Epaminonda's Blog.....: Mo - M

1. În data de 3 august 2010 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă în seria “Personalități” care o omagiază pe Maria Cebotari. Pe aversul monedei se prezintă; în plan central - Stema Republicii Moldova; în partea de sus - anul emisiunii „2010”; în partea de jos - inscripţia „50 LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule, gravată inscripţia „REPUBLICA MOLDOVA”. Pe reversul monedei se prezintă; în plan central – efigia Mariei Cebotari; în partea de sus - cu majuscule este gravată inscripţia „MARIA CEBOTARI”, iar în partea de jos – inscripţia „100 ANI DE LA NAŞTERE” și în partea dreaptă, în două rînduri – anii „1910” şi „1949”.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele; valoarea nominală: 50 lei; calitate: proof; metal: argint; puritate: 99,9 %; greutate: 13 grame; diametru: 28 milimetri; forma: rotundă; margine: zimţată și tiraj: 500 exemplare.

Maria Cebotari (nume alternativ: Cibotari, nume de familie iniţial: Cibotaru, născută 10 februarie 1910 la Chişinău şi decedată la 9 iunie 1949 în Viena), a fost o cântăreaţă de operă româno-austriacă, una dintre cele mai mari soliste soprano. Născută într-o familie modestă, preotul paroh îi descoperă talentul și o îndeamnă să urmeze studiile de specialitate. Studiază la școala normală de fete Florica Niță și la Capela Metropolitană din Chișinău condusă de Mihail Berezovschi, după care urmează Conservatorul "Unirea”din Chișinău (1924-1929). În 1926, este descoperită de contele Alexander Virubov, fostul director al Teatrului Artistic din Moscova. Contele căuta o fată care să poată cînta şi în ruseşte şi rămîne fascinat de vocea şi frumuseţea ei, îndrăgostindu-se pe loc. Împreună cu teatrul rus, dă reprezentaţii şi la Bucureşti, după care pleacă la Paris, să joace pe marile scene de acolo. În 1929 a plecat la Berlin, unde a luat lecții de canto. A debutat în 1931 în rolul lui Mimi din opera Boema de Giacomo Puccini la opera din Dresda. Aici a rămas ca solistă pînă în 1943; în perioada 1935 - 1943 a dat reprezentații și pe scena Operei de Stat din Berlin. Ulterior a fost angajată ca solistă permanentă a Operei de Stat din Viena, unde a rămas pînă la moartea sa. După ce a ajuns în Franţa, Virubov o cere în căsătorie. Pentru că era minoră, între conte şi părinţii ei a urmat un schimb de scrisori. Părinţii nu-şi dau acordul pentru căsătorie şi ameninţă că vor lua legătura cu poliţia franceză pentru a opri relaţia dintre cei doi. Între timp, tatăl ei moare, iar după o vreme, Maria Cebotari se hotărăşte să se căsătorească cu Virubov. Împreună pleacă la Berlin, unde contele joacă într-un film. Aici, Maria ia lecţii de muzică, timp de trei luni, de la Oskar Daniel, un profesor foarte bun, la care se ajungea foarte greu. În scurt timp, învaţă limba germană atît de bine, încît să poată susţine o probă în faţa directorului Operei de Stat din Dresda, dirijorul Fritz Busch. Impresionat de vocea ei, acesta îi oferă pe loc un contract, iar pe 15 aprilie 1931, Maria debutează cu rolul Mimi în ”La Bohème”, de Giacomo Puccini. Piesa a avut un succes enorm, iar interpretarea a fost atît de bună, încît părea că a fost scrisă special pentru ea. Apoi, află că este grav bolnavă şi că va muri. Momentul morţii smulge lacrimi şi ropote de aplauze spectatorilor, fiind chemată de mai multe ori în scenă pentru ovaţii. După această piesă, Maria Cebotari s-a bucurat de foarte mare succes şi a colaborat şi cu Opera din Berlin, unde a jucat în ”La Bohème” sa ”Madame Butterfly”. În scurt timp a devenit cunoscută în toată Europa, jucînd în piese de Mozart, Ceaikovski sau Verdi. În viaţa privată, Maria nu prea a avut noroc. Pentru că nu a mai primit rol în niciun film, soţul ei a început să-şi caute ”alinarea” în jocurile de noroc, unde iroseşte banii pe care i-a cîştigat Maria. La numai 24 de ani, Mariei Cebotari i se conferă cel mai înalt titlu onorific existent în Germania și Austria de atunci - de Kammersängerin. A jucat în opt filme, filme turnate în Germania sau Austria, alături de vedete ale cinematografului de atunci, inclusiv alături de soțul ei, Gustav Diessl. La 5 octombrie 2004, la Casa Cineaștilor din Chișinău, a avut loc premiera filmlui "Aria” de Vlad Druck, după scenariul lui Dumitru Olărescu, avînd ca subiect viața și opera sopranei Maria Cebotari. În România și Italia a jucat în coproducția Cătușe roșii (sau Odesa în flăcări, 1942), cenzurată mai apoi de autoritățile comuniste și redescoperită de curînd în arhivele italiene. În anul 1936, debutează şi în film, jucînd în musicalul ”Mädchen in Weiß" (”Fetele în alb"), după care au urmat mai multe filme. În 1937, în timpul turnării filmului ”Starke Herzen im Sturm" îl cunoaşte pe actorul Gustav Diessl, de care se îndrăgosteşte. Divorţeaza de Virubov şi se căsătoreşte cu Diessl, în acelaşi an. După aproape zece ani de la căsătorie, în urma a două infarcte, soţul ei moare. Din păcate, la numai un an, moare şi ea de cancer de ficat: pe 9 iunie 1949, la vîrsta de numai 39 de ani. A fost înmormîntată alături de soţul ei, în cimitirul Döblinger din Viena. Ca interpretă a lucrărilor lui Mozart şi Strauss a fost neegalată pînă în zilele noastre. De asemenea, prin rolurile ei în filme, a fost una din cîntăreţele cele mai iubite ale generaţiei sale. Pînă în 1989 nu se putea vorbi despre soprana Maria Cebotari, considerată de regimul comunist ca fiind o colaboraţionistă a celui de-al treilea Reich. Însă nici dupa 1990, numele ei nu a fost cinstit cum se cuvine în România. Străzi din Dresda, Viena, Salzburg, Burgas şi un bulevard din Chişinău îi poartă numele. Este considerată predecesoarea Mariei Callas şi una dintre cele mai mari soprane din toate timpurile.

