Epaminonda's Blog.....: MONEDE COROANE CEHE DE COLECȚIE

1. Moneda de mai sus omagiază Turnul observatorului astronomic Klementinium din Praga. Pe aversul monedei se disting trei reprezentări grafice din stema statului național ceh (leul ceh și vulturii Moraviei și Sileziei) și înscrisurile 2500 Kc (valoarea monedei), numele țării și denumirea seriei în limba cehă. Pe revers, în centrul câmpului monedei, este reprezentat Turnului observatorului astronomic Klementinium din Praga și o pasăre în zbor, precum și inscripțiile 2006 (anul emiterii) și denumirea monumentului în limba cehă. Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – locuri de patrimoniu industrial, data emiterii – 11.10.2006, valoarea – 2500 coroane, forma – rotundă, diametrul – 22 milimetri, greutatea – 7,78 grame, compoziția – aur, calitatea – proof BU (2100 buc) și proof UNC (3800 buc) și designer – Josef Oplistil.

Turnul observatorului astronomic Klementinium din orașul Praga a fost construit în anul 1722 și are o înălțime de 68 de metri. La partea cea mai de sus a turnului este amplasată statuia de plumb a atlasului care poartă sfera cerească, opera lui Matthias Bernard Braun. Construcția turnului a fost legată de dezvoltarea studiilor astronomice în Cehia. La momentul construirii Klementinumului, astronomii precum Tycho Brahe, Johannes Kepler sau Thadeus Hájek au lucrat la Praga. Astronomia a făcut parte din curriculumul universitar încă de la înființare, dar observatorul a fost fondat în Klementinum la inițiativa lui Joseph Stepling, primul său director, în anii 1751 - 1752. Instrumentele astronomice au fost instalate în turn și au devenit principalul punct pentru măsurătorile astronomice. Până în anul 1928 Klementiniumul a fost observator astronomic din Cehia și a fost deschis până în timpul celui de-al doilea război mondial. Toate măsurătorile meteorologice de astăzi sunt efectuate în turnul Klementinum și au devenit una dintre cele mai precise din lume. Vizitatorii Klementinumul pot urca în turn până la o înălțime de 52 de metri, unde au o vedere unică asupra orașului și a celor mai frumoase monumente.

2. Moneda de mai sus omagiază Fabrica manuală de hârtie (denumire alternativă Moara de hârtie) din localitatea Velké Losiny. Pe aversul monedei se disting trei reprezentări grafice din stema statului național ceh (leul ceh și vulturii Moraviei și Sileziei) și înscrisurile 2500 Kc (valoarea monedei), numele țării și denumirea seriei în limba cehă. Pe revers, în centrul câmpului monedei, este reprezentat un aspect al activității specifice din această fabrică, precum și inscripțiile 2006 (anul emiterii) și denumirea fabricii în limba cehă. Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – locuri de patrimoniu industrial, data emiterii – 10.05.2006, valoarea – 2500 coroane, forma – rotundă, diametrul – 22 milimetri, greutatea – 7,78 grame, compoziția – aur, calitatea – proof BU (2100 buc) și proof UNC (3100 buc) și designer – Lubos Charvat.

De-a lungul timpului, fabrica – muzeu (monument cultural național) Moara de hârtie de hârtie din Velké Losiny este o destinație atractivă pentru mulți vizitatori. Aici poate fi admirat fluxul tehnologic al preparării manuale a hârtiei. Muzeul specializat pe hârtie face parte integrantă din Fabrica de hârtie de mână din Velké Losiny încă din anul 1987. Expozițiile sale permanente prezintă în primul rând dezvoltarea istorică cu tradițiile vechii producții dar și începuturile producției moderne de hârtie industrială. Fabrica din Velke este acum una dintre cele mai vechi întreprinderi de acest tip din Europa. Aici hârtia manuală se produce încă prin procedeul tradițional din bumbac.

3. Moneda de mai sus omagiază Mina muzeu de la Sevciny. Pe aversul monedei se disting trei reprezentări grafice din stema statului național ceh (leul ceh și vulturii Moraviei și Sileziei) și înscrisurile 2500 Kc (valoarea monedei), numele țării și denumirea seriei în limba cehă. Pe revers, în centrul câmpului monedei, este reprezentată Mina Sevceny, o stemă (probabil cea a localității Sevceny), precum și inscripțiile 2007 (anul emiterii) și denumirea fabricii în limba cehă.

Fosta mină Sevciny este astăzi centrul celui mai mare muzeu minier din Republica Cehă. Mina a fost deschisă în anul 1813 pe locul uneia rudimentare din secolul al XVI-lea. Expozițiile muzeului prezintă vizitatorilor bogatul trecut minier al regiunii. Clădirea de intrare oferă o expoziție intitulată Artizanat și industrie tradițională în regiunea Příbram, precum și o expoziție permanentă Clădiri miniere și metalurgice din regiunea Příbram în fotografii istorice. Vizitatorii pot învăța despre dezvoltarea economică, socială și culturală din Evul Mediu până în secolul al XX - lea. Viața în acest domeniu a fost influențată, pe de o parte, de activitatea dominantă a minelor - metalurgice, iar pe de altă parte prin meșteșugurile tradiționale. Deci la Sevciny este o mină turistică subterană de unde s-au extras uraniu și alte substanțe radioactive.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_______xxx_______

O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL BIHOR

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Dr. Mozes Karoly 1917 - 2005

Carol Mózes a văzut lumina zilei în 1917 la Oradea, oraşul căruia avea să i se dedice trup şi suflet. A fost un medic diagnostician de excepţiei şi un profesor cu simţ pedagogic înnăscut. Toată viaţa şi-a dedicat-o muncii; a vindecat oameni, i-a instruit şi a întemeiat instituţii. Chiar şi fotografia – pasiunea vieţii sale – pretindea un volum mare de muncă, iar călătoriile menite să-l relaxeze erau precedate de o pregătire îndelungată pe parcursul unui an întreg. Era un polihistor: citea enorm de mult, cu temeinicie şi, graţie memoriei sale ieşite de comun, şi peste ani de zile îşi amintea în detaliu cele citite. Fiind o personalitate indisolubil legată de Oradea, numele său jalonează dezvoltarea învăţământului sanitar mediu din acest oraş. A imortalizat în fotografii una dintre perioadele cele mai frământate ale Oradiei. De aici s-a inspirat şi titlul acestei rememorări care pune în oglindă două sintagme: „Carol Mózes doctorul Oradiei” şi „Oradea Doctorului Carol Mózes”, oraşul fiind reflectat de imensa colecţie de fotografii pe care doctorul a ne-a lăsat-o moştenire. Aceste imagini document reprezintă doar o parte din zestrea dăruită Oradiei de Doctorul Mózes, partea cea mai importantă fiind şcoala medie sanitară – supranumită de orădeni „Academia Mózes”- care funcţionează şi în prezent, asigurând un învăţământ sanitar de înaltă calitate. În 1941 şi-a luat licenţa la Facultatea de Medicină din Cluj, începându-şi activitatea la Spitalul evreiesc Brody Adél din Budapesta. Curând avea să primească ordinul de mobilizare în detaşamentul de muncă. Între anii 1942 – 1945 a servit ca medic în Detaşamentul de muncă 110/17 din Armata Maghiară. A fost alături de camarazii săi în Ucraina, Bielorusia, Polonia şi Slovacia unde, în ciuda echipamentului medical rudimentar şi condiţiilor precare, a reuşit să salveze viaţa multora dintre ei. Pe tot parcursul celor trei ani în care s-a confruntat cu cele mai cumplite feţe ale neomeniei, Doctorul Mózes a reuşit să rămână Om. În 1945 dr. Carol Mózes a revenit la Oradea unde avea să urce toate treptele ierarhiei medicale. În 1971 a fost numit şef de secţie la Spitalul de Boli Infecţioase. Doctorul nu s-a retras din activitate medicală nici după pensionare, astfel încât a petrecut 60 de ani neîntrerupţi la patul bolnavilor săi, vindecând atât prin competenţă cât şi prin dragostea sa de oameni, fără a face vreo diferenţă între pacienţi, fie ei oamenii cei mai sărmani sau activiştii de partid cei mai temuţi. De aceea, la Oradea medicul Carol Mózes se bucura de dragostea bolnavilor şi respectul oraşului. În 1948, la iniţiativa sa, la Oradea au fost înfiinţate cursurile de pregătire a surorilor medicale. În anul 1968, în Şcoala Tehnică Sanitară de Asistenţi Sanitari, instituţia pe care orădenii o pomeneau cu familiaritate drept Academia Mózes, funcţionau 15 specializări. Între anii 1948 – 1968 Doctorul Mózes a fost directorul şcolii, funcţie pe care o cumula pe lângă activitatea de la spital. Dat fiind că pregătirea cadrelor medii sanitare reprezenta o orientare nouă în România, Doctorul Carol Mózes a elaborat primele manuale pe care apoi le-a perfecţionat şi s-au bucurat de numeroase ediţii succesive. „Tehnica îngrijirii bolnavului” este lucrarea sa de căpătâi; a cunoscut zece ediţii, dintre care trei postume, servind ca manual pentru generaţii de cadre medicale. În anul 2003, oraşul său natal i-a conferit titlul de Cetăţean de Onoare. S-a stins din viaţă în anul 2005.

Insigna turistică - Băile 1 Mai - Oradea

Băile 1 Mai (în maghiară: Püspökfürdő - Baile Episcopiei) este o localitate-stațiune în comuna Sânmartin, județul Bihor, situată între satele bihorene Haieu, Cordău și Ronțău, recunoscută pentru lacul geo-termal cu flora datând încă din terțiar. Această statiunea balneoclimaterica de interes national este situata in nord-vestul Romaniei, la 8 kilometri sud de Oradea, la o altitudine de 140 metri. Datorită pozitiei intr-o padure de stejari seculari stațiunea dispune de un microclimat specific cu veri moderate termic si cu ierni blande. Temperatura medie anuala este de 10,5 grade in timp ce precipitatiile se mentin in jurul valorii de 650 mm anual. Alaturi de climat un factor important de cura sunt izvoarele minerale termale (21- 46 grade Celsius) calcice, sulfatate, bicarbonatate, slab radioactive.

Baile 1 Mai sunt cunoscute pentru tratarea afectiunilor reumatismale inflamatorii, degenerative si abarticulare, a celor neurologice centrale si periferice (hemipareze), a celor ginecologice (metroanexite, tulburari de menopauza sau de pubertate). In bazele de tratament din statiune sunt si instalatii pentru bai cu apa minerala termala, strand cu apa minerala termala, sala de gimnastica. Faima statiunii 1 Mai si a întregului judet este data de prezenta unei specii tropicale – monument al naturii – Lotusul Termal (Nymphaea Lotus Thermalis), planta cu frunze rotunde plutitoare cu marginea dintata si rasfrinta in sus, dintre care se inalta gingasele flori alb-galbui, cu miros placut parfumat.

Placheta - (Primăria) Oradea - România

Clădirea Primăriei Oradea este emblema arhitectonică a municipiului de pe Crișul Repede. În urmă cu un secol ochiul ager al pompierului de serviciu, supraveghea orașul de incendii sau alte pericole ce puteau să apară. Turnul cu ceas, o mândrețe de construcție, înaltă de 50 de metri a pierit în flăcări împreună cu acoperișul Primăriei în anul 1944 în luptele de eliberare a orașului. Ulterior, acoperișul și turnul și-au recăpătat strălucirea de odinioară prin restaurare. Compoziţia arhitecturală se concentrează în jurul a trei curţi interioare, clădirea desfășurându-se pe o suprafaţă de 5508 metri pătrați. Faţada principală şi cea dinspre Criş sunt cele mai spectaculoase ca şi traseu vizual, clădirea şi apa punându-se reciproc în valoare. Rimanóczy Kalman jr. a fost un arhitect cu o viziune complexă. A practicat o arhitectură de reprezentare exprimată stilistic printr-un eclectism cu dominantă neoclasică. Primăria primeşte un aer impozant datorită rezalitului central, ce concentrează efectele decorative cu cel mai mare impact vizual. Cele trei registre au ca şi elemente cheie trei ferestre monumentale încheiate pe traseu semicircular asemeni unor simbolice arcuri de triumf, ferestre ce marchează marea Sală de şedinţe, în fapt Sala de Onoare. Monumentalitatea acestor ferestre este subliniată de coloane angajate cu capitel compozit. Efectul de eleganţă monumentală este amplificat de coloanele duble ce flanchează rezalitul central. Un important efect spaţial îl constituie amplificarea rezalitului la nivelul parterului printr-un pasaj carosabil, elegant şi funcţional deopotrivă. Nivelul al treilea atinge maximum de efect plastic prin prezenţa celor patru figuri alegorice şi a grupului statuar ce încununează maiestuos întrega compoziţie arhitecturală. Urcarea treptelor Turnului Primăriei este o veritabilă probă sportivă dar care și recompensează ochiul privitorului: episoade triste și victorioase cu soldați români, luptând sau odihnindu-se, imagini cu Oradea secolului al XIX-lea , din perioada interbelică și bine înțeles din timpul comunismului. La etajul trei al turnului se poate admira mecanismul ceasului și stemele orașului din perioada imperiului Austro-Ungar și până în prezent. Orologiul turnului cântă la ore fixe „Marşul lui Iancu" şi a fost construit la începutul secolului XX, în anul 1904 de către un lăcătuş ceasornicar pe nume Mezey Dezső. În prezent ceasul din Turnul Primăriei este îngrijit de Nagy Csaba Sándor. Datorită lui, modul de funcţionare a ceasului s-a schimbat din 1992. Dacă până în 1992 inerţia greutăţii acţiona ceasul şi pendulul, acum pendulul este acţionat electronic, ducând mişcările prin axe şi roţi dinţate până la arătătoarele cadranelor. Orologiul este alcătuit din patru părţi - cadrane, situate în partea superioară pe fiecare latură a obiectivului. Cadranul din faţă, cel care priveşte spre Criş, a fost confecţionat din sticlă groasă, numită sticlă de lapte şi era iluminat din spate. După război, în 1944, cadranul din faţă a fost schimbat, sticla fiind înlocuită cu tablă, la fel s-a procedat şi pentru celelalte cadrane. Orologiul a supravieţuit celor două războaie mondiale, iar acoperişul şi zidul turnului au supravieţuit celor două incendii, primul în 1917, iar la doilea în 1944. Cadranul ceasului păstrează şi azi urme de gloanţe din timpul războiului din 1944. La ultimul etaj al turnului sunt montate niște plăcuțe pe care sunt inscripționate distanțe și săgeți către capitale din Europa și de pe toate continentele – de la câțiva kilometri până la 15000 de kilometri. Palatul Primăriei din Oradea este una dintre cele mai reprezentative clădiri ale oraşului Oradea, care determină totodată silueta caracteristică a zonei centrale, fiind situat în Piața Unirii, la nr.1 și dominând spaţiul urban din vecinătatea râului Crişul Repede. Pe acest amplasament a existat până în 1901 o clădire cu o istorie complexă: primul palat episcopal baroc al oraşului, ridicat de episcopul Csáky Miklós în jurul anului 1742. După anul 1776 edificiul cu o faţadă relativ modestă, cu un singur nivel şi dispus în jurul unei curţi interioare, a găzduit gimnaziul superior catolic, apoi între anii 1780-1874 academia orădeană, între anii 1874-1896 Arhigimnaziul de stat, în sfârşit în mod provizoriu şi palatul justiţiei. În anul 1895 au demarat pregătirile în Consiliul Local în ideea de a face loc unui nou edificiu iar în 1896 a fost organizat un concurs de arhitectură pentru Noua primărie a urbei. Premiul întâi al concursului a fost câştigat în egală măsură de arhitectul Rimanóczy Kálmán jr. şi de alţi doi concurenţi, primului fiind încredinţată sarcina de a realiza o sinteză a celor trei proiecte. După elaborarea acesteia lucrările de execuţie au fost licitate şi câştigate de acelaşi arhitect în calitate de antreprenor general. Executantul acestui măreț proiect a fost Sztarill Ferenc.

