Epaminonda's Blog.....: CHYBIE

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea poloneză CHYBIE, județul

CIESZYN, voievodatul SILEZIA, dar și o insignă locală. Sus am

postat o acțiune a Fabriciii de zahăr din localitate. Poza care

susține acțiunea cât și insigna aparțin aceleiași fabrici de zahăr.

Biserica

Catedrala

Școli

Poarta stadionului

Gara

Biblioteca

Fântâna din centru

Sala de sport

Insignă locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

DOUĂ EPIGRAME PROPRII

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

___________xxx___________

O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL OLT

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Centrul de formare și perfecționare a polițiștilor

"Nicolae Golescu" - Slatina

Semper discamus (Învățăm împreună)

Cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Şcolii Militare de Poliţie Slatina, şi pentru cinstirea memoriei lui Nicolae Golescu, personalitate istorică afirmată în timpul Revoluţiei române de la 1848, când a fost ministru de interne în Guvernul provizoriu instaurat la Bucureşti, ca şi în mişcarea unionistă şi în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, s-a atribuit numele „NICOLAE GOLESCU”, Şcolii militare pentru pregătirea subofiţerilor de poliţie Slatina, urmând ca aceasta să poarte denumirea de Şcoală militară de subofiţeri de poliţie „Nicolae Golescu” Slatina, bătându-se cu această ocazie și insigna de mai sus.