2. În data de 3 august 2010 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial două monede comemorative, din aur și argint, în seria “Personalități” care omagiază soții Doina și Ioan Aldea Teodorovici. Pe aversul monedelor se prezintă; în plan central - Stema Republicii Moldova; în partea de sus - anul emisiunii „2010”; în partea de jos - inscripţia „50 (100) LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule, gravată inscripţia „REPUBLICA MOLDOVA”. Pe reversul monedei se prezintă; în plan central – efigiile Doinei şi a lui Ion Aldea-Teodorovici și pe cerc - cu majuscule este gravată inscripţia „DOINA ŞI ION ALDEA-TEODOROVICI DOUĂ INIMI GEMENE".

Caracteristicile tehnice ale monedei de aur sunt următoarele; valoarea nominală: 100 lei; calitate: proof; metal: aur; puritate: 99,9 %; greutate: 15,5 grame; diametru: 28 milimetri; forma: rotundă; margine: zimţată și tiraj: 300 exemplare.

Caracteristicile tehnice ale monedei de argint sunt următoarele; valoarea nominală: 50 lei; calitate: proof; metal: argint; puritate: 99,9 %; greutate: 13 grame; diametru: 28 milimetri; forma: rotundă; margine: zimţată și tiraj: 500 exemplare.

