miercuri, 27 februarie 2019

MEMORIA CARȚII POȘTALE - CABANA BOLBOCI - DÂMBOVIȚA, CASA DE CULTURĂ, BULEVARDUL GĂRII ȘI ADMINISTRAȚIA FISCALĂ - TÂRGOVIȘTE


1. Cabana „Bolboci” este situată în Munții Bucegi, pe Valea Ialomiței, undeva mai la nord de localitatea Moroeni. 
Ea a fost construită  în interes turistic, între anii 1926-1928, cu ajutorul fraților Schill care exploatau pădurile de brazi din Valea Ialomiței. Inițial cabana a fost construită din lemn și acoperită cu șindrilă. Pe vremuri cazarea se făcea numai pe perioada verilor pentru că nu avea sobă. În anul 1971 cabana a fost acoperită cu tablă și încălzită pentru a primi turiști și pe perioada iernii. Cabana Bolboci are 42 de locuri de cazare împărțite în 2 corpuri. Corpul 1 (cabana mică, nouă) are 4 camere duble și un duplex, cu TV, baie, priveliște către lac, încălzire centrală. Corpul 2 (cabana mare, renovată în anul 2008) are 3 camere duble, o camera cu pat dublu, o camera cu 3 paturi, 2 camere cu 4 paturi, 1 dormitor comun cu 8 paturi, deservite de 4 bai (2 la parter, 2 la etaj). Cabana are un salon-restaurant cu o capacitate 50 locuri, bar, bucătărie, terasă în aer liber, cu o capacitate de 60 locuri, unde se pot servi mese copioase, pregătite numai din produse naturale și din gospodăria proprie a cabanei Bolboci.  
2.  Casa de cultură a sindicatelor din municipiul Târgoviște, clădire emblematică a orașului, nu mai îndeplinește condiții optime pentru organizarea de spectacole din cauză că nu are încălzire și de foarte mulți ani nu i s-a făcut nicio reparație. 
Edificiul s-a construit între anii 1969 – 1974 și este situat în centrul orașului, în Piața Mihai Viteazu. Clădirea a fost concepută de arhitectul Nicolae Vlădescu și are o sală de spectacole de 597 de locuri. În decursul vremii aici au avut loc cele mai multe spectacole, festivaluri, simpozioane și întruniri politice. De asemenea tot aici a funcționat într-o vreme o filială a Universității Spiru Haret” din București. Astăzi holul principal al clădirii este ocupat de un magazin care vinde mobilă. Astăzi clădirea și-a pierdut din strălucirea de altă dată, ea având urgentă nevoie de reabilitare atât la exterior cât și la interior. Proprietarul Casei de cultură este sindicatul Cartel Alfa iar acesta nu se arată dispus să investească în clădire dar nici să o înstrăineze. Dacă până acum festivalul Crizantema de Aur se desfășura aici, de acum înainte festivalul va avea loc în altă locație. 
3Bulevardul Gării, denumire actuală Strada Gării, din municipiul Târgoviște este o importantă arteră rutieră, orientată general pe direcția Nord, Sud, Sud-Est, intersectându-se aproape perpendicular cu Strada Colonel Dumitru Băltărețu (vezi harta de deasupra!). 
Strada se prezintă sub forma unui cot de 90 grade cu brațele inegale, brațul mau lung fiind paralel cu linia de cale ferată, până la gară. 
Câteva dintre instituțiile târgoviștene situate pe această stradă sunt: Autogara Milenium, Oficiul poștal nr. 4, Clubul “Dinamic Bar”, Farmacia veterinară “Univet” și Gara orașului Târgoviște.
4. Despre frumoasa clădire a vechii Administrații financiare din municipiul Târgoviște nu am găsit niciun fel de informații sau fotografii în larga lume a internetului. 
Sunt foarte curios să știu dacă această clădire mai este astăzi în picioare și ce destinație are. Aș fi foarte recunoscător celui care ar putea să mă ajute în acest sens. Se știe precis că actualul sediul central al Administrației financiare Târgoviște este o clădire nouă, modernă, funcțională și foarte încăpătoare situată pe Calea Domnească, la nr.166.  Urmare a peregrinării mele prin lumea internetului am descoperit și altă clădire, exact cu aceiași destinație dar din alt județ, în acest caz județul Buzău.
Am postat deasupra și vechiul sediu al Administrației financiare Buzău, care seamănă izbitor cu cea din Târgoviște. Clădirea buzoiană este încă în picioare, adăpostește sediul bibliotecii județene, ea fiind construită în anul 1914 de către arhitectul român Grigore Cerchez (1850 - 1927). Este posibil ca și clădirea târgovișteană să fie opera aceluiași arhitect. Lărgesc constatarea mea prin faptul că și multe Palate de justiție județene sunt aproape identice, deci opera aceluiași arhitect.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
O PASTILĂ DE UMOR

