Epaminonda's Blog.....: TABLETA CU ȘTIRI NECONVENȚIONALE

MIRCEA GEOANĂ – P.S.RO.:

“Românii nu au voie să ierte

viitorul acestei țări.“

MARIAN VANGHELIE – P.S.D.:

“Nu poți să conduci organizația

P.S.D. București

dacă ești pămpălău,
că te ejaculează.“

LIVIU DRAGNEA – P.S.D.:

“Victor Ponta va merge în tandem,
după părerea mea,
cu poporul român.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O PASTILĂ DE UMOR

__________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL BACĂU

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Ministerul Apărării Naționale

Bacău - 28 februarie 1982 - 1992

Ministerul Apararii Nationale este organul de specialitate al administratiei publice centrale, in subordinea Guvernului, prin care este condusa activitatea in domeniul apararii nationale, potrivit prevederilor legii si strategiei de securitate nationala, pentru garantarea suveranitatii, independentei si unitatii statului, integritatii teritoriale a tarii si democratiei constitutionale. Ministerul Apararii Nationale raspunde in fata Parlamentului, a Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii pentru modul de aplicare a prevederilor Constitutiei, a celorlalte acte normative in vigoare, a hotarârilor Guvernului si ale Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, precum si ale tratatelor internationale la care România este parte, in domeniul sau de activitate. Sediul ministerului este situat în București, pe strada Izvor, la numerele 3 - 5. Deasupra am postat logo-ul şi clădirea instituţiei.

Insigna - Poliția Primăriei Bacău

Atributiile politiei locale (fostă comunitară) sunt diverse: de la asigurarea ordinii si linistii publice pana la verificarea comerciantilor sau amendarea soferilor care incalca anumite prevederi ale Codului rutier. Am inventariat astazi cele mai importante atributii ale politistilor locali, astfel incat sa stiti cand va poate ajuta politistul din zona in care locuiti, dar si sa puteti evita abuzurile din partea lor. Conform Legii nr. 155/2010 care reglementeaza activitatea politiei locale, politistii locali au atributii in sase domenii: ordine si liniste publica, circulatie, disciplina in constructii si afisaj stradal, protectia mediului, activitate economica, evidenta populatiei, ordine si liniste publica.

Politistul local mentine ordinea si linistea publica in zonele in care este arondat, inclusiv in in imediata apropiere a unitatilor de invatamant publice, a unitatilor sanitare publice, in parcarile auto, precum si in zonele comerciale si de agrement, in parcuri, piete, cimitire sau in alte asemenea locuri publice. Legea il obliga sa participe, alaturi de institutiile abilitate, la activitati de salvare si evacuare a persoanelor si bunurilor periclitate de calamitati naturale ori catastrofe, precum si de limitare si inlaturare a urmarilor provocate de astfel de evenimente. De asemenea, el trebuie sa identifice cersetorii, persoanele fara adapost sau copii lipsiti de supravegherea si ocrotirea parintilor si sa ii incredinteze serviciului public de asistenta sociala, care sa le rezolve situatia mai departe. Politistii locali sunt cei care se asigura ca stapanii unor caini agresivi sau periculosi (cum sunt considerati cei din rasele pitbull, rottweiller, dog argentinian, mastiff sau ciobanesc caucazian) isi respecta toate obligatiile pe care le au vizavi de cresterea si ingrijirea acestora, fiind abilitati sa sanctioneze proprietarii care incalca prevederile legale. Totodata, politistii locali sunt cei care constata contraventii si aplica sanctiuni pentru nerespectarea normelor legale privind convietuirea sociala, pentru faptele constatate in raza teritoriala de competenta.

Ștefan cel Mare - Biserica din Borzești

Medalia de mai sus omagiază personalitatea lui Ștefan cel Mare și marchează trecerea a patru sute de ani de la construirea Bisericii din Borzești. Medalia are toartă de prindere, este rotundă cu diametru de 25 milimetri și este confecționată din bronz. În câmpul central al aversului medaliei se prezintă chipul încoronat al domnitorului spre dreapta și înscrisul circular pe conturul medaliei: “ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT DOMNUL MOLDOVEI. 1457 - 1504”. În câmpul central al reversului medaliei se prezintă Biserica din Borzești și înscrisul circular pe conturul monedei;”SĂRBĂTORIREA CENTENARULUI 4-LEA BORZEȘCI 1904”.

Ștefan al III - lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iar Ştefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia - după cum am spus - fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş.(Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

În legendara localitate de pe Valea Trotuşului se află una dintre cele mai vechi ctitorii din epoca ştefaniană, înălţată de către Ştefan cel Mare şi fiul său, Alexandru, în anii 1493-1494. În cei peste 500 de ani ai existenţei sale, lăcaşul a trecut prin perioade de înflorire şi de decădere. Astfel, în timpul lui Constantin Duca vodă (1694) se consemna ca fiind “pustie de câtăva vreme”, după cum consemna cronicarul. De-a lungul vremii, biserica a stat în atenţia cercetătorilor consacraţi ai istoriei neamului şi bisericii: Melchisedec Ştefănescu, C. I. Istrati, Nicolae Iorga, G. Balş ş.a. Din concluziile acestora s-a constatat că între această biserică şi cea de la Piatra Neamţ cu hramul “Sf. Ioan”, precum şi biserica “Sf. Mihail” din Roznov-Neamţ se întâlnesc similitudini, acestea aparţinând aceleiaşi epoci ştefaniene. Din punct de vedere stilistic, monumentul de la Borzeşti se înscrie în rândul bisericilor cu plan rectangular, având bolţile cu cupole dispuse “în filă” şi prinse sub un singur acoperiş. Sistemul original de boltire al celor trei cupole constă în faptul că acestea se sprijină pe arce semicilindrice, etajate pe pandantivi. Lipsită de turle, biserica are acoperiş şarpantă din material răşinos şi învelitoarea iniţială din şindrilă. Elevaţia bisericii cuprinde soclul din piatră brută pe care se înalţă pereţii cu profiluri în formă de “L” la colţuri, din pietre uriaşe. Partea superioară a pereţilor, pe care se sprijină acoperişul, este din piatră simplă.În ceea ce priveşte materialele şi tehnicile de construcţie, biserica este zidită din bolovani de piatră şi foarte puţină cărămidă. Pietrele au fost extrase din râu şi din carieră, parte din ele fiind friabile. Materialul de construcţie al pereţilor fiind mare şi grosolan lucrat, a făcut ca zidăria să nu fie foarte solidă şi să cedeze la cutremure. Soclul şi temelia bisericii sunt din piatră brută, de mari dimensiuni, comparativ cu structura pereţilor.Pereţii sunt construiţi din piatră brută, întrerupti de două “asize” de cărămizi smălţuite. În partea superioară, sub acoperiş, sunt dispuse două registre de “ocniţe” (unul mic şi altul mare). Ca volumetrie, în exterior, construcţia apare ca o prismă dreaptă, de mari dimensiuni, cu partea dinspre răsărit rotunjită, marcată de nişe verticale oarbe. Compartimentarea interioară este din pronaos, naos şi altar. Zidul dintre pronaos şi naos este străpuns de o uşă de acces. Componentele artistice ale bisericii de la Borzeşti sunt formate din ancadramente gotice din piatră la uşi şi la ferestre, cu chenare în arc frânt la uşa de la intrare, iar cele din interior din muluri gotice. Elementele gotice în arhitectura ştefaniană sunt puse în legătură cu prezenţa meşterilor constructori transilvăneni la Borzeşti, meşteri care stăpâneau tainele acestui curent artistic. Cât despre înălţimea mică a uşii de la intrare, se spune că ar fi fost egală cu dimensiunea fizică a voievodului, iar credincioşii mai înalţi trebuie să se aplece la intrarea în sfântul lăcaş.Pe parcursul vremii care s-a scurs, monumentului i s-au făcut mai multe reparaţii, între secolele XVIII-XX. În anii 1904-1905 a fost reparat acoperişul şi faţada de vest, îndepărtându-se cele 2 contraforturi. Alte reparaţii au fost în 1924, 1938-1940 şi 1951-1952. Reparaţii în interior şi la exterior au fost făcute în anul 1993, când se pregătea sărbătorirea a 500 de ani de atestare documentară, manifestare care a avut loc în anul 1994.În urma aplicării criteriilor de clasare, monumentul a primit de trei ori excepţional (la vechime, valoare de arhitectură, valoare memorial-simbolică) şi un calificativ de foarte bine (pentru frecvenţă, raritate şi unicitate). Ca urmare a acestei evaluări, biserica de la Borzeşti face parte din grupa valorică “A”, fiind de importanţă naţională şi universală.

Insigna - Trustul de construcții Bacău 30 ani 1951 - 1981

Trustul de construcții Bacău, denumire actuală Trustul de construcții Moldova SRL Bacău are sediul central pe Strada Letea. la nr. 1B. El a fost înființat în anul 1951. Societatea este specializată in lucrari de constructii si reparatii in constructii și realizează la înalte standarde profesionale, lucrari de investitii in domeniile constructii civile, industriale si agricole atat in tara cat si in strainatate.

Expoziția de industrie casnică din Brusturoasa 1926

Medalia de mai sus a fost bătută cu ocazia expoziției de industrie casnică, din anul 1926, organizată în localitatea Brusturoasa. Medalia este rotundă, cu diametrul de 60 milimetri și este confecționată din bronz și metal alb, fiind opera gravorului Carniol Fiul. În câmpul central al aversului se prezintă stema Regatului România timbrată de coroana regală, având în stânga și dreapta anul – înscris despărțit în câte două cifre: “19 26”. În exterior, circular pe conturul monedei, în interiorul unui cerc continuu este aplicată inscripția: “EXPOZIȚIA DE INDUSTRIE CASNICĂ * DIN BRUSTUROASA *”. Reversul se prezintă după modelul altor asemenea medalii folosite la expozițiile precedente: șapte blazoane pe care figurează capete de animale domestice, stup de albine, plug, scule și dispozitive de lucru, precum și o bandă cu frunze de viță de vie și struguri (orizontală pe centru), snopi de grâu, ramuri și frunze de laur. Blazonul din partea de sus este timbrat de coroana regală.

Brusturoasa este o comună din județul Bacău care mai include și satele: Buruieniș, Buruienișul de Sus, Camenca, Cuchiniș și Hângănești. Comuna se află în nord-vestul județului, la limita cu județul Neamț, în zona de munte pe Valea Trotușului, așezată pe cursul superior al acestuia, între munții Ciucului și munții Tarcăului. Este traversată de șoseaua națională DN12A, care leagă Oneștiul de Miercurea Ciuc, dar și de calea feartă Adjud-Comănești-Șiculeni, pe care este deservită de halta de călători Brusturoasa. La recensământul din anul 2011 comuna număra 3138 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002) dintre care: români – 97,48% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Brusturoasa, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 76,44%, romano catolici – 21,44% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Municipiul Bacău, în latină Bacovia, în maghiară Bako, în germană Barchau şi în poloneză Bakow, supranumit orașul lui Bacovia, este reședința și totodată cel mai mare oraş din judeţul Bacău, provincia Moldova, România, fiind situat pe râul Bistriţa. Suprafața municipiului este de 43 kilometri pătrați, iar populația este de aproximativ 177000 de locuitori. Bacăul își are stramoșii până în comuna primitivă, mai precis în paleoliticul superior cam 5000 de ani în urmă. În perimetrul Pieței Revoluției s-a descoperit un racloir de silex negru-vinețiu de formă trapezoidala, obiect folosit la vânătoare. Acest obiect de silex mărturisește primele exemple de comerț, deoarece acest material nu se gasea prin aceasta zona, deci era adus din depărtări. O altă prezență umană în vatra localității, s-a descoperit cu ocazia săpăturilor pentru Pasajul Mărgineni. La opt metri adâncime, muncitorii găsesc urmele unei așezări din epoca mijlocie a bronzului - Cultura Monteoru. Cu puțin timp în urmă se știa că prima atestare documentară a localității este de pe tipul lui Alexandru cel Bun, 6 octombrie 1408. Însă pe baza unei indelungate cercetări de arheologie, Bacăul a mai îmbătrânit. Cercetătorul Ștefan S. Gorovei demonstrează că Bacăul are actul de naștere între anii 1391 - 1432 pe timpul domniei lui Petru Mușat. În anul 1399, orașul este menționat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului. La 15 aprilie 1400 aflăm ca în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniți, numiți mai târziu Cavalerii de Malta. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale municipiului Bacău, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură băcăuane, din vremuri diferite, dar și câteva cărți poștale ilustrate.

Casa memorială - George Bacovia

Sala sporturilor

Casa de cultură

Cazarma Regimentului 12 Artilerie

Fabrica de bere Grivel

Liceul Principele Ferdinand

Palatul Ateneu și Pompier

Primăria

Strada centrală

Strada Ioniță Strudza

Vila Șutzu

Biserica Precista

Hotelul Athene Palace

Hotelul Decebal

Hotelul și Restaurantul Bistrița

Prefectura

Consiliul popular regional

Strada Mare

Biserica Sfântul Dumitru

Biserica Sfântul Ilie

Castelul familiei Știrbey

Catedrala Sfântul Petru și Pavel

Catedrala Sfântul Nicolae

Grădina publică

Observatorul astronomic Victor Anestin

Teatrul municipal George Bacovia

Gara

Bacăul este un judeţ în regiunea Moldova din România, care are suprafața de 6603 kilometri pătrați, numără aproximativ 700000 de locuitori, având reşedinţa în municipiul Bacău. Principalele cursuri de apă sunt: Siret, Bistrița, Trotuș, Tazlău, Berheci, Zeletin, iar principalele lacuri sunt: Bălătău (baraj natural), Belci, Poiana Uzului (alimentare cu apă), Racova, Gârleni, Șerbănești și Lilieci (hidroenergetice). Ca subunităţi administrative judeţul Bacău are 3 municipii - Bacău, Moinești, Onești, 5 oraşe - Buhuși, Comănești, Dărmănești, Slănic Moldova, Târgu Ocna şi 85 de comune. Sus am postat harta și stemele veche, interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Bacău, din vremuri diferite, câteva frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri dar și unele cărți poștale ilustrate.