Epaminonda's Blog.....: PERPIGNAN

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea franceză PERPIGNAN,

departamentul PIRINEII OCCIDENTALI, regiunea OCCITANIA,

din vremuri diferite, câteva trimiteri poștale ilustrate, un bon

valoric, o acțiune, o medalie, o monedă, un jeton și o insignă locale.

Catedrala Saint Jean

Cercul militar

Cheiul

Colegiul

Castelul Rousillon

Gara

Liceul Francois Arago

Fântâna din Piața Bardou

Marele magazin de damă

Palatul de justiție

Palatul regelui Maiorcăi

Școala militară

Piața colegiului

Piața Republicii

Platanii

Podul peste râul Basse

Poșta

Prefectura

Podul de război peste râul Basse

Școala superioară

Statuia lui Francois Arago

Strada Fusterie

Strada Louis Blanc

Strada Sfântul Martin

Universitatea

Vechi fortificații și Biserica St.Jacques

Vedere

Vedere generală

Arhitectură

Insignă - locală

Jeton local

Medalia locală

Monedă locală

Monedă de carton locală

Bon valoric local - 1 pâine

Acțiune locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

DOUĂ EPIGRAME PROPRII

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

_________xxx_________

CÂTEVA PLACHETE,
MEDALII ȘI INSIGNE
DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - A.C.I.R.(Asociația colecționarilor de insigne din România)
Al 5-lea congres național de insignografie
A XXXIX-a expoziție națională București 14 -16 iunie 2013

Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţiei Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă.

Placheta - A.C.I.R.(Asociația colecționarilor de insigne din România)
Al 5-lea congres național de insignografie
A XXXIX-a expoziție națională București 14 -16 iunie 2013

La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. În ultimii ani premiul Floarea de Colț a fost înlocuit prin înmânarea insignei ACIR – Colecționar emerit. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist.

Palatul Cercul Militar Național este este o clădire din Bucureşti care găzduiește instituția centrală de cultură a Armatei române, cu profil cultural-educativ, artistic, recreativ-distractiv, precum și de imagine, reprezentare și protocol. Lucrările pentru construcția Palatului Cercului Militar Național au început în anul 1911, deși terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898. Proiectantul principal al monumentalului Palat al Cercului Militar Național a fost arhitectul român Dimitrie Maimarolu, în colaborare cu V. Ștefănescu și E. Doneaud. Beneficiarul lucrării a fost Cercul militar al ofițerilor din garnizoana București, organizație a ofițerilor români înființată în 15 decembrie 1876. Fondurile necesare au fost adunate din donații, subscripții și cotizații ale ofițerilor (circa 80%), precum și din subvenții de stat și împrumuturi rambursabile. Palatul Cercului Militar Național a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăștinos.

Biblioteca Academiei Române - 150 ani

Muzică - numismatică - hărți - stampe - manuscrise

Cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înființarea Bibliotecii Academiei Române, Monetăria națională a statului a lansat în circuitul medalistic mondial o medalie, în două variante de compoziție metalică, prin care dorește sa aducă un mic omagiu acestei instituții naționale de mare prestigiu care adăpostește și valorifică științific patrimoniul cultural național. Cu o activitate neîntreruptă de 150 de ani, Biblioteca Academiei Române – cea mai veche și valoroasă bibliotecă a României – a evoluat spre o bibliotecă de tip patrimonial-enciclopedic, cu o structură specială, unică în sud-estul Europei. Cea mai mare și mai bogată bibliotecă națională are un dublu rol: de a păstra vie memoria neamului românesc, prin păstrarea și conservarea patrimoniului cultural național, pe de o parte, și de a oferi materialul documentar necesar pentru cercetarea ştiinţifică, îndeosebi pentru cercetarea desfăşurată în institutele Academiei Române, pe de altă parte. Caracteristicile tehnice ale produsului medalistic sunt;

Material – argint, puritate – 92,5%, formă – rotundă, diametru – 70 milimetri, greutate – 250 grame, finisaj – patinată, tiraj – 25 exemplare și preț unitar de achiziție cu TVA inclus – 955 lei.
Material – cupru, formă – rotundă, diametru – 70 milimetri, finisaj – patinată, tiraj – 75 exemplare și preț unitar de achiziție cu TVA inclus – 220 lei.

Academia Română este cel mai înalt for de știință și de cultură din România. A fost fondată la data de 1 aprilie 1866 sub denumirea de Societatea Literară Română, devenită la data de 1 august 1867 Societatea Academică Română,iar în anul 1879 Academia Română. Conform statutului, rolul principal al Academiei constă în cultivarea limbii și literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naționale române și cercetarea în cele mai importante domenii științifice. Academia se compune din membri titulari, membri corespondenți și membri de onoare, cu toții aleși pe viață. Calitatea de membru poate fi acordată și post-mortem. Academia este o instituție finanțată, în principal, de la bugetul de stat și care funcționează autonom. Surse secundare de finanțare pot fi activitățile proprii sau exploatarea propriului patrimoniu, precum și donațiile. Are 3 filiale, la Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. În subordinea sa se află circa 60 de instituții prestigioase și centre de cercetare din România.

