Epaminonda's Blog.....: DOORWERTH

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea olandeză DOORWERTH,

municipiul RENKUM, provincia GELDERLAND, din

vremuri diferite, câteva trimiteri poștale ilustrate și două,

insigne locale. Deasupra am postat o acțiune locală.

Castelul

Castelul - vedere aeriană

Poarta castelului

Ștrandul

Terasa Hotelului Duno

Podul

Monumentul

Trimiteri poștale

Set 2 insigne locale

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Specialist clasa a I-a logistică

Forțele militare ale oricărui stat, deci și ale țării nostre, sunt categorisite pe diverse specialități militare de pregătire și instruire. În baza unor bareme dinainte stabilite militarii sunt testați periodic asupra nivelului de pregătire și, dacă corespund acestor bareme, sunt declarați specialiști de clasă și distinși cu insigne de Specialist de clasă 1, 2 sau 3, diferite ca model de la o specialitate militară la alta. Obținerea unei asemenea distincții, meritorii atrage uneori după ea o promovare în funcție și întotdeauna o creștere neînsemnată a soldei lunare.

Logistica militară este ansamblul acţiunilor conexe care asigură succesul oricărei operaţiuni de luptă. În vechime s-a mai numit şi intendenţa militară. Logistica este managemetul (gestionarea) fluxului de mărfuri între punctul de origine și punctul de destinație, în scopul de a satisface toate cerințele luptătorilor. Aceasta se ocupă de-a lungul producției și desfacerii (furnizării) cu organizarea, reglarea, prezentarea (punerea la dispoziție), și optimizarea proceselor de trafic de informații, de mijloace financiare, de energie, de bunuri și de personal. „Logistica înseamnă să ai obiectul potrivit, la locul potrivit, în momentul potrivit”. Procesul care asigură un flux coerent și neîntrerupt al produselor și serviciilor de la furnizorii organizației, ținând cont de procesele din interiorul organizației, până la clienții finali. Procesul de logistică se ocupă de operațiuni și resurse din domeniile: - aprovizionare; - achiziții; - stocuri; - depozite; - transport; - servicii clienți; etc. Mai concret, logistica se definește prin planificare integrată, organizare, impozitare și control a tuturor cursurilor de mărfuri și materiale împreună cu cursurile de informații legate de acestea începând de la livratori prin etapele creării de valori (ex. producție și/sau etape de distribuție) până la livrarea produselor către clienți, inclusiv a eliminării deșeurilor și a reciclării. O definiție posibilă a noțiunii de logistică este aplicarea celor 6 P: Cantitatea potrivită a bunurilor potrivite, la timpul potrivit, de calitate potrivită, la costurile potrivite, la locul potrivit. Des mai apare si al 7-lea P cu informațiile potrivite tuturor participanților.

Insigna - Victoria - Rumanische Reifen

Victoria este o fabrică de anvelope din județul Prohova, localitatea Florești. În prezent proprietarul fabricii este compania franceză Michelin, care a cumpărat-o, în anul 2001, de la grupul românesc Tofan. Sus am postat logo-ul și o poză cu fabrica Victoria - Michelin - Florești - Prahova - România.

Florești este o comună din județul Prahova care include și localitățile limitrofe: Cap Roșu, Călinești, Cătina și Novăcești. Prin localitate trece șoseaua DN1 și calea ferată ce leagă între ele orașele Ploiești și Brașov, pe Valea Prahovei. La recensîmântul din anul 2011 comuna avea 7634 locuitori dintre care: români – 92,1%, romi – 2,65% și restul – altă etnie sau necunoscută. Din punct de vedere confesional structura populației se prezintă astfel: ortodocși – 87,02%, penticostali – 5,8% și restul – altă religie sau nedeclarată.

F.R.S.N. - Federația română a sporturilor nautice

Sporturile nautice sau sporturile acvatice sunt sporturi individuale sau pe echipe care sunt practicate pe apă, în apă, sau sub apă. În funcție de locul de practicare, sporturile acvatice se pot desfășura în piscină, ape curgătoare naturale sau artificiale, lacuri naturale sau artificiale, mări și oceane.

Enumăr câteva exemple de sporturi nautice pe apă; kaiac canoe, canotaj, iahting, rafting, scuter acvatic, schi nautic, surfing, windsurfing. Enumăr câteva sporturi nautice în apă: înot, pentatlon modern, polo, sărituri. Enumăr câteva sporturi nautice sub apă: fotbal subacvatic, hochei subacvatic, orientare subacvatică, rugby subacvatic, scufundări, tir subacvatic, vânătoare subacvatică.

Insigna - Finala US - IAS - CP

Concursul brigazilor artistice

Brigada artistică a fost o formă de manifestare cultural-artistică, cu tentă umoristico-satirică, a unui grup redus de oameni. Manifestarea avea loc pe scenă, în fața unui public și consta într-un colaj de texte și melodii, cu mișcare scenică, decor și vestimentație adecvate dar simple. A fost o formă de manifestare cultural artistică specifică regimului comunist prin care se înfiera atitudinea neconformă propagandei comuniste; lenea, mizeria și în general tot ce ținea de un comportament indecent în societate. În timpul regimului comunist se organizau anual concursuri și festivaluri ale formațiilor artistice de amatori în toate școlile, liceele și instituțiile de învățământ superior, chipurile pentru a pune în valoare valențele cultural-artistice ale poporului român, scopul ascuns fiind acela de preamărire a conducătorilor statului și a realizărilor socialismului. Punctul culminant al acestor manifestări l-a constituit Festivalul național Cântarea României.

Societatea Politehnica - Inginerului Anghel Saligny

Docurile din Brăila și Galați - octombrie 1891

Societatea Politehnica este cea dintai asociatie profesionala durabila a inginerilor și tehnicienilor din țara noastră. Ea a fost constituită in anul 1881, in prezenta Regelui Carol I, cu ocazia inaugurarii caii ferate Buzau-Marasesti, prima cale ferata din Romania proiectata si executata de ingineri romani. Societatea s-a constituit la 6/18 decembrie 1881, la ora 10.00, în sala de asteptare a clasei I din Gara de Nord, sub presedintia colonelului ing. Ștefan Falcoianu, director general al Cailor Ferate Romane, care studiase la Paris ingineria si Scoala de Stat Major. La sedinta inaugurala au participat 34 de membri, care l-au desemnat ca presedinte pe inginerul-inspector general Dimitrie Frunza, fostul director al constructiei liniei ferate Buzau-Marasesti. La înfiintare, societatea cuprindea ca membri si pe profesorii Spiru Haret, Miltiade Tzony, pe coloneii J.Lahovary, N.Dabija, Gheorghiu s.a. Prin decret regal, la 25 ianuarie 1882, “Societatea Politehnica” este recunoscuta de utilitate publica, iar prin legea promulgata la 9 martie 1883, este declarata persoana morala si juridica. Initial, în anul 1881, Societatea Politehnica avea 52 de membri. La începutul anului 1885, ea numara 135 de membri, ajungand în curand la cifra de 200. Presedintia lui Anghel Saligny a adus, în 1893, 81 de membri noi, asa ca la finele acelui an, numarul trecea de 400. Anii de criza din 1899-1901, cu licentieri în masa si pensionari numeroase, au dus la o reducere a membrilor societatii. În anul 1914, numarul lor trecea de 500, dar în timpul razboiului a scazut, iar pana în 1928 numarul lor nu a depasit 600. Inaugurarea localului societatii a produs o afluenta de înscrieri, astfel ca la sfarsitul anului 1930 erau 720 de membri. În continuare cresterea a fost lenta, astfel ca la 31 decembrie 1940 – pana cand exista date – societatea a ajuns sa aiba 1026 de membri, ceea ce revine la o medie de aproximativ 17 membri anual. Societatea Politehnica ocupa un loc de frunte printre societatile similare din tara. Dintre membrii sai activi au fost multi oameni de stat, ministri, secretari generali de departamente, directori generali ai Cailor Ferate, ai Postelor, Telegrafelor si Telefoanelor, sau ai Regiei Monopolurilor Statului, ai porturilor si cailor de comunicatie pe apa, directori si sefi ai serviciilor tehnice din ministerele de lucrari publice, de comunicatii, de agricultura si domenii, de industrie si comert. Toti presedintii Consiliului tehnic superior si cea mai mare parte dintre membrii acelui consiliu au fost membri ai societatii. Din societate au facut parte toti inginerii care au proiectat si executat cele mai importante lucrari din tara în perioada respectiva, marii antreprenori de lucrari publice, directorii marilor uzine si, în ultima perioada, si directorii unora dintre cele mai importante institutii financiare din tara noastra. De asemenea, au facut parte profesori ai institutiilor tehnice de învatamant superior, arhitecti, agronomi, silvicultori, profesori ai facultatilor de stiinte, ai scolilor militare. Printre membrii societatii se întalneau oameni care se ocupau cu stiinta pura si aplicata, ofiteri care se ocupau cu organizarea si administrarea armatei, care au luptat în razboaiele de Independenta si de Întregire a neamului. Construirea localului si procurarea mobilierului s-au realizat din sume adunate din contributii benevole de la institutii financiare, de la industriasi, de la comercianti si de la persoane fizice, fara nici o contributie din partea statului. Inaugurarea a avut loc la 11 martie 1928, în prezenta înaltei regente, a membrilor guvernului prezidat de Vintila Bratianu, a multor ministri si înalti demnitari, a unui mare numar de invitati si de membri ai societatii, semnati cu totii în Cartea de Aur. Localul Societatii Politehnice, facut dupa planurile arhitectului Petre Antonescu, este una dintre podoabele capitalei, cum spun înaintasii nostri. Societatea Politehnica a dus o lupta apriga contra angajarii strainilor pentru proiectarea si executarea lucrarilor publice si în alte activitati, obtinand succese în majoritatea cazurilor. Acolo unde nu s-a putut reusi, timpul a dovedit marile greseli ce s-au facut prin nesocotirea capacitatii inginerilor si antreprenorilor romani. Suveranii au fost deseori pusi la curent de catre Societatea Politehnica asupra greselilor ce se preconizau a se face în aceasta directie. Astfel, printr-o interventie la Regele Ferdinand, s-a oprit concesionarea Atelierelor Cailor Ferate Romane strainilor. În timpul crizei din 1889-1901, inginerii au fost acuzati ca au saracit tara prin risipa si lucrul ce l-au facut la executarea lucrarilor publice. Societatea Politehnica a spulberat acuzatiile si a lamurit opinia publica prin publicatia “Lucrarile publice si exploatarea cailor ferate. Raspuns la criticile aduse inginerilor” – pe care a raspandit-o în toata tara. Societatea Politehnica s-a preocupat continuu de învatamantul tehnic superior, aducandu-si contributia la buna si rationala lui organizare si la continua adaptare la evolutia economiei. Ea a dus o lupta sustinuta pentru concentrarea învatamantului ingineresc în politehnici. A cautat tot timpul sa-si exprime parerile în problemele care interesau inginerimea romana, considerand ca grija organizarii învatamantului tehnic superior nu incumba numai politicienilor si organelor tutelare. Ea a format o comisie în vederea gasirii celor mai potrivite formulari ce trebuiau cuprinse în legi. Societatea a organizat o biblioteca, ce s-a îmbunatatit mereu prin donatiile membrilor ei, dintre care mentionam pe Panait Donici, I.C.Cantacuzino, C.Olanescu, C.D.Busila si altii. Cu sprijinul diferitelor societati (Societatea de Tramvaie Bucuresti, Santierele Navale de la Dunare, Creditul pentru Întreprinderile Electrice), la cabinetul de lectura existau reviste tehnice si stiintifice si alte publicatii platite de catre acestea. Pentru asigurarea permanenta a schimbului de idei si de cunostinte din vastul camp al problemelor stiintifice, tehnice, economice, s-au tinut numeroase conferinte, si atunci cand societatea nu avea local propriu, si foarte numeroase dupa aceea. Printre conferentiari putem cita pe C.Olanescu, Gh.Duca, Dr.C.I.Istrate, Ion I.C.Bratianu, Vintila Bratianu, C.Slimaristeanu, Traian Lalescu si altii. În cadrul acestor conferinte a fost expus un material extrem de variat si de întins, folositor nu numai pentru membrii societatii, ci si pentru propasirea generala si pentru progresul tarii. Pe langa personalitatile cele mai de seama din lumea noastra tehnica si economica, în sala societatii au conferentiat personalitati eminente din strainatate, savanti, profesori de renume, stabilind legaturi între tarile mai înaintate si activitatea promitatoare de la noi. Societatea se facea tot mai cunoscuta în tarile din Apus si era tot mai des invitata la congrese internationale stiintifice si tehnice, aniversari de institutii, asociatii ingineresti si alte evenimente, fiind reprezentata de membrii sai marcanti. Pentru ca membrii societatii sa poata vedea marile lucrari ce se faceau în tara, constructiile ei industriale si frumusetile ei, se organizau numeroase excursii. S-au facut excursii si în strainatate. Conform uzantelor si regulamentului, comisia ce se alegea anual si care se ocupa de organizarea excursiilor, se ocupa si de organizarea banchetelor anuale ale societatii, a serbarilor, seratelor, serbarii Pomului de Craciun, receptiilor în onoarea oaspetilor de peste hotare etc. Societatea dispunea si de fonduri speciale provenite din donatii destinate acordarii unor premii pentru lucrari originale, participari la congrese, cumparari de carti etc. O preocupare majora a Societatii Politehnice a fost tiparirea Buletinului ei, care a început sa apara în 1885, pentru a dovedi ca “societatea exista si produce”. Greutatile financiare au facut ca el sa nu apara în 1887 si în intervalul 1916-1919. Apoi s-a reluat tiparirea la dimensiuni reduse. Dupa razboi, continua sa fie publicatia tehnica cea mai importanta de la noi din tara în acea perioada. Materialele publicate în Buletin priveau toate ramurile din stiinta, inginerie, economie nationala, organizare, tehnica, istoria ingineriei etc. Pentru Buletin s-au facut sacrificii materiale mari, el consumand deseori, înainte de 1927, peste 5% din totalul veniturilor anuale ale societatii. Cheltuielile au întrecut întotdeauna totalul cotizatiilor încasate de la membri. În Buletin, societatea a publicat în 1931, 3 volume intitulate “Istoricul dezvoltarii tehnice în Romania – în decursul ultimilor 50 de ani”, un volum comemorativ, în 1930, cu ocazia Centenarului Cailor Ferate si a închinat numere întregi vietii si operei lui I.G.Duca, Anghel Saligny, C.Olanescu, Elie Radu si N.P.Stefanescu. Printre redactori gasim nume ca Ion I.C. Bratianu, M.Romniceanu, Gh.Em.Filipescu, Ion Ionescu, C.D.Busila, Serban Ghica, D.Stan si altii. În septembrie 1894, la S coala Nationala de Poduri si Sosele din Bucuresti s-a tinut un examen de admitere în anul întai, iar printre inginerii la care a facut apel conducerea scolii pentru supravegherea tezelor candidatilor a fost si inginerul Ion Ionescu. Acesta a constatat pregatirea slaba a candidatilor. Din discutia asupra acestui rezultat, Ion Ionescu si colegii sai si-au dat seama ca principala cauza a rezultatului slab rezida în faptul ca nu exista nici o revista romaneasca de matematici care sa îndrume elevii de liceu spre rezolvari de probleme si spre obtinerea unei pregatiri speciale. Cei ce stabileau astfel cauzele rezultatului slab de la examenul de admitere la Scoala de Poduri si Sosele – inginerii Victor Balaban, Vasile Cristescu, Ion Ionescu, Mihail Roco si Ion G.Zottu – au ajuns la concluzia ca trebuie editata o revista pentru ridicarea nivelului cunostintelor matematice ale elevilor din licee. Statul nu sprijinea însa cu fonduri aparitia revistei, motiv pentru care acest nucleu de ingineri luminati si patrioti au hotarat sa finanteze editarea revistei cu fonduri proprii. Ei au ajuns apoi la concluzia ca, în afara de munca ce trebuia depusa pentru articolele de publicat, pentru problemele propuse, pentru controlul si rezolvarea acestora, era necesara cooptarea a înca cinci insi, care, împreuna cu ei, sa devina membri fondatori. Toti trebuiau sa contribuie cu 20 de lei aur anual pentru tiparirea revistei (mai tarziu s-a dovedit ca era nevoie de numai 15 lei aur anual). Astfel, cei cinci ingineri initiatori au mai gasit alti cinci membri fondatori, si anume pe: inginerii Emanoil Davidescu, Mauriciu Kinbaum, Nicolae Nicolescu, Tancred Constantinescu si Andrei Ioachimescu. Fondatorii “Gazetei Matematice” au fost deci, toti zece, ingineri. Astfel, revista “Gazeta Matematica” apare cu primul numar la 15 septembrie 1895, a doua zi dupa darea în exploatare a podului de peste Dunare , de la Cernavoda, asa cum se hotarase. Desigur, ingineria nu este matematica, sau, mai exact spus, nu este numai stiinta matematica, calcul matematic, ea este ceva mai mult, matematica plus experienta; calculul matematic este pentru inginer un instrument dintre cele mai pretioase, pe care el trebuie sa stie sa-l manuiasca cu usurinta, cu abilitate si cu discernamant. Calculul matematic si experienta directa, care se controleaza si se verifica reciproc, au permis obtinerea unor imense progrese în toate ramurile ingineriei. Prin “Gazeta Matematica” nu întelegem numai revista, ci întelegem o scoala, o “biserica unde credinciosii întru matematici au gasit lumina cea adevarata care le-a luminat calea tot timpul vietii lor”, spunea Andrei Ioachimescu. Acest monument, “Gazeta Matematica”, trebuie sa ne stea mereu în minte, pentru ca el ne arata la ce rezultate admirabile am ajunge daca în mod sincer ne-am calauzi de deviza ei, si anume entuziasm, armonie, sacrificii continue, munca dezinteresata. Nascuta din dragostea de stiinta, din entuziasmul tineresc si mintile luminate a cinci tineri ingineri care abia terminasera Scoala Nationala de Poduri si Sosele, “Gazeta Matematica” strange în jurul sau si alte spirite de elita, reusind sa formeze continuu o nobila elita intelectuala, raspandita pe tot cuprinsul tarii, care contribuie la renumele stiintei si tehnicii romanesti, ea fiind un polarizator si stimulator al inteligentei tinere. În timpul celor doua razboaie mondiale, Gazeta Matematica se afla si în transee unde era primita de abonatii si colaboratorii sai. La 12 august 1918, la Iasi, la putina vreme dupa pacea de la Bucuresti, cand activitatea economica, în general, si cea tehnico-economica, în special, nu erau de loc încurajate, ia fiinta Asociatia Generala a Inginerilor din Romania (AGIR), presedinte fiind inginerul Teodor Bals. Un sprijin deosebit pentru obtinerea acestui decret regal a fost primit din partea lui Anghel Saligny. Asociatia îsi propunea ca toate activitatile ei sa fie subordonate interesului general al tarii, asezarii ei pe legi solide. Refacerea tarii, în toate ramurile, trebuia realizata pe baza de studii reale facute de specialisti în materie, nu pe diferite consideratii, în afara interesului general. Asociatia nu-si propunea sa urmareasca, în principal, probleme cu caracter stiintific, ele urmand sa ramana în continuare în preocuparile “Societatii Politehnice” sau ale altor societati stiintifice. Îsi propunea ca împreuna cu acestea sa stranga inginerii din Romania reîntregita si sa contribuie la progresul stiintei si tehnicii ingineresti, nefiind în contradictie sau opozitie cu scopurile altor societati cu care îsi propunea sa colaboreze. AGIR a functionat în paralel cu Societatea Politehnica pana în anul 1949, cand, prin fuzionarea lor, a luat fiinta Asociatia Stiintifica a Tehnicienilor – AST, care, la primul ei congres, în 1951, a devenit Asociatia Stiintifica a Inginerilor si Tehnicienilor – ASIT.

Anghel Saligny - academician, inginer constructor, ministru şi pedagog român, este considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea şi construcția podurilor şi silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, unul dintre întemeietorii ingineriei românești. S-a născut în data de 19 aprilie 1854 în comuna Şerbăneşti, fostul judeţ Tecuci, acum judeţul Galaţi, şi a murit la data de 17 iunie 1925 în Bucureşti. A urmat primele clase de şcoală la pensionul de copii din Focşani, înființat de tatăl său, Alfred Saligny, pedagog de origine franceză din Alsacia, stabilit în România, apoi a urmat studiile secundare, la gimnaziul din Focșanii, ulterior, liceul la Postdam şi studiile superioare la Charlotenburg - Germania. Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al ştiinței construcțiilor metalice şi de beton armat, realizator de multiple invenţii şi soluţii unice în proiectarea şi construirea podurilor şi a constructiilor industriale, pentru fundaţia cheiurilor portuare şi a docurilor, precum şi a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială. A proiectat liniile ferate Adjud - Târgu-Ocna, realizând primele poduri combinate - şosea şi cale ferată din ţara noastră (1881 - 1882). A proiectat şi construit numeroase poduri metalice, înlocuindu-le pe cele necorespunzătoare, executate de firme străine, aşa cum ar fi podul de peste Siret de la Cosmeşti, de 430 m lungime (1888). Între anii 1884 - 1889 a lucrat la construcția docurilor și antrepozitelor de la Galați și Brăila, dând soluții total originale, printre care: construcția fundaţiilor pe straturi de fascine şi piloţi pentru cheiuri, a bazinelor de legătură cu Dunărea pentru silozuri şi folosirea, pentru prima oară în lume, a betonului armat în construcţia silozurilor. Între anii 1889 - 1909 a condus lucrările de amenajare ale portului Constanța, introducând pentru prima oară în România piloții și radierele din beton armat în construcțiile portuare și proiectând silozurile de cereale și stația de petrol. Printre celelalte lucrări ale sale se numără linia de cale ferată Târgu Jiu - Filiaşi, tunelul de cale ferată din Valea Moştiştei, portul Ramadan din Giurgiu, etc. A fost membru fondator al Societăţii Politehnice din Bucureşti şi preşedinte al acesteia în perioadele 1895 - 1897 şi 1910 - 1911, profesor la Şcoala naţională de poduri şi şosele, ministru al Lucrărilor Publice, membru corespondent (din anul 1892), membru titular (din anul 1897) şi președintele Academiei Române ( 1907 - 1910).

___________ooOoo___________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

DIN INDUSTRIA BANCARĂ

ÎN LIMBILE ROMÂNĂ

ȘI FRANCEZĂ