Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO CIPRIOTE DE COLECȚIE

1. Moneda de colecție de mai jos a fost emisă pentru a celebra accederea statului Cipru la zona europeană a monedei Euro. Aversul monedei prezintă o compoziție grafică ce redă hărțile Europei continentale și a insulei Cipru, cuprinse de un inel-bratara pe care este gravat de mai multe ori simbolul international al monedei euro și inscrptia 5 Euro. Pe marginea monedei, dar nu pe toată circumferinta, intre două cercuri, sunt gravate cateva stele (simbolulul Uniunii Europene). Reversul prezintă stema statului cipriot, numele țării în trei limbi, anul emiterii – 2008 și un inscris in limba greacă: Η ΕΝΤΑΞΗ ΤΗΣ ΚΥΠΡΟΥ ΣΤΗΝ ΟΝΕ 2008 (Integrarea Ciprului în uniunea monetară europeană - 2008).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 5 euro, anul emiterii – 2008, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea – 28,28 grame, forma – rotundă, materialul – argint, tirajul – 15000 de exemplare, calitatea – proof si designer – Nicolas Loucas.

2. Moneda de colecție de mai jos a fost emisă pentru a celebra deținerea de către statul Cipru a Președinției Consiliului Uniunii Europene. Aversul monedei prezintă un motiv decorativ închis în cercuri ondulate. Motivul decorativ este preluat după o dantelă "lefkaritiko"- broderie veche tipică satului cipriot Lefkara. Broderia lefkaritiko este inclusă în Lista patrimoniului cultural UNESCO. Cercurile ondulate din jurul motivului decorativ simbolizează Marea Mediterană care înconjoară Ciprul. Pe marginea monedei, circular, dar nu pe toată circumferința, sunt gravate câteva stele care simbolizează Uniunea Europeană.

Pe avers se prezintă, de asemenea, valoarea nominală a monedei (5 €) și formularea "CIPRU PREȘEDINȚIA U.E.". Reversul prezintă stema statului cipriot, încadrată de cercuri ondulate numele țării în trei limbi și anul emiterii – 2012.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 5 euro, anul emiterii – 2012, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea – 28,28 grame, forma – rotundă, materialul – argint, tirajul – 8000 de exemplare, calitatea – proof și designer – Ioanna Kalli.

3. Moneda de colecție de mai jos a fost emisă pentru a celebra Centenarul nașterii lui Costas Montis.Aversul monedei prezintă chipul poetului cipriot Costas Montis, în interiorul unui cerc perlat și inscripțiile 5E (valoarea nominală a monedei) și în limba greacă COSTAS MONTIS, POET 1914 - 2004. Reversul monedei prezintă stema statului cipriot, încadrată de un cerc perlat, numele țării în trei limbi și anul emiterii – 2014.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 5 euro, anul emiterii – 2014, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea – 28,28 grame, forma – rotundă, materialul – argint și calitatea – proof.