_________xxx_________

O MEDALIE
ȘI CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL BOTOȘANI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Insigna - Casa memorială Nicolae Iorga - Botoșani
68 de ani de la moartea savantului 
28 noiembrie 1940 - 28 noiembrie 2008
Insignă realizată de numismatul Stelian Brânzei - Botoșani
Pe strada Nicolae Iorga, la nr. 14, la circa 100 metri depărtare de Bulevardul Mihai Eminescu şi după 1 km de la intrarea în municipiul Botoşani, venind dinspre Iaşi, se află casa în care a locuit familia Iorga între anii 1876 - 1880. Dintre cele 10 locuinţe schimbate de familia istoricului în perioada copilăriei şi adolescenţei sale, este singura clădire ce s-a păstrat din secolul al XIX-lea, fiind atribuită de botoşăneni lui Nicolae Iorga, încă din perioada interbelică, deşi familia Iorga a locuit aici în calitate de chiriaşi. 
Casa memorială „Nicolae Iorga" este locul în care se păstrează un important număr de piese cu valoare patrimonială, legate de personalitatea ilustrului istoric Nicolae Iorga. Fotografii originale ale familiei acestuia, ale lui Nicolae Iorga în diferite momente ale vieţii sale, diplome de Dr. Honoris Causa primite din partea unor celebre instituţii de învăţământ din Europa  (Sorbona, Cambridge, Roma)  şi un mare număr de cărţi scrise de Nicolae Iorga, multe în ediţii princeps, precum şi ziare şi reviste pe care le-a editat şi îndrumat conturează dimensiunea extraordinară a uneia dintre cele mai mari personalităţi  ale culturii româneşti şi universale. În cele două încăperi ocupate de Zulnia Iorga şi de cei doi copii ai săi, Nicolae şi George, este prezentată o reconstituire de epocă. Celelalte două încăperi sunt afectate unei expoziţii foto - documentare şi unei săli multifuncţionale unde sunt expuse primele ediţii ale operei lui Nicolae Iorga. În prima dintre acestea este adăpostită o bibliotecă istorică, alcătuită din carte curentă achiziţionată în ultimii ani.Salonul familiei redă un interior, datând din ultimele decenii ale secolului trecut, aparţinând unei familii cu un venit modest, dar cu un trecut prosper, timp în care s-au acumulat o serie de bunuri, provenind din agoniseală proprie sau moştenite de la familiile avute din care proveneau părinţii istoricului. În camera copiilor, pasiunea cititului de care era stăpânit fiul cel mare - Nicolae - este sugerată de o etajeră cu cărţi, o masă de scris, un sfeşnic cu lumânare. Martoră a primei lecturi, această încăpere beneficiază şi ea de o descriere amănunţită în cartea autobiografică a marelui istoric intitulată „O viaţă de om aşa cum a fost". Expo foto - documentară din hol cuprinde colecţia de manuscrise, prezentate 
cronologic, începând cu primele documente şcolare, continuând cu perioada studiilor liceale, universitare, din ţară şi in străinătate şi încheindu-se cu anii deplinei maturităţi a savantului. 
Nicolae Iorga (nume real - Nicu N. Iorga, născut la data de 6/18 iunie 1871 în oraşul Botoşani şi decedat la data de 27 noiembrie 1940 în localitatea Strejnic, judeţul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi academician român. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului al XX-lea, rolul lui Voltaire. 
Mihai Eminescu - 1 ianuarie 2009
150 de ani de la nașterea Luceafărului poeziei românești
Medalie realizată de numismatul Stelian Brânzei - Botoșani

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române. 
Insigna - Biblioteca publică Botoșani 100 de ani - 1882 - 1982 
Progresul cultural al Botoşaniului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, impunea înfiinţarea, alături de celelalte lăcaşuri de cultură (liceu, teatru, societăţi culturale) şi a unei biblioteci publice. Acest lucru s-a infăptuit din iniţiativa lui Th. Boian, unul dintre primarii cei mai inimoşi şi luminaţi pe care i-a avut oraşul Botoşani în secolul trecut, prin Hotărârea Consiliului Municipal ce poartă data de 18 martie 1882. În mod oficial, ea a fost inaugurată la 14 noiembrie 1882, în localul Şcolii nr. 1 de baieţi "Marchian". Primul său bibliotecar a fost V. Nadejde, învăţător, viitor membru fondator al Ateneului botoşănean. Pe actele de corespondenţa ale bibliotecii este imprimată o ştampilă, special confecţionată, cu înscrisul "Romania Biblioteca din Botoşani 1882". În 1885, biblioteca publica se contopeste cu cea a Liceului Laurian. Chiar daca, în documentele de arhivă, exista puţine date concrete despre evoluţia lecturii publice în perioada 1886-1904, biblioteca publica este mereu prezentă în viaţa spirituală a comunităţii. In 1917 când biblioteca liceului a ars, va arde şi biblioteca publică cu toată zestrea ei. După război începe refacerea fondului de carte şi în 1920 ea are: 970 volume consultate şi 1720 cititori. In 1931 creşte numărul de volume ale bibliotecii (mai ales prin donaţii), în felul acesta, ea putând să desfăşoare o activitate mai bună: 2368 cititori, 1973 volume consultate. Din anul 1934 găsim în documente denumirea de bibliotecă comunală, funcţionând în localul Primăverii din strada Armeană nr. 11. Multe personalităţi îşi donează acum parte din bibliotecile personale, acestei biblioteci (savantul Gr. Antipa înzestrând-o cu 2000 volume). În 1943 Biblioteca comunală îşi schimbă sediul în casele Tălmaciu, strada Calea Naţională nr. 275. Ea a fost printre primele instituţii culturale din oraş refăcute imediat după eliberare. Ziarul "Clopotul" din 1.02.1945, consemnează: "Nu este o întâmplare că în acest oraş există cea mai mare bibliotecă din nordul Moldovei, conţinând un număr însemnat de cărţi rare şi deosebit de valoroase. După bombardamentul hitlerist, tinerii botoşăneni au adunat din case părăsite, de sub ruine, de pe uliţe, de pretutindeni, cărţi răvăşite", din care, unele se regăsesc în patrimoniul bibliotecii de azi. În mai 1948, conform unui proces verbal de predare-primire a mobilierului şi a unui număr de 15.478 volume, putem vorbi de existenţa unui fond inventariat, o parte din acesta păstrându-se în colecţiile actuale. În 1951, biblioteca publică din Botoşani, ce purta denumirea de "Biblioteca comunală" devine bibliotecă regională, iar în 1952, conform noii împărţiri administrativ-teritoriale, se transformă în bibliotecă raională.În anul 1968, categoria este de bibliotecă municipală, iar din 1974 şi în prezent, bibliotecă judeţeană. Prin decret prezidenţial în noiembrie 1982, la împlinirea a 100 de ani de existenţă bibliotecii i se acordă titlul de Biblioteca Judeţeană "Mihai Eminescu". Cu o creştere medie anuală de 18000 volume, patrimoniul actual este constituit din aproximativ 500000 unităţi bibliotecare (cărţi, periodice, discuri, diafilme, diapozitive, hărţi, standarde, material audio-video etc.), iar numărul utilizatorilor activi a depăşit cifra de 150000. Aceasta dovedeşte că Botoşaniul îşi păstrează tradiţia de oraş cultural. Dorinţa de studiu şi lectură în continuă dinamică, face din instituţia noastră un reper important în viaţa sa spirituală. Prin aşezarea sa geografică oraşul nostru se află destul de departe de marile centre culturale ale ţării. De aceea ne străduim permanent ca prin fondul de publicaţii şi informaţiile obţinute prin mijloace moderne să satisfacem cerinţele cele mai diverse ale utilizatorilor noştri. 
Carol I - Domn allu românilor
Concurs de agricultură în județul Botoșani 
Onore agricultorului - 1879
Medalia de mai sus este un omagiu adus regelui Carol I al României și a fost bătută cu ocazia Concursului de agricultură de la Botoșani, din anul 1879. Medalia este confecționată din bronz, este rotundă cu diametrul de 58 milimetri și este opera gravorului Beer. În câmpul central al aversului medaliei se prezintă efigia suveranului spre stânga, înconjurată de o inscripție circulară pe conturul medaliei, în interiorul unui cerc continuu; “CAROL I DOMN ALLU ROMÂNILOR”. Pe revers, la mijloc este aplicată pe două rânduri inscripția; “ONORE CULTIVATORULUI”, dedesubt o coasă înfiptă cu coada într-un mușuroi de pământ (simbol preluat din stema de atunci a județului), sub care este trecut anul; “1879”. Împrejur între două cercuri continue este aplicată inscripția; “CONCURS DE AGRICULTURĂ ÎN JUDEȚUL BOTOȘANI”. Totul este încadrat de cunoscuta cunună-alegorie sugerând cultura câmpului și creșterea animalelor.  
Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre  Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ:“Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României. 
Insignă - Colecționar Eminescu - 2007
Sandrino Iulian Telescu - Comuna Mihai Eminescu 
Insignă realizată de numismatul Stelian Brânzei - Botoșani
Mihai Eminescu este o comună din județul Botoșani compusă din satele: Băisa, Cătămărăști, Cătămărăști-Deal, Cervicești, Cervicești-Deal, Cucorăni, Ipotești (reședința), Manolești și Stâncești. Comuna este așezată în partea de vest a județului și s-a constituit, în actuala întindere teritorială și componență, în anul 1968. Descoperirile arheologice au scos la iveală urme de așezări omenești încă din perioada neolitică (6000-2500 î.e.n.) în zona numită Medelean din vecinătatea satului Cucorăni. Locuirea geto-dacică pe teritoriul comunei este substanțial reprezentată, fapt dovedit prin complexul fortificat de cetǎți traco-getice de la Stâncești, întins pe aproximativ 50 ha. Satul Ipotești este atestat documentar pentru prima data la 15 iunie 1616 iar satul Cucorăni – septembrie 1538. La recensământul din anul 2011 comuna număra 6954 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2011) dintre care: români – 95,81% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Mihai Eminescu astăzi se prezintă aproximativ astfel:ortodocși – 87,89%, penticostali – 6,47% și restul – nedeclarată sau altă religie. 
Botoșani este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Botoşani. La 20 februarie 2009 se estima că municipiul Botoşani ar avea o populație stabilă de 116110 locuitori. Oraşul este așezat în partea de sud-vest a județului şi este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sf. Maria ce datează din anul 1350. Amplasat la intersecția principalelor drumuri comerciale, de-a lungul vremii, Botoşaniul a fost un înfloritor târg al Moldovei și un centru al producției meșteșugărești româneşti. Orașul este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sfânta Maria care datează din anul 1350. Sus am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură botoșenene, din vremuri diferite.  
Muzeul județean (Prefectura veche)
Biserica Sfântul Ilie
Calea națională cu Arcul de triumf
Casa Văsescu
Cazarma Regimentului 37 Infanterie 
Grădina publică
Internatul Liceului August Treboniu Laurian
Monumentul eroilor
Strada Mavrogheni
Strada Principală
Strada Belvedere
Casa Corpului didactic
Casa de cultură
Întreprindea Electrocontact
Judecătoria
Liceul August Treboniu Laurian
Mallul
Poșta
Prefectura
Primăria

Județul Botoșani este situat în nordul regiunii Moldova din România, care face parte din regiunea de dezvoltare Nord-Est. Judeţul are suprafaţa de 4986 kilometri pătrați, numără aproximativ 450000 de locuitori şi are capitala în municipiul cu acelaşi nume, Botoşani. Ca subunităţi administrative este compus din 2 municipii - Botoșani, Dorohoi, 5 oraşe - Bucecea, Darabani, Flămânzi, Săveni, Ștefănești 71 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva clădiri inconfundabile pentru cultura și arhitectura botoșeneană. 
Palatul administrativ - Dorohoi
Proprietatea G.G.Burghele - Dorohoi
Palatul comunal - Dorohoi
Parcul Aurora - Dorohoi
Proprietatea Vameșu - Dorohoi
Salutări - Dorohoi
Școala de băieți - Dorohoi
Seminarul Pimen mitropolitul - Dorohoi
Strada Grigore Ghica V.V. - Dorohoi
Bustul lui Mihai Eminescu - Ipotești
Uzina de fire și fibre sintetice - Săvinești
Biserica din Bălănești - Siret
Cazarma de pompieri - Dorohoi
Mănăstirea - Vorona
Mănăstirea Sihăstria Voronei
Monumentul Răscoalei 1907 - Flămânzi
Mănăstirea Agafton 
Primăria - Flămânzi
Casa memorială Mihai Eminescu - Ipotești