Înfiinţată în data de 6 august 1867, la un an dupa fondarea Societaţii Academice Române, Biblioteca Academiei Române a avut de la început misiunea de a aduna şi conserva în colecţiile sale fondul naţional de manuscrise şi tipărituri, ilustrând istoria şi cultura românească, precum şi istoria şi civilizaţia universală. Bibliotecă naţională, colecţiile sale au o structură enciclopedică, începând cu cele mai vechi texte în limba română sau în limbile de cancelarie şi cult care au circulat în interioriul spaţiului românesc, până la ultimele publicaţii de orice tip şi pe orice suport. Biblioteca Academiei Române este ctitoria mai multor generaţii de cărturari care, prin donaţii şi o intensă politică de achiziţii, au contribuit la propăşirea ei. Beneficiară a Depozitului Legal din 1885, are în atribuţiile sale publicarea bibliografiei retrospective a cărţii şi periodicelor româneşti, precum şi a unor bibliografii speciale, cum ar fi Bibliografia Mihai Eminescu sau Bibliografia Războiului de Independenţă, servind documentarea şi cercetarea asupra ştiinţei şi culturii române. Fondurile sale se cifrează la peste 14 milioane de unităţi, dintre care 3600000 monografii şi 5300000 publicaţii seriale. Colecţiile speciale, aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, îi asigură acesteia un loc de frunte printre instituţiile de acest fel din România. Dintre ele, colecţia de manuscrise este cea mai bogată din ţară, iar colecţiile Cabinetului de Stampe, cele ale Cabinetului de Numismatică, ale Cabinetului de Muzică şi ale Cabinetului de Hărţi sunt adevărate puncte de referinţă în domeniu. Biblioteca Academiei efectuează schimburi de publicaţii cu alte academii, instituţii ştiinţifice, de învăţământ superior şi biblioteci din străinatate şi coordonează activitatea schimbului de publicaţii a altor unităţi ale Academiei Române, fiind în acelaşi timp nucleul unei vaste reţele formată din bibliotecile filialelor Academiei Române şi ale institutelor de cercetare ale acesteia. De asemenea, Biblioteca Academiei Române este biblioteca depozitară a publicaţiilor ONU. Pentru menţinerea la zi a colecţiilor sale şi pentru a răspunde necesităţilor unei biblioteci moderne, Biblioteca Academiei Române şi-a axat politica de achiziţii a publicaţiilor străine nu numai pe achiziţii directe ci, în primul rând, pe schimbul internaţional. În acelaşi timp, legatele şi donaţiile unor mari personalităţi au constituit o importantă sursă de îmbogăţire a fondurilor bibliotecii.

Mihai Eminescu

Premiul de excelență - Eminescu

Cercul militar național

Clubul colecționarilor de medalii Mihai Eminescu

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Inițial gravorii profesioniști ai Monetăriei Statului și Societății Numismatice Române, iubitori de Eminescu s-au reunit în Gruparea Colecționarilor de Medalii și Insigne Mihai Eminescu a Societății Numismatice Române (G.C.M.I. - M.E. a S.N.R.). Începând cu anul 2000 această grupare a organizat de două ori pe an, pe 15 ianuarie și 15 iunie, în Palatul Parlamentului din București, sala Constantin Brâncuși, Salonul Mihai Eminescu. Ulterior, la data de 30 ianuarie 2009, în cadrul Cercului militar național (fosta Casă centrală a Armatei) s-a constituit Clubul colecționarilor de medalii "Eminescu", care a inițiat baterea unor noi insigne și medalii în memoria poetului național român. Sus admiri logo-ul Clubului colecționarilor de medalii "Eminescu" din cadrul Cercului militar național din București.

E.G.R. - Juriul - 1906 (Expoziția generală română)