Costas Montis a fost un poet, romancier și dramaturg cipriot influent și prolific care s-a născut la data de 18 februarie 1914 și a decedat la data 1 martie 2004. După absolvirea gimnaziului a studiat dreptul la Universitatea din Atena, dar în 1937, la întoarcerea sa în Cipru (sub conducerea britanică), nu putea să lucreze ca avocat, deoarece diploma sa era greacă. În schimb, a obținut un loc de muncă în 1938 la biroul de contabilitate al Companiei miniere grecești din Nicosia. În termen de o lună, el a fost transferat în minele Mitsero în calitate de supraveghetor al birourilor companiei, iar în luna următoare, în minele din Kalavasos, în calitate de supraveghetor. Un an mai târziu, a fost promovat la funcția de asistent manager la birourile companiei din Nicosia. În același timp a lucrat ca și corespondent al ziarului Eleftheria. În anul 1942 s-a mutat la Nicosia și a fondat, împreună cu Achilleas Lymbourides și Phivos Moussoulides, primul teatru profesionist din Cipru, Lyriko. Teatrul sa închis în 1944, iar Montis a ajuns la școala de contabilitate din Morphou, până în 1946 a fost numit redactor senior al revistei Camera de Comerț din Cipru. În anul 1948 a fost numit redactor la ziarul Ethnos. Apoi, în 1950 a devenit secretar general al Camerei de Comerț din Cipru. Din 1953 a publicat revista de comerț din Cipru, atât în limba greacă, cât și în limba engleză, iar din 1956 până în 1969, a fost responsabil de secțiunea literară a revistei Times of Cyprus. După ce Cipru a devenit independent, a fost numit șef de turism (1961). A rămas în această funcție până la pensionarea sa în 1976. A murit la 1 martie 2004 în casa lui din Nicosia. A primit numeroase onoruri și premii, inclusiv doctorate onorifice de la Universitatea din Cipru și de la Universitatea din Atena. A fost nominalizat la Premiul Nobel în 1984 și a fost numit membru corespondent al Academiei din Atena, cea mai înaltă onoare pe care Academia o poate conferi grecilor ne-cetățeni. La 5 ianuarie 1995, i-a fost acordat Premiul pentru excelență în litere și artă al Guvernului Republicii Cipru. Cărțile sale au fost traduse în engleză, franceză, germană, italiană, olandeză, suedeză și rusă.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

____________xxx____________

CÂTEVA INSIGNE DIN
JUDEȚUL PRAHOVA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Insigna - Muzeul ceasului Ploiești

Ceasul lui A. D. Xenopol

Muzeul Ceasului “Nicolae I. Simache” din Ploiești este unicul muzeu de acest fel din România, care cuprinde o bogată colecție de ceasuri făurite de meșteri vestiți din Europa, cele mai multe fiind adevărate opere de artă. Organizat din inițiativa profesorului N.I. Simache, ca secție a Muzeului de Istorie, el datează din 1963. A fost instalat mai întâi într-o sală din Palatul Culturii, până când, prin achiziții, a căpătat un patrimoniu atât de bogat încât a avut nevoie de un local propriu. I s-a pus atunci la dispoziție Casa Luca Elefterescu, care a fost adaptată noului scop; lucrările de amenajare sau terminat în anul 1971 și muzeul s-a deschis în ianuarie 1972. În prezent, muzeul are o colecție de aproape 1000 de piese (numai în parte expuse), printre care: cadran solar, pendul construit din lemn în 1634, ceas pus în mișcare printr-o cădere de apă (Londra, 1654), primul ceas de buzunar („oul de Nürnberg”), orologii de turn, o piesă din 1693 (realizare a ceasornicarului Ralf Gout), ceasul de mână construit în același an de Courvoisier (cu efigia lui Ludovic al XIV-lea), piese realizate de meșterii londonezi Georg Prior, Edward Prior, Th. Whit, George Clarke, Markwich, Markham, Jo Wightmann, Van Laure, de ceasornicari francezi (Benjamin Balber, George Charle, Meuron), austrieci (Philipp Ia-cob, Beyr) sau elvețieni (Pres Vaucher, A. Hess). Pot fi văzute ceasuri cu mecanisme muzicale care cântă Marseilleza, Deșteaptă-te române!, valsurile lui Strauss. Sunt prezentate prezentate ceasuri care au aparținut unor mari personalități române, (Constantin Brâncoveanu, Al. I. Cuza, Mihail Kogălniceanu, Cezar Bolliac, Păstorel Teodoreanu, Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu Hașdeu, I. L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu, etc.), ceasuri distractive (al morarului, fierarului, frizerului, motanului etc.), ceasuri cu diverse indicații în afara orelor, ca și alte obiecte legate de temă. Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul Muzeului ceasului - Ploiești.

Nicolae I. Simache (născut la data de 5 noiembrie 1905 și decedat la data de 6 ianuarie 1972) a fost un profesor, publicist și istoric român.

