Epaminonda's Blog.....: ALCORISA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea spaniolă ALCORISA, provincia

TERUEL, comunitatea autonomă ARAGON, dar și câteva vederi

generale din vremuri diferite, precum și o insignă locală

Statuia minerului

Cișmeaua cu 3 robineți

Spitalul

Colegiul

Capela San Juan

Intrarea la Calvar

Calvarul

Corida

Sala sporturilor

Biserica Ed Montanes

Piața arcadelor

Piscine

Arhitectură locală

Vederi generale

Insignă locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O PASTILĂ DE UMOR

_________xxx________

CÂTEVA
MEDALII ȘI INSIGNE
DIN JUDEȚUL VRANCEA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Societatea Mărăști - Fii apărătorii patriei - Putna

Societatea ”Mărășești” s-a înființat la data de 24 iulie 1919, a funcționat sub Înaltul Patronaj al M.S. Regina Maria, propunându-și ca scopuri ajutorarea răniților, a veteranilor și a urmașilor celor decedați pe câmpul de onoare, precum și păstrarea vie în conștiința neamului a memoriei eroilor căzuți pentru țară. Ea a acționat concomitent cu Societatea Ortodoxă Natională a Femeilor Române și Societatea .,Mormintele Eroilor - Cultul Eroilor " și pentru realizarea scopului patriotic de refacere a localitătilor istorice Mărăşeşti și Mărăşti, a câmpurilor de luptă, ridicare unor spitale și sanatorii pentru veteranii de război şi pentru construirea de mausolee ale eroilor. În data de 6 mai 1933 societatea și-a schimbat numele “Frontul Mărășești” pentru a nu fi confundată cu alte societăţi. Actul inițial de constituire al societății a fost semnat printre alții de: Miron Cristea (Patriarhul României), Iuliu Maniu, Dr.C.Angelescu, C.I.Brătianu, Octavian Goga, Gheorghe Brătianu, Constantin Argetoianu. Statutul Societătii “Mărăşeşti" a fost autentificat de Tribunalul Putna, în cuprinsul lui precizându-se cine face parte din ea, scopul şi obligatiile ce-i revin. Alt scop al societătii a fost de a milita şi stărui pe lângă guvern, pentru a se face împroprietărirea tuturor veteranilor, acordarea de pensii ostaşilor români infirmi de pe front şi burse copiilor veteranilor. Pentru veteranii săraci, infirmii de război, văduve şi orfani se cerea guvernului o reducere de 50% pe C.F.R., precum şi pensii potrivite cu nevoile şi împrejurările cazurilor. Alături de celelalte societăti ale timpului, Societatea "Mărăşeşti " şi-a făcut simtită prezența la toate eforturile și manifestările omagiale pentru refacrea localității - erou Mărășești și pentru ridicarea Mausoleului Mărășești , inaugurat la data de 18 septembrie 1938. Alături de Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, Societatea " Mormintele Eroilor - Cultul Eroilor ", Societatea "Mărăşeşti ", va rămâne în istorie ca o societate de mare suflet românesc.

Insigna - Brigada 8 Artilerie 80 ani 1916 - 1996

Artileria este arma destinată pentru sprijinul cu foc al operațiilor forțelor luptătoare, constituind mijlocul principal de lovire cu foc a obiectivelor terestre și de la suprafața apei. Legea nr.18 din 4 martie 1992 pentru ratificarea Tratatului cu privire la forţele militare convenţionale în Europa stipulează că:termenul artilerie înseamnă sistemele de mare calibru capabile să lovească obiective terestre, în primul rând prin executarea de foc indirect. Asemenea sisteme de artilerie asigură sprijinul de bază cu foc indirect pentru formațiunile de arme întrunite. Sistemele de artilerie de mare calibru sunt tunurile, obuzierele, piesele de artilerie combinând caracteristici de tunuri și de obuziere, aruncătoarele și sistemele multiple de lansare proiectile reactive cu calibru de 100 mm și mai mare.

