Epaminonda's Blog.....: FILATELIE - CENTENARUL UNIRII BASARABIEI CU ROMÂNIA

Romfilatelia a celebrat revenirea românilor dintre Prut și Nistru în granițele țării, la 27 martie 1918, prin emisiunea de mărci poștale 100 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Pe timbrele emisiunii sunt ilustrate trei personalități care au mijlocit înfăptuirea acestui ideal național. Astfel, pe timbrul cu valoarea nominală de 4 lei este reprodus portretul lui Alexandru Marghiloman, prim-ministru al României în martie 1918. Portretul lui Ion Inculeţ, președinte al Sfatului Ţării de la Chișinău, este redat pe timbrul cu valoarea nominală de 8 lei. Timbrul coliței dantelate a emisiunii de mărci poștale, cu valoarea nominală de 16 lei, este ilustrat cu portretul lui Pantelimon Halippa, luptător pentru drepturile românilor din Imperiul Țarist.

Alexandru Marghiloman (27 ianuarie 1854 – 10 mai 1925) a fost un politician reprezentativ pentru mișcarea conservatoare, care s-a născut la data de 27 ianuarie 1854 la Buzău și a decedat la data de 10 mai 1925 tot la Buzău.Este primul buzoian care a ocupat funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al României (Prim-ministru, 5 martie – 24 octombrie 1918) în același timp și ministru de interne. A urmat cursurile Colegiului “Sfântul Sava” din București, pe care l-a absolvit în anul 1870. A fost student și doctorand la Paris (1870 - 1878), reușind să își ia licența în drept și apoi doctoratul în drept și științe politicie la Sorbona (1878). Între anii 1879 – 1883 a profesat în magistratură ca procuror, de unde a demisionat și s-a înscris în barou, devenind avocat al statului, iar pentru a se lansa în politică , în 1884 a demisionat și din avocatură. Deputat în anul 1884, a ocupat în Partidul Conservator funcții importante, iar între anii 1914 – 1925 a fost chiar Președintele Partidului Conservator din România, după ce la data de 27 ianuarie 1902, de ziua sa, a înființat Filiala Buzău a Partudului Conservator la vila sa – vila Albators. Pentru perioade mai lungi sau mai scurte a ocupat diferite funcții în guvern precum: ministru justiției, ministru lucrărilor publice, ministru agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor, ministru afacerilor străine, ministru de interne și ministru de finanțe. Într-o perioadă foarte grea pentru țară a fost numit Președinte al Consiliului de Miniștri. Într-o vreme când mai bine de jumătate de țară, era ocupată de Puterile Centrale, iar Casa Regală și Armata se retrăsese în Moldova, el a fost pus în situația de a semna armistițiul și tratatul de pace cu Germania. E important de precizat că prin semnarea acestor documente ostilitățile militare au încetat, iar armata română a avut răgazul de a se reface și de a riposta cu succes pe frontul din sudul Moldovei.

În această grea situaţie, Alexandru Marghiloman a dovedit dragoste de ţară, tact desăvârşit şi presimţind izbânda franco-engleză, o abilitate, recunoscută ulterior şi de germani. Pentru semnarea acestor documente a primit puternice critici din partea opoziției dar e important de reținut că acele documente nu au valoare juridică deoarece nu au fost semnate de către șeful statului, regele Ferdinand I. Ca prim-ministru, Marghiloman a mers la Chișinău, de unde a primit Declarația Sfatului Țării de Unire a Basarabiei cu România din data de 27 martie 1918. Datorită lui Marghiloman, Buzăul a devenit un centru important al creșterii cailor de rasă și al întrecerilor hipice din România, construind aici un hipodrom de 42 de hectare. Herghelia s-a numit Albatros, după numele calului preferat, nume preluat și de vila sa, situată într-un parc de 45 pogoane (actualul parc Marghiloman). Caii săi au câștigat 27 de derbyuri. A fost căsătorit cu prințesa Eliza Știrbey, dar nu a avut copii. Din anul 1903 Marghiloman a fost vicepreședintele Jokey-Clubului din România, președinția onorifică fiind deținută de regele Ferdinand. Iată cum l-au caracterizat contemporanii: “O inteligenţă scânteietoare, spiritual, ironic, stăpân desăvârşit pe mijloacele lui, toate aceste însuşiri i-au dat putinţa să joace un rol de prim ordin în partidul conservator şi în politica românească. Avea un farmec deosebit în vorbă, pronunţând anumite expresii cu un uşor accent străin, creând o atmosferă de comuniune sufletească între el şi auditorul care îl asculta”. Odată Regina Maria a scris: “O zi petrecută la Vila Marghiloman era o zi plăcută și Marghiloman ne făcea să uităm în totul că era ministru”. Aici musafirii erau serviți cu o cafea specială “Cafeaua Marghiloman”, ce se pregătea la nisip dar nu cu apă ci cu cognac sau rom. Mai jos admiri statuia omului politic Alexandru Marghiloman, dezvelită în data de 27 martie 2018, dezvelită la Buzău, cu ocazia aniversării centenarului unirii Basarabiei cu România. Testamentul său se încheie astfel: “Am greșit poate mai mult decât socotesc, dar gândul mi-a fost întotdeauna curat și mi-am iubit țara”.

Ion Constantin Inculeț a fost un om politic român, președintele Sfatului Țării al Republicii Democratice Moldovenești, ministru și membru titular al Academiei Române, care s-a născut la data de 5 aprilie 1884 în localitatea Răzeni (Republica Moldova) și a decedat la data de 18 noiembrie 1940 la București. Este înmormântat la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Bârnova, aflată la periferia municipiului Iași. A absolvit școala primară în satul natal, iar în anul 1894 a fost admis la Școala teologică din Chișinău, subordonată Seminarului teologic pe care a absolvit-o cu note foarte bune, obținînând drepul de a se înscrie la Seminar. Ulterior a optat pentru o facultate de științe exacte și s-a înscris într- adevăr la facultatea de fizică și matematică a Universității Dorpat, însă după un an de studii s-a transferat la Universitatea Imperială din Petersburg, facultatea de fizică și matematică, pe care a absolvit-o cu diplomă de gradul I. A avut recomandare pentru profesorat. În anii studenției la Petersburg, din inițiativa sa, este creată asociația studenților basarabeni din Petersburg. După absolvirea universității a concurat cu succes la postul de privat-docent și a lucrat la mai multe școli private din Petersburg, predând fizica, matematica și astronomia. În anul 1917 a fost deputat în Sovietul din Petrograd din partea Partidului Socialist Revoluționar. În 1917 a revenit în Basarabia, ca emisar al lui președintelui Guvernului provizoriu Alexandr Kerenski, în fruntea unui grup de 40 de basarabeni, studenți și profesori din Petrograd, cu scopul de a adânci cuceririle Revoluției din Februarie.

A fost ales deputat în primul parlament al Basarabiei, „Sfatul Țării”, împreună cu alți basarabeni veniți din Petrograd, din partea deputaților-țărani. Inițial concepția politică a lui Inculeț era una de transformări politice în cadrul unei Rusii democratice și înnoite. Însă, după preluarea puterii la Petrograd de către bolșevici, Inculeț a evoluat spre alianța cu România. La 21 noiembrie 1917 a fost ales Președinte al Sfatului Țării. La 6 ianuarie 1918 a avut loc tentativa de preluare a Puterii la Chișinău de către bolșevici. La 24 ianuarie Sfatul Țării a proclamat cu majoritate de voturi independența Basarabiei față de Rusia, iar la 27 martie 1918 a proclamat cu majoritate de voturi Unirea cu România, în condițiile în care existau și opozanți. După Unire Ion Inculeț a fost ministru al Basarabiei, ministru al sănătății publice, ministru de interne, ministru al comunicațiilor și vice-președinte al Consiliului de miniștri în Guvernul României, condus de Ion Gh. Duca (1933-1937). La 10 octombrie 1918 Inculeț a fost ales membru al Academiei Române, la recomandarea lui Petru Poni. Iată cum îl caracteriza Vasile Bârcă - un prieten și om politic basarabean contemporan: „Ceea ce caracterizează îndeosebi viața și opera lui Ion Inculeț este modestia și blândețea lui nesfârșită, temeinica sa pregătire, însoțită de tactul și calmul ce-l caracterizează și, mai presus de toate, calda lui iubire de popor, de țară, și de Basarabia lui natală, pe care a iubiit-o cu toate puterile minții și sufletului său.”