Nicolae Golescu, al treilea copil al lui Constantin Dinicu Golescu şi al doilea dintre Fraţii Goleşti, s-a născut la Câmpulung Muscel, în anul 1810. Copilăria şi-a petrecut-o cu părinţii, primind învăţătura dată, în general, fiilor de boieri. În anul 1826, în ultima din cele trei călătorii succesive în Europa, C. Dinicu Golescu îl trimite pe Nicolae, împreună cu fratele său Ştefan la Universitatea din Geneva – Elveţia, pentru desăvârşirea studiilor. Reîntors în ţară în 1829, Nicolae Golescu a intrat în rândul cadrelor armatei, ca ofiţer cu gradul de căpitan. După numirea, în anul 1834, a lui Alexandru Dimitrie Ghica ca domn al Ţării Româneşti, Nicolae Golescu ajunge aghiotant domnesc şi este avansat la gradul de maior, iar în anul 1839 la cel de colonel. Printr-o instrucţie aleasă şi o temeinică educaţie patriotică, Nicolae Golescu avea să devină democrat convins, militant împotriva privilegiilor feudale. Părăsind interesele clasei din care făcea parte prin descendenţă, Nicolae Golescu a aderat, după 1840, la ideile liberale ale burgheziei aflată în ascensiune. Ca urmare, el demisionează din armată, şi alături de fratele său Ştefan, devine opozant al domnitorului Al. Dimitrie Ghica şi al regimului său. În calitate de Director al Departamentului de Interne, Nicolae Golescu a avut posibilitatea să cunoască şi mai bine nedreptăţile sociale şi nemulţumirile populaţiei, fapt care l-a determinat să se apropie şi mai mult de cei ce pregăteau revoluţia. Izbucnirea Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească l-a găsit pe Nicolae Golescu în Bucureşti, unde, în după-amiaza zilei de 11 iunie, în fruntea mulţimii, s-a alăturat celorlalţi revoluţionari. Numit ministru de interne în noul guvern, ales după demisia domnitorului Gheorghe Bibescu, el a militat pentru transpunerea în practică a hotărârilor revoluţionare. Astfel, el a participat la elaborarea şi aplicarea unor decrete de mare însemnătate pentru mersul revoluţiei, cum au fost, de pildă, cele pentru înfiinţarea Drapelului tricolor, desfiinţarea rangurilor civile, desfiinţarea cenzurii, constituirea gărzii naţionale, desfiinţarea pedepsei cu bătaia şi a pedepsei cu moartea. Reprimarea sângeroasă a Revoluţiei a determinat arestarea şi exilarea celor mai mulţi dintre participanţi. Nicolae Golescu a luat şi el drumul străinătăţii, stabilindu-se, împreună cu fratele său Ştefan, în capitala Franţei. În preajma deschiderii Congresului de pace de la Paris din 1856, românii aflaţi în exil intensifică propaganda pentru unire, cauza poporului român fiind deja cunoscută în ţările vest-europene. În urma efortului pe plan diplomatic are loc amnistierea generală a exilaţilor români. Nicolae Golescu se reîntoarce în ţară în iulie 1857. Îndelungatul exil n-a reuşit să-i altereze convingerile democratice ci, dimpotrivă, le amplificase în intensitate, le consolidase. Integrat în mişcarea unionistă internă, Nicolae Golescu a fost ales preşedinte al Biroului Adunării Electorale şi deputat în Adunarea ad-hoc din partea Capitalei. Popularitatea lui ajunsese atât de mare, încât în preajma alegerilor şi-a depus candidatura pentru domnia Ţării Româneşti. În seara zilei de 23 ianuarie 1859, deputaţii Partidei Naţionale au decis, în unanimitate, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti, Nicolae Golescu renunţând la candidatură din partea grupării liberale. În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Nicolae Golescu a ocupat funcţia de ministru de interne în perioada ianuarie – martie 1859. Reintrat în armată cu gradul de colonel de stat major, el va demisiona după scurtă vreme. Între funcţiile ocupate ulterior au figurat aceea de prim-ministru, într-un guvern care va dura numai 40 de zile, şi preşedinte al Comisiei Centrale, funcţie din care va demisiona la 25 ianuarie 1862. După această dată, ca urmare a poziţiei sale liberal-radicale, Nicolae Golescu se îndepărtează treptat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, situaţie care se va menţine până la detronarea acestuia la 11 februarie 1866. Acelaşi Nicolae Golescu va contribui la consolidarea Unirii şi a statului naţional român modern, în vremea domnitorului Carol I. În perioada domniei acestuia, el va îndeplini importante funcţii în viaţa publică şi politică, între care cea mai importantă a fost aceea de inspector general al Gărzii Civice din România, între anii 1866-1868, având gradul de general. O altă funcţie importantă a fost aceea de prim-ministru în guvernul numit la începutul lunii mai 1868. Adept al căii revoluţionare de obţinere a independenţei de sub suzeranitatea otomană, acest guvern prezidat de Nicolae Golescu a nemulţumit Poarta, ceea ce a determinat înlocuirea sa din funcţie la 16 noiembrie 1868. În ultimii ani ai vieţii, o boală cumplită l-a imobilizat la pat. Deşi aflat în această situaţie, el se bucura încă de mare popularitate, cetăţenii Capitalei adresându-i-se cu rugămintea de a candida, din partea lor, la alegerile din vara anului 1876. Grav bolnav, Nicolae Golescu a încetat din viaţă la 10/22 decembrie 1877, la puţin timp după victoria oştirii române de la Plevna, despre care, probabil, luase cunoştinţă din presa vremii. Elogiindu-i meritele, în şedinţa Camerei din 12 decembrie 1877, Mihail Kogălniceanu, ministru de externe, comunica moartea generalului, propunând, în acelaşi timp, organizarea de funeralii naţionale. La 15 decembrie 1877 a avut loc ceremonia funebră din Bucureşti, la care a participat o mulţime imensă. Trupul neînsufleţit a fost transportat, apoi, la Goleşti, unde, în bisericuţa construită de strămoşii acestei familii a avut loc ceremonia înhumării.

Centrul de formare și perfecționare a polițiștilor “Nicolae Golescu” din Slatina este o instituţie de formare profesională continuă nonuniversitară, a personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, subordonat nemijlocit Inspectoratului General al Politiei Române, situată pe strada Cazărmii, la nr.40. Toate profilurile de cursanţi sunt instruite şi educate pentru a servi prompt cetăţeanul şi interesele comunităţii locale. Este vizată formarea unei mentalităţi congruente cu valorile europene care cer competenţă şi moralitate, respect pentru drepturile omului şi libertăţile sale fundamentale. În prima zi a lunii mai a anului 1974, prin ordin al ministrului de interne s-a înfiinţat Şcoala Militară pentru Pregătirea Subofiţerilor de Miliţie Slatina. În anul 1996 școala a devenit Centrul de Formare şi Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Ministerului de Interne „Nicolae Golescu”. Prin Ordin al ministrului de interne, începând cu data de 1.12.1999, Centrul funcţionează în structura Inspectoratului General al Poliţiei Române. Din data de 1.09.2010, în urma reorganizării Inspectoratului General al Poliţiei Române, denumirea Centrului s-a schimbat astfel: Centrul de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor „Nicolae Golescu” Slatina. Centrul organizează şi desfăşoară pentru întreg personalul M.A.I. următoarele categorii de activităţi cu caracter didactic: iniţiere în carieră; perfecţionare a pregătirii pentru profilele ordine publică, crimă organizată, cercetări penale, poliţie judiciară, dispecerat, etc, formare şi perfecţionare în domeniul limbilor străine; specializare a poliţiştilor în domeniile: ordine publică, crimă organizată, cercetări penale, etc. cursuri de capacitate în vederea acordării gradului de subcomisar, comisar şef şi agent şef; cursuri de schimbare a profilului de muncă.

Batalionul 1 Instrucție "Olt" Caracal

Batalionul 1 Instrucţie ,,Olt" Caracal (Unitatea militară nr 01256) este o unitate cu bogate tradiţii în instruirea şi pregătirea tinerilor care aleg calea armelor, fiind situată pe strada Walter Mărăcineanu, la nr.25. De când serviciul militar nu mai este obligatoriu, unitatea a instruit aproximativ 8000 de tineri, militari care acum se pregătesc în unităţi din toate categoriile de forţe ale armatei României, şi care au la activ misiuni şi exerciţii în teatrele de operaţii, cu parteneri străini, sub egida O.N.U., N.A.T.O., sau a altor organizaţii internaţionale.

Insigna - 1 (Batalionul 1 Instrucție "Olt" Caracal)

Unitatea dispune de un poligon de instrucţie şi antrenament situat la distanţa de aproximativ 2,5 km., poligon automatizat de tragere situat la distanţa de 18 km., pista CISM, pista de călire tip SUA, săli de specialitate (instrucţia tragerii, cunoaştere mijloace de protecţie CBRN, cunoaştere mijloace de comunicaţii, cunoaştere TAB), o bază sportivă cu terenuri de fotbal, handbal, şi pistă de atletism. Ca spaţii de recreere şi refacerea capacităţii, soldaţii profesionişti dispun de 2 pavilioane dormitor, 4 săli club, 1 capelă militară, 1 sală forţă, 1 bibliotecă cu peste 11000 de volume. Misiunea de bază a unității este de a executa instrucţia cu soldaţii profesionişti din cadrul tuturor categoriilor de forţe ale armatei în etapa instrucţiei individuale de bază, cu soldaţi profesionişti din arma infanterie în etapa instrucţiei individuale de specialitate, pregătirea şi perfecţionarea în armă a gradaţilor profesionişti în cadrul cursului avansat de instruire, în raport cu politicile de management al resurselor umane.

Placheta - Batalionul 1 Instrucție "Olt" Caracal

Redau mai jos câteva dintre reperele calendaristice în evoluția acestei unități militare:

La data de 1 septembrie 1869 ia fiinţă Regimentul de Roşiori în tabăra de la Furceni, pentru ca din anul 1871 să se numească Regimentul 2 Roşiori.
Unitatea își aduce sacrificiul de sânge în războiul de independență, cel de-al doilea război balcanic și primul război mondial primind înalte decorații de luptă.
În data de 15.11.1916 - în marş spre Bucureşti, în zona localităţii Prunaru, regimentul a fost întâmpinat cu foc puternic de către trupele germane. Încleştarea care a urmat a intrat în istorie ca „Şarja de la Prunaru”, în urma căreia regimentul a pierdut 7 ofiţeri şi 209 trupă printre ei aflându-se şi comandantul unităţii colonelul Gheorghe Naumescu.
În februarie 1919 - se deplasează de la Chişinău în Transilvania şi participă la campania împotriva revizioniştilor maghiari, intrând victorios în Budapesta la 3 august.
Prin I.D. nr. 2313 din 28.06.1932 unitatea primește numele Regimentul 2 Roşiori „Prunaru” în amintirea şarjei de la „Prunaru”din15 noiembrie 1916.
În perioada 1941-1945 - participă la al doilea război mondial în luptele de la Odesa, Cotul Donului, Stalingrad, campania din Basarabia, la eliberarea Ardealului, armistiţiul încheiat la 9 mai1945 găsindu-l într-o acţiune ofensivă la Skalka-Prasteiov în Cehoslovacia.
Pe data de 01.02.1949 - Regimentul 2 Roşiori „Prunaru” îşi schimbă denumirea conform ordinului nr. 45052/18.01.1949 al M.St.M. secţia I, în Regimentul 2 Cavalerie, subordonat Brigăzii 2 Cavalerie.
La data de 01.12.1951 - conform ordinului M.St. M. L 00319531din 27.11.1951 Regimentul 2 Cavalerie se transformă în Regimentul 119 Cavalerie.
În data de 01. 11.1954 - conform ordinului M.F.A. NR. 00101001/1954 Regimentul 119 Cavalerie şi o companie de tancuri din Bg. 217 Tc. se transformă în Regimentul 248 Mecanizat şi se dislocă în garnizoana Caracal.
În data de 23.02.1959 - conform ordinului M.St. M. nr. CL 002/10.01.1959 Regimentul 248 Mecanizat îşi schimbă denumirea în Regimentul 3 Mecanizat şi va avea indicativul U.M. 01256.
La data de 25.10.1969 - conform HCM nr. 2051/23.10.1969 Regimentul 3 Mecanizat îşi schimbă denumirea în Regimentul 3 Mecanizat „Olt”.
În data de 01.03.1995 - conform Ordinului General al M.Ap.N.nr.Og-2/26.01.1995 se constituie Batalionul 3 Infanterie „Olt”.
La data de 01.06.2001 - conform ordinului nr. MS. 34 / 29.03.2001 Batalionul 3 Infanterie „Olt” se transformă în Baza 1 Instrucţie Infanterie .
În data de 01.08.2005 - conform dispoziţiei şefului Statului Major General nr. B 5/S/1152 din 14.06.2005 Baza 1 Instrucţie Infanterie se transformă în Batalionul 1 Instrucţie.
La data de 10.03.2009 - prin ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. CP2/ 2619 Batalionul 1 Instrucţie a redobândit denumirea de „Olt”.

ALRO - Uzina de aluminiu Slatina 1965 - 1970

La data de 1 martie 1961 a fost infiintata Uzina de Aluminiu Slatina. Alro Slatina a fost înfiintata la data de 31 ianuarie 1991, in baza Legii nr. 15/1990 si Legii nr. 31/1990, ca societate pe actiuni, prin preluarea unei cote de 65% din patrimoniul Intreprinderii de Aluminiu Slatina. Obiectul de activitate al societatii il constituie productia aluminiului şi comercializarea aluminiului la intern si la extern. S.C. ALRO este singurul producator de aluminiu primar din Romania si cel mai mare din Europa de Est si este listata la Bursa de Metale de la Londra. Capacitatea de producție a companiei este de peste 260000 tone anual, Alro Slatina fiind cel mai mare consumator de energie electrică din România, absorbind 8% din consumul național^.

Insigna - Societatea Numismatică Română

Secția Caracal V - 1986

Era la început veacului al XX-lea. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română (S.N.R.). Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." În prezent SNR are filiale în aproape toate județele țării. Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române.

Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva.

Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris.

