Epaminonda's Blog.....: MONEDE DOLARI CANADIENI DE COLECȚIE

Moneda dolar canadian de colecţie de mai sus marchează a 50-a aniversare a fondării Organizației Națiunilor Unite și aduce un tribut militarilor canadieni care au servit în cadrul trupelor de menținere a păcii. Moneda prezintă pe avers chipul suveranei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iar pe revers Monumentul militarilor canadieni din cadrul trupelor de menținere a păcii din capitala – Otawa. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 1 dolar canadian, anul emiterii – 1995, forma - rotundă, diametrul – 26,5 milimetri, greutatea – 7 grame, metalul – aliaj nichel și bronz, calitatea – necirculat și tirajul – 41,813 milioane de exemplare.

Monumentul militarilor canadieni din trupele de menținere a păcii, cunoscut și sub numele Monumentul reconcilierii este situat în centrul capitalei canadiene – Ottawa și a fost dezvelit în anul 1992. Monumentul este un complex statuar realizat de artistul Jack Harman și arhitecții Richard și Gregory Henriquez. Pe soclul monumentului este inscripționat un citat de Lester Pearson, aici redat parțial: Avem nevoie de acțiune nu numai pentru a pune capăt luptelor, ci pentru a face pace.

Moneda dolar canadian de colecţie de mai sus marchează participarea sportivilor canadieni la Jocurile olimpice de vară din anul 2004 de la Atena. Moneda prezintă pe avers chipul suveranei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iar pe revers următoarele trei reprezentări grafice; gâsca plutind pe luciul apei și frunza de arțar – simboluri ale statului Canadian precum cele cinci cercuri olimpice întrepătrunse – simbolul mișcării olimpice internaționale.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 1 dolar canadian, anul emiterii – 2004, forma - rotundă, diametrul – 26,5 milimetri, greutatea – 7 grame, metalul – aliaj nichel și bronz, calitatea – necirculat și tirajul – 10,894 milioane de exemplare.

La Jocurile olimpice de vară de la Atena, din anul 2004, Canada a câștigat 12 medalii sportive dintre care 3 de aur, 6 de argint și 3 de bronz, ocupând locul 21 în clasamentul general final pe națiuni.

Moneda dolar canadian de colecţie de mai sus marchează trecerea a 25 de ani de la Maratonul Sperantei. Moneda prezintă pe avers chipul suveranei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iar pe revers chipul atletei Terry Fox. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 1 dolar canadian, anul emiterii – 2005, forma - rotundă, diametrul – 26,5 milimetri, greutatea – 7 grame, metalul – aliaj nichel și bronz, calitatea – necirculat, tirajul – 44,375 milioane de exemplare si designer – Stan Witten.

"Terry" Fox, nume real Terrance Stanley a fost un atlet canadian care s-a născut la data de 28 iulie 1958 și a decedat la data de 28 iunie 1981. În anul 1977 i s-a amputat piciorul drept după ce a fost diagnosticat cu o gravă boală.Chiar dacă a fost crunt lovit de soartă el a continuat să alerge folosindu-se de proteză. A jucat, de asemenea, baschet cu rotile la o echipă din Vancouver, câștigând trei campionate naționale. În anul 1980 a alergat în Maratonul Speranței pentru a strânge bani pentru cercetare în domeniul cancerului, această boală răpunându-l peste 9 luni. Această competiție sportivă se desfășoară în scop caritabil și în zilele noastre. Terry Fox a fost cea mai tânără persoană onorată cu Ordinul Canadei. În onoarea sa mai multe clădiri, străzi sau parcuri canadiene îi poartă numele, el fiind considerat erou național.

Elisabeta a II-a, nume real și complet Elizabeth Alexandra Mary, este suverana Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și a încă 15 state, membre Commonwealth, născută în anul 1926, conduce din anul 1952. Cele 15 state, membre Commonwealth sunt Canada, Australia, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vincent și Grenadine, Antigua și Barbuda, Belize și Sfântul Kitts și Nevis.

***

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

DIN INTELIGENȚA

POPOARELOR LUMII

TURCIA

Nimic nu îmblânzeşte omul ca lipsa de bani.
La treaba făcută în grabă se amestecă şi diavolul.
Cui îi fierbe creierul în august, îi fierbe cazanul iarna.

_____________xxx_____________

O INSIGNĂ ȘI

CÂTEVA MEDALII

DIN JUDEȚUL ARAD

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Comitetul pentru cultură fizică și sport

Campionatul R.P.R. (Republica Populară Română)

Participant - 1951 - (schi)

Schiul este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc.

Insigna - I.T.A. (Industria textilă arădeană)

I.T.A. (Industria textilă arădeană) a fost înființată în anul 1909 de către frații Adolf, Eduard și Daniel Neumann, de origine evreiască. I.T.A. a fost una dintre cele mai moderne și mai mari întreprindri din țară, fiind prima întreprindere care a produs mătase. În anul 1975 U.T.A (Uzina textilă Arad, fostă I.T.A.) folosea tehnologia introdusă de Francisc Neumann cu câteva decenii înainte. În anii comunismului, U.T.A. era unica fabrică din România care producea catifea reiată și a doua, după București care avea linii de producție pentru prosoape din frotir (prosoape plușate), iar materialele pentru lenjeriile de pat produse la Arad erau căutate în țările vecine. În decembrie 1989, la U.T.A. erau aproape 8000 de angajați și în prezent pe locul fostei fabrici se află un cartier de blocuri și alte societăți comerciale. Sus am postat câteva logo-uri ale fostei întreprinderi textile arădene.

Arad - 1938 - Locul I * 14 - 15 august (fotbal)

Istoria fotbalului românesc începe cu o menţiune ambiguă. Se spune că la Arad, în anul 1888, “un grup de tineri bătea mingea”. Sunt informații că pe teritoriile românești s-a jucat fotbal chiar și mai demult. Marinarii englezi jucau fotbal în zona Dunării în anul 1865, cu 23 de ani înainte ca tinerii arădeni să înceapă “să bată mingea”! Acest amănunt reiese dintr-un document din arhivele marinei militare britanice. Este vorba despre un raport al comandantului navei militare H.M.S. “Cockatrice”, locotenentul de marină Gillson, adresat amiralului Lord Paget, comandantul Flotei mediteraneene din cadrul “Royal Navy”. Actul de naştere al fotbalului românesc este datat 1888, fapt menţionat în toate cărţile de istorie şi statistică din ţara noastră. În presa vremii s-a notat că în împrejurimile Aradului, în zonele Ceala şi Pădurice, “se bătea mingea”. Peste doi ani, tot la Arad, doctorul Iuliu Weiner (a studiat stomatologia la Londra) a adus în ţară o minge şi regulile scrise pe o hârtie. La Arad, pe 15 august 1899, pe terenul viran de lângă Uzina de Vagoane s-a desfăşurat primul meci susţinut de jucătorii înscrişi la “Societatea de fotbal din Arad”. Tot la Arad, pe 25 octombrie a avut loc primul meci internaţional, între o formaţie locală şi echipa Politehnicii din Budapesta, întâlnire câştigată de maghiari cu scorul de 10-0. ?!

Liceul Industrial nr.12 Arad - noiembrie 1987

1812 - Preparandia din Arad - 1987

Această instituție de învățământ a fost înființată în anul 1948 sub numele de „Școala profesională textilă”. De-a lungul anilor a pregătit forța de muncă calificată pentru întreprinderile de industrie ușoară remarcându-se prin seriozitatea pregătirii profesionale, responsabilitate și respectul pentru personalitatea fiecărui individ. În anul 1969 frecventau școala, peste 2000 de elevi, fiind acoperită întreaga gamă de specializări din industria textilă: filatură, țesătorie, finisaj, confecții tricotaje, confecții țesături, tricotaje, ceasornicari, calapodari, etc. Alături de școala profesională, din anul 1974 funcționează Liceul Industrial "30 Decembrie" cu 2 clase: o clasă profil filatură-țesătorie și o clasa profil confecții îmbrăcăminte curs de zi, precum și o clasă a IX-a - confecții curs seral. De asemenea, în perioada anilor '70-'80 au funcționat și clase postliceale (filatură) și maiștri zi și seral (filatură, finisaj textil, confecții îmbrăcăminte). În timp școala a mai purtat următoarele denumiri; Școala Profesională de Ucenici „30 Decembrie” (1956 - 1957), Școala Profesională de Mecanici a Uzinelor Textile „30 Decembrie” (1958 - 1962), Școala Profesională Textilă „30 Decembrie” (1963 - 1966), Școala Profesională Textilă (1967 - 1977), Grupul Școlar M.I.U. (1978 - 1984), Liceul Industrial „30 Decembrie” (1985 - 1992), Grupul Școlar Industrial nr. 13 (1993 - 1995), Grupul Școlar de Industrie Ușoară (1996 - 2001), Grupul Școlar “Francisc Neuman” (2012), Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” (din 2012 până în prezent). Aflat într-o zonă de interes a Aradului, centrul istoric, Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” rămâne o școala de tradiție în învățământul profesional și tehnic arădean, unicitatea profilului conferindu-i de-a lungul anilor un statut cu totul aparte. În anul şcolar 1948 - 1949 Şcoala profesională textilă din Arad funcţionează în clădirea din str. A. Vlaicu nr. 174, iar căminul în localul din str. M. Eminescu nr. 32 şi în localul din str. A. Iulia nr. 4-6. Primul local a fost folosit ca şi cămin de băieţi, iar al doilea ca şi cămin de fete. Funcţionează în aceste clădiri până în data de 21 mai 1955 când Şcoala profesională textilă se comasează cu Şcoala medie tehnică textilă din Arad şi funcţionează de la această dată în localul Şcolii medii din str. Agrişelor nr. 1 (şcoala) şi în localul din Piața Meresiev nr. 3 (Căminul). Începând cu anul şcolar 1959 - 1960 şcoală posedă un atelier de ţesătorie şi în parte de preparaţie în str. Dorobanţi nr. 68. Încă din anul 1965 în localul din str. Labirint nr. 6 a fost amenajată o sală pentru atelierul de confecţii. În anul 1966 şcoala dispunea de patru localuri: clădirea din str. Agrişelor nr. 1, unde se găseau birourile şi sălile de clasă, clădirea din Piața Meresiev nr. 3, unde se găseşte internatul de fete şi cantina şcolii, clădirea din str. Labirint nr.6 unde se găsesc: atelier de ţesătorie, atelier de confecţii şi clădirea din str. Dorobanţi nr. 68. Clădirea şcolii din str. Agrişelor nr. 1 a fost construită în anul 1879 având iniţial patru săli de clasă. În anul 1962 s-au mai adăugat sălilor existente încă două săli de clasă, în anul 1963 încă patru săli de clasă, iar în 1966 încă 6 săli.

Personalitatea proeminentă a baronului Neuman, implicarea în viaţa economică, culturală, sportivă şi în special în dezvoltarea industriei textile arădene, justifică opţiunea şcolii privind schimbarea denumirii. Primii membri ai familiei Neuman au ajuns la Arad la mijlocul secolului XIX. În următorii o sută de ani, membrii acestei familii au jucat un rol hotărâtor în viaţa economică, socială şi sportivă a oraşului nostru, dar au sprijinit foarte mult şi dezvoltarea vieţii artistice arădene. În anul 1851, fraţii Neuman construiesc “Fabrica de spirt şi drojdie”, iar în anul 1862, o moară cu abur, care în scurt timp a reuşit să macine anual zece mii de tone de grâu, producând făină de excelentă calitate. Paralel a crescut şi producţia de spirt astfel încît la sfîrşitul secolului trecut fabrica ajunge una din cele mai renumite din sud - estul Europei. Familia a fost compusă din fraţii Adolf, Daniel şi Samuilă şi urmaşii lor Adolf junior, Alfred şi Carol. Neuman Adolf, Daniel şi Adolf junior au primit în anul 1913 titlul de baron. Semnificativ este faptul că pe vremea monarhiei austro – ungare, numai 27 de familii de origine evreiască au obţinut acest titlu. În anii '30, cel mai în vârstă dintre cei trei fraţi, Carol, a emigrat în Statele Unite, iar Alfred a rămas la Arad, având trei copii: Eduard, Francisc şi Maria. Eduard a condus “Fabrica de spirt”, iar Francisc a preluat “Fabrica textilă”, înfiinţată în 1909. Din anul 1935 Francisc a condus ambele fabrici până în anul 1948.

Baronul Neuman Francisc s-a născut la Arad, în 1910, a dat bacalaureatul la Liceul Romano – Catolic. Unchiul său, Carol (care a înfiinţat de fapt Fabrica textilă în 1909), l-a trimis pentru studii în Anglia . Revenind, a lucrat câţiva ani cot la cot cu cei mai buni maeştri din filatură și ţesătorie. Numai după acest “stagiu“ unchiul lui, Carol (care era un om foarte sever) i-a încredinţat conducerea fabricii. Tânărul baron de 25 de ani s-a impus foarte repede în toate domeniile: a reorganizat activitatea productivă prin introducerea sistemului Bedaux, care a asigurat o eficienţă mult mai mare; producţia a fost urmărită zi de zi, contabilitatea având tot timpul toate datele necesare privind situaţia finaciară. A modernizat ţesătoria şi finisajul, a adus mulţi specialişti din Germania, Austria, Cehoslovacia, Elveţia. Paralel, şi la Arad s-au format maiştri şi tehnicieni excelent pregătiţi astfel că nu e de mirare, că fabrica ajunge în scurt timp cea mai renumită uzină de textile în prelucrarea bumbacului. A terminat construcţia coloniei U.T.A. cu scopul de a asigura membrilor conducerii tehnice a fabricii condiţii bune de locuit şi domiciliu cât mai aproape de fabrică. Pentru muncitori a înfiinţat o cantină pentru masa de prânz (care dura jumătate de oră), a creat prima creşă pe lângă uzină. A fost un patron foarte popular, iubit şi stimat de toţi angajaţii. Zilnic la ora 6 dimineaţa vizita toate secţiile, stând de vorbă cu oamenii. După cel de-al doilea război mondial, fabrica a mai funcţionat aproape 4 ani. Izolat oarecum de relaţiile avute cu Europa de vest, baronul s-a orientat din ce în ce mai mult spre sport, înfiinţând în anul 1945 asociaţia sportivă I.T.A., cu 18 secţii, dintre care cea mai importantă era cea de fotbal. A construit în 1946 un stadion de beton. Echipa de fotbal a câştigat de două ori titlul de campioană, fiind o formaţie de nivel european. După naţionalizare (iunie 1948) a reuşit să emigreze în Elveţia, s-a căsătorit şi ulterior s-a stabilit la New York, apoi în Florida unde a murit la vîrsta de 86 de ani, lăsînd doi urmaşi (un fiu şi o fiică). Figura proeminentă a baronului Neuman în viaţa economică, socială, artistică şi sportivă a Aradului şi în special în dezvoltarea industriei textile arădene ne-a determinat să propunem ca denumirea şcolii noastre să devină: “Grup şcolar Francisc Neuman”. Iată ce declara fiul său Andrew Neuman în anul 2004; „M-aţi întrebat ce părere am despre Arad. Atât cât am reusit să văd până acum, este un oraş frumos, cu multe clădiri vechi, oamenii mi se par deschişi şi voioşi. Este, dacă vreţi, un oraş european. Vă pot spune că sunt mândru că tatăl meu a pus o piatră, sau chiar mai multe, la temelia acestui oraş şi că oamenii de aici vorbesc frumos despre familia Neuman. Vreau să promit solemn că, în urma retrocedărilor, nici unul dintre arădeni nu va avea de suferit. Nici un chiriaş sau vreun angajat la firmele care îşi desfăşoară activitatea în spatiile pe care le-am primit si în altele pe care le-am revendicat nu vor păţi nimic rău. Nu vor fi scoşi afară si nu vor rămâne fără serviciu. Nu vreau să vând nimic din tot ceea ce am primit înapoi si vreau să continui ceea ce a început tatăl meu, să fac acte caritabile si să ajut locuitorii acestui oraş. Vreau să influenţez viata economică si spirituală a Aradului aşa cum a făcut si tatăl meu.“

Preparandia română a fost prima școală pedagogică românească, înființată la Arad, în anul 1812. Clădirea Preparandiei a fost declarată monument istoric și este situată pe strada Preparandiei, nr. 13. Deschiderea cursurilor preparandiale a fost stabilită prin ordin la data de 20 octombrie 1812, de către Consiliul locotenențial de la Buda: neamurile cari se țin de ritul gr. neunit, să fie spriginite prin îndurarea părintească a împăratului și că toate institutele de cultură și de educație publică să se înmulțească, și s-a stabilit data de începere a cursurilor la 3/15 noiembrie 1812. Inaugurarea școlii este consemnată de Dimitrie Țichindeal în broșura Arătare despre starea acestor noao introduse sholasticești instituturi ale nației românești, sârbești și grecești, publicată la Buda, în anul 1813: La 3 noiembrie 1812 cu mare solemnitate înaintea multor feațe Noble și cinstite, Țichindeal relevă starea vrednică de jale a creșterei pruncilor din lipsa învățătorilor nespornici și ... cea mai mare parte a norodului acestuia, în necinste, în întuneric și în mare mișelătate zace, mai mult din lipsa educației cei cuviincioase și bune, decât din alte oricare pricini.Școala s-a deschis purtând numele „Școală regească preparandială gr. neunită a națiunei române”. În primul an au fost înscriși 67 de tineri din județele Arad, Timiș, Torontal și Caraș-Severin, iar cursurile erau ținute de către patru profesori dintre care Dimitrie Țichindeal a fost și primul director al școlii. Casa unde se țineau cursurile se afla în proprietatea lui Sava Arsici, căpitanul orașului^. După câțiva ani și după rezultatele bune obținute de studenți la examene, Sava Arsici decide să doneze clădirea unde se țineau cursurile lui Dimitrie Tichindeal. În primii ani durata cursurilor a fost fixată la 15 luni, iar din anul 1815 durata a fost mărită la doi ani, și din anul 1876 la trei ani. În anul 1815, seniorul Țichindeal este destituit din funcția de director pentru că împreună cu Moise Nicoară au susținut numirea unui episcop român în locul unuia sârb la Arad. În anul 1869 preparandia își schimbă caracterul regesc într-unul confesional, iar prin intrarea în cadrele constituției bisericești și sub jurisdicțiunea consistorială a intrat în grija episcopieiși a fost finanțată de către aceasta. În anul 1876, Institutul Pedagogic și Institutul Teologic se unesc sub numele de Institutul Pedagogic-Teologic Român din Arad. Din anul 1877 au fost acceptate și fete pentru a fi calificate ca învățătoare, iar până în anul 1904, când înscrierea fetelor a fost sistată prin ordin ministerial, au fost pregătite în jur de două sute de învățătoare. În anul 1882, Episcopia Aradului, sub conducerea lui Ioan Metianu, a intervenit pe lângă baroneasa Ifigenia Sina din Viena pentru a dona diecezei o parte din intravilanul său din Arad pentru construirea unei clădiri noi pentru Institutul teologic-pedagogic. Noua clădire a fost construită până în anul 1885, iar din anul școlar 1885-1886 institutul s-a mutat în noua clădire. Începând cu anul 1894 cursurile se măresc la patru ani.

Comitetul pentru cultură fizică și sport

Campionatul R.P.R. (Republica Populară Română)

Participant - 1951 - (tenis de câmp)

Tenisul de câmp modern a apărut inițial în Anglia, la sfârșitul secolului al XIX-lea ca și “tenis de camp”. După crearea sa, tenisul s-a răspândit mai întâi în clasa superioară a lumii engleze, apoi, încet-încet, în întreaga lume. Tenisul este acum un sport olimpic și este practicat de toate clasele sociale, indiferent de bani și de vârstă, inclusiv de persoanele aflate în scaun cu rotile. În mod remarcabil regulile sale de bază au rămas neschimbate din anul 1890. În anul 1874, maiorul Walter Wingfield a achiziționat drepturile de brevet pentru echipamente și reguli de joc. În același an, primele instante judecătorești de tenis au apărut în Statele Unite. Jocul s-a răspândit curând în diferite părți ale lumii cum ar fi Rusia, Canada, China și India. Terenurile de cricket au servit ca terenuri de tenis în acea perioadă. Primul teren de tenis a fost conceput de Wingfield și a fost în formă de clepsidră. Acest a fost mai scurt decât terenul modern pe care îl avem astăzi. Cel mai vechi turneu de tenis a avut loc în anul 1877 la Wimbledon-Anglia și a fost câștigat de Spencer Gore.

Municipiul Arad este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Arad, situat pe cursul inferior al râului Mureş, în vestul României. El numără aproximativ 150000 de locuitori. Municipiul Arad constituie pentru vestul României un punct important în ceea ce privește industria, și este de asemenea un nod important în transporturile feroviare, rutiere, având și aeroport. Istoria Aradului este una îndelungată care începe cu primele așezări umane pe actuala vatră a orașului, în nordul râului Mureș și mai apoi cu apariția primei cetăți de pământ situată la Vladimirescu, în jurul secolului al X-lea. Prima atestare documentară a zonei Aradului ne parvine din anul 1028. Sus am postat drapelul şi stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Arad iar dedesubt am postat fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din oraș, din vremuri diferite, dar și unele trimiteri poștale ilustrate.

Statuia martirilor

Farmacia Dr.Foldes - Str.Eminescu

Hotelul Astoria

Palatul de justiție

Prefectura

Primăria

Teatrul clasic Ioan Slavici

Hotelul Central

Palatul culturii

Cetatea - vedere aeriană

Arcul de Triumf

ASTRA Vagoane - sediul central

Biserica romano-catolică

Turnul de apă

Banca Agricolă de Economisire

Piața Avram Iancu

Poarta Cetății

Gara

Biserica evanghelică-luterană

Statuia lui Kossuth

Palatul Szantay

Bulevardul Regele Ferdinand I

Bulevardul Republicii

Catedrala ortodoxă Sf. Ioan Botezătorul

Catedrala ortodoxă Sf. Treime

Casa cu farmacie la parter

Banca națională (Banca Austro-Ungară)

Trimiteri poștale ilustrate

Județul Arad este situat în vestul României și cuprinde teritorii din Crişana şi Banat. Județul se întinde de o parte și de alta a râurilor Mureș și Crișul Alb. Județul se întinde pe o suprafață de 7754 kilometri pătrați, numără aproximativ 460000 de locuitori și are reședința în orașul cu același nume. Din punct de vedere administrativ județul se compune din;1 municipiu - Arad, 9 orașe - Pecica, Sântana, Vladimirescu, Lipova, Ineu, Chișineu - Criș, Nădlac, Curtici, Pâncota, Sebiș și 68 de comune. Sus am postat drapelul, harta şi stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului Arad, iar dedesubt fotografiilor câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Arad, din vremuri diferite, dar și alte locuri de vizitat în acest județ.