Epaminonda's Blog.....: MARVAO

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente
de cultură și arhitectură din localitatea portugheză MARVAO,
câteva trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite, câteva
vederi generale, dar și omedalie locală.

Biserica catolică

Secția de poliție

Muzeul municipal

Biserica Sfânta Maria

Parcul

Poarta

Casa de cultură

Castelul

Gara

Trimiteri poștale

Vederi generale

Medalie locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA
MEDALII ȘI INSIGNE
DIN JUDEȚUL BUZĂU

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, cel mai adesea metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Promoția de ofițeri naviganți aviație
1952 - 35 de ani 1952 - 1987

Istoria școlilor militare de aviație și parașutism militar a început la București în anul 1911, aici existând de fapt două centre de pilotaj militar. Din cauza vicisitudinilor istoriei aceste centre de pilolaj au fost strămutate la: Buzău, Tecuci, Bârlad, Botoșani sau Odesa. În anul 1940 şcolile militare de aviaţie de la Tecuci şi Buzău au fost mutate pe aerodromul Ziliştea-Boboc, terenul de zbor aflându-se pe pământurile lui Alexandru Marghiloman, cedate în folosul aeronauticii şi aviatorilor decoraţi cu Ordinul „Virtutea Aeronautică”. Intrarea României în războiul de reîntregire naţională, la 22 iunie 1941, aduce aviatorilor de pe aerodromul Ziliştea onoarea de a intra primii în luptă, într-o misiune de bombardament asupra nordului şi sudului Chişinăului. După cel de-al II-lea război mondial, în conformitate cu condiţiile impuse de Comisia Aliată de Control, şcolile militare de aviaţie au fost desfiinţate. După 1948 învăţământul militar de aviaţie a început să se reorganizeze în garnizoanele Sibiu, Mediaş şi Tecuci.

Școala militară de aviație Aurel Vlaicu - 20 ani - Promoția 1975

La mulți ani - Ne revedem în anul 2001

În 1953 Şcoala militară de aviaţie nr. 1 de la Tecuci a primit numele de Şcoala de Ofiţeri de aviaţie „Aurel Vlaicu”, iar în 1958 şi-a mutat sediul pe aerodromul Boboc, devenind Şcoala Superioară de ofiţeri, cu durată de 4 ani, unde se pregăteau atât piloţi militari cât şi piloţi pentru aviaţia civilă, personal navigant şi nenavigant.

Revoluţia din decembrie 1989 a deschis instituţiei noi perspective. În 1991 Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlaicu” s-a transformat în Institutul Militar de Aviaţie „Aurel Vlaicu”. Începând cu anul 1997, Institutul Militar de Aviaţie „Aurel Vlaicu” s-a transformat în Şcoala de Aplicaţie pentru Aviaţie „Aurel Vlaicu”. Sarcinile de formare a viitoarelor cadre de aviaţie, din punct de vedere teoretic, au fost preluate de Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov.

La 1 august 2003, ca urmare a procesului de transformare şi redimensionare din cadrul Forţelor Aeriene, Şcoala de Aplicaţie pentru Aviaţie îşi schimbă denumirea în Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene şi reuneşte cele trei categorii de arme specifice Forţelor Aeriene: aviaţie, artilerie antiaeriană şi rachete sol–aer şi radiolocaţie. În anul 2007 au fost finalizate două proiecte importante, constând în procesul de modernizare a infrastructurii pistei de decolare şi punerea în funcţiune a simulatorului de zbor al avionului IAR – 99 ȘOIM. La 1 septembrie 2008 pentru eficientizarea procesului de instruire, Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene s-a reorganizat, înfiinţându-se Centrul de Instruire pentru Forţele Aeriene, structură responsabilă de procesul de învăţare şi instrucţie în şcoală.

Liceul B.P.Hașdeu - Buzău MDCCCCLXVII (1967)

Pentru dezvoltarea științei și culturii - Centenar 1867 - 1967

Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu” (denumit în trecut Gimnaziul Tudor Vladimirescu și Liceul Alexandru Hâjdeu) este cea mai importantă instituție de învățământ liceal din orașul Buzău, care a luat ființă în anul 1867. Clădirea a fost construită pe un teren care a aparținut Mănăstirii Banului și a purtat numele de Gimnaziul Tudor Vladimirescu până în 1875, când a primit numele Alexandru Hâjdeu. Din anul 1932 instituția a preluat numele lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, azi, Colegiul Naţional "B. P. Hasdeu". În anul 1873 Basil Iorgulescu înfiinţează aici Biblioteca Gimnaziului "Tudor Vladimirescu", prima bibliotecă din oraș, iar în anul 1893 Biblioteca Publică "Carol I". Tot aici se constituie în anul 1895 prima colecţie publică de piese arheologice, antropologice şi istorice într-o sală a Gimnaziului "Tudor Vladimirescu" - în fapt primul muzeu la Buzău.

Insigna - Unitatea militară 02001 - 5 ani de la înființare

Unitatea militară nr. 02001 este o unitatea militară buzoiană specială, dislocată în partea de sud a orașului, undeva lângă Cimitirul Eroilor din Buzău, dincolo de calea ferată spre Ploiești. Ea a fost înființată în anul 2005 pentru a răspunde cerințelor parteneriatului armatei române cu alianța nord-atlantică (NATO).

Biv-vel serdar paharnicul Alecu Bagdat
"...Las și hotărăsc ca de-a pururea și în toată vremea
să se ție Spitalul pentru bolnavi..."
Spitalul Râmnicu-Sărat 160 de ani în slujba sănătății
MDCCCXXXV - MCMXCIV (1835 - 1994)

Alecu Bagdat a fost un boier filantrop din Râmnicu Sărat care a trăit între anii 1885 – 1944 și care din veniturile sale proprii a ridicat și lăsat moștenire urmașilor un spital pentru bolnavi. Se pare că această instituție de ocrotire a sănătății există și astăzi pe strada Păun Pincio, nr.13 și se numește Căminul pentru persoane vârstnice Alecu Bagdat din Rămnicu Sărat. Instituția oferă beneficiarilor – persoane vârstnice, servicii de găzduire, asistenţă medicală şi îngrijire, asistenţă paleativă, consiliere psihologică, socializare şi petrecere a timpului liber, in vederea menţinerii pe cât posibil a capacităţilor de autonomie ale persoanelor vârstnice.

Râmnicu Sărat este un municpiul din judţul Buzău, care în anul 2002 avea o populaţie de 38805 locuitori. Cea mai veche menţiune documentară despre Râmnicu Sărat descoperită până acum, datează din data 8 septembrie 1439. Este vorba despre un privilegiu comercial acordat de domnitorul muntean Vlad Dracul, negustorilor poloni, ruşi şi moldoveni, în care se precizează că „liovenii plătesc prima vamă la Râmnicu Sărat, doi florini ungureşti de căruţă încărcată, apoi dau şi celelalte vămi”. Ca oraş apare pentru prima dată atestat în anul 1474. Fiind situat la hotarul dintre Moldova şi Ţara Românească, a jucat un rol important în politica antiotomană moldovenească, care avea ca scop stabilirea unui front puternic împotriva atacurilor otomane. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Râmnicu Sărat era reşedinţa judeţului cu aleaşi nume (începând cu anul 1862, când aceasta s-a mutat aici de la Focşanii Munteni şi avea o populaţie de 13134 de locuitori. Ca unităţi de învăţământ, în oraş funcţionau Gimnaziul V.Boerescu, deschis în 1889, precum şi 2 şcoli primare urbane de băieţi, 2 de fete, o şcoală rurală mixtă şi două şcoli private. Alimentarea cu apă punea probleme, deoarece râul Râmnicu Sărat care curgea pe lângă oraş avea apă sărată, nepotabilă. Apa de băut era adusă prin conducte de la Răduceşti şi era distribuită prin intermediul a 12 cişmele. Din punct de vedere administrativ, oraşul era împărţit în trei culori: Roşu (care ocupa centrul vechi, denumit Vatra Oraşului), Galben la sud (mahalalele Pităreasca şi Erculeşti) şi Albastru la nord (mahalaua Sf. Nicolae). Dintre cele opt biserici ortodoxe consemnate în Marele Dicţionar Geografic al României, cea mai veche era cea legată de prima atestare documentară a oraşului, din timpul ocupaţiei moldoveneşti a Râmnicului în vremea luptelor dintre Ştefan cel Mare şi Radu cel Frumos, din anul 1474. Biserica principală era însă cea zidită de Constantin Brâncoveanu şi spătarul Mihail Cantacuzino în anul 1697. Alte biserici vechi şi importante din oraş erau biserica Robeasca zidită în 1784 de biv-vel-pitar Asanache Nicolescu, şi biserica Bagdat zidită de Dumitraşcu Bagdat în 1753 şi reparată în 1870 de un strămoş al său, biserică ce întreţinea şi un spital. În 1925, oraşul Râmnicu Sărat îşi păstrase statutul de reşedinţă de judeţ, fiind în acelaşi timp şi reşedinţa plăşii Rm.Sărat. Populaţia sa crescuse la 14535 de locuitori. În anul 1950, judeţul Râmnicu Sărat s-a desfiinţat, iar oraşul a căpătat statut de oraş regional şi reşedinţă a raionului Râmnicu Sărat din cadrul regiunii Buzău şi apoi (după 1952), din cadrul regiunii Ploieşti. Începând cu 1968, Râmnicu Sărat a pierdut rolul de centru administrativ, fiind inclus în judeţul Buzău. Începând cu 1994, Râmnicu Sărat a fost declarat municipiu.

Municipiul Buzău este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Buzău, din regiunea istorică Muntenia, România. Având 115494 locuitori la recensământul din anul 2011, este al optsprezecelea oraş ca populaţie din România. Orașul se află pe malul drept al râului Buzău, în dreptul ieșirii acestuia dintre dealurile subcarpatice de curbură, într-o regiune cu climă temperată. Orașul, al cărui nume este atestat documentar din anul 376 E.N., a fost un important târg și sediu episcopal ortodox în Evul Mediu. Activitățile economice principale din oraș în epoca medievală au fost comerțul și agricultura. După încheierea unei perioade de distrugeri succesive în secolele XVII - XVIII, economia Buzăului a căpătat și o importantă componentă industrială, în paralel cu dezvoltarea unui sistem de învățământ. În această perioadă a fost construit și Palatul Comunal, clădirea emblematică a orașului, a fost amenajat Parcul Crâng, principala zonă verde și, tot atunci, Buzău a devenit un important nod feroviar. În perioada comunistă, orașul s-a extins mult, triplându-și populația, și au fost construite numeroase fabrici, din care mare parte funcționează și astăzi. Istoria scrisă a orașului începe odată cu cea a Ţării Româneşti, statutul său de târg și punct de vamă fiind certificat de un document din timpul voievodului Dan al II-lea. Descoperirile arheologice din culturile Gumelniţa și Monteoru arată prezența omului în regiune înaintea erei creștine. Un document din anul 376 menționează un râu cu numele Mousaios, aceasta fiind cea mai veche atestare a numelui orașului, nume pe care l-a primit de la acest râu, pe al cărui mal se află. În perioada medievală a existat și o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar câteva mențiuni în documente străine, iar târgul, menționat ca fiind deja existent la 1431, a devenit și sediu episcopal ortodox în secolul al XVI-lea. Începând cu secolul al XVII-lea, a început o perioadă în care numeroase lupte și invazii, precum și dezastre naturale (epidemii, cutremure), au condus la distrugerea și depopularea Buzăului. Orașul însă a fost mereu reconstruit, localnicii punând imaginea păsării Phoenix pe stema orașului, ca simbol al renașterii. Sus am postat stema veche, comunistă şi actuală, precum şi câteva fotografii cu monumente buzoiene de cultură și arhitectură din vremuri diferite.

Administrația financiară - azi

Biblioteca județeană "Vasile Voiculescu"

Sala sporturilor "Romeo Iamandi"

Biserica Banu

Biserica Greci (Negustorilor)

Biserica Sfinții Îngeri

Pavilionul Caru cu bere

Cercul militar

Biserica și Cimitirul eroilor

Școala medie nr.2 Mihai Eminescu

Catedrala Sfânta Episcopie

Gara

Liceul de fete "Dr.C.Anghelescu"

Primăria (Palatul comunal)

Prefectura

Proprietatea Sava Gerota

Catedrala Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei

Școala normală de băieți

Școala de meserii

Școala Dionisie Episcopul

Școala primară mixtă nr.2

Seminarul "Kesarie Episcopul"

Spitalul județean (clădirea veche)

Vila Alexandru Marghiloman

Monumentul Omagiu (călărețul inox)

Hotelul Pietroasa

Prefectura

Județul Buzău este situat în sud-estul României și are reședința în orașul cu același nume – Buzău. La nord se învecinează cu județele Brașov, Covasna și Vrancea, la vest cu Prahova, la sud cu Ialomița și la est cu județul Brăila. Județul se întinde pe o suprafață de 6103 kilometri pătrați și are o populație de aproximativ 432000 de locuitori. Ca subunități administrativ-teritoriale județul este compus din; 2 municipii – Buzău și Râmnicu-Sărat; 3 orașe – Nehoiu, Pătârlagele și Pogoanele precum și 82 de comune. Sus am postat stema actuală și harta județului. Mai jos am postat câteva monumente de cultură și arhitectură din județul Buzău, din vremuri diferite, câteva trimiteri poștale ilustrate și alte locuri de vizitat în acest județ.