Caracal este un municipiu și al doilea oraș ca mărime din județul Olt, situat la 55 kilometri depărtare de Craiova.Ca poziție geografică, municipiul Caracal este situat în sudul țării, în Câmpia Romanațiului. De la est la vest este străbătut de râul Gologan, ale cărui ape sunt canalizate subteran pe cuprinsul localității. Municipiul Caracal este situat la intersecția DN6 (București – Craiova - Timișoara) cu drumurile naționale Corabia – Râmnicu Vâlcea – Sibiu beneficiind în același timp și de un important nod de cale ferată care completează transportul rutier cu cel feroviar. Are o poziție geografică ce îl situează la 40 kilometri de portul fluvial Corabia și la 55 kilometri de aeroportul Craiova, justificându-se astfel dezvoltarea rețelei de drumuri și căi ferate. Orașul este atestat documentar începând cu anul 1538, astăzi numărând aproximativ 31000 de locuitori. Sus am postat stema interbelică și actuală ale orașului precum și o poză cu primăria localității.

Insigna - Hotelul "Parc" Slatina

Hotelul Parc Slatina (de 3 stele) este situat în centrul municipiului Slatina, la o distanţă de doar 3 minute de mers pe jos faţă de zona pietonală din centrul oraşului, cu acces la drumul european E70, la 40 kilometri distanţă de Aeroportul Craiova. Hotelul este situat pe strada Crișan la nr.1, el îmbinând business-ul cu relaxarea, fiind potrivit atât pentru familii, cât şi pentru întalniri de afaceri. Hotelul pune la dispoziția clienților: 58 camere pentru cazare (dublă matrimonială, dublă twin, single, 4 apartamente), salonul Primavera: 170 de locuri, salon Doina – 150 de locuri, terasă închisă: 50 de locuri, terasă deschisă 140 de locuri, laborator propriu de cofetărie și parcare exterioară: 46 de locuri. Iată câteva servicii și facilități oferite de acest hotel: acces gratuit la internet wireless în toate zonele, primirea şi transmiterea mesajelor şi a corespondenţei, păstrarea obiectelor de valoare şi a mijloacelor de plată în condiţii de siguranţă la recepţia hotelului, aparat de lustruit pantofii, servicii de fax, curierat, spălătorie, curăţătorie și călcătorie.

Slatina este reședința și cel mai mare municipiu al județului Olt, România. Orașul este situat în sudul României, pe malul stâng al râului Olt în regiunea istorică Muntenia, la contactul cu Oltenia, în zona de contact dintre Podișul Getic și Câmpia Română. Slatina are o populație de aproximativ 79000 de locuitori, fiind un important centru industrial. Având o istorie de 650 de ani și un centru istoric conservat, orașul deține un important rol cultural în regiune. Prima referire la numele Slatina se găsește la 20 ianuarie 1368 în privilegiul comercial acordat de Vladislav I Vlaicu negustorilor de la Brașov, ca loc de vamă internă la primul vad din câmpie al Oltului, punct obligatoriu de trecere a carelor cu mărfuri peste Olt. Sus am postat stema actuală a municipiului Slatina precum și câteva poze cu monumente de arhitectură și cultură slătinene, din vremuri diferite dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Monumentul eroilor martiri din Decembrie 1989

Podul peste râul Olt

Centrul cultural Eugen Ionescu

Casa căsătoriilor

Casa de cultură a tineretului

Catedrala episcopală

Gara

Palatul administrativ și Banca Uniunii Comerciale

Liceul agricol

Magazinul universal Oltul

Muzeul de istorie și etnografie

Palatul administrativ

Liceul Radu Greceanu

Regimentul Olt nr.3

Școala de agricultură

Școala de menaj

Statuia Ecaterina Teodoroiu

Vila Dr. Pomerey

Vila Riță T. Stăvrescu

Olt este un județ situat în provincia istorică Oltenia, România și are reședința în municipiul Slatina. Județul Olt este situat în partea de sud a țării, pe cursul inferior al râului care i-a dat numele și face parte din categoria județelor riverane fluviului Dunărea. Suprafața este de 5498 kilometri pătrați și numără aproximativ 415500 locuitori. Ca subunități administrative-teritoriale județul Olt este compus din; 2 municipii – Slatina și Caracal, 5 orașe – Balș, Corabia, Scornicești, Piatra Olt și Potcoava, precum și 104 comune. Sus am postat stema și harta județului Olt, iar mai jos fotografiile câtorva locuri de vizitat în acest județ (monumente de cultură și arhitectură din vremuri diferite), dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.