Doina Aldea-Teodorovici, pe numele de fată Marin, a fost o cântăreață din Republica Moldova, care s-a născut la data de 15 noiembrie 1958 la Chișinău și a decedat la data de 30 octombrie 1992 la București. Tatăl său era scriitor și jurnalist iar mama- profesoară de limba și literatura română la Școala nr.1 Chișinău, azi Liceul Teoretic Român-Francez “Gheorghe Asachi”.Talentul artistic al Doinei s-a manifestat încă din copilărie. Astfel, începând cu vârsta de 6 ani și până în clasa a 8-a, Doina participă la dublarea filmelor în limba română la Studioul “Moldova-Film”. Concomitent studiază muzica în particular. De la vârsta de 14 ani ani activează în ansamblul "Moldoveneasca" cu care întreprinde turnee în toate republicile unionale dar și în Mongolia, Algeria, Germania, Cipru, etc. În anul 1979 a absolvist Universitatea de Stat din Chișinău, specialitatea limba și literatura română.Din 1979 până în 1988 a lucrat în calitate de profesoară de literatură universală la Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din Chișinău. În anu 1981 se căsătorește cu Ion Aldea-Teodorovici iar la 5 august 1982 li se naște fiul Cristofor.

Ion Aldea-Teodorovici a fost un compozitor și cântăreț din Republica Moldova, care s-a născut la data de 7 aprilie 1954 la Leova și a decedat la data de 30 octombrie 1992 la Coșereni în România. Tatăl să a fost preot și profesor de muzică iar mama sa a fost moașă. Ion studiază clarinetul la Școala de Muzică “Eugeniu Coca”, astăzi Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu” și apoi saxofonul la Școala medie de muzică de la Tiraspol. Din anul 1975 și până în 1981, când devine student la Facultatea de compoziție și pedagogie a Conservatorului "G. Musicescu" din Chișinău, activează în cadrul formației de muzică ușoară „Contemporanul” condusă de compozitorul Mihai Dolgan. Aici se produce în calitate de instrumentist, compozitor și solist. Tot în acești ani, lansează piesa „Seară albastră”, a cărei paternitate a fost disputată un timp între el și fratele său Petre Teodorovici, cu care semnase anterior câteva piese comune.

Din 1982 trăiesc împreună frumoase clipe și succese, el compunând și amândoi cântând solo sau în duet. Au concertat în sate și orașe ale Republicii Moldova dar și în România (București, Cluj, Brașov, Suceava, Iași, Botoșani, Focșani, Bârlad, etc). În anul 1991, împreună cu soțul său, câștigă premiul presei la Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia – 91”. În 1992 a fost protagonista filmului „Dragostea ce mișcă sori și stele” și în același an, împreună cu Ion este diplomată la Festivalul „Cerbul de aur” de la Brașov. Participând la toate evenimentele ce au marcat procesul de renaștere națională a poporului, lansând cântece de un profund patriotism, cum sunt "Suveranitate", "Sfântă ni-i casa", "Mănăstirea Căpriana" și altele, cântăreața Doina Aldea-Teodorovici devenise un simbol al Moldovei. În mai 1992, împreună cu Ion și poeții Grigore Vieru, Adrian și Andrei Păunescu a cântat în fața luptătorilor din războiul de pe Nistru. În noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, Doina și Ion au murit într-un accident tragic. Înmormântarea lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici a avut loc la 3 noiembrie 1992 la Cimitirul central din Chișinău. O asemenea mulțime n-a mai fost adunată de la proclamarea independenței. Ziarul Moldova Suverană "Moldova Suverană”, 5 noiembrie 1992: "Marți, 3 noiembrie, întreaga Republică Moldova și-a luat rămas bun de la Doina și Ion Aldea-Teodorovici care, în scurta lor viață pământească, au devenit un simbol al cântecului de libertate și a celor mai sacre aspirații ale românilor din stânga Prutului”.

3. În data de 9 decembrie 2011 3 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă, în seria “Cartea Roșie a Republicii Moldova”, care celebrează pasărea Lopătarul. Pe aversul monedelor se prezintă; în plan central - Stema Republicii Moldova; în partea de sus - anul emisiunii „2011”; în partea de jos - inscripţia „50 LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule, gravată inscripţia „REPUBLICA MOLDOVA”. Pe reversul monedei se prezintă; în plan central – pe fundal vegetal un lopătar; și urmând circumferinţa monedei, cu majuscule sunt gravate inscripţiile "CARTEA ROŞIE", "LOPĂTAR", "PLATALEA LEUCORODIA”.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele; valoarea nominală: 50 lei; calitate: proof; metal: argint; puritate: 99,9 %; greutate: 16,5 grame; diametru: 30 milimetri; forma: rotundă; margine: zimţată și tiraj: 500 exemplare.