_________ooOoo_________

O OBLIGAȚIUNE ROMÂNEASCĂ
Obligațiune 5% - 50000 lei 1938
Societatea "Creditul funciar urban" București

Detaliu vignetă de pe o bancnotă fantezie
din provincia congoleză Katanga

Câteva ornamente decorative periferice
de pe acțiuni germane

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 27.02.2018

Un comentariu:

Dilek Kolat spunea...

Bună ziua, sunt Viorica Dăncilă, aproape că mi-am pierdut viața când iubitul meu de 4 ani a plecat să fie cu o altă femeie. Am plâns și sobru în fiecare zi, până când mi-a fost atât de rău încât am ajuns la internet pentru ajutor. Și am văzut o mărturie a unui caster vrăjitor care ajută o doamnă numită Adina-Ioana Vălean și am spus să-mi dau o încercare. așa că îl contactez pentru ajutor și el îmi aruncă o vrajă de dragoste pe care o folosesc pentru a-mi reveni dragostea și acum sunt o femeie fericită. Pentru ceea ce ai făcut pentru mine, nu voi înceta să împărtășesc numele tău bun oamenilor de acolo pentru munca bună pe care ai făcut-o pentru mine. Sper ca Dumnezeu să vă binecuvânteze atât cât m-ați ajutat să-mi revin Dragostea, este ideal că am publicat acest lucru pe un ziar local pentru ca Dr. Amiso să aducă mai mulți clienți, merită mai mult și asta, iar recompensa sa este sigură. . Pentru probleme de sănătate sau de relație, cazuri de sarcină sau cancer, cazuri de HIV sau divorț, recuperare de datorii, orice fel de probleme, încetați să plângeți, contactați cu drag amabilitatea Dr.Amiso pe herbalisthome01@gmail.com el este singurul răspuns la toate problemele dvs.