Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. În data de 22 martie 2918, Banca națională a statului Bangladesh a emis o bancnotă comemorativă (pentru prima dată în valoare de 70 taka).

Pe aversul bancnotei se prezintă chipul șeicului Mujibur Rahman și Monumentul național al martirilor din Savar.

Şeicul Mujibur Rahman a fost preşedinte al statului Bangladesh, care a trăit între anii 1920 - 1975 şi a condus între anii 1971 - 1972.

Monumentul național al martorilor este monumentul național al Bangladeshului, ridicat în memoria celor care s-au jertfit în războiul de eliberare națională. Monumentul situat în localitatea Savar, la aproximativ 35 km nord-vest de capitala, Dhaka, a fost proiectat de Syed Mainul Hossain. Monumentul are înălțimea de 46 metri și a fost construit între anii 1978 – 1982. Pe reversul bancnotei se prezintă chipul primului ministru Sheikh Hasina și podul Padma.

Sheikh Hasina Wazed este primul ministru al statului Bangladesh din data ianuarie 2009, născută la data de 28 septembrie 1947.

Podul Padma este un pod rutier și feroviar, aflat în faza finală de construcție, de-a lungul râului Padma. Acesta va lega localitățile Louhajong și Munshiganj de Shariatpur și Madaripur. Podul din oțel și beton este construit pe două niveluri: o autostradă cu patru benzi de circulație la nivelul superior și o cale ferată pe un nivelul inferior. Dimensiunile de gabarit ale podului sunt: lungimea totală de 6150 metri și o lățime de 18,1 metri. Podul realizat de firma China Major Bridge Engineering Company Ltd este evaluat la suma de 91,72 miliarde de taka.

2. Loteria națională a statului spaniol a emis bilete de loterie prin care a popularizat mari personalități ale lumii, ce au fost distinse cu Premiul Nobel în diferite domenii de activitate.

Aici admiri un bilet de loterie din data de 10 noiembrie 1996, care celebrează personalitatea lui Alexander Robertus Todd.

Alexander Robertus Todd, cunoscut ca și Baronul Todd, a fost un biochimist britanic, care s-a născut la data de 2 octombrie 1907, a decedat la data de 10 ianuarie 1997 și a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1957. Cercetările sale s-au axat pe structura și sinteza de nucleotidelor, nucleozidelor și coenzimelor nucleotidice. A dezvoltări importante cercetări și în domeniile structurii și sintezei vitaminelor B12, B1 și E. I-a fost recunoscută pregătirea și prin numirea sa ca președinte al guvernului Comitetului consultativ al Regatului Unit pentru politica științifică, din 1952 până în 1964. A fost ales un membru al Colegiului lui Hristos, Cambridge în 1944, cancelar la Universitatea din Strathclyde în 1975, și profesor invitat la Hatfield (1978-1986). Printre multe alte onoruri a fost ales ca membru al Societății Regale în 1942, a fost președinte al Societății Regale 1975-1980 și a devenit membru al Ordinului de Merit în 1977. În anul 1981, Todd a devenit membru fondator al Consiliului Cultural Mondial. A murit în 1997 după un atac de cord.

3. Banca națională a statului polonez procedează la înlocuirea bancnotelor aflate în circulație. Se încearcă punerea în circulație a unor bancnote cu un design mai atrăgător și cu mai multe elemente de securitate, pentru împiedicarea contrafacerii acestora. Aici îți prezint vechea și noua bancnotă de 500 de zloți

Pe aversul bancnotei vechi este reprezentat chipul lui Tadeusz Kosciuszko.

Tadeusz Kosciuszko, nume complet Andrzej Tadeusz Bonawentura Kosciuszko, a fost un general și lider militar polono-lituanian care s-a născut la dat de 4 februarie 1746 și a decedat la data de 15 octombrie 1817. Este considerat un național în Polonia, Lituania, Belarus și Statele Unite ale Americii(?!). El a condus Revolta lui Kosciuszko din anul 1794 împotriva Imperiului Rus și împotriva Regatului Prusiei, în calitate de Comandant Suprem al Forțelor Armate Naționale. În numeroase țări ale lumii s-au ridicat monumente în cinstea sa, numele său este purtat chiar de cel mai înalt vârf muntos din Australia - Mount Kosciuszko.Înainte de a comanda Revolta din 1794, el a luptat și în Războiul de Independență al Statelor Unite, luptase în calitate de colonel în Armata Continentală. Pentru meritele dovedite a fost înaintat la gradul de general de brigadă și naturalizat cetățean al Statelor Unite.

Pe aversul bancnotei noi este reprezentat chipul lui Ioan al III-lea Sobieski, iar pe revers Palatul Wilanow.

Ioan al III-lea Sobieski a fost un rege al federației polono-lituaniene, care a trăit între 17 august 1629 și 17 iunie 1696 și a condus între anii 1674 – 1696.

Palatul Wilanów este un palat regal din Varșovia, care a supraviețuit perioadei de împărțire a Poloniei și ambelor războaie mondiale, devenind unul dintre cele mai importante monumente ale culturii poloneze. Palatul a fost construit în ultimul sfert al secolului al XVII-lea de către regele polonez Ioan al III-lea Sobieski. Structura exterioară a palatului fost proiectată de Augustyn Wincenty Locci. Arhitectura palatului este un exemplu unic care îmbină diferite tradiții arhitecturale ce amintesc de vilele aristocratice poloneze cu turnuri laterale, vilele suburbane italiane și palatele franceze entre cour et jardin (între curte și grădină) cu două aripi alungite pe fiecare parte a cour d'honneur (curții de onoare). În timpul primei etape de construcție, între 1677 și 1680 a fost un conac polonez tipic cu patru turnuri alcove atașate clădirii pătrate cu un etaj. La decorarea interioarelor palatului și-au adus contribuția mari artiști ai lumii dar și artiști polonezi. Iată câțiva dintre ei: Martino Altomonte, Jan Rayzner, Michelangelo Palloni, Ștefan Szwaner, Szymon Josef Bellotti. Palatul este înconjurat de o mare și frumoasă grădină, unde pot fi admirate statui, cascade și multă și diversă vegetație.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

DOUĂ MADRIGALE PROPRII

DEDICATE LUI AL.MARGHILOMAN

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

__________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - A.D.M.I.R.

(Asociația drumeților din munții iubiți ai României)

Odată terminat primul război mondial, în anul 1920 se înfiinţează în România Mare, „Asociaţia Hanul Drumeţilor” iniţiată de scriitoarea Bucura Dumbravă - pseudonimul literar al Faney Seculici (1868-1926), care printre operele sale a scris, în 1920, volumul „Cartea Munţilor”. La iniţiativă s-au alăturat şi: V.A.Urechia, Mihai Haret, Emanoil Bucuţa şi alţii. În anul 1925, „Hanul Drumeţilor” se transformă într-o nouă asociaţie de turism mai largă potrivit noii suprafeţe teritoriale a ţării noastre; astfel s-a înfiinţat „Turing Clubul Român”. Scopul acestei noi instituţii era de a încuraja excursiile, expediţiile turistice, pentru a fi cunoscute frumuseţile, bogăţiile României, locuitori ei, precum şi pentru a respecta şi apăra monumentele naturii, istorice, geografice şi pitoreşti ale ţării. „Turing Clubul Român” a avut şi o bogată literatură turistică prin publicaţii în materie. În anul 1929, T.C.R. se transformă în „Asociaţia Drumeţilor din Munţii Iubiţi ai României”, cu sediul în Bucureşti, având mai multe filiale judeţene în teritoriu. A.D.M.I.R. a editat publicaţia „Buletinul alpin” şi a avut şi o insignă edificatoare, selectivă şi mai ales frumoasă. În câmp, pe fond de cer senin, se profilează trei vârfuri muntoase, în parte acoperite cu zăpadă, în parte cu vegetaţie montană. Deasupra, iniţialale A.D.M.I.R. încadrate între două linii albe. Totul înconjurat de o coroană din împletituri florale de culoare galbenă. Insigna este de forma rotundă, cu diametrul 18 milimetri, este confecționată din tombac și este prevăzută cu un ac pentru prindere pe reverul hainei.

Insigna - Schlarafia București

Insigna postată aici reprezintă uniunea Schlaraffia din București ce a existat între anii 1926 – 1936. Schlaraffia este o uniune socială, fondată la Praga în anul 1859, care propăvăduia prietenie masculină, umorul și arta în limitele formei tradiționale, cu excluderea totală a politicii. Devizele uniunii au fost: In arte voluptas (în latină) și In der Kunst liegt Veergnugen (în germană) ceea ce în românește ar putea însemna aproximativ – Arta este plăcere. Simbolurile uniunii sunt: UHU – bufnița vultur, ce simbolizează înțelepciunea virtutea și umorul; LULU (ludum ludate- tradus Joacă jocul!), care este salutul membrilor folosit ca aprobare sau laudă și ULUL – strigăt de respingere și de reproș. În lumea Schlaraffia se foloșește limba convențională Schlaraffenlatein. Redarea anilor se făcea prin reducere cu 300 pentru a da activității un iz medieval – de vechime. Unitățile locale (localități propriu zise) purtau denumirea de REYCH și erau numerotate în ordinea înființării:

Nr.100 – Timișoara – TEMESIA (1889 – 1939)

Nr.170 – Sibiu – VILLA HERMANNI (1909 - 1939)

Nr.220 – Cluj – CALUDIOPOLIS (1921 - 1941)

Nr.254 – Bistrița – NOSSEN (1925 - 1941)

Nr.259 – București – VILLA BUCURIANA (1926 - 1936)

Nr.290 – Brașov – CORONA (1930 - 1939)

Sunt elev în București - Proedus

Primăria municipiului București

Pentru încurajarea și stimularea învățământului non-formal din cadrul Săptămânii „Școala Altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun” desfășurat în perioada 18 – 22 aprilie 2016, în cadrul Parteneriatului civic pentru educație CIVITAS-PROEDUS, s-au organizat mai multe acțiuni pentru elevii bucureșteni (vizitarea muzeelor și grădinii zoologice, urmărirea unor spectacole de circ și piese de teatru, organizarea sau vizionarea unor expoziții). Cu această ocazie PROEDUS a emis insigna de mai sus ce a fost distribuită tuturor elevilor. PROEDUS (Centrul de proiecte educaționale și sportive) este o fundație care are sediul central în București, pe strada Constantin Noica, nr. 159.

Insigna - 081 (Foișorul de foc)

Foișorul de Foc, astăzi Muzeul Pompierilor este o clădire-monument istoric de 42 metri înălțime din București aflată la intersecția străzii Traian cu bulevardul Regele Ferdinand, în imediata apropiere a bisericii Oborul-Vechi (monumentul ocupă centrul unei piațete care îi poartă numele și către care mai converg și alte artere, respectiv străzile Vasile Stroescu, Iancu, cavaler de Flondor, Zece Mese și Popp de Băsești). În trecut servea drept turn de observație pentru apărarea împotriva incendiilor. A fost construit în 1890, la doi ani după ce precedentul turn, Turnul Colței, ridicat în anul 1715, a fost demolat. Planurile au fost realizate de George Mandrea, în acea perioadă arhitectul-șef al Bucureștiului. Într-o primă variantă a proiectului, clădirea avea un aspect greoi, lipsit de supleţe, cu ziduri masive necesare susţinerii rezervorului de apă. În a doua variantă, cea realizată, arhitectul a operat subţierea pereţilor rezultând 16 pilaştri adosaţi care preluau sarcina rezervorului. Alte modificări, au dus la reducerea materialului de construcţie şi amplificarea efectului optic, realizând clădirea suplă şi astăzi impunătoare prin cei 42 metri. Primul etaj, era destinat inginerului şi lucrătorilor reţelei de apă iar la etajul doi era cazarma soldaţilor pompieri care executau supravegherea oraşului. După finalizarea construcției, însă, compania locală de apă - Uzina de Apă Grozăvești - nu a avut pompe suficient de puternice pentru a îl umple cu apă. Din acest motiv, la 22 aprilie 1892, Primăria a cedat Companiei de Pompieri întreaga clădire.

Parterul a fost amenajat pentru trăsurile de incendiu şi caii acestora. Etajul 1 a devenit cazarma soldaţilor iar etajul 2 a fost destinat pentru comandant. Turnul este construit din cărămidă și var hidraulic, având diametrul la sol de 17 metri, grosimea zidului la sol de 3,2 metri, iar la partea superioară, în dreptul rezervorului de apă, grosimea era doar de o cărămidă, pentru reducerea sarcinii construcției. Turnul a fost prevăzut cu un rezervor de 750 metri cubi apă pe înălțimea etajelor actuale 4, 5 și 6. Începând cu anul 1892 în clădirea a funcționat și „Postul de pompieri nr.5 Foișor”, în dotarea căruia se aflau două utilaje trase de cai: o pompă manuală de stins incendii şi o saca pentru transportul apei, tip Knaust, Austria, modele 1882. Tot aici era amenajat şi grajdul celor 6 cai necesari. Ca „observator al incendiilor”, Foişorul a funcţionat până la instalarea în clădire a telefonului, în anul 1910, iar ca post de pompieri până la înfiinţarea cazărmii Obor, în 1936. După 1936, clădirea a avut diverse destinaţii până în anii 1961-1963 când Foişorul de Foc este renovat şi amenajat ca muzeu. În locul rezervorului de apă dezafectat au fost construite trei nivele, scara centrală în spirală a fost prelungită până la ultimul etaj şi s-a instalat liftul. Din anul 1963, a fost transformat în Muzeul al Pompierilor, având ca tematică generală prezentarea momentelor importante din istoria pompierilor, în corelare cu cele ale istoriei naționale și aflat în subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Expoziţia de bază este organizată pe cele şapte nivele ale clădirii (P+6), prezentând cronologic organizarea, dotarea și misiunile pompierilor de-a lungul timpului. Aceasta cuprinde numeroase colecții specifice domeniului pompieri din care fac parte obiecte valoroase precum: pompe manuale diverse pentru stins incendii, costume și căști de protecție, uniforme, drapele, stingătoare manuale, piese de numismatică, documente etc. Prin expoziția sa, muzeul oferă și informații din domeniul prevenirii incendiilor, al relațiilor internaționale sau al misiunilor actuale ale salvatorilor, cei care intervin de fiecare dată pentru salvarea vieților și bunurilor oamenilor. După mai multe studii și sondaje, în anul 1960 ofițerul a propus Comandantului Pompierilor întreprinderea de măsuri pentru realizarea în clădirea Foișorului de Foc a unui Muzeu al Pompierilor. General Pamfil Tatu, împreună cu locțiitorii săi coloneii Benone Toropoc, Dan Dobrotineanu și Florea Rădulescu îmbrățișează ideea, dar se ridica problema fondurilor bănești necesare pentru refacerea și adecvarea localului, amenajarea viitorului muzeu, procurarea și confecționarea exponatelor și a mobilierului, precum și crearea unui stat minim de încadrare cu posturile necesare pentru funcționarea instituției.La toate aceste probleme, colonelul Nicolae Ioanovici, prin firea lui îndrăzneață și întreprinzătoare, a găsit răspunsuri. S-a apelat la Sfatul Popular al capitalei, propunând ca la început, viitorul Muzeu al Pompierilor să se constituie ca secție a Muzeului de Istorie și Artă al municipiului București, propunere acceptată de conducerea de atunci a capitalei, cu urmări benefice pentru acordarea fondurilor minime necesare. S-a intervenit la ministerele economice de atunci (petrol-chimie, forestier și industria lemnului, agricultură, industria constructoare de mașini, industria ușoară ș.a.) propunându-se ca în cadrul muzeului să fie exponate care să prezinte realizările și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor din domeniile de activitate ale departamentelor respective. În schimb, acestea au contribuit cu fonduri pentru realizarea noii instituții muzeistice. La 17 septembrie 1963, în Cartea de onoare a Muzeului Pompierilor, pe prima pagină s-a înscris: ''Deschis în cinstea Zilei Pompierilor din Republica Populară Română, ca semn de cinstire a tradițiilor glorioase de luptă ale pompierilor și de înaltă prețuire a muncii contra incendiilor''. Muzeul Pompierilor constituie o realizare importantă pe tărâmul educației cetățenilor, un mijloc important de popularizare a regulilor și măsurilor de pază contra incendiilor. În atenția muzeografilor și a conducerii muzeului a stat în primul rând identificarea, colecționarea, depozitarea și conservarea de documente și obiecte ce atestă, în mod sugestiv și convingător, evoluția protecției împotriva incendiilor pe teritoriul României, din primele începuturi și până în zilele noastre. Documentele și exponatele din muzeu atestă participarea pompierilor militari, în momentele cruciale ale istoriei române - cum au fost Revolutia din 1848-1849, Războiului pentru Independență din 1877-1878, Războiul pentru întregirea neamului din anii 1916-1920, precum și în zilele furtunoase ale lunii august 1944, împotriva trupelor hitleriste. Un loc aparte în activitatea muzeului a fost studierea, identificarea și depozitarea mijloacelor de combatere a incendiilor din cele mai îndepărtate timpuri și până azi, însă regretabil este că nu s-a găsit încă posibilitatea ca acestea să fie prezentate publicului, in preajma imediată a sediului acestei instituții. Dupa decembrie 1989, ca și altor muzee ce prin conținutul exponatelor și activităților cuprind evoluția unor instituții din întreaga țară, instituției i s-a dat denumirea, pe drept cuvenită, de ''Muzeu Național'', inițial prin ordin al ministrului de interne, iar apoi, odată cu aprobarea noilor state de organizare ale Comandamentului Pompierilor, și prin Legea privind pompierii militari.

Insigna - Fotbal club Dinamo București

Fotbal Club Dinamo București, pe scurt Dinamo, este un club profesionist de fotbal din București, fondat în anul 1948, care evoluează în Liga I. Echipa își dispută meciurile importante de acasă pe Arena Națională, iar stadionul Dinamo este folosit pentru partidele cu echipe de interes mai scăzut. Din punct de vedere al numărului de trofee, Dinamo este al doilea cel mai prestigios club de fotbal din România, având în palmares 18 titluri naționale, 13 Cupe ale României și 2 Supercupe ale României.

Culorile tradițioanle de joc ale echipei sunt alb și roșu. Pe lângă echipa mare, clubul Dinamo deține și o echipă secundă intitulată Dinamo II care evoluează în Liga a III-a pe stadionul din comuna Cernica. Din punct de vedere al tinerilor fotbaliști, clubul deține unul dintre cele mai importante centre de copii și juniori din România. Fostă echipă a Ministerului de Interne, istoria lui Dinamo a fost marcată de rivalitatea permanentă cu alt mare club bucureștean, Steaua, întâlnirile dintre cele două echipe de fotbal fiind considerate ca fiind cele mai importante meciuri ale anului, adesea decisive pentru câștigarea campionatului. Sus am postat logo-ul clubului de fotbal Dinamo București.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva fotografii reprezentând monumente de cultură și arhitectură din municipiul București, de acum sau altădată.