Alexandru Dimitrie Xenopol a fost un istoric, filozof, economist, pedagog, sociolog și scriitor român, care s-a născut la data de 23 sau 24 martie 1847 la Iași și a decedat la data de de 27 februarie 1920 la București. Este autorul primei mari sinteze a istoriei românilor. S-a distins și ca un filozof al istoriei de talie mondială, fiind considerat printre cei mai mari istorici români, alături de elevul său, Nicolae Iorga. A fost profesor de istorie la Universitatea din Iași și membru al Academiei Române.

Insigna - A.S.Metalul Plopeni (Asociația sportivă)

C.S.O. Plopeni (Clubul sportiv orășenesc), cunoscută anterior pentru activitatea sa sub numele de Metalul Plopeni este un club de fotbal din orașul prahovean Plopeni ce a fondat în 1947. Clubul a activat din 1971 în Divizia B. Ulterior a oscilat între Divizia C și Divizia B, apoi echipa a retrogradat în Liga a III-a iar acum ea se află în Liga a 4-a (Liga A Prahova). Echipa joacă pe stadionul propriu de joc cu 2000 locuri pe scaune, denumit Gheorghe Șilaev. Culorile tradiționale ale echipamentului de jos sunt; roșu și albastru pe teren propriu și alb în deplasare.

Plopeni, în trecut Mărgineanca și apoi Stejarul, este un oraș din județul Prahova. Localitatea este situată la circa 15 kilometri nord de municipiul Ploiești și este înconjurată de păduri din stejar. Orașul se află în centrul județului, pe malul drept al râului Teleajen. Prin oraș trece calea ferată Buda – Clănic care este deservită de stația Plopeni. La recensământul din anul 2011 orașul Plopeni număra 7718 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care; români – 95,05%, romi – 1,03% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională a populației orașului astăzi se prezintă aproximativ astfel; ortodocși – 94,57% și restul – necunoscută sau altă religie. Sus am postat stema si o poză cu Primăria Plopeni.

Set 2 insigne - Expo Fotbal Ploiești 1992

Manifestarea numismatică culturală și sportivă “EXPO FOTBAL” s-a permanentizat la Ploiești prin inițiativa și strădania inimosului localnic Manu Nicolae. Acesta era un mare pasionat de sport, în special fotbal, și medalistică, în special insignografie. Și astfel din 26 iunie 1982, în orașul aurului negru românesc – Ploiești, au loc anual întâlniri și expoziții ale iubitorilor de fotbal și de insigne sub genericul EXPO FOTBAL PLOIEȘTI.

Insigna - Crucea de pe Caraiman

În 1928, la inaugurarea sa, „Crucea de pe Caraiman“, ridicată la altitudinea de 2291 m, era cea mai înaltă structură metalică situată într-o zonă montană. În timp, imaginea acestui monument unic în Europa prin amplasament şi prin dimensiuni a devenit extrem de cunoscută. Istoria „Crucii“ nu e însă atât de clară, numeroase aspecte aflându-se încă sub semnul întrebării. Însuşi numele sub care a rămas cunoscut în memoria colectivă acest simbol al arhitecturii şi tehnicii mondiale din prima jumătate a secolului al XX-lea dă naştere unei controverse. Studiind documentele de arhivă şi lucrările publicate de-a lungul celor 82 de ani care au trecut de la inaugurarea monumentului, cercetătorul descoperă nu mai puţin de trei titulaturi diferite. Cel mai des întâlnit în documentele oficiale aflate în colecţiile Arhivelor Naţionale ale României e numele de „Monumentul Eroilor“, în timp ce în limbajul cotidian s-a păstrat, încă din anul 1933, titlul de „Crucea de pe Caraiman“. O a treia variantă ce şi-a făcut loc în unele surse bibliografice secundare – „Crucea Eroilor Ceferişti“ – pare a fi fost generată de faptul că ridicarea monumentului (între anii 1926-1928) a fost realizată prin eforturile lucrătorilor Direcţiei de Poduri din cadrul Direcţiei Generale C.F.R. Din păcate, majoritatea publicaţiilor editate de-a lungul existenţei „Crucii“ nu au păstrat decât unele date vagi, legate strict de construcţia propriu-zisă a monumentului, fapt care a deschis calea spre un alt punct de controversă, legat de semnificaţia istorică a acestei opere de arhitectură. Luând ca bază de pornire a cercetării înscrisul săpat în piatra plăcii comemorative, „Ridicatu-s-a acest monument întru slava şi memoria eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial 1916-1918 pentru apărarea patriei – construit între anii 1926-1928“, cercetătorul se vede nevoit să considere credibile informaţiile păstrate în memoria colectivă, ce atribuie ideea realizării monumentului „Societăţii Cultul Eroilor“. Aceasta funcţiona încă din anul 1919, sub denumirea iniţială de „Societatea pentru Mormintele Eroilor Căzuţi în Război“ şi sub înalta ocrotire a Prinţesei Maria, cea care avea să fie încoronată Regină a României, în octombrie 1922. Ne sunt cunoscute numele unor personalităţi din domeniile arhitecturii şi construcţiilor din primele decenii ale secolului al XX-le, care s-au implicat în realizarea acestui monument unic în Europa. Astfel, ne este cunoscut faptul că întregul proiect al ansamblului a fost opera arhitecţilor români Georges Cristinel şi Constantin Procopiu. La fel, ne sunt menţionate numele celor doi mari ingineri ce au realizat studiile de rezistenţă ale monumentului:Alfred Pilder şi Teofil Revici, precum şi ale celor care au urmărit ridicarea „Crucii“, dirigintele de şantier Nicolae Stănescu şi şeful de şantier V. Bumbulescu. Nu trebuie trecută cu vederea nici activitatea lucrătorilor din cadrul a două secţii de linii (L1 şi L5) aflate în subordinea Direcţiei Generale C.F.R., ale căror eforturi au făcut posibilă existenţa construcţiei (introdusă în lista monumentelor de patrimoniu, sub codul PH-IV-mon-A-16887). Istoria a reţinut şi sprijinul acordat de fraţii Schiel, care au pus la dispoziţia constructorilor funicularul fabricii de hârtie din Buşteni. Cu ajutorul acestei instalaţii au fost transportate mare parte din elementele metalice necesare ridicării „Crucii“. Comunitatea locală s-a implicat la rându-i;locuitorii Buşteniului şi-au folosit atelajele şi animalele de povară pentru a urca până pe platoul Bucegilor restul materialelor necesare construcţiei soclului pe care se înalţă monumentul. Comuniştii au vrut să-i secţioneze braţele. Neglijată aproape complet de-a lungul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea, ameninţată chiar cu dispariţia (spre sfârşitul deceniului patru al secolului trecut au existat chiar voci care au cerut secţionarea braţelor laterale ale monumentului şi montarea unei stele roşii în vârful coloanei metalice), devenită un element al cotidianului ultimelor două decenii, „asaltată“ de cei ce îşi găsesc un titlu de glorie efemeră din marcarea numelui prin intermediul diverselor înscrisuri grafitti aşternute pe piatra soclului ori prin slovele scrijelite în grabă pe uşa de acces în interiorul ansamblului, „Crucea de pe muntele Caraiman“ pare să fi redevenit, în sfârşit, un simbol al culturii şi istoriei celor pe care îi veghează din înălţimile munţilor. Astfel, un parteneriat recent încheiat între Consiliul Local al oraşului Buşteni şi Asociaţia Rotary Club „Valea Prahovei“ îşi propune restaurarea completă a „Monumentului Eroilor“ şi introducerea sa în circuitul turistic mondial. (Sursa NET – Revista Historia). Din anul 2014 monumentul este înscris în Guiness World Records ca fiind cea mai cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan. Crucea este situată chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă, la altitudinea de 2291 m, fiind unică în lume atât prin altitudinea amplasării, cât și prin dimensiuni: crucea propriu-zisă are o înălțime de 28 m și două brațe de câte 7 m fiecare. Monumentul era cea mai înaltă construcție din lume la vremea respectivă, de acest fel, situată la o astfel de altitudine. Lățimea stâlpului vertical este de 2 m, lungimea brațelor orizontale până în axul stâlpului fiind de 7 m, iar latura unui ochi pătrat de zăbrea este de 2 m. Crucea este executată din profile de oțel, fiind montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră, înalt de 7,5 m. În interiorul acestuia se află o încăpere care a adăpostit inițial generatorul de energie electrică ce alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul Crucii.

F.A.I. - (Federația aeronautică internațională)

Campionatul mondial aero clasa F.1 D

Slănic Prahova - România 1982

Federația Aeronautică Internațională este autoritatea internațională în domeniul sporturilor aeronautic și astronautic ce a fost înființată la Paris în anul 1905 și are sediul la Lausanne în Elveția. Aceste sporturi includ atât cele privind vehicule cu echipaj uman, de la baloane până la nave spațiale, cât și fără echipaj, ca aeromodele și aeronave fără pilot.

Slănic-Prahova este un oraș-stațiune al județului Prahova care mai include și satele Groșani și Prăjani. Dupa cum numele orașului sugerează („sare” în limba slavonă), istoria și economia orașului Slănic sunt în bună parte legate de prezența unui zăcământ important de sare în zonă, atât în subteran cât și la suprafață. Orașul Slănic se află în zona central-nordică a județului, pe valea pârâului omonim, care este afluent al râului Vârbilău care la rândul său se varsă în râul Teleajen. La recensământul din anul 2011 orașul număra 6034 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care români – 97,03% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională actuală a populației orașului se prezintă aproximativ astfle: ortodocși – 96,3% și restul – nedeclarată sau altă religie. Enumăr mai jos câteva dintre obiectivele turistice ale orașului stașiune Slănic-Prahova: Casa Cămărășiei (Cancelaria salinei, azi Muzeul sării), Biserica Sfinții Trei Ierarhi, Casa cu prăvălie Elena Mosor, casa Rosine Stănescu (1883–1884, prima școală din Slănic); casele cu prăvălie Anișoara Drăgoi (1918) și Valeriu Popescu (începutul secolului al XX-lea), toate din localitatea Groșani; casa Safta Rusu (sfârșitul secolului al XIX-lea) și casa cu prăvălie Maria Alexe (1925–1926), ambele din localitatea Prăjani; casele cu prăvălie Ștefan R. Anghel și Gheorghe Ștefănescu; conacul Teoharescu (sfârșitul secolului al XIX-lea); casele Vasilica Pătrașcu (prima jumătate a secolului al XIX-lea), Maria Ionescu (1880), Ștefania Cristescu (1900), Ion Dumitrescu, Sia Șerban, Catrina Puiu (sfârșitul secolului al XIX-lea), Epure Constantin (1920), Cristina Nestorescu și Andreea Patou (1924). Orașul este cunoscut pentru lacurile sărate (numite și Băi): Baia Baciului, Baia Verde și Baia Roșie, precum și pentru Salina Veche și Salina Nouă. În vreme ce în Salina Nouă se extrage în continuare sare, Salina Veche este în prezent deschisă publicului larg, fiind folosită ca loc de agrement. Sus am postat stema și o poză cu Primăria Slănic Prahova.

