Epaminonda's Blog.....: Mo - M

În data de 21 august 2006 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic internațional o monedă comemorativă care marchează Trecerea a 15 ani de la Proclamarea Independenței Republiciii Moldova. Aversul monedei redă în plan central - Stema Republicii Moldova; în partea de sus - numărul "2006"; în partea de jos - inscripţia "100 LEI" și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule este gravată inscripţia "REPUBLICA MOLDOVA". Reversul monedei redă în plan central - conturul hărţii Republicii Moldova, în interiorul căruia sunt reprezentate diverse obiective; pe fundalul monedei - 25 de stele de diverse dimensiuni; în partea de sus, urmând circumferinţa monedei - cu majuscule sunt gravate inscripţiile “PROCLAMAREA INDEPENDENŢEI” și „DIN EUROPA - SPRE EUROPA” și în partea de jos – anii „1991-2006”, flancaţi de ramuri de stejar.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt; valoarea nominală - 100 lei, data emiterii – 21 august 2006, metalul – argint, puritatea – 92,5%, greutatea – 31,1 grame, diametrul – 37 milimetri, forma - rotundă , calitatea – proof, marginea – netedă și tirajul – 500 exemplare.

Republica Moldova este un stat (republică parlamentară) situat în sud-estul Europei, între România(vest) şi Ucraina(est). Graniţa cu România urmează aproape în întregime râul Prut şi pe o distanţă de 340 metri Dunărea, la extremitatea sa sudică (Giurgiuleşti). Republica Moldova are capitala la Chșinău, se întinde pe o suprafață de 33846 kilometri pătrați și numără aproximativ 3,56 milioane de locuitori. Acest stat și-a cîștigat independența față de URSS la data de 21 august 1991.

În data de 18 decembrie 2007 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic internațional o monedă comemorativă care omagiază Popândăul comun. Aversul monedei redă în plan central - Stema Republicii Moldova; în partea de sus - numărul "2007"; în partea de jos - inscripţia "10 LEI" și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule este gravată inscripţia "REPUBLICA MOLDOVA". Reversul monedei redă în plan central - pe fundal vegetal, un popândău comun și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule sunt gravate inscripţiile "CARTEA ROŞIE", "POPÂNDĂU COMUN" și "SPERMOPHILUS CITELLUS".

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt; valoarea nominală - 10 lei, data emiterii – 18 decembrie 2007, metalul – argint, puritatea – 92,5%, greutatea – 13,5 grame, diametrul – 24,5 milimetri, forma - rotundă , calitatea – proof, marginea – netedă și tirajul – 500 exemplare.

Popândăul comun (Citellus citellus) traieste in stepele din Europa Centrala si de Est si in Asia Centrala. La noi in tara, este intalnit in regiunea de campie si deal (mai putin in Transilvania). Este cunoscut sub mai multe denumiri (populare), in functie de regiuni: suita (in Oltenia), chiuta (Baragan), parusel (Targu-Mures), ciocanita (in zona Banatului), poponete (in Prahova), popandau (Muntenia), hornosar (zona Radauti), tistar (in Moldova). Face parte din familia veveritelor Sciuridae. Sunt rozatoare extrem de vioaie, miscarea lor este intrerupta des de un moment de repaus – inaltate pe membrele dinapoi, intr-o atitudine specifica lor (de observare), drept si nemiscat (ca un popandau). Are corpul lung de 19-22 cm, coada de 5,5-7,5 cm, greutatea intre 230-340 g. Botul scurt, cu vibrize lungi, urechile scurte (urechea interna ii permite sa capteze ultrasunete), si buza superioara crestata adanc. Membrele posterioare au 5 degete cu unghii lungi (ajuta la sapat) si membrele anterioare doar cu cate 4 degete (prevazute cu unghii). Ochii sunt mari, distantati intre ei, permitandu-i sa vada intinderile din jur, fara a scoate capul din galerie.

În data de 12 noiembrie 2007 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic internațional o monedă comemorativă care omagiază profesia tradițională Olăritul. Aversul monedei redă în plan central - Stema Republicii Moldova; în partea de sus - numărul "2007"; în partea de jos - inscripţia "50 LEI" și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule este gravată inscripţia "REPUBLICA MOLDOVA". Reversul monedei redă în plan central - roata olarului şi două mâini care modelează un vas și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule este gravată inscripţia "TRADIŢIA POPULARĂ - OLĂRITUL".

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt; valoarea nominală - 50 lei, data emiterii – 12 noiembrie 2007, metalul – argint, puritatea – 92,5%, greutatea – 16,5 grame, diametrul – 30 milimetri, forma - rotundă , calitatea – proof, marginea – netedă și tirajul – 500 exemplare.

Olăritul reprezinta o indeletnicire pe care noi romanii o mostenim din adancul timpurilor, de la indepartatii nostri stramosi din neolitic, dar totodata a fost si este una dintre cele mai propice modalitati de materializare a insusirilor artistice. Prin forma, proportii, decor si culoare vasele de orice tip au intrunit pe langa rosturile practice si virtuti artistice decurgand din stiinta, inventivitatea si imaginatia mesterului popular, din stapanirea tehnicilor si a mestesugului. Taranul din vechime nu se inconjura de lucruri multe, stralucitoare si moarte. Obiectele lui erau putine la numar, niciodata pur decorative, impersonale, anorganice. Avea la indemana lucrul viu al mainilor lui care rostuiau materia, innobiland-o prin efort si suferinta. In acest sens, olaritul este o munca obositoare ce necesita forta, indemanare si cunostinte deosebite. De aceea, olaritul este un mestesug rezervat in exclusivitate barbatilor, femeile ajutand eventual doar la decorat. Mestesugul olaritului avea in primul rand un rol practic, dar ceramica este folosita si in scop decorativ, in constructii sau pentru anumite ritualuri. Locuinta taraneasca cuprinde o varietate de vase de lut - oale, ulcioare, cani, strachini, chiupuri, blide, oale pentru tinut laptele, oale enorme in care se pregatea mancarea pentru sarbatorile religioase, vase pentru flori, statuete, fluiere, jucarii etc Multimea vaselor produse isi poate gasi o explicatie in obiceiul ca la nunta sau la inmormantare acestea sa fie sparte. Multe vase se spargeau si inaintea inceperii postului, pentru ca bucatele mancate sa nu fie puse din greseala intr-un vas vechi si sa se “spurce” cu mancare “de dulce”. Oalele se adunau in fundul curtii si se spargeau cu ciomagul, fiind apoi inlocuite cu altele noi. Pana si “prepeleacul” (par cu cateva ramuri in varful carora erau agatate oalele cu gura in jos, ca sa se scurga dupa ce au fost spalate) era distrus, pentru a nu spurca noile vase. Principalele etape ale prepararii lutului inainte de ardere (curatire, dospire, framantare, modelare, uscare, ornamentare), sunt sugerate de uneltele folosite: troaca, mezdreaua, cutitoaia, fachiesul, si plotogul, cornul si gaita. Nu lipseste nici morisca de mana – rasnita utilizata pentru macinarea fina a oxizilor de plumb si a nisipului sau pietrei ce intrau in compozitia smaltului aplicat pe vase intre doua arderi in cuptor. Din cadrul acestui instrumentar, un rol deosebit il detine roata olarului sau roata pentru modelat. Roata e formata din doua discuri, unul mai mic sus si unul mai mare in partea de jos, acestea fiind unite printr-un ax vertical. Pe discul de sus se pune bulgarele de pamant, iar discul de jos este miscat de olar, imprimandu-i cu piciorul o miscare circulara destul de rapida. Astfel, roata se invarteste, obtinandu-se forme circulare cu contur regulat. Argila, de cea mai buna calitate, extrasa din "coasta dealului”, este adusa in curte si lasata la "dospit” vreme de cateva saptamani. In cadrul acestui proces, argila este maruntita si udata cu apa la un anumit interval de timp. Apoi, lutul este taiat in bucati mari, batute cu maiul si udate.Aceste bucati de lut, cunoscute si sub numele de "turte" sunt aduse in atelier si asezate pe o platforma de lemn. Urmeaza framantari repetate cu picioarele, apoi cu mainile pana cand capata un aspect unsuros. Lutul este apoi taiat felii cu cutitoaia, care iarasi se amesteca, si se bat cu maiul pentru a obtine o pasta omogena. Cand olarul considera ca pasta este buna aceasta se imparte in bulgari rotunjiti si de marime egala. Dospirea si framantarea se inscriu printre cele mai importante operatii, migaloase si obositoare, dar care asigura in buna parte calitatea produselor. Bulgarii de lut ajung apoi pe roata de modelat. In aceasta etapa foarte importanta este coordonarea adecvata a vitezei rotii cu apasarea usoara a bucatii de argila si modelarea treptata a acestuie. Argila se inalta ca un turnulet si din acest moment se actionaza pentru formarea interiorului. Netezirea si finisarea peretilor se face cu o bucata de lemn numita „pieptene” si cu o bucata de piele „potlogul”. Toate acestea se petrec cu mare repeziciune, modelarea unei strachini simple nu dureaza mai mult de un minut. Sunt uimitoare trecerile prin diverse forme geometrice, sfera, trunchi de con, cilindru, etc. Dupa modelare vasele se pun la uscat, la umbra, timp de cateva zile. Dupa uscare sunt inmuiate intr-o zeama alba sau rosie, preparata din apa si huma, numita popular „albeala”, iar in limbajul etnografilor „angoba”. Peste aceasta se astern ornamentele solar, vasele sunt stivuite, date la cuptor, iar cand se foloseste smaltul se fac doua arderi. In creatia sa plastica, olarul a folosit un repertoriu bogat de forme si simboluri, realizand structuri compozitionale de mare rafinament artistic. Astfel, pe suprafata angobata a vasului erau trasate cu ajutorul cornului sau a pensulei, motive ca meandrul, calita ocolita cu sori, creanga bradutului, aripa hultanului, pana, ochiul de iepure, sarpele, degetutele, florile campului, folosind nuante de alb, albastru si cafeniu. La final, vasul era impregnat cu un strat translucid de smalt, de buna calitate, ceea ce potenta rafinamentul artistic al vaselor. Cea mai raspandita tehnica de decoratie foloseste un corn de vita avand in varf o pana de gasca. Prin corn se scurge culoarea prin pana de gasca. Avem astfel o veritabila penita. Decorurile fine se pot obtine folosind un betisor fire de par de porc mistret.Un alt tip de decoratie se obtine prin zgarierea cu un varf metalic a vasului dupa inmuierea sa in substanta coloranta, aparand astfel culoarea pastei. O alta tehnica, intalnita in special in sudul Romaniei, consta in aplicarea in relief a unor snururi, braie sau rozete de pasta. Cromatica vaselor de ceramica pastreaza traditii stravechi. Ceramica rosie din sud-vestul tarii este de provenienta romana, iar galbenul, verdele si albul din diferite centre indica traditii bizantine. Toate culorile folosite sunt naturale.

xxx

O VORBĂ DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

_________xxx_________

CÂTEVA
MEDALII ȘI INSIGNE
DIN JUDEȚUL HUNEDOARA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

125 de ani de minerit industrial în Valea Jiului 1869 - 1994

125 ani minerit industrial - Valea Jiului 1869 - 1994

Prezint mai jos un scurt istoric al Industriei miniere în Valea Jiului; Pe fondul protectionist creat de statul austro-ungar, în anul 1840, fratii Hoffmann si Karol Maderspach au început exploatarea la suprafata a zacamântului de carbune de la Vulcan, Petrosani si Petrila. În anul 1854 initiatorii exploatarii miniere din Valea Jiului s-au unit în "Societatea de mine din Transilvania-Vest". În anii 1857 - 1858 - Minele acestei societati au fost cumparate de "Societatea anonima de mine si furnale din Brasov", care fiind sprijinita financiar de Wiener Bankverein, Banca Comerciala din Pesta, Deutsche Bank si Banque de Paris et Pays-Bas, a devenit a patra producatoare de fonta a imperiului. În anul 1885 - Germanii Iosif Ritter si G.Gerbert au înfiintat "Societatea de mine de carbuni din Valea Jiului de Sus", cu sediul în Vulcan si cu unele posesiuni în partea nordica a bazinului, la Dâlja, Iscroni si Vulcan si altele în partea vestica la Uricani si Câmpu lui Neag. Societatea va functiona pâna în anul 1930 când va fi absorbita de "Societatea Petrosani". În anul 1890 - A fost înfiintata " Societatea anonima de mine de carbuni din Jiu - Uricani" cu capital privat maghiar, care s-a angajat în construirea caii ferate Petrosani - Lupeni si a arendat perimetrele miniere situate de-a lungul caii ferate în constructie. În anul urmator, 1891, prin asocierea cu o serie de capitalisti francezi, sprijiniti de banca "Credit Lyonnais", societatea îsi schimba numele devenind "Societatea anonima de mine si carbuni din Uricani-Valea Jiului", cu sediul în Lupeni. În anul 1899, împreuna cu firma germana "Oberschlesiche Kokswerke", a înfiintat "Societatea anonima pentru fabricarea cocsului din Uricani-Valea Jiului", care a construit în 1900 prima cocserie din zona, care aproviziona furnalele din Calan. În anul 1894 - "Societatea anonima de mine de carbuni din Salgotarjan", sprijinita financiar de Wiener Bankverein, a cumparat toate minele si drepturile de arenda ale Societatii anonime de mine si furnale din Brasov. Spre sfârsitul secolului al XIX-lea activitatile miniere din Valea Jiului se desfasurau în cadrul unor perimetre având suprafata totala de 8991,5 ha. Repartizarea pe societati era urmatoarea: Societatea Salgotarjan - 5572,9 ha, Societatea Uricani - Valea Jiului - 2713,1 ha, Societatea Valea Jiului de Sus - 705,5 ha. În anul 1920 - A luat ființă Societatea comerciala anonima româna "Petroșani", compusa din doua mari grupuri de acționari: grupul alcătuit din fosta societate anonima "Salgotarjan" împreuna cu Banque Comerciale Hongroise si un grup format din 19 mari bănci. În anul 1924 - Un grup de 12 bănci românești, împreuna cu societatea "Uricani-Valea Jiului" a constituit Societatea anonima româna "Lupeni" pentru ca în anul 1926 să ia ființă "Societatea carbonifera Lonea", proprietate a statului român.

Din anul 1928 datorita crizei economice a început închiderea unor mine : Lonea I (1928), Lonea II (1931), Dâlja si Vulcan ( 1931). În anul data de 29 mai 1931 societatile "Petrosani" si "Lupeni" au fuzionat sub numele Societatea miniera "Petrosani". La Petrila, s-a construit o Preparatie moderna, cu o capacitate de 270 tone/ora, care era considerata ca una din cele mai mari din lume. În data de 20 august 1949 s-a înfiintat Societatea româno - sovietica pe actiuni pentru exploatarea si desfacerea carbunelui "SOVROM - CARBUNE" . La data 14 septembrie 1956 s-a înfiintat Combinatul carbonifer Valea Jiului, care a functionat din 1 octombrie 1956 pâna în 1 aprilie 1969 pentru ca din data de 1 aprilie 1969 să devină "Centrala Carbunelui Petrosani", iar din august 1977 "Combinatul Minier Valea Jiului" (CMVJ).

Insigna - Noroc bun! Barza - Brad 2000

Brad este un municipiu și centru minier din județul Hunedoara. În anul 2011 orașul avea o populație de 13909 locuitori. Mineritul în zona Brad este atestat documentar din anul 21 Î.Hr.. Aurul extras aici a ajuns în piramidele egiptene, la Roma, în Imperiul Austro-Ungar, dar și în Uniunea Sovietică. Ultimul gram de aur a fost scos de aici în anul 2006. Oprirea extracției s-a mai întâmplat în toți acești mii de ani doar o singură dată și doar pentru 3 luni, în perioada Revoluției de la 1848. Localitatea este atestată documentar pentru prima dată în anul 1445, când se pomenește numele maghiarizat al Bradului - Fenyonpataka. După mai multe tentative, între 1927 și 1930, de a fi declarat oraș, evenimentul are loc în anul 1941, iar din 17 decembrie 1995 devine municipiu. Sus am postat stema actuală și o poză cu Primăria - Brad.

Noroc bun! Barza - Brad 2000

Cu ocazia împlinirii a 2000 de ani de atestare

documentară arheologică a exploatărilor

miniere Barza - Braz (i) 1979

Oamenii de aici au în comun trecutul exploatării de aur de la Gura Barza, vechi de două mii de ani. În perioada interbelică, minele astea produceau 1% din aurul lumii. Apoi au hrănit, în funcție de stăpânire, austro-ungarii și rușii. Barza a fost un fel de El Dorado, unde, în timp foarte scurt, se extrăgeau multe kilograme pe distanțe foarte mici. În 2006, mina s-a închis. Aur mai există, dar nu sunt bani pentru a cumpăra tehnologia necesară extragerii. Totul a fost furat și vândut la fier vechi, iar aurul a rămas în zăcământ și atrage hoți. Sus am postat o imagine recentă a intrării în mina Barza - Brad.

Insigna sportivă - Minerul Vulcan

Minerul Vulcan este o echipă de fotbal care evoluează în ligile inferioare ale campionatului românesc. Ea este patronată de exploatarea minieră și primăria orașului hunedorean Vulcan.

Vulcan (în limba germană: Wulkan, în limba maghiară: Vulkán sau Zsilyvajdejvulkán) este un municipiu din județul Hunedoara (din anul 2003), care în anul 2011 număra 22906 locuitori, dintre care: români – 87,95%, maghiari – 4,785, romi – 1,32% și restul – altă etnie sau necunoscută. Din punct de federe confesional structura populației se prezintă astfel: ortodocși – 79,24%, romano catolici – 6,26%, reformați – 2,92%, penticostali – 2,25%, martori ai lui Iehova – 1,18% și restul – altă religie sau nedeclarată. Orașul este traversat de la vest la est de râul Jiu.

Insigna - Paroșeni (exploatare minieră)

Paroșeni sau Jiu-Paroșeni este astăzi o localitate componentă a municipiului Vulcan din județul Hunedoara. Astăzi localitatea este renumită pentru cele două importante repere ale economiei Văii Jiului: exploatarea minieră omonimă, respectiv uzina electrică. Tot aici există și o echipă de fotbal foarte iubită pe plan local – Minerul Paroșeni.

Insigna sportivă - A.S. Cetate (Asociația sportivă)

I.T.A. Hunedoara (Întreprinderea de transport auto)

Informații suplimentare despre insigna A.S. Cetate I.T.A. Hunedoara (Asociația sportivă Cetate – Întreprinderea de Transport Auto) nu am descoperit, studiind cât de cât biblioteca internet. Vizualizând insigna se deduce că AS Cetate ITA Hunedoara este, sau a fost, un club sportiv de automobilism din Hunedoara, ce funcționează, sau a funcționa, pe lângă Întreprinderea de Transport Auto din municipiul Hunedoara.

Hunedoara (în limba germană: Eisenmarkt, în limba maghiară: Vajdahunyad) este un municipiu din județul Hunedoara, care include și localitățile limitrofe: Răcășia, Boș, Groș, Hășdat și Peștișu Mare, situat la o depărtare de 19 kilometri de municipiul reședință a județului – Deva. Prima atestare documentară a orașului parvine din anul 1265, sub numele Hungnod, conform registrului de dijme papale. Conform recensământului din anul 2011 orașul avea o populație de 60525 locuitori dintre care; români – 83,89%, maghiari – 4,63%, romi – 1,63% iar restul – altă etnie sau necunoscută. Din punct de vedere confesional structura populației se prezintă astfel; ortodocși – 77,05%, romano catolici – 3,38%, penticostali – 3,11%, reformați – 2,87%, baptiști – 1,1% iar restul – altă religie sau nedeclarată. Enumăr mai jos câteva atracții turistice ale orașului și zonei limitrofe: rezervația naturală “Pădurea Chizid” (50 ha), Lacul Cinciș (867 ha), Castelul Corvinilor, Mănăstirea Prislop, Munții Poiana Ruscă, Grădina zoologică, Furnalul de la Govăjdia și numeroase biserici din zonă.

Capac canalizare - Primăria municipiului Orăștie 2008

Piese din fontă care pot dăinui și peste un veac și peste care trec zilnic, iarnă și vară roțile mașinilor, căruțelor, bicicletelor, motocicletelor sau pașii oamenilor, am descris aici capacelor gurilor de canalizare ce pot fi văzute în mai toate orașele țării. Mai întotdeauna pe aceste capace sunt reprezentate stemele actuale sau mai vechi al localităților și nu se ca acestea să nu prezinte interes ochilor iscoditori ai colecționarilor medaliști și numismați. Mai sus admiri un capac de canalizare al municipiului hunedorean Orăștie.

Orăștie, mai demult Oroșteiu, este un municipiu situat în județul Hunedoara, România, care are o populație de aproximativ 18000 de locuitori.Prima atestare documentară a acestui oraș este din anul 1224. Sus am postat stemele interbelică și actuală și o poză cu Primăria municipiului Orăștie.

Insigna - Deva 700 * 1269 - 1969

Deva este un municipiu și reședință a județului Hunedoara, România. Are o populație de aproximativ 57000 de locuitori. S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”.Prima atestare documentară a existenței localității Deva datează din anul 1269, fiind menționată prin cuvintele latine castro Dewa. Pe hărțile medievale, ea apare fie sub numele de Deva sau Dewan. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Deva, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din oraș, din vremuri diferite.

Statuia ecvestră a lui Decebal

Casa Dr.Groza

Cetatea

Castelul Magna Curia (Muzeul județean)

Piața Unirii

Prefectura

Școala normală de băieți

Strada Dr.Petru Groza

Strada principală și cetatea

Strada Regina Maria

Teatrul orășenesc

Prefectura județului Hunedoara

Primăria

Județul Hunedoara este situat în provincia istorică Transilvania, România, pe cursul mijlociu al râului Mureș, în vecinătatea Munților Apuseni. Specific acestui județ este faptul că își are reședința în municipiul Deva și nu în Hunedoara. Județul se întinde pe o suprafață de 7063 kilometri pătrați și numără aproximativ 486000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 7 municipii - Deva, Brad, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petroșani și Vulcan, 7 orașe - Aninoasa, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria, Uricani și 55 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Hunedoara și dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite.