatorii adunarilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai si 15-23 septembrie 1848, precum si conducatorul cetelor înarmate de tarani si de mineri din Muntii Apuseni. În timpul Revolutiei de la 1848 a condus aceste osti, organizând apararea lor în Muntii Apuseni. A respins numeroasele atacuri ale ostilor maghiare, superioare ca numar si ca armament, câstigându-si renumele de "Craiul muntilor". Iancu considera necesara unirea fortelor revolutionare ale celor doua popoare (român si maghiar) în lupta împotriva dusmanului comun, absolutismul habsburgic. El conditiona însa aceasta unire de satisfacerea revendicarilor sociale si nationale ale românilor. Coplesite de armatele habsburgice si de cele tariste, tradate de unii generali, trupele revolutionare române si maghiare au capitulat la Siria, în 13 august 1849. Dupa înfrângerea revolutiei, bolnav si adânc îndurerat de nedreptatile ce li se faceau taranilor, a caror eliberare reala nu o putuse vedea înfaptuita, Avram Iancu a ramas printre moti, în Muntii Apuseni. În anul 1849, fiind la Viena pentru sustinerea drepturilor nationale, a refuzat sa primeasca o decoratie imperiala, zicând:

"Natiunii sa i se dea drepturile promise, atunci voi primi, altcum nu". Un an mai târziu refuza sa se întâlneasca cu împaratul Austriei, Franz Iosef, aflat în vizita prin Transilvania. În acelasi an este arestat si închis. Dupa eliberarea din închisoare, isi petrece ultimii ani ai vietii ratacind prin munti, pe Valea Ariesului, la Lupsa, dar mai cu seama la Baia de Cris, unde se adaposteste la covrigarul Ioan Stupina, supranumit Liber. Stând pe prispa casei acestuia, cânta serile din fluierul de paltin mestesugit cu multa maiestrie de el, în prezenta multimii de oameni care venea sa-l asculte. S-a stins din viata la 10 septembrie 1872, pe prispa casei acestuia. “Craiul Muntilor” a fost înmormântat cu multa evlavie în cimitirul din satul Tebea, comuna Baia de Cris, judetul Hunedoara, lânga gorunul lui Horea, potrivit dorintei sale testamentare. Avram Iancu a fost condus pe ultimul drum de un sobor de peste 30 de preoti si de peste 10000 de oameni, care i-au ramas fideli pâna în ultima clipa.

Filiala București s-a constituit la data de 29 iunie 2011, la inițiativa prof. univ. dr. Ioan Condor și cu participarea directă a președintelui Consiliului Național al Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu” din România, prof. Victor Bercea și a președintelui de onoare al societății, Ionel Bâtea. Cu ocazia constituirii a fost ales Consiliul – director din a cărui compunere fac parte: Biroul executiv cu: președintele prof.univ.dr. Ioan Condor, un prim-vicepreședinte, zece vicepreședinți, un președinte de onoare, un secretar general și un trezorier. De asemenea, s-a constituit un: Birou permanent, din președintele Biroului executiv, prim-vicepreședintele, doi vicepreședinți, secretarul general și trezorierul și Comisia de cenzori, compusă din 3 membri. Judecătoria Sectorului 6 al municipiului București, prin hotărârea definitivă și irevocabilă din data de 9 ianuarie 2012, a acordat personalitate juridică și a dispus înscrierea noii Asociații în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, conform O.G. nr 26/2000, cu modificările și completările ulterioare. Scopul asociației este acela de a folosi ansamblul mijloacelor și modalităților moderne de informare în vederea cultivării și răspândirii, în rândul românilor, al moților și simpatizanților acestora, a ideologiei promovate de către înaintașii noștri, al căror stindard l-a constituit personalitatea ilustrului AVRAM IANCU, în ceea ce privește îmbunătățirea vieții economice, sociale, culturale și spirituale a românilor și, în special, a moților de pretutindeni.Asociația își propune să militeze pentru respectarea și aplicarea legilor României, în frunte cu Constituția României, pentru apărarea suveranității naționale și integrității teritoriale, a caracterului național, unitar, indivizibil și independent al României, să promoveze și să apere drepturile și libertățile fundamentale ale omului, în lumina legislației europene în vigoare, să contribuie la îmbunătățirea vieții economice, culturale, sociale și spirituale a românilor și, în special, a moților de pretutindeni, cu aspect prioritar asupra militării pentru un mediu sănătos în zona Munților Apuseni. În realizarea scopului general al Asociației se propune un mare număr de obiective concrete, printre care: apărarea și promovarea ființei naționale a românilor; promovarea ideilor de libertate și demnitate națională, a limbii, istoriei și culturii naționale românești; realizarea comuniunii spirituale a moților de pretutindeni, în contextul nediscriminării, al egalității și libertăților fundamental-umane; evocarea contribuției moților, în special și a românilor în general, la lupta pentru emancipare economică, socială, politică, respectiv la înfăptuirea marilor realizări din istoria României în cadrul unor sesiuni științifice, simpozioane, manifestări omagiale și cultural artistice, edificarea de monumente, obeliscuri, statui, montarea de plăci comemorative, case memoriale și muzee; sprijinirea dezvoltării economico-sociale a spațiului locuit de moți, în special a zonei Munților Apuseni, prin investiții reale și eficiente; protecția mediului și activități de custode, protejarea monumentelor naturii din Munții Apuseni; dezvoltarea turismului și a activităților de agro-turism rural și montan; ocrotirea sănătății locuitorilor din zona Munților Apuseni prin informare, educare și baza materială specifică, în colaborare cu autoritățile locale, ministerele de specialitate și cadre medicale; dezvoltarea învățământului și culturii în zonele locuite de moți, în special și de români, în general, prin promovarea și încurajarea unor activități științifice; stimularea și promovarea creației spirituale a moților, a valorilor românești, în general, prin editarea de cărți, ziare, reviste, publicații de orice fel, albume, organizarea de festivaluri și concursuri culturale de interpretare sau creație artistică, expoziții etc., cu largă răspândire națională și internațională, lobby prin toate mijloacele permise de lege, comunicate, inclusiv prin internet; acordarea de diplome, medalii, premii, ordine și alte asemenea distincții personalităților române sau străine și mai ales personalităților marcante ale vieții moților, precum și simpatizanților acestora; acordarea de burse pentru elevii și studenții români și, în special, moților, aflați în situație materială modestă, respectiv încurajarea și promovarea acestora în elita educației și culturii naționale, europene și internaționale, cu includerea lor în programele organizate de către Asociație în vederea realizării obiectivelor propuse; încurajarea și sprijinirea colaborării cu românii din Basarabia și nordul Bucovinei, precum și cu românii stabiliți în întreaga lume, prin corespondență continuăcu aceștia și activități comune, respectiv organizarea unor proiecte comune în vederea realizării scopului Asociației; găsirea și atragerea resurselor financiare, materiale, interne și externe, în vederea realizării scopului și obiectivelor propuse.