Lopătarul, denumirea științifică Platalea leucorodia este o pasăre de baltă din familia treskiornitidelor. Lopătarul are penajul de culoare albă cu nuanțe gălbui portocalii pe piept și pe cap. Pe ceafă are un moț format din pene mai lungi, care ,când este iritat se ridică în formă de evantai. Este o pasăre de talie mare atingând înălțimea de 80 de cm. Picioarele sunt lungi de culoare neagră, ciocul lung care este lățit la vârf, la tineret este de culoare galbenă, iar la adulți devine de culoare neagră, numai vârful ciocului rămâne galben. Lopătarul cuibărește în regiuni de baltă, lunci umede sau pe insule stâncoase. Cuibul este ascuns în stuf, dar poate fi așezat în copaci sau pe stânci. Hrana lopătarilor constă din pești, amfibii (broaște), moluște crustacei viermi, larve de insecte. Hrana este procurată prin filtrarea mâlului cu ciocul. Păsările sunt migratoare și răspândite pe un areal geografic larg, în Eurasia de Sud, Japonia, Africa de Nord dar și Europa (Olanda, Austria, Ungaria, Grecia, etc.)

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

DOUĂ MADRIGALE DEDICATE SCRIITORULUI BASARABEAN

EFIM TARLAPAN

__________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN REPUBLICA MOLDOVA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Tighina

Tighina, denumire alternativă Bender, este un vechi oraş situat la 61 kilometri de capitala moldoveană, Chişinău, aflat în administrarea autorităţilor transnistrene, având inclus în componență și comuna Proteagailovca și satul Gâsca. Tighina este amplasată pe malul drept a fluviului Nistru. În anii ’70 ai secolului al XX-lea, au fost înălțate digurile de mal, reducând până la minim inundațiile, dar nu le-au exclus pe deplin. Lunca Nistrului se găsește astăzi într-o fază de acumulare, cu excepția pragurilor văii. Bune perioade de timp, în perioada interbelică acest oraș a aparținut României (1918 – 1940 și 1941 - 1944). La recensământul din 1930 au fost numărați 31384 locuitori, din care 15116 ruși, 8279 evrei, 5464 români, 1349 ucrainieni, 309 polonezi, 243 germani, 170 bulgari, 46 armeni, 40 găgăuzi și 37 greci. La recensământul din 1989 au fost numărați 138000 locuitori, din care 41,9% - ruși, 29,9% - moldoveni, 25,1% - ucraineni, 2,8 % - bulgari, 1,2%) găgăuzi și 6%) - alte etnii. Structura etnică a populației orașului în anul 2004 se prezenta astfel: ruși - 43,35%, moldoveni/români 25,09%, ucraineni - 17,98%, bulgari - 3,16%, găgăuzi – 1,09%, belaruși – 0,73%, evrei – 0,38%, germani – 0,26% și alte etnii – 8,22%.

Deasupra admiri două poze reprezentând monumente de cultură și arhitectură din orașul Tighina.

Insigna - Județul Orhei

Județul Orhei a fost o unitate administrativă de ordinul întâi din Regatul României, aflată în regiunea istorică Basarabia, ce a avut reședința în orașul Orhei. Județul se afla în partea de nord-est a României Mari, în estul regiunii Basarabia, la granița cu Uniunea Sovietică. Actualmente teritoriul fostului județ aparține în totalitate Republicii Moldova. Vechiul județ se învecina la nord-vest cu județele Soroca și Bălți, la nord-est și est cu URSS, iar la sud cu județul Lăpușna.

