Epaminonda's Blog.....: FILATELIE - ANUL 1975 – ANUL EUROPEAN AL OCROTIRII MONUMENTELOR

Forurile culturale europene au declarat Anul 1975 – „Anul european al ocrotirii monumentelor”. În cadrul acestei acțiuni Poșta română a emis câteva efecte poștale dintre care, mai jos, îți prezint câteva;

Tropaeum Traiani - Adamclisi

Tropaeum Traiani este un monument triumfal roman în Adamclisi, județul Constanța, ridicat în cinstea împăratului roman Traian între anii 106-109 D.Hr. pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor în anul 102 D.Hr. Acesta a fost reconstituit în 1977, după unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine. În muzeul adăpostit în interiorul acestuia se găsesc părți din monumentul original. Construcția este situată în regiunea podișului Negru Vodă, lângă comuna Adamclisi, la 60 km sud-vest de Constanța, pe drumul național Călărași - Constanța. Tropaeum Traiani este unul dintre cel mai importante monumente antice de pe teritoriul României. Primele săpături au fost întreprinse începând cu anul 1882 de către Grigore Tocilescu. Monumentul, în varianta în care a fost reconstituit de către arheologi, este alcătuit dintr-un soclu cilindric, care are la bază mai multe rânduri de trepte circulare, iar la partea superioară un acoperiș conic, cu solzi pe rânduri concentrice de piatră, din mijlocul căruia se ridică suprastructura hexagonală. La partea superioară se află trofeul bifacial, înfățișând o armură cu patru scuturi cilindrice. La baza trofeului se află două grupuri statuare care conțin fiecare reprezentarea trupurilor a trei captivi. Înălțimea monumentului împreună cu trofeul este aproximativ egală cu diametrul bazei și anume circa 40 m. De jur împrejur, cele 54 de metope din calcar de Deleni, înfățișează în basorelief scene de război. Metopele erau lespezi dreptunghiulare cu înălțimea de 1,48 ‐1,49 metri. Din cele 54 metope inițiale, se mai păstrează 48. Deasupra metopelor se află o friză cu 26 de creneluri, din care s-au păstrat numai 23, sculptate și ele în basorelief, care alcătuiesc coronamentul nucleului circular.

Ansamblul, din care făcea parte monumentul, mai cuprindea un altar funerar, pe ai cărui pereți se aflau înscrise numele celor aproximativ 3800 de soldați romani căzuți probabil în lupta de la Adamclisi, și de asemena un mausoleu, cu trei ziduri concentrice, în care se pare că a fost înmormântat comandantul (praefectus castrorum), care, cu prețul vieții sale, a decis victoria din anul 102. La 2 kilometri vest de monumentul triumfal a fost întemeiată de Traian cetatea romană Tropaeum Traiani, care este menționată în inscripții pentru prima dată ca municipiu în anul 170. În Complexul muzeal Tropaeum Traiani pe lângă "Monumentul triumfal Tropaeum Traiani" și "cetatea Tropaeum Traiani" (care datează din secolul al II-lea) se află și muzeul de sit.

Clădirea muzeului, inaugurată în 1977, este concepută ca un lapidarium și cuprinde numeroase vestigii arheologice descoperite în cetate și împrejurimi. Pe o parte a muzeului sunt expuse metopele, friza inferioară și cea superioară, pilaștrii, crenelurile și blocurile de parapet ale stilului attic festonat. În centrul sălii este expusă statuia colosală a trofeului, inscripția și friza cu arme. Celelalte exponate sunt constituite de colecțiile ceramice (vase aparținând culturii Hamangia, ceramică getică, amfore grecești, romane și bizantine), opaițe, unelte, podoabe, fragmente de apeducte, sculptură, documente epigrafice. (Sursa - NET - Marilena Tun)

Lupa capitolina (Romulus și Remus)

Lupoaica de pe Capitoliu (Lupa Capitolina) este o statuie de bronz din secolul al VI-lea î.e.n., actualmente păstrată la Muzeul Conservatorilor din Roma. Romulus şi Remus (fondatorii mitici ai Romei, copiii zeului războiului Marte şi ai vestalei Rhea Silvia) au fost adăugaţi de Antonio del Pollaio, în anul 1509. Lupoaica împreună cu Romulus şi Remus simbolizează originea legendară a Romei şi totodată caracterul sacru şi etern al oraşului şi al puterii sale. Imaginea lupoaicei apare pe multe monede romane antice. Statul italian a făcut cadou României cinci copii ale grupului statuar, între 1906 şi 1926. Acestea au fost instalate la Bucureşti (1906), Cluj (1921), Chişinău (1921), Târgu Mureş (1924) şi Timişoara (1926) ca simboluri ale latinităţii şi unităţii românilor din toate provinciile româneşti.

Columna lui Traian

Columna lui Traian este un monument antic din Roma, construit din ordinul împăratului Traian, pentru comemorarea victoriei sale în Dacia, care s-a păstrat până în zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian, în imediata apropiere - la nord - de Forul roman. Terminată în anul 113 columna are exteriorul prevăzut cu un faimos basorelief sculptat, în formă de spirală, care reproduce artistic sub o formă epică războaiele dintre romani și daci purtate de Traian pentru cucerirea Daciei. Columna are o înălțime de aproximativ 30 de metri și conține 18 blocuri masive de marmură de Carrara, fiecare cântărind 40 de tone. În anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele Forului lui Traian din ordinul Papei Paul al III-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, începând cu 1558. În 1589 - 1590, în locul statuii lui Traian, aflată inițial în vârful columnei, dar dispărută încă din antichitate, a fost așezată o statuie a Sfântului Petru.

Cetatea Grădiștea Muncelului

Cetatea Grădiștea Muncelului, cunoscută sub numele Sarmizegetusa Regia (Sarmizegetusa Basileion) a fost capitala statului dac, ridicată la jumătatea secolului I - Î.Hr. Este situată în apropierea satului actual Grădiștea Muncelului (județul Hunedoara), pe Dealul Grădiştii, la circa 1200 m altitudine. Este compusă din trei părţi: aşezarea civilă, cu cartierele amplasate pe mai multe terase, cetatea şi zona sacră. În jurul Sarmizegetusei, pe valea râului Grădiştea se găseau mai multe aşezări civile şi pâlcuri de case răsfirate între marile cetăţi dacice. Pentru amplasarea diferitelor construcţii şi asigurarea spaţiului necesar extinderii aşezării, dacii au recurs la tehnica terasării versanţilor muntoşi iar unde au fost nevoie, marile terase le-au sprijinit cu ziduri puternice în tehnica murus Dacicus. Cetatea de pe Dealul Gradistei este cea mai mare dintre fortificatiile dacice, fiind centrul strategic al sistemului defensiv dacic din Munții Oraștiei și cuprinzând șase citadele. Fortăreața, un patrulater alcătuit din blocuri masive de piatră (murus dacicus), a fost construită pe cinci terase, pe o suprafață de aproximativ 30000 metri pătrați. Zidul cetății avea 3 metri grosime și o înălțime de aproximativ 4 - 5 metri în momentul finalizarii constructiei lui. Cetatea are o configurația unui hexagon cu laturile inegale. Către vest a fost o așezare civilă unde s-au locuinte, ateliere, magazii, hambare și rezervoare de apă. Obiectele de dimensiuni reduse, găsite la Grădiștea Muncelului sunt de forme și dimensiuni diferite. Ies în evidență un vas cu o inscripție cu litere ale alfabetului latin, „DECEBALVS PER SCORILO”, niște blocuri de calcar cu litere grecești și câteva monede din aur cu înscrisul „KOSON”. Inventarul arheologic găsit la sit dovedește ca societatea dacică avea un standard înalt de viata.

Cetatea Severinului - Turnu Severin

Desi nu se cunoaste exact anul in care a fost construita Cetatea Severinului, istoria indica anul 1233 ca fiind cel in care au fost ridicate zidurile unei noi cetati, care avea sa poarte numele de Severinopolis. Numele i-a fost dat dupa cel al imparatului Septimiu Sever, in timpul domniei caruia Drobeta fusese ridicata la rang de colonie. Regele maghiar Andrei al II-lea a transformat vechea fortareata in cetate de aparare, pe care a predat-o in 1247 Cavalerilor Ioaniti. Fiind ridicata strategic, pe malul Dunarii, cucerirea ei ar fi insemnat o mare victorie pentru oricine si un pas inainte catre alte teritorii cucerite. Asa se face ca in secolul XIII, Cetatea Severinului ajunge de multe ori in bataia tunurilor bulgare, tatare, turce si chiar ungare (in vremea in care ungurii isi doreau Oltenia cu mare ardoare). Numai la sfarsitul secolului XIII, de exemplu, regele Stefan al Ungariei a dus cinci razboaie cu bulgarii pentru apararea cetatii. Dupa o istorie zbuciumata, Cetatea Severinului ajunge in anul 1406 la Mircea cel Batran , care era la acea vreme Ban al Severinului. Zidurile cetatii au fost martorele tratatului de alianta antiotomana semnat de Mircea cel Batran si regele maghiar Sigismund de Luxemburg. La 1524 cetatea ajunge in mainile turcilor (Soliman Magnificul), pentru ca doi ani mai tarziu sa fie demolata, iar pietrele sale utilizate la construirea altor cetati la sud de Dunare. Din vechea cetate nu mai ramasese in picioare decat un turn, denumit de localnici Turnul lui Sever – in amintirea celui care ridicase vechea cetate. Reconstructia cetatii a durat aproape 300 de ani. Mult mai tarziu, in 1936, in urma unor sapaturi arheologice a fost descoperit planul initial al cetatii: avea forma dreptunghiulara, doua ziduri construite din pietre de rau, trei turnuri si era inconjurata de un sant adanc de aparare. In anul 2009, Cetatea Severinului a intrat intr-un program amplu de renovare, printr-un proiect realizat de primaria orasului si finantat de Uniunea Europeana prin Programul Operational Regional 2007-2013. Interesant este insa ca in timpul lucrarilor de reabilitare, arheologii au descoperit un adevarat tezaur monetar format din 160 de monede turcesti, maghiare si chiar denari, dar si bucati de arcuri si sageti, fragmente de tun, camasi de zale si oseminte umane.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

DOUĂ EPIGRAME

ALE AUTORULUI BLOGULUI

DESPRE APETENȚA LUI

DE A MERGE LA VOT

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

__________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL IAȘI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Pompierii Iași 1835

Istoria consemnează încă de prin secolul al XVII-lea nenumărate focuri care au ars spinarea gârbovită a Iaşului, făcând scrum, deopotrivă, bordeie şi curţi boiereşti. Amestecate în chipul cel mai bizar cu putinţă, conacele trainice, de piatră, trăiau alături de căsuţe pitice, acoperite cu paie, stuf sau draniţă, acoperişuri în pericol să ducă vâlvătaia focului mai departe, chiar şi la cea mai neînsemnată scânteie. Pârjolurile căpătau proporţii înspăimântătoare, răspândindu-se rapid din mahala în mahala, fără ca vreo mână omenească să poată interveni la timp. În urma unui astfel de prăpăd, oraşul rămânea pustiu, cocioabele numai scrum, iar în praful uliţelor puţinii supravieţuitori îşi jeleau soarta. În asemenea împrejurări, stăpânirile vremii se îndărătniceau să facă oleacă de ordine şi să încropească unele măsuri pentru ca următorul foc să nu aibă aceleaşi urmări. Aşa se face că, pe la 1777, Divanul Domnesc a dat grija „focurilor“ în seama podarilor oraşului, care aveau datoria de a interveni în grabă într-o astfel de situaţie. „În anul 1809, la sesizarea administraţiei ruse, Divanul Moldovei ia măsuri «pentru întâmplare de foc»: se cumpără caii necesari şi sacalele cu apă, tulumbe (pompe) de la Kiev, se înmulţeşte numărul hornarilor, iar locuitorii sunt obligaţi să vină cu uneltele lor şi să ajute la stingerea focului“. Pe la 1815, prin hotărâre domnească, toate mănăstirile din Iaşi trebuiau să aibă, în mod obligatoriu, şase căzi pline cu apă, gata să fie utilizate în caz de incendiu, şase căngi şi şase topoare. De asemenea, erau interzise construcţiile din lemn şi păstrarea unor cantităţi însemnate de păcură sau praf de puşcă în dughene. „La 1827, iulie în 19 au fost focul cel mare în care s-a topit ispisoace şi acte vechi ale pământului, aflătoare în arhiva Vistieriei şi a Divanului, ce se ţinea de condicarul Curţii sau izbaşa“, scria cronicarul Manolache Drăghici.

acest din urmă nefericit eveniment a determinat autorităţile timpului ca rudimentarele organizări ale tulumbagiilor să iasă din letargie şi să poruncească atât măsuri pentru prevenirea incendiilor, cât şi grabnica aprovizionare a oraşului cu cele trebuitoare hranei şi reconstrucţiei locuinţelor distruse. De aceea, stăpânirea măreşte numărul oamenilor necesari la mânuirea tulumbelor, organizează aprovizionarea cu apă prin înmulţirea sacagiilor şi aparilor, iar în turnul Goliei, care era mult mai înalt atunci, se aşază un vestitor. Oraşul era supravegheat pe baza câmpului vizual. Unde se vedea că iese fum nefiresc, erau anunţaţi pompierii.

Bineînţeles, deplasarea se făcea călări, cu sacale“. Regulamentul Organic pus în aplicare, în Moldova, la 1 ianuarie 1832, este documentul care statorniceşte primele măsuri de apărare a oraşelor împotriva incendiilor: „Spre a se feri oraşul de primejdia focului, la care a fost supus în atâtea rânduri, se vor lua toate măsurile feritoare obicinuite la asemenea împregiurări, din care cea dintâi măsură este prevăzută prin legiuire ca să fie îndestulare de apă în oraşe. Osebit de aceasta, 4 havuzuri de piatră, largi şi încăpătoare de apă, se vor zidi în pieţele oraşului, unde vor sta şi sacalele şi uneltele focului întru păstrare“. Documentul mai prevedea înfiinţarea unei bresle de tulumbagii, alcătuită din 24 de oameni conduşi de un căpitan, scoaterea cantităţilor mari de „materii arzătoare“ din oraş („cherestea, păcură, stuh, fân“), iar locuitorii oraşului să aibă pe la casele lor unelte trebuitoare în cazul unei „întâmplări de foc“: funii, căngi, scări, căzi cu apă. Deşi prevăzute în mod expres, aceste măsuri nu au fost puse în aplicare, uneltele fiind stricate, iar interesul Sfatului Municipal în a le repara, extrem de scăzut. Astfel că focurile au continuat nestingherite să decimeze oraşul. La 25 iunie 1833, un foc mare, pornit din mahalaua Tătăraşilor, a făcut scrum 262 de case şi două biserici, însă autorităţile şi marii boieri nu s-au trezit din nepăsare nici în acest ceas, averile lor fiind adăpostite de ziduri sigure de piatră. Despre incendiul izbucnit în Tătăraşi „Albina Românească“ scria: „Îngustimea uliţelor, mulţimea căsuţelor fără siguranţie făcute şi negrijirea de a acoperi casele cu oale sau cu tablă în acest feliu repede păşind din vale în deal, flacăra în al ei curs cuprindea bordeie, biserici, şi care şi în culme ajungând, s-au dezbinat în două ramuri, una spre Sf. Vineri, alta spre Beilic“. Totuşi, această întâmplare nefericită avea să mişte cât de cât lucrurile şi, mai ales, atitudinea autorităţilor.

La ordinul generalului Kisselef, Sfatul administrativ propune înfiinţarea unei „roate“ (companii) de pompieri, înzestrată cu toate uneltele necesare în caz de foc. Compania era din 3 ofiţeri, 9 unterofiţeri (subofiţeri), 2 barbancici (cei care aveau grijă de cai), 90 de soldaţi pojarnici (pompieri) şi un conoval (fierar). „Se hotărăşte, tot atunci, construirea a 12 maşini pentru adus apă, fiind angajaţi în acest scop doi meşteri din Iaşi, Carl Rihter şi Iohan Kapusanschi, cu preţul de 800 de lei maşina. Tot ei se angajează să facă şi 100 de cofe. Tulumbe noi (de la Petresburg) sunt aduse la Iaşi cu boii, de la Sculeni “. Proiectul este înaintat spre aprobare cancelariei domneşti, la 3 ianuarie 1835, iar pe 22 mai este consemnată oficial existenţa şi funcţionarea „roatei.“ De la 15 mai 1835, „roata“ a început să funcţioneze, sub comanda căpitanului Bacinschi şi a locotenenţilor Racliş şi Măcărescu. Pojarnicii ieşeni aveau la dispoziţie 76 de cai, 24 de sacale, patru tulumbe şi cinci căruţe. Pentru că lucrurile fuseseră organizate în stil cazon, cât se poate de serios, o dovedeşte şi faptul că proiectul aprobat la 1835 prevedea şi portul unei uniforme specifice: „vor avea mundire, după forma de pedestrime a Miliţiei… cu guler vânăt şi cu şase bunghi albi. Pantalonii cu postav sur, căzăceşti, cu vipisca vânătă“. De-a lungul anilor pojarnicii de la Iaşi, deveniţi între timp pompieri în subordinea Ministerului de Interne, au utilizat, pe rând, de la tulumbe şi sacale, care de unelte de tip Knaust (1882), până la primele autopompe-cisterne cu rezervor de 1000 de litri, produse, prin anii ‘40 ai secolului trecut, la Arad şi stingătoare manuale „Pompier“, cu praf şi spumă.

În anul 1949, pompierii au fost dotaţi cu primele autopompe cisterne Praga, fabricate tot la Arad, după licenţă cehoslovacă, primele lor maşini moderne. După anul 2001 pompierii au primit în dotare autospeciale de medie intervenţie tip DAC LANCER 444 şi autoutilitare Mercedes Vito 110 D, pentru descarcerarea persoanelor în cazul accidentelor rutiere grave. Iar de curând, au primit autospeciale IVECO Magirus, practic maşini utilate şi dotate cu echipamente de intervenţie de ultimă generaţie.

În zilele noastre, în conformitate cu legislaţia de aliniere la cea a Uniunii Europene, unităţile de pompieri militari din România au fost reorganizate şi restructurate, devenind Inspectorate pentru Situaţii de Urgenţă, cu mult mai ample și diverse misiuni.

Inaugurarea Abatorului și a Târgului de vite

Primăria comunei Iași

Abatorul clădit de comuna Iași - 1893

Fostul Abator Iasi sau Intreprinderea de Industrializarea Carnii Iasi s-a aflat pe strada Aurel Vlaicu nr.78, in apropierea liniei de tramvai Iasi - Dancu. Dupa cum reiese din documentele de arhiva inca in anul 1881 exista o taietoare pentru animale mari si mici, situata pe malul stang al Bahluiului, construita din lemn si care era cu totul necorespunzatoare pentru menirea pe care o avea. Primele discutii in legatura cu construirea unui nou abator au inceput in anul 1878, dar care vor dura pana 1884, cand incepe licitarea constructiei abatorului, la care participa diferiti antreprenori din Iasi, licitatii care vor dura aproximativ 10 ani. In 1886, una din numeroasele comisii constituite pentru alegerea locului destinat construirii noului abator, stabileste portiunea cuprinsa intre paraul Ciric si drumul care merge la mosia Sf. Ioan (actuala strada Aurel Vlaicu). In 1891 o astfel de comisie se va ocupa din nou de alegerea locului de amplasare a abatorului. In acelasi an se publica un concurs pentru intocmirea de planuri pentru constructia noului abator, instituindu-se si doua premii in acest scop, unul in valoare de 700 lei si altul in valoare de 3000 lei. Concursul a fost publicat in ziarele engleze, franceze, germane si belgiene. In sfarsit, dupa ani de amanari si reveniri lucrarile de constructii ale noului abator au fost incepute in anul 1893, iar in 1897 la 27 mai s-a incheiat contractul intre consiliul comunal si ing. Charles Chaigneau, prin care acesta din urma se angajeaza sa conduca lucrarile de constructii ale abatorului comunal. Valoarea totala a proiectului a fost de 1268000 lei, constructia fiind data in antrepriza Societatii Romane de Constructii. Festivitatile de inaugurare ale abatorului si targului de vite au avut loc la data de 20 octombrie 1897, data ce coincidea cu tinerea targului anual de vite, cand crescatorilor care prezentau animalele cele mai frumoase, li se acordau premii in bani si medalii. In decursul vremii s-au mai facut o serie de amenajari, modificari si completari la vechile constructii, incat Abatorul Iasi cuprinde in ordinea fluxului tehnologic sectoare de activitate delimitate administrativ si caracterizate prin procese de munca diferite formand un ansamblu industrial, amplasat pe o suprafata de 8 ha. În data de 11 iunie 1948 I.R.I.C. Iasi (Intreprinderea Regionala de Industrializarea Carnii Iasi) ia denumirea de "Sovalcar", societate pentru valorificarea carnii. La data de 9 octombrie 1948 se schimba din nou denumirea in "Comcar" (comertul carnii) si se defalca in doua intreprinderi sub denumirea de "Comcar" si I.I.C. Abator. Aceste doua intreprinderi depun o rodnica activitate timp de 1 an, dupa care la 1 ianuarie 1951 se unifica sub denumirea de "Trustul Regional pentru Industrializarea Carnii" cu doua unitati: - I.P.A.S.A. Iasi și I.P.A.S.A. Pascani. La data de 1 iunie 1951 Trustul I.P.A.S.A. Pascani este desfiintat, rămânând o o singura unitate pe regiune cu sediul la Iasi, dandu-i-se o alta denumire de I.R.C.I.A. (Intreprinderea Regionala Comerciala a Industriei Alimentare). Aceasta noua denumire de intreprindere dureaza de o jumatate de an, cu o activitate rodnica ca in urma unei hotarari tot a ministerului, sa se desfiinteze la data de 15 ianuarie 1952. I.R.C.I.A. se transforma in I.R.I.C.(Intreprinderea Regionala de Industrializarea Carnii) si O.R.A.C.I.A. (Oficiul Regional pentru Achizitionarea Colectarea si Ingrasarea de Animale). O.R.A.C.I.A. dureaza un scurt timp de activitate, caci tot in urma unei hotarari luate de minister se desfiinteaza pe data de 1 octombrie 1952 si capata alta denumire O.R.A.C.A. (Oficiul Regional de Achizitii si Colectare Animale). O.R.A.C.A. are in subordine mai multe sectii: Tg. Frumos, Harlau, Negresti, Codaiesti, Roman, Vaslui, Murgeni, Husi si Tecuci. La 1 octombrie 1959 ORACA recapătă denumirea IRIC. La data de 1 octombrie 1969 I.R.I.C. impreuna cu celelalte unitati de industrie alimentara din orasul Iasi se comaseaza intr-o singura unitate: "Combinatul de Industrie Alimentara", combinat care dureaza pana la data de 1 februarie 1971, cand unitatile componente devin unitati de sine statatoare, cu gestiune economica proprie. Din anul 1991 abatorul s-a inchis, spatiile fiind inchiriate unor firme de fasonat otel-beton si de fabricat mobila si cartoane. Se poate spune acum că acolo functioneaza abatorul de taiat otel-beton, scanduri si cartoane.

Insigna - I.M.F. Iași (Institutul de medicină și farmacie) 1950 - 1990

Au trecut 40 ani, când?

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr.T.Popa"- Iaşi (denumire veche Institutul de medicina si farmacie - Iasi), fondată in anul 1879, este unul din cele mai vechi așezăminte de învățământ superior din România. Sediul principal al Universităţii se află în Palatul Calimachi, datat 1793. Sus am postat logo-ul universităţii şi sediul său central. Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, dispune de 4 facultăți și 4 colegii universitare. Cele patru facultăți sunt; Medicină, Medicină Dentară, Farmacie și Bioinginerie Medicală. Cu un corp didactic format din 800 cadre didactice, pregătește aproximativ 9000 de studenți în 7 categorii de specialități, dintre care 4 într-un domeniu nou (unic în țară) - bioingineria. Pregătirea continuă, prin învățămant postuniversitar înglobează peste 3500 studenți, doctoranzi, oferind peste 90 de cursuri postuniversitare anual. Dată fiind necesitatea instruirii continue, s-au inițiat și cursurile la distanță. Universitatea dispune de o Bibliotecă Centrală Medicală, cu peste 470000 volume, computerizată, cu acces la informații on-line, de biblioteci de specialitate la fiecare disciplină, săli de lectură, 28 laboratoare. Practica medicală universitară și cercetarea clinică se desfășoară în cele 55 clinici de specialitate organizate în 12 spitale clinice universitare, în cele 2 policlinici universitare, în Centrul de Cardiologie (unic în Moldova), precum și în Centrul de Dializă.

Placheta - Ceferiada Iași '79

Ediția a III-a Finala pe țară 8 - 9 septembrie 1979

Ceferiada a fost o acţiune sportivă de masă organizată în cadrul marii competiţii sportive naţionale Daciada. La această competiție participau cu entuziasm masele de oameni ai muncii din ramura industrială – transporturi pe calea ferată.

Insigna - Daciada - Ceferiada

Născută în urma unei "indicaţii" venite direct de la cabinetul 1, Daciada a fost gândită drept o mişcare sportivă de amploare, organizată din doi în doi ani, având finale pe întreaga ţară la toate disciplinele sportive. A apărut la ideea lui Nicolae Ceauşescu şi a fost botezată astfel parcă special pentru a satisface nevoia conducătorului ţării de a sublinia încă o dată originea daco-romană a naţiunii. Practic, obiectul Daciadei îl constituia sportul de masă. Sub imensa "pălărie" a acestei competiţii se reuneau toate disciplinele sportive, practicate teoretic numai de amatori. Dar amatori erau toţi, deoarece, indiferent că era vorba de fotbal, handbal, oină, popice sau aero-modelism, toţi sportivii trebuiau în mod obligatoriu să fie încadraţi în câmpul muncii, în timp ce activitatea de performanţă ar fi apărut doar în urma pregătirii din timpul liber. O aberaţie, desigur, mai ales că toţi sportivii care au avut rezultate internaţionale înainte de decembrie ’89 au fost cât se poate de profesionişti. Însă, pentru că ideologia comunistă nu permitea oficial deviaţionisme de tipul sportivului profesionist, toţi performerii şi-au mascat adevărata activitate sub forma unor încadrări în serviciu în funcţie de cluburile la care activau. La Steaua erau trecuţi în Armată, la Dinamo, în Ministerul de Interne ş.a.m.d. Sus am postat logo-ul competiţiei sportive naţionale "Daciada".

Căile Ferate Române (C.F.R.) este compania națională de transport feroviar a României. CFR administrează infrastructura, transportul de călători și marfă pe calea ferată din țară. Rețeaua este integrată semnificativ cu alte rețele feroviare europene, oferind servicii paneuropene de transport de pasageri și marfă. CFR, ca instituție, a fost fondată în anul 1880, după ce prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în anul 1854. Sus am postat logo-ul Companiei naţionale CFR.

Concurs protecția muncii Iași 1980

Protecția muncii reprezintă ansamblul de acțiuni și măsuri pentru prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății și securitatea lucrătorilor, pentru eliminarea factorilor de risc și accidentare prin informarea, consultarea, instruirea, protejarea lucrătorilor și a reprezentanților lor. În țara noastră măsurile de protecția muncii sunt reglementate prin Legea 319 din 2006 - Legea securității și sănătății în muncă si a normelor de aplicare a acesteia , norme de protecția muncii și instrucțiuni specifice de securitate și sănătate în muncă. Toate societatile comerciale sunt obligate sa asigure angajatilor lor conditiile necesare impuse de lege cu privire la Protectia Muncii. In cazul in care societatile nu detin toata documentatia necesara iar angajatii nu sunt instruiti specific cu privire la activitatea pe care o depun, angajatorul risca amenzi intre 3500 si 7000 lei.

Municipiul Iași este reședința județului Iași și principalul centru urban din nord-estul României. Iașii au fost capitala Moldovei în perioada 1564 - 1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 - 1862 și capitala României între 1916 - 1918. Conform datelor recensământului din anul 2011 municipiul Iași număra 263410 locuitori și era astfel al patrulea oraș ca mărime din România. Iașii sunt centrul cultural, economic și academic al Moldovei. Peste 60000 de studenti trec pragul universitatilor din oras. Aici a fost fondată și funcționează prima universitate din România, Universitatea Al. I. Cuza, astăzi una dintre cele mai prestigioase instituții academice din țară, precum și alte patru universități publice și șapte particulare. Orașul Iași a fost menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de către domnul Moldovei, Alexandru cel Bun. Totuși, deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană construită în anul 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Iași, dar din vremuri diferite.

Palatul Braunstein

Fabrica de antibiotice

Banca Moldova

Berăria Bragadiru

Biserica Bărboi

Biserica Barnovschi

Biserica Golia

Biserica Sfântul Sava

Biserica și Spitalul Sfântul Spiridon

Casa Iordache Balș

Gara

Institutul agronomic

Institutul de domnișoare Humpel

Institutul Notre Dame de Sion

Mănăstirea Frumoasa

Galata și Vedere generală

Prefectura

Primăria

Școala normală de fete Mihail Sturdza

Școala normală Vasile Lupu

Școala primară de băieți Gheorghe Asachi

Școala Reuniunea femeilor române

Spitalul izraelit

Spitalul regional al asigurărilor sociale

Uzina mecanică Nicolina

Muzeul Unirii

Teatrul național Vasile Alecsandri

Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Palatul Culturii

Iași este un județ în Moldova, cu reședința în orașul cu același nume. Orașul Iași își trage numele de la vechiul trib al iașilor. Județul Iași se întinde pe suprafața de 5476 kilometri pătrați și numără aproximativ 826000 de locuitori. Județul are următoarele subdiviziuni administrative; 2 municipii - Iași și Pașcani, 3 orașe - Târgu Frumos, Hârlău, Podu Iloaiei și 92 de comune. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală, harta județului Iași, iar dedesubt pozele câtorva monumente reprezentative de cultură și arhitectură din județul Iași, din vremuri diferite.