Insigna - Campionatele balcanice de baschet și voley-ball

București 21.IX.1946

Conform înscrisului de pe insigna de mai sus, încă din anul 1946 aveau loc competiții internaționale (campionate) zonale cum ar fi Campionatele balcanice, cu participarea unor state din Peninsula Balcanică (vezi harta de mai sus). Campionatele balcanice din anul 1946 au avut loc în luna septembrie ele incluzând două jocuri sportive colective: baschetul și voleiul.

Baschetul este unul dintre cele mai răspândite sporturi de echipă din lume; se caracterizează prin finețea, precizia și fantezia exercițiilor tehnice și tactice, prin talia înaltă și calitățile fizice deosebite ale sportivilor, toate acestea implicate într-o luptă sportivă care pretinde spirit de echipă și de sacrificiu, inteligență și rezistență nervoasă. Punctele sunt marcate prin aruncarea mingii (ochire) prin coș de sus; echipa care acumulează mai multe puncte la sfârșitul jocului câștigă. Mingea poate fi făcută să înainteze pe teren prin driblare sau pasând-o altor coechipieri. Actele fizice nesportive sunt penalizate și există restricții asupra modului în care este folosită mingea. De-a lungul timpului, în baschet s-au dezvoltat tehnicile obișnuite de ochire, pasare și driblare, dar și de poziționare a jucătorilor, precum și structurile ofensive și defensive. De obicei, jucătorii cei mai înalți vor ocupa centrul sau una dintre cele două poziții de înaintare, iar jucătorii mai mici de statură sau cei care au viteză și cele mai bune abilități de mânuire a mingii, vor ocupa poziția de pază. În timp ce baschetul competițional are niște reguli bine stabilite, numeroase variante de baschet s-au dezvoltat pentru jocurile ocazionale. În anumite țări, baschetul este un sport popular, cu mulți spectatori.

Voleiul este un sport în care două echipe, separate de un fileu înalt, trebuie să treacă mingea pe deasupra acestuia, folosind doar mâinile, cu scopul de a face ca mingea să atingă terenul advers. Fiecărei echipe îi sunt permise doar trei loviri pentru a trimite mingea către terenul celeilalte echipe. Un punct se câștigă dacă mingea atinge terenul advers sau dacă nu respectă regula celor trei atingeri. O echipa de volei este alcătuită din 6 jucători. Se joacă 3 seturi câștigătoare din 5, fiecare set a câte 25 de puncte; în caz de egalitate 24 - 24 se continuă setul până în momentul în care una din cele două echipe obține o diferență de 2 puncte (29 - 27, 31 - 29 etc). În cazul în care este nevoie de jucarea ultimului set pentru desemnarea câștigătorului, acesta se joacă până la 15 (sau până la o diferență de două puncte).

Festivalul internațional de folclor, ed. IV - Finlanda 1955

Această insignă atestă participarea României la ediția a IV-a Festivalului internațional de folclor, care a avut loc în anul 1955 în Finlanda.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitecură ale Bucureștiului de acum sau altădată.