Brigada 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza” este purtătoarea tradiţiilor de luptă ale Brigăzii 2 Artilerie Grea. Aceasta din urmă a fost înfiinţată la data de 01 iulie 1916, prin Înaltul Decret nr. 2436 / 27 iunie 1916, în garnizoana Bucureşti. Brigada făcea parte din Comandamentului Cetăţii Bucureşti şi era subordonată din punct de vedere tehnic Inspectoratului General al Artileriei, iar din punct de vedere administrativ Intendenţei Stabilimentelor Generale. Artileria grea (Brigăzile 1 şi 2 Artilerie Grea) de la intrarea României în Primul Război Mondial, a fost constituită din tunurile forturilor Cetăţii Bucureşti şi cele de pe linia fortificată Focşani - Nămoloasa - Galaţi care au fost demontate şi folosite ca artilerie grea, de corp. De-a lungul timpului, Brigada 2 Artilerie Grea şi unităţile sale organice au cunoscut numeroase şi substanţiale transformări. Prima reorganizare a avut loc în anul 1917, în urma căreia artileria grea a fost constituită în 4 regimente, între care şi Regimentele 3 şi 4 Artilerie Grea. Un moment important în istoria Brigăzii 2 Artilerie Grea l-a reprezentat data de 01 noiembrie 1923, când conform Înaltului Decret nr. 1674 din 12 aprilie 1923 şi Ordinului Comandamentului Artileriei Grele nr. 38 din 1923, comandamentul brigăzii a fost transformat în Comandamentul Artileriei Diviziei 2 Vânători de Munte Bistriţa. Între numeroasele şi profundele măsuri de transformare organică a Armatei României în primii ani de după cel de-al Doilea Război Mondial, se numără şi reînfiinţarea în anul 1948 a Brigăzii 2 Artilerie Grea la Slobozia, în baza Ordinului Marelui Stat Major nr. 51720 din 1948, prin transformarea Brigăzii de Artilerie Mixtă din această garnizoană. Prin Ordinul Marelui Stat Major nr. 45052 din 18 ianuarie 1948, începând cu data de 01 februarie 1948, Brigada 2 Artilerie Grea a fost redislocată în garnizoana Focşani şi transformată în Brigada 8 Artilerie Grea. Aceasta conform Ordinului ministrului apărării naţionale nr. 45625 din 28 aprilie 1948 a intrat în subordinea comandamentului artileriei Diviziei 17 Artilerie de la Tecuci. La data de 1 noiembrie 1950 brigada şi-a schimbat denumirea în Brigada 8 Artilerie Grea Independentă. Noua denumire a purtat-o până la data de 1 decembrie 1951 când, în baza Ordinului Marelui Stat Major nr. 319531 din 27 noiembrie 1951, a fost redenumită Brigada 32 Artilerie Grea Independentă. În data de 23 februarie 1959, brigada a primit denumirea de Brigada 8 Artilerie Tunuri, pe care a purtat-o timp de 36 de ani, până la 30 iunie 1995 când a fost numită de Brigada 8 Artilerie. Începând cu data de 01 decembrie 2001, brigada a primit denumirea de Brigada 8 Artilerie Mixtă şi a fost organizată pe 3 regimente de artilerie, dislocate în garnizoanele Focşani (Regimentul 81 Artilerie), Tecuci (Regimentul 83 LAROM) şi Bârlad (Regimentul 82 Artilerie Antitanc). În urma procesului de restructurare, începând cu data de 04 octombrie 2004, Brigada 8 Artilerie Mixtă din compunerea Corpului 1 Armată Teritorial, şi-a schimbat structura, trecând de la organizarea pe regimente la cea pe batalioane. În luna ianuarie 2006 Brigada 8 Artilerie Mixtă a primit denumirea onorifică de „Alexandru Ioan Cuza”. În conformitate cu „Planul-cadru pentru continuarea procesului de restructurare şi modernizare a Armatei României în anul 2010”, aprobat în şedinţa C.S.A.Ţ. din data de 31 martie 2010, Brigada 8 Artilerie Mixtă a fost resubordonată începând cu data de 01 iulie 2010 Statului Major al Forţelor Terestre. În data de 01 noiembrie 2010, Brigada 8 Artilerie Mixtă "Alexandru Ioan Cuza" şi-a schimbat denumirea în Brigada 8 LAROM "Alexandru Ioan Cuza". Tehnica principală de luptă este Lansatorul multiplu de rachete LAROM (lansator românesc de proiectile reactive)

Unirea face puterea - Focșani

Unirea Principatelor - 135 - 24 ianuarie 1859 - 1994

Urmare a Războiului Crimeii (1853-1856) ţările române scapă de ocrotirea supărătoare a Rusiei, rămân în continuare sub suzerantitate otomană dar, sub garanţia puterilor semnatare; Marea Britanie, Franţa, Sardinia şi Imperiul Otoman. Potrivit art. 24 al Tratatului de la Paris, semnat în urma Războiului Crimeii, divanurile ad-hoc din cele două ţări române au fost chemate să decidă asupra organizării lor politice şi constituţionale. La data de 7 octombrie 1857 Kogălniceanu înaintează Divanului Ad-hoc al Moldovei o listă-propunere cu; “cele întâi, cele mai mari, mai generale şi mai naţionale dorinţe ale ţării, sub garanţia colectivă a Puterilor:”

Respectarea drepturilor Principatelor şi îndeosebi a autonomiei lor…
Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România
Prinţ străin cu moştenirea tronului …
Neutralitatea pământului Principatelor
Puterea legiuitoare încredinţată unei Adunări obşteşti care să reprezinte toate interesele naţiei

Propunerea este acceptată cu 82 voturi pentru şi 2 împotrivă. Pe data de 9 octombrie 1857 şi Divanul Ad-hoc al Munteniei primeşte o listă de propuneri aproape identice cu cele din Moldova. Necesitatea realizării unirii principatelor este prezentată în detaliu în Actul dezvoltător al Adunării Ad-hoc din 9/21 octombrie 1857; “Lumea întreagă ştie astăzi că totdeauna strădaniile necurmate ale locuitorilor ambelor principate au fost să recâştige unitatea natională; că ei au fost şi sunt un singur popor, omogen, identic; că au aceiaşi origine, acelaşi nume, aceiaşi limbă, aceiaşi religie, aceiaşi tradiţie, aceiaşi istorie, aceleaşi instituţii, legi, obiceiuri, moravuri, aptitudini, interese, aceleaşi păsuri, bucurii, speranţe, suveniruri, aspiraţii, cugetări, instincte, aceiaşi ursită, aceiaşi misiune, acelaşi geniu şi acelaşi suflet”. Dorinţele exprimate de cele două Divane au fost studiate de către Puterile garante şi apobate doar parţial. Nu s-a acceptat un principe din dinastie străină ci doar fiu din tată moldovean sau valah. Pentru împăcarea intereselor Puterilor garante potrivnice unirii (Turcia, Austria şi
Anglia) dar şi al celor pentru (Franţa, Rusia, Prusia şi Sardinia) s-a acceptat un compromis. Ele urmau să poarte numele Principatele Unite Moldova şi Valahia, dar cu guverne şi adunări obşteşti separate. La Focşani urma să ia fiinţă o Comisie centrală, cu scopul de a pregăti proiecte de legi de interes comun, precum şi Înalta Curte de Dreptate şi Casaţie, comună ambelor principate. Alte câteva propuneri acceptate prin negociere directă cu puterile garante au fost;

Aceiaşi organizare pentru miliţiile regulate, pentru ca la un moment dat acestea “să se poate uni într-o singură armie”
Egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii
Garantarea libertăţii individului
Acces liber şi egal la toate dregătoriile publice din ambele principate
Acceptarea exproprierii doar în interes public şi cu despăgubiri corespunzătoare
Anularea oricăror privilegii
Îmbunătăţirea situaţiei ţăranilor prin revizuirea legilor agrare

Se poate aprecia că s-au obţinut progrese însemnate, deşi, în fapt, unirea se realizase doar pe jumătate. Urma ca prin voinţă naţională şi multă înţelepciune să se realizeze şi cea de a doua jumătate a Unirii. Prin hotărârea Convenţiei de la Paris administraţia principatelor este dată în grija unor comisii temporare cu misiunea specială de a organiza şi desfăşura alegeri libere în fiecare principat.

După oarecari frământări, la 5 ianuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza este ales Domn al Moldovei. Iată o parte din jurământul lui Cuza făcut în faţa Adunării Obşteşti a Moldovei; “Jur în numele prea sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voi credincios Constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate… ”. De adâncă profunzime şi simţire patriotică este mesajul lui Kogălniceanu după alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei;“Prin înălţarea ta pe tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română…Alegându-te pe tine domn în ţara noastră am voit să arătăm lumii ceea ce toata ţara doreşte; la legi noi, oameni noi”. Ţara Românească a cunoscut şi mai mari fricţiuni în preajma alegerilor, existând o tensiune făţişă între tabăra unionişilor şi antiunioniştilor. Antiunioniştii munteni erau siguri că aici va fi ales fostul domnitor Gheorghe Bibescu, fiind organizat chiar şi banchetul victoriei lor în alegeri. Buzăul se prezenta ca o citadelă a mişcării unioniste. Într-un document din 25 aprilie 1857 se arăta că în districul Buzău existau două focare de reacţiune şi că prin muncă de lămurire acestea au fost aduse alături de marea mulţime, adeptă a unirii. Partidului La 24 ianuarie 1859 Partidul Naţional Unionist a obţinut marea victorie; colonelul Cuza ales Domn şi al Ţării Româneşti. Printr-un mesaj de suflet şi plin de înţelepciune tânărul deputat Vasile Boerescu îi convinge pe membrii Adunării din Bucureşti să se ridice la înălţimea de întemeietori de ţară punând Unirea ca fapt împlinit în faţa puterilor europene. Mitropolitul ţării, cu crucea într-o mână şi cu Evanghelia în cealaltă, le citeşte un adânc jurâmânt; “Jur că la vot nu voi fi povăţuit nici de interese personale, nici de şoapte străine sau de altă socotinţă ci numai şi numai de binele obştesc! ” Cei 64 de membri ai Adunării au votat secret, conform doar conştiinţei lor, cu 64 de voturi pentru acelaşi Domnitor în Ţara Românească, punând Europa în faţa unui fapt împlinit şi total neaşteptat.

Clopote şi strigăte de bucurie cutremurau văzduhul. În semn de preţuire al izbânzii românilor, Kossuth, revoluţionarul maghiar de la 1848 arăta; “Aşa duh este de trebuinţă, ca un popor să-şi întemeiască o Patrie ori, dacă a pierdut-o, să şi-o redobândească”. Dubla alegere a lui Cuza, şi prin aceasta, Unirea Prinicpatelor, a fost recunoscută până la urmă te către toate puterile europene, chiar dacă unele au impus pretenţii, cel mai adesea formale, la presiunile Franţei şi ale lui Napoleon. Trei ani a domnit Cuza cu guverne şi camera legiuitoare separate, perioadă în care în Ţara Românească s-au schimbat 9 guverne iar Moldova 6, lipsa de aşezare statornică fiind vizibilă. Prin firmanul din 2 decembrie 1861 Cuza obţine încrederea sultanului pentru reorganizrea administrativă a principatelor, astfel că la 24 ianuarie 1862 camerele legiuitoare ale principatelor se reunesc la Bucureşti ca primul Parlament al statului - România.

Prin Proclamaţia de la 11 decembrie 1861 Cuza arăta; “Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată. Acest fapt, dorit de generaţiile trecute, chemat cu căldură de noi, a fost recunoscut de Înalta Poartă şi de Puterile Garante. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.” După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne, fixând un cadru modern de dezvoltare al țării. Întâmpinând rezistență din partea guvernului și a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanți ai boierimii şi ai marii burghezii, precum și a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în anul 1863 un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstirești (decembrie 1863) și dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864). În același an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit o nouă constitutie și o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, și decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput Codul civil și Codul penal de inspirație franceză, legea pentru obligativitatea învățământului primar și au fost înființate primele universităţi din țară, respectiv cea de la Iaşi – 1860 – şi cea de la Bucureşti – 1864.

Cuza are un merit incontestabil în organizarea armatei naţionale. Prin Legea rurală din 14/26 august 1854 peste 400000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alți 60000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină. Țăranii împroprietăriți au devenit contribuabili la bugetul de stat, rezultând astfel o lărgire a bazei de impozitare. Fragmentarea terenurilor și lipsa utilajelor agricole moderne au dus la scăderea producției agricole în următorii ani, dar repartizarea ei a fost mai echitabilă. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorința de pământ a țăranilor, a desființat servituțile și relațiile feudale. Dupa desființarea Adunării Legiuitoare (2 mai 1864) Cuza pierde sprijinul partidelor politice și, pentru a putea guverna, se înconjoară de o camarilă formată din funcționari corupți.Regimul personal instituit de Cuza după 2 mai 1864 a provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care ulterior s-au aliat cu conservatorii, fapt ce a slăbit pozițiile domnitorului în stat. Nemulţumiţii, alături şi de câţiva militari carierişti, l-au constrâns pe domnitor să abdice în februarie 1866. De reţinut este faptul că domnitorul nu a luat niciun fel de măsuri împotriva curentului reacționar, ci, într-un discurs, chiar se arăta dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin precum prevedea una din dorințele divanelor ad-hoc din anul 1857. Pe 13 februarie 1866, împreună cu soţia şi cei doi copii, părăseşte Bucureştiul. A fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Fillip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzolern - Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că:

după înlăturarea lui Cuza, ţăranii au început să se teamă că reforma agrară nu va mai avea loc
la 3 aprilie 1866 la Iași a avut loc o demonstrație (orchestrată de Rusia) a mişcării separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Țara Românească și a promovat un candidat necunoscut la tronul Moldovei.
Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre, pentru a interveni în România, motivând că unirea a fost recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza.

Cursul evenimentelor a demonstrat că poporul român a intrat pe linia făuririi statului national unitar roman, care se va înfăptui peste câteva zeci de ani, la 1 decembrie 1918. Este adevărat că o parte a teritoriilor româneşti este şi acum departe de tulpina ţării. Mă încearcă un sentiment de lehamite când vad că unii dintre politicienii noștri actuali, folosind tema aducerii şi a acestor teritorii la trupul actualei Românii, cerşesc ceva notorietate publică şi un pumn de voturi. Să reținem sloganurile de pe unele 2 medalii dedicate Unirii de la 1859; “Dumnezeu apără România” și „Prin unire vom ajunge la fericire”

Cumva nouă ne mai rămâne ceva de făcut pentru realizarea visului de veacuri al românilor, acela de unire a tuturor teritoriilor românești într-un singur stat?

Tocmai când scriam aceste rânduri, un catren despre spiritul de unitate și coeziune al românilor mi-a venit în minte. Blogul fiind al meu, catrenul tot al meu, iată că și tu vizitatorule poți citi acest catren:

Vorbe mari nu vreau să-ndrug;

Scoatem țara din vâlcea

Trăgând cu toții la jug

...Unii HĂIS și alții CEA!

Oituz

Mărășești - Mărăști - Oituz - 2017

Nu plânge, maică Românie

Că am să mor ne-mpărtășit

Un glonț pornit spre pieptul tău

Cu pieptul meu eu l-am oprit...

În anul 2017 Monetăria statului a lansat în circuitul medalistic mondial un set de 3 medalii cu tema „Anul Mărăști, Mărășești, Oituz – 100”. Centenarul Marelui Război este marcat prin aniversarea principalelor evenimente istorice ale anului 1917 – Bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz – și comemorarea eroilor români care și-au pierdut viața luptând pentru libertate, credință și întregirea neamului. Anul 2017 a fost declarat ca anul ”Mărăști, Mărășești, Oituz – 100” având în vedere faptul că în acest an se împlinesc 100 de ani de la victoriile obținute în luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Victoriile ostașilor români din vara anului 1917 au avut o importanță deosebită, cu prețul a nenumărate jertfe fiind realizată Marea Unire de la 1 decembrie 1918, dezideratul de secole al poporului român. Aici se prezintă doar medalia care omagiază Bătălia de la Oituz. Medalia are următoarele caracterisitici tehnice: material – argint, puritate – 92,5%, diametru – 37 milimetri, greutate - 40 grame, calitate – patinată, tiraj – 100 exemplare și preț unitar de achiziționare cu TVA inclus – 230 lei.

Bătălia de la Oituz a fost a treia confruntare militară complexă desfășurată între armata română sprijinită de trupele Republicii Ruse, împotriva trupelor
germane și austro-ungare, în timpul campaniei militare românești din primul război mondial, în sudul Moldovei. Bătălia a avut loc în perioada 26 iulie/8 august – 9/22 august 1917 pe axele principale ale văilor Slănicului, Oituzului și Cașinului din județul Bacău și a avut ca scop strategic - de partea Puterilor Centrale pătrunderea în Valea Trotușului spre Onești și apoi spre Adjud pentru a se face joncțiunea cu armatele amice aflate în ofensiva de la Mărășești, iar de partea României pe acela de apărare și de menținere a liniei frontului. Succesul strategic a fost de partea Armatei Române, chiar în contextul unei înaintări reale pe teren – de mică amploare – a inamicului. Deasupra se poate admira Monumentul cavaleriștilor din Pasul Oituz, Dealul Moșna ridicat pentru omagierea eroismului luptătorilor români. Monumentul este opera sculptorului Vasile Ionescu Varo și a fost dezvelit în anul 1924.

Lt. observator Ermil Gheorghiu

Erou al luptelor de la Mărășești 06.08.1917

Contribuția decisivă a aviației române la

victoria dela Mărășești 06.08.2017

Ermil F. Gheorghiu a fost un general aviator român și Șef de Stat Major al Forțelor Aeriene, care s-a născut la data de 13 februarie 1896 la Botoșani li a decedat la data de 14 ianuarie 1977 la București. A absolvit Școala Militară de Ofițeri în anul 1915, a fost înaintat la gradul de comandor aviator la data de 16 octombrie 1937 și la gradul de general de escadră la 10 mai 1941.În timpul celui de-al doilea război mondial a fost numit la comanda Corpului Aerian Român (21 noiembrie 1942), ulterior fiind avansat ca Șef de Stat Major al Forțelor Aeriene Române. La data de 1 septembrie 1944 a fost numit în funcția de subsecretar de stat pentru Aviație. În cadrul unei operațiuni din noaptea de 5/6 mai 1950, Securitatea l-a arestat pe generalul Ermil Gheorghiu. Acesta a supraviețuit închisorilor comuniste, decedând în anul 1977. Pentru meritele sale a fost decorat cu: Ordinul “Steaua României” în grad de ofițer, Ordinul “Mihai Viteazu” cls a III-a, Ordinul “Virtutea Aeronautică”, Crucea de Fier cls a-I-a și Crucea de Fier din Aur ?!

Focșani este un municipiu, reședința și cel mai mare oraș al județului Vrancea, la limita între regiunile istorice Moldova și Muntenia din România. Are o populație de aproximativ 79000 locuitori. Este denumit în multe scrieri Orașul de pe Milcov, localitatea a intrat în conștiința oamenilor drept orașul Unirii. Toponomia orașului Focșani se trage de la numele familie Focșa. Până la începutul secolul al XVII-lea, era consemnat ca sat, iar după anii 1650-1620 se menționează denumirea de târg, aflându-se la confluența drumurilor comerciale cele doua provincii românești. Deși atestat documentar din 30 ianuarie 1755 când, Alexandru Vodă din Țara Românească arată, într-un document, că a fost lovit „cu înșelăciune pe la Focșani de Ioan Vodă”), așezarea de pe Milcov este mult mai veche. Săpăturile arheologice efectuate în anul 1977 în sudul Focșaniului atestă că vatra actuală a orașului a fost locuită încă din neolitic, obiectele descoperite aparținând culturii Cris (circa 5000 Î.Hr.). Sus am postat stemele actuală și interbelică ale orașului Focșani iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură focșănene din vremuri diferite.

Cazarma Regimentului 11 Artilerie

Popasul turistic Căprioara

Școala comercială superioară

Biserica Profetul Samoil

Ateneul popular

Casa Longinescu

Casa Th. Ienibacel

Colegiul național Alexandru Iona Cuza

Teatrul

Hotelul Unirea

Liceul Unirea

Monumentul Unirii

Prefectura

Primăria

Spitalul militar

Tribunalul

Banca Economia

Banca Focșani

Banca Marmorosch

Biblioteca raională

Biserica Domnească

Bulevardul Gării

Catedrala Sfântul Ion

Cazarma pompierilor

Cercul militar

Gara

Grota și lacul din Grădina publică

Hala din Piața Domnească

Liceul de fete

Orfelinatul Principesa Maria

Prefectura județului Putna

Strada I.C.Brătianu

Județul Vrancea este situat la limita dintre provinciile istorice Muntenia și Moldova, având suprafața de 4863 kilometri pătrați, iar reședința în municipiul Focșani. Județul Vrancea, ca unitate administrativ - teritorială cuprinde, conform actualei împărțiri administrativ - teritoriale, 73 de localități din care 2 municipii – Focșani și Adjud, 3 orașe – Panciu, Odobești și Mărășești precum și 68 de comune în componența cărora se află 331 de sate. Sus am postat stema și harta actuală a județului Vrancea iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județ din vremuri diferite, dar și alte locuri de vizitat pe aceste meleaguri.