Anul jubiliar 1906 a avut o însemnătate aparte în istoria românilor: se împlineau, 40 ani de domnie a lui Carol I şi 25 ani de la proclamarea Regatului României dar şi 1800 ani de la cucerirea Daciei de către împăratul Traian. Comemorarea celor patru decenii de domniei ai regelui a fost ilustrată de numeroase manifestări ce au avut ca trăsătură comună participarea reprezentativă a românilor din Regat şi din celelalte provincii româneşti, din afara hotarelor, capitala căpătând atributul de centru al românismului. Pentru a marca un astfel de eveniment s-a luat hotărârea organizării unei expoziţii naţionale în Bucureşti. Au fost luate în calcul mai multe locaţii precum Cotroceni sau şoseaua Kiseleff, însă decizia a fost luată pornind de la idee mai veche, din 1894, de transformare a câmpiei mlăştinoase a Filaretului – numit Câmpul Libertăţii în 1848 – într-un parc naţional care să găzduiască expoziţia aniversară. La 3 mai 1905 Adunarea Deputaţilor şi la 5 mai 1905 Senatul au votat proiectul de lege ce autoriza Guvernul să organizeze în Bucureşti o „Expoziţiune Naţională – expoziţie la care sub anumite condiţiuni şi din anumite considerente au fost invitate să participe şi unele naţiuni străine”. Comisarul General al Expoziţiei a fost numit Dr. Constantin I.Istrati, membru al Academiei, profesor la Universitatea din Bucureşti, senator şi fost ministru. Lucrările au demarat la 15 mai 1905, iar fundaţiile pentru Palatul Artelor la 16 august 1905. Intârziată de ploi torenţiale, inaugurarea Expoziţiei s-a făcut marţi, 6 iunie 1906, la orele 10, de către regele Carol I, alături de care se afla regina Elisabeta, principele Ferdinand şi principesa Maria. 100 de trambiţaşi au sunat primirea, iar tunurile de la bateria Calafat au tras 21 lovituri. Inaugurarea solemnă a avut loc Arenele Romane unde regele a fost întâmpinat de membrii Guvernului, preşedinţii Camerelor, primarul capitalei, delegaţi ai Comisiei Europene a Dunării, iar ca invitaţi de onoare se aflau şi membrii corpului diplomatic, oaspeţi străini, excepţie făcând ambasadorul Turciei, Kiazim Bey, absent ca urmare a prezentării în Expoziţie a bateriei Calafat din Războiul de Independenţă şi a diferitelor trofee capturate cu această ocazie. Efortul organizării în 11 luni al expoziţiei a fost arătat în discursul de inaugurare rostit de ministrul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, Ion Lahovari: „am tăiat dealuri, am secat bălţi, am umplut o vale, am săpat un lac mare şi în mai puţin de un an am scos la lumină parcul şi grădina expoziţiei. Suprafaţa totală a expoziţiei: 41 ha, pământ mutat 575.000 m³, construcţii definitive şi provizorii 35.000 m², plantaţii de copaci mari 4.000, brazi şi copaci mici 90.000”. Poarta de la intrarea în parc era în formă de arc de triumf, iar pe aceasta stătea scris: „credinţă, prevedere, muncă, economie, ştiinţă, pricepere, voinţă, cultură”, iar sub formă de arc „Expoziţiunea Generală: 106; 1866 – 1906 Domnie Glorioasă”. Numeroasele pavilioane, circa 165, erau destinate a prezenta evoluţia României, în plan economic, politic, militar şi cultural în perioada 1866 – 1906. Au fost construite pavilioane ce reprezentau Primaria, Camera de Comerţ, Palatul de Industrie, Lucrărilor Publice, Pavilionul de Agricultură, Industria Casnică, Minele, Carierele şi Domeniile, Pavilionul Poştei ş.a., arhitectura clădirilor fiind inspirată din diferite monumente arhitecturale reprezentative ale culturii şi istoriei românilor. Astfel, Pavilionul Regal a avut ca model mănăstirea Cozia, iar Pavilionul Penitenciarelor un castru roman ce amintea de latinitatea românilor. Biserica Cuţitul de Argint a fost construită ca o copie a bisericii ieşene Sf. Nicolae, ctitorită de Ştefan cel Mare la 1491. A fost reconstituită mănăstirea Hurezu din Vâlcea şi Cula (casa-fortăreaţă construită de către boieri pentru a se apăra de atacurile turcilor şi tătărilor), copiată după cula familiei Greceanu din acelaşi judeţ. Centrul expoziţiei îl reprezenta Palatul Artelor, numit şi „Muzeul Trecutului Nostru” şi devenit Muzeul Militar. In spatele Palatului Artelor a fost reconstituită Casa de la Poradim, în care a locuit Carol I în timpul războiului din 1877 – 1878, despre care Ion Lahovari spunea: „din căsuţa din gard şi lut a ieşit edificiul măreţ al României de sine stătătoare şi al Regatului Român”. Din motive politice au fost atribuite pavilioane unor ţări străine precum Italia, Elveţia, Franţa, Germania, dar şi Comisiei Europene a Dunării, care găzduia o hartă în relief a Dunării ce prezentă lucrările executate la gurile Dunării în 50 ani de existenţă a Comisiei. Pavilionul