Epaminonda's Blog.....: FILATELIE - 160 DE ANI DE LA UNIREA PRINCIPATELOR ȘI 150 DE ANI DE LA NAȘTEREA LUI NICOLAE MINOVICI

1. Cu ocazia aniversării Unirii Moldovei cu Muntenia, în 1859, Romfilatelia

a lansat în circulație emisiunea de mărci poștale Unirea Principatelor Române, 160 de ani. Colița dantelată a emisiunii, cu valoarea nominală de 28,50 lei, este ilustrată cu o litografie care prezintă deschiderea lucrărilor Adunării Legislative a Principatelor Unite (29 februarie 1860), în prezența lui Alexandru Ioan Cuza, alături de un portret al domnitorului și stemele Moldovei și Țării Românești.

Între coarnele bourului de pe stema Moldovei se regăsește o stea perforată, care reprezintă un element de siguranță al timbrului. Unirea Principatelor, a fost primul proiect de țară realizat de patrioții români. Idealul unirii a fost formulat de elitele politice și intelectuale educate în marile orașe vest-europene, la începutul secolului al XIX-lea. Primii pași concreți au fost realizați în timpul Revoluției de la 1848, când s-a realizat o uniune vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Proiectul de unificare a Principatelor a fost favorizat și de interesele marilor puteri în Balcani. Profitând de slăbirea influenței Rusiei, învinsă în Războiul Crimeii, Napoleon al III-lea și-a dorit un bastion pro francez în regiune și a susținut idealul național al românilor. În august 1858, în cadrul unei conferințe internaționale la Paris, s-a semnat o Convenție care permitea reorganizarea Moldovei și Țării Românești, care erau tratate în relațiile internaționale unitar, cu condiția alegerii în fiecare dintre Principate a doi domni, două adunări și două guverne. Totuși, existau și două instituții comune, cu sediul la Focșani, respectiv Comisia Centrală și Înalta Curte de Casație și Justiție. În lunile următoare, cele două Principate au început să pună în practică prevederile Convenției de la Paris. Cel mai important pas a fost desemnarea domnitorilor. Primele alegeri au avut loc în Moldova, la data de 5 ianuarie 1859, fiind ales Alexandru Ioan Cuza, un liberal moderat, care a reușit să atragă de partea sa inclusiv deputați din partida conservatoare. Dacă la Iași s-a ajuns rapid la un consens, în Țara Românească neînțelegerile dintre liberali și conservatori erau profunde. Deoarece Convenția de la Paris nu preciza expres că domnitorul Moldovei nu poate fi ales și în Țara Românească, patrioții munteni au lansat ideea alegerii lui Cuza. Decizia urma să fie adoptată la 24 ianuarie 1859, iar liberalii au mobilizat populația în zona Hotelului Concordia din București, unde se desfășurau dezbaterile, pentru a pune presiune pe conservatori, ca să-l aleagă domn tot pe Alexandru Ioan Cuza. Marile puteri au fost puse în fața faptului împlinit, iar în anii următori Cuza a fost recunoscut domnitor, inclusiv de Imperiul Otoman.