Municipiul Ploiești este unul dintre marile orașe ale României și reședință a județului Prahova, fiind situat la 60 de km depărtare de București. Municipiul Ploiești se găsește în apropierea regiunii viticole Dealul Mare-Valea Călugărească și are acces direct la Valea Prahovei, cea mai importantă zonă de turism alpin din România. Ploieștiul este un important nod de transport, situându-se pe drumurile care leagă capitala București de provinciile istorice Transilvania și Moldova. este supranumit „capitala aurului negru”, orașul fiind vechi centru al industriei petroliere, având patru rafinării și alte industrii legate de această ramură (construcții de mașini, echipamente electrice, întreținere). Prezența unor ploieșteni pe piețele unor orașe din Ardeal denotă faptul că localitatea avea un nume și o bază economică ce-i permiteau să intre în relații comerciale cu centre de peste munți. Numele mai apare într-un hrisov din anul 1567, semnat de către domnitorul Țării Românești, Petru cel Tânăr, prin care se întărea o vânzare a "cinci răzoare" de vie între un anume Arvut din Ploiești și logofătul Coresi din Bărcănești. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului Ploieșți, iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Ploiești, din vremuri diferite.

Palatul Culturii

Halele

Muzeul de istorie

Liceul Mihai Viteazul

Monumentul vânătorilor

Muzeul Ion Luca Caragiale

Muzeul de artă

Gara de Sud

Hotelul Berbec

Palatul Băilor municipale

Palatul Societății Cooperativa

Strada franceză

Strada Golești

Tribunalul

Palatul Administrativ

Prahova este un județ aflat în regiunea istorică Muntenia din România.Este cel mai populat județ din România (cu excepția capitalei București, oraș aflat în vecinătatea sa, la sud) deși este doar al 33-lea din țară ca suprafață. Județul se întinde pe o suprafață de 4716 kilometri pătrați, numără aproximativ 830000 de locuitori și își are reședința în municipiul Ploiești. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii - Ploiești și Câmpina, 12 orașe - Azuga, Băicoi, Boldești - Scăieni, Breaza, Bușteni, Comarnic, Mizil, Plopeni, Sinaia, Slănic, Urlați, Văleni de Munte și 90 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Prahova, iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și câteva frumoase locuri de vizitat.

Castelul Peleș - Sinaia

Castelul Cantacuzino - Bușteni

Castelul Pelișor - Sinaia

Mănăstirea Caraiman - Bușteni

Vedere - Urlați

Castelul Iulia Hașdeu - Câmpina

Cramele Rotenberg - Ceptura

Mănăstirea - Brebu

Muzeul sării - Slănic Prahova

Intrarea în salină - Slănic Prahova

Biserica Sfântul Ștefan - Buștenari

Biserica Sfinții Trei Ierarhi - Slănic Prahova

Cabana - Caraiman

Gara - Vălenii de Munte

Cabana - Ciucaș

Cabana - Piatra Arsă

Complexul turistic - Gura Diham

Conacul Bellu - Urlați

Liceul Grigore Tocilescu - Mizil

Liceul militar Dimitrie Cantemir - Breaza

Mănăstirea - Sinaia

Monumentul eroilor - Slănic Prahova

Muzeul Cezar Petrescu - Bușteni

Casa memorială Nicolae Iorga - Vălenii de munte

Biserica și Monumentul eroilor - Bușteni

Vila Rucerean - Bușteni

Parcul pionierilor - Câmpina

Podul Orățiilor - Comarnic

Gara - Mizil

Vila Mareș - Mizil

Castelul Foișor - Sinaia

Cofetăria Riegler - Sinaia

Hotelul Cota 1400 - Sinaia

Hotelul Ungarth - Sinaia

Hotelul Montana

Muzeul Peleș - Holul de onoare - Sinaia

Strada Brătianu și Școala Carmen Sylva - Sinaia

Gara - Slănic Prahova

Vila Bagdad - Slănic Prahova

Primăria - Sinaia

Primăria - Breaza

Primăria - Urlați

Primăria - Vălenii de Munte

Primăria - Bușteni

_________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII

Elisabeta a II-a, nume real și complet Elizabeth Alexandra Mary,
este suverana Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
și a încă 15 state, membre Commonwealth, născută în anul 1926, conduce din anul 1952. Cele 15 state, membre Commonwealth sunt Canada, Australia, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu,
Sfânta Lucia, Sfântul Vincent și Grenadine, Antigua și Barbuda,
Belize și Sfântul Kitts și Nevis.