Pantelimon Halippa sau Pan Halippa a fost un publicist și om politic român basarabean, care s-a născut la data de 1 august 1883 în localitatea Cubolta (Republica Moldova) și a decedat la data de 30 aprilie 1979 la București. El a fost unul dintre cei mai importanți militanți pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia și pentru unirea acestei provincii cu România. A fost președintele Sfatului Țării, care a votat marea unire din anul 1918. A ocupat funcții de ministru în diferite guverne. A fost persecutat politic de regimul comunist și închis la Sighet. A fost membru corespondent al Academiei Române, exclus în 1948 și repus în drepturi în anul 1990. A urmat școala primară din satul natal, apoi cursurile Școlii Spirituale din Edințe și ale Seminarului Teologic din Chișinău. După absolvirea seminarului s-a înscris la Facultatea de Fizică și Matematică a Universității din Dorpat (astăzi Tartu – Etonia). Un an mai târziu a izbucnit revoluția și Halippa s-a văzut nevoit să renunțe la studii. Revenit la Chișinău, s-a apropiat de tinerii intelectuali români, colaborând la revista Basarabia, prima publicație română a epocii, în paginile căreia a tipărit imnul revoluționar Deșteaptă-te, române!, fapt pentru care a fost urmărit de autoritățile țariste. S-a refugiat la Iași și s-a înscris la facultatea de litere și filosofie, a cărei cursuri le-a urmat între 1908 – 1912, colaborând acum la diverse reviste românești.

Activitatea sa politică s-a intensificat, iar în 1917 a înființat Partidul Național Moldovenesc, situându-se în fruntea curentului pro-unire, drept pentru care a fost ales vicepreședinte, apoi președinte al Sfatului Țării. După 1918 a deținut în repetate rânduri funcții de ministru sau secretar de stat. În anul 1923 devine membru emerit al Suveranului Sanctuar al României și, în același an, la 29 decembrie, reprezenta Loja Libertatea, din Chișinău, la Conventul anual al Marii Loji Naționale din România (MLNR). În 1925 a făcut parte din Comisia de relații externe a MLNR. A mai îndeplinit și funcția de garant de amiciție în România al Supremului Consiliu de grad 33 din Santo Domingo. Pantelimon Halippa este întemeietorul Universității Populare din Chișinău (1917), al Conservatorului Moldovenesc, al Societății Scriitorilor și Publiciștilor Basarabeni, al Societății de Editură și Librărie “Luceafărul” din Chișinău. În anul 1950 a fost arestat și închis pentru șapte în închisoarea de la Sighet. Își doarme somnul de veci la Mănăstirea Cernica.

Emisiunea de mărci poștale a fost completată de un plic prima zi.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL SĂLAJ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Ioan Sigismund Zapolya - principele Transilvaniei

500 de ani de la reforma catolică

Asociația colecționarilor din Sălaj

Aici stau și nu pot face altfel

Au trecut mai bine de 500 de ani de la începutul Reformei religioase, moment important în istoria Europei. Pe 31 octombrie 1517, Martin Luther a inițiat Reforma Protestantă din dorința de a reforma Biserica Catolică. Prin cele 95 de teze expuse pe ușa Bisericii Tuturor Sfinților din Wittenberg și prin ruptura de Biserica Catolică a început o nouă eră a bisericii creștine. Reforma a cuprins treptat toată Europa, patimile stârnite și refuzul de a retracta la solicitarea Papei Leon al X-lea o parte dintre teze, a dus la excomunicarea lui Luther și mai apoi la războaie sângeroase. Transilvania nu a făcut excepție și deși aici nu au avut loc războaie religioase, stările formate de sași, secui și unguri au trecut repede la Reformă. În timp s-au cristalizat bisericile luterane, calvine și unitariene, fiecare fiind o ramură a protestantismului. Deși s-a încercat convertirea românilor la noua religie, acest proces a fost unul fără rezultate notabile. Totuși, Reforma a însemnat pentru românii transilvăneni posibilitatea de a avea cărți tipărite în limba română, iar școlile s-au deschis pentru elita românească.

Ioan Sigismund Zápolya, cunoscut ca Ioan Sigismund, în limba maghiară János Zsigmond Zápolya a fost rege al Ungariei sub numele de Ioan al II-lea și principe al Transilvaniei (din anul 1570), sub numele de Ioan Sigismund, care s-a născut la data de 7 iulie 1540 la Buda și a decedat la data de 10 martie 1571 la Alba Iulia. El a purtat prima dată titlul de principe al Transilvaniei. A fost fiul lui Ioan Zapolya și al Izabelei, regină a Ungariei și fiica regelui Sigismund I al Poloniei. În anul 1568, sub conducerea lui Ioan Sigismund Zápolya, are loc la Dieta de la Turda, declarația de toleranță religioasă față de confesiunile religioase recunoscute oficial în Transilvania, și declararea a patru religii oficiale – catolicismul, calvinismul, luteranismul și unitarianismul (Edictul de la Turda). Aceasta e prima declarație de toleranță religioasă din Europa, într-o epocă dominată de lupte interconfesionale. Prin Tratatul de la Speyer, încheiat la 16 august 1570, a renunțat la pretenția asupra coroanei Ungariei și l-a recunoscut pe împăratul Maximilian al II-lea drept rege al Ungariei, iar acesta din urmă l-a recunoscut drept principe al Transilvaniei și al Partium-ului. Este înmormântat în Catedrala Sfântul Mihail din Alba Iulia. Medalia de mai sus s-a confecționat în trei variante de metale în compoziție. Un număr de 26 de medalii s-au confecționat din argint cu puritatea de 99,9%, 32 de medalii sunt de cupru, și cinci medalii din alamă, toate cu acealași avers și revers, rotunde cu diametrul de 50 milimetri și greutatea cuprinsă între 50,1 – 50,6 grame.

14 / 27 august 1916 - 100 de ani de la intrarea României

în primul război mondial

Asociația colecționarilor din Sălaj

Alianța națională pentru restaurarea monarhiei

Ordinul "Mihai Viteazul" - instituit de regele Ferdinand

Ferdinand I, Rege al României, Principe al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 24 august 1865 la Sigmaringen şi decedat 20 iulie 1927 la Sinaia) a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Din anul 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române , iar între anii 1914 şi 1927 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.

Ordinul Militar de Război "Mihai Viteazul"

Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul” este cea mai înaltă distincție militară de război a României, instituită de regele Ferdinand prin Înaltul Decret nr. 2968 din 26 septembrie 1916 și ratificată prin Înaltul Decret nr. 3249 din 21 decembrie același an. Ordinul era destinat a răsplăti „faptele excepționale de război ale ofițerilor care s-au distins în fața inamicului”. Conform articolului 1 acesta era organizat pe trei clase III, II și I - cu precizarea expresă că „nimeni nu poate obține o clasă superioară dacă nu este decorat cu clasa III”. Ordinul a fost atribuit pentru prima dată la 28 septembrie 1916 unui număr de 9 ofițeri români care s-au distins în Bătălia de la Turtucaia și operațiile militare inițiale din Dobrogea. Începând cu anul 1927 cei care erau distinși cu acest ordin au început să beneficieze și de niște drepturi materiale (împroprietărirea gratuită cu un lot de 25 hectare teren arabil, acordarea unui lot de casă de 500 metri pătrați și gratuități pe mijloacele de transport ale statului). Distincția de deasupra s-a emis pe timpul domniei regelui Ferdinand, iar cele de mai jos pe timpul regelui Mihai.

Totodată, începând cu anul 1931 a fost creată și prima uniformă specifică a ordinului (constând dintr-o mantie de culoare albă pe care este aplicată crucea ordinului, confecționată din postav de culoare albastră. Ca acoperământ de cap, decretul prevedea o cușmă din blană de miel de culoare albă).

Inițial ordinul (organizat pe trei clase), se acorda „exclusiv pentru fapte excepționale de război ofițerilor care s-au distins în fața inamicului” și nu se putea conferi decât începând cu clasa a III-a. Ulterior prevederea ca distincția să fie acordată exclusiv pentru fapte de arme în fața inamicului a fost modificată, în sensul de a permite decorarea și a ofițerilor aflați la comanda sau în statele majore ale marilor unități luptătoare, ale căror forțe au reputat victorii importante. Numărul membrilor este nelimitat. Ordinul se prezenta astfel: cruce treflată, smălțuită albastră și cu marginile de aur; în centru ei, cifra de aur încoronată a regelui, iar deasupra, coroana regală de aur. Pe revers crucea era smălțuită tot în albastru și avea înscris anul emiterii. Panglica era de culoare roșie-vișinie, cu dungi de aur la margini.

Ordinul clasa I consta într-o cruce cu dimensiunea de 6 centimetri și se purta în piept pe partea stângă. Ordinul clasa II este identic cu cel de clasa I doar că la partea superioară deasupra coroanei este aplicat un inel prin care trece o panglica de culoare vișinie, lată de 37 mm cu margini aurii de 3 mm ordinul purtându-se atârnat de panglică la gât. Ordinul clasa III consta într-o cruce de doar 4 centimetri având deasupra coroanei un inel prin care trecea panglica, ordinul purtându-se totuși pe partea stângă a pieptului. Atunci când ofițerii purtau pe piept și alte decorații, Ordinul Mihai Viteazul era dispus primul din stânga. Distincția de mai sus (Ordinul Mihai Viteazul cu spade) s-a instituit prin Decretul Regal nr. 1935 din 18 octombrie 1944 și s-a acordat doar pentru fapte de arme săvârșite după 23 august 1944. Modelul are pe avers cifra încoronată a regelui Mihai iar pe revers, central, anul „1944”.

Insigna - Mihai Eminescu

120 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu

Ce-ți doresc eu ție dulce Românie

1850 - 15 ianuarie 2010 - Zalău

Insignă realizată de numismatul Stelian Brânzei - Botoșani

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

75 de ani de la înființarea Liceului 1919 - 1994

Liceul Simion Bărnuțiu - Șimleul Silvaniei

Colegiul National "Simion Barnutiu" (CNSB), prestigioasa unitate de invatamant, este una dintre cele trei institutii de invatamant liceal care se gasesc in orasul de la poalele Magurii, pe strada 1 Decembrie 1918, la nr. 49B. Liceul a fost infiintat de catre dr. Ioan Ossian, in 1919, ca prima institutie de invatamant din zona. Ctitorul acestei scoli, Ioan Ossian-martir al dictaturii comuniste din Romania, a fost si dascal si director al Liceului "Simion Barnutiu" timp de 21 de ani. Numele liceului a fost dat in memoria marelui revolutionar pasoptist, Simion Barnutiu, care a absolvit in 1820, in acest oras, cursurile scolii gimnaziale. Istoricul liceului se impleteste strans cu istoricul zonei si a comunitatii pe care a deservit-o in cei 89 de ani de la infiintare. De peste trei sferturi de veac, acest liceu reprezentativ al Tarii Silvaniei a propulsat mii de tineri spre invatamantul academic, de aceea nenumarate generatii de intelectuali se mandresc cu faptul ca au pasit pragul acestei scoli pe drept numita si unitate scolara etalon. Institutia a primit denimirea de "Colegiu National" in data de 1 septembrie 2004. Aici învață aproximativ 700 de elevi repartizați în 31 de clase. Colegiul "Simion Barnutiu" este unul dintre liceele carora li s-au recunoscut meritele deosebite in activitatea desfasurata in cadrul programelor europene. I-a fost acordata diploma de merit pentru rezultatele deosebite in managementul unitatii de invatamant, a obtinut titlul de "Scoala europeana", pentru modul de gestionare a programelor europene. Liceul benefeciază de aplicația TeleCatalog. TeleCatalog este o aplicatie informatica prin intermediul careia se asigura o cat mai buna colaborare intre partenerii implicati in procesul educational: scoala-elev-familie. Aplicatia permite accesul parintilor la informatii privind notele si absentele elevilor, utilizand internetul, precum si realizarea de rapoarte privind activitatea scolara a elevilor (evolutia absentelor pe perioade determinate pe clase, elevi sau materii; evolutia pe discipline a tuturor elevilor din scoala, diagrame in functie de medii, de absentele elevilor, de numarul de corigenti pe scoala, calcul facil de medii la sfarsit de semestru sau an scolar, studiul comparativ al claselor etc.).

Simion Bărnuțiu s-a născut la data de 21 iulie 1808 la Bocșa - Sălaj și a decedat la data de 28 mai 1864 la Sânmihaiu Almașului. El a fost un om politic român, istoric, filozof și profesor universitar, unul dintre principalii organizatori ai Revoluției de la 1848 din Transilvania.

Șimleu Silvaniei, în maghiară Szilágysomlyó, în traducere Șimleu Sălajului, în germană Schomlenmarkt este un oraș în județul Sălaj, provincia istorică Crișan, România. Conform recensământului din anul 2011, Șimleu Silvaniei avea o populație de 14436 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 60,47%, maghiari – 20,78%, romi – 8,94%, și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională actuală a populației orașului se prezintă aproximativ astflel: ortodocși – 51,96%, reformați – 13,37%, romano catolici – 8,75%, baptiști – 7,68%, greco catolici – 5,76% și restul – nedeclarată sau altă religie. Orașul este situat în nord-estul regiunii Crișana, în partea de vest a județului Sălaj, la o distanță de 29 kilometri, față de municipiul, reședință de judeș - Zalău.Acestui oraș îi sunt arondate și localitățile învecinate Bic, Cehei și Pusta. Localitatea a fost atestată prima dată documentar în anul 1251, când, într-un act emis la Alba Iulia, se amintește de Vathasomlyowa, prima denumire cunoscută a localității; în 1429 devine târg și este cunoscut sub denumirea de oppidum Somllyo, iar la 1854 este cunoscut ca Szilágy-Somlyó. Enumăr mai jos câteva dintre atracțiile turistice ale acestui oraș: ruinele cetății Bathory (secolul al XVI-lea), biserica catolică cu o ușă din anul 1532, sinagoga (anul 1876), biserica ortodoxă Cehei (anul 1765) și biserica reformată (anul 1730). Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul Primăriei din Șimleul Silvaniei.

Insigna - Zalău 95 ani - Marea unire 1918 - 2013

La 1 decembrie 1918 Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi şi sprijinită de peste 100000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul cu România. Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanţul luptei pentru întregirea statală, care vine să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia 27 martie 1918 şi Bucovina 28 noiembrie 1918. Poporul român a valorificat conjunctura internaţională creată în urma primului război mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa.

Rezoluţia votată de Marea Adunare Naţională proclama: deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare, egala îndreptăţire şi deplina libertate autonomă confesională, înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic, desăvârşita libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti, reforma agrară radicală precum și aceleaşi drepturi şi avantaje muncitorilor români ca şi muncitorilor din statele europene dezvoltate. Legea Unirii a fost ratificată prin decretul lege nr. 3631 din 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand I şi votată în unanimitate de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 decembrie 1919.

Zalău (în maghiară Zilah, în germană Zillenmarkt) este un municipiu, reședința și cel mai mare oraș al județului Sălaj, provincia istorică Crișana, România. Conform recensământului din anul 2011, orașul avea o populație de 56202 locuitori. Descoperirile arheologice de pe teritoriul municipiului Zalău au pus în evidență dovezi ale existenței umane în aceste locuri încă din neolitic, respectiv cu cca. 6500 de ani în urmă. Monedele dacice descoperite în perimetrele arheologice din zona centrală a municipiului, de pe Valea Miții și din vestul orașului, la care se adaugă importante elemente aparținătoare culturii romane, atestă continuitatea locuirii dacice în acest areal și dezvoltarea unor relații de ordin economic cu orașul Porrolissum. Prima mențiune scrisă cu privire la Zalău se află în Gesta Hungarorum, numită și Cronica lui Anonymus (notar al regelui Bela al III-lea al Ungariei)), lucrare apărută în jurul anului 1200. În baza acestei surse, Zalăul va fi existat ca așezare încă din jurul anului 900. După marea invazie mongolă, care a pustiit orașul în anul 1241, Zalăul a ajuns în 1246 sub administrația Episcopiei Catolice de Oradea. Această tutelă s-a menținut până în anul 1542, când Zalăul a intrat în componența Principatului Transilvania. Din 1968 orașul este reședință de județ, iar în anul 1979 devine municipiu. Sus am postat stema municipiului Sălaj, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, dar și trimiteri poștale ilustrate, din vremuri diferite, din acest oraș.

Cazarma General Dragalina

Fântâna cu îngerași din Piața Iuliu Maniu

Liceul român de stat

Muzeul de artă Ioan Sima

Statuia Turul

Primăria

Casa de cultură

Catedrala reformată

Clădirea Transilvania (fostul Teatru orășenesc)

Centrul militar județean

Colegiul reformat Wesselenyi

Strada Kiraly

Hotelul Royal

Hotelul Briliant Plaza

Biserica greco-catolică

Parcul

Trimitere poștală

Strada Racokzy

Hotel Transilvania

Piața Mihai Viteazul

Sălaj este un județ situat în nord-vestul României, la limita dintre provinciile istorice Crișana și Transilvania, cu reședința la Zalău. Județul se întinde pe o suprafață de 3864 kilometri pătrați numărând în prezent aproximativ 224000 de locuitori. În ce privește etnia locuitorilor județului statisticile arată că aproximativ 69% sunt români, 23% sunt maghiari, iar restul alte etnii. Din punct de vedere teritorial-administrativ județul este compus din; 1 municipiu – Zalău, 3 orașe - Șimleu Silvaniei, Cehu Silvaniei și Jibou precum și 57 de comune. Sus am postat stema și harta județului iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, trimiteri poștale ilustrate, din vremuri diferite, dar și alte frumoase locuri de vizitat, din județul Sălaj.