Alexandru Ioan Cuza (născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor unite şi al statului naţional România. Acesta a participat activ la revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea principatelor. La 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti, reforma agrară, reforma învăţământului, care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Întâmpinând rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstireşti şi dizolvă Adunarea Legiuitoare. În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţământului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi, care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti. Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului. După oarecari frământări, la 5 ianuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza este ales Domn al Moldovei. Iată o parte din jurământul lui Cuza făcut în faţa Adunării Obşteşti a Moldovei; “Jur în numele prea sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voi credincios Constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate… ”. De adâncă profunzime şi simţire patriotică este mesajul lui Kogălniceanu după alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei; “Prin înălţarea ta pe tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română…Alegându-te pe tine domn în ţara noastră am voit să arătăm lumii ceea ce toata ţara doreşte; la legi noi, oameni noi”. Ţara Românească a cunoscut şi mai mari fricţiuni în preajma alegerilor, existând o tensiune făţişă între tabăra unionişilor şi antiunioniştilor. Antiunioniştii munteni erau siguri că aici va fi ales fostul domnitor Gheorghe Bibescu, fiind organizat chiar şi banchetul victoriei lor în alegeri. Buzăul se prezenta ca o citadelă a mişcării unioniste. Într-un document din 25 aprilie 1857 se arăta că în districul Buzău existau două focare de reacţiune şi că prin muncă de lămurire acestea au fost aduse alături de marea mulţime, adeptă a unirii. Partidului La 24 ianuarie 1859 Partidul Naţional Unionist a obţinut marea victorie; colonelul Cuza ales Domn şi al Ţării Româneşti. Printr-un mesaj de suflet şi plin de înţelepciune tânărul deputat Vasile Boerescu îi convinge pe membrii Adunării din Bucureşti să se ridice la înălţimea de întemeietori de ţară punând Unirea ca fapt împlinit în faţa puterilor europene. Mitropolitul ţării, cu crucea într-o mână şi cu Evanghelia în cealaltă, le citeşte un adânc jurâmânt; “Jur că la vot nu voi fi povăţuit nici de interese personale, nici de şoapte străine sau de altă socotinţă ci numai şi numai de binele obştesc!” Cei 64 de membri ai Adunării au votat secret, conform doar conştiinţei lor, cu 64 de voturi pentru acelaşi Domnitor în Ţara Românească, punând Europa în faţa unui fapt împlinit şi total neaşteptat. Clopote şi strigăte de bucurie cutremurau văzduhul. În semn de preţuire al izbânzii românilor, Kossuth, revoluţionarul maghiar de la 1848 arăta; “Aşa duh este de trebuinţă, ca un popor să-şi întemeiască o Patrie ori, dacă a pierdut-o, să şi-o redobândească”. Dubla alegere a lui Cuza, şi prin aceasta, Unirea Prinicpatelor, a fost recunoscută până la urmă te către toate puterile europene, chiar dacă unele au impus pretenţii, cel mai adesea formale, la presiunile Franţei şi ale lui Napoleon. Trei ani a domnit Cuza cu guverne şi camera legiuitoare separate, perioadă în care în Ţara Românească s-au schimbat 9 guverne iar Moldova 6, lipsa de aşezare statornică fiind vizibilă. Prin firmanul din 2 decembrie 1861 Cuza obţine încrederea sultanului pentru reorganizrea administrativă a principatelor, astfel că la 24 ianuarie 1862 camerele legiuitoare ale principatelor se reunesc la Bucureşti ca primul Parlament al statului - România. Prin Proclamaţia de la 11 decembrie 1861 Cuza arăta; “Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată. Acest fapt, dorit de generaţiile trecute, chemat cu căldură de noi, a fost recunoscut de Înalta Poartă şi de Puterile Garante. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.” După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne, fixând un cadru modern de dezvoltare al țării. Întâmpinând rezistență din partea guvernului și a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanți ai boierimii şi ai marii burghezii, precum și a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în anul 1863 un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstirești (decembrie 1863) și dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864). În același an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit o nouă constitutie și o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, și decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput Codul civil și Codul penal de inspirație franceză, legea pentru obligativitatea învățământului primar și au fost înființate primele universităţi din țară, respectiv cea de la Iaşi – 1860 – şi cea de la Bucureşti – 1864. Cuza are un merit incontestabil în organizarea armatei naţionale. Prin Legea rurală din 14/26 august 1854 peste 400000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină. Țăranii împroprietăriți au devenit contribuabili la bugetul de stat, rezultând astfel o lărgire a bazei de impozitare. Fragmentarea terenurilor și lipsa utilajelor agricole moderne au dus la scăderea producției agricole în următorii ani, dar repartizarea ei a fost mai echitabilă. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorința de pământ a țăranilor, a desființat servituțile și relațiile feudale. Dupa desființarea Adunării Legiuitoare (2 mai 1864) Cuza pierde sprijinul partidelor politice și, pentru a putea guverna, se înconjoară de o camarilă formată din funcționari corupți.Regimul personal instituit de Cuza după 2 mai 1864 a provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care ulterior s-au aliat cu conservatorii, fapt ce a slăbit pozițiile domnitorului în stat. Nemulţumiţii, alături şi de câţiva militari carierişti, l-au constrâns pe domnitor să abdice în februarie 1866. De reţinut este faptul că domnitorul nu a luat niciun fel de măsuri împotriva curentului reacționar, ci, într-un discurs, chiar se arăta dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin precum prevedea una din dorințele divanelor ad-hoc din anul 1857. Pe 13 februarie 1866, împreună cu soţia şi cei doi copii, părăseşte Bucureştiul. A fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Fillip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzolern - Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că: după înlăturarea lui Cuza, ţăranii au început să se teamă că reforma agrară nu va mai avea loc; la 3 aprilie 1866 la Iași a avut loc o demonstrație (orchestrată de Rusia) a mișcării separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Țara Românească și a promovat un candidat necunoscut la tronul Moldovei; Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre, pentru a interveni în România, motivând că unirea a fost recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza. Cursul evenimentelor a demonstrat că poporul român a intrat pe linia făuririi statului national unitar roman, care se va înfăptui peste câteva zeci de ani, la 1 decembrie 1918. Este adevărat că o parte a teritoriilor româneşti este şi acum departe de tulpina ţării. Mă încearcă un sentiment de lehamite când vad că unii dintre politicienii noștri actuali, folosind tema aducerii şi a acestor teritorii la trupul actualei Românii, cerşesc ceva notorietate publică şi un pumn de voturi. Cumva nouă ne mai rămâne ceva de făcut pentru realizarea visului de veacuri al românilor, acela de unire a tuturor teritoriilor românești într-un singur stat? Tocmai când scriam aceste rânduri, un catren despre spiritul de unitate și coeziune al românilor mi-a venit în minte. Blogul fiind al meu, catrenul tot al meu, iată că și tu vizitatorule poți citi acest catren:

"Vorbe mari nu vreau să-ndrug;

Scoatem țara din vâlcea

Trăgând cu toții la jug

...Unii HĂIS și alții CEA!"

Pe plicul „prima zi” este redată Proclamația lui Alexandru Ioan Cuza către Adunarea Electivă a Țării Românești (10 februarie 1859), în care domnitorul se referă la semnificația Unirii. Documentul este validat cu sigiliul Principatelor Unite și semnătura autografă a domnitorului. Pe ștampila „prima zi” sunt reproduse elementele emisiunii de mărci poștale „Principatele Unite” (1862), respectiv stemele Moldovei și Munteniei și goarna poștală.

2. Romfilatelia a lansat o emisiune de mărci poștale aniversară cu tema Nicolae Minovici, 150 de ani de la naștere unei personalități marcante a medicinei românești de la începutul secolului al XX-lea, cu o contribuție importantă la evoluția medicinei legale din România și promotor pasionat al tradițiilor culturale ale poporului român.

Timbrul cu valoarea nominală de 2,00 lei ilustrează portretul Prof. Dr. Nicolae Minovici, iar timbrul cu valoarea nominală de 12,00 lei reproduce imaginea Vilei cu clopoței, astăzi Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici”, alături de un alt portret al fondatorului acestei instituții. Familia Minovici a marcat istoria Bucureștilor, și nu numai, prin implicarea membrilor săi în știință, viața socială și cultură, realizările, ideile și ctitoriile lor aducând schimbări semnificative în societatea românească.

Nicolae Minovici a fost fratele celebrului legist Mina Minovici, căruia Institutul Naţional de Medicină Legală îi poartă numele. Ca şi fratele său, şi-a dedicat viaţa ştiinţei şi a recurs la metode extreme pentru a-şi pune în practică studiile. A cercetat efectele agoniei prin autostrangulare şi a fost el însuşi cobai, spânzurându-se de 12 ori. Nicolae Minovici s-a născut pe 23 octombrie 1868, fiind al şaptelea copil al familiei lui Ştefan Minovici. "Fire încăpăţânată, îndărătnică, dar voluntară", aşa este descris copilul Nicolae Minovici. A urmat cursurile primare la Şcoala comunală nr. 1 din Brăila, iar liceul l-a absovit în Bucureşti, la Sf. Sava. Spre deosebire de fraţii săi, care au urmat tradiţia din familie şi s-au îndreptat către o carieră în domeniul ştiinţelor, Nicolae Minovici a ales artele după absolvirea liceului. În 1891, el s-a înscris la Şcoala de Belle-Arte. În urma insistenţelor fratelui său Mina, după doar un an a abandonat artele în favoarea medicinei. În timpul studenţiei a lucrat ca desenator şi ca preparator al sălii de disecţie, apoi al clinicii şi Institutului de Chirurgie şi Ginecologie. Tot în perioada în care studia Medicina, a reuşit identificarea autorului unui furt săvârşit într-o tipografie cu ajutorul urmelor de mâini. A fost pentru prima dată când în România s-a reuşit identificarea unui criminal pe baza urmelor digitale. În anul 1898, Nicolae Minovici a obţinut titlul de doctor în medicină, cu lucrarea "Tatuajele în România", temă abordată pentru prima dată în România. După Facultatea de Medicină din ţară, şi-a continuat studiile la Berlin între 1899-1901. La Berlin a lucrat la Institutul de Anatomie Patologică şi Spitalul "Moabit". S-a întors în ţară după definitivarea studiilor şi a înfiinţat în 1906 prima Societate de Salvare din Balcani, o societate care s-a întreţinut din venituri proprii timp de 30 de ani.

În anul 1904, doctorul Nicolae Minovici a publicat o lucrare inedită, numită "Studiu asupra spânzurării", în care a cercetat efectele agoniei prin autostrangulare. Pentru a demonstra practic teoria din studiu, medicul şi-a provocat de unul singur sufocarea. Nicolae Minovici s-a folosit el însuşi pe post de cobai în 12 şedinţe de autostrangulare. “Prima dată când am încercat să-mi provoc moartea în chipul acesta, zăceam întins pe patul meu, privind cerul. Cu ambele mâini mi-am strâns cu putere gâtlejul în jurul mărului lui Adam. În secunda a V-a simţeam cum se coboară peste mine un văl purpuriu şi apoi un văl negru. Cu o repeziciune uimitoare defilau apoi înaintea ochilor mei sufleteşti fel de fel de icoane. Apoi am simţit ceva asemănător cu o cumplită descărcare electrică şi totul se făcu negru. Am pierdut simţul raţiunii”, povestea medicul Minovici despre prima experienţă de autostrangulare. În încercarea sa de a afla care este limita dintre viaţă şi moarte, Minovici s-a spânzurat singur de la 2 metri înălţime. “Pleoapele mi s-au închis cu forţă, parcă de o putere nevăzută. Am simţit apoi cum mi se închid căile de respiraţie, după care a urmat un muget sinistru ce pătrundea în urechi. N-am mai auzit vocea servitorului care trăgea frânghia”, povestea medicul despre experienţa trăită în folosul ştiinţei. "Studiu asupra spânzurării" făcut de Nicolae Minovici a fost un studiu unic în domeniul medicinii româneşti din perioada pionieratului. În lucrarea sa, medicul constata: „Studiul spânzurării deschide interesului şi îndatoririlor, câmpul cel mai vast, perspectiva cea mai nelimitată. Suntem departe de a crede că asupra acestui subiect ştiinţa şi-a spus ultimul cuvânt sau a renunţat de a-l spune. Nu încape îndoială că se va găsi o dezlegare şi la aceasta”. În 1902 Nicolae Minovici a fost medic legist pe lângă parchetul Tribunalului Ilfov şi Subdirector al Institutului medico-legal şi profesor de medicină legală la Şcoala de Ştiinţe de Stat. În anul 1909 Nicolae Minovici a fost avansat şef de lucrări al Catedrei de Medicină Legală În aceeaşi perioadă a fost însărcinat de Primărie să rezolve problema cerşetoriei şi a vagabondajului în Bucureşti.

În anul 1926, întors în Bucureşti, a preluat funcţia de primar al sectorului III Albastru, care cuprindea mahalalele Rahova, Grozăveşti, Mandravela, Dealul Spirii, Cotroceni, 13 Septembrie şi Şerban Vodă. Prin prisma acţiunilor iniţiate în calitate de edil s-a ales cu porecla "Minovici dărâmă tot / Minovici e târnăcop". A curăţat şi a pavat străzile din aceste cartiere, a transformat maidanele în parcuri, a ridicat un cămin pentru gunoierii şi măturătorii sectorului său. Tot el a construit primele WC-uri subterane din capitală. De numele edilului Nicolae Minovici se leagă şi iniţiativa privind oferirea de burse elevilor silitori din comuna Băneasa. Tot la Băneasa doctorul Nicoale Minovici şi-a făcut un renume de bun samaritean împrumutând cu bani şi salvând de la necazuri nenumăraţi localnici. Tocmai de aceea, în 1934 a fost ales primar de locuitorii satului Băneasa fără ca el să candideze. Doctorul Minovici şi-a donat casa, o fermă şi colecţia de artă populară Primăriei Bucureşti în 1934. Către finalul vieţii şi-a donat toate economiile băneşti asociaţiilor care se ocupau de copii abandonaţi sau orfani. În anul ieşirii la pensie a fost numit preşedinte al Colegiului Medical din România. A mai trăit doar trei ani după ce s-a pensionat. S-a îmbolnăvit de cancer localizat în laringe. În 1940 a suferit o operaţie de traheotomie la Viena în 1940. A murit un an mai târziu pe 26 iunie 1941.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

O PLACHETĂ

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

A.S.R. Principele Carol (Alteța sa regală)

(viitorul Regele Carol al II-lea al României)

Amintire de la încoronare - Alba Iulia 1921

Carol al II-lea, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen

(născut 15 octombrie 1893 şi decedat la 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman, nume ales de tatăl său Ferdinand şi folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală a României (între 1925 şi 1930) în urma renunţării lui Carol la calitatea de Prinţ Moştenitor. Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale, regina Maria.

Placheta - Agenția militară

pentru managementul frecvențelor radio - 10 ani

Agenţia Militară pentru Managementul Frecvenţelor Radio, denumită în continuare A.M.M.F.R., este o structură militară subordonată Direcției de Comuncații și Informatică Militară din cadrul Statului Major General al Armatei Române. A.M.M.F.R. este structura de specialitate care stabileşte principiile şi regulile generale în domeniul compatibilităţii electromagnetice, coordonează şi controlează modul de aplicare a acestora în M.Ap.N. În acest scop, A.M.M.F.R. are următoarele responsabilităţi: elaborează acte normative specifice, studii şi analize de caz pe linia compatibilităţii electromagnetice în M.Ap.N; coordonează aplicarea măsurilor de asigurare a compatibilităţii electromagnetice pe timpul achiziţiei, instalării şi exploatării echipamentelor radioelectrice din dotarea M.Ap.N., la solicitarea structurii responsabile cu achiziţia, instalarea şi exploatarea respectivelor echipamente; analizează şi soluţionează cererile de sprijin cu frecvenţe pentru echipamentele radioelectrice militare; analizează şi soluţionează cererile de sprijin cu frecvenţe pentru echipamentele radioelectrice militare. Sus am postat logo-ul acestei structuri militare. A.M.M.F.R. întocmeşte, actualizează şi gestionează următoarele baze de date: privind caracteristicile de lucru ale echipamentelor radioelectrice din dotarea M.Ap.N., care trebuie să conţină date referitoare la: gama frecvenţelor de lucru, ecartul, codurile simbolului de emisie, lărgimea de bandă ocupată a semnalului, tipul şi câştigul antenei, puterea efectiv radiată, alte informaţii necesare; privind locurile de dispunere şi parametrii tehnici de emisie aprobaţi pentru echipamentele radioelectrice instalate permanent în perimetre administrate de structuri ale M.Ap.N., care trebuie să conţină date referitoare la: denumirea locurilor de instalare şi coordonatele geografice în grade, minute, secunde ale fiecărei antene, frecvenţele de emisie şi recepţie asignate, codurile simbolului de emisie, lărgimea de bandă ocupată a semnalului, înălţimea, tipul şi câştigul antenei, puterea efectiv radiată, alte informaţii necesare efectuării analizelor de compatibilitate electromagnetică; privind frecvenţele radio asignate pe utilizatori, necesare punerii în funcţiune a echipamentelor radioelectrice din dotarea Armatei României.

Insigna - A.S. (?)

Insigna prezentată mai sus provine probaBil din domeniul culturii având legătură cu activitatea știintifică sau studențească. Se cunosc mai multe insigne inscripționate cu litere mari de tipar AS – o prescurtare posibilă a denumirilor Asociația de știință (științifică) ori Asociația de studenți (studențească). Sunt convins că în regimul comunist, minusculele insemne insignografice se purtau cu mândria la rever de către membrii acestor antități culturale.

Insigna - C.E.C. 134 de ani

Casa de economii și consemnațiuni - Bancă fondată în anul 1864

Ca instituție, C.E.C.-ul a fost înființat în anul 1864 printr-o lege semnată de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Primul sediu a fost modest, în trei camere mai mici din sediul Ministerului de Finanțe al vremii În anul 1875 s-a început construirea unei clădiri proprii. Pe terenul respectiv, existase biserica Sf. Ioan cel Mare, înzestrată și cu un han care degradându-se în timp, au fost demolate în anul 1875, iar între anii 1897 - 1900 s-a ridicat sediul actual, Palatul CEC.- poza de mai sus. În regimul comunist exista o singură instituție de economisire a banilor, aceasta fiind Casa de Economii și Consemnațiuni, prescurtat C.E.C.. Încă de pe băncile școlii copii erau îndrumați să economisească, din puținul lor, pe formularul Foaie de economii CEC. CEC-ul a promovat mai multe instrumente de economisire pe formularul Libret de economii CEC.Uneori se acordau dobânzi un pic mai avantajoase și câștiguri în bani sau alte bunuri (apartamente, mașini etc) ori se organizau tombole cu câștiguri pentru a atrage populația spre activitatea de economisire. În programele de radio, televiziune ori jurnalele cinematografelor deseori se prezentau reclame publicitare pentru economisire la CEC. Pe coperțile caietelor, pe cutiile cu chibrituri ori pe alt suport material se prezentau interesante reclame grafice pentru activitatea de economisire a banilor prin CEC.

Sus am postat un exemplar Foaie de economie CEC, mai multe instrumente de economisire pe Librete de economii CEC și câteva reclame grafice pentru activitatea de economisire la CEC.

Semn armă - pompieri

Semnul de armă este un simbol metalic, aproximativ ca o insignă, care se poartă pe epoletul oricărui militar, indiferent de gradul acestuia, între nasture şi însemnul de grad. A se vedea poza epoletului militar de maior intendent din perioada comunistă.

Semnul de armă este specific fiecărei arme, a evoluat în timp, devenind un fel de simbol al mândriei profesionale al oricărei specialităţi militare.

Pompierii sunt o structură militară specializată a Ministerului de Interne constituită din oameni pregătiți și tehnică specială ce au misiunea de a interveni în caz de incendii și alte dezastre în scopul reducerii piederilor umane și materiale.

Insigna - A.P.A. (?)

Se cunosc mai multe insigne pe care sunt inscripționate inițialele A.P.A.. Am studiat îndelung, am cercetat atent netul dar nu am găsit niciun fel de explicații cu referire la aceste insigne sau semnificația inițialelor. Intuiția mă duce cu gândul la faptul că ar putea fi vorba despre Asociația (agenția) de protecție a animalelor (apei). În acest sens am postat și cele două poze de mai jos. Aștept și părerea ta, dragă cititorule!