Lucrările de construcţie au început pe 26 februarie 1902 şi au fost terminate în octombrie 1903, fiind efectuate aproape exclusiv de firme locale. Şedinţa solemnă de inaugurare a clădirii a avut loc pe 10 ianuarie 1904, pe când șa conducerea orașului se afla Rimler Karoly, primarul cu cea mai lungă perioadă aflat în funcție din istoria orașului. Clădirea a fost construită în stil eclectic, cu faţadele ce întrunesc o serie de elemente preponderent neorenascentiste. Faţadele ansamblului se dezvoltă de-alungul a două străzi şi a pieţei centrale, compoziţional fiind dominate de rezalitul cu acoperiş în mansardă şi de turnul de pe latura dinspre Criş. Aripile clădirii se structurează în jurul a două curţi, simetria planimetrică a jumătăţii dinspre piaţă fiind dezechilibrată de dezvoltarea aripii nordice, care se frânge într-un unghi obtuz, urmărind parcelarea veche, până la casa parohială romano-catolică. Clădirea are un regim de înălţime S+P+2, cu excepţia rezalitului, care găzduieşte sala festivă ce se dezvoltă pe înălţimea a două etaje, iar deasupra ei se află spaţiul podului, luminat de ferestre. Dominarea sălii festive în configuraţia spaţială interioară se proiectează şi pe faţada principală, acolo unde deasupra celor trei arcade semicirculare ce delimitează un vestibul deschis, cele trei ferestre mari ocupă aproape toată suprafaţa dintre coloanele angajate, ce susţin antablamentul. Parterul clădirii este prevăzut cu bosaje, ce accentuează orizontalitatea, iar în antiteză, elementele de ritmare ale celor două etaje, pilaştri cu capiteluri corintice susţin verticalitatea. Registrul de mijloc cu ferestrele mari ale sălii festive este flancat de două rezalite mai mici, delimitate de perechi de coloane cu capiteluri ionice şi cu câte un balcon la nivelul etajului întâi. Ferestrele parterului sunt simple, dreptunghiulare, fiind marcate la partea superioară de desenul bosajelor, ce sugerează pseudoarce de descărcare. Ferestrele etajului întâi sunt încoronate de sprâncene arcuite şi cornişe drepte, în timp ce la etajul secund întâlnim ferestre simple sau duble, cu terminaţii semicirculare. Rezalitul faţadei principale este încoronat cu un atic complex, format dintr-o balustradă, elemente de tip edicula şi sculpturi alegorice: o acvilă flancată de personaje simbolizând comerţul şi industria, iar în rândul inferior alegoriile ştiinţei, artei, justiţiei şi agriculturii. Turnul, înalt de 50 metri a servit o vreme ca punct de observaţie a incendiilor. Din holul principal accesul la etajul întâi se face în axul clădirii, printr-o scară monumentală cu trei rampe. Pictura murală a casei scării a fost realizată de Ferenc Udvardy. Sala festivă are pereţii bogat decoraţi cu pilaştri, lesene, frize şi elemente tectonice cu caracter renascentist, fiind prevăzută şi cu un balcon în consolă arcuită, ce se dezvoltă pe latura vestică. În mijlocul bolţii se ridică o cupolă eliptică, şi ea bogat decorată. Sala a fost folosită nu doar pentru şedinţele Consiliului Local ci a găzduit şi numeroase alte festivităţi.

Turul Oradei - 1938 (ciclism)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs.

Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului.

Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Insigna - Fotbal Club Bihor - Oradea - 1902

FC Bihor este un club de fotbal din Oradea, România. Fondat în anul 1958, FC Bihor este urmașul unui club mult mai titrat, C.A. Oradea (club Atletic Oradea), înființat în anul 1910. CA Oradea este una dintre puținele echipe din lume care a câștigat campionatul în două țari diferite, atât în România cât și în Ungaria. Sus am postat două logo-uri ale FC Bihor.

Performanțele cele mai importante ale lui FC Bihor sunt ocuparea locului 7 la finele sezoanelor 1963 – 1964 și 1983 – 1984, respectiv accederea în semifinalele Cupei României, în sezoanele 1963 - 1964 și 1975 - 1976. Culorile tradiționale de joc pe teren propriu ale clubului orădean sunt roșu și albastru, iar în deplasare – alb. FC Bihor s-a înființat la data de 1 aprilie 1958, numindu-se atunci Crișul. A activat în campionatul regional până în 196 când, a fuzionat cu echipa fabricii de încălțăminte Solidaritatea preluând numele ASA Crișul. Din anul 1982 echipa poartă numele FC Bihor. În sezonul 2003 – 2004 echipa a promovat în Divizia A sub numele FC Oradea, dar după un an a revenit în eșalonul secund. Echipa a jucat acasă pe stadionul propriu Iuliu Bodola, cu 22500 locuri pe băncuțe, dintre care 9576 scaune montate. Din păcate clubul este desființat din data de 12 ianuarie 2016. Sus sunt postate două logo-uri ale acestui club.

Oradea, mai demult Oradea Mare, (în maghiară Nagyvárad, în germană Großwardein, în latină Magnovaradinum, în slovacă Vel'ký Varadín, în turcă Varat, în italiană Gran Varadino) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Bihor, situat în vestul României, pe râul Crişul Repede, în imediata apropiere a graniței cu Ungaria. Oraşul este menţionat pentru prima dată la 1113, având în prezent o populaţie de aproximativ 206000 de locuitori. Sus am postat steagul si stema actuală a municipiului Oradea precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură orădene din vremuri diferite.

Sinagoga

Prefectura

Centrul orașului - vedere aeriană

Banca națională română - filiala Oradea

Baroul avocaților

Bazilica și Palatul episcopal romano-catolic

Biserica Premonstratensă

Cafeneau Royal

Cazinoul ofițerilor - Școala specială de jandarmi

Facultatea de medicină

Gara - vedere spre linii

Gara - vedere spre oraș

Hotelul Pannonia și Teatrul

Hotelul Metropol (Palatul Vulturul Negru)

Palatul Vulturul Negru

Monumentul Imre Szacsvay

Palatul de justiție

Palatul episcopal greco-catolic

Palatul episcopiei unite

Strada Armatei române

Strada capucinilor

Ștrandul municipal

Teatrul de stat

Zarda Sfântul Vincent

Castelul Degenfeld Schomburg

Castelul Zichy

Biserica evanghelică

Biserica reformată

Județul Bihor este situat în provincia istorică Crișana, în nord-vestul României și are reședința în orașul Oradea. Județul se întinde pe o suprafață de 7544 kilometri pătrați și numără aproximativ 575000 de locuitori. Din punct de vedere administrativ-teritorial județul este format din; 4 municipii – Oradea, Beiuș, Marghita și Salonta; 6 orașe – Aleșd, Nucet, Săcuieni, Ștei (fost Dr.Petru Groza), Valea lui Mihai, Vașcău precum și 90 de comune. Sus am postat stemele actuale și comuniste ale județului iar jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Bihor din vremuri diferite, vechi trimiteri poștale ilustrate dar și poze recente ale unor frumoase locuri de vizita pe aceste meleaguri.