Austriei era asezat în faţa celui al Ungariei şi „încorpora” ca o anexă Pavilionul Bucovinei (construit în forma bisericii din Rădăuţi), urmând pavilioanele românilor din Transilvania şi Ungaria, din Basarabia, Macedonia şi Banat. De asemenea a fost construit un lac, insule, o cascadă, o peşteră şi diferite statui şi ansabluri statuare, un cinematograf, o grădină zoologică, tobogan etc. Au existat totodată şi pavilioane ale unor intreprinderi private româneşti şi străine. Trebuie remarcate Turnul lui Vlad Ţepes, un turn de apă, construit după modelul castelului de la Cheia Argeşului. A fost reconstituită şi o moschee cu altarul îndreptat spre Mecca (mutată astăzi în zona Pieptănari). Viceprimarul Romei, şeful delegaţiei Primăriei Romane, a dăruit oraşului Bucureşti o copie a Lupoaicei Capitoline, ce a fost amplasată în Palatul Artelor şi care ulterior a avut diferite locaţii (astăzi ea se află în Piaţa Romană). Printre oaspeţii sosiţi la inaugurare a fost şi o delegaţie a consiliului comunal al Vienei condusă de primarul Carol Lueger, care a declarat: „Am venit în România spre a cunoaşte acest popor pentru care nutresc de mulţi ani cele mai mari simpatii. Vă mulţumesc pentru această primire prietenească, care mă onorează foarte mult şi de la care nu m-am aşteptat. Trăiască poporul român!” Ca simplii vizitatori sau ca participanţi la acţiunile culturale, au venit români atât din Regat cât şi din afara graniţelor, din Bucovina, Transilvania, Banat, dar şi românii macedoneni. Singurii care nu au putut participa au fost românii basarabeni, ei neprimind aprobarea puterii ţariste. In Pavilionul Transilvaniei au fost prezentate, printre altele, tablouri istorice prezentând marea adunare de la Blaj din 1848, fruntaşii Memorandumului, un grafic cu situaţia demografică preponderent românescă, acestea fiind şi motivele pentru care oficialităţile ungare s-au opus până în ultimul moment la participarea românilor din Transilvania la expoziţie. „Veneau zilnic reprezentanţii românimii nelibere, primiţi cu o fanatică iubire la gară şi întovărăşiţi de o nebună bucurie când cetele lor cu mândre costume de acasă defilau pe Calea Victoriei, în ciuda celor de la Budapesta şi poate a multora din Viena, care n-aveau ce face când un suveran aliat îşi organiza serbarea cuvenită şi astfel, simulau că nu văd nimic” scria Nicolae Iorga. La 23 noiembrie a fost închisă oficial prima mare expoziţie naţională dar de nivel internaţional, ce se înscria în şirul expoziţiilor universale din acea perioadă (Paris, Liege etc). Cheltuielile se ridicau la 6600000 lei, veniturile la 1500000 lei la care se adăugau 3000000 lei parcul, dar şi o mişcare comercială foarte vie ce s-a resimţit în sporul resurselor indirecte. Bucureştii anului 1906 „deveniseră, în adevăr, capitala poporului românesc” scria Nicolae Iorga. Insigna postată aici a fost destinată a fi purtată de membrii juriului. Insigna confecționată din alamă emailată prezintă în câmpul central trei benzi verticale, emailate în culorile drapelului național. Peste o bandă orizontală galbenă este aplicată inscripția cu litere negre de tipar înalte de 5 milimetri – JURIU. Deasupra acestei benzi orizontale este aplicată inscripția cu litere mari de tipar, înalte de 6,5 milimetri, EGR (Expoziția generală a României), iar dedesubt 1906 (înălțime 5 milimetri - anul organizării expoziției). Marginea insignei este împodobită cu două ramuri de măslin dispuse simetric. Insigna are forma aproximativ rotundă, cu diametrul de 38 milimetri, grosimea de 2 milimetri și cântărește 18,9 grame. Insigna a fost realizată de firma RADIVON din București.

Insigna - Suvenir de la Expoziție - 1906

Spre aducere aminte vizitatorii puteau să-și achiziționare la un preț modest insigna Souvenir de la Expoziție 1906.

Insigna - A.C.S. Berceni (Asociația clubul sportiv)

Privim spre viitor

A.C.S. Berceni (Asociația Clubul Sportiv Berceni) a fost un club de fotbal din localitatea Berceni, azi cartier al municipiului București, care a evoluat cel mai sus în Liga a II-a. Cele mai bune rezultate ale clubului au fost obținute în Liha a III-a: locul 2 (sezonul 2009 – 2011) și locul I (sezonul 2012 - 2013). Clubul a beneficiat de un stadion propriu cu 2700 locuri pe scaune, culorile tradiționale ale echipamentului de joc fiind roșu (pentru jocurile acasă) și alb (pentru jocurile în deplasare). Clubul a fost înființat în anul 1957 iar la data de 17 noiembrie 2016 s-a retras din campionat.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva locuri frumoase ale Bucureștiului de acum sau altădată și chiar unele trimiteri poștale ilustrate.