Suprafața totală a județului Orhei a fost de 4026 kilometri pătrați, județul fiind format în anul 1938, din șase plăși: Bravicea, Ciocâlteni, Criuleni, Orhei, Măscăuți și Rezina, inițial doar patru Bravicea, Ciocâlteni, Criuleni și Rezina. Județul avea în structură patru oraș: Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești dar și 235 de sate. Conform datelor recensământului din 1930 populația județului era de 279292 de locuitori, dintre care 87,3% români, 6,8% evrei, 3,9% ruși ș.a. Din punct de vedere confesional marea majoritate era alcătuită din ortodocși (92,3%), urmați de mozaici (7,0%) ș.a. Mai sus admiri două poze cu imagini din județul și orașul Orhei.

Medalia - Maestru în artă

Distincția “Maestru în Artă” face parte din grupa titlurilor onorifice ale Republicii Moldova și se prezintă sub forma unei insigne pe care sunt reprezentate: o coloană ionică, o liră, o mască teatrală și o ramură de laur. Titlurile onorifice se conferă pentru merite deosebite și succese considerabile în domeniile de activitate respective. Insignele pentru titlurile onorifice se confecționează din tombac și reprezintă un cerc cu diametrul de 25 mm în al cărui centru se află simbolurile titlurilor onorifice în imagini stilizate în relief. Pe circumferință, sînt amplasate în relief inscripțiile titlurilor onorifice. Insignele se fixează cu un inel de o baretă de alamă emailată în culorile Drapelului de Stat al Republicii Moldova: albastru, galben, roșu. Stema de Stat a Republicii Moldova, poleită cu aur, este aplicată pe fâșia emailată galben.

Mihai Eminescu și Veronica Micle

575 de ani de atestare documentară - Bălți

Donație Florentina Patricia Radu - Drăgan - frați

Republica Moldova - 1996

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Veronica Micle, nume de fată Câmpeanu, (născută la data de 22 aprilie 1850 în Năsăud şi decedată la data de 3 august 1889 la Văratec) a fost o poetă română. A publicat poezii, nuvele şi traduceri în revistele vremii şi un volum de poezii. E cunoscută publicului larg în special datorită iubirii care a legat-o de poetul naşional Mihai Eminescu.Tatăl ei, Ilie Câmpeanu, a murit înainte de naşterea fiicei sale, iar mama, Ana, s-a mutat în 1850, împreună cu cei doi copii, la Târgu Neamţ, iar în 1852 se stabileşte în Iaşi. După cursurile primare Veronica se înscrie la Şcoala Centrală de fete pe care o absolvă în 1863 cu calificativul „eminent”. La examenul de absolvire din comisie făceau parte, printre alţii, Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul ei soţ, atunci în vârstă de 43 de ani. La 7 august 1864 se căsătoreşte cu Ştefan Micle care pe atunci era profesor universitar, iar mai târziu a rector al Universităţii din Iaşi. În anul 1866 se naşte primul copil al soţilor Micle, Valeria, pe care mama ei o alinta „Greiere”, iar în 1868 se naşte Virginia Livia, alintată „Fluture”. În 1869 contribuie la înfiinţarea şi bunul mers al unei şcoli profesionale de fete, se implică în îndrumarea unor şcoli de fete din Iaşi şi începe să fie activă în viaţa literară. În primăvara anului 1872 face o călătorie la Viena pentru un tratament medical, ocazie cu care îi este prezentat Mihai Eminescu. La 1 septembrie 1874 Eminescu e numit director al bibliotecii Centrale din Iaşi. Va locui aici până în octombrie 1877, timp în care are cu Veronica o relaţie tumultoasă. În 1875 Ştefan Micle e îndepărtat de la conducerea Universității şi numit director al Şcolii de Arte şi Meserii, în localul căreia s-a mutat împreună cu familia. În timpul Războiului de independenţă a fost soră de caritate, a făcut parte din „Comitetul central pentru ajutorul oastaşilor români răniţi” şi i-a ajutat cu bani pe invalizi să se întoarcă pe la casele lor. La 4 august 1879 moare soţul ei, Ştefan Micle. Rămasă văduvă Veronica reia legătura cu Eminescu. Cei doi încearcă, fără să reuşească, să-şi întemeieze o familie. În 1886 Veronica locuieşte la Bucureşti, la fiica sa, Valeria, studentă la Conservatorul din Bucureşti.. Cealaltă fiică îmbrăţișează cariera tatălui său şi devine profesoară de fizică. Veronica donează casa din Târgu Neamţ, moştenită de la mama ei, Mănăstirii Văratec. La 3 august 1889 se sinucide cu arsenic la Mănăstirea Văratec.

Bălți este un oraș cu statut de municipiu din Republica Moldova, aflat la 138 km la nord de Chișinău, 65 km de la granița cu România (UE), vama Sculeni. Municipiul Bălți este al treilea centru urban după mărime și populație în Republica Moldova, surclasat doar de orașele Chișinău și Tiraspol. Orașul include și comunele Sadovoi și Elizaveta. Clima este temperat continentală, iar cele mai importante râuri care trec prin oraș sunt Răuț și Răuțel. Orașul Bălți este un important nod de transport din nordul republicii cu o infrastructură de transport dezvoltată, care asigură legături rutiere, feroviare și aeriene cu toate regiunile republicii și alte țări. Industria municipiului este reprezentată de 40 de întreprinderi. Prima atestare certă a orașului Bălți apare în comentariile legate de expediția polonezilor împotriva Imperiului Otoman din anul 1620. În perioadele 1918 – 1940 și 1941 – 1943 orașul și zonele limitrofe au aparținut României. La 1 ianuarie 2011 populația stabilă a municipiului Bălți constituia 149,1 mii persoane, inclusiv 144,2 mii urbană și 4,9 mii rurală. Sub aspect religios cea mai mare parte a bălțenilor sunt ortodocși (86,98%). Structura etnică a populației in anul 2004 se prezenta aproximativ astfe: moldoveni și români - 63,5%, ucraineni - 18,5%, ruși - 16%, bulgari - 0,2%, țigani – 0,2%) și alții - 1,41%.

Insigna - Liceul Gh. Asachi - Chișinău - 135 ani

Liceul “Gheorghe Asachi” din Chișinău, denumire alternativă Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”, denumire actuală Liceul Teoretic român-francez „Gheorghe Asachi”, este o renumită instituție de învățământ liceal din Republica Moldova. Liceul „Gheorghe Asachi” a fost fondat de către Janette Dubois pe data de 8 martie 1864. La început, liceul își avea sediul în propria casă a Janettei Dubois, de pe strada, Podoliei 64 (în prezent București, 64). Inițial, acest liceu era o școală particulară pentru fiice de nobili localnici, unde studiile se făceau doar în limba franceză. De la început, școala avea 11 eleve. Prima directoare a unei școli laice de fete a fost Liuba Beliugova, împuternicită printr-un decret chiar de țarul Imperiului Rus de atunci. Motivul pentru care directoare nu putea fi Janette Dubois era că o franțuzoaică nu putea fi numită în funcție educațională de stat. În anul 1918 imediat după Marea Unire, prin ordinul Regelui Ferdinand, în baza gimnaziului de fete este creat liceul Regina Maria. În anii celui de-al doilea Război Mondial (1940-1944) școala este evacuată la Craiova. În anul 1944 pe data de 4 octombrie este redeschisă ușa liceului ca școală medie Nr.1. pentru ca în anul 1954 să devinășcoala „G. I. Kotovski”. Edificiul liceului, care poate fi admirat și astăzi, a fost construit în anul 1973. Printr-un ordin al Guvernului din 26 decembrie 1990, în amintirea fondatoarei sale liceul preia numele Liceul Teoretic român-francez „Gheorghe Asachi”. În anul 2008 în liceul studiau 2200 de elevi în 77 de clase, îndrumați și supravegheați de 158 de profesori. Liceul, cu vechime de peste 150 de ani, a dat țării personalitați notorii in știință și cultură.

Gheorghe Asachi (născut la data de 1 martie 1788 şi decedat la data de 12 noiembrie 1869) a fost un poet, prozator și dramaturg român care s-a născut la Herţa, în nordul Moldovei, azi în Ucraina. Precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul dintre întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinerețe, manuscrisul Ţiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai Deleanu. A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost și unul din întemeietorii Academiei Mihăilene.

__________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII